Dosar istoric: Tulburările violente de la Târgu Mureş din 20 martie 1990, punctul culminant al unui complot iredentist maghiar vizând separareaTransilvaniei de România. VIDEO

Renumitul istoric dr. Alex Mihai Stoenescu vine cu o nouă contribuţie la cunoaşterea adevărului,  apelând la documente din arhive, asupra cărora nu poate exista nici cel mai mic dubiu, proiectând o rază de lumină asupra evenimentelor de atunci,„printre cele mai deformate mediatic şi istoric în ultimii 20 de ani”.

Secvenţele filmate şi difuzate, în acele zile, de televiziunile occidentale, la comandă, au falsificat o realitate dramatică, evenimentele şocante şi dure, privind manifestaţiile maghiare premergătoare, din 28 şi 29 ianuarie, recurgând doar la simplificări, preferând să aleagă doar „instantaneul” şi „fragmentul”.

Astfel, o mişcare iredentistă maghiară din Transilvania, care s-a finalizat dramatic, prin evenimentele violente de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990, a rămas premeditat izolată într-o singură secvenţă: lovirea, cu bestialitate, a românului român Mihăilă Cofar, de mai mulţi agresori unguri, prezentată Europei şi lumii invers, de către televiziunile occidentale.

 

 

 

 

 

 

„Ungurul cu jerseu verde”, lovit cu barbarie, cu o pornire criminală de-a dreptul, nu era un student maghiar, cum trâmbiţa mass-media ungară, şi, preluând, cea occidentală, ci ţăranul român Mihăilă Cofar.

Aşa s-a plimbat prin Europa şi prin lume, cu paşaport fals, acea cutremurătoare imagine!

„În realitate, la acel deznodământ dramatic s-a ajuns ca urmare a unei lungi perioade de pregătire (a conflictului de către iredentiştii maghiari – n.a.), urmată de o insistentă căutare a situaţiei conflictuale.”
O furibundă campanie de segregare teritorială în Transilvania, sprijinită, deopotrivă, de „grupurile revizioniste ale lobby-ului maghiar din Occident”, colaborând strâns cu „administraţia oficială a Ungariei”, a condus la „redeschiderea internaţională a Dosarului Trianon”, oful unguresc de după 1 Decembrie 1918.

„Problema încorporării Transilvaniei nu putea fi deschisă atunci printr-un conflict militar, calea aleasă fiind provocarea unei crize etnice, care să profite de toate slăbiciunile Statului Român”: o putere provizorie debilă, la sfârşitul lui decembrie 1989, şi, în timpul care va urma, o armată dezorganizată, premeditat, un serviciu secret, tot intenţionat destructurat, „şi o naţiune total derutată”.

Pe acest fond au loc declaraţii şi numeroase activităţi iredentiste, extremiste, şovine.

Exploatând dorinţa de autonomie „a unor lideri maghiari din România”, reluând campania antiromânească de pe timpul lui Ceauşescu, dinainte de evenimentele din decembrie 1989, Ungaria profită, în diversiunile ei, şi de faptul că „acţiunea iredentistă din Transilvania era favorizată de abandonarea, de către CFSN, a problemei naţionale, pornind de la ideea falsă că (…) problema care întreţinea conflictul maghiaroromân de un mileniu a dispărut”.
Dispariţia autorităţii statului a constituit fondul care a favorizat evenimentele de la Târgu-Mureş.

Tokes Laszlo, Kiraly Karoly (viitor vicepreşedinte!) şi Domokos Geza au fost cooptaţi în CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale).

Comunicatul CFSN, din 25 decembrie 1989, este citit la Radioteleviziune de Virgil Măgureanu, stipulând toate drepturile minorităţilor.

În Decretul-lege nr. 2, din 27 decembrie 1989, „primul act oficial prin care CFSN prelua puterea în stat, erau stabilite numele ţării, forma de guvernământ – republică – şi drapelul”.

Dar, „nu se decreta nimic în privinţa suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale a statului”.

O simplă scăpare să fie? Ciudat, Kiraly Karoly este numit în funcţia de vicepreşedinte al CFSN şi în cea de şef al Comisiei pentru Minorităţi Naţionale, funcţii înalte pentru cel care, „în afara pornirii şovine, destituit de Ceauşescu din funcţia de înalt demnitar comunist, inclusiv din cea de membru al CPEx., nu avea niciun merit real”.

„Fostul preşedinte Emil Constantinescu îl plasează în categoria celor «proveniţi din zona controlată de KGB-GRU».”

Astfel, oare, să se explice „aducerea lui de către Ion Iliescu la conducerea provizorie a statului”?

Se ştie că între cei doi existau vechi legături din perioada tinereţii, „când erau amândoi în conducerea UTM”.

În naivitatea lui, în discursul de Anul Nou, Ion Iliescu se referea la „condiţiile optime” acordate minorităţilor, pentru înlăturarea „tuturor surselor de tensiuni şi neînţelegeri, pentru o conlucrare cu adevărat frăţească”.

Chiar să nu fi avut Ion Iliescu informaţii despre tensiunile interetnice din Ardeal? N-am crede!

Nu peste mult timp, la 25 ianuarie 1990, Ion Iliescu „va semnala public că, în Transilvania, se dezvoltă o acţiune iredentistă”.

„În ultimele zile, ni se semnalează – spunea el – multe fenomene îngrijorătoare din unele judeţe din Transilvania, privind tendinţa de separatism, care provoacă tensiuni şi conflicte între cetăţenii români şi cei de naţionalitate maghiară.”

Să nu fi ştiut el, Ion Iliescu, nimic despre intrigile lui Kiraly Karoly?
După demersurile din 22 decembrie, la doar trei zile, la 25 decembrie 1989, se constituie, la Bucureşti, Comitetul Executiv Provizoriu al UDMR, care lansează un apel pentru „păstrarea tradiţiilor, a limbii şi culturii, prin realizarea autonomiei în interiorul graniţelor ţării”.

Era 25 decembrie 1989! Ziua de Crăciun. (Zi în care soţii Ceauşescu erau ciuruiţi de gloanţele automatelor Kalasnikov la zidul cazărmii din Târgovişte!)

Preşedinte al UDMR „este ales scriitorul Domokos Geza, fost membru supleant al CC al PCR”.

UDMR s-a format „exclusiv pe criteriul etnic, nu pe baza Decretuluilege din 31 decembrie 1989, privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice, ci, curios, pe baza vechii legi a fundaţiilor şi asociaţiilor din 1921”.

UDMR făcea excepţie! Deci, UDMR era „o coaliţie formată din şase asociaţii neguvernamentale şi trei partide, cu personalitate juridică distinctă”.

„Pătrunderile sale în toate Parlamentele României, din 1990 şi până astăzi, s-au făcut ilegal, prin încălcarea prevederilor legilor electorale, care stabileau procentul de 8% pentru coaliţii!” „Slăbiciunea Justiţiei române şi laşitatea partidelor” au făcut posibil acest lucru!

Primul „semnal al declanşării tulburărilor etnice din Transilvania îl dă Agenţia sovietică TASS, considerând incidentele de la Timişoara, din 16 decembrie 1989, „o revoltă a minorităţii maghiare”, conform „unui plan de distrugere sistematică a autorităţii Statului Român în acel judeţ”.

Plutonierul Alexandru Coprean, din Căpâlniţa (Harghita), suferă grave vătămări corporale, plutonierul Gabi Dănilă, şeful postului de poliţie Zetea (Harghita), a fost ucis, prin înjunghiere, lovituri în cap şi împuşcare.

Aceeaşi tragică soartă au avut-o ofiţerul Aurel Agache şi alţi români!

Au loc incitări, mitinguri ad-hoc, acţiuni virulente, sunt scandate lozinci cu caracter naţionalist-iredentist şi antiromânesc: „Moarte valahilor!”, „Horthy! Horthy!”, „Ardealul la Ungaria!”, „Acum ori niciodată!” etc..

La toate acestea se adaugă „participarea activă, în procesul derulării evenimentelor, a unor persoane stabilite, ilegal, în Ungaria”, revenite în ţară, „pregătite pentru a desfăşura acţiuni antiromâneşti”, ca instigatori.

Se constituie „grupuri de iniţiativă”, cu scopul „secesiunii unei părţi din Transilvania”; la Sfântu-Gheorghe, se întocmeşte chiar un memorandum „de alipire a Ardealului la R. Ungară”, este întocmită chiar şi o platformăprogram, cerându-se aceeaşi „alipire la Ungaria”. Scopul?

Provocarea unor tulburări etnice, segregaţioniste, activităţi extremist-revizioniste, „distrugerea autorităţii statale în Transilvania”, ruperea ei din trupul Ţării-mamă!

Din păcate, liderii români ai puterii momentului au uitat de responsabilitatea lor pentru „apărarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale ale României”!

Totul, printr-un abandon al structurilor statului, de care a profitat, din plin, iredentismul unguresc.
Încă din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, se trece la constituirea Consiliului Municipal Târgu- Mureş al FSN, preşedinte – col. ing. Ioan Judea. Preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş al FSN este Kiraly Karoly, iar vicepreşedinte Kincses Elod.

Echipe de jurnalişti maghiari şi occidentali se flendureau prin Târgu- Mureş, vânând şi inventând „incidente” transformate, imediat, în ştiri de presă, uneori cu imagini, publicate în aceeaşi seară sau a doua zi, în presa din Ungaria, preluate apoi de agenţiile internaţionale. Fantasmagoria devenea dominantă!

„În Transilvania – susţineau ei -, autorităţile române au militarizat zona şi ameninţă (uneori şi atacă!) minoritatea maghiară de 2,5 milioane de suflete.”

De unde 2,5 milioane de maghiari? Ce armată românească i-a atacat? Tăcere! Diversiune. Imagini, în mass-media europeană, cu coloane militare, cu blindate staţionate! Vâlvătaie în presa de la Budapesta despre situaţia din Band, unde „grupuri de români fac măcel”!

De fapt, românii de acolo, nu ungurii, au fost agresaţi! Diversiunea era pusă la cale de „o echipă a televiziunii maghiare, de Agenţia Reuters şi de jurnalişti ai unor cotidiene finlandeze”.

Comunicând Bucureştilor că nu va trimite trupe la Band, col. Ioan Judea constată, cu surprindere, că, numai după câteva minute, este sunat de generalul Militaru:

„Aici, la Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale – se răstea el -, se discută că la Band este război civil, armata trage în manifestanţi!”.

Aşa circulau „ştirile” dinainte confecţionate. Separatiştii maghiari, „în frunte cu Kiraly Karoly şi Kincses Elod, constituie un grup de iniţiativă pentru întocmirea unui memorandum privind reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, cu capitala la Târgu- Mureş”, unde Kiraly Karoly a fost, până în 1965, prim-secretar UTM, fiind şi membru al CC al UTM.

Este chemat, de vechiul său prieten, Ion Iliescu, la Bucureşti, acesta aducând cu el şi memorandumul, care va fi „aprobat verbal” de Ion Iliescu, şeful FSN, cu toate formulările extremiste ale documentului.

Un „document” care, într-un fel, completa „ştirile despre militarizarea Transilvaniei, pentru a masacra minoritatea maghiară”.

Pe acest fond, iredentiştii maghiari militau pentru şcoli separate, pentru a-i despărţi pe elevii şi studenţii maghiari de colegii români, inscripţionări în limba maghiară, epurarea etnică a românilor din consiliile locale provizorii, declanşând conflicte în organizaţiile FSN, mai ales după eliminarea ofiţerilor Armatei Române.

Diversiunea etnică se intensifică.

Este publicat manifestul organizaţiei UDMR Mureş – „Aici şi acum!” („Itt es most!”):

„1. Separarea învăţământului de la grădiniţă până la universităţi;

2. Separarea instituţiilor de cultură şi ştiinţifice;

3. Limba maghiară, limba oficială în toate localităţile unde ungurii sunt majoritari;

4. Scrierea bilingvă a localităţilor şi a reclamelor unde locuiesc peste 10 la sută unguri;

5. Preluarea în administraţie şi folosinţă separată a tuturor imobilelor construite în perioada dominaţiei austro-ungare;

6. Alegerea sau numirea în organele puterii politice legiuitoare, executive şi judecătoreşti a cadrelor conducătoare în raport cu proporţia minorităţii maghiare; conducătorii acestor colective să cunoască limba maghiară, vorbit şi scris;

7. Instituirea Ministerului Minorităţilor, cu toată reţeaua de subordonare până la localităţi unde locuiesc unguri”.

Porunci ungureşti!

 

În faţa acestui document, denumit „Cele 7 porunci ale conducerii maghiare”, multiplicat şi răspândit sub formă de manifest, „lipsiţi de orice protecţie din partea statului şi abandonaţi de autoritatea centrală, românii din marile centre urbane ale Transilvaniei au început să se organizeze singuri”, mai ales în jurul reprezentanţilor Armatei Române.

Astfel, la 8 februarie 1990, în Sala Polivalentă din Târgu-Mureş, se constituie Uniunea Naţională „Vatra Românească”, cea de care, la 20 martie 1990, se va spulbera valul iredentist maghiar.

Organizaţie de apărare civilă a românilor din Transilvania, în contextul distrugerii autorităţii statului naţional unitar şi al abandonării lor de către noua conducere de la Bucureşti, Uniunea Naţională „Vatra Românească” însemna şi devenea o reacţie de autoapărare a celor „părăsiţi de Guvernul român” împotriva „deplinei maghiarizări a zonei central-estice a Transilvaniei, a distrugerii statului naţional unitar român şi a încercărilor de alipire a unor părţi ale lui la Ungaria”.
Are loc o escaladare a tensiunilor în zonă, UDMR încălcând orice înţelegere stabilită.

Printr-o diversiune grosolană, printr-un ordin al ministrului Învăţământului, ministru adjunct fiind Palfi Attila, „semnat de ministrul Mihai Sora, clasele cu predare în limba română de la Liceul Bolyai erau mutate în localul Institutului de Subingineri, local ocupat deja”.

Prin jocul dublu al UDMR, elevii şi profesorii români erau aruncaţi în stradă! Abandonul românilor din Transilvania, tendinţele de separatism din Ardeal, au constituit „atmosfera de fond a violenţelor care au izbucnit la 20 martie 1990”.

De sărbătoarea Ungariei, la 15 martie, 10.000 de turişti unguri, dirijaţi de UDMR, pătrund în Ardeal, „la Satu-Mare, Oradea, Cluj, Târgu-Mureş, Harghita, Covasna şi Timişoara”, încălcându-se prevederile legale, transformându-se într-o manifestaţie antiromânească, prin scandările unor lozinci: „Moarte românilor!”, „Ardealul la Ungaria!”, „Horthy, Horthy!”. Statuile lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu sunt profanate!

„Între 17 şi 19 martie 1990, în mai multe oraşe din Transilvania sunt răspândite manifeste prin care maghiarii cer reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, structură teritorială înfiinţată, arbitrar, de Stalin.

Acestea au constituit scânteia pălălăii care va urma, la 20 martie 1990. Maghiarii au pregătit, dinainte, „ciomege, răngi de fier, cuţite, bile de oţel aruncate cu praştia, sticle incendiare”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce s-a întâmplat, ştim cu toţii!

„S-au înregistrat 278 de răniţi (190 de români, 88 – maghiari), şase morţi (trei români, trei maghiari)”. Cum a fost întocmit Raportul Comisiei Parlamentare asupra evenimentelor de la Târgu-Mureş se ştie!

„O analiză distanţată de evenimente!” O ruşine.

O prestaţie penibilă, departe de „adevărurile grave ale evenimentelor din Transilvania, ignorate, deşi primul ministru Petre Roman le includea într-un «scenariu tip Bosnia»”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Presa internaţională şi cancelariile occidentale declanşează „o avalanşă de presiuni care vor marca, prin şantaj, politica internă şi internaţională a României în viitorul deceniu şi jumătate”.

În anul 1995, istoricul dr. Alex Mihai Stoenescu se afla într-o delegaţie oficială la postul de televiziune londonez ITN. Întrebându-l pe director „de ce a transmis imaginile de la Târgu- Mureş, cu linşarea lui Mihăilă Cofar, drept «un atac românesc la adresa maghiarilor», şi de ce, după ce a fost informat, imediat, că este vorba despre un român, nu a corectat informaţia falsă?”, directorul a răspuns, smucit:

„Aceasta este politica postului în problema maghiară din România!”.

„Care este principalul criteriu profesional de funcţionare a postului dumneavoastră?” – l-a întrebat un ziarist bulgar.

Răspuns uluitor: „Banii!”. Fără comentarii! Să ne mai mire, oare, că, de atâţia ani de zile, continuă „campaniile antiromâneşti de imagine”?

 

• Lazăr Lădariu

http://www.condeiulardelean.ro 

 

Despre evenimentele dramatice, sângeroase, un început de minirăzboi civil din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureş, s-a mai scris, dar niciodată suficient şi de multe ori din păcate, prea departe de adevăr şi de o abordare obiectivă.

În numărul 12, anul III, 2012, al  prestigioasei reviste „Vitralii (Lumini şi Umbre)” a veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, în articolul „Tulburările etnice de la Târgu-Mureş (19-20 martie 1990)” se aduc noi şi preţioase date privind acea grosolană provocare iredentistă menită să destabilizeze România.

 

Publicitate

Ciocnirile interetnice de laTârgu-Mureş din martie 1990, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României. VIDEO

 

 

 

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

 

 

 

 

Pe 15 martie 1990, la Tg. Mureş  începeau confruntările violente între cele aproximativ 10.000 de persoane de naţionalitate maghiare şi români; punctul culminant al acestor manifestări, în cuprinsul cărora s-au scandat lozinci antiromâneşti şi s-au profanat monumente româneşti, l-au constituit confruntările violente dintre românii şi maghiarii din Târgu Mureş, soldate cu morţi şi răniţi, din zilele de 19 şi 20 martie

Martie 1990: Aşa zisul „Pogrom de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României 

 

 

De la războaiele psihologic şi de imagine la războiul logistic şi „ţara-mamă din interior”.

În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populaţia ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români şi maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare.

Aceasta, împreună cu manipularea şi diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media – mai puţin în cea din ţară şi masiv în cea internaţională, unde agenţii de influenţă şi-au făcut din plin jocul – au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine bazat pe formula „pogromul de la Târgu-Mureş” s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”.

La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp şi încă foarte aproape de România: în Kosovo, pe vremea când Serbia era condusă de Miloşevici…

Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui Jozsef Antall (1990-1994) şi Orban Viktor (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în ţările limitrofe un exerciţiu curent.
Astfel, ulterior eşuării tentativei din martie ’90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul Ţării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ţinutul secuiesc”.

Şi nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puţin decât „ţara-mamă din interior”!
Ar mai trebui amintită urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care doreşte crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive.

Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc..

Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic şi de imagine purtat împotriva României…

Epilog – Cercul se închide

Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat într-un celebru discurs că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat, însă, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greşeli involuntare… Drept care mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta şi Muzeul Terorii, condus de istoricul Schmidt Maria, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare şi nu numai, au organizat un simpozion intitulat „Condamnaţi să convieţuiască”. (sic!) Invitaţi de onoare au fost Tokes Laszlo, Smaranda Enache şi Gabriel Andreescu.

Printre altele, simpozionul a susţinut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Târgu-Mureş…
Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat din presa ungară că Kiraly Karoly, despre care în timpul crizei de la Târgu-Mureş s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăieşte bine-sănătos în ţara vecină şi că, împlinind 85 de ani, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie pentru merite deosebite de Ader Janos, preşedintele Ungariei…
*
La întrebarea „De ce şi cum s-a întâmplat de fapt acel episod sângeros şi imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic, care relatează primul caz de război psihologic din istorie.

Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese Ţara Canaanului, cea unde „curge lapte şi miere”, a cucerit Cetatea Ierihonului:

„Iar la al şaptelea ocol al zidurilor cetăţii, pe când preoţii sunau din trâmbiţe şi chimvale, Iosua a poruncit poporului:

„Strigaţi tare, căci Domnul v-a dat în mână cetatea (…), iar zidurile s-au prăbuşit îndată şi gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Şi astfel au cuprins cetatea”

Biblia, Cartea lui Iosu (6, 16 şi 20).

http://www.condeiulardelean.ro/ martie-1990-pogromul-de-la-targu-mures