CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Anul 1924 a fost un an bogat în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României

 

Partidul Comunist din România a fost creat în anul 1921, prin desprinderea unui grup de bolșevici din Partidul Socialist din România. De la bun început, acest partid și-a asumat că este doar o secțiune locală a Internaționalei Comuniste, controlată ferm de Moscova. Drept urmare, comuniștii români promovau tezele Moscovei, care afirmau că România ar fi ocupat prin forță și apoi ar fi anexat Basarabia, în martie 1918.

Comuniștii militau pentru încorporarea Basarabiei și a Bucovinei în Ucraina, pentru anexarea Dobrogei la Bulgaria și pentru retrocedarea Transilvaniei Ungariei.

În concepția Partidului Comunist, Regatul României ar fi fost o adevărată închisoare a popoarelor, un stat multinațional care i-ar fi oprimat pe muncitori și care ar fi fost o creație artificială a imperialismului apusean.

În anul 1924, exista o istorie bogată în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României. Între cele două țări nu existau relații diplomatice, însă, totuși, la Viena, reprezentanții celor două țări au purtat negocieri în vederea recunoașterii Unirii Basarabiei cu România.

Ele au intrat în impas atunci când sovieticii au cerut organizarea unui plebiscit în Basarabia, prin intermediul căruia populația să decidă în privința viitorului acestei provincii. Autoritățile române au refuzat, pentru că o asemenea propunere ar fi pus în discuție întregul sistem al tratatelor de pace de la Versailles, care puseseră capăt Primului Război Mondial.

Drept urmare, în data de 2 aprilie 1924, convorbirile dintre cele două părți s-au întrerupt, iar comuniștii au început imediat agitațiile în Basarabia. Din rațiuni militare, activitatea Partidului Comunist a fost interzisă în 5 aprilie 1924, printr-o ordonanță militară  semnată de șeful Corpului II de Armată, care era staționat în Basarabia.

Actul rerspectiv era consecința agitațiilor organizate de comuniști în mai multe comunități din Basarabia, locuite îndeosebi de etnici ruși și ucrainieni, pentru a obține anexarea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru la Uniunea Sovietică.

O zi mai târziu, șeful diplomației sovietice, Maxim Litvinov, declara că, până la organizarea unui referendum, URSS va considera Basarabia drept parte a Ucrainei.Provocările comuniștilor au continuat.

În 1924, ei au încercat să declanșeze un adevărat război civil în Basarabia, organizând răscoala de la Tatar Bunar, prin agenții ruși care foloseau metode întâlnite și în zilele noastre în războiul hibrid din estul Ucrainei.

 

 

Foto: Rebeli de la Tatar Bunar

 

După ce Armata Regală Română a lichidat rapid răscoala la care participaseră în marea lor majoritate elemente neromâneşti, Stalin a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al Nistrului, a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta.

Noua republică făcea parte din RSS Ucraineană, având 210 km. lungime și 95 km. lățime şi  a funcționat până la ocuparea sovietică a Basarabiei, în 1940.

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea, liderul Federației Socialiste Ilie Moscovici (participant și agitator la manifestația muncitorilor tipografi din 13 decembrie 1918)scria în 1925 :

„La Tatarbunar au fost implicați agenți provocatori ai Internaționalei a III-a, care jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridiculei „Republici Moldovenești”. Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau sunt pe cale să intre”.

Un observator extern, profesorul american Charles Upson Clark de la Columbia University, declara că „[…] rebeliunea de la Tatarbunar a fost în esență un exemplu, cel mai frapant, al unui raid comunist organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorită asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările”.

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/06/rebeliunea-antiromaneasca-organizata-de-sovietici-la-tatarbunar-in-1924-si-reusita-inselarii-de-catre-propaganda-comunista-a-unor-personalitati-de-elita-ale-vremii-precum-einstein-gb-shaw-romain-rol/

 

Sursa: https://www.rfi.ro/politica-102401-pagina-de-istorie-interzis-partidul-comunist-romania

09/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Planul secret al URSS de invadare a României în ziua de 22 noiembrie 1968

 

 

STRICT SECRET: În 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa, se pregatea invazia URSS asupra României. Ce a făcut Ceauşescu

 

Cei care acum au cel putin 55-60 de ani îşi pot aminti ca in 1968, în noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre graniţa de est a României, trupe, tancuri şi tehnică militara. Lumea era speriată, nu se ştia prea mare lucru, dar era logic faptl că masarea de trupe la graniţa de est însemna pregatirea pentru un razboi, o invazie a sovieticilor.În urma opoziţiei lui Ceauşescu faţă de invadarea Cehoslovaciei, se aşteptau represalii dure din parte URSS-ului.  Serviciile noastre de contraspionaj cunosteau şi data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?

In August 1968 ruşii au lansat operatiunea “Dunărea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru curajul său nesabuit.  

Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (în 2001), privind posibila invadare a României de catre ruşi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968.  Agenţii operativi raportau doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

Unul din comentariile raportului spunea:

“Sovieticii probabil işi permit sa joace un joc al aşteptării cu românii ca să vada daca aceştia au tras vreo invaţătura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanţi în afacerile Pactului de la Varşovia.”
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost să infiinteze Gărzile Patriotice.

Rusii nu ne-au mai atacat, drept care gărzile au fost trimise la strans cartofi.

Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin.

În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

 

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito.

Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat.

Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual:

„Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“.

Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

 

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!


Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie.

În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României.

Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut:

„Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“.

Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română.

Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

 

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară.

La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“).

 

Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România.

Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu.

Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte.

