CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul imn al R. Moldova independente

 

 

 

 

 

 

Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, acesta  a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998. La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Deşteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

  La data de 11 martie 1907, ziarul ”Basarabia” din Chișinău, editată de patriotul Alexis Nour cu litere românești,  a îndrăznit să publice cântecului ”Deșteaptă-te, române!”. Drept  urmare, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi de autoritățile rusești.

Desteapta-te, române!”, imnul national de astăzi al României, a fost pentru o vreme primul imn al  Republicii Democratice Moldovenesti (1917 – 1918) şi al Republicii Moldova (1991 – 1994), odată cu adoptarea tricolorului albastru, galben, roșu, ca drapel de stat.

Cu melodia „Deșteaptă-te, române” s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Țării, iar când, în decembrie același an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, „Deșteaptă- te, române”, a devenit imn de stat.

 

 

 

 

 

Și la Odesa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie a moldovenilor veniţi de pe toate fronturile s-a cântat imnul bardului ardelean Andrei Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, pe piepturi  cu tricolorul românesc.

 La ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), Tricolorul a fost arborat de profesorul Georghe Mare pe clădirea unde se desfășura . 

Această situație a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și, desigur, s-a adoptat Imnul regal.

Mai târziu, după cum se știe, moldovenii transnistrieni au rămas în 1918 între frontierele URSS-ului. 

„Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist în România, timp de aproape o jumătate de secol.

A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

În același an, în 1991, la 27 august, „Deşteaptă-te române!” devenea  primul imn al Republicii Moldova independente, fiind aprobat cu entuziasm, odată cu votarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, la cererea participanţilor la cea de-a III-a Mari Adunări  Naţionale, din aceeaşi zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La mai puţin de trei ani de la acel eveniment, lucrurile au încept să o ia razna odată cu constituirea în Parlamentul de la Chişinău a grupării majoritare agrariano-socialiste, în urma alegerilor din februarie 1994. Odată ajunşi la putere, aceştia au început revizuirea a tot ce s-a obţinut în anii de renaştere naţională şi consfinţit pe 27 august 1991.

Liderul lor, Petru Lucinschi, imediat după alegeri a declarat că intenţionează să anunţe un concurs pentru un nou imn de stat, își amintește jurnalistul basarabean Valeriu Saharneanu

Inițial, la 7 iunie, Parlamentul a înlocuit „Deşteaptă-te, române!” cu câteva strofe din poezia „Limba noastră”, iar la 16 iunie a fost constituită o comisie pentru scrierea noului imn de stat.

Societatea civilă a protestat chiar de la primele aluzii privind  schimbarea imnului. Încă la 10 martie 1994, poetul patriot basarbean Grigore Vieru avea să remarce:

„Dreptatea istorică va blestema poetul şi compozitorul care vor îndrăzni să ridice mâna asupra imnului «Deşteaptă-te, române!», cocoţându-se ei în locul strălucirii şi dureroasei lui necesităţi“.

Protestele societăţii civile însă nu au fost luate în seama. Burduhoşii şi şaşlâcarii – cum îi numea regretata poetă Lidia Istrati pe agronomii şi preşedinţii de colhoz ajunşi peste noapte reprezentanţii nostrii în Parlament – erau dispuşi să accepte orice imn, numai nu o piesă în care să apară cuvântul ROMÂN , scrie

Concursul a fost sabotat de intelectualitatea de creaţie şi a eşuat. Mai bine de un an s-au chinuit parlamentarii să găsească ceva potrivit, ca la 22 iulie 1995 să aprobe strofele 1, 2, 5, 8 şi 12 ale poeziei „Limba noastră” drept imn de stat şi oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

02/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 GÂNDUL ZILEI: ANDREW NAPOLITANO, MOLIMA CORONAVIRUS ȘI CONSTITUȚIA STATELOR UNITE

 

 

 

 

 

 

”… Din moment ce drepturile noastre provin din umanitatea noastră, nu de la guvern, oamenii netoți nu pot să-și sacrifice decât libertățile lor, nu și libertățile celorlalți.

Cu alte cuvinte, o garanție constituțională este valabilă și de încredere pe cât este fidelitatea față de Constituție a celor în ale căror mâini noi am încredințat-o pentru protecție.

Deoarece oamenii de stat, cu puține excepții, suferă de ceea ce Sf. Augustin a numit libido dominandi – patima puterii – atunci când se confruntă cu vechea bătălie dintre libertatea personală și forța statului, ei aproape întotdeauna iau partea forței.

Cum reușesc să scape de oprobriul public? Speriindu-ne de mama focului. Nu credeam că voi vedea așa ceva în viața mea, deși predecesorii noștri au asistat la astfel de lucruri. În America de azi avem un guvern al fricii.

Machiavelli susținea că oamenii sunt mai supuși când sunt înfricoșați decât atunci când își iubesc conducătorii. Din nefericire, avea dreptate iar guvernul american știe asta.

Madison știa asta la fel de bine atunci când a scris Constituția. Și o știa și patru ani mai târziu când a scris Carta Drepturilor. El a folosit un limbaj special pentru a-i avertiza pe cei care au patima puterii că indiferent cum vor folosi puterile guvernamentale, Constituția este „legea Supremă a Țării” și toate actele guvernului trebuie să fie conforme cu ea.

Acesta nu este un argument nou sau foarte complex.  

Vrei să mergi cu familia să-ți vizitezi bunica? Vrei să faci o tranzacție comercială reciproc avantajoasă? Vrei să mergi la muncă? Vrei să mergi la Liturghie? Toate acestea sunt acum interzise într-o treime din Statele Unite.

Am încercat și nu am reușit să merg la Liturghie duminica trecută. De când a devenit Biserica Catolică un agent al Statului? De ce nu o Liturghie afară? Care este natura libertății? Este un drept irefutabil împotriva tuturor celorlalți, inclusiv a statului.

Este dreptul tău necondiționat de a gândi cum vrei, de a spune ce vrei, de a publica ce spui, de a te asocia cu cine dorești indiferent de numărul lor, de a te închina sau nu, de a te apăra, de a deține și a folosi proprietatea cum crezi de cuviință, de a călători unde dorești, de a cumpăra de la un vânzător care dorește să-ți vândă, de a fi lăsat în pace. Și toate acestea fără niciun fel de permis guvernamental.

Aceste ordonanțe care promit siguranța și ne amenință cu pedeapsa, emise de cei care nu au niciun fel de autoritate pentru a le emite, puse în aplicare de polițiști care urăsc ceea ce sunt puși să facă, care distrug libertățile noastre pentru care strămoșii au vărsat râuri de sânge pentru a le păstra și care distrug prosperitatea noastră ar trebui respinse de populație și contestate în instanță.”

 

 

 

 

 

Fox News' Andrew Napolitano says Bill Barr may have committed ...

Andrew Peter Napolitano (născut la 6 iunie 1950), a ocupat funcția de judecător al Curții Superioare din New Jersey din 1987 până în 1995 și a fost profesor invitat la Brooklyn Law School.

A scris nouă cărți pe teme juridice și politice, colaborează cu  numeroase publicații de prestigiu, inclusiv The Washington, Times și Reason și este analist la televiziunea Fox News, unde comentează știri și procese importante în justiție.

Se autoidentifică drept un catolic tradiționalist, se opune reformelor Vatican II și este critic față de Papa Francisc.

 

https://video.foxnews.com/v/6149173813001#sp=show-clips

14/04/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Gândul zilei

 

 

 

 

”Constatam mai înainte de toate ca românii nu sunt nicăiri coloniști, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populație nepomenit de veche, mai veche decât toți conlocuitorii lor.

Căci dacă astăzi se mai ivește câte un neamț singular care caută sa ne aduca de preste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieste el. Nici mai este astăzi cestiunea originei noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă cestiune nu este de nici o importanță.

Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români și punctum.

Nimeni n-are să ne-nvețe ce-am fost sau ce-am trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem – români. A mai discuta asupra acestui punct sau a crede că frica de ruși ne-ar ademeni să ne facem nemți sau vice-versa sau, cum cred ungurii, că de frica acestor doi ne-am putea găsi flatati să ne contopim cu nația maghiară, toate acestea sunt iluzii de școală; limba și naționalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, cu stingerea prin moarte și fără urmași a noastră, nu prin desnaționalizare și renegațiune.

A persecuta naționalitatea noastră nu însemnează însa a o stinge, ci numai a ne vexa și a ne învenina împotriva persecutorilor. S-apoi ni se pare că nici un neam de pe fața pământului nu are mai mult drept sa ceara respectarea sa decât tocmai românul, pentru ca nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Singure țările românești sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit și să vorbească ce limba i-au plăcut.

Nu se va găsi o țară în care să nu se fi încercat de a face prozeliti din conlocuitorii de altă lege ori de altă limba; hughenotii în Franța, maurii în Spania, polonii față cu rutenii, ungurii cu românii – toți au încercat a câstiga pentru cercul lor de idei populațiile conlocuitoare și aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul privește c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, și nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia și trăiesc nesupărați în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanții, evreii, toți sunt față și pot spune dacă guvernele românești au oprit vro biserică sau vro școală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.

Ni se pare deci că pe pamânturile noastre strămoșești, pe care nimene nu le stăpâneste jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba și biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.”

 

 

Mihai Eminescu

 

 

(Curierul de Iași, noiembrie 1876, reprodus din volumul Tudor Nedelcea, Eminescu istoricul, Fundația „Scrisul Românesc”, 1998)

 

 

Tot mai citesc măiastra-ți carte”, în Grădina Mare | Obiectiv ...

  Foto: Poetul nepereche al românilor, Mihai Eminescu, născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850- d. 15 iunie 1889, București, jurnalist, prozator, membru post-mortem al Academiei Române.

 

 

 

Este considerat de criticii literari poetul naţional al României, fiind supranumit „luceafărul poeziei româneşti”, dar şi cel mai important reprezentant al romantismului din literatura românească.

 Erudit prin complexitatea cunoştinţelor acumulate (a studiat filosofia, dreptul, medicina, a fost interesat de economie, sociologie şi alte discipline), a avut un real succes în cariera de jurnalist, articolele sale de critică literară, socială şi politică fiind publicate în „Timpul” şi „Curierul de Iaşi”.

Întreaga sa activitate de ziarist a fost pusă în slujba dreptului la existenţa naţională a poporului român, susţinând în articolele sale cauza românilor din Transilvania, Bucovina și Basarabia.

Publicistica politică a lui Eminescu poate fi considerată drept „cel mai bun manual de jurnalism naţional”.

Boala şi moartea sa prematură (a decedat la numai 39 de ani) au întrerupt ascendenţa unui talent care abia atunci ajungea la maturitatea creaţiei sale şi care avea potenţialul de a deveni cu adevărat un poet de talie mondială.

Asupra bolii şi morţii sale, circumstanţele nu au fost nici până astăzi pe deplin elucidate. Mihai  Eminescu s-a stins din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse, în casa de sănătate a doctorului Şuţu.

A fost înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul său a fost  dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului:

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„.

09/04/2020 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: