CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O scrisoare adresată de Caragiale lui Vlahuță: „Să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele”

 

 

 

 

 

Scrisoarea lui Caragiale către Vlahuta: “ Neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă…”

 

Foto: Caragiale și Vlahuță

 

Un text mai actual decât oricând, în care Caragiale îi răspunde cu umor, inteligență și patriotism nedisimulat, dezamăgitului de tot și de toate, Vlahuță.

„Încotro Alecule?”.

Astfel își începea Ion Luca Caragiale o scrisoare adresată lui Alexandru Vlahuță, prietenul său bun alături de care a lucrat la „Timpul”.

Epistola, datată 1894, a fost redescoperită de „Magazin Istoric” și publicată în 2012.

 

Epistola lui Caragiale este nu doar o încercare de ridicare a moralului „fratelui Vlahuță”, ci și un elogiu adus virtuților neamului românesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă”.

Un neam despre care, spunea Caragiale, „încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; înca nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…”.

Pe același ton optimist, lipsit de încrâncenare sau cinismul ironic pe care l-a abordat în operele sale, Caragiale îl liniștește astfel pe destinatarul scrisorii:

”Să se piarză neamul românesc! – Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească, să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…”

Scrisoarea lui Caragiale către Vlahuță

„Frate Vlahuță,

De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s’ar putea altfel. Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni.

Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni – precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca și cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași. Nu există pe pământ speță zoologica mai unitară decât a regelui creațiunii.

Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, alta deosebire hotărâta, nu există decât modul de a-și găti bucatele.

Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!

Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut înca; nu e pân’acum dospit cumsecade.

E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poata comanda; înca nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză.

N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel înca nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.

În fine, nu are înca destula îndrazneală să-și răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar cu vremea, trebuie să vină și asta; trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.

Românii sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și aceeași limbă (nu ca s’o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de … grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara neprețuită de filosofie morală, de humor și de poezie – cu atât mai originală avuție cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netăgăduită lui nobila pecetie romanică, latină, care-l arată bun și netăgăduit stăpân al lor.

Din aceasta stăpânire seculară a lui rezultă și puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d’abia pe departe încep a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de ‘nțeles teama ce o au unii de „înstrăinarea neamului românesc”, „de alterarea spiritului național”, de… „pierderea românismului”!
Să se piarza neamul românesc!

– Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prapadească, să se piarza, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…

De ce?… Fiindca un Fănică oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?… fiindcă un muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?… fiindcă inteligențe tinere își risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să și-o întrebuințeze în a face mai bine decât au făcut aceia pe care îi critică?…

Tânăr, bătrân, face omu, individual, ce-i place și ce știe face… Ei, și? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă; e vorba de ce poate face o lume întreagă…

Și lumea își vede înainte de mersul ei; facă oricine ce-o pofti… Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine – să-și facă în ceafă cărarea, să critice tot fără a face nimica, să tâfnească de necaz că alții au făcut ceva înainte-i ori că alții vor însemna ceva pentru dânsul – acela își crede ziua lui eternă; și, mâine, lumea o să fie departe de el înainte, și el o să se afle înapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte.

Vai de cel ce n’a luat seama la mișcarea ei prudentă!… se va găsi rătăcit, că s’a bizuit a merge cu capul înainte fără socoteala. Oamenii toți mor; unii mai de timpuriu, alții mai târzior…

Dar, toți mor; dar numai unii îmbătrânesc: aceia cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se înțepeneasca ‘n călcâe pe loc, ci trebuie să se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâția tineri bătrâni și atâția bătrâni tineri… atâția sdraveni și verzi până la chemarea de sus și atâția ofiliți și muceziț înainte de a fi legat rod… 

Să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarca-se Oltul si Mureșul de-a’ndaratelea către obârșia lor în creerii munților Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cerească – fiindcă oricum ne-om învârti și ne-om răsuci noi oamenii, legile care stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cerești sunt și trebuie să ramâna; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este și omenirea o arătare.

Fie dată în omenire parte cât mai frumoasa și neamului românesc!

Dumnezeu să te țină în sfânta lui pază!

 

Al tău vechiu,
Caragiale”

16/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

24 martie – Se împlinesc 28 de ani de când poezia ”Deșteaptă-te, române”, a fost adoptată oficial ca imnul național al României

 

 

Acum 28 de ani , în ziua de 24 martie 1990, poezia „Un răsunet”, scrisă de poetul Andrei Mureșanu (1816-1863), denumită ulterior ”Deșteaptă-te, române!”, a fost adoptată oficial ca imnul național al României.

Actualul imn al României a fost compus în contextul Revoluţiei de la 1848. Andrei Mureşanu se afla pe atunci la Braşov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate şi redactor la suplimentul literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” al periodicului românesc „Gazeta Transilvaniei”.

Lui îi va reveni misiunea compunerii unui cântec de luptă care să mobilizeze masele, alături de proclamaţiile şi articolele din presa acelor momente.

Poetul a redactat versurile, apoi le-a publicat în timpul Revoluției din 1848, în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură” sub titlul „Răsunet”.

După ce versurile au fost puse pe hârtie s-a ridicat problema identificării unui cântec adecvat acestora, menit să pună şi mai bine stihurile în valoare şi să le facă mai uşor de reţinut.

Imnul conține al sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina, până la „Marsilieza” revoluţiei franceze.

Există o întreagă controversă cu privire la autorul de drept al melodiei. Sunt cunoscute trei ipoteze.

Unele mărturii vorbesc de Andrei Mureşanu, părintele versurilor, ca fiind şi autorul melodiei.

George Ucenescu, compozitor ucenic al lui Pann, susţinea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, şi deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

O altă  teorie des răspândită şi încetăţenită în rândul opiniei publice româneşti îl desemnează pe Anton Pann, celebrul culegător şi profesor de muzică veche, ca fiind autorul melodiei.

Foarte plauzibilă este şi ipoteza conform căreia cântecul religios „Din sânul maicii mele”  ar sta la originea melodiei actualului Imn de stat al României.

 

 

 

 

 

 

  Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală.

În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui eveniment important în România, datorită însufleţitorului mesaj de patriotism și de libertate pe care îl transmite. Aşa a fost în momentele cheie ale istoriei românesti – Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, sau în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.

Venirea comuniştilor la putere în România aduce acest simbol vechi al libertăţii românilor în postura ingrată de cântec interzis, deoarece, în condiţiile eliberării aduse de armatele sovietice, deşteptarea clamată de Mureşanu devenea improprie, aducând mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată.

O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, şi alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.

În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

În timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, cântecul „Deşteaptă-te, române!”,  a fost cântat practic instantaneu şi generalizat, ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul   mutilat de comunişti„Trei culori”. 

Imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele înălţătoare ale momentului.  

 Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor şi a fost consacrat prin Constituţia din 1991.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României.

 Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994), fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.

 

 

 

 

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se intonează strofele 1, 2, 4 și 11.

 

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
     
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
     
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
     
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
     
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
     
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
     
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
     
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
     
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
     
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

 

 

Surse:

 

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/07/28/29-iulie-ziua-imnului-national-desteapta-te-romane-video/

http://www.rador.ro/2018/03/24/calendarul-evenimentelor-24-martie-selectiuni-4/

https://ro.wikipedia.org/wiki/De%C8%99teapt%C4%83-te,_rom%C3%A2ne!

 

24/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

29 iulie – Ziua Imnului Naţional “Deşteaptă-te, române!”,

 

 

 

La 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a dat citire noii Constituţii, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste, „Deşteaptă-te române”.

Versurile poemului “Un răsunet” îi aparţineau lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, un adevarat tribun al epocii Revoluţiei de la 1848, iar muzica a fost compusa de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegator de folclor.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală.

În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Acest imn a devenit după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, imnul naţional al României, consacrat prin Constituţia din 1991.

„Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!”, este sărbătorită anual, începând din 1998. 

În varianta prescurtată imnul este intitulat  Deşteaptă-te române şi conţine 4 strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet.

 

 

Imagini pentru desteapta te romane photos

 

 

 

Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice.

Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/07/28/29-iulie-ziua-imnului-national-desteapta-te-romane-video/

 

29/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: