CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Evanghelia după Iuda –  Scriere gnostică sau creștină?

Iuda într-un manuscris controversat

Sunt cunoscute 34 de evanghelii, dar doar 4 au fost canonizate (Marcu, Matei, Luca si Ioan) celelalte fiind considerate apocrife, nefiind recunoscute de Biserica.

Pe data de 9 aprilie 2006, Societatea National Geographic a difuzat un documentar referitor la descoperirea unui manuscris al Evangheliei lui Iuda.

Concomitent, au fost lansate două carti de catre aceeasi Societate: o traducere in limba engleza a textului si o prezentare a intregii povesti legate de descoperirea si promovarea manuscrisului.

Presupozitia de la care pornesc autorii documentarului este aceea ca textul prezentat, aparent la fel de vechi precum cele patru Sfinte Evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) furnizeaza informatii indispensabile despre inceputurile crestinismului.

Si astfel s-a declansat o nevroza mediatica ce ne determina sa ne intrebam: este justificata o astfel de viziune asupra unui text fara rasunet in istoria crestinismului? Este firesc ca acest text sa fie echivalat cu Evangheliile nou-testamentare asa cum nu s-a facut cu alte evanghelii apocrife? Si nu in ultimul rand: este o intamplare lansarea acestui subiect , în perioada Sfintelor Pasti?     
Această „Evanghelie dupa Iuda”, un manuscris de acum 1.200 de ani, scris in limba copta, descoperit in Egipt, prezinta viata si moartea lui Iisus Hristos intr-un mod foarte diferit de cel in care descrie Biblia aceste evenimente, acesta fiind unul dintre argumentele pentru care este considerată apocrifă.

O evanghelie semnata de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.
Este o povestire scrisă sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.
În secolul al II-lea, episcopul din Lyon (Irénée), i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădării și prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului.
Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginată.
Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Principala problema la care trebuie sa raspundem dupa descoperirea si editarea Evangheliei lui Iuda, este daca aceasta scriere este una creștina sau gnostica. Care sunt elementele compozitionale care o pot asocia cu alte scrieri gnostice sau nou-testamentare? Ce le caracterizeaza pe personajele acestei scrieri? De ce Iisus si Iuda apar atat de diferit prezentati aici fata de Sfintele Evanghelii canonice?

Care este mesajul acestei scrieri si cat de relevant este el pentru spiritualitatea crestina a secolului al XXI-lea?

Acestea sunt doar cateva intrebari ce isi asteapta raspunsul in studiul de fata. Numai analizand aceasta scriere putem intelege, prin antiteza, maretia si frumusetea Evangheliei lui Hristos si putem continua cercetarea noastra in directia deosebirii crestinismului de gnosticism.
„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romană, calificata drept „gnostica”.
Gnosticismul (în greacă însemnând cunoaștere spirituală) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul disprețuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfecțiunile si blestemele care apăsau lumea.
O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainiților.
Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.Nu se stie mai mult despre aceasta sectă și în general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.




Textul antic, scris in copta, limba folosita de primii creștini din Egipt, vorbește despre viata si crucificarea lui Iisus, insa foarte diferit de perspectiva crestină.
Manuscrisul vine cu o ipoteza surprinzatoare prinvind relatia dintre Pilat si Iisus si capacitatile deosebite ale lui Iisus, scrie Live Science.
Potrivit textului, Iuda l-a sarutat pe Iisus pentru a putea fi mai usor identificat de catre romani, deoarece acesta “obisnuia sa-si schimba forma”.

De asemenea, arestarea lui Iisus a avut loc intr-o zi de marti, nu joi, cum este considerat in traditia crestină.


Cel mai surprinzator lucru este însă povestea relației dintre Iisus si Pilat din Pont, guvernatorul roman, cel care l-a condamnat la moarte.
In acest document, PIlat il invita pe Iisus la masa, iar in final spune ca este gata sa-si sacrifice propriul fiu ca sa-i salveze viata lui Iisus:

“Iata, a venit noaptea, ridica-te si pleaca, iar dimineata cand voi fi acuzat din cauza ta, le voi da pe unicul meu fiu, ca sa-l omoare in locul tau”, scrie documentul.
Iisus i-a raspuns: “O, Pilat, esti demn de o mare slava, pentru ca te-ai oferit sa ma ajuti”, iar apoi ii arata ca, daca vrea sa scape, poate face acest lucru foarte usor, schimbandu-si forma sau disparand.

“Pilat s-a uitat la Iisus si, iata, el a disparut. Nu l-a putut vedea mult timp”.
Pilat si sotia lui, Claudia Procula, sunt considerati sfinti si sunt venerati si acum de Biserica crestina Copta.

“Pilat si familia lui apar în unele texte copte, care apoi au fost traduse in arabă si etiopiana. Pilat e sfânt în Biserica Coptă, iar Biserica Etiopiana, care a fost condusa de la Alexandria, a adoptat acest sfânt sub influenta Bisericii Copte.

Avem multe texte copte în care Pilat e absolvit de vina condamnarii lui Iisus. Intr-un text intitulat „Martiriul lui Pilat” se vorbeste despre moartea lui Pilat si a familiei sale ca martiri crestini. Acest textul a fost cu siguranta scris in copta, dar se pastreaza doar in traduceri arabe si etiopiene”.
Evenimentele prezentate in manuscris au circulat probabil incepand cu secolul V, până în secolul X, crede istoricul Alin Suciu.
El precizeaza ca exista si alte texte in care Iisus apare polimorf (isi poate schimba forma):

“In Apocriful lui Ioan, de exemplu, Iisus ii apare lui Ioan sub forma de copil, de adult si apoi de batran. Si in Evanghelia lui Iuda si in Evanghelia Mantuitorului, Iisus se arata apostolilor sub forma de copil”, declara Alin Suciu.
Manuscrisul a fost tradus de profesorul Roelof van der Broek de la Universitatea Utrecht din Olanda si publicat in cartea „Pseudo-Cyril of Jerusalem on the Life and the Passion of Christ”(Brill, 2013).
Este prima traducere a acestui text coptic, care a fost descoperit in anul 1910. Exista doua copii ale manuscrisului, una se afla la Muzeul Morgan din New York si alta la Muzeul Universitatii din Pennsylvania.
Textul este scris in numele Sfantului Cyril din Ierusalim, care a trait in secolul al IV-lea d.Hr. Acesta (sau persoana care scrie in numele sau) precizeaza ca a gasit in Ierusalim o carte care scrie despre aceste momente ale vieții lui Iisus.
Van den Broek, cel care a tradus documentul, crede ca in realitate nu a existat o asemenea carte, ci informatiile au fost preluate pe cale orala, cartea fiind mentionata numai pentru a oferi credibilitate textului.
Manuscrisul coptic a fost descoperit in 1910 in manastirea Sfantul Mihail, langa oaza Fayum, in desertul egiptean si a fost cumparat de americanul J.P. Morgan si donat ulterior muzeului care ii poarta numele.


O evanghelie semnată de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.Acest codex va fi publicat in engleza, germana si franceza intr-o carte ilustrata destinata specialistilor.
Pâna acum au fost descifrate doar câteva fragmente, in mare parte de profesorul american Charles W. Hedrick.
„In ultima parte a manuscrisului, remarca acesta, Iuda pare sa asculte glasul lui Dumnezeu care-i spune sa-l tradeze pe Iisus. E o noua versiune din care nu stim cine era Iuda in realitate ci doar cum il vedeau cei care au scris aceasta evanghelie in care Iuda apare ca un erou”.Informatiile despre acest codex sunt puține.
El se afla in Elvetia, la indemâna unor universitari care il studiaza fara a face comunicari, conform cerintelor Fundatiei Maecenas care detine manuscrisul.
„Evanghelia dupa Iuda” e o povestire scrisa sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.

Un episcop din Lyon (Irénée) din secolul al II-lea, i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădarii si, prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului. Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginata, nicidecum reala. Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Iuda apare in aceasta scriere ca un ero al mântuirii neamului omenesc. Caracteristicile sale sunt importante în identificarea rolului său în această carte  gnostica.                                 


„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romana, calificata drept „gnostica”. Gnosticismul (in greaca insemnând cunoastere spirituala) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul dispretuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfectiunile si blestemele care apasau lumea. O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainitilor. Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.

Nu se stie mai mult despre aceasta secta. In general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.
Aceasta evanghelie ofera date stupefiante. Iuda Iscarioteanul este considerat un initiat, singurul dintre cei 12 apostoli care detine o informatie capitala. Pentru cainiti, Iuda constituie un personaj esential in indeplinirea sacrificiului lui Iisus si in rascumpararea pacatelor umanitatii.
In timp ce evanghelisti precum Ioan sau Matei considera ca motivele tradarii lui Iuda sunt posesia diabolica si avaritia acestuia. In „Evanghelia dupa Matei”, Iuda, cuprins de remușcări, se spânzura inainte de a incerca sa inapoieze marelui preot cei 30 de arginti. Acest personaj este fara indoiala un indiciu important in contextul originilor crestinismului.

Asadar, vorbim despre doctrine diferite: pe de o parte, cea a Bisericii crestine reflectata in Noul Testament, iar pe de alta parte, cea a diferitelor grupari gnostice reflectata in scrierea de fata.

Dezinteresul evangheliei gnostice pentru adevaratul deznodamant al vanzarii lui Iuda si anume Patimile, Rastignirea, invierea si inaltarea la ceruri a Mantuitorului Hristos se vede si din finalul abrupt, scrierea terminandu-se cu cuvintele: „(scribii evrei) se apropiara de Iuda si ii zisera: „Ce faci aici? Tu esti ucenicul lui Iisus”.

Iuda le raspunse dupa cum voira. Si primi niste bani si li-l preda lor”. Nu exista nici un fel de concluzii si nici o prezentare a consecintelor gestului lui Iuda, iar acest lucru nu face decat sa ne confirme faptul ca subiectul scrierii nu a fost decat un pretext pentru gnosticii din secolul al II-lea de a-si expune cosmologia lor.  

Prin faptul ca nu avem prezentate cele ce se intampla dupa tradarea lui Iuda si care au devenit elemente de baza ale crestinismului,  Evanghelia lui Iuda este nelegitima. Toate

in format liniar a propovaduirii lui Hristos, de la Botez, trecand prin Rastignire si inviere pana la inaltare. Orice alta scriere precum Evanghelia lui Iuda, a lui Toma, a Mariei Magdalena, a lui Filip nu a fost considerata Scriptura de catre Biserica Apostolica, cu atat mai mult cu cat contine elemente specifice cu caracter gnostic evident.

Pe langa criteriile canonicitatii: inspiratie, apostolicitate, ortodoxie, hristocentrism si consensul bisericilor, Evangheliile nou-testamentare marturisesc acelasi adevar al Patimirii si mortii pe Cruce a lui Hristos, lucru care se afla in legatura profunda cu centrul Liturghiei crestine si anume savarsirea Sfintei Euharistii.

Si in mod evident, desi scrise fiecare pentru un alt public (Sfantul Matei a scris pentru comunitatea crestina provenita din evrei, iar Sfantul Luca pentru cea a „neamurilor”, respectiv a grecilor) ele au un mesaj universal care nu este din nici un punct de vedere gnostic.

Personajele acestei scrieri, Iisus, Iuda si ucenicii, sunt – pentru cel care astazi creste duhovniceste la umbra Bisericii, care traieste in Hristos celebrandu-L pe Acesta in fiecare zi si Duminica in serviciul liturgic – cat se poate de reale, iar Evanghelia lui Iuda reprezinta pentru el nu o scriere veche conservata de nisipul egiptean, ci o permanenta ofensa la adresa Mantuitorului Hristos si a Bisericii Sale.

SURSE:

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/evanghelia-iuda-scriere-gnostica-evanghelie-crestin.

http://www.magazin.ro

Publicitate

25/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | 3 comentarii

Ungaria a reușit sa pună mâna pe faimosul CODEX AUREUS şi pe BIBLIOTECA BATTHYANEUM din Alba-Iulia.

 

România a pierdut cea mai valoroasă carte din lume – Codex Aureus. Manuscrisul a ajuns la unguri

 

 Codex Aureus, un manuscris scris cu litere de aur, aflat în proprietatea statului român, a ajuns   cu ajutorul politicienilor români, în posesia Ungariei.

Monica Macovei, actualmente europarlamentar PNL, a pledat la CEDO împotriva statului român, pentru ca Ungaria să primească Codex Aureus.

 15.000 de euro daune morale și 10.000 de euro cheltuieli de judecată trebuie să plătească România către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, deoarece a refuzat timp de 14 ani să-i retrocedeze Biblioteca „Batthyaneum”, Muzeul și Institutul Astronomic din Alba Iulia.

Decizia CEDO din 25 septembrie condamnă statul român pentru încălcarea articolului 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia drepturilor omului (dreptul la respectarea proprietăţii) și dispune ca România să decidă în perioada următoare – sub controlul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei – care sunt măsurile reparatorii care se impun în cazul de față.

România este asadar  pe cale să piardă Codex Aureus, poate cel mai valoros manuscris din Europa, dupa ce a a fost condamnată la CEDO să plătească daune morale Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia și să-i restituie proprietățile confiscate de comuniști: Biblioteca „Batthyaneum”, Muzeul și Institutul Astronomic din Alba Iulia.

Clădirea acestei biblioteci, împreună cu cele 115.992 unităţi bibliografice, din care: 1.778 manuscrise din secolul al IX-lea, 300 codice medievale (reprezentând 80 la sută din cele existente în România), 571 incunabule şi 24.000 cărţi vechi din secolele XV-XVIII, au fost date gratuit şi ilegal din proprietatea Poporului şi Statului Român în proprietatea comunităţii maghiare şi a Ungariei.

Cel mai valoros manuscris din Biblioteca Batthyaneum şi probabil din întreaga Europă, este Codex Aureus.

Această carte de o valoare inestimabilă. a fost scrisă în jurul anului 810 din porunca împăratului Carol cel Mare, cu litere de aur, pe foi fine de pergament, a fost pictată cu aur şi are coperţile din fildeş.

Prima parte din Codex Aureus, cuprinzând în cele 111 file Evangheliile lui Matei şi Marcu, s-a aflat la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.

Copii ale Codex Aureus se vand cu 28.000 € bucata

În anul 1968, Regimul Ceauşescu a luat un împrumut de zece miliarde dolari S.U.A. de la F.M.I. şi Banca Mondială pentru realizarea unor mari investiţii în România, inclusiv retehnologizarea industriei.

Împrumutul extern de 10 miliarde dolari S.U.A.,a fost garantat de către Statul Român cu Codex Aureus. 