 

„Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…)

Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

 

PLAN


Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

  • 1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

  • 2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

  • 3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

  • 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

  • 5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

 

 

 

25/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Rebeliunea antiromânească organizată de sovietici la Tatarbunar în 1924 şi reuşita înşelării de către propaganda comunistă a unor personalităţi de elită ale vremii precum Einstein, GB Shaw, Romain Rolland, Thomas Mann sau Henri Barbusse

 

 

 

 

 

 

Foto: Rebeli de la Tatar Bunar

După încheierea Primului Război Mondial, odată cu prăbuşirea reich-ului german şi a imperiilor austro-ungar şi ţarist, harta Europei s-a schimbat substanţial, odată cu apariţia unor  noi state independente. Sfârşitul războiului mondial a însemnat și formarea României Mari, după unirea cu  provinciilor istorice  Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul cu Regatul României.

După Unire însă, România a trebuit să facă faşă unor conflicte armate şi diversiuni. Astfel, în anul 1919, Armata Regală Română a înfrânt Republica Sovietică Ungară, care atacase România. 

Autoritățile bolşevice de la Moscova nu au recunoscut Unirea Basarabiei cu România din 1918, considerând ţara noastră drept  un “stat imperialist burghezo-moşieresc”, astfel că în 1924 au încercat să provoace o răscoală care să dea prilejul Armatei Roșii să intervină în Moldova dintre Prut și Nistru. 

Ziarul “Adevărul” de la Bucureşti a prezentat în cursul lunii septembrie 1924 informaţii care arătau că evenimentele de la Tatar Bunar se încadrau într-un plan mai larg al URSS de a comuniza întreaga Peninsulă Balcanică, cu lovituri de forţă executate în Grecia, Bulgaria şi România.

Serviciile româneşti de informaţii cunoşteau bine intenţia şi planurile rebeliunii cu mult timp înainte de producerea lor, însă factorul politic a minimalizat efectul şi forţa de impact ale informaţiilor transmise.

Răscoala organizată de sovietici după toate regulile diversiunii, a început în 15 septembrie în satul Tatar-Bunar, din Bugeac. Agenții Cominternului aflaţi în slujba Moscovei, aveau drept obiective  principale distrrugerea României Mari şi  promovarea doctrinei „moldovenismului”  care nega românitatea băştinaşilor basarabeni. Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă nici un grup etnic nu alcătuia o majoritate.

Doi agenți sovietici au mizat în special pe sprijinul minorităților naționale din Basarabia și au reușit să îi atragă în răscoală pe ruși, pe ucrainieni, pe găgăuzi și pe bulgari, în timp ce țăranii români și germani s-au opus acestei acţiuni puse la cale la Moscova. 

În  ziua de 15 septembrie 1924, un grup de agenți sovietici au intrat în comuna Tatar Bunar, au tăiat firele telefonice, au arborat drapele roșii și au proclamat instaurarea puterii sovietice. Comandantul român al postului de jandarmi și doi soldați au fost uciși. Imediat, detașamente de răsculați au pus stăpânire pe satele învecinate: Cișmele, Achmanghit, Nerușai, Mihăileni și Galilești. În total, în răscoală au fost angrenate între 4.000 și 6.000 de persoane.

 În data de 19 septembrie, Armata română sprijinită de voluntari români şi germani a anihilat răscoala,unii agenţi sovietici reuşind să treacă Nistrul înapoi în URSS, punându-se la adăpost de legea română, 

489 de săteni au fost arestați, iar 287 au fost trimiși în judecată. 85 dintre ei au primit diferite condamnări, majoritatea la pedepse între 6 luni și 6 ani, doi la 15 ani muncă silnică. Dintre cei 85 de condamnați, niciunul nu era român. Procesul a demonstrat faptul că Răscoala de la Tatarbunar a fost organizată de URSS, autorităţile române calificând acţiunea respectivă drept o diversiune teroristă inițiată și sprijinită de soviete, prin care care acestea încercau destabilizarea situației din țara noastră și pregătirea unei incursiuni a Armatei Roșii în România, cu scopul de a anexa Basarabia.

Doar doi agenți sovietici au primit pedepse grele: o condamnare la închisoare pe viață și o alta de 15 ani de închisoare. De asemenea, Guvernul României a decis în urma acestei rebeliuni, interzicerea definitivă a Partidului Comunist.

Mai târziu, în același an, a fost înființată pe malul stâng al Nistrului, Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, un stat artificial  cu capitala în orașul Balta. Noua republică „autonomă” făcea parte din RSS Ucraineană și avea 210 km lungime și 95 km lățime.

Totodată, sovieticii şi-au intensificat propaganda în Occident, reușind să păcălească o serie întreagă de personalități ilustre, printre care s-au numărat Albert Einstein,  George Bernard Shaw, Romain Rolland, Thomas Mann, sau Henri Barbusse, care, necunoscând adevărul despre intervenţia armată organizată de sovietici , au condamnat acţiunile armatei române  în Tatar Bunar.

De exemplu, pe baza celor petrecute acolo, Henri Barbusse a scris chiar o carte numită ”Călăii”, iar celelalte personalităţi din Occident au condamnat în presă intervenţia legitimă a autorităţilor române, pe care au calificat-o drept ”represiune”.

 

 

Surse: 

http://www.romania-actualitati.ro/rebeliunea_de_la_tatar_bunar_1924-66828

http://www.descopera.ro/istorie/16739003-cum-i-au-determinat-sovieticii-pe-intelectuali-de-talie-mondiala-precum-einstein-shaw-si-barbusse-sa-condamne-romania-in-perioada-interbelica

http://www.rfi.ro/politica-97771-pagina-de-istorie-determinat-sovieticii-einstein-shaw-barbusse-rascoala-Tatar-Bunar

06/11/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: