Poetul patriot român basarabean Al. Mateevici : Cuvântare la primul Congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia

 

 

Foto: Alexie (sau Alexei) Mateevici  

Născut la 16/29 martie 1888, la Căinari-Tighina, în familia preotului Mihail Mateevici, la 13/26 august 1917 poetul pleca din viaţă înainte de a fi împlinit 30 de ani şi înainte de a i se fi realizat visul în numele căruia ceruse să plece pe frontul românesc.

Visul său, visul tuturor românilor, avea să înceapă a prinde contur în Basarabia, la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău hotăra:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Format în spiritul acestui ideal, cu conştiinţa existenţei identităţii de limbă şi neam a românilor din Basarabia, Transilvania, Bucovina şi Regatul României, în atmosfera intelectuală a unei familii de preoţi cărturari, A. Mateevici urmează şi duce mai departe, într-o viaţă foarte scurtă, bătălia acestor înaintaşi şi a celor de dinaintea lor, pentru apărarea şi dezvoltarea identităţii spirituale a românilor din teritoriile româneşti aflate, din 1812, sub ocupaţie rusească.

Chiar dacă, la început, drumul preoţiei a putut fi pentru A. Mateevici un drum dat, de dinainte destinat, într-o continuitate, dintr-un anumit punct de vedere firească într-o familie – bunic, unchi, tată – preoţi, în timp, drumul avea să se dovedească cel mai potrivit unor mari deschideri spre cultura umanistă şi, pe acest fond, spre înţelegerea specificului şi necesităţii apărării specificului naţional al poporului său.

Puţină lume ştie, dar poetul basarabean Alexei Mateevici, autorul celebrei poezii patriotice „Limba noastră” (analizată până la obsesie în manualele şcolare, dar şi de către naţionaliştii de pe cele două maluri ale Prutului), a slujit ca preot în tranșeele Primului Război Mondial legându-și destinul, într-un mod tragic, de celebrele tranşee de la Mărăşeşti, care au oprit înaintarea armatei germane în timpul Primului Război Mondial.

A dispărut prematur, la vârsta de doar 29 de ani,  din cauza unei boli cumplite – tifos exantematic – pe care a contractat-o în timp ce se afla pe front foarte aproape de Mărăşeşti.

Mateevici a agonizat o perioadă în spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, însă, simţindu-şi sfârşitul aproape, a cerut să fie transportat în Basarabia natală, unde şi-a dat ultima suflare.. 

 La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească. 

La doar câteva luni distanţă de la moartea acestuia, pe 9 aprilie 1918, visul poetului se îndeplinea, iar Basarabia se unea cu România.

Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cântărețul înfocat al frumuseților „limbii noastre”.

A. Mateevici, va scrie G. Călinescu în Istoria sa, „ar fi fost un poet mare dacă trăia” , apropiindu-l de Eminescu din perspectiva dezvoltării unei creaţii originale pe temeiul poeziei populare:

„Numai Eminescu a ştiut să scoată atâta mireasmă din ritmurile poeziei populare: «În Bugeac la Căuşeni / Dorm strămoşii moldoveni. / Numai pietre de mormânt / Mai păstrează-al lor cuvânt /…/ Botna seacă dă în şes / Şi se pierde-n stuhul des, / Şi nu-i spune nimănui / Ce-a mai fost pe-aici şi nu-i»”.

 

Al. Mateevici: Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia.

 

Am venit să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai (1917- n.n.). (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg.

Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare.

Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești.

Mai întâi de toate să știți că:

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi și la durere.

Unde-s doi puterea crește,

Și dușmanul nu sporește.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții — cei mai puțini — români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost.

Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)

Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români.

Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.

Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.

Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.

Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea.

Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.)

[În cursul ședinței a II-a a congresului Al. Mateevici a mai avut o intervenție:]

N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură.

Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!

 

Surse:

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3247

https://books.google.ro/books?id=sHhuDAAAQBAJ&pg=PT305&lpg=PT305&dq=Al.+Mateevici:+Cuvântarea+la+primul+congres+al+învățătorilor+moldoveni+din+Basarabia.

Publicitate

Poetul Radu Cârneci ne-a părăsit la vârsta de 89 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a fost găsit mort, în ziua de 8 decembrie 2017 în locuinţa lui din Bucureşti. Avea 89 de ani şi era considerat unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Moartea poetului a fost anunţată pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci

Poetul şi traducatorul Radu Cârneci s-a născut la 14 februarie 1928 în satul Valea lui Lal, comuna Pardoşi, jud Buzău.

A absolvit liceul „Regele Ferdinand” din Ramnicu Sarat, după care  face studii superioare la Facultatea de Silvicultura din Brasov (1954) şi la Academia de Studii Psihologice şi Sociale din Bucureşti. 

A lucrat un timp ca inginer silvic, fiind apoi, rând pe rând, director al Centrului de creaţie folclorică, preşedinte al Comitetului regional Bacău de cultură şi artă.

În 1964 fondează în urbea moldavă revista de cultura „Ateneu”, pe care o conduce, ca redactor-şef până în 1972, dată în care devine secretar al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 1978 până in 1990 a condus secţia de literatura şi artă a săptămânalului „Contemporanul”.

A debutat cu poezie in 1950 in revista „Tânărul scriitor”, publicând in revistele vremii poeme, traduceri, cronici literare si artistice, note de călătorie.

A avut o activitate de peste 60 de ani fiind unul dintre cei mai profunzi creatori de poezie de dragoste din literatura română.

 

 Critica literară a identificat indeobşte trei etape ale devenirii lirice în creatia lui Radu Carneci. O primă etapă, cuprinzând mai ales poezia de inceputuri, se caracterizeaza printr-o luminoasa vitalitate de un puternic naturism.

O a doua etapa preia temele de dragoste si ale miturilor mediteraneene si orientale. intr-o a treia etapa, de deplina exprimare lirica, poetul adanceste marile teme ale iubirii, existentei si mortii, imbracate de obicei in hlamida regala a sonetului sau rondo-sonetului (inventie formala ce-i apartine), tinzand spre perfectiunea expresiei.

A fost un exceptional rapsod al iubirii, realizând o adevarata monografie a sentimentului, dezvăluindu-se „senzual si ceremonios, discursiv si melodramatic, spontan si necenzurat”, un „pasional involburat şi un senzorial deghizat in pretiozităţi” (Petru Poanta).

A debutat ca poet în ziarul sucevean „Zori noi” (1950), iar editorial, cu placheta Noi şi soarele (1963, cu o prezentare de Marcel Breslaşu).

  A tradus din Leopold Sedar Senghor, Strecko Kosovel, Kahlil Gibran, Charles Baudelaire (prima ediţie integrală a Florilor Răului în limba română), Jean Joubert, Jacques Cheessex, Mousse Boulanger. Premiat de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România, Medaliat la aniversarea ”Jerusalim 3000” (Israel).

Din 1958 până în 1964 lucrează la Bacău ca director al Casei Regionale a Creaţiei Populare şi preşedinte al Comitetului Regional de Cultură şi Artă. Între 1964 şi 1972 este redactor-şef al revistei „Ateneu” (serie nouă), iar între 1972 şi 1976, secretar al Uniunii Scriitorilor, după care devine şef al secţiei culturale a revistei „Contemporanul” (până în 1990).

În 1990 înfiinţează la Bucureşti Editura Orion. 

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista „Neamul Românesc“, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale „Izvoare” pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: „Sonete – Shakespeare – Voiculescu” – 1996; „Arborele neuitării” (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) – 1997; „Mioriţa” – în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu – 1997; „Poezia Pădurii române” (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) – 2001; „Cinegetica” (trei volume, texte din literatura universală şi română) – 2003; „Cântarea Cântărilor” – antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban – 1688 şi până în prezent) – 2009; „Antologia Sonetului Românesc” (trei volume) – 2009; „Amintiri din Paradis” (interviuri) – 2015. 

 

A colaborat cu versuri, articole, cronici şi eseuri la „Ateneu”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Argeş”, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Familia”, „România literară” etc.

 

”…o știință a versului demnă de invidiat, perfecțiune care nu e a veacului nostru agitat, ars pe dinăuntru, posedat de mișcarea qui deplace les lignes și, mai ales, o sensibilitate în autenticitatea căreia aproape nu ne vine să credem, în care ne regăsim, în cazul cel mai fericit, cu intermitențe…”

(Dumitru Micu)

”…Poezia lui Radu Cârneci tinde să exprime o dimensiune interioară dintre cele mai importante ale omului: IUBIREA. De aici ipostazierea în elevație şi sublimitate a protagoniştilor, cuplu de îndrăgostiţi fiind înnobilat de actul artistic care îi detașează şi-i înalţă ca pe niște purtători de gând şi simţire al întregii umanităţi…”  (Mircea Tomuș)

”…În parafaza la Cântarea Cântărilor, Radu Cârneci a dovedit că un traducător este, în simbioză, și un om de știință artist, fiind şi analist şi sintetizator/-/. Radu Cârneci reprezintă cu strălucire activitatea traducătorului creator de artă. Să nu uităm temerara, merituoasa lui realizare de traducere integrală a creației poetice a lui Baudelaire. Să nu uităm că și poezia lui originală este un imn dedicat tot iubirii, ca acest poem nemuritor al Cântării Cântărilor. (Alexadru Balaci)

”Radu Cârneci rămâne  unul dintre cei mai reprezentativi poeți români, care, dincolo de unele accidentale note idilice cerute de timp, impune o viziune adâncă asupra existenței.( Mihai Cimpoi)

  „Poezia lui Radu Cârneci a restaurat dragostea la rangul de superioară instanţă şi de principiu cosmic. Amestec rafinat de sensibilitate şi inteligenţă artistică, de virtuozitate de orfevru şi de inspiraţie tumultuoasă, precum şi de încredere ilimitata în puterea Cuvântului, aceasta opera va dăinui”.

(Criticul literar Radu Enescu)

 

 

 

Radu Cârneci – A şti 

 

 

…desfrâu total: a sti ce nu se ştie,
a creşte-n aşteptata-ntelepţie
a semnelor sosind în timp ca focul
mistuitor ne-mistuindu-şi focul
făcându-se cenuşa pe trezie:
desfrâu total: a şti ce nu se ştie…

(…eu, în iubire am aflat puterea,
averii sale i-am sporit averea,
mi-am smuls din carne cu adânc suspinul
şi-n golu-acela am plantat deplinul
minunii tale supunându-mi vrerea
eu, în iubire am aflat puterea…)

… la clipele cu semn de întrebare
îngenunchind-tăcere în mişcare-
în miezul tainei bănuind ascunsul
cum lacrima uscată-ascunde plânsul,
de neînvins, aşa te du-n schimbare
la clipele cu semn de întrebare… 

 

 

 

 

 

  

La 31 august în România şi R.Moldova se celebrează simultan ZIUA LIMBII ROMÂNE

„Limba noastră-i o comoară

Din adîncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată„

(A. Mateevici, fragment poezia „Limba noastră„)

 

 

 

 

 

 

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în România la 31 august, la aceeaşi dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

 

 

   

Emblema sărbătorii Limba noastră cea română, 31 august, Republica Moldova

Legea despre trecerea la alfabetul latin (Tinerimea Moldovei din 6 septembrie 1989)

 

„Limba Noastră cea Română” este o sărbătoare legală celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând cu 1990 şi până în prezent.

În contextul dezintegrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) şi a mișcării de renaștere națională de la sfîrșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), la Chișinău are loc „Marea Adunare Națională” de la 27 august 1989. În cadrul “Marii Adunări Naţionale” din 27 august 1989 au participat aproximativ 750.000 moldoveni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii) care cereau proclamarea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Sub impulsul „Marii Adunări Naţionale„, peste două zile, pe 29 august 1989 se deschid lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din R.S.S.M., care durează pînă pe 1 septembrie.

La 31 august Sovietul Suprem al republicii (Parlamentul) a reuşit să voteze legile care îndeplineau cerinţele participanţilor la „Marea Adunare Naţională„.

Discuţiile ce au precedat semnarea legilor privind trecerea la alfabetul şi grafia latină din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă tensionată din cauza polarizării membrilor parlamentului în proromâni şi proruşi.

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii “moldoveneşti” ca limbă de stat, cerîndu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi, cu un efectiv de 80 000 de muncitori, intraseră în grevă (conform publicaţiei “Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989).

Probabil, această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la “Marea Adunare Naţională”.

Adoptarea din 31 august 1989, de către Sovietul Suprem al R.S.S.M., a legilor privind revenirea la grafia latină:

1. A permis Declararea ca „Limbă de Stat” a Republicii Moldova a limbii moldoveneşti – găsită identică cu cea română;

2. A fost recunoscută unitatea lingvistică dintre limba română şi cea moldovenească şi a fost stipulată trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin;

3. A fost iniţiat un program pentru extinderea folosirii limbii moldoveneşti în guvernare, educaţie şi economia naţională.

După “Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, la 31 august 1989 Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti adoptă Legea prin care se conferea limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat.

Se hotărâ, de asemenea, printr-o alta lege, abandonarea grafiei chirilice şi revenirea la alfabetul latin. 

Ulterior, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoare naţională „Limba noastră cea română”,  sau  „Ziua limbii Române”, care este marcată cu manifestări patriotice prin poezie, cântec şi joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiţii populare şi a momentelor care  au marcat istoria acestui mult încercat pământ.

Sărbătoarea a început sa fie celebrată începînd cu anul 1990, la un an de la acest eveniment istoric.

În R.Moldova a fost  marcată şi în acest an  Ziua Limbii Române. Oameni de cultură, diplomați, oficiali au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, dar și pe Aleea Clasicilor din centrul capitalei. Primăria Chişinăului  a organizat un amplu program de acţiuni culturale.

Dis-de-dimineață, zeci de oameni au venit în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” pentru a aduce un omagiu celor care au contribuit la renaşterea naţională din 1989.

Printre cei care au venit cu flori, a fost și președintele slugă  rusească, Igor Dodon, care a apelat la varianta diversionistă “Sărbătoarea limba noastră”, specificând că respctiva limbă este cea „moldovenească”.

Aşa că a scris o postare în “moldoveneşte” şi în rusă pe Facebook şi a depus o coroană de flori la monumentul celui mai faimos vorbitor al limbii “moldoveneşti”, Ştefan cel Mare.

”Este o sărbătoare a limbii noastre istorice, așa cum a vorbit-o și marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt – limba moldovenească. Așa cum este specificat și în Constituția Republicii Moldova.

Să respectăm Constituția, să ne cunoaștem limba și să ne-o iubim, pentru că ea e parte a istoriei noastre de veacuri”, susține Dodon.

 

https://www.facebook.com/dodon.igor/posts/2067224433303551

Foarte interesant este faptul că lui Dodon i s-au adresat mulţi  cetăţeni care l-au corectat, tot pe Facebook, insistând că limba vorbită de moldoveni este chiar LIMBA ROMÂNĂ.

Oricum, prezidentul maldavan ar fi trebuit să ştie ce limbă vorbeşte, atâta vreme cât propria lui mamă este profesoară de …limba română !

Și prim-ministrul moldovean, Pavel Filip împreună cu preşedintele Parlamentului Andrian Cându au depus flori la  monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ulterior la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță a spus că pe ambele maluri ale Prutului, în România și în Republica Moldova, sărbătorim astăzi unul dintre simbolurile noastre fundamentale: limba română.

”Marcarea concomitentă a acestei sărbători dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, unitatea de limbă, etnie, cultură care leagă, inseparabil, România și Republica Moldova. Prin limba română ne păstrăm tradițiile spirituale și demonstrăm ca aparținem spațiului comun de civilizație europeană.

Prin limba română suntem mândri de identitatea noastră națională și putem contribui la îmbogățirea marii familii europene. În limba română trăim, iubim, muncim și murim”. 

”Cu toții avem o datorie sfântă să transmitem mai departe, generațiilor viitoare, bogăția limbii române și valorile comune care ne-au consfințit perenitatea în zona noastră geografică și ne-au făcut remarcați și apreciați în cultura europeană și universală”, se arată într-un mesaj al ambasadorului României la Chișinău.

Între timp, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează,mai multe manifestări culturale dedicate marcării Zilei Limbii Române în Republica Moldova, la 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Alexei Mateevici și a 100 de ani de la apariția poemului ”Limba noastră”.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/25/de-ce-ar-face-moldovenii-pe-placul-rusilor-sa-nu-traiasca-intr-un-singur-stat-al-romanilor-romania-2/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/23/un-mare-poet-basarabean-si-un-mare-roman-alexei-mateevici/