Din vremea când turcii își speriau copiii cu numele lui Mihai Viteazul

 

 

Turcii își speriau copiii cu numele lui Mihai Viteazul

 

 

Supranumit postum MALUS DACUS, adică Dacul cel Rău, teribilul bărbat de aproape doi metri, despre care izvoarele istorice spun că era „făcut pentru război”, a reușit să le bage turcilor frica în oase într-o asemenea manieră încât, după campania militară din 1594 si anii urmatori, potrivit istoricului Nicolae Iorga , cand  călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest, o parte a populației Constantinopolului (actualul Istanbul) dorea să fugă din capitala Imperiului Otoman, de frica lui…

Din cei 8 ani de domnie, Mihai Viteazul a trăit patru în cort, conducându-și excepționalele campanii militare, campanii care în anul 1600 au dus la Unirea celor trei țări românești, la Alba Iulia.

În acea vreme dificilă pentru întreaga Europă, ameninațată de dorința Imperiului Otoman de a cuceri întregul continent, Mihai Viteazul era văzut ca o speranță de eliberare de către greci și popoarele balcanice, folclorul balcanic dedicându-i multe cântece în care era prezentat ca salvator, cântece culese de specialiști, în decursul timpului.

Pentru noi, românii, ne este bine cunoscut „Cântecul lui Mihai Viteazul”, cântec popular cules de Vasile Alecsandri, care ne vorbește, peste secole, despre marele nostru domnitor:

„Auzit-aţi de-un oltean,
De-un oltean, de-un craiovean
Ce nu-i pasă de sultan?

Auzit-aţi de-un viteaz
Care veşnic şede treaz
Cât e ţara la necaz?

Auzit-aţi de un Mihai
Ce sare pe şapte cai
De strigă Stambulul vai?”

Chiar dacă versul „Ce sare pe șapte cai” pare o licență poetică populară în care Mihai este prezentat într-o manieră hiperbolizată, în realitate, după cum ne spune istoricul Marin Cristian, izvoarele vremii confirmă că acest vers are legătură cu realitatea; desigur, nu în sensul că Mihai încăleca mai mulți cai odată, ci că din cauza rănilor mortale, schimba mai mulți cai într-o singură bătălie, el, Teribilul Voievod, fiind adeseori pe câmpul de luptă, în confrunare directă cu dușmanul.

Imaginea de mare războinic, de mare strateg militar, ca și vitejia lui, l-au făcut chiar și pe Sultan să se teamă de Mihai Viteazul, mai mult decât de toți generalii și regii Europei Apusene.

Teama a pătruns adânc și în sufletul poporului turc datorită campaniilor sale devastatoare care au pus în pericol chiar și capitala imperiului.

Din acest motiv, mamele turcoaice obișnuiau să-și sperie copiii în acea vreme (și au făcut-o mult timp și după moartea lui Mihai) cu următoarele cuvinte: „Susa, susa, Mihai gheb belir!”, ceea ce în traducere înseamnă „Nu mai plânge, nu mai plânge, că vine domnul Mihai!”.

Acest lucru este unul remarcabil și fără precedent la otomani și merită să fie cunoscut de români.

Din păcate, trădarea a venit de la occidentalii europeni, cei pe care Mihai Viteazul și armatele lui i-au protejat de năvălirile otomane cu un preț uman extrem de mare!

Practic, dacă orgoliile și interesele Europei Occidentale nu ar fi fost altele, lucru care a dus la asasinarea lui Mihai și la dezmembrarea tânărului regat pe care l-a înființat, este posibil ca, sub conducerea lui Mihai Viteazul, armatele creștine să fi pus capăt Imperiului Otoman, încă de acum 400 de ani.

Așa, acesta a mai supraviețuit încă 300 de ani, a ajuns la porțile Vienei și a transformat Ungaria în Pașalâc.

Surse: cunoastelumea.ro prin www.worldwideromania.com

Publicitate