29 august 1917: Proclamarea Independenței principatului aromân al Pindului, primul stat românesc din Sudul Dunării. VIDEO

 

 

 

Harta regiunilor locuite de aromâni în nordul Greciei și sudul Albaniei și Bulgariei

 

 

 

  103 ani de la proclamarea Independenței Pindului, primul stat românesc din Sudul Dunării.

Cu toții știm că Franța a sprijinit în secolul al XIX-lea, crearea unui stat „România” în regiunea balcanică, dar doar câteva persoane știu astăzi  că Italia a promovat crearea unei țări „aromâne” în sudul Balcanilor în prima jumătate a secolului XX.  

 

 

 

 

Foto. Harta  proiectului Principatului de Pind aromân autonom

 

PRINCIPATUL AROMÂN AL  PINDULUI

În timpul primului război mondial din 1917, armata italiană a lansat ideea înființării „Principatului Pind ” cu capitala  la Metsovo (Arminciu).  Alcibiades Diamandi, un aromân născut în 1893 în Samarina in Tesalia, de profesie avocat a fost ales să pună în aplicare acest plan care în timpul Primului Război Mondial. 

 

 

 

 

 

 

Foto: Alcibiades Diamandi

 

 

 

 

 

 

Într-adevăr, în 1917, în timpul ocupării Albaniei și Epirului de Nord, italienii au încercat să câștige sprijinul  aromânilor în favoarea acestui proiect.

În scurta perioadă de ocupație italiană a sudului Albaniei, când forțele italiene au intrat și pe teritoriul grec în 1917, vlahii (aromânii) din mai multe localități din regiunea masivului muntos Pind  au solicitat autonomia sub protecția Italiei, îndreptându-se și spre  România pentru a cere sprijin .  

Pe 29 august 1917, românii din Munții Pindului și-au proclamat independența față de greci. Despre acest subiect puteți citi mai mult  pe siteul dedicat acestui subiect http://independenta-pindului.ro/.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Principatul din Pind (în dialectul aromân Principatulu di Pind sau Printsipat di la Pind) a fost în timpul celor două războaie mondiale un proiect de stat autonom sprijinit de Italia, în regiunea de nord-vest a Greciei .

Munții Pindului se întind în partea de sud a Albaniei și Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei, această din urmă regiune fiind populată în majoritate de o populație aromâni de sorginte romanică.

„Începând cu luna august, dată fiind și situația de pe frontul din nordul Italiei, precum și tratativele cu noua putere greacă a lui Venizelos care a presat în repetate rânduri cartierul general italian spre a-i fi predată administrația zonelor din Masivul Pind, forțele italiene se retrag, iar  în vacumul de putere creat, notabilitățile locale aromâne au proclamat la 29 august 1917 independența Pindului și protectoratul Italiei asupra zonei.

S-a format tot atunci un comitet compus din 7 persoane: Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi și Sterie Caragiani, cu rol decizonal, asemenea unui cvasi-guvern.

Acest comitet provizoriu a trimis comisarului general al Italiei la Ianina, Francesco Fazzi următoarele:

„Față de noua ocupațiune grecească, ce ne amenință, și care a fost inițiată la Abela prin acte de abuz de putere și de represalii, populația română din Pind, răsculată ca un singur om, și înaintea unor meetiguri impunătoare, a proclamat independența sa, sub protecțiunea Italiei”.

Temerile comitetului de la Samarina au fost anticipate încă din 7 iulie 1917, când după primele zile de ocupație italiană consulul Nuvolari trimitea din Ianina către Roma o telegramă arătând entuziasta primire făcută italienilor de către aromâni, dar și faptul că aceștia vor avea de suferit represalii din partea grecilor în cazul în care zona le va reveni celor din urmă, solicitând asigurări suplimentare.

De altfel, evenimentul de la Samarina din 29 august (stil nou) nu mai era pe placul consulului italian ce solicită chiar el stoparea acțiunilor cu tentă politică.

Atitudinea oficialului italian era desigur în concordanță cu noile instrucțiuni primite de la Roma și cu hotărârea luată de înalții oficiali italieni de a abandona regiunea. Luând act de noua stare de lucruri și consulul român a înțeles pericolul la care s-ar expune comunitățile aromâne dacă ar opune rezistență în fața iminentei reinstaurări a administrației grecești militare.

Mincu a îndemnat la prudență, asigurând localnicii de intențiile pașnice ale grecilor, uzând de autoritatea sa și susținând că a primit garanții din partea autorităților elene.

După părăsirea italiană a Epirului de Sud situația aromânilor implicați în manifestațiile politice din Pind a devenit extrem de critică.

Consulul român de la Ianina a obținut prin intermediul diplomaților italieni garanții formale de la guvernul elen că nu se vor întrebuința represalii asupra aromânilor.

Autoritățile elene urmau a fi controlate de emisari diplomatici italieni ce vor fi trimiși în principalele localități aromâne din Pind.

Însuși premierul Venizelos declara că nimeni nu va avea de suferit.
La 7 septembrie 1917, trupele grecești au intrat în Samarina. De îndată, autoritățile elene au trecut la acțiuni de represalii, amnistia generală promisă nefiind acordată. În fața persecuțiilor, aromânii refugiați nu s-au mai putut reîntoarce în comunele de origine.

Alcibiade Diamandi alături de alți notabili aromâni pindeni au ales să rămână la Arghirocastro (Albania), încercând să formeze la scurt timp o delegație albano-aromână care să poată pleda în plan internațional cauza unei autonomii largi pentru ținuturile locuite de urmașii romanității orientale din părțile masivului Pind.

La fața locului noua administrație greacă nu s-a dezmințit însă, aplicând localnicilor aromâni un regim marcat de arestări, maltratări, violențe și amenințări. Nu întâmplător, notabilii au fost primii care au căzut victime procedurilor de instaurare a noii oblăduiri.

Primarul de Avdela, Ghiți Caragiani a fost maltratat în public de către ofițerul de jandarmi Constantulis ce avertiza populația locală că „pe viitor le este interzis a se mai declara români”.

O altă practică de a semăna dezbinare în sânul fiecărei localități era aceea a încurajării de către autorități a „cetățenilor fideli” de a nu își mai plăti datoriile către cei care se declaraseră români și astfel a-i ruina economic.

În ciuda eforturilor făcute de agenții italieni ori de diplomatul român acreditat la Ianina (ocupată de forțele elene din 22 septembrie), soarta comunităților aromâne era conform rapoartelor diplomatice „dezastruoasă”.

Tot atunci a fost remis un memoriu către italieni în care au fost reclamate multiplele persecuții întâmplate în regiune. Actul era semnat de numeroși notabili aromâni”.

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

 

VIDEO: IMNUL AROMÂNILOR

 

 

 

 

Publicitate

10 Mai şi cel de-al patrulea moment istoric important pe care românii îl sărbătoresc în această zi. VIDEO

  

 

 

 

 

Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, Principatul aromân al Pindului, stat care a existat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, şi a avut relaţii stranse cu România.

Putem  observa culorile roşu-galben şi albastru pe steag şi stema Coroanei Române, încadrată în centru.

Culoarea neagră simboliza doliul, separarea neamului românesc la sud şi nord de Dunăre.

 

Data de 10 Mai marchează patru momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I în 1866, declararea Independenţei de stat a ţării noastre în 1877, data când România a devenit regat, odată cu încoronarea primului rege al ţării în 1881 şi data la care sultanul Abdul Hamid al II-lea a semnat în 1905 iradeaua (decretul, firmanul), prin care aromânii din Imperiul otoman erau recunoscuți ca „naționalitate”, beneficiind astfel de dreptul de a avea  învățământ și biserică în limba maternă.

Despre românii sud-dunăreni numiţi şi macedoromâni sau aromâni, Eminescu scria:

 „Cât despre limba macedoromânilor, e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii dacoromane şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului. Studiile recente ale lui Miklosich au dovedit-o cu toată evidenţa.

Atât dialectul din Istria cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale limbii dacoromane, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări. Ne rămâne numai să admirăm ignoranţa grecilor moderni în privirea istoriei şi etnografiei unor ţări asupra cărora pretend a avea drepturi.

Dacă se află români în Macedonia cari vor redeşteptarea poporului lor şi readucerea lui la conştiinţa naţională, ei au cuvânt să lucreze în acest sens, şi nu injuriile foilor greceşti îi vor opri. În mozaicul de popoare orientale, credem că e loc şi pentru români şi că nu există nici o necesitate să fie anexaţi la Grecia.” (M. Eminescu, Erori istorice şi filologice, 11 august 1882).

La începutul secolului XX, aromânii din Peninsula Balcanică au insistat, fiind sprijiniţi ferm de Statului Român, să-şi folosescă propria limbă  în şcoli şi biserici. Această acţiune a determinat nemulţumirea grecilor, care considerau că nu există aromâni.

Bande de greci, sprijinite mai ales de ierarhii şi preoţii eleni, s-au dedat la omoruri în masă, săvârşite în aşezările cu populaţie majoritar aromânească.

Reacţia Executivului de la Bucureşti faţă de masacrele bandelor greceşti a stârnit iritarea omologilor eleni, ajungându-se la un moment dat la ruperea relaţiilor diplomatice între Grecia şi România.

Drepturile aromânilor din Peninsula Balcanică au constituit motivul unor dialoguri intense între Ministerele de Externe ale României şi Înaltei Porţi.

Într-un asemenea context, Ministrul român de Externe, generalul Lahovary, a beneficiat de suportul unor persoanalităţi  influente din Austro-Ungaria (Contele Goluchowski şi Baronul Calice), Germania (Baronul Marschall), Italia (Marchizul Incisa) şi Rusia (Zinoviev), care direct sau prin intermediari au discutat cu factorii de decizie de la Constantinopol.

În decembrie 1903, Generalul Lahovary, trimis al României la Constantinopol, a prezentat Patriarhiei  un proiect în care sugera posibilitatea ca aromânii să beneficieze din punct de vedere religios de serviciile unui episcop propriu în eparhia Ohrida-Kruševo, în locul celui greco-ortodox.

În acelaşi timp, pe data de 24 aprilie 1904, aromânii au depus un Memorandum la Patriarhia constantinopolitană solicitând, printre altele, înfiinţarea unor biserici proprii, posibilitatea pentru preoţi de a ţine slujba religioasă în limba română şi de a avea un delegat pe lângă Patriarhie.

Cum Sfântul Sinod a respins cererile aromânilor, ambasadorul Germaniei, baronul Marschall, a fost primit în audienţă la sultanul Abdul-Hamid al II-lea (1876-1909) în legătură cu doleanţele aromânilor.

Iniţiativa ambasadorului german s-a datorat solicitării lui Lahovary, ultimul cerând printr-o notă oficială acordarea de drepturi aromânilor, aşa cum aveau şi celelalte naţionalităţi nemusulmane.

În cele din urmă, sultanul a emis o iradea (10 〈23〉 mai 1905), recunoscându-le aromânilor toate revendicările cerute, cu excepţia celei de a avea un conducător religios propriu:

“Majestatea Sa Imperială Sultanul, care, însufleţit de sentimentele Sale de înaltă dreptate şi de părinteasca Sa grijă pentru popoarele Sale, acordă binefacerile şi bunăvoinţa Sa tuturor supuşilor Săi credincioşi, fără deosebire de neam şi de religie.

Luând în considerare cererile depuse acum în urmă la picioarele tronului imperial de către supuşii Săi valahi, a binevoit să poruncească în privinţa lor ca, în virtutea drepturilor civile de care ei se bucură la fel ca ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze muhtari, potrivit reglementărilor în vigoare; ca, aşa cum se face pentru celelalte comunităţi, să fie admişi şi membri valahi, potrivit regulii existente, în consiliile administrative şi să fie acordate facilităţi de către autorităţile imperiale profesorilor numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor lor şi pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legile imperiului în vederea deschiderii de noi aşezăminte şcolare”.

(sursa: Aromânii balcanici şi bandele greceşti –  dr. in istorie Catalin Fudulu).

 

 

 

Atunci, la 10 mai 1905, ziua națională a românilor primea o a patra semnificație, a emancipării naționale a fraţilor aromâni din Imperiul Otoman.

Cotidianul Universul publica, pe 17 mai 1905, editorialul „Zile însemnate”, care începea cu următoarele cuvinte:

„Trecem prin zile de mare însemnătate. Întotdeauna măreață, ziua de 10 mai a căpătat anul acesta o nouă strălucire prin izbânda cauzei fraților noștri din Macedonia, pentru care România a luptat atâta timp. Evenimentul acesta, care deschide larg porțile unei vieți noi aromânilor, va ocupa, prin înrâurirea ce va exercita, un loc de onoare nu numai în cartea țării, dar și în cartea Europei.”

 

Astfel, pe lângă  10 mai 1866, 10 mai 1877 și 10 mai 1881, noi românii mai avem încă o zi de sărbătoare  care trebuie redată memoriei publice : 10 mai 1905, ziua românilor din Macedonia.

 

Harta: Răspândirea aromânilor în Balcani

 

Deţinători ai unui tezaur cultural păstrat în memoria colectivă şi transmis, de-a lungul generaţiilor prin viu grai, aromânii luptă, de veacuri, pentru menţinerea identităţii lor spirituale. Iubindu-şi atât de mult limba, portul, folclorul şi obiceiurile, aromânii le vor păstra mereu, ca pe cele mai preţioase dovezi ale conştiinţei apartenenţei la etnia românească. 

De câțiva ani încoace, pe 10 (23) mai, se  sărbătorește în România dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua aromânilor.

IMNUL AROMÂNILOR

 

 

 

UN DODECALOG AL AROMÂNILOR
sau
12 adevaruri incontestabile, istorice si actuale, asupra aromânilor si asupra limbii lor

 scris de Matilda Caragiu Marioţeanu

“Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.
(Matei, XXII, 21)

CONFESIUNE

Acest DODECALOG al aromânilor reprezinta credo-ul meu stiintific asupra “ființei” denumita “aromân”. El este rezultatul unui proces indelungat, care dureaza de 68 de ani, de la nașterea mea, și care se explica prin:
a. o excelenta cunoastere a limbii mele materne, vorbita in familie de parintii mei, Nico Caragiu si Athina Papastere, si de bunica mea materna, Dhafna Pupti, mostenire sfanta lasata de stra-stra-stramosii mei de 2000 de ani;

b. un respect fara limite pentru tot ce este “traditie”, “lege” transmisa din generatie in generatie, “mentalitate” aproape imuabila – desi foarte evoluata in comunitatea mea aromana, in raport cu altele – in  f u n d a m e n t e l e  sale;

c. o competență stiintifica veritabila, castigată, treptat, datorita unui lucru serios si constant (1947 – 1995), condus, direct sau indirect (prin cartile lor), de dascalii mei: Theodor Capidan, Pericle Papahagi, Tache Papahagi, Al. Rosetti, Iorgu Iordan.

Având in vedere aceste date, in aceste momente de  c o n f u z i e  totală, creata de oameni ca nu vor sau nu pot sa respecte rezultatele științei (istorice/ lingvistice/ arheologice etc.), mă consider obligată – chiar daca acest credo al meu va fi ignorat, criticat, distrus – să formulez ideile care mi se par a fi punctul de plecare in orice initiativă, de orice fel; daca nu sunt acceptate aceste  a d e v ă r u r i  e l e m e n t a r e,  care nici măcar nu au nevoie sa fie explicate, rezultatul, in orice acțiune, ar fi: o confuzie generală (din cauza amestecului de criterii – istorice/ lingvistice/ geografice/ cultural-politice etc. – ), create adeseori conștient de toate “părțile” implicate; fricțiuni etnice in țarile balcanice; fara indoială, s a n g e  va curge din nou din toate părțile.
Îi rog pe cititori sa parcurgă, cu răbdare, cele 12 adevăruri și sș le judece numai la sfârșitul lecturii.

Îmi asum întreaga răspundere.

DIXI ET SALVAVI ANIMAM MEAM.

1. Aromânii (macedo-vlahii) si limba lor materna  e x i s t ă  astăzi și de doua mii de ani.
2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.
3. Limba veche româna (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna) vorbită pe acest teritoriu era o limbă unitară.
4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindata de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.
5. Vechea limbă româna s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale:româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literara a României, aromâna(macedo-româna/ macedo-vlaha) si meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunarii si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbita in Peninsula Istria.
6. Aromâna este limba materna a aromânilor, care le confera constiința lor etnolingvistica.
7. Exista  d o u a  categorii de aromâni:
a. “autohtoni”, care locuiesc in țările balcanice (Grecia, Albania, fosta RSF Iugoslavia, Bulgaria)
b. în diaspora sunt cei care se gasesc oriunde in lume (in tarile din Europa, inclusiv in Romania, in cele doua Americi, in Australia etc.)
8. Statutul aromânilor “autohtoni” locuind in țările balcanice este cu totul diferit de acela al aromânilor din diaspora.
9. Statutul aromânilor aflați in diaspora (in România sau in alta parte) are specificul lui.
10. Numele aromânilor trebuie sa fie aromân și macedo-vlah.
11. Aromânii sunt crestin ortodocsi. Ortodoxismul lor are specificul lui (spre deosebire de acela al românilor din nord).
12. Aromânii (macedo-vlahii),trebuie sa aiba un singur scop: sa-și cultive limba maternă și tradițiile lor.

Matilda Caragiu Marioțeanu: Post-Scriptum la Dodecalog

In cei doi ani* care au trecut de la aparitia DODECALOG-ului, reactiile pe marginea celor 12 adevaruri formulate nu au lipsit. Autorii lor pot fi grupati, grosso modo, in doua categorii:

a. unii, majoritatea (mai ales oameni de stiinta, dar si nespecialisti, din toata lumea), au adoptat  i n t e g r a l  si neconditionat opiniile mele;

b. altii, mai ales aromâni din Romania, au contestat unele din adevarurile cuprinse in DODECALOG.

[…]Ambele categorii de opinii contin interpretari care sunt departe de ideile mele, nu au nici o legatura cu ele sau sunt interventii ale unor oameni total neavizati. Fie din cauza unor lecturi superficiale, fie din motive subiective, s-au tras cateva concluzii aberante. […]

Intr-un fel sau altul s-a ajuns la concluzii denaturate ca: “aromâna nu este limba română” sau “aromâna este o alta limba decat limba română”.

Or, nu se fac nicaieri in DODECALOG astfel de afirmatii, dimpotriva, ca in  t o a t e  lucrarile mele, se arata ca aromâna este o varianta a românei comune, a acelui “trunchi” comun din care s-au desprins aceste variante  i s t o r i c e  (denumite traditional “dialecte”) ale limbii străromâne (=germ. Urrumänisch).

Ceea ce este nou in DODECALOG este tocmai aceasta precizare: aromâna este un “dialect” istoric al unei faze  v e c h i  din istoria limbii române (aici rezida si deosebirea dintre opinia mea si aceea a lingvistilor Al. Graur si Ion Coteanu, care, in deceniul al saselea, eliminau stratul străromân, vorbind de “limbi” de sine statatoare, nascute direct din latina carpato-balcanica, fara o etapa românească de comunitate).

O alta precizare pe care o aduce DODECALOG-ul este aceea ca aromâna si aromânii nu s-au desprins din românitatea nord-dunareana, locul lor de origine fiind sudul Dunarii.

Gresesc, deci, in primul rand, cei care, din nevoia de argumente in favoarea identitatii aromânilor, plecand de la DODECALOG, denatureaza ideile mele spunand ca aromâna/ aromânii este/ sunt o alta limba/ un alt popor decat limba română/ românii: o exagerare si o deformare inutile, caci insusi faptul de a vorbi o alta limba decat oricare din limbile balcanice – toate neromanice, nelatine! – le confera acest drept!

Acesti autori fac o grava eroare  i s t o r i c a.

Gresesc insa, in al doilea rand, si cei care, exagerand in sens invers, pun semnul egalitatii intre ‘aromână’ si ‘aromâni’ (din sudul Dunarii) si ‘română’ si ‘români’ (din nordul Dunarii).

Acesti autori fac in plus o grava eroare  g e o g r a f i c a: aromânii sud-dunareni sunt la ei acasa acolo, dar sunt in diasporă in orice alt loc pe care s-au asezat dupa ce si-au parasit  locuintele de bastina (in Romania sau aiurea – oricat de mult ar deranja termenul diasporă pe unii autori). […]

Aromâna si aromânii se pot salva numai prin limba lor materna.

A-i ‘cultiva’ pe aromâni inseamna pentru mine a le permite sa-si cultive limba si anume: prin cateva ore – poate 4 – de  a r o m â n ă  (limba, literatura, istorie, civilizatie etc.) si 2 ore de limba română  l i t e r a r a  saptamanal, in scolile cu populatie aromânească densa din tarile balcanice.

Cat despre ‘cultivarea’ lor in sensul instruirii si al perfectionarii intr-un domeniu oarecare, aceasta se face, in mod firesc, in limba oficiala a tarii in care acestia traiesc: in greaca, albaneza, macedoneana, sarba, bulgara, italiana, germana etc. Fara limba lor materna insa, de maine nu s-ar mai putea vorbi de aromâni! […]

Si datorita fortei sale de caracter, constiinta de sine a aromânului este foarte puternica.

De aceea, el spune cu mandrie, cand se afla langa un vorbitor de alta limba: eu hiu armânu! (se intelege, in limba interlocutorului: “eu sunt aromân!”, adica “nu sunt nici turc, nici grec, nici evreu, nici francez etc.”).

Dar spune cu bucurie, cand se intalneste cu un român nord-dunarean, acolo, pe pamant balcanic sau oriunde: și-eu hiu armânu! (“si eu sunt <a>român” = “ca si tine!”). Identitate si românitate.

Consider ca intelegerea exacta a sensurilor celor 12 adevaruri din DODECALOG se impune: orice denaturare nu numai ca nu  a j u t a, dar  s u b m i n e a z a  evolutia pozitiva a aromânei, rolul ei fundamental in conservarea si afirmarea identitaţii vorbitorilor ei, aromânii.

 

 

 

 

Matilda Caragiu Marioțeanu (n. 20 iulie 1927 in localitatea Hrupista din Grecia, d.la 11 martie 2009 in Bucuresti, România), a fost o lingvistă română de origine aromâna, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 și membru titular din 2004. Era sora marelui actor Toma Caragiu.

*Dodecalogul a aparut prima oara in “Romania Literara”, XXVI, 33, 1-7 sept. 1993 si a fost publicat pentru prima data in volum in noiembrie 1996 la Editura Sammarina, Constanţa (cu traduceri în franceză si engleză).

 

 Răspîndiți în întreaga peninsulă balcanică, dar în special în zonele de munte, în mod firesc, macedonenii au avut ca ocupație principală oieritul.
Viața grea, de munte, le-a format și caracterul: oameni dîrji, rezistenți, încăpățînați, curajoși, drepți și mai ales foarte buni creștini.

În ultimul mileniu însă, istoria a consemnat mari macedoneni, a căror origine rămîne din păcate necunoscută pentru marea majoritate a românilor: întemeietori de țară sau conducători de stat; sfinți creștini sau înalți arhierei; mari filantropi, filozofi, scriitori, savanți; mari artiști ori sportivi.
Este bine să fie cunoscute o serie de nume de macedoneni, fie că se trag din ambii părinți macedoneni, fie dintr-unul singur.

Au fost macedoneni Petru, Asan și Caloian, împăraţii întemeietori ai imperiului vlaho-bulgar; Mihai Viteazul, primul domnitor care a unificat cele trei țări române, și unchiul său, Iane din Epir, banul Craiovei; Vasile Lupu, domnitorul Moldovei; familia Ghica, cea care a dat Țării Românești – 9 domnitori, Moldovei – 6 domnitori iar României – 2 prim-miniștri sau caimacamul Moldovei, Anastasie Panu, unul dintre artizanii Unirii din 1859; Ioannis Kolletis, primul ministru al Greciei, cu un rol de prim rang în dobîndirea și recunoașterea independenței țării; familia de politicieni greci Caramanlis; actualul președinte al Greciei, Karolos Papoulias; Fatos Nani, prim-ministru al Albaniei,
Au fost macedoneni ortodocși Sf. Nicodim de la Tismana, cel care a pus bazele monahismului în Țara Românească, Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului, Sf. Dosoftei, mitropolitul Moldovei și Sf. Antonie de la Iezeru; Sfinții martiri Nicolae din Mețovo, Gheorghe din Ianina și Dimitrie din Samarina Pindului (din păcate, nerecunoscuți de biserica ortodoxă romană); Macarie, mitropolitul Țării Românești, Dositei Filitti, mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon Rusăilă, mitropolitul primat al României, Vasile Moga, ultimul episcop al Ardealului, dar și Andrei Șaguna, primul mitropolit al Ardealului, au fost macedoneniIoachim al III-lea și Athenagoras I, patriarhii Constantinopolului; a fost macedonean părintele Arsenie Papacioc, unul din ultimii mari duhovnici ai României. 

Deși aromânii sunt ortodocşi, au fost și cazuri de convertire la catolicism, sfințenia lor remarcîndu-se și la Vatican: Sf. Tereza și monseniorul Vladimir Ghica, în prezent în curs de beatificare, au fost și ei macedoneni.

Tot macedonean (aroman) este mitropolitul grec Hierotheos Vlachos.

Au fost macedoneni marii filantropi Emanuel Gojdu, Evanghelie Zappa, George Averoff, George și Simon Sina, George Bellu și mulți alții, pînă în zilele noastre, cînd merită menționat și Gheorghe Becali.
Au fost macedoneni mari scriitori și mari filozofi: Anton Pann, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Gala Galaction, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Zaharia (Zahu) Pană, Mihail Drumeș, Radu Theodoru, Constantin Țoiu, Paul Goma, Ioan Petru Culianu.

Unul dintre cei mai mari scriitori și dramaturgi sîrbi, Branislav Nusic a fost și el macedonean.
În afară de sfinți și mari clerici, mari conducători de stat, mari filantropi ori mari oameni de știință și cultură, macedonenii au dat și mari oameni de artă (pictorii Theodor Aman, Camil Ressu, Ion Pacea și Ary Murnu, sculptorii Gheorghe Anghel, Boris Caragea și Dumitru Pasima precum și sculptorița Geta Caragiu, artista plastică și folclorista Lena Constante), mari actori și regizori (Toma Caragiu, Ion Caramitru, Stere Gulea, Dan Pița, Constantin Vaeni, Ion Tugearu) ori mari sportivi (Cristian Gațu – cel mai bun handbalist român, Emanoil Hașoti și Gheorghe Hagi – cel mai bun fotbalist român, Hristo Stoicicov – cel mai bun fotbalist bulgar, fostul recordman mondial la săritura cu prăjina, atletul grec Hristo Papanicolau, gimnasta Simona Amânar, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, jucătoarea de tenis de masă Elisabeta Samara, qvadruplă campioană europeană, iar în aceste zile, tenismena Simona Halep).

Multe dintre clădirile simbol ale Bucureștiului sau din alte mari orașe ale țării au fost creația arhitecților macedoneni (Dimitrie Maimarolu, Arghir Culina, Constantin Ioțu, Gheorghe Simota, Constantin Joja, Duiliu Marcu și alții).
Încă de la înființarea sa, Academia Română a avut membri fondatori macedoneni (Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei, Ioan D. Caragiani, Dimitrie Cozacovici și Andrei Mocioni), după care alegerea macedonenilor în acest for a fost continuă: membri de onoare ai Academiei, precum Andrei Șaguna, Ion Pacea și Ioan Jak Rene Juvara;
membri titulari precum Ion Ghica (în 4 rînduri președinte al instituției), Athanasie Joja (fost și el președinte), Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu, Gala Galaction, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Zaharia (Zahu) Pană, Mihail Drumeș, Radu Theodoru, Constantin Țoiu, Paul Goma, Ioan Petru Culianu. Unul dintre cei mai mari scriitori și dramaturgi sîrbi, Branislav Nusic a fost și el macedonean.

În afară de sfinți și mari clerici, mari conducători de stat, mari filantropi ori mari oameni de știință și cultură, macedonenii au dat și mari oameni de artă (pictorii Theodor Aman, Camil Ressu, Ion Pacea și Ary Murnu, sculptorii Gheorghe Anghel, Boris Caragea și Dumitru Pasima precum și sculptorița Geta Caragiu, artista plastică și folclorista Lena Constante), mari actori și regizori (Toma Caragiu, Ion Caramitru, Stere Gulea, Dan Pița, Constantin Vaeni, Ion Tugearu) ori mari sportivi (Cristian Gațu – cel mai bun handbalist român, Emanoil Hașoti și Gheorghe Hagi – cel mai bun fotbalist român, Hristo Stoicicov – cel mai bun fotbalist bulgar, fostul recordman mondial la săritura cu prăjina, atletul grec Hristo Papanicolau, gimnasta Simona Amânar, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, jucătoarea de tenis de masă Elisabeta Samara, cvadruplă campioană europeană, iar în aceste zile, tenismena Simona Halep.

Peste ocean, a performat o gimnastă cu aceleași origini, Dominique Helena Moceanu.
Multe dintre clădirile simbol ale Bucureștiului sau din alte mari orașe ale țării au fost creația arhitecților macedoneni (Dimitrie Maimarolu, Arghir Culina, Constantin Ioțu, Gheorghe Simota, Constantin Joja, Duiliu Marcu și alții).
Încă de la înființarea sa, Academia Română a avut membri fondatori macedoneni (Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei, Ioan D. Caragiani, Dimitrie Cozacovici și Andrei Mocioni), după care alegerea macedonenilor în acest for a fost continuă: membri de onoare ai Academiei, precum Andrei Șaguna, Ion Pacea și Ioan Jak Rene Juvara;
membri titulari precum Ion Ghica (în 4 rînduri președinte al instituției), Athanasie Joja (fost și el președinte), Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu, Gala Galaction, Dumitru Caracostea, Camil Ressu, Octavian Goga, Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Lucian Blaga, Alexandru Ghika, Marius Nasta sau Elie Carafoli; membri corespondenți precum Apostol Mărgărit, Ștefan Minovici, George Murnu, Orest Tafrali, Marcu Beza, Mircea Djuvara, Ioan C. Filitti, Cezar Papacostea, Ștefan Bezdechi, Matilda Caragiu Marioțeanu sau Șerban Papacostea; membri post-mortem precum Theodor Aman, Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski sau Constantin Noica.
Tot macedoneni au fost (unii) sau încă sînt (alții) scriitorul Nicolae Batzaria (celebrul Moș Nae), fost deputat în Parlamentul turc unde își reprezenta minoritatea, mort în temniță, marele inginer Sterie Ciumetti și fiica sa Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România (a cărei fiică Alexandra a fost căsătorită cu laureatul premiului Nobel, Saul Below), criticul și scriitorul Hristu Cîndroveanu, cei 3 Radu Portocală (bunicul – fost deputat și ministru, mort în temnița, fiul – medic și nepotul – scriitor), Eugeniu Carada, cel care a pus bazele presei și economiei românești, organizator al Băncii Naționale, Jean Mihail, cel care primind două moșteniri imense, a devenit binefăcătorul orașului Craiova, industriașul Nicolae Malaxa, filologul și scriitorul Atanasie Nasta, istoricul Neagu Djuvara, Emil Ioti Ghizari (fost prim vice-guvernator al BNR)
În afara țării îi mai găsim pe dirijorul austriac Herbert von Karajan, pe politicianul american Michael Stanley Dukakis, longevivul guvernator de Massachusetts (timp de 12 ani, în două perioade) și mulți, prea mulți alții.
Dar acest neam, iubitor de libertate și luptător pentru aceasta, a stropit cu singele său toată Peninsula Balcanică.

Numai pentru aceștia ar merita scrisă o adevărată enciclopedie.

Au murit luptînd pentru propria independență (ca Pitu Guli din Crușova) sau pentru independența Greciei (ca Rigas Feraios).
Au murit în România  luptînd împotriva bolșevicilor în Dobrogea, Gogu Puiu, șeful grupului de partizani Haiducilor Dobrogei .
Alte nume celebre de macedoneni sînt frații Capșa (care au deschis celebra cofetărie), frații Minovici (Mina – care a înființat Institutul de Medicină Legală, Nicolae – de la care ne-a rămas Muzeul Minovici și chimistul Ștefan), frații Manakia (pionierii fotografiei și cinematografiei în Balcani), familiile Juvara (cei din Moldova) și Djuvara (cei din Muntenia), Nacu, Scrima, Barba, Belimace Constantin (cel mai mare poet al acestui neam, autorul versurilor imnului Dimăndarea părintească), Diamandi, Boiagi, Papanace, Tulliu, Vulcan, Darvari, Bellu, Mocioni și atîția, atâția alții.

Și tot aromân a fost și un alt mare patriot român, victimă a istoriei, Mareșalul Ion Antonescu, cel care într-o ședință de guvern a declarat că rădăcinile familiei sale erau în Boboștița, o localitate aromână din Albania, în districtul Korçë, la vest de Munții Pindului. (https://ioncoja.ro/pomelnic-aromanesc/Dan Cristian Ionescu )

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/08/19/vlahii/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SURSA

https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/23-mai-ziua-nationala-aromanilor

Dan Cristian Ionescu – https://ioncoja.ro/pomelnic-aromanesc/

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/O-realitate-mai-putin-cunoscuta-10-mai-este-si-Ziua-ROMANILOR-de-pe-teritoriul-fostului-Imperiu-Otoman.-O-serie-de-evenimente-vor-marca-113-de-ani-de-la-Iradeaua-Imperiala-

150734http://www.proiectavdhela.ro/pdf/constantin_papanace_originea_si_constiinta_nationala_a_aromanilor.pdf

O diversiune antiromânească eşuată – Inventarea minorităţii aromâne din România

 

 

 

 

 

 

“A legaliza o comunitate aromânească  m i n o r i t a r ă  în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor” – Matilda Caragiu Marioţeanu, “Dodecalog”

 

De prin 1996 incoace circulă insistent in România un curent foarte zgomotos, care propovaduieste că aromânii vorbesc o limba distincta de limba română si, ca urmare, ar trebui ca aromânii din România sa fie recunoscuti ca o minoritate etnica, cu drepturi ca ale oricarei alte minoritati de acest fel, cum ar fi maghiarii sau turco-tatarii.

In zadar oameni care au tinut ridicat stindardul Armânamei in Romania comunista si care au studiat fenomenul ani de-a randul (Hristu Candroveanu, Ion Caramitru, Matilda Caragiu s.a.) sau insasi vocea autorizata a Academiei Romane au sustinut ca aceasta este o prostie si ca nu poti rescrie un intreg capitol din dialectologie dupa interesele unor profani, caci curentul “minoritar” a ajuns sa puna pumnul in gura unor somitati universitare (vezi cazul Stoica Lascu), refuzând dialogul in lipsa unor argumente solide, scrie http://daimadeadun.wordpress.com, preluat de Romanian Global News.

In principiu, adevarul este ca limba romana are patru dialecte:

– daco-român, vorbit la nord de Dunare, ceea ce astazi numim “limba română”
– macedo-român sau aromân
– megleno-român
– istro-român

Nu doresc sa intru acum in polemica cu “minoritarii”, incepind sa ne dam cu parerea unii în altii, susţinuţi de argumente mai mult sau mai putin avizate (de ex. Xenopol vs. Capidan).

Ceea ce vreau însă este sa va reamintesc: de ce la începutul anilor ’90 (lăsăm perioada comunistă la o parte), niciunuia dintre cei care astăzi susţin sus şi tare ca aromâna este o limba de sine stătătoare, nu îi trecuse încă aşa ceva prin cap?

Pai, de ce? Pentru ca, pornind de la un lucru eminamente laudabil, acela de a sustine conservarea dialectului si traditiilor aromane, asii de CARO ai unei oarecare asociatii aromane s-au dus cu jalba-n protap pe la ministere sa ceara fonduri.

Aici, stupoare! Raspunsul pe care l-au primit a fost unul pentru care nu erau pregatiti in niciun fel: statul aloca fonduri pentru invatamantul si serviciul religios in alte limbi numai in cazul minoritatilor nationale recunoscute in Romania! Ei si? Aţel gaile! Ce, noi nu putem sa ne declaram minoritate nationala?

Ce, mucañil’iinteleg ce vorbim noi? Tradiţiile noastre le mai are cineva în România?

Toate acestea uitand că:
– dintre toate ţările unde locuiesc aromâni în numar considerabil, numai în Macedonia (FYROM) sunt recunoscuţi oficial ca minoritate naţională, faţă de majoritatea slavă cu care nu are nimic în comun decât faptul că î, paşnic, acelaşi teritoriu;

– faptul ca un român deloc sau cu greu ar intelege anumite pasaje din discutia unor aromani nu inseamna ca ei vorbesc o alta limba, pentru ca acelasi lucru se intampla (un exemplu aleator) cu italienii din nordul si cei din sudul Italiei. In aceste conditii, cum se face ca in aromana gasim cuvinte absolut identic rostite in graiul moldovenesc sau cel ardelenesc?

Iar cu meglenii cum ramane, sunt si ei o minoritate si vorbesc o limba distincta? Nu cumva “armân” inseamna “român” tot asa cum “alasu” inseamna “las”, “afirescu” – “feresc” sau “aumbra” – “umbra” (cu “a” protetic specific intregului dialect aroman)? Dar fârserotii de ce isi spun “râmâni“?

– aromânii, ca ramura sudica a poporului român, au avut pina la un anumit moment aceeasi istorie cu daco-românii (vezi Imperiul lui Ionita si Asan), iar apoi au ramas ca o masa compacta de latinitate in marea slava de la sudul Dunarii si au imprumutat traditiile regasite la toate popoarele din Balcani.

Nu e de neglijat nici faptul că o “minoritate aromâna” recunoscuta in Romania ar conveni de minune unor politicieni (nu Gigi, am scris “politicieni”, ce naiba!), care astfel ar ajunge in Parlament din oficiu, faca sa mai treaca prin furcile caudine electorale…

Si uite asa, ne-am trezit peste noapte ca aromânii nu mai sunt armâñil’i, ci… armânjlj, cuvant pe care multi aromani nu stiu cum sa il citeasca, daramite fratii nostri de ginta latina.

Ca sa nu mai amintim de fanteziile lingvistice ale unor “specialisti” aromani contemporani, care propun ca numele etniei sa fie makedonarmanj sau aromani macedoneni sau fabulatiile publicate intr-o revista armaneasca, cum ca numele de aroman provine de la… zeul soare Amon-Ra.

E adevarat ca nu exista o grafie unanim acceptata pentru aromana, dar sa folosesti pentru un dialect al unei limbi romanice grafia specifica unei limbi slave, doar pentru ca asa au fost obisnuiti aromanii din Macedonia, lucrul acesta a indignat in primul rand o somitate de rangul Matildei Caragiu.

Sigur, regretatul Vasile Barba, sustinatorul acesteia, are meritele sale incontestabile in pastrarea valorilor noastre, dar nu trebuie sa uitam ca domnia sa, desi un erudit prin excelenta, nu avea studii de lingvistica.

Iar Recomandarea Consiliului Europei nr. 1333/1997 are marele merit de a atrage atentia asupra necesitatii pastrarii identitatii aromanilor si… atat!

Ea este exact ceea ce ii spune numele, o simpla recomandare fara putere juridica pentru tarile europene in care traiesc aromânii.

Problemele aromanilor de azi sunt altele si mult mai grave. In Grecia, cea mai mare masa compacta de aromani din Europa nu este nici macar recunoscuta ca o entitate separata, fara a mai putea vorbi de drepturi sau minoritate.

Tinerii aromâni de peste tot inteleg tot mai putin din necesitatea pastrarii identitatii lor in era globalizarii, ceea ce face ca temerea lui Papahagi sa se adevereasca, chiar daca mai tarziu de sfarsitul secolului XX, cum prevedea el: aromânii vor dispărea încet-încet, asimilaţi in ţările de adopţie…

http://daimadeadun.wordpress.com

Aflăm că şi Televiziunea Română a reuşit într-o perioadă nu prea îndepărtată performanţa să îi includă pe aromâni la capitolul „Emisiuni pentru alte minorităţi”, în raportul de activitate pe anul 2012.

La paginile 25-26 ale acestui raport scria aşa:

În 2012, TVR, prin intermediul Redacţiei Emisiuni pentru Alte Minoritãţi, a realizat programe adresate minoritãţilor naţionale cu reprezentare în Parlamentul României.

Astfel, TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Cultural au difuzat mai multe cicluri de emisiuni care au promovat tradiţiile şi valorile socio-culturale ale diferitelor etnii din România, parte integrantã a patrimoniului naţional. (sursa)

După care avem un tabel la pagina 26 unde aromânii au fost plasaţi alfabetic între armeni şi bulgari, cu 347,92 minute de emisiuni.

Nu  este limpede cum de au ajuns aromânii minoritate naţională în România, dar se pare că până la urmă în acea perioadă eforturile lui Costică Canacheu au dat rezultate.

La vremea respectivă, revoltat, jurnalistulşi istoricul George Damian spunea contrariat că se aşteaptă să vadă la TVR şi „emisiuni dedicate minorităţii moldovenilor. Urmează oltenii şi ardelenii, ca să fie treaba clară”.

În 2009, patru organizaţii – Societatea de Cultură Macedo-Romana, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Centrul pentru Studierea Romanilor de Pretutindeni şi Fundaţia Naţională pentru Romanii de Pretutindeni, adresau un memoriu public principalelor instituţii ale statului, arătând pericolul „inventarii” unei noi minorităţi naţionale: aromânii.

 Cel care vrea să-i transforme pe aromâni în minoritari în ţara lor este nimeni altul decât deputatul PD-L Costică Canacheu, care reclamă de ani de zile că este discriminat de autorităţile române. Canacheu îşi reneagă originile romaneşti şi denunţa pretinsă politică a României de asimilare forţată a aromânilor.

Asta după ce, în perioada interbelică, familia sa a beneficiat de ajutor din partea statului român (împroprietărire cu pământ) atunci când a imigrat şi s-a stabilit în Dobrogea, pe baza naţionalităţii romane declarate.

În memoriul adresat autorităţilor se arăta că, prin acţiunile sale, Costică Canacheu afectează grav imaginea României. Şi o face invocând false argumente, dar şi o istorie fictivă a romanilor din Balcani.

Scenariul imaginat de Canacheu şi Comunitatea Aromână din România (CAR), organizaţia pe care acesta o conduce, seamănă izbitor de mult cu teza poporului moldovenesc, scornita peste Prut de comuniştii lui Vladimir Voronin.

Comunitatea Aromână din România încearcă de mai mulţi ani acreditarea ideii că aromânii trebuie să fie declaraţi minoritate naţională. Cazul ar fi asemănător, spun istoricii, cu cel al saşilor plecaţi în Germania sau al evreilor imigraţi în Israel, care ar cere în ţările lor, să devină minoritari. În aprilie 2005, adunarea anuală a CAR a votat documentul numit „Vrearea aromânilor”, prin care se cerea explicit statului român să-i recunoască pe aromâni că minoritate naţională în România. Acţiunile şi demersurile CAR îndreptate împotriva statului român au fost publicate în revistă „Armanimea”, sprijinită financiar chiar de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Lipsa oricărei reacţii a autorităţilor române a dat practic apa la moară demersurilor CAR, care au trecut dincolo de graniţele ţării. Costică Canacheu a făcut apel la sensibilitatea europenilor faţă de ceea ce el numeşte „discriminarea aromânilor din România”.

Din 2007 şi până în prezent, demnitarul roman a trimis nenumărate memorii către membrii Consiliului Europei în care arata că aromânii nu mai pot suporta tratamentul din România, iar situaţia lor este critică.

Canacheu a reclamat că recomandarea europeană nr. 1333, privind „limba şi cultura aromână”, nu a fost aplicată niciodată de autorităţile din România.

În plus, organizaţia controlată de Canacheu a solicitat la Strasbourg, nici mai mult, nici mai puţin, decât statutul de participant în Consiliul Europei.

Propaganda politică şi manifestări culturale.

 

 

 

 

Foto: Costică Canacheu

Strategia aleasă de CAR pentru a-şi atinge scopurile se bazează pe principii psihologice. Strategia asociază propagandei politice manifestările culturale, susţin surse din Academia Romană.

Acestea din urmă reuşesc să atragă un mare număr de aromâni, altfel puţin receptivi la mesajul politic al liderilor CAR.
Pentru că cei mai mulţi dintre aromâni locuiesc în judeţele Constantă şi Tulcea, Dobrogea a devenit zona „strategică” de acţiune pentru cei ce vor să-i transforme pe aromâni în minoritari.

CAR a încercat să câştige de partea sa mass-media dobrogeana, ofensiva mediatică devenind pentru organizaţia controlată de Canacheu, alături de reuniunile culturale unde se difuzează în mase mesajul politic, un element tactic de primă importanţă.

De altfel, cele mai multe articole care promovau acţiunile CAR au fost publicate în ziare din această regiune.
  Potrivit Academiei Romane, ceea ce se urmăreşte nu este informarea, ci influenţarea aromânilor, „prin comunicarea sistematică a unor mesaje simple, dar deformante în acelaşi timp”.

Statul român este somat să satisfacă solicitările CAR în numele democraţiei, dar organizaţia însăşi se manifestă autoritar în colectivitatea aromânilor din România, asumându-şi, în mod agresiv, o reprezentativitate falsă.

Dovada stă avalanşa de procese intentate de CAR altor organizaţii ale aromânilor care nu sunt de acord cu demersurile sale.
  Ideea manipulării aromânilor este susţinută şi de avocatul constănţean Ion Hasotti, fratele senatorului liberal Puiu Hasotti, membru important al acestei comunităţi.

„Asistăm în ultima vreme la terfelirea tradiţiei şi a istoriei aromânilor prin aceste tentative de a se consititui o minoritate a aromânilor din România  care, din punctul meu de vedere, o spun foarte deschis, ar putea să fie manipulată sau angajată politic, pe criteriul etnic.

Ceea ce este o blasfemie la adresa tradiţiei, istoriei şi a memoriei strămoşilor noştri”, ne-a declarat Ion Hasotti.

CAR a încercat să dubleze manifestările tradiţionale organizate de alte asociaţii aromâneşti pentru a le confisca vizibilitatea şi a le deturna publicul, acuza Fundaţia „Andrei  Şaguna”, iniţiatoarea manifestării anuale „Congresul perenităţii vlahilor în Balcani”.

Totodată, CAR a  lansat atacuri la persoana în presă scrisă, sub semnătură Biroului Executiv al Filialei Constantă a Comunităţii Aromâne din România.

În plus, CAR a evitat sitematic organizarea unei consultări populare asupra identităţii aromânilor, după criterii metodologice stabilite ştiinţific, aşa cum au propus mai mulţi academicieni.

  Ce spune Academia Romană?

  De altfel, poziţia Academiei Romane faţă de acţiunile Comunităţii Aromâne din România a fost extrem de tranşanta. Academia Romană nu este de acord cu recunoaşterea unei ramuri a romanităţii, că minoritate naţională în România. Conform  specialiştilor în lingvistică de la Academia Romana, „aromânii nord şi sud dunăreni sunt romani, cu specificul lor dialectal, folcloric şi etnografic. 

Aşadar, nu există temei ştiinţific în baza căruia, pe teritoriul României, aromâna să fie considerată  limba maternă  şi, prin urmare, populaţia care o vorbeşte să înveţe în acest dialect”.

Cercetătorii în istoria limbii romane şi în dialectologie nu acceptă caracterizarea  aromânei că limba  diferită de limba romana, ci în mod argumentat o situează în  cadrul dialectelor limbii romane.

Din punct de vedere istoric, aromânii sunt consideraţi de lingviştii  romani ca fiind o ramură sudică a poporului roman, despărţită de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, în urma năvălirii populaţiilor migratoare.
  „Cei care vor, azi, să se constituie într-o minoritate naţională aromâna în interiorul României încalca în mod flagrant datele reale ale istoriei şi, totodată, valorile noastre morale şi spirituale comune”, se arata într-un comunicat al Academiei Romane.

Acest punct de vedere este susţinut şi de numeroase personalităţi de origine aromână, cum ar Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Romana.

Înfiinţată în 1878, această organizaţie a contribuit decisiv la susţinerea identităţii şi culturii aromânilor în Peninsulă Balcanică, sprijinind material, dar şi administrativ organizarea şcolilor şi a bisericilor romaneşti pentru aromânii din  Peninsula Balcanică.
  Potrivit lui Ion Hasotti, naţionalitatea, dar şi patriotismul aromânilor nu pot fi puse la îndoială.

„Eu ştiu un singur lucru. Când veneam la bunicul nostru, eu şi fratele meu senatorul Puiu Hasotti, nu ne primea acasă până nu-i spuneam poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” (n.r. Mihai Eminescu). El era născut în Macedonia grecească şi era emigrant în România”, spune Hasotti.

 Comisia pentru Recensământ, călcâiul lui Ahile

  Puţini ştiu că acţiunile Comunităţii Aromâne din România de a-i transforma pe aromâni în minoritate naţională au fost foarte aproape de reuşită. Punctul slab al instituţiilor statului s-a dovedit a fi Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei.

Organizaţia controlată de Costică Canacheu  a mers direct la ţintă. Incredibil, CAR a reuşit ca înaintea recensământului din 2002 să determine introducerea în formularul de recensământ al populaţiei României diferenţierea dintre aromân, macedo-roman şi roman.

Ministrul Informaţiilor Publice de la acea vreme, Vasile Dancu, a reuşit să blocheze modificarea formularului chiar înainte de recensământ.
  „Ca urmare a consultării specialiştilor Academiei Romane,  considerăm oportună revenirea asupra înscrierii în formularul de recensământ a poziţiilor 31 şi 32 care indică noţiunile de aromân şi macedo-roman considerate ca fiind altceva decât poporul roman.

Prin urmare, Ministerul Informaţiilor Publice solicita eliminarea diferenţierii dintre noţiunile de mai sus (respectiv aromân, macedo-roman şi roman).

Precizăm că actuala diferenţiere a acestor noţiuni în formularul de recensământ este ireală, putând da naştere unor interpretări eronate”, se arătă în adresa remisa Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei de către Vasile Dancu.

  Jurământ strâmb?

 „Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apar democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independentă, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”.

Aşa sună jurământul depus de Costică Canacheu la preluarea mandatului de deputat. Denunţarea de către Canacheu a pretinsei politici romaneşti de asimilare forţată a aromânilor este însă în contradicţie cu ceea ce acesta a jurat să respecte. Demnitarul a cărui loialitate faţă de ţară este pusă la grea încercare, este preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională din Camera Deputaţilor şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
  Despre meritele intelectuale care l-ar fi recomandat pe Canacheu  pentru aceste înalte funcţii nici nu poate fi vorba.

Costică Canacheu a absolvit doar liceul, iar până în 1989 a lucrat ca electrician. Anul trecut, chiar înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, Canacheu a reuşit să promoveze şi examenul de bacalaureat, la Liceul Industrial Electroenergetic, din capitală. Costică Canacheu este unul dintre cei trei parlamentari romani care au doar studii liceale.
Nu are multă şcoală, dar funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor îi conferă lui Canacheu dreptul de a primi informaţii clasificate.

În legislatura trecută, luările de cuvânt în plen ale deputatul Costică Canacheu au însumat doar o oră şi 25 de minute. Suficient însă pentru deputatul PD-L de a iniţia chiar legea prin care deputaţilor şi senatorilor li s-a permis accesul la informaţii clasificate fără a avea nevoie de certificatul ORNIS.

La vremea respectivă, iniţiativa legislativă a stârnit numeroase reacţii negative din partea Aliaţilor NATO şi a pus România într-o situaţie delicată.

Legea este în contradicţie cu Directiva NATO care, deşi prevede că „accesul la informaţii clasificate al înalţilor funcţionari de stat (…) se stabileşte conform legilor şi reglementărilor naţionale”, „nu trebuie să genereze vulnerabilităţi”.
  Deputatul PD-L este şi membru a patru comisii parlamentare de prietenie. Nu întâmplător acestea sunt cu Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia.

Adică tocmai acele ţări care doresc că România să nu-i mai sprijine pe aromânii care trăiesc pe teritoriile lor.

Comunităţile de aromâni reprezintă părţi importante din populaţia acestor tari, dar sunt supuse unor procese agresive de asimilare.

  Sprijin „frăţesc” de la UDMR

 Iniţiativa CAR şi a liderului sau şi-a găsit susţinători şi în rândul partidelor politice. Deloc surprinzător,  cei care şi-au manifestat un sprijin deschis faţă de demersurile denigratoare la adresa României au fost liderii UDMR.

Adică cei care, susţinuţi făţiş de Ungaria, încerca de ani de zile, tot pe la porţi europene, să obţină autonomia  ţinuturilor secuieşti.

Perseverenţa lui Costică Canacheu în a-i declară minoritari pe aromâni nu a rămas indiferenta nici Budapestei.

Un ajutor direct nu era posibil, pentru că ar fi declanşat imediat reacţia autorităţilor romane. Aşa că sprijinul s-a limitat doar la unul moral. La manifestările organizate de CAR cu ocazia „Zilei Aromânilor”, statul vecin a ţinut neapărat să-şi trimită ambasadorul de la Bucureşti.

  Miza bătăliei pentru aromâni

  Recunoaşterea minorităţii aromâne ar aduce avantaje foarte mari organizaţiei controlate de Costică Canacheu. Astfel, CAR ar avea acces la sume uriaşe provenite din fonduri europene, dar şi guvernamentale.

În plan personal, Canacheu ar avea şi el de câştigat. El şi-ar asigura un loc în Parlament pentru încă o legislatură, din partea minorităţii aromâne. Consecinţele unei eventuale reuşite a demersurilor CAR ar fi însă de neimaginat pentru România.

De pe urma inventarii minorităţii aromâne ar profita în primul rând ţările a căror populaţie înglobează comunităţi importante de aromâni.

În Grecia, aromânii nu sunt nici măcar recunoscuţi ca minoritate. Statul elen îi considera oficial pe aromâni drept greci latinizaţi, iar cei care se consideră romani risca să fie pedepsiţi cu închisoarea pentru subminarea intereselor naţionale.

  Coincidenţă sau nu, conţinutul mesajelor CAR privind pretinsă persecutare a aromânilor în România este identic cu cel promovat de media din Grecia. 

Actorul Ion Caramitru a povestit un moment important petrecut imediat după Revoluţia din ‘89, când reprezentanţi ai statului grec au sosit la Bucureşti şi în schimbul unui sprijin moral şi material pentru noua putere au cerut ca România să nu înceapă să agite problema românismului în Balcani.

Acţiunile cercurilor naţionaliste greceşti s-au intensificat în ultimul timp, cu scopul atragerii aromânilor de partea lor şi implicit, desprinderea lor de România.

În afară de Grecia, alte ţări care ar avea de câştigat de pe urma planurilor lui Costică Canacheu sunt Albania, Macedonia, Bulgaria şi Serbia. Acestea nu ar mai trebui să facă faţă presiunilor Bucureştiului pentru păstrarea identităţii romaneşti a aromânilor şi aplicarea legislaţiei europene privind drepturile minorităţilor.  

  „Epigonul”…Canacheu

 Costică Canacheu, cel ce se consideră „discriminat” de statul român, este moştenitor al drepturilor dobândite prin împroprietărirea gratuită a familiei sale.
Străbunicii săi din partea tatălui, originari din nordul Greciei, au putut să se stabilească la Techirghiol, pe baza naţionalităţii romane declarate.

Statul român, hulit acum de „epigonul” Costică Canacheu, a asigurat familiei acestuia un loc de casă, dar şi teren agricol.
 Cei mai mulţi dintre aromâni s-au stabilit în România  între anii 1925-1933, colonizând Cadrilaterul.

Asta pentru că în statele balcanice de unde proveneau au fost supuşi, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unor acte de purificare etnică. Aromânii erau omorâţi doar pentru că îşi afirmau naţionalitatea romană. 

Astfel, peste 25.000 de persoane au primit cetăţenie romana, garantul lor fiind Societatea de Cultură Macedo-Romana, prezidata astăzi de reputatul actor de origine aromână Ion Caramitru.

Conform Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1698/13 iunie 1925, aromânii au primit loturi de pământ (15 hectare în zona de graniţa sau 10 hectare în interiorul judeţelor), 50 arii de izlaz şi 2.000 de metri pătraţi loc de casă, pentru fiecare colonist, cap de familie. 

Colonizarea în România s-a făcut doar cu scopul salvării acestei populaţii de la asimilarea la care era supusă în teritoriile de baştină şi pentru păstrarea caracteristicilor etno-culturale romaneşti, susţine Academia Romană.

De altfel, legea fundamentală de la acea vreme, Constituţia din 1923, la fel ca şi cea de astăzi, prevedea că nu se pot face colonizări pe teritoriul României cu persoane aparţinând unor ginţi străine.

Ceea ce nu era cazul aromânilor, cărora nu li s-a pus niciodată la îndoială, din partea autorităţilor romane, apartenenţa la romanitate, ei înşişi declarându-se răspicat că fiind romani.

Ulterior, la cedarea Cadrilaterului, din septembrie 1940, România a făcut schimb de populaţie cu bulgării din Dobrogea de Nord. Romanii, în număr de peste 130.000, au fost strămutaţi în judeţele Tulcea şi Constanța.

Istoricul Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane, a susţinut că această mişcare de declarare a aromânilor drept alt popor reprezintă o separare artificială, neargumentată şi lispită de orice suport istoric.

„Declar solemn în numele Academiei, care are rolul de a apăra naţiunea, că acest lucru este unul lipsit de seriozitate şi nu poate primi sprijin din partea unora cărora sper că încă le mai bate o inimă de român“, a declarat Dan Berindei.

Actorul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Română, societate înfiinţată în 1879, este de cealaltă parte a baricadei în „chestiunea aromânească”.

El condamnă negarea  faptului, recunoscut pe baza unor dovezi istorice şi ştiinţifice, că aromânii sunt dintre primii români.

„Ce vor să pună în loc aceşti indivizi? Este foarte clar că „Armânjia” nu există, iar pretenţia lor de a se declara minoritate naţională în România ne-ar transforma într-un popor migrator, fără o Ţară-Mamă. Toată istoria României, în care aromânii au jucat roluri atât de importante, ar deveni caducă.

Ei nu se gândesc că, dacă nu ar fi fost şcolile şi bisericile româneşti din Balcani, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, aromânitatea ar fi dispărut din nou.

Oriunde au trăit, aromânii au ştiut că au o patrie mamă, au ştiut că dacă învaţă româneşte pot să se stabilească  în România, au fost chemaţi în 1925 să se stabilească în Cadrilater, iar printre aceia care vor acum să se autointituleze minoritate naţională în România, sunt şi cei care au beneficiat de despăgubiri din partea statului român pentru terenurile pierdute de înaintaşii lor prin cedarea Cadrilaterului. Şi printre ei mai sunt nepoţii şi strănepoţii celor care au luptat pentru românitate.

Preşedintele a procedat perfect logic şi normal. România nu-şi poate permite să nege o realitate istorică, aceea că aromânii sunt români de sute şi sute de ani. Iar dacă pentru această organizaţie, „Comunitatea Armână din România”, istoria nu contează, atunci pot să  bănuiesc că intervenţia lor are alt scop, exterior intereselor României.”

Referindu-se la procesul pe care organizaţia condusă de Costică Canacheu şi Stere Samara l-a intentat Guvernului României , Ion Caramitru ne-a informat că asociaţia neo-aromânistă a pierdut procesul.

„Era normal să-l piardă, pentru că ei voiau să intre în Consiliul Naţional al Minorităţilor în care, prin lege, nu intră decât minorităţile naţionale recunoscute ca atare de statul român. Cum să intre în acest consiliu, dacă nu sunt minoritate?”

Menţionăm că în acest proces, intervenient de partea Guvernului României a fost Societatea de Cultură  Macedo-Română, condusă de Ion Caramitru.

Profesorul Nestor Bardu, cunoscut specialist în materie şi secretar al Asociaţiei Aromâne din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”, spune că, situându-se în afara ştiinţei, ceea ce fac  membrii „Consiliului Makedonarmânjilor” este consecvent cu ceea ce au mai făcut.

„Noi ne luptăm cu ei (chiar în instanţă) încă de când au început să vehiculeze aceste idei, care n-au nicio legătură cu realitatea, cu ştiinţa, cu istoria.

Nu e niciun lingvist, niciun om de ştiinţă reputat care să susţină teoria lor.

Îl tot citează pe Cicerone Poghirc, însă şi acesta se contrazice”.

Este foarte limpede pentru toată lumea că ei sunt cei care nu vor să accepte o realitate evidentă şi, în momentul în care nu vor să accepte realitatea istorică, este foarte clar că fac jocuri murdare, care nu sunt româneşti şi nu sunt nici măcar aromâneşti.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI   :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

Şi: Senzational: “Curentul” a descoperit ca deputatul Costica Canacheu isi reneaga bunicul din mormant si doleantele lui de patriot roman. DOCUMENT ISTORIC » 

 

Surse: 

https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/inventarea-minoritatii-aromane-atentat-la-interesul-national

http://www.george-damian.ro/cum-inventat-tvr-minoritatea-aromana-5027.html