 Dupa momentul Ceausescu, Codex Aureus intra in epoca scandalurilor.

In 1993 Evanghelierul este fotocopiat de reprezentantii Administratiei Parcurilor si Castelelor din landul german Hessen, fara ca intre partea romana, respectiv filiala Bibliotecii Nationale a Romaniei din Alba Iulia, si cea germana sa se fi incheiat  nici un fel de contract scris.

In 1996 germanii editeaza un CD-ROM cu fotografiile obtinute si semneaza un contract de realizare a unor copii cu editura elvetiana „Faksimile Luzern”.

Landul Hessen a garantat editurii, prin contract, folosirea exclusiva a drepturilor de a reproduce Codex Aureus pe o perioada de 25 de ani.

Conform contractului, „Faksimile” are dreptul sa foloseasca cum vrea cele 333 de exemplare realizate deja la data semnarii contractului amintit, precum si tot ce va mai edita pe aceasta tema.

 Copiile respective sunt lucrate in metal pretios, exact ca si originalul, si au o valoare de 28.000 de euro bucata, astfel incat numai pentru cele 333 de reproduceri se contura o afacere de aproape 10 milioane de euro, din care Romania n-a castigat nimic.

Fostul director al Bibliotecii Nationale a Romanieia fost anchetat de Politie..

Biblioteca Apostolica Vatican, detinatoarea celeilalte jumatati a manuscrisului, este partener al Editurii Luzern la acest proiect. Recent, Romania a dat in judecata Germania pentru facsimilarea ilegala a Codex-ului, iar saptamana trecuta a avut loc o noua infatisare, urmand ca intr-un viitor nu foarte indepartat sa se dea si o sentinta in acest sens.

In anul 2002, directorul Bibliotecii Nationale (BNR), Dan Ion Erceanu, a fost demis din functie si arestat pentru modul ilegal in care a aprobat facsimilarea manuscrisului.

Ulterior, instanta de judecata l-a gasit nevinovat si a fost repus in functie.

Cealalta parte din Codex Aureus, cuprinzând în cele 124 de file ale sale  Evangheliile lui Luca şi Ioan, se află la Biblioteca Apostolică din Vatican. 

 Codex Aureus este cunoscut și sub numele de Evangheliarul de la Lorsch, după numele mănăstirii Lorsch situată în Germania, în apropierea graniței cu Belgia.

În catalogul bibliotecii de manuscrise rare, aflată în mănăstire, este înregistrat sub denumirea: „Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas” (Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș).

 

Acest  faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România, este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810.

Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral aparţine seriei de şapte evangheliare ale Şcolii de Curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814).

 

Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru, atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, Codex Aureus  este  cunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch.

Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte /Bibliotheca Palatina/.

În 1623, întreg patrimoniul Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi încorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă dar ajunge parţial la Roma (partea a 2a, Pal. Lat. 50). Vreme de doua sute de ani, nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei parţi.

La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a doua parte, la Vatican.

Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) şi că din în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác.

Legătura originală, este sculptată în fildeş şi aur şi se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra (coperta 1, Solttikoff-Webb Collection, inv. 138-1866, ca achiziţie din anul 1866) şi la Museo Sacro la Vatican. (coperta 2, 1623).

Au fost realizate din iniţiativă germană, doua facsimile ale manuscrisului integral, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio, forma regalis, de 365×265 mm.

Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis).

Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie.

S-a folosit scrierea capitală (capitala elegans pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor.

Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 101 file de text (202 pagini) sunt decorate cu chenare policrome.

Deasemenea sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei (p. 26), al evanghelistului Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus (p. 27).

Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p. 37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de Curte se împletesc motivele stilistice ale artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, demonstrând că arta carolingiană a marcat trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice către arta cu exprimare mai liberă, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene; influenţele se explică şi prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul ce a avut loc în timpul lui Carol cel Mare.

Acest vechi manuscris latin,  a fost  realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expedițiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, asistat de mari intelectuali ai epocii.

La curtea imperială din Aachen a întemeiat Schola Palatina, unde se studia gramatica, retorica, greaca, muzica și scrierea caligrafică.
La îndemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericești și a impus transcrierea în formă artistică a cărților religioase și juridice.

Influența Orientului bizantin îmbinat cu Occidentul creștin de inspirație anglo-saxonă și-a pus amprenta pe specificul național franc de la curtea lui Carol cel Mare.

În această înflorire culturală vechile mănăstiri din jurul Rinului (ca Luxeuil, Corbie, Tours, Reichenau, St. Gallen, Lorsch, Reims, Aachen, etc) și-au organizat scriptoria și armaria dedicate copierii manuscriselor valoroase.

Carol cel Mare și-a creat o bibliotecă alcătuită din cele mai frumoase manuscrise și a dăruit multe altele.

În testamentul întocmit de el în 811, prevedea vânzarea cărților din biblioteca personală iar sumele „să fie împărțite săracilor”.

De aceea există până astăzi în muzee și biblioteci numeroase manuscrise carolingiene, unul dintre ele fiind Codex aureus. Acesta este scris pe foi fine de pergament cu litere de aur, de unde și numele de Codicele de aur.

Din cele 476 pagini (recte 238 foi), 455 sunt ornamentate.

Textul manuscrisului are 238 foi și Tetraevanghelul (adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan din Noul Testament)

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filiala Bibliotecii Naționale, deține prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei și Marcu), 111 foi, cealaltă parte cu evangheliile lui Luca și Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vatican din Roma (Pal. lat. 50). Coperțile 1 și 4 lucrate în plăcuțe de fildeș se află la Londra și Roma.

Așadar acest manuscris de o valoare științifică și artistică unică este dezmembrat în 4 părți, care se află în 3 țări.

Acest „dezastru” s-a produs datorită următoarelor fapte:

În anul 1555, principele Frederic de Hessen a preluat manuscrisul în propria-i bibliotecă – și anume biblioteca imperială din Heidelberg.

În anul 1622, în timpul războiului de 30 de ani, orașul Heidelberg a fost asediat, biblioteca imperială ajungând forțat la prințul Bavariei, Maximilian.

Se presupune că un soldat a rupt manuscrisul în două – în vederea comercializării. Fragmentul I a fost găsit la Viena, în biblioteca arhiepiscopului Christofor Migazzi, cardinalul orașului și fragmentul II la biblioteca Vaticanului.

În anul 1785 Ignațiu Batthyany, episcopul Transilvaniei a cumpărat „aere parato” (cu banii jos), întreaga bibliotecă a cardinalului.

” S-a crezut multă vreme că în timpul războiului de 30 de ani, prin 1620, armatele generalului Tilly care au devastat Heidelbergul, au furat manuscrisul, rupt în două cu această ocazie. Cercetările au dovedit că lucrurile stau altfel și că divizarea Codexului a avut loc mult mai devreme, pe la 1472, cu bună știință, legâdu-se separat încă de atunci două volume, iar cele două coperți au devenit prima copertă pentru fiecare volum.

Se știe sigur că la începutul sec. al XVIl-lea ambele părți se aflau la Roma, dar numai una în Biblioteca Vaticanului. Cealaltă parte a ajuns, nu se știe prin ce împrejurări, în posesia lui Migazzi, cardinalul Vienei, care a vândut-o în 1785 episcopului de Alba lulia, Ignațiu Batthyány. Acesta a integrat rarul manuscris, împreună cu altele de mare valoare, în biblioteca sa din Alba lulia.

De atunci, manuscrisul a rămas pe meleagurile noastre, constituind o adevărată perlă de valoare inestimabilă, exemplar unic și rarisim între foarte puținele de acest gen. ” extras din Codex Aureus de Prof. Dr. Gheorghe Anghel.

Așa a ajuns fragmentul I din Codex aureus în proprietatea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, întemeiată în anul 1786 de marele cărturar și bibliofil, episcopul Batthyany.

Legătura din piele a fragmentului I aflat în România a fost realizată ulterior (sfârșitul secolului al XVIII-lea).

Regimurile post-decembriste au pus la cale şi au dat ilegal Ungariei şi comunităţii maghiare din România (care nu are personalitate juridică), atât Codex Aureus cât şi Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, cu tot fondul de carte.

Programul de jefuire a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia l-a început Guvernul Radu Vasile, l-a continuat Guvernul Năstase şi l-a finalizat Guvernul Ponta III.

După Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi în baza Tratatului de la Trianon, din iunie 1920, Biblioteca Batthyaneum cu tot fondul de carte, inclusiv Codex Aureus a intrat în proprietatea Poporului şi Statului Român.

Biblioteca se află pe str.Unirii nr.1-3 din municipiul Alba Iulia şi titular al dreptului de proprietate a fost Biblioteca Naţională a României.

În vara anului 1998, Guvernul Radu Vasile (format din miniştri din partea P.N.Ţ.C.D., U.D.M.R., P.N.L. şi P.D.) a aprobat O.U.G. nr.13 din 7 iulie privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Atunci, ministru al Culturii a fost d-l Ion Caramitru, iar al Învăţământului era d-l Andrei Marga.

Oare ştiau de Codex Aureus s-au află abia acum? Ordonanţa de urgenţă nr.13/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.255 din 8 iulie 1998 a fost semnată de premierul Radu Vasile  şi contrasemnată de Gyorgy Tokay, ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţile naţionale. O.U.G.nr.13/1998 are trei articole (numerotate 1, 2 şi 2) şi a stabilit următoarele:

1. Clădirile şi terenurile aferente lor, cele înscrise în Anexă, trec gratuit în proprietatea comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

2. Se înfiinţează o Comisie specială paritară (Guvern-minorităţi entice) care verifică situaţia juridică a celor 17 imobile înscrisă în Anexă şi poate face noi propuneri pentru donaţii către minorităţile etnice.

3. Predarea-preluarea imobilelor se face pe baza unor protocoale redactate de Comisia specială paritară.

La poziţia nr.13 din Anexa la O.U.G. nr.13/1998 este înscrisă Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Este evident că O.U.G. nr.13/1998 nu se referă la restituirea fondului de carte şi a Codex Aureus către comunitatea maghiară din România şi către Ungaria.

După cinci ani, prin Legea nr.458 din 12 noiembrie 2003, a fost aprobată O.U.G. nr.13/1998. Lucrările Senatului au fost conduse de d-l Doru Ioan Tărăcilă şi cele ale Camerei Deputaţilor de d-l Viorel Hrebenciuc.

Separat de legislaţia existentă, prin aceste două acte normative, s-a furat Poporului Român Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, inclusiv Codex Aureus, care au fost date ilegal comunităţii maghiare care nu are personalitate juridică şi care niciodată nu a fost proprietara acestei biblioteci, a Codex Aureus şi a uriaşului fond de carte.

Statul român va trebui, în continuare, să repare prejudiciul creat, prin restituirea către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia atât a clădirilor aflate în discuție cât mai ales a valorosului fond de carte.

 

 Textul integral al hotărârii este disponibil pe

http://legestart.ro/monitorul-oficial/mof-200-2013/hotararea-din-2012-curtea-europeana-a-drepturilor-omului/

 

 

În mare secret, Ungaria şi U.D.M.R. au reuşit să fure, din nou, o mare parte din averea Poporului Român.

Despre această uriaşă afacere imobiliară, pusă la cale prin O.U.G. nr.13/1998 şi înfăptuită în perioada 1998-2014, au ştiut toţi preşedintii României. De ce tac?

Surse: http://romaniamegalitica.blogspot.ro/; http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/09/15/ ; http://www.antena3.ro/romania/sinteza-zilei/http://www.ziarulevenimentul.ro/ Wikipedia.ro/ http://www.bibnat.ro/Codex-Aureus/http://www.apador.org/blog/cedo-dispune-retrocedarea-codex-aureus-catre-biserica-romano-catolica/

04/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | 11 comentarii

MISTERIOSUL MANUSCRIS VOYNICH SI ENIGMELE SALE. VIDEO

 

 

 

 

Misterul manuscrisului Voynich

 

 

O scriere indescifrabila si plante ciudate. Este tot ce se poate spune despre asa numitul manuscris Voynich, o carte care se gaseste la biblioteca Universitatii americane Yale, sub cota MS 408, si despre care se crede ca ar ascunde cunostintele alchimistilor medievali. Explicatia care insoteste fisa de biblioteca a manuscrisului este si ea extrem de edificatoare: „manuscris codificat.

Text criptografic intr-o limba neidentificata. Europa Centrala? Secolul al XV-lea pana catre sfarsitul secolului al XVI-lea?”
Cine vrea sa vada acest manuscris in campusul situat la doua ore de New York, in partea de nord, trebuie sa ceara aprobare cu mult timp inainte.

Daca are noroc, i se aproba aproximativ trei sferturi de ora, dar, atentie: numai doamna de la administratie are dreptul sa-l rasfoiasca, consemneaza Die Welt, citat de Rompres.

Insa chiar daca ar avea trei zile sau patru saptamani la dispozitie, tot nu ar putea citi cartea. Cele 262 de pagini bogat ilustrate si scrise foarte indesat raman astfel un secret.
Caracterele amintesc cumva de limba sanscrita sau de grafia thailandeza.

Pana acum, toate incercarile de a descifra textul, incercari la care au luat parte oameni ai Renasterii si iluministi, iar in secolul al XX-lea criptologi, experti in codurile militare, specialisti care au descifrat celebrul cod german de transmisiuni „Enigma”, precum si o intreaga liota de fani Voynich de pe Internet, au esuat lamentabil.

 Acum a aparut o carte despre aceste incercari nereusite si in limba germana, iar comunitatea celor care se ocupa cu acest subiect pare sa creasca si in aceasta tara.

Cunostintele despre asociatii secrete sau despre alchimistii de la inceputul epocii moderne ar putea fi de mare ajutor. Sau poate totul nu este decat o farsa, o gluma de acum 500 sau 800 de ani?Suspectat de fals

In 1585, alchimistul John Dee se afla la curtea de la Praga a lui Rudolf, impreuna cu un tovaras de idei, Edward Kelley (in fotografie), un prieten fanatic al cartilor. Orasul tocmai era pregatit pentru astfel de oameni si oriunde apareau faceau experimente pentru fabricarea aurului sau predicau venirea in curand a Anticristului. Oare sa fie cartea un produs al mistificarilor lor?

Pe langa nimfele goale, rozetele enigmatice, tot felul de flore si faune sau ovare supradimensionale si foarte usor de recunoscut in volum, apar si lucruri care nu existau atunci: ca de exemplu floarea soarelui si piperul Cheyenne, venite din America.

In acest caz, ipoteza ca Bacon ar fi autorul cade, doar daca nu cumva el ar fi auzit despre Lumea Noua cu 250 de ani inaintea lui Columb.

