ZIUA DE 24 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

24 decembrie în istoria noastră

1557 : A murit voievodul muntean  Pătrașcu cel Bun, fiul domnitorului Radu Paisie; (n. ? – d. 24 decembrie 1557).

A fost tatăl lui Mihai Viteazul, și a murit în anul când s-a născut fiul său, viitorul domn al Unirii tuturor țărilor române.

Pătrașcu Vodă a fost domn al Țării Românești între martie 1554–26 decembrie 1557, fiind numit „cel Bun” de istorici, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier. În 1556, la ordinul Porții, a mers cu oaste în Transilvania pentru a-l restabili pe tron pe Ioan Sigismund care, împreună cu mama sa, regina Isabella, s-au retras în Polonia. A colaborat cu domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu. Campania și-a atins scopul, dar liniștea nu a fost deplin restabilită, fiind nevoie de o nouă acțiune în Transilvania. Pătrașcu n-a mai putut însoți oștile, fiind bolnav; a murit în scurt timp.

1824: S-a născut la Lugoj, în Imperiul Austriac, revoluționarul pașoptist Vasile Maniu, publicist, scriitor și istoric, om politic, deputat și senator, membru titular (din 1876) al Academiei Române; n.10 martie 1901, București.

A studiat Dreptul la Budapesta, în perioada în care în capitala ungară avea loc o organizare fără precedent a intelectualității românești, terminând studiile în 1846 la vârsta de 22 de ani. 

A fost implicat în activitatea cercurilor revoluționare ardelene și în contact direct cu societățile secrete bucureștene, îndeplinind rolul de om de legătură între revoluționarul bănățean Eftimie Murgu și Nicolae Bălcescu, lider al revoluției din Muntenia. A luptat pentru cauza Banatului și a făcut parte din Comitetul Național Român de la Sibiu. În 1858 a părăsit Banatul pentru a se stabili definitiv la București. Cererea de cetățenie i-a fost aprobată în 1869. S-a afirmat rapid în societatea bucureșteană, continuând să țină legăturile cu vechii luptători de la 1848 și a încercat să atragă atenția opiniei publice asupra situației politice a românilor din Transilvania și Banat.

În București fost avocat public la Curtea criminală, avocat public la Înalta Curte, avocat al Eforiei Spitalelor, apoi a fost și prim-președinte al Curții de Apel din Iași. În anul 1876 a fost ales deputat, apoi senator, funcționând în Parlament neîntrerupt până în 1888.Pe plan publicistic a colaborat la numeroase ziare ale vremii: Buciumul român, Românul, Columna lui Traian, Trompeta Carpaților etc. 

1854: S-a născut la Craiova, actriţa Aristizza Romanescu; (m. 4 iunie 1918).

1864: Episcopia ortodoxă a Transilvaniei de la Sibiu, a devenit Mitropolie.

S-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864 , acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864.

Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă.

Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ.

Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus.

Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie

 Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor,  propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale.

De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti.

Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în numărul din 12/24 decembrie al revistei “Tribuna” din Sibiu cu poezia intitulată „Atunci şi acum”, semnată „Tavi”.

 Marele său contemporan prozator, publicist și folclorist, Ion Pop-Reteganul de la Revista Ilustrată (Bistrița) i-a scris la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte”.

1900: S-a născut la Craiova, pictorul, sculptor și gravor, Ion Valentin Anestin, personalitate multilaterală care s-a remarcat și ca scenograf, caricaturist, jurnalist, dramaturg și critic de artă; d. 6 decembrie 1963, București.

A urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik STORCK. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur VERONA. După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special „Caricatură și Desen Umoristic”. Colaboreaza o perioada scurta si cu Mircea ELIADE. La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică. În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 – septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, „în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat”.

1911: A decedat la Bran, Comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria, azi în județul Brașov, Ioan Cavaler de Puşcariu, istoric și scriitor român, unul dintre animatorii vieţii culturale a românilor transilvăneni, fondator al reprezentanţei „Fundaţiei Gojdu”. A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române şi apoi membru titular al Academiei Române din anul 1900, distins cu Medalia Bene Merenti; (n.10 octombrie 1824, Sohodolul Branului, Transilvania, Imperiul Austriac).

A  participat la Revoluţia de la 1848 – 1849 din Transilvania şi apoi, din Ţara Românească.

A studiat dreptul până la revoluția din 1848. În anii 1860, Pușcariu a fost implicat în dezbaterile politice ale românilor din provincia sa și a contribuit, de asemenea, la înființarea organizației culturale cheie a acestora, Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.(ASTRA). Interesele sale istorice rezidă în primul rând în nobilimea românilor transilvăneni și genealogia lor; Cercetările lui Pușcariu asupra acestui subiect i-au asigurat alegerea la Academia Română .

1918: Regele Ferdinand I al României a emis Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei.

 

Foto: Majestatea Sa Ferdinand (1865-1927), Rege al României (1914-1927).

 ”Serviciile publice” rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

 1917: Consiliul directorilor Generali al Republicii Moldovenești, adresează ministrului de Război al României, o cerere de a trimite de urgență armata peste Prut, 24 decembrie 1917 (Arhivele Naționale ale României, ANR).

La 4 ianuarie, 1918 guvernul României, condus de A. Averescu dă curs cererii și trimite trupe românești în Basarabia, dar lucrurile se vor precipita după ce Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia rupe relațiile diplomatice cu România declarându-i război, iar bolșevicii din Chișinău încearcă să preia puterea cu forța, să lichideze Sfatul Țării, să decreteze în Chișinău starea de asediu și să-i elimine pe cei care au cerut venirea trupelor române.

Sfatul Țării trece în ilegalitate, în 6-7 ianuarie 1918, iar bolșevicii cer convocarea la Chișinău a unui tribunal revoluționar care să-i condamne pe reprezentanții Sfatului Țării.

Sosirea armatei române, care a stabilizat Basarabia, a oprit haosul, anarhia și bolșevizarea, iar Sfatul Țării a putut hotărî soarta provinciei.

Astfel, la 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești.

1918: Armata Română a intrat în Cluj , fiind salutată de către Senatul Național Român și țăranii români din împrejurimi.

„În data de 23 decembrie, în timp ce ultima unitate militară secuiască părăsea orașul, la Cluj sosise deja personalul însărcinat cu pregătirea cazării celor 40 de ofițeri români. În aceeași zi, primarul localității, Gusztáv Haller a participat la o întrevedere cu gen. Gherescu, desfășurată la Apahida, cu scopul clarificării unor detalii referitoare la operațiunea de ocupare. Gherescu a afirmat că intențiile sale sunt pașnice, dar că va reprima cu asprime orice răzvrătire sau dezordine. A dat asigurări primarului Haller că administrația existentă a orașului nu va fi stingherită sub nici o formă.Festivitatea s-a desfășurat în Piața Regelui Matia” [Istoric Peter Weber – De la Kolozsvár la Cluj. Ultimul episod al regimului ungar].

1925: S-a născut la Iași, actorul de teatru și film român Tudorel Popa; d. 24 martie 1978, București.

A copilărit la Iași și s-a refugiat împreună cu familia la București în 1942 în timpul războiului, și a urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială de la Politehnică în paralel cu cele ale Institutului de Teatru. 

A debutat ca actor în 1949, jucând apoi la Teatrul Municipal, la Studioul actorului „C.I. Nottara” (ulterior Teatrul „Nottara”) și în final la Teatrul Mic.

Pentru o scurtă perioadă a fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

În cei peste 30 de ani de activitate a realizat roluri memorabile.

Actor de prestigiu al scenei romanesti, Tudorel Popa a fost distribuit in peste 20 de filme artistice, printre care: Nepotii gornistului, S-a furat o bomba, Rasuna valea etc. Actorul si-a cistigat o binemeritata notorietate si datorita interpretarii personajului Paganel din serialul de televiziune Aventurile echipajului Val Virtej.

Intre anii 1951-1953 a fost asistent universitar la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, din Bucuresti. Trecut in lumea umbrelor, in urma cu un sfert de veac, pe 24 martie 1978, in Bucuresti. Tudorel Popa a fost inmormintat la cimitirul Bellu.

1933: S-a născut poetul Ion Ţugui, romancier, eseist, muzician, jurnalist, ufolog şi parapsiholog; (m. 2002).

A publicat pana la caderea dictaturii ceausiste mai mult de 10 carti – poezii, poeme, proza scurta, romane, eseuri.

Este autorul a 20 de romane, din care doar o parte publicate, al unor carti de eseuri si reflectii filosofice, al unui Jurnal politic (1971 – 1991) in cinci volume.

Cartea Trilogia Solemnitatilor, insumand peste 1500 pagini tiparite, este considerata de critica literara “o saga a Bucovinei” – provincie româneasca scindată de sovietici in 1940, care este locul de naștere al autorului. 

1944: S-a născut Bela Kamocsa, muzician român de naţionalitate maghiară, co-fondator al grupului pop-rock  „Sfinţii”, care avea să fie redenumit ulterior    „Phoenix”, cu care a cântat până în 1971, an după care  a evoluat  în cadrul trupei Gramophon.

În 1982 a înfiinţat, împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues.

A înfiinţat și  Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara (1990), cel mai mare şi longeviv festival al oraşului și a fost totodată fondatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna; (d. 14 ianuarie 2010).

1949 : S-a născut la Vlădeşti, jud.Arges, Mircea Diaconu, actor şi profesor de actorie la Institutul de Teatru I.L.Caragiale, directorul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, membru în CNA până în 2004 (între filmele în care a jucat se remarcă “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Mere roşii”).

Este autorul volumului de eseuri: „Scaunul de pânză al actorului”.

A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist  în anul 1990.

A fost membru în Consiliul National al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD si  senator din partea PNL, începând cu 2008, iar din 2014, europarlamentar, după ce a candidat independent.

1958: A murit George Udrischi, medic veterinar, primul chirurg din lume care a procedat la amputarea unuia dintre membrele anterioare la cal, imaginând în acelaşi timp, o proteză funcţională (1906); membru de onoare al Academiei Române din 1946; (n. 1867).

 1962:  România şi Confederaţia Elveţiană stabileau relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

Relaţiile diplomatice, la nivel de legaţie, au fost stabilite la 9 mai 1911, primul ministru plenipotenţiar al României în Elveţia fiind la acea dată numit Nicolae Cantacuzino, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Confederaţiei, Camille Decoppet, la 16 iunie 1911.

1963: A murit la Paris, poetul român de origine evreiască Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), unul dintre fondatorii mişcării dadaiste din literatură; născut n. 16 aprilie 1896,la Moinești, în Romania.

Pseudonimul său, Tristan Tzara exprima (după cum spunea Colomba Voronca,soția lui Ilarie Voronca și sora lui Claude Sernet) starea de spirit a tânărului poet și însemna „trist în țară”. NOTĂ: Unele surse dau moartea sa la 25.XII.1963.

În februarie 1916 a lansat (alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a) la cabaretul ”Voltaire”din Zürich, mişcarea ”Dada”. În 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Mulți critici consideră totuși că perioada cu adevărat inovativă a mișcării încetează odată cu acest „transfer”. Fiind la Paris s-a angajat în activități tumultuoase cu André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon pentru a șoca publicul și a dezintegra structurile limbii.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte manifeste Dada). În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism și distrugere, intră în activitățile mai constructive ale suprarealismului. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea suprarealismului cu marxismul (încercând să evidențieze conexiunile dintre marxism și mișcarea suprarealistă și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică.

A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moinești există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.

1964: A avut loc inaugurarea Teatrului pentru copii “Ion Creangă” din București, cu premiera  piesei „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, primul sau director ; decretul de infiintare  a  acestui lacas de cultura a fost emis pe 4 mai 1965.

Tot în acest an a luat  fiinţă ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, din care face parte şi Teatrul Ion Creangă, România fiind una dintre ţările fondatoare.

1967: S-a născut interpreta de muzică uşoară Marina Scupra.

1968: Are loc la București o revoltă a studenților bucureșteni. Repercusiunile au fost dure, bătăi, arestări, condamnări, dar, de atunci Partidul unic a cedat și a acordat studenților vacanță de Crăciun.

1984: A murit George Marcu, folclorist şi compozitor de origin e aromână, specializat în  studii despre folclorul aromân (n. 1913, în Macedonia)

1989:  În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase creștine.

1989: Revoluţia Română – In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat schimburile de focuri. Revoluţionarii au format patrule care  controlau trecatorii, la Metrou şi pe strazi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si, totodata, erau prezentate masurile exceptionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie, către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării.

1989: A fost prezentat la Televiziune Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale), prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie, către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale României.

1989:  A murit în timpul Revoluției la București, rugbistul român Florică Murariu (n. 28 martie 1955, Mitoc, Botoșani), fost căpitan al echipei naționale și al echipei Steaua București.

De-a lungul carierei a strâns 69 selecții nationale, înscriind opt eseuri.

  A activat la RCJ Farul Constanța, apoi la CSA Steaua București.  În 1976 și-a făcut debutul la echipa națională a României într-un meci cu Țările de Jos,fiind pentru prima dată căpitan de echipă .

A făcut parte din echipa care a bătut Franța în același an (15–12), apoi Anglia în 1980 (39–7), inclusiv două eseuri marcate de el însuși. Și în 1980 a luat parte la victoria istorică împotrivă Franței la Stadionul Giulești, in față a peste 20.000 de spectatori, care s-a soldat cu scorul de 15–0, prima înfrângere la zero pentru Franța după 15 ani.

A participat la prima ediție a Cupei Mondiale, în Noua Zeelandă în 1987. A fost căpitanul echipei naționale timp de trei ani, inclusiv victoria istorică de la Cardiff împotrivă Țării Galilor în 1988 (15–9). Ultimul meci disputat cu naționala a avut loc în septembrie 1989 cu Zimbabwe.

  Pe 24 decembrie 1989, în timp ce se îndrpta spre club în Ghencea împreună cu un prieten, a fost oprit de echipajul unui TAB pe bd. Drumul Taberei, în dreptul Parcului Moghioroș, iar când a coborât mâinile pentru a se legitima, a fost împușcat. S-a stins din viața câteva minute mai târziu pe drumul spre Spitalul Municipal și a fost înmormântat în comuna natală, Mitoc.

Procurorul militar de la Directia Procuraturilor Mi­litare (astăzi secția Parchetelor Militare) din Parchetul General,car e a anchetat cazul, a anulat toate probele și a scris negru pe alb: „eroare de fapt”, dispunând, totodată, ca soluția să rămână secretă.

„Din analogia imprejurarilor in care s-a produs fapta, rezulta in mod cert ca militarul, in momentul savarsirii acesteia, s-a aflat in eroare de fapt… atunci cand victima, in mod imprudent a lasat mainile in jos, putand crea impresia ca va scoate o arma”.

Împreună cu Radu Durbac, este omagiat în fiecare an de CSA Steaua la Monumentul Eroilor Revoluției de lângă terenul de rugby din Ghencea.

1989: S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Foto: Primul conducător al acestui partid istoric, după reînfiinţarea sa, a fost Sergiu Cunescu.

La data de 16 iunie 2001 a avut loc Congresul de fuziune a PSDR (Partidul Social Democrat Român) cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), rezultând un nou partid, PSD (Partidul Social Democrat).

2008: A murit scriitorul și traducătorul român de origine evreiască Haralamb Zincă (numele real: Hary Isac Zilberman), unul dintre pionierii romanului poliţist românesc; (n. 1923).

Între anii 1934 – 1937, a fost ucenic la o frizerie, în București, iar la 14 ani se angajează la prăvălie, cumulând munca cu școala.

În 1940 se va refugia în Basarabia și apoi în Rusia, unde este înrolat în armata rusă pe frontul antinazist. Luptă în Lituania și în Prusia Orientală, participă la asediul Konigsbergului unde ține un jurnal de război. Se declară refugiat și ajunge într-un sat din Uzbekistan unde muncește ca văcar și cioban.

După război, în 1945, se va repatria, apoi în anii 1945 – 1946, a fost bibliotecar la ARLUS.

A fost activist de partid (1946 – 1948) și sindical (1948 – 1950).

În anul 1950, debutează editorial cu nuvela „Primăvara“, văzută ca o imagine a triumfului noului prin eradicarea „vieții de huzur” a burgheziei.

A studiat în anii 1950 – 1951 la Şcoala de Literatură Mihai Eminescu.A scris un număr impresionant de romane poliţiste, graţie cărora și-a câștigat popularitatea, mai ales prin modul în care a îmbinat problematica socială cu cea a creației.

 A fost redactor-șef adjunct la revistele „Tânărul scriitor“ și „Luceafărul“, apoi redactor la „Viața Românească“, secretar responsabil de redacție la „Gazeta literară“ (1962 – 1966) şi director al Casei Uniunii Scriitorilor din București, din 1967.

Haralamb Zincă a primit, în 1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi, în 1976, Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

În ultimii ani de viaţă  a suferit de boala Alzheimer şi a trăit în cvasianonimat.

2017: A decedat inginerul electronist şi fizicianul Ionel Valentin Vlad, autorul, singur sau împreună cu alţii, al unor realizări remarcabile  printre care s-au numărat : punerea în funcţiune a primului laser cu mediu activ solid din România (1968), realizarea primelor holograme profesionale din ţară (1970), a sistemelor de prelucrare digitală a imaginilor date de instrumente optice (1982-1987).

A fost membru titular al Academiei Române din 2009, vicepreşedinte (2010-2014) și președinte (2014-2017) al acestui for; (n. 1943).

2018: A decedat la București, actrița actriță română de teatru și film Eugenia Bosânceanu ; (n. 8 februarie 1925, Rădăuți-Prut, Botoșani, România).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1952.

Și-a început cariera înainte de a termina facultatea de teatru și film, mai precis, în anul al doilea, când a fost angajată de regizorul Alexandru Finți. După șapte ani de teatru, în 1957, a debutat în cinema cu un rol mic în filmul Ciulinii Bărăganului, o coproducție. Au urmat prestațiile sale din Codin – 1963, Comoara din Vadul Vechi – 1964 și alte contribuții majore în filmul românesc, precum dublarea vocii actriței italiene care o interpreta pe Vitoria Lipan în filmul Baltagul, apoi rolurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu, iar în deplina sa maturiatate artistică, și în pelicule semnate de mai tinerii regizori, precum Cristian Mungiu și Călin Peter Netzer. 

A primit un premiu GOPO pentru întreaga sa activitate artistică, în 2015. 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Mucenita Eugenia; (Ajunul Crăciunului)

Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim că în Biserica Ortodoxa Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: în ziua praznuirii Sfântului Vasile, în Ajunul Botezului Domnului, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbata din Săptămâna Patimilor și in ziua Ajunului de Crăciun.

In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nașterii Domnului, dupa Sfânta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Crăciunului este zi de post.

Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa.

S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit.

Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea.

Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: „Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!” Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: „Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi”.

Toti au ramas incremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire cand va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe cand era inca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pana la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfarsit viata muceniceste, omorat de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.

Dupa savarsirea tatalui ei, mama ei impreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si manate de dor s-au dus sa locuiasca in Roma, patria lor. Atunci a dat porunca imparatul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. Eugenia, care stralucea inaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata in apa, dar a scapat nevatamata cu minune. Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Mucenite Vasila;
– Sfantului Mucenic Filip, tatal Sfintei Eugenia;
– Sfintilor Protu si Iachint;
– Sfantului Cuvios Nicolae monahul;
– Sfantului Mucenic Ahaic;
– Sfantului Cuvios Antioh;
– Sfantului Cuvios Vitimion;
– Sfantului Cuvios Afrodisie;
– Sfantului Cuvios Grat:
– Sfantului Mucenic Ahmed.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro.;
10. CreștinOrtodox.ro.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/24/o-istorie-a-zilei-de-24-decembrie-video-4

ZIUA DE 23 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

23 decembrie în istoria noastră

1473: A început a doua domnie a voievodului Radu cel Frumos în Muntenia. La 23 decembrie 1473 l-a înlăturat de la domnie pe Laiotă Basarab și s-a reinstalat a doua oară domn în Muntenia.

Era fiul domnului Vlad Dracul și al Vasilisei Mușat și frate vitreg cu Vlad Țepeș. A fost domn al Țării Românești de patru ori (15 august 1462–23 noiembrie 1473; 23 decembrie 1473–ante 10 august 1474; post 4 septembrie – între 1 și 4 octombrie 1474; noiembrie-decembrie 1474/ante 10 ianuarie – ante 1 iunie 1475).

Pe lângă Vlad al III-lea (Țepeș), Radu a mai avut doi frați mai mari, Mircea al II-lea și Vlad Călugărul. Ambii care aveau să conducă pentru scurt timp Țara Românească.

Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475).

În 1448, după ce tatăl său a fost ucis de Ioan de Hunedoara, Radu s-a convertit la islam și a fost permis să intre în curtea imperială otomană. Mai târziu, Radu a participat alături de Mehmet al II-lea, acum sultan, la asediul otoman care a dus în cele din urmă la căderea Constantinopolului în 1453. Lui Radu i sa permis să locuiască în noul Palat Topkapı din Istanbul. Potrivit ienicerului sârb, Konstantin Mihailović Radu era un comandant al ienicerului; în campania împotriva fratelui său Vlad al III-lea, Radu era în fruntea a 4000 de călăreți.

Potrivit scrierilor în latină ale cronicarului grec bizantin Laonic Chalcocondil, Radu a devenit un prieten intim și un favorit al lui Mehmed al II-lea, datorită aspectului frumos, cu care ar fi încercat o relație intimă. Într-o poveste a lui Chalcocondil, Radu fusese invitat în dormitorul lui Mehmed, dar când și-a dat seama de intențiile amoroase ale sultanului,a scos un cuțit și l-a rănit pe Mehmed.

1806 Războiul ruso-turc (1806-1812). A izbucnit după ce otomanii i-au detronat pe domnitorii Munteniei (Constantin Ipsilanti) și Moldovei (Alexandru Moruzi), considerați rusofili. Rușii au aruncat în luptă în Principatele Dunărene o oaste cu un efectiv de 40.000 de ostași.

Ca răspuns imediat, turcii au blocat traficul navelor rusești prin strâmtori și au declarat război Rusiei.

După ocuparea Moldovei, ruşii au ieşit victorioşi şi în Ţara Românească, după bătăliile de la Fierbinți și Olteanu și au intrat în București la 25 decembrie 1806, reinstalându-l domn pe Constantin Ipsilanti.

 Armatele Rusiei au intrat în Bucureşti la 25 decembrie 1806, reinstalându-l pe tronul muntean pe Constantin Ipsilanti.

1823: S-a născut Alexandru Flechtenmacher, compozitor, violonist si dirijor român născut la Iaşi, autorul celebrei melodii “Hora Unirii”.

A urmat studii muzicale în orașul natal, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cântece patriotice.

A compus primele vodeviluri si operete românesti, precum si cupletele pentru piesele scriitorului Vasile Alecsandri.

A scris muzica pentru numeroase spectacole românesti de teatru aparute intre anii 1840-1880, compunând circa 600 de piese muzicale.

Opera sa este inspirata din folclorul nostru, iar multe din creaţiile sale, in special hore si sârbe, au intrat in repertoriul lăutarilor români.

De numele lui se leagă si istoria  Conservatorului din Bucuresti, el fiind fondatorul acestei institutii pedagogice si primul director al acesteia.

S-a stins din viaţă la București, capitale Regatului România, în ziua de 28 ianuarie 1898.

1884: S-a născut inginerul şi întreprinzătorul român Nicolae Malaxa; (d. 1965).

1907: În România, a fost adoptată o lege pentru învoielile agricole, care a interzis formal munca sau dijma la tarla, precum şi dările suplimentare în natură sau bani.

1909: Se naşte la Bucureşti principesa Ileana, mătușa regelui Mihai I, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria.

Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand al României (n.23 decembrie 1908-d.21 ianuarie 1991).

La 23 decembrie 1908 (stil vechi) sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), se naşte la Bucureşti, principesa Ileana, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria, căsătorită la Sinaia cu arhiducele Anton de Habsburg la 26 iulie 1931, avînd şase copii: Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).

Căsătoria Ilenei cu Arhiducele Anton de Habsburg a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară cînd un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române.

Ceremonia căsătoriei a avut  loc la Castelul Pelişor, pe data de 26-27 iulie, la vîrsta de 22 de ani. Pentru că tatăl sau murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.

Invazia armatei roşii şi ocupare României, forţarea abdicării regelui Mihai de generalul KGB Vîşinski, fac ca la 8 ianuarie 1948  Principesa Ileana, împreună cu nepotul său regele Mihai I, să părăsească România.

S-a mutat cu întreaga sa familie întîi în Elveţia apoi în Argentina. La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite.

După divorţul său, se căsătoreşte în 1961, la New York, cu Ştefan Isărescu, de care ulterior se desparte şi se călugăreşte, făcînd timp de şase ani stadiul de novice, într-o mănăstire din Franţa.

În 1967 se reîntoarce în S.U.A. şi, sub numele de maica Alexandra, devine stariţa mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Faţă, din oraşul Ellwood City, în Ohio.

În septembrie 1990 revine în România pentru cîteva zile. Moare la 2 iunie 1991 la Ohioville, statul Ohio, S.U.A..

După căderea regimului Ceauşescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vîrsta de 81 de ani şi suferindă.

Cîteva luni mai tîrziu, la 21 ianuarie 1991, a murit la Spitalul St.Elizabeth din Youngstown, Ohio, S.U.A. ca urmare a unor complicaţii survenite în urma fracturii bazinului, accident petrecut chiar în chilia Mănăstirii unde a locuit.

Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România în 2005, cu titlul “Trăiesc din nou“.

1914:  Vasile Lucaciu şi Octavian Goga demisionează din Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania.

1940: S-a născut la Reni, în Ucraina (Basarabia de Sud), patriotul român şi fostul disident basarabean Valeriu Graur, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS; (m. 2012, la Bucureşti).

1941: Are loc premiera, la Opera Română din Bucureşti, a operei “Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă).

1952: S-a născut jurnalistul Mircea (Valentin) Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, unul din fondatorii publicaţiei săptămânale „Academia Caţavencu”.

1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, stabilit în Germania din aprilie 1978, personalitate ştiinţifică marcantă, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului; Şef Divizia de Nanoscopie Optică, prof. asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi prof. onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania).

Este  laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, împreună cu Eric Betzig, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente, şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012.

1963: Cargoul “Bucureşti” a devenit prima nava sub pavilion romanesc care a efectuat o călătorie în jurul Pământului.

Nava „Bucureşti“ avea la bord un echipaj de 37 de marinari , sub comanda căpitanului de cursă lungă Liviu Neguţ.

1982: A murit fotbalistul român Alexandru Apolzan; (n. 6 februarie 1927, Sibiu).

1981: A murit Noël Bernard, jurnalist şi analist politic român de origine evreiască, emigrat în 1940 în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi ulterior al   postului de radio „Vocea Americii”.

În 1953 se stabileşte în Germania, la München, unde va deveni redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă”; (n. 1925).

1982: A murit fotbalistul român Alexandru Apolzan; (n. 6 februarie 1927, Sibiu).

1986:  A încetat din viaţă la Bucureşti, actriţa Eugenia Popovici.

A creat roluri de mare expresivitate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost profesor şi rector al IATC (1972-1976); din filmografie “Darclée”, “Anotimpuri”); (n. 1914, Bucureşti).

A absolvit Conservatorul de muzică și artă dramatică din București la clasa profesoarei Maria Filotti (1932-1935) și Facultatea de Litere și Filozofie (1932-1936). 

Remarcată în 1935 la terminarea Conservatorului în rolul principal din Vocea umană de Jean Cocteau de către Ion Marin Sadoveanu, directorul general al Teatrelor și Paul Prodan, directorul Naționalului din capitală, este angajată de îndată la acest teatru, unde va rămâne până la sfârșitul activității sale.

Din 1962 până în 1976 activității artistice i-o adaugă pe aceea de profesoară de actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost rectorul Institutului între 1972-1976. 

Pentru deosebita ei originalitate şi farmecul ei cuceritor, Silvia Popovici a fost invitată și de alte teatre pentru roluri cărora ea știa să le dea valoare. A mai jucat astfel la Teatrul Odeon și la Municipa. Actriță de teatru prin excelență,  a acceptat destul de greu să joace în filme.

Totuși câteva pelicule îi păstrează imaginea și nuanțele jocului și ale hazului său de mare finețe. Răsună valea,regia Paul Călinescu, Steaua fără nume, regia Henri Colpi, după piesa lui Mihail Sebastian, în care a jucat-o pe Domnișoara Cucu și două povești parodice realizate de Ion Popescu-Gopo, De-aș fi Harap Alb și Povestea porcului.

1989: Prima zi fără comunism  a romanilor, dupa mai bine de 40 de ani de dictatură și abuzuri.

În timpul nopții au fost atacate Televiziunea, clădirea Comitetului Central al PCR, Biblioteca Centrala Universitară, care a fost grav afectata de incendii, Ministerul Apararii Nationale.

Zeci de români si-au pierdut viata in Bucuresti, la Aeroportul  Otopeni, precum si in restul tarii. Peste 1.000 de persoane s-au jertfit pentru libertatea tarii, Romania fiind singura tara din fostul bloc sovietic in care schimbarea regimului s-a facut cu varsare de sânge.

Foto: ”Tovarășii”de la ziarul partidului comunist ”Scânteia” s-au reprofilat devenind brusc anticeaușiști, schimbând titlul ”organului” și conținutul editorialelor ! …

Dupa 22 decembrie, evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Ion Iliescu a prezentat la radio si televiziune o declaratie a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (FSN) in care a precizat ca pentru conducerea interimara a tarii prioritare au fost “actiunile coordonate de lupta impotriva teroristilor”. Tot prin intermediul presei s-au lansat o serie de zvonuri, astfel incat incertitudinea domnea pe intreg teritoriul tarii.

Consiliul FSN l-a numit in functia de ministru al apararii pe generalul-colonel Nicolae Militaru, asupra caruia  existau grave acuzatii de spionaj in favoarea URSS. Granitele Romaniei au fost redeschise. Intreaga lume a putut sa urmareasca la televizor desfasurarea evenimentelor din Romania.

De asemenea, in aceeasi zi au fost eliberati din inchisori detinutii politici, printre care si cei cativa ziaristi din gruparea “Romaniei libere” (Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga) care, cu un an in urma, protestasera deschis impotriva regimului.

Căderea regimului comunist a facut posibila restabilirea democraţiei şi redobândirea libertăţilor şi a drepturilor omului în România, după decenii de dictatură.

1989: Consiliul Frontului Salvării Naţionale l-a numit în funcţia de ministru al Apărării pe generalul-colonel Nicolae Militaru, agent dovedit al spionajului sovietic.

1989 : Au fost eliberaţi din închisori deţinuţii politici, printre care şi cei câţiva ziarişti din gruparea „României libere” (Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă) care, cu un an în urmă, protestaseră deschis împotriva regimului.

1989:  Ion Iliescu și FSN ordonă redeschiderea graniţelor României, ușurând astfel enorm intrarea și ieșirea din țară a agenților străini.. 

1990: La Aeroportul Otopeni se dezveleşte un monument din marmură, pe care sunt gravate numele militarilor care şi-au pierdut viaţa în acest loc, în timpul evenimentelor sângeroase din timpul Revoluției anticomuniste din decembrie 1989.

1994: R.Moldova adopta Legea privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

 

 2003: Muzeul Colecţiilor de Artă s-a redeschis după 19 ani de inactivitate.

Constituit ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, MCA a fost inaugurat oficial la 21 august 1978, cu menirea de a reuni într-un singur aşezământ colecţiile particulare devenite publice.

2014: A decedat regizorul, scenaristul şi producătorul Cornel Diaconu ; (n.  13 septembrie 1949, in comuna Nicorești din județul Galați).

A fost mai întâi operator de imagine.

Din 1974, a filmat peliculele De bună voie și nesilit de nimeni si Fair Play. A debutat ca regizor de filme documentare. In 1981 semna scenariul si regia unui film de propagandă comunistă numit Familia Mea, despre șantierul național al tineretului din Rovinari, în anul următor realiza ”Cele mai frumoase clipe”, despre șantierul național al tineretului de la Combinatul siderurgic Galați.
A filmat spectacolele Cenaclului Flacăra in 1982-1983, realizând un film Cenaclul Flacăra – Te salut, generație în blugi!, interzis timp de 25 de ani, în anul 1983 regiza cu puține din aceste filmări o pelicula de 65 de minu­te, cu același titlu.

A regizat in 1982 scurt metrajul Tema 13 – Bătrânețe, castigator al marelui premiu la Festivalul Internațional al Filmului de la Bilbao, Spania, Salutări de la Agigea (1984), Escapada (1986)- la care a scris si scenariul, Niște băieți grozavi (1987), De ce are vulpea coadă? (1988), Întâmplări cu Alexandra (1989), Paradisul în Direct (1997).
Cornel Diaconu a fost coproducător al filmului A doua Cădere a Constantinopolului (1994), realizator al Festivalului Callatis, producătorul celebrului spectacol etno-rock simfonic, susținut de Felicia Filip si formația K1.

2017: A decedat  la vârsta de 91 de ani, reputatul pictor tecucean, prof. Ștefan Sevastre.

Născut la Ionaşeşti,  pe dealurile Nicoreştiului,  Ştefan Sevastre a fost un promotor al constructivismului, abstracţionismului şi Artei concrete, un filosof al cosmicităţii şi unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Liceului de Artă “Nicolae Tonitza”.

A urmat cursurile liceului „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, pe care îl va termina în anul 1945, după care se înscrie la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, pe care-l va absolvi în 1951.

Ştefan Sevastre a fost profesor de pictură la Liceul de Artă „Tonitza” din Bucureşti între anii 1962-1988. A avut peste 120 de participări la expoziţii de grup sau personale din ţară şi din străinătate, începând cu anul 1953.

Are de asemenea lucrări de artă murală, iar operele sale se află în colecţii particulare, muzee şi instituţii din România şi din ţări ca: Germania, Franţa, Italia, Elveţia, s.a.

Premiile şi distincţiile obţinute i-au adus recunoaşterea criticii care l-a plasat în ultimele decenii în mijlocul fenomenului artelor vizuale.

Între acestea , cele mai importante au fost: 1990 – Premiul de pictură al UAP, 1999 – Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate artistică, 2000 – Ordinul național «Pentru Merit» în grad de Comandor, 2001 – Premiul Juriului, Salonul de artă, București, 1996 – Diploma de Cetățean de Onoare, Municipiul Tecuci.

Valoarea sa în artele plastice face ca astăzi să nu se poată vorbi în pictură despre gestul geometrizant-abstract, fără a aminti de de cel care a fost pictorul Ştefan Sevastre.

2020: Noul guvern PNL-USR-PLUS-UDMR, condus de Florin Cîțu, este învestit de Parlament cu 260 de voturi „pentru” și 186 „împotrivă”.

2021: A decedat la București, istoricul și filosoful român Dan Berindei, unul dintre descendenții voievodului Constantin Brâncoveanu; (n. 3 noiembrie 1923, București).

A fost licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), și din 1946 până în 1948 a fost cercetător științific la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice iar apoi, între 1948-1952, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Filosofie al Academiei Române.

După îndepărtarea sa abuzivă din cercetarea științifică (1952–1955), într-o perioadă în care soția, soacra, socrul și părinții săi erau închiși pe motive politice, a fost rechemat la Institutul de Istorie „N. Iorga” din București, fiind succesiv: cercetător, cercetător principal, secretar științific, vicepreședinte al Consiliului științific. În anul 1969, Dan Berindei și-a luat doctoratul în istorie. Din 1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București și profesor la Politehnica din București, unde a predat cursul de Istoria României în context universal și profesor la Universitatea „Hyperion” din București.

A fost membru titular al Academiei Române (din 1992) ales președintel al Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române. Din 2006 a fost vicepreședinte al Academiei Române.

Berindei a fost recrutat ca agent al Securității în anul 1962, figurând sub numele de cod „Băleanu”, fiind șantajat din cauza materialului compromițător privind activitatea sa politică din trecut. care se referea la înscrierea sa într-o organizație legionară în 1940, când avea doar 16 ani, cu trei luni înainte ca Mișcarea Legionară să fie desființată.

În ziua de 11 aprilie 1962, a fost recrutat prin constrângere și ulterior interogat cu privire la activitatea sa și legăturile sale cu diverși demnitari și politicieni. A recunoscut că a avut relații apropiate cu cei din F.D.C., a activat în cuibul condus de Mielu Georgescu, a participat la ședințele legionare, a cântat cântece legionare, a cotizat la ajutorul legionar și a fost împreună cu membrii cuibului în Muscel pentru propagandă.

Totuși, el a susținut că nu-și dădea seama de scopul real al organizației legionare și a întrerupt orice legătură cu legionarii după asasinarea lui Nicolae Iorga. A operat în legătură cu Unitatea Militară 0225 a DSS, furnizând 47 de note informative. Acestea se refereau atât la colegii săi de la Institutul de Istorie, cât și la români din exil sau la personal diplomatic. Notele date de el sunt însă pozitive, chiar protective în raport cu cei vizați, inclusiv în raport cu străinii care vizitau Institutul de Istorie, iar informările au un caracter neutru . Numele său este pe lista celor 200 de personalități culturale colaboratori ai Securității dezvăluită în aprilie 2018 de cercetătorul Mădălin Hodor.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii 10 mucenici din Creta

Sfintii 10 mucenici: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatopus, Vasilide Evarest si Pompie au patimit, in jurul anului 250, in insula Creta, din porunca imparatului Deciu. Pentru ca au refuzat sa se inchine idolilor si au marturist ca sunt crestini, li s-a taiat capul. Inainte de a trece la cele vesnice, au rostit cu totii aceasta rugaciune: „Iarta, Doamne, pe robii Tai si primeste varsarea sangelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre si prieteni si pentru toata patria, ca sa scape din intunericul necunostintei si cu ochi curati sa vada buna credinta, sa Te cunoasca pe Tine, Lumina cea adevarata, O! Imparate vesnic”.

Sfantul Naum de Ohrida fost unul din ucenicii Sfintilor Chiril si Metodie. A trait intre anii 830 – 910. In anul 867 sau 868 este hirotonit preot in Roma. Potrivit aghiografiei Sfintilor Chiril si Metodie, scrisa de catre Sfantul Clement al Ohridei, Sfantul Naum a ajutat celor dintai in lucrarea lor misionara intreprinsa in Moravia Superioara.

Sfantul Naum este unul dintre intemeietorii Scolii de Literatura din Pliska, unde a si lucrat intre anii 886-893. Dupa ce Sfantul Clement a fost hirotonit episcop in Drembica – Velika in anul 893, Sfantul Naum a continuat lucrarea lui Clement in Scoala Literara din Ohrida. In anul 905, Sfantul Naum a intemeiat Manastirea de langa Lacul Ohrida, care, mai tarziu, ii va purta numele si Sfintele sale Moaste. S-a ostenit mai ales cu talmacirea Sfintei Scripturi si a celorlalte carti bisericesti din limba greaca in cea slavona. Sfantul a adormit in intaia jumatate a secolului al X-lea. Moastele sale facatoare de minuni uimesc si astazi prin multimea minunilor pe care le lucreaza, mai cu seama vindecari de boli grele, indeosebi nebunia.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Pavel, arhiepiscopul Neocezareii;
– Sfantului Mucenic Shinon.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro.;
10. CreștinOrtodox.ro.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/24/o-istorie-a-zilei-de-23-decembrie-video-4

ZIUA DE 22 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 22 decembrie în istoria noastră

1646: A decedat Petru Movilă, teolog moldovean, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii ; (n. 21 decembrie 1596).

A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală,  tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka .

A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596.

A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.

1790: Cetatea turcească Izmail de la Dunare, este luată cu asalt şi capturată de armatele ruseşti comandate de generalul  Suvorov.

Forțele otomane au apărat cu disperare cetatea până la capăt, refuzând ultimatumul rușilor. Garnizoana turcească era formată din 35 de mii de soldați, iar dintre aceștia, circa 26.000 au fost uciși și 9.000 au fost luați prizonieri.

Rușii au avut aproape 4.000 de soldați morți și 6.000 de răniți, în timp ce în Rusia victoria a fost glorificată în primul imn național al țării, Să sune tunetul victoriei !.

În 1792, prin  Tratatul de la Iași cetatea a fost retrocedată Turciei, cu obligația de a o demola.

1816 : S-a născut la București, generalul și politicianul Alexandru Dimitrie Macedonski, tatăl poetului Alexandru Macedonski; d.24 septembrie 1869.

A urmat studii militare la Liceul imperial de la Herson,în Rusia,a

la întoarcere devenind iuncher în Regimentul I Infanterie din București, apoi s-a specializat la Jitomir în Rusia (1834–1838). A fost avansat praporcic, rang consemnat în Arhondologia Nouă a Țării Românești.

În 1843 a fost numit porucic/locotenent de către Gheorghe Bibescu, domnitorul Țării Românești, iar anul următor a fost trimis în Rusia, la Tuia, pentru instrucție și achiziție de material militar. În august 1848, pus în disponibilitate fiind considerat ostil guvernului revoluționar, a fost reabilitat în septembrie, iar anul următor a fost avansat căpitan. A scos manuale pentru uzul Școlii Militare naționale și a fost numit comăndiutor/comandant al Regimentului 3, de către domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei. În anul 1859 a devenit primul general al Principatelor Române și șef al armatei, în guvernul Constantin A. Kretzulescu), pentru atitudinea sa unionistă, iar în iunie a fost numit prim-adjutant al Domnitorului și șef al Statului-major domnesc.

1869: S-a născut la Iași, arhitectul român  Nicolae Ghica-Budeşti, membru de onoare al Academiei Române; (m. 16 decembrie 1943, București).

Nicolae Ghika-Budești a fost fiul lui Eugen Ghika-Budești (1843 – 1919) și al soției sale Elena Cantacuzino. A purtat numele satului Budești, din fostul județ Roman, azi județul Neamț. S-a căsătorit cu Madeleine Landrieu la Paris, în 7 martie 1901.

Din căsătoria lor s-au născut doi fii: Ion Ghika-Budești care a devenit profesor la Facultatea de Arhitectură din București și Ștefan Ghika-Budești, creatorul școlii românești de geologie inginerească.

După cursurile primare efectuate la colegiul Gaillard, în Lausanne, Elveția a urmat cursurile liceale la Ecole Monge, din Paris, și în continuare, cursurile Școlii de Poduri și Șosele din București, obținând titlul de inginer.

Apoi, Ghika-Budești a plecat la Paris, unde a frecventat, în perioada 1893-1901, Ecole des Beaux-Arts, în atelierul profesorului Victor Laloux.

A ocupat poziția de profesor la Școala superioară de Arhitectură din București.

A fost un promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură,membru al Comisiei monumentelor istorice, membru de onoare (din 1930) al Academiei Române. 

 Foto: Muzeul Ţăranului Român

După planurile sale s-au construit: Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, Biserica Schimbarea la Față din strada Cuțitul de Argint, Casa Radu Rosetti din București, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea etc.

A conceput și planurile pentru construcția bisericii Copou din Iaşi și  a Muzeului Naţional de Artă din București, azi Muzeul Ţăranului Român (foto sus).

1889: S-a născut scriitorul Nichifor Crainic (pseudonim pentru Ion Dobre), eseist, poet,  (1928-1944) şi principalul teoretician al ortodoxismului autohton (“Nostalgia Paradisului”, “Ortodoxie şi etnocraţie”).

A fost co-director, alături de Cezar Petrescu (din 1926), al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944) şi s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru titular al Academiei Române din 1940.

Între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (m. 1972).

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea sa la 24 decembrie 1889, iar moartea la 21 august 1972.

1894: S-a născut la Bucureşti, compozitorul Mihail Andricu, profesor universitar și muzicolog apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică din România; (m.4 martie 1974, Bucureşti).

În 1923 a debutat ca muzicolog și critic muzical la Adevărul, continuând să semneze studii, cronici, articole, recenzii în Muzica, Revue de muzicologie (Paris), Studii și cercetări de istoria artei, Rampa, Contemporanul, L’Independence Roumaine și L’Orient (București), Tribuna (Cluj), România Literară, Secolul 20, Universul, Cahiers du Sud (Marsilia), Viața Românească (Iași) etc.

A fost profesor de muzică de cameră și de compoziție la Conservatorul București, a susținut conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, emisiuni de televiziune etc.

A compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost victima unei înscenări a Securității (1959) și regimul dictatorial comunist a interzis pentru o perioada îndelungată orice referire publică la persoana sau la opera lui.

A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei”, cu Premiul de stat, cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție George Enescu, Premiul Robert Cremer (1931), Premiul Anhauch (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii cls. II (1948), Premiul de compoziție al Academiei  Române (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969).

A fost membru în Société française de muzicologie din Paris, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din RPR. 

1904: A demisionat guvernul  liberal condus de Dimitrie A.Sturdza și s-a  format guvernul conservator Gheorghe Grigore Cantacuzino(2).

Gheorghe Grigore Cantacuzino (supranumit Nababul), a guvernat în perioada 22 decembrie 1904–12 martie 1907.  În timpul mandatului său, a fost organizată Expoziția jubiliară pentru sărbătorirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, a fost adoptată Legea generală a vămilor și s-a înființat Casa de credit viticol.

În timpul acestui mandat, a început marea răscoăla din 1907 a țăranilor. Poziția ferm conservatoare a guvernului marelui moșier Gheorghe Grigore Cantacuzino și atitudinea inflexibilă manifestată de acesta în timpul revoltei țărănești au condus în primăvara anului 1907 la pierderea mandatului de prim-ministru și președinția Partidului Conservator.

1914: A murit la Nisa, în Franța,  memorialistul şi omul  politic liberal (participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor), Ion Bălăceanu); (n. 25 ianuarie 1828, București).

 Era bunicul patern al omului de cultură  contemporan dr.Constantin Bălăceanu-Stolnici.

 Ion Bălăceanu a fost fiul natural al fostului domn Alexandru Ghica (1834-1842) şi al Mariei Al .Văcărescu, căsătorită cu Constantin Bălăceanu. Părintele său legitim, Constantin  Bălăceanu, îndeplinise o serie de importante funcţii, între care aceea de ministru al Justiţiei.

Ion Bălăceanu studiază la Paris, audiind prelegerile unor pesonalităţi care vor deveni mari prieteni ai românilor, între care Jules Michelet. A devenit membru al „Societăţii studenţilor români de la Paris” (infiinţată în 1845 și a participat la revoluția de la 1848 din Muntenia. După înfrângerea acesteia, numele său se va afla pe lista revoluţionarilor care aveau interdicţie de a se reîntoarce din exil în ţară.         

El va îndeplini în timpul acestor evenimente şi ulterior, o serie de activități, mai ales de natură diplomatică, deşi era destul de tânăr. În cursul revoluţiei, s-a dovedit un bun  negociator în discuţiile dificile purtate cu marii boieri , care se mirau că unul de-al lor se află printre revoluţionari.

Din însărcinarea lui Ion Ghica, îl întâlneşte pe revoluţionarul italian  Mazzini căruia în cere să înlesnească  reconcilierea romano-maghiară si  formarea unei legiuni revoluționare române care să lupte alături de forţele maghiare, ceea nu s-a putut realiza.

Ion Bălăceanu a fost și un apreciat memorialist (a lăsat pagini inedite, de o certă valoare istorică. Volumul „Amintirile politice şi diplomatice”, editate de Georgeta Filitti,  constituie un excepţional document istoric pentru întreaga epocă, începând cu revoluţia de la 1848 şi până în pragul secolului XX, adică aceea a formării României moderne.

Aceste memorii sunt cu atât mai relevante cu cât autorul lor a fost direct implicat în cele mai importante evenimente ale perioadei – Unirea Perincipatelor, urcarea pe tron a lui Alexandru Ioan Cuza, apoi a lui Carol, cu toate „dedesupturile” şi implicaţiile lor.

Din punct de vedere diplomatic, memoriile lui Bălăceanu au de asemenea o relevanţă majoră, dat fiind că autorul lor  a fost mai tot timpul agent diplomatic (trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar) în marile capitale ale continentului: Paris, Roma, Viena, Londra şi Constantinopol şi, cum am văzut, primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador.

Ion Bălăceanu a fost primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador (reprezentant al unui stat suveran), la 11 septembrie 1878, de către Austro-Ungaria. A fost de asemenea ministru de externe în guvernul României.

1916: Are loc între 9/22 decembrie–14/27 decembrie, Bătălia de la Râmnicu Sărat, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Primului Război Mondial, care s-a finalizat cu înfrângerea forțelor ruso-române de către trupele Puterilor Centrale.

Luptele s-au desfășurat pe aliniamentul Cricov–Ialomița, forțele române și ruse fiind obligate să se retragă către sudul Moldovei.

Foto: Trupele de invazie germane ale lui Falkenheyn atacă pozițiile Armatei Române.

1925: Asociaţia Prietenii Radiofoniei capătă personalitate juridică.

Asociaţia s-a constituit la 26 martie 1925, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică condusă de prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, care a devenit şi preşedintele asociaţiei. Printre colaboratorii săi se regăseau dr. ing. Emil Petraşcu, matematicianul Octav Onicescu, Victor Slăvescu, Cristian Musceleanu.

Asociaţia îşi propunea printre altele: organizarea de cursuri de radioamatori, editarea unei reviste de specialitate şi instalarea unui post naţional de emisie de la care să se audă în toate colţurile ţării „muzica, cugetul şi cuvântul românesc”.

1927: A apărut Reglementarea privind constituirea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (SDRR), în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, la articolul 2.

Foto: Primul sediu al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (1928-1944) – Arhiva Radio România.

La data de 5 martie 1928 are loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie al SDRR, constituit la 17 ianuarie 1928, în cadrul Adunării generale de constituire a SDRR, la care este aprobat şi Statutul de funcţionare al Societăţii de Difuziune Radiofonică din România. Ulterior societatea a fost redenumită în Societatea Română de Radiodifuziune.

1930: A încetat din viaţă Vintilă I.C. Brătianu, om politic şi economist, fiul fruntașului liberal  I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române, fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930); (n.3 septembrie 1867).

A fost  prim-ministru între anii 1927 şi 1928.

Între anii 1927 şi 193o a fost  preşedinte al PNL şi  unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”.

S-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928.

1939: La Opera Română din Cluj, avea loc premiera operei comico-fantastice în șase tablouri „Kir Ianulea”, de Sabin Drăgoi după un libret de Radu Urlățeanu, având la bayă  nuvela omonimă a lui I. L. Caragiale.

1940: S-a născut actriţa Cristina Deleanu.

 1944: S-a născut scriitorul Dan Mutaşcu, poet, prozator şi dramaturg.

1956: A încetat din viaţă la București poetul-simbol al anilor 50, Nicolae Labiş, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (“Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”); (n. 2 decembrie 1935 Poiana Mărului–Mălini, Baia/Suceava).

A murit în urma unui accident de tramvai, suferit în noaptea de 9/10 decembrie.

1963: S-a născut la Gherla, în jud Cluj, omul de afaceri și politicianul român Silviu Prigoană.

1964: Teatrul Mic (aflat sub conducerea lui Radu Penciulescu) a primit  printr-un decret ministerial,actuala denumire.

   În 1914, la Bucureşti s-a înfiinţat un nou teatru, care a purtat numele actriţei Maria Filotti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul a devenit o instituţie de stat şi a purtat, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii, după care, a fost botezat în 1964 cu numele său actual şi a intrat în familia teatrelor mici din Europa.

1967: S-a născut în Bucureşti, fotbalistul Dan Petrescu; (Daniel Vasile Petrescu). 

În cariera de jucător, Petrescu a evoluat pe postul de fundaș dreapta, debutând la Steaua București, cu care a jucat și o finală a Cupei Campionilor Europeni. S-a consacrat pe plan internațional la Chelsea Londra, la care a jucat timp de cinci sezoane.

Dan Petrescu a jucat 95 de meciuri la naționala României, marcând 12 goluri. Debutul său a avut loc în martie 1989, într-un amical împotriva reprezentativei Italiei. A evoluat alături de naționala României la trei turnee finale: Mondialul din 1994, EURO 1996 și Mondialul din 1998. A marcat două goluri la turneele finale: golul victoriei în 1994 împotriva reprezentativei Statelor Unite și în 1998 împotriva naționalei Angliei.După retragerea din activitate, a devenit antrenor, prima echipă pregătită de Petrescu fiind Sportul Studențesc. Cu CFR Cluj și Unirea Urziceni a câștigat titlul de campion al României.

Dan Petrescu a fost desemnat antrenorul anului la ”Gala Fotbalului Românesc” în 2008 și 2010.De asemenea, a fost desemnat antrenorul anului în anii 2008, 2009, 2011, 2019 și 2022 de către cotidianul Gazeta Sporturilor și antrenorul anului 2009 în viziunea cotidianelor Pro Sport și Fanatik. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate. În decembrie 2020, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Cluj-Napoca

1967: A murit basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române; (n. 1887).

1970: Este inaugurat oficial noul pod rutier (cu patru benzi de circulaţie) peste Dunăre, de la Giurgeni-Vadu Oii, care face legătura cu litoralul Mării Negre.

A fost realizat în perioada august 1966–decembrie 1970.Podul are lungimea totală de 1.456 m și o lățime de 17 m. Distanța maximă intre stâlpii de susținere este de 160 m. 

1974: S-a născut in oraşul Roman din  judetul Neamţ, vedeta română de televiziune, Andreea Marin.

A absolvit cursurile liceului cu profil de matematica-fizica din localitatea natală, după care s-a inscris la Facultatea de informatică din cadrul Universitaţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi.

A debutat pe micul ecran la studioul teritorial din Iaşi al TVR, unde a prezentat ştiri, a realizat diverse emisiuni şi a urmat cursuri de specializare in jurnalism.

S-a transferat in Bucuresti, unde cariera ei a cunoscut o ascensiune fulminantă.

A ajuns director de programe la postul public de televiziune TVR şi realizator al emisiunii de divertisment “Surprize, surprize”, care a avut prima edişie in 1998.

A făcut şi documentare in Thailanda, Cuba, Irak si pe Muntele Kilimanjaro.

1989: Revoluția Româna a provocat schimbarea regimului comunist. Dupa o noapte însangerată pe strazile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat încă de dimineata Piata Universitatii.

Cu puțin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx. El a anuntat că, datorită situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotarât sa instituie starea de necesitate în intreaga ţară.

 A murit general-colonel Vasile Milea, ministru al apărării naţionale în decembrie 1989; (n. 1927).

Despre generalul Vasile Milea, care fusese găsit impuşcat cu puţine minute in urmă în sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un trădător de ţară.

Putin dupa  ora 10.00, postul de radio naţional a anuntat introducerea stării de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu. Cetaţenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane.

In ciuda interdicţiilor, situaţia a inceput sa se precipite in toată România unde au izbucnit proteste anticomuniste.

In Capitală, manifestanţii stranşi in faţa sediului C.C. al PCR au forţat uşile şi au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceauşescu sa fugă cu un elicopeter de pe acoperişul clădirii.

La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga ţară.După amiază cei doi sunt arestaţi la Târgovişte.

Mii  de romani au ieşit pe străzile marilor oraşe pentru a saluta caderea regimului comunist.

In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia făcând parte 39 de persoane.

Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre ţară al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executivă şi judecatorească în stat.

Armata a trecut de partea demonstrantilor insă acest lucru nu a impiedicat vărsarea de sânge şi in zilele următoare ale revoluţiei.

Consiliul Frontului (CFSN) adresează, în cursul serii, un comunicat către ţară prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi prezintă un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie, au avut  loc în Capitală confruntări armate (la Televiziune, în Piaţa Palatului, la Radiodifuziune, în diferite alte zone ale oraşului), soldate cu victime – răniţi şi morţi; este distrusă Biblioteca Centrală Universitară.

Ziua de 22 decembrie a fost instituită prin Legea nr. 258/2002– Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

1989: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat legal activitatea, fondându-se Partidul Creştin Naţional Ţărănesc.

La 28 decembrie cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) vor fuziona, formând Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD care a fost înscris oficial la 7 ianuarie 1990, fiind prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia din decembrie 1989).

1989: În după-amiaza acestei zile, apărea primul ziar al Revoluţiei române – „Libertatea”.

În seara aceleiaşi zile apărea şi primul număr al ziarului „Tineretul liber”.

1992: A încetat din viață la București, actrița și regizoarea Aura Buzescu (Aura Almăjan; 26 august 1894, Caransebeș). A fost căsătorită cu Alexandru Buzescu, fruntaș liberal, economist de meserie, a administrat investițiile Brătienilor. 

Aura Buzescu (Aura Almăjan înainte de căsătoria cu Alexandru Buzescu) s-a născut într-o familie numeroasă și nevoiașă. Ajunsă la București împreună cu părinții, viitoarea actriță a fost înscrisă la școala profesională de croitorie și întâmplarea a făcut, deși până atunci nu fusese niciodată la un spectacol de teatru, să meargă cu colegele la Național, unde l-a văzut pe Aristide Demetriade. Din acel moment, unicul vis al Aurei Buzescu a fost teatrul. Devenită studentă la Conservator, la clasa Luciei Sturdza Bulandra, tânăra i-a dedicat teatrului întreaga viață. A debutat artistic în 1914, la Compania Bulandra. A lucrat după Primul Război Mondial la Compania Excelsior.

În anii 1950 a fost profesoară la „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale” din București, unde i-a avut ca studenți printre alții pe Mircea Albulescu, Gina Patrichi și Victor Rebengiuc.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa I (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice” și cu Ordinul 23 August clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”. A primit și titlul de Artistă a Poporului.

O stradă din București, din Sectorul 2, a fost numită în cinstea ei.

2008: Politicianul Emil Boc devine prim-ministru al Guvernului  României.

2012: A murit la Craiova, handbalistul român Gheorghe Dumitru; (n.31 august 1956, Călărași).

A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României și a fost distins cu medalia de aur în anul 1980 la Campionatul Mondial Universitar de Handbal.

2015 (21/22): A decedat în Germania, muzicianul român de etnie germană Gunther Reininger; (n. 17 septembrie 1949, Timișoara).

Trimite

Salvează

S-a remarcat ca pianist, organist, compozitor și vocalist în cadrul trupelor de muzică pop-rock Phoenix și Amicii.

2021: A murit juristul și profesorul universitar doctor Ioan Muraru, fost judecător la Curtea Constituțională a României (1992-2001), președinte al Curții Constituționale (1995-1998) şi Avocat al Poporului (2001-2011).

A contribuit la redactarea Constituției României (1990-1991), cât și la revizuirea acesteia (2002-2003). A fost profesor de Drept constituțional și instituții politice, autor de manuale, cursuri, monografii și a peste 100 de studii de Drept constituțional (n. 1938)

ASTĂZI ESTE SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

 Deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află  în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont.

În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

 Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător (Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Ierarh Petru Movila

Petru Movila s-a nascut la 21 decembrie 1596, fiind al patrulea fiu al voievodului Moldovei – Simion Movila. Tatal sau a murit la 1607 si sub domnia lui Stefan Tomsa (1611), familia lui  retrăgându-se in Polonia, unde avea multe rude. Şi-a continuat studiile la Colegiul Fratiei Ortodoxe din Liov.

Petru Movila a vizitat in 1622 vestita manastire Pecerska, unde s-a imprietenit cu staretul Zaharia Copistensclii şi cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului.

A fost tuns in monahism la Lavra Pecerska, dupa anul 1625, iar in toamna anului 1627, la varsta de 31 de ani, a fost ales egumen al manastirii. In anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, a fost ales in unanimitate Mitropolit al Kievului, Galitiei si a toata Rusia.

In aceasta calitate a alcătuit o “Marturisire Ortodoxa“, in limba latina, care a fost aprobata de Sinodul de la Iasi din 1642 si confirmata de toti patriarhii ortodocsi.

Mitropolitul Petru Movila a pus pe colaboratorii sai sa faca cunoscuta viata duhovniceasca a calugarilor si ieromonahilor din Lavra Pecerska. Astfel au aparut cartile: Patericul Sfintilor din Pecerska (Kiev 1634) si Minunile Pesterilor Kievului (Kiev 1638).

De asemenea s-a scris si despre icoanele facatoare de minuni din Pecerska. El insusi a tradus si publicat tratate ale Sfintilor Părinti pentru indrumare in viața duhovniceasca si ascetica a preotimii si a conducatorilor sai. A trecut la cele vesnice pe 22 decembrie 1646.

Canonizarea Ierarhului Petru Movila a fost săvârsita de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996 si proclamata la 15 decembrie a aceluiași an, dar inscrisă in calendarul acestei Biserici la 31 decembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat, în sedinta sa de lucru din 12-13 martie 2002, prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului, la data de 22 decembrie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/24/o-istorie-a-zilei-de-22-decembrie-video-2

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro.;
10. CreștinOrtodox.ro.