OPINIA ISTORICULUI ȘI JURNALISTULUI GEORGE DAMIAN: ”Dacă rușii fac joncțiunea între litoralul nordic al Mării Negre și Transnistria, „soarta Republicii Moldova este pecetluită”

Istoricul și ziaristul George Damian a spus la https://r3media.ro, că atacul rusesc asupra Insulei Șerpilor este dovada că această țară dorește controlul total al litoralului nordic al Mării Negre.

„Lac rusesc și de restul haos. Câteva impresii după prima zi de lupte în Ucraina:

1. Direcțiile principale de atac: Kiev și litoralul Mării Negre. Atacul asupra Insulei Șerpilor și ofensiva pornită din Crimeea indică intenția Rusiei de a prelua controlul asupra întregului litoral nordic al Mării Negre. Anexarea este fezabilă, mare parte din populație este de etnie rusă/ rusofilă, zona ar putea fi administrată pe termen lung de Rusia, fără o opoziție pro-ucraineană semnificativă (vezi exemplul Crimeei).

Scoaterea din funcțiune a radarelor controlate de Ucraina în Insula Șerpilor va fi urmată de amplasarea unor radare ruse îndreptate într-o anumită direcție. Rămâne de văzut cât de mult țin rușii la Insula Șerpilor, dacă își instalează trupe și echipamente și când vor face asta. După îndepărtarea Ucrainei Marea Neagră chiar devine lac rusesc.
2. Atacul asupra Kievului e puțin ciudat. Nu cred că Putin chiar speră că va putea controla metropola aceasta. Obiectivul pare mai degrabă înlăturarea de la putere a actualei guvernări, distrugerea sistemului politic din Ucraina.

Ocuparea Kievului pare să aibă ca obiectiv distrugerea sistemului nervos central al Ucrainei, după care trupele ruse se vor retrage.
3. Strategia Rusiei în Ucraina se conturează de-a lungul acestor linii: ocuparea și menținerea ocupației în regiunile Donețk și Lugansk în întregime, a litoralului Mării Negre până la Odessa și Transnistria (sau până la Delta Dunării) – întărirea expresiei „Marea Neagră – lac rusesc”.

Restul Ucrainei urmează să fie aruncat în haos prin distrugerea infrastructurii și a sistemului politico-administrativ. Aș îndrăzni să avansez ipoteza apariției unor noi regiuni secesioniste, înmulțirea „autonomiilor” locale pe fondul disputelor interne cauzate de derularea luptelor. În orice caz, restul neocupat al Ucrainei va fi lăsat într-un haos permanent cu mesajul „să vă ajute occidentalii pe care îi iubiți”.
4. Înglobarea în Rusia a litoralului Mării Negre și realizarea joncțiunii cu Transnistria pecetluiește soarta Republicii Moldova. Dar noi știm că la Chișinău nimeni nu mai este interesat de geopolitică așa că s-ar putea să fi dezvoltat o oarecare imunitate la probleme de genul acesta. Oricum, după încheierea luptelor din Ucraina cei de la Chișinău vor avea pe masă o ofertă de nerefuzat din partea Moscovei.
5. Din ce a apărut în mass-media prima zi de lupte nu a mers tocmai bine pentru ucraineni, dar nici rușii nu au obținut niște succese răsunătoare. Rușii au nevoie să își atingă obiectivele în mai puțin de 10 zile, prelungirea luptelor peste această perioadă nu cred că îi favorizează. Obiectivul principal al rușilor pare să fie neutralizarea guvernului de la Kiev, sistemul politico-administrativ ucrainean să își înceteze funcționarea. Dacă reușesc asta în mai puțin de 10 zile putem vorbi de o victorie totală. Cum ziceam: lac rusesc și de restul haos”, a explicat Damian.

Reamintim că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a spus că dacă ar fi politician la Chișinău, ar cere imediat unirea cu România.

Băsescu a afirmat la România TV că Moldova de peste Prut ar trebui să renunțe la Transnistria și să ceară unirea cu România, pentru că ar putea avea soarta Ucrainei.

„Eu, dacă aș fi politician moldovean, sau dacă aș avea putere de decizie, aș declara azi, că vreau Unirea cu România, ca măsură de protecția pentru viitor, pentru că vedem ce înseamnă un Putin la Kremlin. O Moldovă integrată în România va fi sub scutul NATO și va rămâne să decidă dacă stau agățați de Transnistria, pe care oricum nu o controlează, sau spun că sunt până la Nistru și vor Unirea cu România.“, a spus Traian Băsescu.

UN CONFLICT ÎNTRE RUSIA ȘI UCRAINA PARE DIN CE ÎN CE MAI GREU DE EVITAT

Iminent conflict Rusia-Ucraina: “La începutul lunii mai, totul va fi pregătit”

Un război între Rusia și Ucraina devine tot mai greu de evitat. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis să mobilizeze trupe la graniță.

Ca de obicei, conflictul e însoțit de ample eforturi propagandistice și dezinformative. Moscova dezminte că armata rusă amenință Ucraina. Or, această amenințare e incontestabilă. Se vede clar nu doar din avion, ci și din sateliți.

Au zărit-o și deslușit-o până și americanii administrației Biden, parcă mai preocupată de pandemie, de criza refugiaților de la frontiera meridională americană și de împăcarea cât mai rapidă cu aliații Rusiei de la Teheran, decât cu rezolvarea marilor probleme ale globului. Iar Rusia afirmă că ar face doar ”exerciții”. 

Totuși, americanii știu ce înseamnă ”aceste exerciții”. Washingtonul relevă, ca atare, aparent credibil, că Moscova încearcă să intimideze Kievul. Reacția altor lideri occidentali, de la premierul britanic Boris Johnson și secretarul general al NATO, Stoltenberg, la oficialii UE gen Josep Borrell e cvasiidentică.

Toată lumea își exprimă solidaritatea cu victima încercării de intimidare și solicită politicos explicații făptașului. Dar nimeni nu mișcă un deget.   

Kremlinul susține că trupele mobilizate în apropierea frontierei cu Ucraina nu reprezintă nicio amenințare, însă experții în securitate spun că un nou conflict ar putea fi declanșat chiar în mai puțin de o lună.

Rusia ar putea intra în război cu Ucraina

„Se va întâmpla sau nu? Vom ve­dea. Cei din Occident nu ştiu ce să facă în această privinţă“. Aşa rezuma situa­ţia recentă ex­pertul rus în securitate, Pavel Felgenhauer, scrie EUObserver, reluat de Mediafax și Digi24.

Când ziarul rusesc Rosbalt l-a întrebat de ce ar dori Kremlinul să înceapă un război, acesta a răspuns:

„Puneţi această întrebare unui psihanalist. Lucrurile se întâmplă deja. Război într-o lună, la începutul lunii mai, totul va fi pregătit“, a declarat Felgenhauer.

Comentariile acestuia vin după ce Putin a început dintr-o dată să strângă trupe la graniţa ucraineană săptămâna trecută. Manevrele vin pe fondul unei creşteri a violenţelor în estul Ucrainei, creând pretexte pentru intervenţie. Acestea au stârnit de asemenea semnale de alarmă în Bruxelles.

Europa este amenințată

„Mă tem că ceva rău este pe cale să se întâmple“, a adăugat un diplomat UE.

Kremlinul nu a vorbit prea mult despre motivele din spatele acestei mobilizări.

„Pentru mine, tăcerea Rusiei este destul de înfricoşătoare şi elocventă“, a declarat un ofiţer de securitate dintr-o ţară parteneră a NATO.

Potrivit ambasadorului ucrai­nean la UE, Mykola Tochytskyi, ceea ce Putin îşi doreşte cu adevărat este să recucerească Ucraina.

UE a impus sancţiuni împotriva unui număr însemnat de oficiali ruşi, restricţionând în acelaşi timp afacerile cu bănci şi firme de energie din Rusia.

Însă ultimele sancţiuni europene legate de Navalnîi par neînsemnate în raport cu ameninţarea cu război a Rusiei, a declarat Kostiantyn Yelisieiev, fost consilier prezidenţial ucrainean, pentru EUObserver.

O ameninţare cu blocarea gazoductului Nord Stream 2 sau a accesului la sistemul de plăţi Swif l-ar face pe Putin să se gândească de două ori, potrivit lui Yeilisieiev.

La rândul său,https://www.dw.com/ro scrie:

”Chiar dacă Rusia crede că s-ar putea bizui, parțial, pe strategica ei alianță cu China comunistă, cu Iranul și cu Turcia, vestul continuă, în ciuda sancțiunilor apusene, să fie enorm de important pentru Moscova”. 

Cele mai puternice contra-măsuri ar fi ca UE să ofere poporului ucrainean „o perspectivă de integrare“ şi ca NATO să îmbrăţişeze Ucraina cu un plan de acţiune pentru integrare, a declarat Eliseev, care conduce acum New Solutions Centre, un think-tank din Kiev.

Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană?

Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.

Dinamica supraviețuirii acestei entități este cu atât mai interesantă prin realitățile antagonice din teren. Dacă în aproape primele două decenii aceasta a existat datorită sprijinului economic acordat de Moscova, ultima decadă le aparține, paradoxal, Uniunii Europene și Chișinăului.

O bază avansată de operații a bolșevicilor folosită și de Rusia post-sovietică

Situația actuală din regiunea transnistreană datează din 1992 și a rezultat, pe de-o parte, din Războiul de la Nistru, în care timp de câteva luni forțele Chișinăului s-au luptat cu rebelii regimului de Tiraspol, cărora li se alăturaseră voluntari și erau spriijniți unități ale Armatei a 14-a ruse și, pe de altă parte, din Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992.

Cu toate acestea, rădăcinile acestei entități își au originile încă din 1924, când în cadrul RSS Ucrainene a fost creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.  

Pe atunci, miza acestei fâșii de pământ era să exporte Revoluția bolșevică via România spre zona Balcanilor. Astăzi, această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.

Regiunea separatistă reprezintă circa 11-12% din suprafața totală a Republicii Moldova.

În cei circa 28 de ani de așa-numită independență, Transnistria a funcționat, din punct de vedere economic, din rămășițele sovietice ale unei firave industrii plasate strategic pe malul stâng al Nistrului.

Totodată, regiunea transnistreană s-a menținut și datorită unei vieți economice subterane, aceasta fiind o platformă de contrabandă, în special cu țigări și băuturi alcoolice, dar și armament, în special cel din depozitul de la Cobasna, acolo unde sovietici au retras în anii `80 și începuturile anului ’90 circa 20.000 de tone de muniții din țări precum Germania și Cehoslovacia.

Din acest punct de vedere, corupția endemică de la Chișinău și afacerile unor politicieni și grupurile de interese interconectate de la Chișinău și Tiraspol au ajutat la menținea acestui status quo.

UE, Bucureștiul și Chișinăul aruncă colacul salvator pentru regiunea separatistă

În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene.

Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.

Cifrele vorbesc de la sine. Astăzi, 30% din totalul exporturilor regiunii transnistrene ajung în circa 25 de țări ale UE.

Pe primele trei locuri în ponderea exporturilor din regiunea secesionistă se află metalele și produsele metalifere (circa 229 de milioane de dolari), resursele energetice și combustibilii (160 de milioane de dolari – livrate Moldovei) și nu în ultimul rând produsele alimentare (circa 96 de milioane de dolari, materii prime și confecții în regim „lohn” (52 de milioane de dolari). Totalul exporturilor din regiunea transnistreană în 2020 s-a cifrat la 633.105.050 de dolari americani, conform statisticilor oferite de Serviciul Vamal al regimului de la Tiraspol.

Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.

În general, schimburile comerciale dintre regiunea separatistă și România se rezumă la produse metalifere care merg la prelucrare în combinatul siderurgic de la Râbnița din nordul regiunii.

Cele mai recente cifre furnizate de regimul de la Tiraspol arată că în 2020 Republica Moldova a fost destinația principală a exporturilor (în special energie electrică de la centrala de la Cuciurgan) cu 42,92% din cota de piață și o valoare de 271,7 milioane de dolari SUA (în creștere cu circa 10% față de 2019).

Pe locul doi s-a clasat România cu 14,91% (94 de milioane de dolari SUA) cu aproape 2% în creștere față de 2019. Urmează Rusia cu 11,05% din exporturi (aproape 70 de milioane de dolari). Pe locul al patrulea se regăsește Ucraina cu 10,26% din exporturi (aproape 65 milioane de dolari). 

De menționat România, alături de Polonia, Italia și Germania, înghit circa 80% din totalul exporturilor transnistrene în UE. O altă transformare interesată este că, începând cu anul 2015, România a preluat ștafeta de la Rusia în materie de prima destinație a exporturilor transnistrene.

Anexarea Crimeii, moment de cotitură

Dinamica exporturilor transnitrene a suferit modificări majore în ultima decadă.

Acest lucru s-a întâmplat mai pregnant după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, și după embargo-ul impus încă din 2013 Republicii Moldova de către Moscova. 

Cifrele arată că România a sărit brusc, în 2015, de la 18,6% la 30,5%, în timp ce Rusia a scăzut de la 22,9% la 15,2%.

Realitatea matematică este completată de o politică bine pusă la punct a Uniunii Europene care a permis regiunii transnistrene să exporte în continuare în UE, după semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, fără însă a face publice înțelegerile cu Tiraspolul.

România, ca cel mai apropiat stat din proximitatea regiunii separatiste, a preluat acest rol de stat-importator de produse transnistrene via Republica Moldova. Ceea ce este însă interesant este că relația nu a fost una reciprocă. În ciuda înlesnirilor dinspre UE, Tiraspol a ridicat taxele pentru produsele importate din UE.

Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.

Trebuie să reamintim că, după anexarea Crimeii în martie 2014, Kievul și-a schimbat atitudinea tolerantă față de Tiraspol și a introdus treptat un embargo gradual, atât pentru mărfuri, cât și pentru circulația persoanelor și controalele pe punctele vamale comune s-au înăsprit.

Cum regiunea transnistreană nu dispune de un aeroport internațional și nici ieșire la mare proprie, „exporturile salvatoare” spre Rusia și-au diminuat din plin cantitatea și au fost reorientare spre țările UE prin bunăvoința Bruxellesului

Rusia a încetat să fie partenerul economic predominant al republicii separatiste, dar și-a păstrat suficiente pârghii în regiune. Moscova livrează gaze naturale, permite dezvoltarea profitabilelor afaceri cu criptomonede, își menține forțe armate în regiune și exercită influență politică, dar nu o folosește pentru reglementarea conflictului.

Uniunea Europeană a contribuit în ultimii ani la menținerea în viață a Transnistriei, oferindu-i acesteia piața sa în ideea că astfel va contribui la evitarea unui conflict în regiune.

Negocieri inegale

De 28 de ani, Tiraspolul refuză cu obstinație aducerea în discuție a rezolvării politice a dosarului transnistrean, scrie https://www.veridica.ro/analize/cine-mentine-in-viata-regiunea-separatista-transnistreana-partea-a-ii-a-parghiile-rusiei?

Se insistă pe obținerea unor concesii socio-economice din partea Chișinăului și se oferă la schimb o presiune diminuată pe unele aspecte sensibile create artificial de Tiraspol pentru a le folosi apoi ca unealtă sau pârghie de negociere.

Printre acestea sunt predarea limbii române în grafie latină în școli sau accesul fermierilor la pământurile pe care aceștia le dețin în proprietate în stânga Nistrului, dar se regăsesc după așa-numita „linie de demarcație” dintre regiunea secesionistă și restul teritoriul R. Moldova.

În prezent, o astfel de problemă creată artificial este și amplasarea unilaterală, pe timpul pandemiei de COVID-19 a circa 37 de posturi noi de control pentru ca ulterior ridicarea acestor să fie negociată în schimbul unor noi concesii de tip economic din partea Chișinăului.

Aici trebuie menționat că toate negocierile din partea Tiraspolului au în spate Moscova, stat care influențează decisiv mersul greoi al negocierilor prin tot aparatul de conducere al Transnistriei școlit la Moscova și care se află sub controlul total al Kremlinului.

Pe de altă parte, în negocierile din acest dosar, Rusia și-a slăbit aparent poziția inflexibilă asupra Transnistriei pe fondul crizei economice mondiale încă din 2008 și care continuă și în prezent pentru Federația Rusă.

Până la criza economică, Rusia pompa masiv bani în regiunea transnistreană sub formă de ajutoare umanitare, bani care mergeau în special în zona socială în pensii și salarii. Cifrele vehiculate ajungeau undeva la 60 de milioane de dolari anual.

Ca urmare a crizei economice globale, deprecierea rublei rusești și în general a situației economice dificile de la Moscova cauzată și de sancțiunile internaționale, Moscova și-a micșorat apetitul de a furniza bani Tiraspolului și i-a permis deschiderea acestei supape economice înspre UE.

În plus, gazul Gazpromului furnizat regiunii transnistrene nu este plătit din 2007. De circa 14 ani de zile, datoria Moldovagaz către Gazprom a ajuns în jurul valorii de șapte miliarde de dolari, din care peste 90% este numai datoria Tiraspolului. Acest aspect ar putea frâna scenariul reunificării R. Moldova prin prisma imposibilității achitării unei astfel de datorii acumulate de regiunea sa separatistă.

Gazprom deține pachetul majoritar de acțiuni la Moldovagaz de aproape 51%, în timp ce Ministerul Economiei deține 35,5%, iar restul de 13,44% este la Tiraspol, dar oferit în administrare tot Gazpromului.

Reorientare spre afaceri cu criptomonede

Cu toate acestea, Moscova a început și aici să găsească o strategie și mai bună privind energia ieftină produsă la centrala electrică de la Cuciurgan, deținută de compania rusă Inter RAO EES, și cum să valorifice mai bine gazul cu care este alimentată aceasta de către Gazprom.

Potrivit unor declarații ale șefului Guvernului separatist de la Tiraspol, Alexandr Martînov, republica secesionistă miza, pentru 2019, pe suma de 15,5 milioane de dolari ce vor ajunge într-un cont special guvernamental. Astfel, gazul Gazpromului era transformat în energie electrică la centrala de la Cuciurgan, iar apoi aceasta era folosită în activitatea energofagă de „mining” pentru criptomonede.

Afacerea cu „crypto-mining” a fost pusă în mișcare rapid cu implicarea ambasadorului pentru Moldova al asociației de afaceri „Delovaia Russia”, Igor Chaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Chaika.

Acesta are o relație de prietenie și afaceri cu Igor Dodon și familia sa, dar și cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Chaika a pus umărul și la întocmirea și la adoptarea pe repede-înainte a legislației, astfel că pe 31 ianuarie 2018, acesta deja promova afacerea cu cripto valută din Transnistria într-un interviu pentru Kommersant.

