CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

”DENAZIFICAREA” UCRAINEI – UN SLOGAN IMBECIL AL PROPAGANDEI RUSE. VIDEO

Am putut observa cu uimire în ultima vreme, un derapaj major al terminologiei utilizate de propaganda rusă și de Vladimir Putin, tartorul- șef de la Kremlin, când se referă la Ucraina.

Putin și adunătura de așa ziși istorici pe care îi promovează, încearcă să croiască, exact cum au făcut și predecesorii bolșevici și țariști de la conducerea imperiului, o istorie care să justifice poftele colonialiste ale Rusiei.

Multe dintre expresiile, termenii și cuvintele vehiculate de propaganda rusă sunt folosite haotic, fără nici o legătură cu sensul lor real, singurul lor scop fiind în ultimul timp, acela de a demoniza marele dușman care a devenit pentru Rusia lui Putin, statul vecin- Ucraina, care aspiră să strângă legăturile cu lumea occidentală și care luptă pentru independență.

Când Vladimir Putin spune că a luat decizia de a lansa împotriva Kievului „o operaţiune militară specială“, în mod implicit el nu-i recunoaște Ucrainei calitatea de stat.

Pentru Putin, așa cum a și afirmat-o cu insistenţă de altfel, Ucraina este „un teritoriu“ care s-a desprins în mod „nejustificat“ de Rusia, datorită unor intrigi occidentale.

Putin vrea deci să „demilitarizeze“ acest „teritoriu“.

Nu e greu de sesizat ceea ce ascunde acest termen, „demilitarizare“ în mintea lui Putin, el vrea dezarmarea și desfiinţarea armatei ucrainene.

Armata rusă ar urma să asigure apoi „securitatea“ Ucrainei, poate și cu ajutorul unor unităţi autohtone „denazificate“ între timp.

Conceptul de „denazificare“ a fost deja utilizat de Stalin după victoria de la Stalingrad, când Armata Roșie a luat un mare număr de prizonieri. Mii de soldaţi , inclusiv români, au fost internaţi în lagăre speciale și au fost pregătiţi pentru a fi retrimși pe front împotriva naziștilor.

Aceștia au fost atunci în ritm accelerat „denazificaţi“, printre altele predâdu-li-se cursuri privind istoria țărilor lor care fusese total rescrisă și abunda de falsurile propagandei ruse.

Putin înţelege prin termenul de „denazificare“ a Ucrainei, totala schimbare de regim politic în această ţară, cu un regim marionetă care să servească slugarnic Rusia.

Michael Colborne, un expert în problematica ucraineană, a spus că discursul lui Putin „arată cât de internalizată este retorica lui „antifascistă” stupidă și cât de rupt de realitate este el, fiind atât de pătruns de retorica apologetică din al Doilea Război Mondial ”.

„În momentul de față, el reia cea mai proastă propagandă din epoca sovietică despre ucraineni pe care îi descrie ca fiind „naziști”, cu toții”, a spus Colborne.

Putin și acoliții lui, exact ca și bolșevicii care au condus înainte timp de opt decenii cu mijloace criminale destinele Rusiei, contorsionează vocabularul limbii și istoria după bunul lor plac.

De aceea, pentru a înţelege care este adevărul, a devenit necesar să revedem câteva noțiuni elementare.

FASCISMUL

Foto: Benito Mussolini, liderul suprem al mișcării fasciste din Italia

Fascismul este doctrina care, alături de comunism şi nazism, a jucat în secolul XX  un rol extrem de important în modelarea istoriei Europei, fiind specifică mişcărilor naţionaliste de extremă dreapta din prima jumătate a sec. al XX-lea, cu o structura ierarhica totalitara, fundamental opusă democraţiei şi liberalismului (Dicţionarul Oxford).

Fascismul se autodeclara singura forţă capabilă sa restaureze rolul conducător al  naţiunii în stat, prin instaurarea unui stat autoritarist, ale cărui trăsături principale erau:

–    conducerea unui singur partid în stat

–    un conducator carismatic care să energizeze masele

–    dirijarea de către stat a muncii și consumului (etatism )

–    crearea unei economii productive și autosuficiente ( corporatism )

La fel ca şi în cazul celorlalte doctrine totalitare, fascismul (care a apărut în Italia) era caracterizat de existenţa unui lider carismatic, care se confunda cu statul – Benito Mussolini, conducatorul dictatorial al statului fascist de pe poziţia de  Prim Ministru din anul 1922 și până în anul 1943.

Ideea centrala a fascismului era reprezentată de stat și de naţiune, la care se adaugă violenţa şi intoleranţa,faţă de alte partide,regimuri, naţiuni.

Un lider puternic a carui imagine era susţinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei națiuni care ieşise deja zdruncintă dintr-un un mare razboi, manipularea maselor, misticismul şi promovarea rasismului, sunt doar cateva elemente care descriu regimul fascist mussolinian.

Deşi putem identifica cu ușurință elemente asemănatoare între fascism, comunism sau nazism, fascismul s-a diferenţiat atât de nazism,  cât si de comunism.

  ” Dar care rasă? Exista oare rasa germană? A exista vreodată? Va exista vreodata? Ei bine, răspundem noi, rasa germană nu există”.( B. Mussolini).

Iată cum prezenta Mussolini însuşi ideologia fascistă :

„Fascismul neaga (faptul că) numărul, prin calitătile sale, poate dirija societățile umane: el neagă că acest numar poate guverna grație unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de neșters, fecundă, binefăcătoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelată printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla în cadrul statului, nimic uman sau spiritual nu exista in afara acestuia. În acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteză si unitate a tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă si dă forță vieții intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului, care ingusteaza miscarea istorica până în punctul in care o reduce la lupta dintre clase și care ignora statul .[…]

Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalității, este o forță, dar o forță intelectuală și morală care rezumă toate formele vieții umane.

In consecință, el nu se poate limita la funcțiile simple de supraveghere şi tutelă cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta.

Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.

Un stat care se sprijină pe milioane de indivizi care îl recunosc, îl simt și sunt gata să-l servească, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat în statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numărul tovarășilor săi de arme.”

Ca  sistem economic, fascismul poate fi etchetat ca  un socialism cu furnir capitalist. Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă.

Violența si intoleranța sunt alte doua trăsături definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristii” reprezentau o organizatie paramilitară pe care Mussolini a inființat-o și a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea rivala socialistă.

Cămăşile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

 Fascismul a aparut ca o reacţie la instabilitatea și la stagnarea caracteristica unora din țările Europei dupa primul razboi mondial, care  generau inechitate sociala,sărăcie, corupţie, revolte, confruntări politice acerbe.

În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă, competiția risipitoare, și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violenta și social distructiva sa persecuție a burgheziei.

Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”.

În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.

Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput acest interes de către autoritatea autocratică. (Cu toate acestea, câteva industrii au fost operate de către stat.)

În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența acestora și totodată planifica toate activitățile economice.

Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și stabilea prețurile și salariile pe considerente politice.

Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică. Antreprenoriatul a fost abolit. Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții.

Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile multianuale emanate de Ministerul Economiei.

Fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat toate elementele societatii italiene.

Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma era stapana lumii.

Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului, finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme.

Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără permisiunea guvernului.

Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub formă de taxe sau “împrumuturi”.

Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export.

Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe plan local rămânând cucerirea externă.

Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii – atributele liberalismului.

Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.

Corporatismul fascist încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă.

Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari.

Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de armament uriașe.

Antagonismul manifestat de liderii fasciști față de comunism a fost greșit interpretat drept o afinitate pentru capitalism. De fapt, anticomunismul fascist era motivat de credința că în mediul colectivist european al începutului anilor 1920, comunismul se situa pe poziția celui mai însemnat rival în competiția pentru loialitatea oamenilor.

Asemeni comunismului, sub fascism, fiecare cetățean era privit ca un angajat și chiriaș al statului totalitar, dominat de partid.

Drept urmare, folosirea forței sau amenințarea întrebuințării ei erau considerate a fi prerogative ale statului, ce puteau fi folosite chiar și în scopul suprimării opoziției pacifiste.

Dacă un prim arhitect al fascismului poate fi identificat, atunci acesta este cu siguranță Benito Mussolini, fostul editor marxist care, prins în mrejele fervorii naționaliste, a rupt-o cu stânga în perioada premergătoare Primului Război Mondial și a devenit liderul Italiei în 1922. Mussolini a făcut o distincție între fascism și capitalismul liberal în autobiografia sa din 1928:

“Cetățeanul Statului Fascist a încetat să mai fie un individ egoist ce deține dreptul anti-social de a se răzvrăti împotriva oricărei legi a Colectivității. Statul Fascist și concepția sa corporatistă plasează oamenii și capacitățile lor în domeniul muncii productive și le explică acestora îndatoririle pe care ei trebuie să le îndeplinească.”(p. 280)

Înainte de a plonja în imperialism în 1935, Mussolini a fost deseori lăudat pentru programul său economic de către americani și britanici, inclusiv de către Winston Churchill.

În mod similar, Adolf Hitler, al cărui Partid Național Socialist (Nazist) a adaptat fascismul Germaniei, cu începere din anul 1933, a spus:

“Statul ar trebui să păstreze dreptul de supraveghere iar fiecare proprietar ar trebuie să se considere un angajat numit de către stat. Este de datoria sa să nu-și folosească proprietatea împotriva intereselor membrilor propriului său popor. Aceasta este problema crucială. Cel de-al Treilea Reich își va păstra mereu dreptul său de a-i controla pe proprietarii privați.” (Barkai 1990, p. 26-27).

Ca o regulă, fascismul se implica pentru a restabili ordinea în ţară , cu mijloacele dictaturii şi ale represiunii sangeroase.

 Fascismul nu are o ideologie distincta, cu toate ca  isi are radacinile in socialism, de la care a preluat pana la un punct frazeologia , insa promoveaza  nationalismul si sovinismul, in forme extreme .

De asemenea fascism inseamna eliminarea opozantilor politici , abolirea libertatilor cetatenesti, cenzura presei,cultul marelui conducator.

Nici fascistii nu sunt adeptii distrugerii proprietatii private, dar instaureaza un regim dirijist in economie.

Relatiile fascistilor cu biserica majoritara este in general  corecta si de multe ori de colaborare.

 După ce accede la putere (în general prin forță) și ordinea  este restabilita, fascismul devine o povara  pentru naţiune,este din ce in ce mai contestat și până la urmă se prabuseste fie violent, fie paşnic… Vezi Spania franchistă sau Portugalia, dupa Franco și Salazar .

Nazismul

Are drept fundament ideologia totalitara dominantă în timpul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania (1933 – 1945 ) care era în esenţă caracterizată prin :

–      doctrina superiorității rasei ariene si a națiunii germane în cadrul rasei, în germană Herrenrasse(rasa de stăpâni), sau Herrenvolk (sau poporul de stăpâni). Este conceptul care proclamă că așa-numita rasă nordică⁠ sau ariană – formată din germani și alte popoare nordice europene este considerată superioară celorlalte rase existente. Membrii acestei rase erau caracterizați drept Herrenmenschen (stăpânitori)

–     imparțirea raselor umane în superioare/stăpâni și inferioare/sclavi.

–     teoria “ spațiului vital “ – Lebensraum – extinderea teritorială prin eliminarea raselor inferioare

–    existenţa unor rase fără patrie, considerate rase parazite (de aici justificarea teoretică a opresiunii şi eliminarii evreilor si țiganilor )

–     controlul direct al guvernului asupra finanțelor, investițiilor, industriei și agriculturii

–     militarizarea economiei –   propagarea antisemitismului (ura împotriva evreilor), anticomunismului, anticlericalismului

–   „principiul conducătorului “ – Fuhrerprinzip –  care simboliza intruparea naţiunii

   Nazismul este de multe ori este confundat cu fascismul, deoarece  a preluat de la acesta  multe elemente specifice cum ar fi: dictatura, iredentismul teritorial, bazele teoriei economice.

Hitler a avut o viziune proprie despre aplicarea  socialismului la naţiunea germană, pe care a inteles sa o conduca în lupta pentru eliminarea a ceea ce el numea „rasele inferioare”, în beneficiul „poporului arian”, pe care îl credea   o rasa de stăpâni ai lumii.

Hitler a fost conducătorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP) si a sustinut intotdeauna că lupta pentru binele si fericirea poporului german ,pe care a încercat să-l”purifice rasial” prin eliminarea fizică a persoanelor „neariene”,în special a evreilor și a țiganilor.

Spre deosebire de comuniști, naziștii nu au abolit proprietatea privată, dar au instituit un regim dirijist în economie și au militarizat-o într-un ritm nemaintâlnit.

Regimul nazist conceput de Hitler, a fost varianta cea mai dură a fascismului, care a preluat și a perfecționat de la comuniștii staliniști sistemul lagărelor de concentrare,deportările în masă,asasinatele politice pentru lichidarea oricărei opoziții ,masacrarea unor minorități .

De asemenea, naziștii au procedat identic cu comuniștii în ceea ce priveste abolirea libertătii presei,a libertăților individuale și în ceea ce privește exaltarea  cultului ”marelui conducator”.

Spre deosebire de comunisti, care propovaduiau lupta de clasa, nazistii au avut ca doctrina lupta pentru suprematia rasei ariene nordice.În timp ce comunistii se declarau internationaliști, nazistii erau naționalisti extremisti.

În plan religios, naziştii au încercat sa opună creștinismului un cult păgân nordic și au fost adepții unor practici ezoterice oculte.

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti-tpt

Simbolul nazist-svastika (foto) – are o  proveniență mistica antică orientală.

Svastica este un simbol confiscat de un regim totalitar,care în realitate are o istorie de cca. 12 mii de ani. fiind folosit încă din paleolitic și are în culturile orientale, are o semnificaţie cu totul benefică.

Foarte interesant este și faptul ca svastika a fost un simbol comunist în anii revoluţiei din Rusia, la care comuniştii bolsevici ruşi au renunţat, iar in anul 1921, acesta  a fost preluat de  Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, partidul nazist..

Intr-adevăr, în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic si până în 1920, uniformele Armatei Roşii, dar si  bancnotele şi  documentele oficiale purtau însemnul svasticii.

Naziştii au tolerat în general creştinii majoritari, dar au trimis în lagăre de concentrare persoanele de religie iudaica și distrus sinagogile şi cimitirele, acţiuni care faceau parte din aşa numita ”Soluție finală”preconizata de Hitler, aceea a unei Germanii sută la sută ariene, fără evrei, ţigani sau alte minorităţi naţionale”neariene”.

Mergând pe aceasta cale, naziştii au ajuns să promoveze  politica expansionista a „spatiului vital” pentru poporul german, ceea ce a condus  asa cum ştim  la declanşarea celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea, cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sfârşitul acestor regimuri politice sunt bine cunoscute.

Întrebarea care se pune acum, este cum au reușit Putin și acoliții lui să sfideze bunul simț și să vorbească cu nerușinare despre niște pretinse asemănări între nazism și regimul democratic aflat în prezent la cârma Ucrainei în prezent.

Unde mai pui că președintele acestei țări ”naziste”potrivit propagandei putiniste, Volodimir Zelenski are origini evreiești !

Bibliografie (surse)

– Barkai, Avraham. Nazi Economics: Ideology, Theory, and Policy. Trans. Ruth Hadass-Vashitz. Oxford: Berg Publishers Ltd., 1990.
– Basch, Ernst. The Fascist: His State and His Mind. New York: Morrow, 1937.
– Diggins, John P. Mussolini and Fascism: The View from America. Princeton: Princeton University Press, 1972.
– Flynn, John T. As We Go Marching. 1944. Reprint. New York: Free Life Editions, 1973.
– Flynn, John T. The Roosevelt Myth. New York: Devin-Adair, 1948.
Laqueur, Walter, ed. Fascism: A Reader’s Guide. Berkeley: University of California Press, 1976.
– Mises, Ludwig von. Omnipotent Government. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1944.
– Mussolini, Benito. Fascism: Doctrine and Institutions. Firenze: Vallecchi, 1935.
– Mussolini, Benito. My Autobiography. New York: Scribner’s, 1928.
Pitigliani, Fauto. The Italian Corporative State. New York: Macmillan, 1934.
– Powell, Jim. FDR’s Folly: How Roosevelt and His New Deal Prolonged the Great Depression. New York: Crown Forum, 2003.
– Shirer, William L. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon and Schuster, 1960.
– Twight, Charlotte. America’s Emerging Fascist Economy. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1975.

– altermedia.info/romania

https://www.rfi.ro/special

04/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Forme de guvernare. VIDEO

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/14/care-este-diferenta-intre-stalinism-nazism-marxism-socialism-fascism-comunism/

11/03/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe scurt despre totalitarism şi caracteristicile sale. VIDEO

  

Totalitarismul  şi caracteristicile sale

 

 

In perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme de autoritarism precum şi de apariţia totalitarismului.

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în întregime unei persoane sau unui grup restrâns de persoane.

Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean.

Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

        

 

Image3Fascismo e libertaNazism

Foto: Adolf Hitler(dreapta), Benito Mussolini (stânga); simboluri fasciste şi naziste

 

 

          Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activităţii politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută şi care, pe cale de consecinţă, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forţă, şi monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate şi comandate de Stat şi de reprezentanţii acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse Statului şi devin, într-un fel, o parte a Statului însuşi. Şi, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităţilor economice şi profesionale „poartă culoarea” adevărului oficial.

5. Toate fiind activităţi de Stat, şi orice activitate fiind supusă ideologiei, o greşeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în acelaşi timp, o greşeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare şi o transfigurare ideologică a tuturor greşelilor pe care este posibil să le facă indivizii şi, în concluzie, o teroare în acelaşi timp poliţistă şi ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite şi îndeplinite în întregime.

Forma tradiţională de guvernare antidemocratică în istoria europeană era autoritarismul conservator.

Asa cum facusera Caterina cea Mare in Rusia si Metternich in   Austria, conducatorii unor asemenea guvernari au incercat sa previna acele transformari de substanta care ar fi subminat ordinea sociala existenta.

In acest scop,ei s-au bazat pe birocraţii obediente, departamente vigilente de politie şi armate de incredere.

Participarea populara la astfel de guvernari era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum aristocraţii, inalţii funcţionari sau inalţii ierarhi ai Bisericii.

Liberalii,democratii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea intemniţaţi sau exilaţi.

Dupa primul razboi mondial,acest tip de guvernare autoritara a reaparut si s-a impus in aproape toata Europa.

Practic, în ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, guvernarea de tip democratic supravieţuise doar in Marea Britanie, Franţa,Tarile de Jos,Ţările din Scandinavia, Cehoslovacia si Elveţia.

Perioada interbelica a produs o formă noua de organizare social-politica: totalitarismul.

Deşi uneori totalitarismul se aseamăna in anumite aspecte practice cu autoritarismul, existau însă şi diferenţe esenţiale.

Totalitarismul a aparut pe scena istoriei odată cu mişcările de tip revoluţionar declanşate după razboiul total, desfăşurat în perioada 1914-1918.

Marele Razboi a determinat tendinţa de a subordona toate instituţiile si toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta.

Oamenii erau chemaţi sa faca sacrificii din ce in ce mai mari,iar libertatea lor personala a fost constant redusa prin intermediul unui control guvernamental din ce in ce mai accentuat.

Experienţa crucială a primului razboi mondial a fost dusă mai departe de catre Lenin si bolşevici, în timpul razboiului civil din Rusia.

Lenin a aratat cum o minoritate intransigentă poate sa faca un efort total şi să obţină victoria asupra unei majoritaţi mai puţin hotarâte, cum instituţiile şi drepturile umane pot fi subordonate nevoilor unui singur grup si liderului acestuia.

Intemeindu-se pe expeienţele din timpul primului razboi mondial şi al razboiului civil din Rusia, totalitarismul şi-a atins apogeul în anii ’30, în Rusia (I.V.Stalin), Germania (Adolf Hitler) si Italia (Benito Mussolini).

Bazându-se pe tehnologia modernă, statul  totalitar începea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica, însa nu se oprea  acolo.

Treptat, statul instituia un control cât mai complet asupra tuturor aspectelor vieţii umane: economic, social, intelectual şi cultural.

Deşi un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodata pe deplin realizat, libertatea de acţiune a individului a fost in mare masură redusă.

Aceasta viziune grandioasă în privinta controlului absolut al statului era complet diferita de liberalismul si democratia secolului  al XIX-lea, dar si de autoritarismul conservator.

Intr-adevar totalitarismul a fost o revolta impotriva liberalismului.

Acesta din urma incerca sa limiteze puterea statului şi să protejeze drepturile sacre ale individului;liberalii se bazau pe rationalitate,armonie, progres pasnic si o clasa de mijloc puternică.

 

Toate acestea erau respinse de adepţii totalitarismului.

 

Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe o elita ci pe mase.Statul totalitar a cautat si,uneori,a reusit sa obtina sprijinul si chiar dragostea oamenilor obişnuiţi.

O alta caracteristica a statelor totalitare a fost dinamismul  lor fara limite, în care societatea a fost  complet mobilizata catre un aşa zis „ţel final”.

Acest ţel nu a fost niciodata limitat doar la supravietuirea regimului, aşa cum se întâmplă  in cazul unei dictaturi.Totalitarismul era, in cele din urma un fel de revoluţie permanentă, neterminată, in cadrul căreia transformarea profunda şi rapidă, impusă de sus, se desfăşura continuu.

   În istoria recentă, comunismul, fascismul şi nazismul au fost regimuri tipic totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toţi trebuiau să fie „egali”. Fascismul si derivatul său nazismul sunt ideologii totalitare de extremă dreapta care au o importantă componentă ultranationalistă, rasista şi antisemită.

Nazismul susţinea că fiecare naţiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparţin aceleiaşi rase, fiecare rasă având la bază puterea militară.
Atat fasciştii cât si naziştii au imprumutat o serie de simboluri antice: cuvântul fascist provine de la fasciile romane; salutul fascist este preluat din Roma antica; acvila romana a fost preluata de catre fascisti;simbolul clasic al nazismului si anume svastica intoarsa,neagra intr-un cerc alb pe fond rosu a fost preluat din Antichitatea asiatica.

Pentru a-si consolida putera fascismul a apelat la aparatul represiv.Acesta era format din: camasile negre, Gestapo.

Fascismul avea si un caracter corporatist.O corporatie este o uniune economica compusa din    muncitori si patroni care isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu.

Pentru ca toti sunt membrii ai aceleiasi corporatii, intre ei nu pot exista conflicte.Astfel grevele, sindicatele şi asociaţiile patronale au fost interzise.

Deşi chiar Benito Mussolini, conducătorul statului fascist italian, şi-a autodenumit regimul ca fiind totalitar, trebuie spus totuşi că nici unul dintre dictatorii interbelici nu a reusit sa construiasca în realitate un sistem atat de eficient precum cel din Uniunea Sovietica.

Nu pentru că nu ar fi dorit asa ceva, ci pentru ca infrângerea in cel de-al doilea razboi mondial a scurtat sever durata de viaţă a experimentelor totalitare din Germania si Italia.

In timp ce sistemul sovietic a fragmentat şi a distrus toate organismele sociale traditionale, a blocat apariţia altora noi şi şi-a extins controlul practic, asupra oricarei forme de activitate umana, fascistii si national-socialistii(nazistii) au lăsat, din lipsa de timp, ordinea economica si structura sociala, aproape intacte.

 

 

 

Vladimir Lenin

Foto: Lenin, Stalin şi simbolul comunist Secera şi Ciocanul

 

 

 

Din trecut- tabula rasa

 

Odată cu venirea lor la putere, grupările comuniste, urmând exemplul bolsevicilor ruşi, au avut drept scop înlocuirea societăţii existente considerată „purtătoarea tuturor relelor provocate de capitalism”, cu o nouă societate, înzestrată cu toate virtuţile şi speranţele.

 

Metodele folosite au fost: distrugerea si reconstrucţia.

In primul rând s-a aplicat distrugerea ţărănimii.Era cel mai important din punct de vedere numeric si cel mai legat in traditii.

Astfel s-a adoptat  diferentierea categoriilor in:funciari rentieri,ţărani-bogaţi care exploatează o parte din pământurile lor, taranii mijlocasi ce muncesc intreaga lor proprietate si taranii saraci,cu sau fara pamant.

In nici un stat,insa,Partidul nu s-a limitat numai expropierea latifundiarilor si la impartirea pamanturilor.Obiectivul principal nu era o reforma agrara,ci eliminarea fatisa din noua ordine sociala a taranimii tarditionale.

Cote foarte ridicate  au fost arbitrar fixate de catre conducatori,pentru a-i depista pe cei ‘rai’ din fiecare sat.Drept care au fost arestati tarani mijlocasi fiind supusi unor chinuri groaznice.

Aceste campanii de distrugere a proprietarilor rentieri si a tuturor tarnilor ale caror ‘pozitii de clasa’ erau socotite ostile au atins rezultate inspaimantatoare . Daca, in foarte putine tari-cum ar fi Polonia-,viata satului a rezistat hotiilor si hartuielilor,in alte parti nu a fost asa.

In China epurarea sub pretextul reformei agrare s-a soldat cu  pana la cinci milioane de victime.

Mai mult decat doar nimicirea „dusmanilor de clasa”, conducătorii totalitarişti au vizat de fapt dezagregarea societăţii civile.

Şi intelectualii au avut mult de suferit în perioada comunistă. Ziaristi, scriitori profesori ,care in „vechea oranduire” exercitau o importantă putere spirituala si morala, au fost expusi la presiuni puternice.

Ei nu mai aveau alte posibilitati decât sa se supuna noului regim sau să dispara intr-o tacere totală.In China, o lungă campanie de reformare a gandirii încerca sa facă ordine în rândul profesorilor de la universităţi , colegii şi şcoli,vizând de fapt pe toti intelectualii care nu renunţau repede la valorile democratice occidentale .

Pentru comunisti refacerea completa a societatii impunea eredicarea religiei si distrugerea bisericilor.Intr-adevar acestea din urma se prezentau peste tot ca puteri veritabile.Solid structurate de la baza la varf ,dispunand de resurse economice propii,bucurandu-se de un mare prestigiu in randul populatiilor atat prin mesajul lor universal,cat si prin morala,exercitnd o influenta majora prin scolile,publicatiile si asociatiilor lor si avand (mai presus de state) puternice legaturi de solidaritate,asemenea institutii puteau deveni „locul firesc de refugiu al unei eventuale opozitii”.

Controlul bisericilor ortodoxe (în Bulgaria, Romania,  Iugoslavia) s-a facut fara prea mari dificultati(dar nu si fara dureri), având in vedere legaturile cu patriarhul Moscovei, supus statului sovietic, insa conflictul s-a declansat cu  biserica catolica,aflată sub patronatul Romei.

„Prezenta bisericilor catolice majoritare sau puternice in Lituania ,Polonia, sau Cehoslovacia ameninta cu adevarat insasi fundamentele,deci existenta noilor regimuri”,afirmau comunistii.

La randul ei ,biserica catolica vedea în comunism răul suprem .

Iată de ce pe 13 iulie 1949  ea a decis excomunicarea membrilor de partid.Cum au actionat comunistii pentru a sufoca biserica în general şi cea ortodoxă şi  catolică în special?

Mai intâi le-au tăiat resursele materiale, apoi  au adoptat noi legislatii care prevedeau  laicizarea starii civile ,a casatoriilor,dar si secularizarea şcolilor şi a spitalelor.

Decimate, decapitate, jefuite, bisericile au continuat sa fie un potential pericol.

Pentru a le urmari indeaproape, în dioceze au fost numiţi comisari de stat („episcopi cu mustati”) care,plasati in birourile epscopilor, deveneau responsabili cu administratia episcopală.

Iata unele din multele metode prin care totalitariştii s-au impus determinând societatea să se teamă, să devină terorizată de regim, facând ca oamenii să se spioneze între ei şi să dezvaluie nelegiuirile celor din jur.

Partidul unic şi liderul a carui voinţă era prezentată drept “voinţa oficială”;

– Monopolul partidului – stat asupra mijloacelor de comunicare în masă;

– Existenţa unui aparat poliţienesc cu menirea precisă de a anihila  orice deviaţie ori rezistenţă la presiune;

– Planificarea economică centralizată şi controlul Puterii asupra iniţiativei economice.

 

Populaţiile aflate intre entuziasm şi teamă

 

Aceasta perioadă – numita „frontistă” – este deosebit de complexă, oferind aspecte contradictorii în care, de multe ori, observatorii au vazut (sau au vrut sa vadă) doar o singură faţă: fie aceea a entuziasmului şi adeziunii voluntare, fie aceea a manipularii şi terorii-de fapt, două chipuri ale aceleiasi realităţi.

La multi europeni,entuziasmul de a construi prin comunism o lume noua este cu atat mai puternic cu cat se bazeaza pe speranta de a crea un sistem democratic original, adaptat fiecarei ţări.

In primavara anului 1946, apărea un articol semnat de o inalta autoritate sovietică in care se preconiza pentru Germaniea un regim „intermediar, intre democratia burgheza si democraţia socialistă”.

Totusi, satisfactia unui numar mare de oameni de a participa la cladirea unui sistem mai just,mai eficace si potrivit specificului national nu trbuie sa ascunda multiplele violente ale aceleiasi perioade.

Nu toate se datoreaza aplicarii mecanice a totalitarismului stalinist.

Karel Barosek distinge, cu pertinenţă, de-a lungul anilor 1945-1948,o teroare „endogena” care, in Europa centrala,imbraca diverse forme:lupte incrancenate intre noile puteri si opozitia armată (Slovacia,Polonia),care se prelungesc mult dupa mai 1945; manifestari explozive anti-evreiesti in zeci de orase si sate în anul 1946;expulzari masive si brutale de populatii de origine germana sau maghiara

Cu toate acestea, atmosfera de tensiune si teama ce domina atunci in aceste tari este strans legata de accentuarea proceselor de control si presiune exercitate de comunisti pentru a distruge miscarile de rezistenta.

Conform lui Ion Florea, antinomia dintre totalitarism si democratie este asemeni unui conflict intre o putere excesiv sacralizata, cu o legitimitate aureolata de o vointa ancestrala (divina, naturala sau istorica), de o mistica „contrafacuta, si efortul democratiei de demistificare a politicii si puterii, care transfera legitimitatea spre optiunea masei, poporului, exprimata prin vot .     

    Trebuie spus ca si lupta pentru putere intr-un regim democratic inregistreaza nu doar confruntari politice si ideologice deschise, ci si „manevre tactice oculte” pentru a asigura reusita.  In regimurile totalitare, „se instituie monopolul creatiei politice, ideologice, netolerandu-se alte programe politice, teorii, utopii, mituri si prejudecati decat cele oficiale sau generate doar de ideologia partidului unic”, Conceptul de „popor” este preferat spre a servi manipularilor de ambele regimuri.

Tot ce se face, se face in numele poporului si pentru popor.  Dar istoria a inregistrat nenumarate crisme avand drept justificare aceasta sintagma combinata cu arhicunoscuta expresie a lui Machiavelli „Scopul scuza mijloacele”.

 O acumulare exploziva de nelinişti si nemulţumiri

În ultima perioadă a anilor 1980, toate motivele de nemultumire populara par sa se adauge si sa se amestece intr-un fel de „cocktail Molotov” uriaş, gata să ia foc la cea mai mică scânteie.

 

Salarii decente!

 

Exasperarea populatiilor supuse capriciilor unor conducatori tiranici atinge punctul maxim,accentuata fiind,fara indoiala,de vestea unor schimbari in „tarile fratesti”vecine.

Astfel,inca din ianuarie 1987,istoviti de penurii,restrictii si reduceri de salarii,cativa romani isi exprima-prin manifeste de propaganda clandestine nemultumirea  si dorinta de inlaturare a lui Ceausescu.

In noiembrie,revolte importante izbucnesc la Brasov, unde zeci de mii de muncitori de la uzinele de camioane Steagul Roşu,grupati,defileaza scandand: „Vrem paine!”,”Jos dictatura!”.

Primaria si sediul Partidului fiind luata cu asalt, poliţia solicita ajutorul armatei pentru inăbuşirea revoltei.

In alte părţi,unde dominante sunt echipele conducatoare favorabile reformelor, muncitorii sunt de asemenea gata sa coboare in stradă şi să faca grevă pentru a protesta împotriva încetinirii schimbărilor, promisiunilor nerespectate sau severităţii măsurilor de redresare.

In Iugoslavia, mişcarile greviste au luat amploare: de la 174 în 1982, ele ajungeau la 393 in 1984, 900 in 1986, şi s-au inmulţit pe parcursul anului 1987 ca reacţie în special la măsurile de blocare parţială a salariilor.

În URSS, intrarea masiva a clasei muncitoare pe scena perestroikai se produce în iulie 1989, odată cu greva a 100.000 de mineri din Kuzbass.

Până atunci, mişcările revendicative muncitoresti, rare şi restrânse(ca de exemplu greva soferilor de autobuz din Cehov, în septembrie 1987), fusesera mai degraba rău privite, presa oficială asimilându-le unei „ofensive directe impotriva perestroikai” şi stigmatizând,ca şi in trecut,”o mâna de oameni care-i indeamnă la greva pe cei care, de fapt, nu avusesera nici o intentie sa abandoneze lucrul”.

Dar miscarea minerilor din Kuzbass declansata in vara lui 1989 nu a putut fi tratata cu aceeasi dezinvoltura.Minerii nu cereau altceva decat aplicarea reformei economice.

Comitetul regional de greva,ales la 16 iulie 1989,solicita indeosebi autonomia deplina a intreprinderilor,precum si acordarea dreptului muncitorilor de definire a formei de proprietate a mijloacelor de productie.

Aceasta deplina potrivire a revendicarilor cu proiectile lui Gorbaciov l-a plasat pe acesta intr-o situatie delicata.La 18 iulie,el s-a limitat sa afirme ca „rolul conducator al Partidului” sa afla in pericol,si a anuntat cumpararea de catre strainatate a unor bunuri de consum in valoare de 100 de miliarde de rube.

Cinci zile mai tarziu,subliniind „caracterul dramatic al evenimentelor”,el a recunoscut ca era „foarte incurajator” sa vada ca muncitorii „iau initiativa cu hotarare.”

Atunci au intervenit acorduri in privinta salariilor si conditiilor de viata,care au contribuit la destinderea atmosferei.Daca,in opinia lui Mihail Gorbaciov,aceasta greva a minerilor reprezentase „cea mai dificila incercare” a mandatului sau,pentru multi observatori ea marcase conturarea,in sanul societatii civile,a unei forte noi.

Pâine!

Nemultumirea populatiei nu se exprima intotdeauna deschis,ramanand de multe ori secreta;dar in aceasta perioada de slabire a autoritatilor se simte gata sa tasneasca dintr-un moment in altul.In URSS,in special, efectele cumulate ale impulsurile si escurile perestroikai-care au contribuit la o degradare catastrofala a aprovizionarii cu alimente-au ridicat,treptat,majoritatea populatiei impotriva echipei lui Gorbaciov.

Lumea se plange de penurie,de proasta calitate a produselor,de diferentele enorme in aprovizionarea regiunilor,adevarate motive ale unor lupte economice intre republici.

Deficentele nu sunt mai putin insemnate-chiar dimpotriva-in privinta bunurilor de consum nealimentare.

Având in vedere dezorganizarea intreprinderilor,invechirea echipamentultui,dificultatile de aprovizionare,ratele de crestere sunt insuficiente,iar diversitatea si calitatea marfurilor sunt total nesatisfacatoare.

A devenit o problema achizitionarea unui televizor,a unei masini de spalat sau a unui aspirator.Situatia este la fel de ingrijoratoare  si exasperanta in Iugoslavia,unde nivelul de trai a cunoscut atunci o cadere vertiginoasa.

Pentru moment-marturiseste in aprilie 1987 un profesor croat unui ziarist-traiesc din rezervele mele.Masina mea mai poate rezista,vechiul meu frigider de asemenea,dar dupa aceea,daca nu se va produce vreo schimbare,nu le voi mai putea inlocui.

„Nemultumirea este atât de mare incat,in aceeasi perioada,un diplomat european acreditat la Belgrad nu gaseste decat aceste simple cuvinte pentru a reda starea de spirit:”Va exploda;vă spun că va exploda!”

Manifeste si graffiti

Cand sistemul se afla in plenitudinea fortelor sale si puterea nu renuntase deloc la pretentiile-i totalitare , singurul mod de a exprima critici era acela de a le formula in anonimat si clandestinitate absoluta.Pe furis,sunt aruncate manifeste in cutiile de scrisori sau la intrarile in cladiri,sunt mazgalite in graba graffiti pe pereti,sunt adresate scrisori anonome autoritatilor.Tot atatea initiative curajoase din partea unuor indivizi izolati sau a unor mici grupari clandestine.

Raporturile confidentiale ale KGB-ului-divulgate astazi-ce inventariaza cu minutiozitate toate aceste „acte antisovietice” ne permit aprecierea volumului si evolutiei acestora.Nu mai putin de 10.000 de manifeste si scrisori anonime sunt difuzate anual in prima jumatate a anilor 1960 in URSS.

Cele mai mari cantităţi de asemenea documente sunt descoperite în Ucraina,Azerbaidjan, Georgia, Letonia si bineinteles in Rusia, în regiunile Stavropol, Krasnoiarsk, Rostov , Leningrad si Moscova.In schimb,numeroase regiuni si republici(23 in 1965)nu sunt implicate.

Aceste scrisori anonime sunt trimise ata organizatiilor de partid,sovietelor,cat si redactiilor de ziare si reviste.

Ce spun aceste manifeste,graffiti si scrisori?Potrivit KGB-ului,ele „calomniaza PCUS si guvernul sovietic,ca de altfel si politica dusa de acestea,pun la indoiala constuirea unei societati comuniste in tara noastra,

Critica sistemul electoral si conditiile de viata ale muncitorilor,exprima idei nationaliste.Unii autori au chemat la organizarea de greve si miscari de masa pentru obtinerea imbunatatirii aprovizionarii populatiei cu marfuri,scaderii preturilor produselor alimentare,cresterii salariilor si pensiilor”.

Unele dintre aceste documente propun programe de actiune,altele invita populatia sa se mobilizeze:

„Oameni buni-se spune intr-un manifest distribuit in 1965- luaţi armele si distrugeţi capul balaurului roşu care de mai bine de o jumatate de secol sufoca aproape intreaga Europa”;”Nu-i departe vremea-proclama un afis din aceeasi perioada,atarnat pe peretii Universitatii din Moscova-in care vom starpi toata aceasta camarila birocrata platita gras”.Altele denunta direct partidul si intregul sistem:”Partidului ii este teama de glasnot,dictatura sa bazandu-se doar pe cenzura si inchisori.Nu cautati un vinvat pentru arbitrar si mizerie;nu este nici Stalin,nici Hrusciov,ci sistemul bazat pe un partid unic de tip politist ” .

Identificarea precisă a aproape jumatate din autori si difuzori de catre KGB permite afirmarea rolului determinant al intelectualilor si tinerilor.

Din cele 1.039 de persoane arestate pentru aceste delicte in primul semestru al anului 1962, 47% aveau mai putin de 30 de ani,iar 40% erau posesori de diplome de invatamant secundar si superior.

Unii autori sau difuzori sunt foarte tineri: 21% din cei arestati in primul semestru al anului 1965 au mai putin de 18 ani.

KGB-ul  incerca se explice aceasta deviere: „Sentimente ostile iau nastere în rândul tinerilor ca urmare a influenţelor persoanelor ce sustin idei nationaliste sau religioase. Aceste manifestări apar si ca urmare a lecturii romanelor politiste sau vizionarii vreunui film.”.

De multe ori manifestele si scrisorile emana din mici grupari.Numai in anul 1961 si in primul semestru din 1962, KGB-ul identifica 107 din ele.este vorba de grupuri foarte mici,ce numara in total 401 persoane,adica in jur de 3-4 persoane pe formatiune,alcatuite „in majoritate din tineri”.Orientarile lor sunt dintre cele mai diverse.

„Grupul de tineri”  intitulat „Partidul national socialist”,descoperit in 1963 in Voronej,avea drept scop „sa achizitioneze arme,munitii si in caz de razboi,sa ajute inamicul in dauna comunistilor”.Acesta se pare ca a fost si obiectivul „Uniunii panruse social-crestine de eliberare a poporului”,creata in 1964 la Leningrad si dezmembrata in 1967.

In schimb, „Uniunea comunarzilor”,animata de tineri cercetatori stiintifici din Leningrad-arestati in 1965-,avea drept program „trecerea de la dictatura birocratiei la dictatura proletariatului”.Pentru a-si difuza ideile,membrii grupului  editeaza un jurnal manuscris,Kolokol,pe care-l difuzeaza prin simpatizanti in mai multe orase din URSS.

Imaginea anilor negri!

 

Orice observator atent si liber ar fi putut descoperi fara dificultate in China anilor 1970,in Uniunea Sovietica a lui Leonid Brejnev si in tarile-satelit mii de trasaturi ale subdezvoltarii,de la cele mai superficiale la cele mai profunde.

In URSS,presa epocii Gorbaciov va scoate la iveala saracirea crescanda a tarii,o suta de milioane de persoane traind cu un venit mai mic de 100 de ruble pe luna,adica limita pragului de saracie(50-90 ruble).Structura bugetelor familiale este la fel ca in tarile in curs de dezvoltare:in China,ca si in URSS,mai bine de jumatate de venituri sunt alocate cumpararii de alimente.Cernenko,noul secretar general,recunoaste ca „foarte rar vad copii paine alba sau chifle” si ca „nu se gaseste faina de vanzare”.

Lipsurile din domeniul locuintelor sunt adeseori asemanatoare cu cele din tarile lumii a treia.

Iata,de exemplu,care erau,in anii 1960,conditiile de viata ale muncitorilor din cea mai mare uzina textila din Beijing:

„Construite in 1954,locuintele muncitoresti cuprind dormitoare si apartamente de 45 metri patrati.

Acestea din urma,concepute initial pt o familie,acum adapostesc 3 sau 4.cei 4.500 de muncitori ai uzinei dispun in medie de 2.9m patrati fiecare.O familie de 8 persoane se inghesuie pe o suprafata de 15m patrati,alta de 4 membrii pe 9.5m patrati.

Un inginer si familia sa trăiesc 5 oameni pe 12.5 m patraţi.Mai multe generaţii traiesc intr-o singura camera imparţită în mici incăperi prin mai multe draperii atârnate de tavan.Obiecte si ustensile de bucatarie, de la imbracaminte pâna la bicicleta, totul este atranat de pereti-chiar si de tavan,cinci sute de cupluri casatorite traiesc in dormitoare, barbati si femei separati;doua-trei mame impart cu copii lor o camera minusculă.

In aceste conditii de promiscuitate,violurile şi incesturile nu sunt rare. Delincvenţa juvenila este in creştere”.

In materie de sănatate, situatia nu inceteaza sa se degradeze, atingand niveluri alarmante. După datele culese de Francoise Thom din presa sovietica, începand cu mijlocul anilor ’70 se inregistra o recrudescenţă a maladiilor infantile la adulţi, o crestere puternica a cancerului la plămâni şi,in general,o scadere vertiginoasa a speranţei de viată – care la barbati scădea de la 68 de ani la 64.

Sunt semnalate numeroase patologii regionale, precum insalubritatea apei care, in Uzbekistan, cauza in fiecare an moartea a 33.000 de copii.

Mortalitatea si morbiditatea infantila prezinta caracteristici nelinistitoare: 18 la mie din nou-nascuti decedau imediat dupa nastere; mortalitatea infantila crestea de la 3 la 7%.

Innoirea corpului medical şi a infrastructurilor spitalicesti eramai mult decat insuficienta.Cladirile cu destinatie sanitara se invecheau si duceau lipsa de materiale şi medicamente.

 

Demolarea sistemului politic şi economic bazat pe proprietate privata asupra mijloacelor de productie sub pretextul abolirii exploatarii si inlocuirea lui cu un regim de dominatie totalitara a oamenilor de catre statul dominat el insuşi de catre partidul unic si obligatoriu al societaţii, dominat la rândul lui de catre grupuri de putere, a fost insoţită de greşeli criminale împotriva a sute de mii de oameni nevinovati, acestea fiind repudiate apoi la modul abstract si formal, de obicei după moarte dictatorului.

Aceasta situaţie nu se mai poate repeta!

Stim cu toii ca perioada totalitara a fost o perioada nefasta(precum reiese de mai sus),dar multe aspecte ale acesteia nu ne sunt cunoscute de aceea este foarte important sa fim informati.

Ideologiile totalitare  sunt un fenomen complex, iar discutiile asupra genezei, manifestarilor si tipologiei acestora fiind departe de a fi incheiate, motiv pentru care  este nevoie de prezentarea diverselor căi prin care au fost instaurate şi cum au evoluat.

Prin urmare, mass-media este o prima soluţie, fiind cea mai rapidă si eficienta sursa de informare.

Acum, în secolul 21 presa este liberă, spre deosebire de perioada de dictatura când era folosita cu scopul de a promova ideologia regimului respectiv şi aşa zisele benefiicii ale acestuia.

E timpul ca istoricii si specialistii sa ne dezvaluie avantajele ,dezavantajele si formele de manifestare a acestor regimuri pentru a putea trage concluziile.

Orice nivel de dezvoltare am atins si oricat de imposibila ar parea astazi revenirea acelor regimuri este bine sa fim pregatiti pentru ca acesta poate reveni prin <ca urmare a acţiunii unor  forţe complet straine de traditiile noastre  de viaţă şi de gândire> .

Din moment ce primul pas e facut – demersul de a convinge oamenii sa respingă orice tentativă de a instaura un regim care le ingrădeşte libertăţile – este necesar să ne asigurăm că nu există pericolul ca o ideologie totalitară să ne fie impusa prin diverse forme de constrângere. 

Ar trebui ca toata lumea sa înţeleagă ca toţi suntem egali şi că democraţia este soluţia ideală, dar pentru că intotdeauna exista excepţii de la regulă, este indicata eliminarea posibilelor pericole, dacă este posibil fără recursul la violenţă.

Armele de distrugere în masă şi cele biologice ar trebui interzise definitiv. Doar nu avem nevoie de ele pentru că azi nu ne mai luptăm (90%din popoarele lumii) pentru teritorii şi putere.

Popoarele civilizate au înţeles că pot convieţui în pace, ajutându-se reciproc şi transformând lupta pentru supremaţie într-o competiţie paşnică, care să asigure progresul şi să îmbunătăţească în acelaşi timp nivelul de viaţă al oamenilor.

 

Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism):

  • Conducătorul unic

  • Monopartitism

  • Ideologia unică

  • Partid unic

  • Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești

  • Promovarea cultului personalității

  • Aplicarea cenzurii

  • Demagogie și propaganda

  • Interesele individului sunt subordonate intereselor statului

  • Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice

  • Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor săi)

  • Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/14/care-este-diferenta-intre-stalinism-nazism-marxism-socialism-fascism-comunism/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse): 

 

http://istoria.md/articol/141/Totalitarism,_regim_politic

 Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democraţie şi Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Secolul-al-XXlea-intre-democra58.php

https://iasromania.wordpress.com/2011/02/15/ce-este-fascismul/

http://ro.paradox.wikia.com/wiki/Fascismul_si_nazismul

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Totalitarismul-Fascismul-si-Na91.php

15/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: