ZIUA DE 27 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 februarie în istoria noastră

1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila, în încercarea de a scoate de sub influența otomană Țara Românească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș și favoritul turcilor, de la tron.

 Arderea Brăilei de către Ştefan cel Mare (27 februarie 1470) este consemnată în Letopiseţul anonim al Moldovei, în Cronica moldo-germană şi în Letopiseţele de la Putna. 

Cronicarul moldovean Grigore Ureche consemna  în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara:

„Cându a intrat zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă și de arderea Brăilii – Vă léato 6978 (1470), într-acéia vréme intră zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă, domnul muntenesc, pre obicéiul firei omenești de ce are, de acéia poftéște mai mult, de nu-i ajunse lui Ștefan vodă ale sale să le ție și să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză. Strâns-au țara și slujitorii săi și au intratu în Țara Muntenească, de au prădatu marginea, fevruarie 27 dni și au arsu Brăila în săptămâna albă, marți”.

1514 : Pretendentul la tronul Moldovei, Trifăilă, ajutat de oastea domnului muntean Neagoe Basarab, a atacat armata lui Bogdan al III-lea Vodă, fiind înfrânt și ucis lîngă Vaslui.

„Vă leato 7022 [1514] fevruarie 26, în al zécile an al domnii lui Bogdan vodă, fără véste au intratu în țară un Trifăilă, ce să făciia ficioru de domnu, venindu din Țara Ungurească cu ungurii și iarna, cându era toți oșténii pre la casile lor. Ci simțindu ai noștri, s-au strânsu degrabă din câți s-au putut și i-au datu războiu la pod, din jos de Vasluiu, fevruarie 27. Și înfrângându-l ai noștri, i-au topitu toată oastea lui și el au pierit, că prinzându-l viu, i-au tăiat capul” (Grigore Ureche – Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara).

1655 (din 27 februarie până la  26 iunie) – Se desfășoară Marea mișcare populară din Muntenia.

Răscoala din 1655 a avut loc ca reacție a mercenarilor seimeni  și  a dorobanților (majoritatea de origine sârbească și bulgară), la intenția domnului Constantin Șerban de a-i concedia și expulza  din țară.

Revolta a cuprins inițial Bucureștiul, apoi toată țara. În ultimele zile ale lui februarie (pe stil vechi) cete ale răsculaților au atacat casele boierești, jefuindu-le și omorându-i pe boieri, pe soțiile și pe copii acestora.

O parte dintre marii boieri și-au pierdut viața: Gheorma mare ban, Drăghici, fiul Papei vistierul de la Greci, descendent prin mamă din Mihai Viteazul, Gheorghe Carida vistierul, Udrea slugerul Doicescu, Preda Beca de la Maia, șufarul Cusciureanul, Dumitrașcu Frejureanul, Dumitru comisul, Mihai ciohodarul și alții.

În timpul răscoalei a murit boierul Papa Brâncoveanu, tatăl viitorului domn Constantin Brâncoveanu, fiul său putând fi salvat doar pentru că a fost substituit cu un copil de țigan.Pe locul unde a căzut Papa Brâncoveanu, respectiv în dreptul caselor sale de la Poalele Dealului Mitropoliei, fiul său, voievodul Constantin Brâncoveanu, a ridicat, la 20 iulie 1713, o cruce de piatră cu inscripția: ,,când s-au ridicat dărăbanții asupra domnului și a boierilor țării, la leat 7163” (1655).

Principele Gheorghe Rákóczi al II-lea al Transilvaniei îi scria mamei sale:

„voievodul din Țara Românească este la locul său, dar s-a făcut o nemaipomenită vărsare de sînge; dărăbanii seimeni nu s-au milostivit nici de boieroaicele însărcinate, nici de copiii nevinovați, au ucis nenumărați boieri; sărmanul domn Sava și Preda și-au răscumpărat viața cu mulți bani; i-au omorât fiul; i-a rămas un nepot de la fiu, în locul acestuia slujile au dat un copilaș de țigan, așa i-au scăpat viața; … mulți boieri au fugit încoace (în Transilvania, n.n.).”Răscoala seimenilor din anul 1655 a fost înfrântă în urma intervenției pașei de Silistra, a domnului Moldovei, Gheorghe Ștefan, și a principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákoczy II. Cronicarul amintește că răsculații care au rămas în viață erau trași în țeapă, iar câmpurile de lângă București și de lângă alte orașe erau ,,pline de trupuri înțăpate”.

1711 S-a născut la Istanbul , în Imperiul Otoman, Constantin Mavrocordat (d. 23 noiembrie 1769 la Iași, în Principatul Moldova.

A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei, un om învățat, pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea.

Influențat de reformele austriece, a desființat unele impozite indirecte, ca văcăritul și pogonăritul și a introdus o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 sferturi. I-a eliberat pe țărani, dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv.

Pe țăranii boierești i-a obligat la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

Pe boieri i-a recompensat printr-un anumit număr de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În urma războiului ruso–turco–austriac (1736–1739), în ciuda unor combinații ale puterilor vecin, a obținut reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

1811: S-a născut la Iași, poetul și traducătorul Alexandru Hrisoverghi fiul vornicului Neculai Hrisoverghi. Se trăgea dintr-o familie boiereasca de origine greacă, stabilită în Moldova cu un secol mai înainte.

A studiat limba greacă și franceză și literatura clasica cu un dascăl, la Chisinau, unde familia se refugiase în 1821, si apoi la pensioane din Iasi.

În 1830 intra în Oștirea Nationala, ajungind aghiotant domnesc, cu gradul de capitan. 

În 1843 îi apare la Iași, prima și singura sa poezie tipărită în timpul vieții, Oda ruinelor cetății Neamțu.

A tradus din Schiller, Lamartine, A. Chdnier, V. Hugo si Al. Dumas. Unicul sau volum de  Poezii, a aparut postum, in 1843, ingrijit si prefațat de M. Kogalniceanu.

Poet melancolic si meditativ, autor de ode, elegii si poezii erotice insuficient cizelate, Alexandru Hrisoverghi a contribuit totuși la dezvoltarea literaturii romane moderne.

 1849: Armata revoluționară maghiară condusă de generalul Iosif Bem, a ocupat Sibiul (din  27 februarie, până la 11 martie).

O primă bătălie s-a dat în 21 ianuarie/2 februarie la Vízakna (azi Ocna Sibiului). Atunci trupele insurgente maghiare, conduse de generalul Iosif Bem, venite dinspre Slimnic, au fost înfrânte cu pierderi considerabile. La 27 februarie/11 martie 1849 armata generalului Bem a asediat a doua oară Sibiul.

Orașul a fost lăsat, de mișcările tactice eronate ale baronului austriac Puchner, cu o apărare precară, mai mult cetățenească. De această dată, Sibiul, care nu mai fusese cucerit prin luptă de la invazia tătară din 1241, a fost ocupat de trupele insurgente maghiare conduse de generalul Iosif Bem, care au silit trupele austriece să se retragă în Valahia. Membrii Comitetului Național Român s-au refugiat în Țara Românească.

1866: A apărut, la Bucuresti  revista „Sarsailă” , condusă de N.T. Orășanu.

A continuat revista „Nichipercea”, căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.

A fost editată la București, între 27 februarie–18 mai 1866, fiind condusă de N.T. Orășanu, continuatoare a revistelor satirice Nichipercea și Cicala, suspendate de autorități, în repetate rânduri, datorită atacurilor dure îndreptate împotriva instituțiilor statului.

1872: S-a născut   politicianul român Alexandru Vaida-Voievod; (d. 1950).

Om politic, medic și publicist, a fost  unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe.

A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid.

  În 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun.

În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

1882 (27 februarie/11 martie): A avut loc premiera, la Gimnaziul român (Colegiul Național „Andrei Șaguna”) din Brașov a primei operete românești: „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu. (27 februarie/11 martie).

1901: S-a născut la 14/27 februarie , la Burdusaci, Bacău, geologul Miltiade Filipescu, paleontolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1965) al Academiei Române; (d.10 ianuarie 1993, București).

A absolvit Facultatea de Științe a Universității din București. În 1933 a obținut titlul de Doctor în Geologie. S-a specializat la Collége de France din Paris, în domeniul petrografíei rocilor sedimentare. A fost profesor la Politehnica din Timișoara și la Universitatea din București, director al Institutului de Geologie din București (1960–1963). Rezultatul cercetărilor sale se regăsesc în numeroase volume, studii, articole și comunicări.

De asemenea a fost membru corespondent al Academiei Franceze de Științe, membru al Societăților de Geologie din Cehia, Franța și Polonia.

1903: S-a născut Ion Irimescu, sculptor român, profesor universitar, membru de onoare (din 1992) al Academiei Române.

Între 1924–1928 a fost student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni–Fălticeni.; (d. 2005). În anul 1928, la absolvirea academiei, a avut loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden.

În 1932 i s-a acordat Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. A fost profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu la Cluj, iar din 1966 a fost profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A fost distins cu ordinul Steaua României și Premiul de Excelență în Cultura Română pe anul 2001.

 1907: S-a născut Vilhelm Beneş, critic de artă şi prozator; fiul ceramistului ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o bună reputaţie , nu s-a manifestat totuși decât sporadic în literatură; (m. 1960).

 1911: S-a născut la Dorohoi, esteticianul Petre Botezatu, logician, filosof, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006; (m. 1981).

A fost membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România. Este considerat maestrul școlii logice din Iași, a fost autorul unui tratat despre interpretarea modernă a silogismelor, devenit o lucrare de referință imediat după apariție (1976).

Este creatorul unei teorii generale a raționamentului, care cuprinde procedeele deductive complexe ale științei moderne în baza unei logici naturale.

A colaborat cu articole și eseuri, la presa ieșeană și centrală, la reviste de logică și filozofie, publicistica sa constituindu-se într-o exemplară comuniune a rigorii logico-demonstrative cu expresia literară de cea mai aleasă formă. Lucrări de referință: Schiță a unei logici naturale. Logică operatorie, Semiotică șinegație, Silogistică, Note de trecător

1918: A demisionat Guvernul Alexandru Averescu (1).

Consiliu de miniștri de uniune națională prezidat de generalul Alexandru Averescu care a fost le guvernare între 29 ianuarie 1918–27 februarie 1918.

După ieșirea oficială a Rusiei din război, Austro-Ungaria a pus problema armistițiului într-o manieră ultimativă; Consiliul de Coroană a decis ca textul tratatului să fie discutat în bloc și nu pe articole, pentru a se pune în evidență caracterul de dictat al acestuia; sperând într-o ameliorare a condițiilor de armistițiu, regele Ferdinand a considerat că este nevoie de un prim-ministru–personalitate politică ce se bucura de încrederea Puterilor Centrale.

 1918: Misiunea militară franceză care a instruit armata română și a ajutat-o cu echipament, armament și muniții, în timpul Primului Război Mondial, și -a terminat activitatea  din România.

Misiunea Militară Franceză era denumirea sub care a fost cunoscut detașamentul francez trimis în România în timpul Primului Război Mondial, cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române.

Pe toată durata sa (3/16 octombrie 1916–27 februarie/10 martie 1918), misiunea a fost condusă de generalul de divizie francez Henri Berthelot (foto), care a asigurat simultan și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul Armatei României.

Activitatea misiunii a avut mai multe etape: culegerea de informații direct de pe teren și observarea realității românești (octombrie–noiembrie 1916); intervenția salvatoare a misiunii medicale în combaterea epidemiei de tifos exantematic (decembrie 1916–martie 1917); reorganizarea armatei și participarea directă la rezistența românească (martie–septembrie 1917); susținerea frontului românesc și a deciziei de a nu încheia pace separată (octombrie 1917–martie 1918).

1920: A murit Alexandru D[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar. (n. 1847).

A fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893.

1922: S-a născut la București, pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 ;(m. 13 mai 2012, la Paris).

A absolvit studiile liceale și universitare de arhitectură în București și a expus pentru prima dată la Salonul Oficial în anul 1942 (unde a obținut Premiul pentru gravură), iar 1942 reprezintă și anul primei sale expoziții personale. În anul 1952 a avut prima sa expoziție în străinătate (după plecarea din țară), care a fost urmată de alte manifestări de anvergură. A avut numeroase expoziții de pictură și sculptură în America de Nord și Europa și a participat la Bienala de la Veneția și la cea de la São Paolo.

 1923: A murit la București, clericul ortodox, și profesorul, episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos (1909-1921) (numele de botez: Nicolae); (n. 1858, București).

1925: S-a născut la Urleta, Prahova, compozitorul şi dirijorul Marin Constantin; a pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă); (m. 1 ianuarie 2011).

 A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală, secția Dirijat Coral a Conservatorului de Muzică din București (1944–1949) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945–1949).

 În 1985 a obținut titlul de Doctor în Muzicologie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în 1994, a fost numit Doctor Honoris Causa la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. 

A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București, șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare, director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii, apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator. Între 1966–1969 a fost directorul general al Operei Române.

A fost fondator al Corului Universității din București (1948), al Capelei Corale „Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (din 1963), al cărui dirijor și director pe viață a fost și cu care a susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: „George Enescu” (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană și Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia), Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc.

Contribuția sa în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții, titlul Omul Internațional al Anului (1990, 1992, 1994), Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer (2000), prestigiosul The New Grove Dictionary of Music and Musicians pentru întreaga activitate.

1926: A decedat la București,  soprana română Elena Teodorini (n.Elena de Morțun, 25 martie 1857 ).

A fost supranumită ultima divă a secolului al XIX-lea și prima divă a României; prima artistă din România care a cântat pe scena teatrului Scala din Milano.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo. În mod gradual, timbrul vocii sale s-a transformat, trecând de la gamma contralto la cea de mezzosoprană[1].

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. În 1879 debuteazǎ la Teatro dal Verme în rolul Mariei din La Fille du Regiment („Fiica regimentului”) de Gaetano Donizetti și în rolul lui Rachel, din opera Evrea („La Juive”) de Jacques Fromental Halévy.

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în „Les Huguenots” de Giacomo Meyerbeer.

În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini, împreună cu Hariclea Darclée și Titta Ruffo.

Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915.In 1918, fondeazǎ Escola superior de canto “Ars et Vox”, în Rio de Janeiro. În toamna aceluiași an se intoarce în România, la București, unde fondează Academia Nazională de Lirică.

Din anul 2002, cu ocazia aniversǎrii a 30 ani a primit numele Teatrul Liric „Elena Teodorini”.

1927: S-a născut la Băile Balta Albă, Buzău, omul de știință român  Alexandru Viorel Vrânceanu (1 martie 2014, Manasia, Ialomița).Agronom, specialist în genetică–ameliorarea plantelor, profesor universitar, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat studiile universitare la Facultății de Agronomie și Horticultură din București.

A continuat studii de specializare la Institutul Unional de Plante oleaginoase din Krasnodar (URSS), Stațiunea de Cercetare Morden-Manitoba din Canada și Universitatea Davis din SUA. A desfășurat activitate științifică la Institutul de Cercetări Agronomice al României, apoi la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Agricultură de la Fundulea, parcurgând toate treptele ierarhiei de cercetare până la director științific și director general iar din 1997 a fost profesor consultant și conducător de doctorat în specialitatea genetică și ameliorarea plantelor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

A fost președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (1997–2001). A avut creații prioritare, mai ales în ameliorarea florii soarelui, realizând, în 1971, primul hibrid de floarea soarelui pe plan mondial.

În cei peste 45 de ani de activitate neîntreruptă a creat 28 de hibrizi de floarea soarelui, 340 linii de floarea soarelui, 425 de linii restauratoare de fertilitate a polenului, 147 linii rezistente la boli și dăunători, 72 linii cu grad ridicat de autofertilitate. Deținător a 21 de brevete de invenție și 11 hibrizi de floarea soarelui înregistrați în vederea brevetării, contribuțiile sale științifice se regăsesc în 14 cărți și 198 de studii științifice.

1938: Prin Înaltul Decret Regal nr. 1045/1938, semnat de regele Carol al II-lea, a fost promulgată Noua Constituție a României.

Regele Carol al II-lea al României semnând Constituția României din 1938 (en. Wikipedia 27 February 1938)

Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938).

La plebiscitul asupra modificării Constituției (24 februarie 1938) erau obligați să participe toți alegătorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților.

Fiecare alegator și-a exprimat opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută înaintea biroului de votare.

Înalta Comisie pentru cercetarea votului dat de Poporul Român asupra modificării Constituției a fost instituită prin Decretul Majestății Sale Carol al II-lea al României, nr.902 din 20 Februarie 1938.

În urma lucrului comisiei, adunate la Ministerul Justiței în zilele de 25 și 26 februarie 1938, la cercetarea listelor de votare,s-a constatat că s-au prezentat la plebiscit 4 303 064 de votanți, dintre care au votat pentru Constituție 4 297 581 (patru milioane doua sute nouazeci si sapte mii cinci sute optzeci si unu) de votanți, împotrivă votînd 5 483 (cinci mii patru sute optzeci si trei). 

Constituția din 1938 legiferează instaurarea dictaturii regale și sfîrșitul regimului parlamentar. Constituția (Constituțiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Aceasta încearcă să limiteze individualismul și să dea întîietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist.

În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartîndu-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866.

Constituția de la 1938 critică regimul de partide și concentrează puterile politice în mîna regelui, care dobîndește prerogative deosebit de mari.

Constituția din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

1940: S-a născut în localitatea Ștefan cel Mare, Argeș, virtuozul naist și conducător de orchestră , Radu Simion. La 11 ani a intrat prin concurs, cu nota 10, la Școala Medie de Muzică. A studiat naiul cu profesorul Fănică Luca find considerat unul dintre cei mai buni elevi ai săi. După șase luni, la concursul național al școlilor de muzică a câștigat premiul întâi. Și-a format un repertoriu, culegând piese folclorice, a exersat și a imprimat la radio sub bagheta lui Victor Predescu.

A fost descoperit de marele dirijor Ionel Budișteanu, care l-a angajat naist în Ansamblul Perinița. A format apoi un taraf cu care a acompaniat-o pe Maria Tănase, a devenit șef de orchestră și a concertat în 34 de țări de pe patru continente. A decedat la 16 februarie 2015.

1945: În urma demostrațiilor din 24 februarie 1945 orchestrate de serviciile secrete sovietice și de slugile comuniste române, a sosit la București A.I. Vîșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisiei Aliate de Control pentru România. 

A venit pentru a cere în mod ultimativ regelui revocarea guvernului Rădescu și formarea unui guvern FND. A fost a doua venire a lui Vîșinski în România, despre care nu au știut nici englezii, nici americanii.

La ora 21.00, Vâșinski a intrat în audiență la regele Mihai, căruia i-a citit, calm, un comunicat „în numele guvernului de la Moscova: demonstrațiile de stradă, tulburările din fabrici și uzine, starea presei, toate dovedesc că Nicolae Rădescu nu mai poate asigura ordinea în țară. Este cerută demiterea premierului. Trebuie ascultată vocea poporului“.

1948: A murit Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), membru al Academiei Române; (n. 1864).

Bumele său de botez a fost  Nicolae și s-a născut în anul  1864. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 ca „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

1948: În România, aflată sub ocupația sovietică, s-a constituit Frontul Democrației Populare, FDP.

Alianță electorală formată din Partidul Muncitoresc Român (noua denumire adoptată de PCR în urma fuziunii cu PSD), Frontul Plugarilor, PNL–Bejan, Partidul Național Popular, Uniunea Populară Maghiară (Madosz), la care au aderat ulterior toate noile organizații de masă de stânga, pro comuniste .

 1955: A murit Alexandru Marcu, istoric literar, profesor şi traducător (numeroase traduceri din Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.), italienist de mare prestigiu.

În lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940; (n. 1894).

 1956: A murit actorul Nicolae Bălţăţeanu; (n. 1893).

 1959: A murit inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 1886).

1959: A decedat botanistul Iuliu Prodan, autorul unor importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1875).

1970: A murit basul Mircea Buciu; (n. 1907).

 1975: A decedat Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist,frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant; (n. 1890).

1982: A decedat la București, Mihail Drumeş (pseudonimul lui Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (n. la 26 noiembrie 1901, la Ohrida, Macedonia).

Familia acestuia, de origine aromână, s-a stabilit în Oltenia, în comuna Balș.

Intre scrierile sale memorabile se numără:

Capcana, nuvele si schite, Craiova, 1927;
Sfintul Parere (ed. II, Cazul Magheru, Bucuresti, 1930;
ed. definitiva, 1971);
Ioana D’Arc, Valenii de Munte, 1937;
Invitatie la vals, roman, Bucuresti, 1939 (ed. revazuta, pref. de G. Sanda, 1968;
pref. si tabel cronologic de F. Firan, Craiova, 1986;
1989);
Scrisoarea de dragoste, roman, Bucuresti, 1938 (ed. definitiva, pref. de F. Firan, Craiova, 1982);
Naluca, piesa in trei acte. Bucuresti, 1940;
Trei comedii. Scoala nevestelor. Calul de curse. Linistea sotului. Bucuresti, 1940;
O crima pasionala, gro-tesca in trei acte, pref. de T. Scarlat, Bucuresti, 1941;
Teatru, Bucuresti, 1942;
Elevul Dima dintr-a saptea, roman, Bucuresti, 1946 (ed. revazuta, 1968);
Se revarsa apele, roman. Bucuresti, 1961;
Codrul Vlasiei, roman, Bucuresti, 1966;
Arde Prahova, Bucuresti, 1974;
Povestiri despre cutezatori, Bucuresti, 1977 (ed. II, 1989);
Povestea neamului romanesc, de la inceput si pina in zilele noastre, I-IT, Bucuresti, 1978-l979;
10 carti celebre. Repovestite de ~, Cluj-Napoca, 1978.

1990: A decedat lingvistul și filologul român Alexandru Rosetti, membru al Academiei Române.

Născut pe 20 octombrie 1895 la București Alexandru Rosetti provenea din marea familie boierească a Rosetteștilor, iar pe linie maternă era nepotul celei căreia Heliade Rădulescu i-a dedicat Zburătorul (Elena Cornescu).

Elev al marilor profesori  Candrea și Densusianu la Filologia bucureșteană, luptător pe front în Primul Război Mondial,  Al. Rosetti a avut o traiectorie universitară ascendentă, care îl va duce nu numai până la nivelul de rector și academician, ci și de membru corespondent al mai multor academii europene, laureat al premiului Herder și unul dintre profesorii legendari ai Facultății de Litere din București (în prezent, Institutul de Lingvistică din Capitală îi poartă numele, alături de cel al lui Iorgu Iordan).

Greu rezumabilă, opera sa lingvistică impunătoare și multilaterală (fonetică, fonologie, dialectologie, lingvistică generală, istoria limbii, folcloristică, lingvistică comparată, slavistică, editologie ș.a.m.d.) are în prim-plan monumentala Istorie în șase volume a limbii române (938-1966), Filosofia cuvântului (1946), o istorie a limbii române literare în colaborare cu Boris Cazacu și Liviu Onu, un studiu despre limba poeziilor lui Eminescu și mai multe cercetări de lingvistică aplicată folclorului autohton (despre colindele religioase ș.a.).

O figură de prim-plan a epocii interbelice, Alexandru Rosetti a fost editorul, director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și, mai ales, datorită prieteniei cu Carol II, al Editurii Fundațiilor Regale (1934-1940, 1944-1947, cu o pauză în perioada guvernărilor legionară și antonesciană, când a fost înlocuit cu D. Caracostea).

I se datorează, între multe altele, editarea in extremis a Istoriei… lui G. Călinescu, într-o perioadă extrem de dificilă politic și plasarea lui Mircea Eliade în diplomație (la Londra, după eliberarea din lagărul de la Miercurea Ciuc).

1991: A încetat din viață la Iași, marele matematician român Dimitrie Ioan Mangeron (n.15/28 noiembrie 1906, Chișinău).

A fost profesor universitar la Facultatea de Științe (secția matematică) a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, șeful Catedrei de matematică de la Institutul Politehnic din Iași, și membru corespondent al Academiei Române.

1994: Au loc alegeri legislative în Republica Moldova.

Deoarece Parlamentul din legislatura a XII-a s-a autodizolvat în scopul creării unui Parlament profesionist pe bază de pluripartitism, la 27 februarie 1994 au avut loc alegeri parlamentare (anticipate) în baza unei noi legi privind alegerea legislativului.

In urma alegerilor din 27 februarie, patru concurenţi electorali — Partidul Democrat Agrar din Moldova (43.18% din voturi), Blocul electoral “Partidul Socialist şi Mişcarea Unitate-Единство” (22%), Blocul electoral “Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor” (9.21%) şi Blocul electoral “Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat” (7.53%) — au depăşit pragul electoral, urmînd să fie reprezentaţi în Parlamentul de legislatura a XIII-a.

2009: A murit  politicianul român comunist Manea Mănescu; (n.1916).

A fost Ministrul de finanțe al României (1955-1957), membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989).

Între 1967 și 1972 era președinte al Consiliului Economic, iar ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979).

În 22 decembrie 1989 alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră revolutionarii.

Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unei prevederi din Statutul Academiei Române, sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română.

 2014 :A decedat Alexandru Viorel Vrânceanu agronom specialist în genetică – ameliorarea plantelor; membru de onoare al Academiei Române din 2011; (n. 1927).

 2016: A murit Elisabeta Lăsconi (nume real: Elisabeta Roşca), eseist, critic literar şi profesor; (n. 1957).

2019: A decedat arhitectul Emanoil Mihăilescu; fost deținut politic și mărturisitor creștin în temnițele regimului comunist, unul dintre ultimii supraviețuitori arestați în lotul ”Rugului Aprins” ; (n. 16 d ecembrie 1935, București).

După 1989, a fost puternic implicat în Asociația Foștilor Deținuți Politici și a mărturisit adesea în media despre ororile comunismului.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-leon-episcopul-cataniei;
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
Istoriculzilei blogspot.com;
Istoria md.;
Wikipedia; 
Mediafax.ro;
http://www.worldwideromania.com;
Rador.ro;
Cinemagia.ro.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu

Sfantul Procopie Decapolitul

Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.

Troparul Sfantului Procopie

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Procopie, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfantul Talaleu

Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir.

In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.

ZIUA DE 26 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 februarie în istoria noastră

1423: Voievodul Dan II-lea, domnitorul Munteniei, îi înfrânge pe turcii care invadaseră țara pentru a-l reînscăuna pe tron pe fostul domnitor, Radu II-lea Prasnaglava.

Dan al II-lea a fost domnul Țării Românești între 23 octombrie 1422–decembrie 1426 și 2 aprilie 1427–ianuarie-iunie 1431.

A purtat numeroase lupte pentru scaunul domnesc cu vărul său, Radu Praznaglava (”Chelul”,”Pleșuvul”) – prima domnie a lui Dan al II-lea având loc după înlăturarea de la tron a lui Radu Praznaglava.

În anul 1422, cu ajutor unguresc, Dan al II-lea i-a atacat pe turci în cetatea Silistrei, pe care a cucerit-o, în cooperare cu generalul florentin Pippo Spano, aflat în serviciul regelui Sigismund al Ungariei. Tot în acel an Dan al II-lea a recâștigat de la turci cetățile Giurgiu și Turnu. La începutul anului 1423, o puternică armată condusă de Radu Praznaglava a trecut Dunărea, dar a fost înfrântă la 26 februarie de Dan al II-lea. Luptele au continuat însă, cu victoria și domnia alternativă a celor doi.

1490: Prima atestare documentară a localității Gura Humorului.

Aceasta a fost menționată într-un act emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare, care a înzestrat Mănăstirea Voroneț cu numeroase danii, între care „o seliște anume – Poiana, la Gura Humorului”.

1511:A murit Maria Voichița Doamna (1457?, Târgoviște – 26 februarie 1511, Suceava).

Fiica domnului muntean Radu cel Frumos și al Doamnei Maria Despina și a treia soție a lui Ștefan cel Mare. A fost luată ostatică la Curtea Domnească a Moldovei împreună cu mama sa, la 24 noiembrie 1473, în timpul unui raid întreprins de Ștefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos.

După dispariția prematură a Mariei de Mangop, Maria Voichița a devenit Doamna Moldovei, cel mai probabil în vara anului 1478.

1705: Prima mențiune documentară a localității Predeal.

Aceasta apare în scrisoarea lui Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetății Brașovului, în legătură cu un transport de marfă: „Să vie postavul pînă la hotarul Tătar, adecă, pîn la Predeal, ca să n’aibă postavul vreo zătniceală”.

Predealul a însemnat, vreme de secole, hotarul dintre două provincii românești: Transilvania și Țara Românească.

 

1838: S-a născut (la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina), Bogdan Petriceicu Hașdeu, spirit enciclopedic al culturii române, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric și publicist, membru titular (din 1877) și vicepreședinte al Academiei Române; (d. 1907, Câmpina).

A studiat la Universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. 

În 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut, pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară. A fost membru al tribunalului din Cahul, s-a mutat la Iași (1858), fiind profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume și a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista Din Moldova, în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.

Îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic) și a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare. Este unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România.

A fost director al Arhivelor Statului din București, profesor de filologie comparată la Universitatea din București, a tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de vaste cunoștințe asupra literaturilor străine și a limbii române.

Spirit enciclopedic al culturii române, filolog, olclorist, prozator, dramaturg, istoric și publicist, a fost întemeietor al lingvisticii, filologiei și lexicografiei românești, unul dintre fondatorii folcloristicii comparate române, creatorul dramei istorice românești (Răzvan și Vidra).

În plan politic, a susținut lovitura de stat a lui Alexandru Ioan Cuza, ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.

După moartea singurei sale fiice Iulia (foto), în 1888, a devenit mistic și practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina.

A fost membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri.

1861: Franz Josef, împăratul Austriei a promulgat o Constituţie („Patenta imperială din februarie”), așezământul constituțional al erei liberale a Imperiului Austriac (1860–1867), prin care Transilvaniei i se acorda o oarecare autonomie în cadrul Imperiului.

La baza Patentei din Februarie stă Diploma din Octombrie, care a pus capăt regimului neoabsolutist instaurat după reprimarea Revoluției de la 1848.

Documentul a reiterat autonomia țărilor din imperiu și a stabilit componența și competența Consiliului Imperial (Reichsrat) de la Viena.

Astfel, Reichsrat-ul era format din 343 de reprezentanți, cu număr fix de locuri pentru fiecare țară din imperiu.

Ducatului Bucovinei îi reveneau cinci mandate, iar Marelui Principat al Transilvaniei 27 de mandate.

1865: S-a născut la Iași, Paulina Cruceanu, prima femeie farmacist din România; (m.29 noiembrie 1921, București).

A absolvit primele clase la școala gimnazială „Ștefan cel Mare” din Iași, iar prin acordul scris al tatălui ei a început practica farmaceutică la Farmacia Minerva din Roman.

Între 1888–1891 a studiat la Facultatea de Medicină din București. În 1891 a primit dreptul de liberă practică medicală, de la Consiliul Sanitar Superior.

A început activitatea de farmacistă în cadrul spitalului Otetelis din județul Vâlcea, a fost transferată la Spitalul rural Cocioc din județul Ilfov, a lucrat la farmacia Spitalului Fierbinți din județul Ilfov, urmată de activitatea în cadrul farmaciei Spitalului rural Anton Cincu din Nicorești, Tecuci. A lucrat ca farmacistă în diverse spitale din Moldova, iar în 1917, cu sprijinul profesorului Alexandru Obregia, a fost numită șefa Depozitului de Medicamente din Iași.

La terminarea războiului a fost aleasă de conducerea Casei Centrale să inventarieze și să transporte Depozitul de Medicamente din Iași la sediul celui din București, cele două reunificându-se în 1918. A rămas șefa acestui depozit până în anul 1920.

1866:   Cele șapte mari puteri europene, convocate pentru a discuta problema Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, încep la Paris lucrările Conferinței convocate pentru a discuta problema Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, principate a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Concomitent cu abdicarea forțată a primului domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, la conducerea statului român unitar, s-a instalat o locotenență domnească formată din trei reprezentanți ai conspirației anticuziste: Nicolae Golescu, Lascar Catargiu și Nicolae Haralambie.

A fost instituit și un nou guvern în frunte cu I. Ghica. Se vehicula insistent ideia istaurării unui domnitor de origine străină care putea opri rivalitatea dintre pretendenții autohtoni la domnie, precum și ar fi avut susținerea necesară pentru a scoate noua formațiune statală, România, de sub vasalitatea Porții Otomane.

Situația dificilă pe plan intern și extern a României din acea perioadă impunea acțiuni rapide de consolidare a statalității. Participarea României la Conferința de la Paris pe problema Principatelor Unite ale Moldovei și Vlahiei (așa era tratată România în exterior) din data de 26 februarie 1866 – 25 mai 1866 (10 martie 1866 – 4 iunie 1866 pe stil nou) urma să consolideze statalitatea pe plan extern dar a fost un eșec.

În urma unor îndelungate dezbateri, marile puteri au decis ca să se renunțe la ideea de înscăunare a unui principe străin în Principate, stabilind ca Unirea să fie din nou hotărîtă de noi adunări legislative ale celor două principate constituatne în parte (Moldova și Valahia), toate în conformitate cu condițiile inițiale ale Conventiei de la Paris (1856).

Dintre delegații Guvernului român în cadrul Conferinței de la Paris (1866), ce nu au reușit schimbarea cursului dezbaterilor, au fost: Vasile Boerescu, L.Steege, Ștefan Fălcoianu.

În cadrul negocierilor Turcia, susținută de Austria a propus chiar intervenția armată în România, aceasta însă fiind respinsă de majoritatea celorlate puteri.

1880: S-a născut la București, pictorul  Apcar Baltazar, artist plastic de etnie armeană, reprezentant de seamă al stilului Art Nouveau în România; (26 septembrie 1909, București).

Și-a făcut studiile la Școala de Belle Arte din București și l-a avut ca profesor pe Alexandru Tzigara-Samurcaș, care l-a determinat să se ocupe cu arta decorativă și cu arta veche românească și l-a ajutat să devină redactor la revista Convorbiri Literare.

A expus în mod constant, an de an, în cadrul expozițiilor organizate de Tinerimea artistică.

Apcar Baltazar a întrunit însușiri multilaterale, prin abordarea pe lângă pictură, a graficii, afișului, ilustrației de carte, afișului, costumului și decorului de teatru, frescei, ceramicii pictate și chiar a sculpturii.

În paralel, a fost critic de artă și eseist.

1891: S-a înființat Societatea Arhitecților Români (în prezent Uniunea Arhitecţilor din România), al cărei prim preşedinte a fost, în perioada 1891-1894, Alexandru Orăscu.

În procesul-verbal întocmit la înființarea societății se subliniază că scopul primordial al noii societăți era acela de a asigura statutul arhitectului: „Constituirea societății architecților români este, dar, nu numai o grupare de oameni speciali pentru a lucra la dezvoltarea artei lor, este însă o cetate de unde să se apere drepturile lor contra uzurpatorilor și contra speculanților de toate soiurile care, prin ignoranța și șarlatania lor, compromit arta și numele de arhitect”.

 1895: S-a născut(m. 1989).

 1900: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) compozitorul, dirijorul şi profesorul Vadim Şumski;(m. 1956, la Timișoara).

1900: S-a născut la Craiova pictorul, regizorul de film, scenaristul și producătorul de film, celebru colecționar de artă, originar din România, Jean(Ioan) Negulesco; (18 iulie 1993, Marbella, Spania).

Pictor, regizor de film, scenarist și producător de film, celebru colecționar de artă, originar din România, membru de onoare din străinătate (din 1992) al Academiei Române.

Talentul pentru artă s-a arătat timpuriu, când, tânăr cercetaș voluntar al Crucii Roșii în Primul Război Mondial, a schițat un portret al lui George Enescu, pe care maestrul, căruia i-a plăcut desenul, l-a cumpărat cu un preț ridicat.

Atunci s-a hotărât să devină pictor. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său l-a trimis la Paris să studieze economia și artele. 

A frecventat Académie Julian, neglijând științele economice, în consecință, nu a mai primit bani de acasă. Pentru a-și asigura existența în capitala Franței, muncea seara în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua, copia operele marilor maeștri în muzee, pentru a le vinde ieftin. S-a împrietenit cu Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții, a frecventat cercul dadaiștilor.

În 1927 s-a căsătorit cu o tânără americană, s-a mutat la New York, unde a organizat o expoziție cu picturile sale. S-a lansat la Hollywood în lumea filmului, semnând Negulesco. A scris scenarii, a fost asistent de regie la filmele Captain Blood și A Farewell To Arms, a fost angajat la studiourile Paramount Pictures, întâi ca scenarist colaborator, apoi ca director adjunct și în sfârșit ca regizor. A debutat cu filmul de lung metraj, Singapore Woman, urmat de The Mask of Dimitrios, Johnny Belinda, Three Came Home, How to Marry a Millionaire, Daddy Long Legs. A intrat în studiourile 20th Century-Fox, unde a continuat să lucreze până în anul 1970, când a realizat ultimele sale filme, Hello Good-bye și The Invincible Six.

1903: S-a născut la Brăila, Jean Moscopol (numele real: Ioan Moscu), cântăreţ de muzică uşoară, compozitor şi epigramist.

Face parte din galeria marilor cântăreți pe care i-a avut România interbelică; (m. 1980, la New York).

S-a înscris la Universitatea Politehnica București. Ocazional, cânta la restaurantul Zissu, lucrând totodată ca muncitor practicant la Întreprinderea Optică Lares. Conducerea acesteia l-a trimis la Berlin la specializare.

S-a înscris la Berlin University of the Arts, secția muzică. A continuat studiile muzicale la Conservatorul Lyra din Brăila, secția de canto. Primele înregistrări le-a făcut la casa Pathe, apoi în jur de 10 discuri la Parlophon, la celebra Casă de discuri His Master’s Voice la Viena. În 1931, Casa His Master’s Voice l-a angajat definitiv, a plecat la Berlin, unde a înregistrat noi discuri pentru gramofon și a cântat în celebrul bar Ciro, a imprimat discuri cu orchestre celebre ca Honlgsberg, James Kok.

I s-a propus să ramână în Germania, dar s-a intors. Cânta în localuri selecte și la radio. Succesul lui era răsunator. Se acompania la foarte multe instrumente: pian, banjo, piculină, chitară. Și avea o vervă nemaipomenită. După 1945, Moscopol s-a împotrivit sistemului politic instaurat la București. Pe vremea în care românii învățaseră să tacă pentru a nu ajunge la închisoare sau la canal, el a compus balade și cuplete anticomuniste, în care îi îndemna pe români să nu-și piardă speranța. Nu ierta pe nimeni.

A scăpat ca prin minune nearestat, dar în 1947, a plecat la Paris, ajutat de actrița Elvira Popescu. Din Franța a plecat la scurt timp în Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În cele din urmă s-a stabilit definitiv în Statele Unite.

1916 : S-a născut la Păltiniș, Botoșani,  Nicolae Tomaziu, cel mai vârstnic deținut politic al lagărelor comuniste din România și ultimul supraviețuitor care a muncit la Canalul Dunăre-Marea Neagră; 26 octombrie 2017, Iași.

În 1947 a protestat alături de mai mulți studenți împotriva regimului și a fost arestat pentru uneltire împotriva ordinii sociale. A făcut parte din acelaşi lot de deţinuţi politic în care se aflau fruntaşii ţărănişti Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. De altfel, el este vărul celebrului pictor George Tomaziu, cel care a împărţit celula închisorii politice cu părintele Nicolae Steinhardt şi care, după eliberare, obişnuia să spună: „Mărturia mea este importantă pentru că dovedește că nu am trăit degeaba”.

După 7 ani de închisoare la Aiud, Văcărești și Canalul Morții, în 1954 a fost eliberat, dar a fost tot timpul urmărit ulterior, în timpul regimului comunist. „Am ajuns la sora mea, la Curtea de Argeș, dar eram urmărit. Trebuia să anunț zilnic la Securitate unde merg și cine mă vizitează.

Am spus că vreau să muncesc și m-au trimis la poliție, că îmi caută ei de lucru. Eram considerați paria societății și puteam face doar munca de jos. Am făcut de toate, am fost și măturător, și cărăuș.

În final, am ajuns la Codlea unde m-am angajat la o țesătorie de unde am și ieșit la pensie“ [Nicolae Tomaziu în „Adevărul”]. În anul 1957 s-a căsătorit cu Magdalena, o pictoriță care a avut și ea probleme cu autoritățile. Împreună au construit o casă la Codlea, unde au locuit până în 2001, când soția a decedat. Din anul 2014 s-a retras la Mănăstirea Caraiman. A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler (2016).

1919: Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta–Arad.Forțele armate române s-au stabilit pe aliniamentul Sighetu Marmației–Baia Mare–Zalău–Ciucea–Zam, unde s-au oprit în 22 ianuarie 1919, la ordinul aliaților francezi. Iarna care a urmat a fost folosită pentru organizarea și antrenarea temeinică a trupelor române din Transilvania.

La 26 februarie, într-un context în care România a devenit un factor semnificativ al planurilor comandanților militari francezi de intervenție împotriva Rusiei Sovietice, Consiliul militar interaliat a trasat o nouă linie de demarcație, aflată între Satu-Mare și Arad.

1919: S-a născut  la Galați, Constant Tonegaru, poet din al doilea val al avangardei literare românești care și-a sfârșit cariera ca prizonier politic și victimă a regimului comunist. A decedat 10 februarie 1952, București.

A debutat ca jurnalist la 17 ani, când a publicat mai multe articole în revista Neamul Românesc condusă de Nicolae Iorga. În același măsură antifascist și anticomunist, a participat la activități culturale subversive împotriva regimului autoritar a lui Ion Antonescu și a contribuit la revista Albatros până când aceasta a fost închisă de aparatul de cenzură al lui Antonescu. Înainte de 1945, a publicat în revista Kalende și a finalizat volumul Plantații, din care o mare parte a fost dedicată imaginilor șocante ale războiului pe Frontul de Est.

După ce Uniunea Sovietică a ocupat România, Tonegaru a fost un critic deschis al persecuției culturale. Alături de scriitorii Vladimir Streinu, Pavel Chihaia și Iordan Chimet a creat Asociația „Mihai Eminescu”, organizație caritabilă și forum cultural cu scopul să ajute autorii marginalizați.

Implicat într-un proces al luptătorilor din rezistența anticomunistă, a fost condamnat la doi ani și trimis la închisoarea Aiud, unde relele condiții de trai l-au dus la o boală pulmonară severă. A murit la scurt timp după eliberare și a fost recuperat în totalitate ca poet numai după Revoluția Română din 1989, în mare parte mulțumită prietenilor săi.

1925: S-a născut la Padea, în Dolj, matematicianul american de origine română Nicolae Dinculeanu, membru de onoare (din 2003) al Academiei Române.

Matematician american de origine română, membru de onoare (din 2003) al Academiei Române. Absolvent al Liceului militar din Craiova, a urmat Școala de Artilerie din Pitești între 1943–1945, apoi a urmat Politehnica, secția Electrotehnică.

Simultan a urmat și Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București, secția Matematică. În 1965 a devenit Doctor în Matematică la Universitatea din București.

A fost asistent la Institutul de Construcții din București și între 1950–1976 a ocupat succesiv posturile de asistent, lector, conferențiar și profesor la Universitatea din București. Concomitent a activat și în cadrul Institutului de Matematică al Academiei ca director adjunct.

Începând cu 1966, a predat cursuri speciale la Universitatea din Ottawa, s-a stabilit în SUA (1976), ca matematician, Professor Emeritus la Florida University.

1926: S-a născut la Buhuși, Bacău, istoricul Gheorghe Platon, autorul unor importante cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României și membru titular al Academiei Române din 1993; (m. 2006, Iași).

Dupa absolvire a fost avansat asistent, paralel functionand si ca cercetator la Institutul de Istorie si Arheologie „A.D. Xenopol”.

Din anul 1967, a devenit titular al cursului de istoria moderna a romanilor, iar din 1974 profesor universitar.

Si-a trecut în 1971 examenul de doctorat la Universitatea din Cluj, cu teza Situatia si lupta maselor populare din Moldova in preajma si in timpul anului revolutionar 1848.

A fost sef al Catedrei de Istoria Romanilor la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi (1973-1985, 1989-1991).

A participat la elaborarea tratatului universitar Istoria modernă a României (1980), a contribuit la realizarea tratatului academic Istoria Românilor, (2001–2003). Membru al Consiliului National al Istoricilor din România, al Societatii de Stiinta Istorice, al Comisiei de Istorie a Relatiilor Internationale de la Milano si presedinte al Comisiei mixte de istorie romano-polone a Academiei Romane; a fost distins cu Premiul Ministerului Educatiei si Invatamantului (1968), cu Premiul „N. Balcescu” al Academiei Romane (1975), cu titlurile de „profesor evidentiat” (1984) si de „profesor emerit” (1996). Doctor honoris causa al Universitatii din Angers (1998) si al Universitatii din Craiova (1999).

A fost membru fondator al Fundațiilor „Nicolae Iorga”, „Nicolae Titulescu”, „A.D. Xenopol”.

 1927: Se înfiinţa, la Bucureşti, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică.

 1927: A murit violonistul-lăutar Cristache Ciolac, unul dintre primii creatori ai folclorului orăşenesc; (n. 1870).

1930: S-a născut medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România (m.2010), fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986).

A pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping.Este singurul român care a participat, ca medic, la 12 ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de vară, ultima fiind cea de la Beijing, din 2008. A condus Institutul Național de Medicină Sportivă peste 30 de ani, iar timp de zece ani, până în 2004, a fost președintele Comisiei Antidoping din România. A publicat peste 45 de cărți.

1940: S-a născut la București, actorul român de teatru și film  Alexandru Repan.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București.

În aprilie 2011, Alexandru Repan a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate, probându-se că a turnat colegi de serviciu sau cunoștințe de-ale sale, care astfel au avut de suferit.

Alexandru Repan, actor la Teatrul Nottara, a devenit informator în anul 1974, printr-un angajament semnat la Securitate. A primit din acel moment numele conspirativ Hans și a turnat cunoștințele sale din lumea bună, printre care ambasadori, colegi actori sau alți artiști, prieteni și apropiați, care vorbeau de rău sistemul sau care intenționau să plece din țară.

Conform documentelor CNSAS prezentate în instanță, informările oferite Securității de Repan aveau consecințe grave asupra celor reclamați, încălcându-se astfel libertăți fundamentale ale omului.

1940: A murit la București, pictorul, graficianul și criticul de artă român Nicolae Tonitza; (n. 13 aprilie 1886, Bârlad ).

Considerat „pictorul ochilor inocenți şi trişti”, Nicolae Tonitza a fost un  adept al impresionismului şi postimpresionismului , grafician, critic de artă, pictor bisericesc; membru fondator al Grupului celor patru.

1944: În zilele de 26 şi 27 februarie, a avut loc o întrevedere Hitler – Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II (de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich).

Înaltul Comandament german începuse elaborarea planului „Margarethe II” la 26.I.1944.

1947: S-a născut la București, actrița română Irina Gărdescu. 

Din filmografie: La patru pași de infinit, Castelul condamnaților, Mihai Viteazul, Puterea și adevărul, Mușchetarul român.

 A debutat în film cu rolul principal din La patru pași de infinit, regizat de Francisc Munteanu, impresionând prin dezinvoltura și naturalețea sa. Din filmografie: La patru pași de infinit, Castelulcondamnaților, Mihai Viteazul, Puterea și adevărul, Mușchetarul român.A renunțat să termine liceul, fiindcă juca în filme. După 1975, împreună cu mama și sora sa, a părăsit țara și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Actualmente, locuiește și activează în Franța, având propria sa afacere.

1955: S-a născut la Craiova muzicianul român Virgil Popescu.

Compozitor și instrumentist în domeniul muzicii ușoare și de jazz, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1986).

A absolvit Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iași, secția vioară (1975–1981).Din 1980 desfășoară o intensă activitate în domeniul muzicii ușoare și de jazz, colaborând cu majoritatea interpreților importanți de gen din România. A compus muzică de teatru, pentru emisiuni TV, a colaborat și cu formația de muzică experimentală Hyperion.

1962: S-a născut la Agnita, Sibiu, Elena Cârstea, compozitoare, textieră și renumită  interpretă română de muzică ușoară, stabilită în SUA.

A colaborat cu grupul Star 2000 a lui Petre Geambașu pentru un turneu în Emiratele Arabe Unite iar apoi a fost solista formațiilor Cornel Verban și Alexandru Wilmany. Din 1990 a efectuat turnee în SUA, Germania, Canada, Regatul Unit. A fost director artistic la complexul artistic Vox Maris.

1969: S-a născut la București, actrița și cântăreața de muzică ușoară și populară, Maria Buză.

A absolvit Academia de Teatru și Film din București, promoția 1997, clasa profesorului Gelu Colceag. A fost membră în grupul umoristic Vouă (1995–2000), cu care a mers în turnee în Canada și SUA. A fost angajată în 1998 la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și a debutat cu rolul Smărăndiței în piesa O batistă în Dunăre, de D.R. Popescu, în regia lui Ion Cojar.

Tot în același an a lansat albumul muzical Fluturi galbeni. Artist complex, a fost angrenată în teatru, puțin și în film, în televiziune și în diferite proiecte personale unde cântă alături de Taraful George Pătrașcu, soțul ei.

1972 : S-a născut la București, cântărețul de muzică populară, Ionuț Dolănescu, fiul cunoscuților cântăreți de muzică populară românească Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.

A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” București, secția Nai, Academia de Muzică „Ciprian Porumbescu”, secția Compoziție, muzicologie, pedagogie (1997); a obținut un master în Arta muzicală și a studiat la Conservatorul „Serghei Rachmaninoff” din Paris (2000–2003). A debutat pe scenă la 9 ani alături de tatăl său, Ion Dolănescu și ansamblul Rapsodia română.

A fost vocalist al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, a susținut concerte în Franța, Germania, SUA, a înregistrat 10 albume, dintre care 7 cu orchestra de lăutari din Chișinău. A fost prezentator al emisiunii Folclorul contra-atacă.

1988: Declarația guvernului SUA prin care anunță hotărârea de a retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza națiunii celei mai favorizate.

Hotărârea era determinată de înrăutăţirea, în fiecare an, a vieţii locuitorilor, de nerespectarea tot mai accentuată a obligaţiilor asumate prin Actul de la Helsinki (1975) privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Peste numai două zile, la 28 februarie, Guvernul de la Bucureşti anunţa printr-o declaraţie că România renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA.

1992: S-a deschis, la Bucureşti, secţia consulară a ambasadei Republicii Moldova în România

1993: La Istanbul, reprezentanţii parlamentelor din nouă ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au adoptat „Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre” (APCEMN). În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării ca al zecelea membru cu drepturi depline.

Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997. Adunarea Parlamentară este compusă din 70 de parlamentari reprezentând toate cele unsprezece ţări membre ale Cooperării Economice a Mării Negre.

Adunarea Populară din Egipt, Parlamentul francez, Bundestagul, Knesset-ul şi Consiliul Naţional al Republicii Slovace au statut de observatori.

1999: A murit   istoricul român Cristian Popișteanu; (n. 1932).

A susţinut doctoratul cu tema „România şi Antanta Balcanică“. A lucrat la Radio România, în redacţia revistei Lumea şi ca redactor la revista Magazin istoric ,al cărei redactor şef devine din 1971 pînă în 1999.

A fost membru al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, al International

Association for European Contemporary History (Strasbourg), al Comitetului Naţional Român pentru Studii Sud – Est Europene, al American Historical Association , al International Press Institute (Viena), al Consiliului Euro-Atlantic Român, preşedinte fondator al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric şi cofondator al European Association of Historians (Roma).

A participat la Congresele Mondiale ale istoricilor de la Bucureşti (1980), Stuttgart (1985), Madrid (1990), Montreal (1995).

A fost corespondent de presă la Paris, în timpul evenimentelor din mai 1968, şi la Praga, în august 1968, si consilier al prim-miniştrilor Petre Roman şi Theodor Stolojan.

2004: Parlamentarii au votat, în unanimitate, proiectul de Lege privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO).

În favoarea proiectului s-au pronunţat 456 de parlamentari.

2004: Deputaţii UDMR Kovacs Zoltan, Szilagyi Zsolt, Toro T. Tibor şi Vekov Karoly au depus, la Camera Deputaţilor, în numele deputatului Birtalan Akos, proiectul de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

2011: A murit juristul Victor Anagnoste, preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România (1990 – 1999), preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, senator ales pe listele FSN (1990 – 1992); (n. 1928).

2013: A murit  cântăreața română Naarghita; (n. 1939).

Narghita pe numele adevarat Maria Amarghioalei s-a născut în data de 14 ianuarie 1939, în localitatea Pufesti, jud. Vrancea.

Naarghita (scris și Narghita), a fost o cântareată și dansatoare din România, mare iubitoare a muzicii si a coregrafiilor din filmele indiene.

A invătat limba hindi și s-a apucat de cântat, fascinată de lumea muzicii și dansului indian.

Narghita a fost o ambasadoare a muzicii indiene în țara noastră, a cântat între anii 1959-1991 și a fost invitata special în India de către președintele Indiei, Indira Ghandi la vremea aceea.

La prima sa vizită în India, Naarghita a stat 6 luni, iar primul lucru pe care l-a facut a fost acela de a-si intilni idolul, actorul si producatorul Raj Kapoor. 

Cu acesta a avut o relatie speciala, insa i-a refuzat propunerea de a juca intr-un film de-al sau. 

Raj Kapoor s-a declarat insa un fan al Naarghitei si spunea despre aceasta ca”are în glas si în miscare perfectiunea pasarilor ce plutesc în vazduhul primaverii”.

In 1980,  copleșită de moartea mamei sale, Naarghita s-a retras din viața artistică.

2015: A murit Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă); (n. 1936).

2020: A murit la București, scriitorul român George Anca; (n. 12 aprilie 1944, Bercioiu, Budești, Vâlcea).

Era specializat în indianistică, traducător și eseist privind literatura sanscrită, literatura antropologică cu volume privind scriitorii români interesați de literatura orientală cu studii de filologie 1965 și doctorat 1974 – Universitatea din București.

Specializări: Universitatea din Roma (1973), limba și literatura italiană), Universitatea din Delhi (1981), limba și literatura sanscrită). Doctor în filologie (Univ. București, 1975). Certificate and Diploma Course in Romanian, University of Delhi, 1981.

Medalia „Comenius” (Praga), Premiul „Mihai Eminescu” (Drobeta Turnu Severin), Distinguished Guest of Indian Council of Cultural Relations, Cetățean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea, Medalia revistei «Sămănătorul Tismana».

A participat la Congresul Mondial de Antropologie și Etnologie din India și la Conferința Mondială de Indologie de la New Delhi, în zilele de 21-23 noiembrie 2015.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Porfirie

Sfântul Porfirie s-a nascut din parinti bogați, în Tesalonic. La vârsta de 25 de ani a lepadat grija lumeasca si s-a retras in pustia Egiptului, unde va fi tuns in monahism. Dupa cinci ani de viețuire la o manastire din Egipt, ajunge la Ierusalim, unde va fi hirotonit preot de catre Pravliu, patriarhul Ierusalimului, si i se va incredinta spre paza, cinstitul lemn al facatoarei de viață Cruci a lui Hristos.

Dupa un timp, Dumnezeu i se descopera spunandu-i: „Da-mi Mie visteria – adica lemnul Crucii – pe care am adus-o la tine, pentru ca voiesc sa te insotesc cu o mireasa cu adevarat saraca, insa buna de obicei. Iar tu, luand-o pe ea, sa o impodobesti, ca sa-si uite saracia cea dintai”. Era chemarea sa la treapta de episcop in cetatea Gaza, un loc cu multe altare pagane. Pana la Sfantul Porfirie, nimeni nu a putut sa curete cetatea Gazei de paganism.

Paganii din Gaza auzind ca vine Sfantul Porfire in tinutul lor, au pus pe cale spini, gunoi, au sapat gropi, au facut fum necurat cu scopul de a-l intoarce din cale. Tot ce se intampla rau in cetate era pus pe seama venirii sale. Insa, Sfantul le raspundea numai prin minuni.

Sfantul Porfire va cere ajutor de la imparatul Constantinopolului si de la Sfantul Ioan Gura de Aur pentru a risipi templele idolesti. Imparatesei ii va spune: „Osteneste-te pentru noi stapana, ca pentru Hristos, iar El pentru osteneala ta iti va da un fiu, care va imparati inaintea ochilor tai si multi ani va vietui intru toata buna sporire a imparatiei”. Dupa nasterea fiului vestit, imparateasa Eudoxia ii va trimite bani Sfantului Porfirie pentru constructia unei biserici.

Va distruge cele opt temple idolesti vestite din Gaza: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii si lui Marnas, iar in locul unui altar  inchinat zeilor va construit o biserica. Asa a facut Sfantul Porfirie sa se umple cetatea Gazei de slava dumnezeiasca.

A trecut la cele vesnice in anul 420.

ZIUA DE 23 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua din 23 februarie în istoria noastră

1271: Prima menţiune documentară a oraşului Braşov.

 

Brasu: Acest toponim este atestat într-un document în limba  latina, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”.

Scurta cronologie a istoriei orașului:

1203- Tradiția și cronicile calendarelor brașovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”.

Totuși documentele și izvoarele sigure nu confirmă această dată.

1211- Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt așezați în Țara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă și Burszam în bula papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Brașovia de pe Tâmpa.

Cavalerii teutoni construiesc cel mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov din cartierul Bartolomeu, o biserică construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea.

Întreaga construcție este tributară bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cârța. 

Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța, numai că acesta dispune de trei travee pătrate.

1234 – Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat așa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care conține o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria și Transilvania.1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaște „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.

1252- Barasu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincențiu, fiul lui Akadas, proprietate așezată între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor „de Barasu” și cele ale secuilor de Sebus.

Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ținut întreg.

După afimația sa, toate cele trei toponime la care face referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș.

În acest caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.

La 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei.

1443 : S-a născut  la Cluj, în Transilvania, Matei (Matia) Corvin (d. 6 aprilie1490, la Viena), unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.  După ce regele Ladislau Postumul a murit subit în Cetatea din Praga, Dieta Ungariei reunită la Buda, l-a ales rege pe Matia, în vârstă de 14 ani. Acesta a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei.

Bine instruit, a promovat influențele culturale italiene în Ungaria.Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare. Domnia sa a fost considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcat prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg (Armata neagră).

Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept.

 Foto:  1. Insemnele heraldice ale lui Mathias Corvin (din manuscrisul german al cronicarului ungur Ioannes de Thurocz (Thuróczy János), datat 1490. 2. Portretul lui Mathias Corvin.

Matei Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepes), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul.

Dar tot Matei  l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab.

Ulterior, după ce Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, acesta  fiind rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.

1633: Matei Basarab este recunoscut de către Înalta Poartă, domnitor al Țării Românești.

Matei Basarab (n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești pana in anul 1654.

Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești.

Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmașul acestuia.

Era fiul lui „Danciul din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 – 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 – 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia.

Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova.

Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena Năsturel (prenume ortografiat și Elina), a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel.

A  fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia, care insa  a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare.

Lunga sa  domnie  a fost o epocă dedezvoltare religioasa si  culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești.

Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov.

Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al  românilor.

1658: A început domnia lui Mihnea al III-lea Radu în Muntenia.

Foto: Mihnea al III-lea (Mihail Radu) – n.? -d. 6 aprilie S.V. 26 martie 1660, a fost domn al Țării Românești între 23 februarie/5 martie 1658–23 noiembrie/3 decembrie 1659). 

Numit domn la 29 ianuarie, a intrat în țară cu trupe turcești la 17 februarie.

După încoronarea de la mănăstirea Radu-Vodă de către patriarhul Macarie al Antiohiei și-a schimbat titlul de Domn cu cel de Ighemon și numele de Mihnea cu cel de Mihail-Radu.

A dus o politică internă de consolidare a domniei, sprijinindu-se, împotriva marii boierimi, pe slujitorii militari (dorobanți), pe orășeni și pe țărani, cărora le-a îngăduit să se răscumpere, fără voia stăpânilor lor.

Coordonându-și acțiunile cu cele ale principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, a început acțiunile militare împotriva turcilor (1659).

După câteva victorii obținute în sudul Dunării, atacat din spate de tătari și având împotrivă întreaga boierime, a fost nevoit să se retragă în Transilvania, unde a și murit.

1821: După ce a trecut Prutul în Moldova, în noaptea de 22/23 februarie, Alexandru Ipsilanti, înconjurat de vreo 200 de arnăuți a sosit la Iași. A tras la casa principesei Cantacuzino, pe strada Golia, unde a venit imediat și domnitorul Mihail Șuțu, fiind un eveniment important, care tulbura mersul liniștit al țării și cursul domniei.

Foto: Alexandru Ipsilanti (n.1792 –  d. 1828).

A doua zi Ipsilanti a dat egumenului grec de la Trei Ierarhi să tipărească proclamațiile mișcării care vesteau strângerea trupelor de volintiri, din toate straturile sociale, dispuși să lupte sub steagul Eteriei, statul Major instalîndu-se chiar la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde se făceau și înscrierile și se depuneau contribuțiile și banii.

Totodată, a adresat o proclamație populației Moldovei, prin care afirma că se bucură de sprijinul țarului și le garanta moldovenilor persoana și averea pentru perioada în care eteriștii erau pe teritoriul statului.

Țarul Rusiei, Alexandru I, a dezavuat revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în Țara Românească și mișcarea națională declanșată de Alexandru Ipsilanti pentru eliberarea Greciei, declarându-se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre.

1832: Impăratul rus Nicolae I aprobă denumirile unui șir de noi colonii bulgare întemeiate în Basarabia țaristă, după cum urmează :

Districtul Bugeacul de Sus: Ferapontievca, Tvardița, Chiuriutne.

Districtul Ismail: Tabac, Vaisal, Derment-Dere.

Districtul Bugeacul de Jos: Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galițî, Selioglu, Traianul Vechi sau Minicevo, Ciumlechioi, Ghiulmn, Cuporan.

Județul Akkerman (Cetatea Albă): Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea.

1856: În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.

Nicolae Golescu s-a născut în 1810 la Câmpulung Muscel şi a decedat la 10 decembrie 1877 în Bucureşti. Om politic, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 din Ţara Românească şi prim-ministru al României, Nicolae Golescu a îmbrăţişat cariera militară, ajungând până la gradul de general, dar a fost decăzut din drepturi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Fruntaş paşoptist, lider al liberalilor radicali, s-a numărat printre complotişti, apoi a făcut parte din locotenenţa domnească ce a asigurat interimatul funcţiei de şef al statului până la venirea lui Carol I. Ulterior, Golescu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, după care ocupă şi funcţia de preşedinte al Senatului. Nicolae Golescu a fost cel de-al doilea fiu al boierului cărturar Dinicu Golescu şi al Zoei Farafara. Din anul 1826, studiază la pensionul lui Rodolphe Topffer din Geneva, Elveţia.

Revine în ţară în 1829 şi îmbrăţişează o carieră militară, devenind aghiotant al domnitorului Alexandru D. Ghica, în timpul domniei căruia a fost avansat la gradele de maior (1834) şi colonel (1839). Din 1839, Golescu este numit locţiitor de agă al Poliţiei. În calitate de procuror a instrumentat anchetarea şi acuzarea în procesul fondatorilor societăţii secrete (1840), condusă de marele boier Dimitrie Filipescu. Ulterior, se retrage din armată şi devine opozant al domnitorului Ghica.

Până în aprilie 1847, a fost director la « Departamentul Trebilor din Lăuntru ». Împreună cu fraţii săi, Nicolae Golescu este unul dintre liderii importanţi ai mişcării revoluţionare din 1848 în Ţara Românească.

Semnatar al „Proclamaţiei de la Islaz” (9 iunie 1848), Golescu devine director al Departamentului Trebilor din Lăuntru în Guvernul provizoriu, iar din 28 iulie devine membru al Locotenenţei domneşti. După înfrângerea revoluţiei, pleacă în exil, unde luptă pentru cauza naţională a românilor, Unirea Principatelor.  

1858: S-a născut la București, compozitorul român  George Fotino, un apreciat violonist și dirijor; 3 martie 1946, Craiova.

A urmat Conservatorul din București cu Alexandru Flechtenmacher și Eduard Vachmann (1871–1878). După stagiul militar (1880), a devenit Capelmaistru al muzicii militare la Tulcea, Constanța și Craiova, unde s-a stabilit, având o bogată activitate componistică. 

A întemeiat biblioteca muzicală a conservatorului și a creat imnul Liceului „Frații Buzești”.

A compus printre altele vodevilul Nuntă țărănească, opereta Salba de aur; muzică simfonică: Rapsodia română; muzică pentru fanfară și de cameră: Marș național pentru bandă și gorniști; Arie pentru helicorn și famfară; Uvertură națională; Dansuri naționale, Marș triumfal, Cvartet de coarde; muzică corală, vocală. A publicat culegeri de folclor: Cântece populare române.

A contribuit la înființarea societăților muzicale Filarmonica și Hora, fiind vicepreședinte și șef de orchestră, profesor de armonie, contrapunct, compoziție și director la Conservatorul Elefterie și Maria Cornetti din Craiova.

1866: În noaptea de 10/22–11/23 februarie: Domnitorul  Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a unei conjuraţii pregătite de așa zisa Monstruoasa Coaliţie.

Foto: Alexandru Ioan Cuza (n.1820-d.1873), domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei.

La 23 februarie 1866 stil nou (11 februarie 1866 stil vechi) Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de „monstruoasa coaliţie” (conservatori şi liberali radicali). Se formează o locotenenţă domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei şi al liberarilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant al armatei), precum şi un guvern provizoriu, condus de Ion Ghica (prim-ministru şi ministru de externe). Unirea Principatelor este în primejdie.

O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor.

Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stînga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie.

În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mînă silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior,  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rînduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atît de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza…

A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit şi unde niciodată făcînd vre-o plîngere, repetînd mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vîrsta de 53 ani, relativ tînăr, în 1873.

 

1869 (23/24 februarie) : La Miercurea-Ciuc are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu (Ilie Măcelar).

Foto: Ilie Măcelariu (n. 30 aprilie 1822, Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu – d. 1891, Sibiu), om politic, jurist, tribun, secretar al Delegaţiei Naţionale la monarh, consilier de tribunal, jude regal, consilier gubernial, deputat, membru al Comitetului Naţional Permanent, preşedinte al P.N.R. (pasivist). A fost preşedinte al Băncii Albina din Sibiu, a sprijinit activitatea Astrei şi a şcolilor confesionale ortodoxe.

 1871: Potrivit raportului prezentat de curatorul circumscripției din Odesa și al Ministerului Instrucțiunii Publice, împăratul rus decretează încetarea predării limbii române în scolile din Basarabia țaristă.

1903: Marele compozitor român George Enescu a prezentat în primă audiție absolută trei piese ale sale Suita I de orchestră, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11) chiar sub bagheta sa dirijorală la Ateneul Român din București. În acel moment, Enescu avea doar 22 de ani.

 1912: S-a născut la București, scriitorul și etnologul român Romulus Vulcănescu, membru de onoare al Academiei Române (d.09.11.1999, București).

 

A fost redactor la revistele Trimestrial de mitologie și estetică, Gongul, Symposion, Cercetări folclorice, Etimologica. A publicat articole în revistele Dacia, Buna-Vestire, Suflet nou, Ramuri, Studii și cercetări de istoria artei, Revista de etnografie și folclor, Revue historique du Sud-Est Europeen etc. A făcut parte din Instituto Internazionale di Sociologia (Roma), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, The Folklore Society (Londra), Association Internationale d’Etudes des Civilisations Mediterraneennes etc.

 A semnat lucrări remarcabile de antropologie socială şi culturală, sociologia culturii, mitologie, filosofia culturii, studii de metodologie a cercetării şi etnografie. Între lucrările sale de referinţă în domeniu se numără: ”Fenomenul horal” (1944), ”Coloana cerului” (1972), ”Măştile populare” (1970) şi lucrarea etalon ”Mitologie română” (1985), în care autorul argumentează că mitologia este ”una din faţetele cele mai expresive ale spiritualităţii române (…), un certificat autentic de autohtonitate, continuitate şi originalitate (…), un atestat istoric de creativitate culturală şi originalitate creatoare”.

Opera ”Mitologie română” (1985) este rezultatul unor cercetări desfăşurate timp de aproape cinci decenii. ”El opinează că ‘în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creaţiei majore a tuturor experienţelor transculturale. 

1916: A luat ființă prin eforturile profesorului Orest Tafrali, inițial ca laborator al catedrei de Arheologie și Istorie Veche a Universității ieșene. A obținut aprobarea pentru înființarea Muzeului pe data de 9 martie 1916, fiind împuternicit să închirieze, în numele Ministerului Instrucțiunii Publice, imobilul din strada Paladi, nr. 6, care aparținea Profirei N. Alexandrescu.Muzeul de Antichități din Iași.

1917: Înființarea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia.

Ideea încadrării prizonierilor de război românim, aflați în Rusia, în Armata Română în vederea intrării în război împotriva Puterilor Centrale a apărut încă din perioada neutralității României. În primăvara anului 1916, Octavian Codru Tăslăuanu, fost ofițer în armata austro-ungară ce a dezertat în România în toamna anului 1914, l-a rugat pe Nicolae Filipescu, aflat vizită la curtea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, pentru a negocia intrarea României în război de partea Antantei, să facă demersuri pe lângă partea rusă pentru integrarea prizonierilor români în Armata Română în eventualitatea intrării în război.

Foto : Voluntari ardeleni întâmpinați de generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei Române, în fața gării din Iași (iunie 1917).

În timpul Primului Război Mondial, zeci de mii de prizonieri români transilvăneni și bucovineni aflați în lagărele rusești, au cerut să fie înrolați în armata română, însă neexistând o convenție privitoare la acest fapt între România și Rusia, cererea acestora a fost respinsă de autoritățile țariste. În cele din urmă, Ministerul de Război român a decis înființarea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni, alcătuit din prizonieri români din armata austro-ungară aflați în Rusia.

Numărul acestora era estimat în august 1916 la peste 120.000 de soldați. La comanda nominală a corpului de voluntari a fost numit generalul Constantin Coandă, atașatul militar român pe lângă Marele Cartier General rus. La conducerea executivă a corpului a fost numit locotenent-colonelul Constantin Pietraru, însărcinat de autoritățile române să se ocupe de recrutarea voluntarilor și de organizarea lor.

Marele Cartier General rus a acceptat organizarea unui lagăr de primire a voluntarilor români în comuna Darnița, lângă Kiev, unde au avut de așteptat 6 luni. La 23 februarie 1917 a sosit la Darnița, Lt. col. Constantin Gh. Pietraru, ofițer activ al armatei române, care a fost desemnat de Marele Cartier General român să organizeze constituirea, echiparea și afluirea spre țară a unităților de voluntari.

1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, și este declarată  Magda Demetrescu drept „Miss România 1929”.

Liviu Rebreanu o descria astfel pe câştigătoarea concursului de Miss Romania :

“Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galverston.”

Magda Demetrescu a participat din partea Romaniei la a 10-a ediție a Miss Univers din 1929, la Glaveston, în Statele Unite.

A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6), o româncă.

A primit un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.

Foto: Finalistele  concursului Miss Univers 1929 : Prima de la stanga la dreapta-Magda Demetrescu si concurentele din  Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria.

La 23 februarie 1937 are loc remanierea guvernului Tătărăscu în România. Prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu preia funcția de ministru de interne, iar V.P. Sasu, ministrul Agriculturii, devine titular și al departemntului Justiției.

1932: Unul dintre cele mai cumplite masacre comise de sovietici pe Nistru, căruia i-au căzut victime zeci de români.

Ziariștii occidentali spuneau în 1932 că ceea ce se petrece la granița sovieto-română este cu desăvârșire necunoscut lumii.

În fiecare noapte, la această graniță se auzeau împușcături, zilnic se găseseau morți și răniți, dintre cei care nu au reușit să treacă.

La început, refugiații erau în mare parte intelectualii români urmăriți și pentru activitatea lor proromânească dar câțiva ani mai târziu, după epurarea intelectualilor, teroarea s-a mutat asupra populației rămasă fără îndrumători și care se opunea colhozurilor.

De atunci, și mai ales de la declanșarea foametei din Ucraina, exodul a luat amploare. Unul din marii oameni politici români din Basarabia, Pantelimon Halippa organizase un comitet de sprijin pentru refugiații transnistreni. Cea mai bună perioadă considerată de aceștia pentru a scăpa din lagărul sovietic în România era chiar cea de iarnă cu nopți lungi și cu un râu înghețat peste care se putea trece mai ușor. Dacă nu erai secerat de gloanțe. 

Pentru a stăvili această fugă generalizată, autoritățile sovietice au detașat în Republica Moldovenească Sovietică agenți GPU și trupe speciale menite să zăvorească frontiera.

Detașamentele de grăniceri sunt întărite în așa fel încât nimic să nu mai poată trece. Totuși, românii, dar nu numai ei, ci și ruși sau ucraineni, încearcă și uneori reușesc imposibilul, mai ales în nopțile geroase de iarnă, când puteau păcăli mai ușor vigilența grănicerilor și traversarea se putea face pe gheață.

În data de 23 februarie 1932, la ora douăsprezece noaptea, în dreptul localității Olănești, de pe țărmul sovietic al Nistrului într-o pădure, s-a auzit o canonadă prelungă de mitraliere și explozii de grenade care a durat cam douăzeci de minute. După un timp, pe malul românesc și-a făcut apariția un grup de douăzeci de refugiați moldoveni îngroziți, cu privirile rătăcite, opt dintre ei fiind răniți.

23 februarie 1932- Orfani cu părinţii ucişi la trecerea Nistrului de către grănicerii sovietici

Tremurând de spaimă, au povestit că erau mai bine de șaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici și agenții GPU care au deschis focul fără somație. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor, între care erau femei și copii, au plătit cu viața încercarea lor de a trăi în libertate alături de frații lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor și țăranilor”, dar la ieșirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice și s-a dezlănțuit măcelul.

Prinși în focul mitralierelor care secerau vieți omenești, supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriți de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de țipetele victimelor.

În ședința de la 26 februarie 1932, din Parlamentul României, s-a discutat despre masacru, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze drept propagandă capitalistă.

1949: Este emis  decretul comunist privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.

1992: Crin Halaicu este ales primarul municipiului Bucuresti.

În 1992, când s-au organizat primele alegeri, Convenția Democratică din România (CDR) a reușit să spargă monopolul FSN-ul lui Iliescu. Crin Halaicu, primul primar al Capitalei ales democratic după 1990. 

1996: Conform unui raport al OECD, România nu a scăpat de inerţia caracteristică planificării centralizate…

Se afirma că „Este crucial pentru România”  „de a adopta în sectorul agricol politici şi reforme orientate către dezvoltatrea pieţei”.

1999: A murit compozitorul George Grigoriu; (n.08.04.1927).

A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului 1960 în formația Trio Grigoriu, oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate .

2004: A decedat la București, generalul de brigadă român Ion Ștefan Eremia, scriitor, fost deținut politic în timpul regimului comunist; (n.5 mai 1913, Constanța). A absolvit cursurile Liceului Militar din Chişinău, apoi pe cele ale Şcolii Militare de Geniu, obţinănd gradul de sublocotenent. In 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri – Timişoara. Intre anii 1936 şi 1938 urmează studiile tehnice ale Şcolii de Aplicaţii de Geniu, care ii vor permite să inventeze „torpila terestră dirijată”, pentru a cărei paternitate se va lupta ani intregi.

In perioada 1936- 1939 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fără a absolvi, studii care-i vor marca insă profund viitoarea activitate literară. In vara şi toamna anului 1941, după intrarea Romăniei in cel de-al doilea război mondial, participă la acţiuni militare pe front, in regiunile Chişinău şi Tighina. In perioada aprilie 1942- septembrie 1943 luptă in cadrul Diviziei 1 Pază- „Ucraina”, indeplinind funcţia de comandant de companie. Apoi, participă la războiul impotriva germaniei naziste in calitate de comandant de companie transmisiuni. La 10 martie 1944 este inaintat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior. Urmează o ascensiune rapidă, la 23 august 1949 fiind avansat la gradul de locotenent colonel, la 9 mai 1950, la cel de colonel şi la 9 septembrie 1952 este avansat la gradul de general-maior şi numit in funcţia de ministru adjunct pentru construcţii şi cazarea trupelor, funcţie pe care o deţine pănă la 5 octombrie 1953.

Ca militar, Ion Eremia a indeplinit, pănă in 1950, diferite funcţii, precum cea de redactor-şef la „Glasul Armatei”, şef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice.

De asemenea, din august 1945 şi pănă in februarie 1948 a fost deputat in Marea Adunare Naţională.La inceputul anilor 50, generalul Ion Eremia intră in dizgraţia autorităţilor, in special a conducerii Partidului Muncitoresc Romăn, al cărui membru era. Motivele reale nu se cunosc cu exactitate nici pănă azi. Se ştie insă că, după moartea lui Stalin, in 1953, Ion Eremia pleda deschis pentru analizarea cultului personalităţii „marelui conducător” şi pentru reformarea Partidului Muncitoresc Romăn.

Pe de altă parte, se ştie că, in acei ani tulburi, după incheierea războiului şi instalarea ruşilor in ţară, o serie de generali şi alţi ofiţeri romăni, foşti luptători pe Frontul de Est, impotriva forţelor sovietice, au fost scoşi din armată, sub diverse motive, mulţi fiind arestaţi şi condamnaţi la ani grei de puşcărie. Cert este că, la 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din funcţia de locţiitor al ministrului Forţelor Armate, iar in iunie 1955, Biroul Politic al PMR numeşte o comisie „pentru a stabili comportamentul generalului Ion Eremia”. La 22 noiembrie 1955 este trecut in rezervă prin decret al prezidiului MAN, iar la 17 aprilie 1956 este exclus din răndurile PMR. In 1957, Ion Eremia ocupă un post de funcţionar la Inspecţia Comercială de Stat.

La 11 septembrie 1958, generalul Ion Eremia finalizează romanul „Gulliver in Ţara Minciunilor” şi incearcă să-l trimită spre publicare in Franţa. Dar marinarul Pompiliu Pănescu, insărcinat cu această misiune de sora generalului, in loc să ducă manuscrisul in Franţa, îl predă Securităţii. La 17 octombrie 1958 este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie” şi 14 ani temniţă grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmănd să execute pedeapsa cea mai mare. Romanul „Gulliver in Ţara Minciunilor” era o satiră „cruntă”, ca o injurătură cazonă, la adresa utopiei comuniste, a dictaturii şi a totalitarismului in general.

Incepănd cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Rămnicu-Sărat şi Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin celebrul Decret al Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici care au supravieţuit puşcăriilor comuniste. In anul 1970, Ion Eremia obţine reabilitarea judecătorească.

2014: Are loc ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, în Rusia.A XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat în perioada 7 – 23 februarie 2014, câteva probe având loc însă în orașul-stațiune Krasnaia Poliana.

Au avut loc 98 de probe sportive în cadrul a 15 sporturi.Un număr record de 88 de țări s-au calificat cu cel puțin un atlet,depășind recordul precedent, stabilit la Jocurile de la Vancouver din 2010. Numărul de sportivi calificați sau în poziția de calificare este enumerat mai jos pe țară. Șapte națiuni: Dominica, Malta, Paraguay, Timorul de Est, Togo, Tonga și Zimbabwe au debutat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.Kristina Krone s-a calificat la două jocuri consecutive pentru națiune ei – Puerto Rico, dar Comitetul Olimpic a refuzat s-o trimită să concureze din nou, așa cum a făcut în 2010. În mod similar, Africa de Sud nu a trimis-o la Soci pe practicanta de schi alpin Sive Speelman, iar Algeria nu a trimis singurul sportiv calificat, Mehdi-Selim Khelifi.

România a participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 din Soci, Rusia în perioada 7 – 23 februarie 2014, cu o delegație de 24 sportivi care a concurat la 8 sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, skeleton), cu 5 mai puțini decât în 2010.Cel mai bun rezultat al sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Soci, a fost reprezentat de locul 17, ocupat de echipajele masculine şi feminine de bob două persoane: Andreea Grecu, Maria Adela Constantin (bob două persoane feminin) şi Nicolae Istrate, Florin Cezar Crăciun (bob două persoane masculin).

Calendar creștin ortodox

Policarp, sfântul născut în temniță

Sfântul Policarp este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 23 februarie. S-a nascut in temniță, in jurul anului 70, la Efes, deoarece parintii sai fusesera inchisi pentru ca nu lepadasera credinta in Hristos. La botez a primit numele Pangratie. Din scrierile Sfantul Irineu aflăm că Sf.Policarp a fost ucenic al Sfantului Apostol Ioan.

Inainte ca parintii lui sa fie martirizati, este dat in grija Calistei, o femeie bogata si credincioasa. Potrivit traditie, Pangratie va da saracilor tot ce va gasi in hambarele acesteia. Ca mama sa adoptiva sa nu fie tulburata de milostenia sa, se va ruga lui Dumnezeu si in urma rugaciunii, hambarele s-au umplut la loc. Datorita acestei minuni, Calista i-a schimbat numele din Pangratie in Policarp, adica „cel cu multe roade“.

Sfantul Policarp a fost hirotonit diacon si preot de Sfantul Vucol. Episcopii prezenti la inmormantarea Sfantului Vucol, l-au hirotonit episcop.

Sfantul Policarp in vizita la papa Anicet (154-168)

Sfantul Policarp, inainte de a fi martirizat, calatoreste la Roma cu scopul de a rezolva problema datei pascale. In vremea aceea,existau diferente legate de sarbatorirea Pastilor: unii serbau Invierea Domnului pe data de 14 Nisan (aprilie), indiferent in ce zi a saptamanii cadea, deci in acelasi timp cu Pastile evreiesc, iar altii in prima duminica, dupa 14 Nisan. Desi cei doi nu au ajuns la un acord, ei au ramas uniti.

Sfantului Policarp i se descopera modul in care va muri

Cu cateva zile inainte de a fi martirizat, a avut o vedenie: a vazut perna pe care dormea arsa in foc. Asa a inteles ca avea sa fie aruncat in foc.

La insistenta proconsulului Quadrat de a blestema pe Hristos, Policarp i-a raspuns: „De 86 de ani ii slujesc si nu mi-a facut nici un rau; cum pot eu sa blestem pe imparatul meu, pe Acela care m-a mantuit?”

Pentru ca refuza sa jertfeasca zeilor, primeste pedeapsa de a fi aruncat in foc. Pentru ca focul nu se atingea de el, a fost strapuns cu sabia, insa, atat de mult sange a curs din el incat a stins focul. La rugamintea evreilor, trupul sau lipsit de viata a fost ars.

Osemintele sale cele „mai cinstite decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul“ au fost luate de crestini. Sfintele moaste ale Sfantului Policarp sunt in Franta, pentru ca au fost luate de latini in timpul cruciadelor, iar o particica se pastreaza in Manastirea Zografu din Muntele Athos.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-leon-episcopul-cataniei;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia; 

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro;

Cinemagia.ro.