De altfel, campania offshore Go Web International, condusă de un fost angajat al Ministerului de Interne rus a început imediat să le vândă token-uri în valoare de 90 de milioane de dolari investitorilor străini interesați de oportunitățile de afaceri cu criptomonede produse în Transnistria.

De menționat este faptul că „raportul Mueller”, ce a investigat în SUA amestecul Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, notează că operațiunile serviciilor speciale rusești de plata a reclamelor pentru mai multe rețele de socializare s-a făcut cu criptovalută, dar nu precizează proveniența lor.

Permiterea dezvoltării acestui tip de afaceri în regiunile separatiste controlate de Moscova, ce au loc în prezent în Transnistria (Moldova), Donbas și Crimeea (Ucraina) și Abhazia și Osetia de Sud (Georgia) este o nouă modalitate a oamenilor din anturajul Kremlinului de a ajuta economiile acestor regimuri și o nouă modalitate de spălare a banilor și finanțării separatismului.

De altfel, regiunea riscă să devină una și mai criminalizată decât este deja în prezent. Criptomonedele sunt folosite tot mai des în operațiuni specifice crimei organizate, de la traficul de droguri la finanțarea terorismului sau diverse operațiuni ale serviciilor speciale.

Negocieri în limbo

De-a lungul celor circa 28 de ani de la încheierea războiului de pe Nistru și acordul de încetare a focului, „dosarul transnistrean” a fost tergiversat în scopul de a menține status quo-ul care prevedea prezența militară a Rusiei pe teritoriul R. Moldova în regiunea transnistreană.

În primul rând este vorba despre avantajul militar păstrat de Rusia în regiune prin cei circa 1.500 – 2.000 de soldați ruși încadrați în Districtul Militar de vest al Armatei ruse, cu sediul la Sankt-Petersburg.

Aceștia au misiunea de a păzi unul dintre cele mai mari depozite de muniție din estul Europei și anume cel de la Cobasna, acolo unde se estimează că sunt păstrate circa 20.000 de tone de muniție. dar și de a se roti, în calitate de „pacificatori” în cadrul misiunii comune de menținere a păcii formată din militari moldoveni, transnistreni, ucraineni și ruși.

Această bază materială militară, împreună cu militarii ruși și armata transnistreană (estimată undeva la 10.000 – 15.000 de persoane din mai multe instituții de forță) constituie premisele și argumentele forte pentru situația din prezent în care nu se poate avansa pe acest dosar.

Cu toate că a fost angajată efectiv în confruntările militare din 1992 de partea rebelilor transnistreni, Rusia a devenit ulterior mediator în formatul internațional 5+2 în dosarul de reglementare al conflictului și folosește de facto „paradiplomația” transnistreană pentru a influența mersul acestui dosar.

De aici și rezultatele modeste în negocieri și evitarea absolută a oricăror discuții, în formatul 5+2, ce ar putea duce la rezolvarea politică a conflictului.

În timp ce Chișinăul nu și-a schimbat poziția și îi oferă Tiraspolului o largă autonomie în cadrul Republicii Moldova, pe modelul deja existent în UTA Găgăuzia, regiunea separatistă transnistreană nu ia în calcul decât recunoașterea de către Chișinău și chiar scenariul transformării într-un subiect de drept al Federației Ruse.

În cadrul unui referendum din 17 septembrie 2006, 97% dintre locuitorii regiunii separatiste s-ar fi pronunțat pentru aderarea Transnistriei la Federația Rusă.

Atitudinea binevoitoare și modelul de „soft power” pe care UE și l-a propus în relația cu Tiraspolul, la fel și concesiile făcute de Chișinău la îndemnul Bruxelles-ului, s-ar putea dovedi falimentare.

Fenomenul „transnistrizării” face ca Rusia să joace un rol și mai mare în viața politică de la Chișinău, astfel că drumul european al Republicii Moldova este mereu obstrucționat, iar reformele realizate inconstant.