 Printre altele, Kelley era cunoscut si ca falsificator si avea o bogata experienta a inchisorilor.

Din acest motiv si din cauza aparitiei plantelor exotice, unii experti sunt de parere ca Dee si Kelley au „mazgalit” ei insisi pergamentele si le-au vandut mai apoi imparatului habsburg drept carti care contin intelepciunea seculara, si asta pentru 600 de ducati, suma care reprezenta pe atunci de mai multe ori venitul anual al unui mester breslas.

 

 

 

 

 

Descoperitorul si locul descoperirii

 

 

Originea si haltele ciudatei opere sunt invaluite de mister. In 1912, Wilfried Voynich, anticar si luptator pentru libertatea Poloniei, care traia la Londra, a descoperit intr-o lada veche un manuscris cu caractere bizare, „intr-un vechi castel din sudul Europei”, asa cum declara el criptic.

Numele complet al descoperitorului este Wilfryd Michal Habdank-Wojnicz s-a nascut in 31 octombrie 1865 in Kaunas (Lituania) si a emigrat in Hamburg si apoi in Londra, pe considerente politice.

Locul exact al descoperirii avea sa fie aflat in 1960, la mult timp dupa moartea sa. Era vorba de vila Mondragone din Frascati (in fotografie), un colegiu iezuit la sud de Roma.

 Parintii iezuiti aveau atunci nevoie de bani pentru renovari si ca atare au inceput sa vanda din manuscrisele rare aflate in posesia lor. Desi manuscrisul i-a sarit in ochi lui Voynich, ceea ce l-a electrizat de-a binelea a fost o scriere alaturata care innobila si mai mult intreaga lucrare.

Era vorba de o scrisoare redactata de un anume Joannes Marcus Marci, datata Praga 19 august 1666 si adresata unui prieten numit Athanasius Kircher.

In scrisoare Voynich a citit: „Dr Raphael, profesor de limba ceha la curtea imparatului Ferdinand al II-lea, care avea si titlul de rege al Boemiei, mi-a povestit ca aceasta carte a apartinut imparatului Rudolf, care platise pentru ea 600 de ducati. El crede ca autorul ar fi Roger Bacon”.

Fostul proprietar, scrie Marci, „s-a dedicat neobosit descifrarii manuscrisului, asa cum reiese din incercarile sale, pe care Vi le trimit de asemenea… speranta reusitei a disparut abia spre sfarsitul vietii sale, eforturile sale au fost in zadar”.

 

 

 Destinatarul

 

 

Imparatul Rudolf al II-lea, incoronat in 1576 si decedat in 1612, era stranepotul Ioanei Nebuna (fiica regilor catolici Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia – a fost casatorita cu Filip cel Frumos, primul rege habsburg pe tronul spaniol, si au avut un copil, pe viitorul imparat Carol Quintul).

Se spune ca moartea prematura a sotului strabunicii lui Rudolf, in 1505, a facut-o pe aceasta sa se prabuseasca pe pantele nebuniei (nu voia sa lase sicriul sotului ei sa fie luat de langa ea pentru a se putea uita din cand in cand in el si sa se asigure astfel ca Filip nu este mort, ci doar doarme).

 Ulterior, a fost internata la manastirea Santa Clara din Tordesillas, unde a si murit la o varsta extrem de inaintata pentru acea perioada, respectiv 75 de ani.

Extravaganta, melancolia si credinta ca este vrajit, particularitati prezente la Rudolf, sunt atribuite de istorici acestei mosteniri genetice habsburgice.

Este foarte cunoscut un portret al sau (in fotografie), pictat de Giuseppe Arcimbaldo, care a compus figura imparatului din fructe, legume si radacini.

Rudolf a transformat Praga, in 1600, in resedinta imperiala si, in acelasi timp, intr-o metropola a astronomilor, astrologilor, rozicrucienilor (Ordo Rosae Crucis, nume generic pentru mai multe societati secrete, cu origine in Germania secolului al XV-lea si al caror scop comun se presupune ca este realizarea unei societati mai bune prin intermediul unor cunostinte secrete si al preluarii conducerii lumii de catre rozacrucieni, n.red.) precum si a altor societati secrete si intr-un centru al experimentelor misterioase realizate de alchimisti, in perpetua lor cautare dupa piatra filosofala, cu care se putea obtine aurul.

Este acelasi oras unde celebrul Golem evreiesc bantuia strazile. Legenda cea mai raspandita povesteste cum rabinul praghez Iuda Loew (1525-1609) ar fi realizat din lut o fiinta cu aspect uman, care prindea viata doar cu ajutorul pronuntarii unor formule magice.

Scopul era acela de a-i ajuta pe evreii din ghettoul praghez sa scape de acuzatiile aduse de ceilalti locuitori cum ca ar ucide copii ca sa foloseasca sangele acestora la ritualurile lor si de a face muncile nepermise evreilor in ziua de sabat.

Persoanele cu ocupatii esoterice dominau acest oras, contribuind la inflorirea sa culturala si economica si asta pe cand din Ungaria (a carei parte centrala fusese ocupata din 1541 de otomani, n.red.) turcii se profilau amenintator, iar spectrul razboiului de treizeci de ani reinvia povestile despre cavalerii Apocalipsei.

 

 

Manuscrisul Voynich

Autorul

 

 

Este oare codul Voynich o opera din secolul al XVI-lea? Sa fie oare o comunicare a fericitului descoperitor al plantelor de care era nevoie pentru prepararea pietrei filosofale, descoperire pe care apoi a preferat sa o tina in secret?

Scrisoarea din anexa lucrarii il aduce in discutie ca autor pe calugarul franciscan Roger Bacon (in fotografie), un savant din secolul al XIII-lea care a studiat stiintele naturii la Paris si Oxford, cunoscut si sub titlul de Doctor Mirabilis (doctorul minunat).

Pentru prietenul sau, Papa Clement al IV-lea, el a realizat o descriere explicativa a lumii in trei volume, denumita Opus maius (opera majora), Opus minor (opera minora) si Opus tertium (a treia opera).

Bacon, un fel de iluminist timpuriu, a scris diatribe contra amestecarii credintei cu stiinta, ceea ce i-a adus domiciliu obligatoriu la manastirea sa, in ciuda relatiilor pe care le avea.

Se spune despre el ca stia cum se obtine praful de pusca, inainte ca acesta sa fie descoperit, 100 de ani mai tarziu, de catre calugarul franciscan Berthold Schwarz.

Oare sa fie vorba in aceasta scriere cifrata despre descrierea obtinerii substantei explozive? O misiva secreta trimisa cifrat lumii din chilia sa monahala?

 

 

Curierul

 

 

Cine a dat manuscrisul Imparatului Rudolf? Informatiile in acest sens il indica pe alchimistul John Dee (in fotografie), una din figurile extrem de bizare ale ocultismului timpuriu, al carui tata era comerciant de vinuri si prieten al celebrului rege englez Henric al VIII-lea, acesta fiind protejatul reginei Maria („Bloody Mary”, urmasa la tron a lui Henric, nascuta din prima casatorie cu Caterina de Aragon, ultima regina catolica a Angliei (porecla „Maria cea Sangeroasa” si-a castigat-o din cauza persecutiilor la care i-a supus pe protestanti in incercarea de a recatoliciza tara, n.red.).

 

 

Incercarile specialistilor

 

 

Primul cercetator, cunoscutul filolog William Newbold de la Universitatea din Pennsylvania, care se ocupa de limbi vechi, afirma ca a reusit sa descifreze manuscrisul. Renumele sau a fost distrus atunci cand s-a stabilit ca totul era lipsit de fundament. Au fost sondate toate caile de decodare.

S-a masurat chiar si entropia caracterelor sau gradul de aleatoriu in succesiunea acestora.

Prima impresie, lăsată de imaginile din text, ar fi aceea că documentul este unul cu scop farmaceutic ,servind cel mai probabil, ca manual,în medicina timpurie.

Nici varianta alchimiei nu este de lepădat, atâta vreme cât pentru mult timp s-a crezut,că informațiile oferite în manuscris duc la transformarea metalelor în aur,sau la descoperirea Pietrei filosofale.

 

 

 

 

Nici teoriile pseudoștiințifice nu au întârziat să apară, mulți pasionați de criptologie fiind convinși că manuscrisul Voynich este, nici mai mult,nici mai puțin, decât un manual cu instrucțiuni lăsat omenirii,de către o rasă extraterestra.

S-au cautat paralele cu limbi cunoscute pe baza frecventei de repetare a caracterelor. In curand s-a ajuns sa fie excluse toate metodele obisnuite de cifrare, ca de exemplu transpunerea paralela a doua alfabete. Numai intrebarea privitoare la cate semne diferite exista in lucrare a produs suficienta bataie de cap.

 

Si profesorul John Manly (un spargator de coduri renumit din Primul Razboi Mondial) s-a ocupat fara succes de manuscris, in anii ‘20. Matematicianul brazilian Jorge Stolfi a presupus ca vocabulele sunt constituite din trei silabe.

Rene Zanderbergen, inginer la Agentia Aerospatiala Europeana, incearca sa descopere secretul cu ajutorul computerului, iar Gordon Rugg (informatician la Universitatea britanica Keele) a folosit o retea cardanica, instrument de spionaj din perioada elisabetana, pentru analiza de text.

In revista Criptologia, Rugg rezuma observatiile sale sub titlul „O gluma eleganta – O posibila rezolvare a enigmei Voynich”.

Exista multe posibilitati oferite de acest cod.

Temerea este ca in cautarea codului corect vom fi tot asa de lipsiti de succes, ca si in privinta gasirii pietrei filosofale.

Caci vraja textului ar disparea imediat, ca si cea a aurului, de indata ce ar fi rezolvate ambele mistere.

 

 Surse: Die Welt ,Wikipedia,Descopera.ro

 

 

10/01/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: