Misteriosul regat Mustang

Regatul Mustang

Când spun “Mustang”, multi dintre noi ne gandim cu siguranta la celebrul model american de automobil Ford Mustang, ce a fost introdus în fabricatie în 1964. Foarte putini cunosc faptul ca acest cuvânt “Mustang”  îsi are originile din alta parte, undeva în apropierea Tibetului.

Mustang (în tibetană möntang) sau regatul Lo,a fost până de curând un principat izolat situat pe versanții Himalaya, o parte a Nepalului care se bucură de o autonomie considerabilă. 

El se află la o altitudine medie de peste 4.000 de metri, fiind situat la nord de gigantii muntoși himalaieni Dhaulagiri si Annapurna. 



Micul principat e situat în Himalaya în regiunea numită Parbat, teritoriul său fiind traversat pe întreaga sa lungime de râul Gandaki,al cărui izvor se află în nord, lângă granița cu Tibetul.

 Așezările principale sunt situate de-a lungul văii acestui râu, începând cu Lo Manthang, capitala, și continuând cu Dhami, Chhusang, Kagbeni, Jomson, Marpha, Tukuche, Kowang, Kunjo, Lete ș.a.


 Populația face parte din grupul etnic Thakali și Tibetan, în rândurile căruia predomină etnia Gurung, vorbitoare a limbii tibetane.

  
 

 


Într-o relatare a unui călugăr creștin capucin datând din 1759, vechiul regat era menționat sub numele de Mustang ca parte a Tibetului, dar  independent de conducerea acestuia de la Lhasa.

Independent din 1350, regatul Lo a devenit vasal al Nepalului în 1795 și a fost integrat administrativ teritoriului nepalez din 1951.
 Monarhul din Mustang era subordonat casei regale nepaleze și
purta titlul tibetan de gyalpo Lo sau Rgyal-po. 
 

 În 2008 monarhia a fost abolită în Nepal, iar regele Gyanendra a fost detronat,fiind proclamată republica.
Principatul Mustang aflat în regiunea cu același nume, a fost de asemenea desființat prin decizia guvernului noii republici Nepal.


Fosta familie conducătoare a devenit una dintre familiile de rajahi existente în această țară.

 

Pâna în 1992, zona era interzisa strainilor, dar apoi s-a îngaduit vizitarea acesteia de către un număr de câteva sute deturiști pe an, în baza unui permis special care costă 500 de dolari, scrie http://www.dailymail.co.uk , reluat de http://www.mixdecultura.ro.

Fiind regat, Mustang avea si un rege în vechea capitală Lo Manthang, un oras fantastic, asezat în “Câmpia Rugaciunii”.

Actuala capitală a districtului administrativ nepalez Mustang este Jomoson, deformare a tibetanului Dzong Sampa care înseamnă „trei cetăți”.

Regatul Mustangului are o altitudine medie de peste 4.000 de metri si este situat la nord de gigantii muntosi Dhaulagiri si Annapurna, si este, prin urmare, la nord de Himalaya.

Este o mare vale arida, în care se gasesc canioane erodate, alcatuite din formatiuni de roca stratificata colorata.

Dar, Cele mai misterioase formatiuni din regatul Mustangului sunt peșterile de 10.000 de ani vechime, ce au fost sapate de mâna omului pe stâncile înalte,  potrivit Daily Mail.

Cu ce scop au fost facute ele?

Acestea au fost sapate in munte, existand nenumarate tuneluri vechi de mii de ani.

Nu se cunoaste modul in care oamenii au urcat in aceste peșteri sapate in stanca abrupta a muntelui la o asemenea inaltime, deasupra văii.

Cercetatorii care au vazut aceste pesteri misterioase spun ca ele arata precum un castel gigantic.

La explorarea acestei lumi din interiorul muntelui au participat mai multi arheologi, exploratori si fotografi.

Printre acestia s-au numarat arheologul Mark Aldenderfer, alpinistul Pete Athans si fotograful Cory Richrads.

Ei au urcat pe munte si au patruns in aceste misterioase pesteri antice.

Exploratorii au descoperit numeroase relicve ascunse in interiorul muntelui. 

„Sincer, cand am ajuns acolo, a fost o surpiza foarte mare, mai mult decat mi-am putut imagina vreodata. Aceste pesteri sapate in stanca sunt complet inaccesibile. Am patruns adanc in pesteri si am inceput sa vedem magia unei culturi vechi. Pesterile au fost folosite drept locuinte”, a declarat Richards.

Un alt participant la expeditie a fost Lincoln Else, care a si fost lovit de o piatra in cap. „A fost vorba despre o explorare reala. E periculos, stanca este infricosatoare. Totul in jur simti ca se prabuseste”, a spus Else.

Cel mai probabil ele au fost folosite ca încaperi pentru înmormântare; apoi au fost utilizate ca locuinte, dar si ca zone de meditatie.

Unele dintre aceste peșteri au fost transformate în manastiri, cum ar fi Luri Gompa, manastirea pesterii Chungsi si manastirea pesterii Nyiphuk, toate acestea fiind construite în jurul si în interiorul pesterilor.

Luri Gompa este una dintre cele mai renumite manastiri din Mustang.

Mănăstirea este situata pe o margine de stânca, la cel putin o suta de metri înaltime fata de la sol.

 Încaperea exterioara a mănăstirii contine un altar, pe când încaperea interioara, comoara principala al lui Luri Gompa, este frumos decorata cu o serie de picturi reprezentând “Mahasiddhas” indieni – sfinti despre care se spune ca ar fi atins “siddhi” sau puteri extraordinare prin meditatie.

Nicio documentatie referitoare la aceasta manastire nu a fost gasită, dar picturile murale par sa fi fost facute în secolul al 14-lea sau chiar mai devreme.

Publicitate

30 noiembrie: SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT ŞI OCROTITORUL ROMÂNIEI. VIDEO

 

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în Betsaida Galileei, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit Sfântei Scripturi, Sfântul Andrei era fratele lui Simon Petru şi amândoi au fost pescari, împreună cu tatăl lor.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.

 Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. 

La o zi distanţă dupa Botezul Domnului în Iordan îl vede pe Ioan cum arăta cu degetul spre Hristos şi  rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Chemarea sfântului la apostolie se întâmplă mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers dupa El”.

Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieții.

Apostolul Andrei i-a urmat lui Hristos înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”, el fiind încredinţat că acesta era Hristos, cel pe care proorocii L-au proorocit mai înainte şi L-au propovăduit.

Tradiţia Bisericii ne spune că, dupa Înălţarea Domnului la cer şi dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi s-au răspândit în toata lumea, pentru a propovădui dreapta credinţă.

Atunci,acestui întâi chemat Andrei, i-au căzut sorţii sa meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. A umblat in aceste locuri nu în graba, ci in fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

Se spune că Sfântul Apostol Andrei l-ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. 

 

 

 

 

 

Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul in jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei”, de unde şi reprezentarea iconografică a Sfântului Apostol Andrei împreună cu o astfel de cruce.

Nu se ştie cu precizie data martirizării sale; unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor lui Nero, pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea persecuției poruncite de împăratul Domițian (81-96). 

 

După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale sfântului au fost mutate de către Sfântul Artemie,
de la Patras la Constantinopol   din porunca împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua biserică a Sfinților Apostoli.

Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaștele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola și Brescia.

Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886).

După Cruciada a IV-a  din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi.

În fața pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preț care se găsea la Patras a fost oferit în anul 1460, spre păstrare papei Pius al II-lea,   de către despotul Moreei, Toma Paleologul.

Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii și frățietății creștine, izvor de bucurie și mângâiere pentru credincioșii ortodocși.

În ultimele două decenii s-a vorbit şi s-a scris mult despre originile apostolice ale creştinismului românesc. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, cel care a adus prima dată pe pământul strămoșilor noștri, cuvântul lui Iisus Hristos.  

Spre exemplu, Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, din secolul al X-lea, ne spune că sfântul a propovăduit Evanghelia în „toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”.

Prin provincia romană Scitia se înţelege teritoriul Dobrogei de astăzi, care făcea parte, în secolul I, din Imperiul Roman. Dintre toate mărturiile legate de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile noastre, cea mai valoroasă este socotită a fi cea a lui Eusebiu de Cezareea, un autor de mare prestigiu în cunoaşterea creştinismului primelor secole.

Mai mult, afirmaţia sa este bazată pe o tradiţie veche, întărită şi de mărturia lui Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sfântul Andrei „a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”.

Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

La aproximativ 4 kilometri sud-est de localitatea Ion Corvin, în judeţul Constanţa, se află peştera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc.

 În vara anului 1944, peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. În biserică, în pronaos, într-o nişă, se află un pat scobit iniţial în piatră, pe care se spune că se odihnea apostolul Andrei.

Trupele ruseşti invadatoare au distrus biserica şi abia după anul 1990 aceasta a fost reconstruită de către cuviosul monah Nicodim Dincă.

În fiecare an, în ziua praznicului Sfântului Andrei,  mii de credincioşi vin în pelerinaj aici, pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Românilor.

Primul centru episcopal creştin cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.

Când rostim cuvintele Apostolul Românilor, gândul nostru se îndreaptă spre Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, pe care îl sărbătorim în data de 30 noiembrie.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”, ziua sa fiind declarată sărbătoare bisericească naţională.

Sfântul Andrei este de asemenea patronul spiritual al Scoției – steagul scoțian prezentând crucea Sfântului Andrei, al României, Spaniei, Siciliei, Greciei și al Rusiei şi, de asemenea, al mai multor localităţi între care se numără  Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras ş.a.

În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei se mai numeşte Sântandrei, Sânedru sau Cap-de-Iarnă.

Este una din zilele cu cele mai complexe sărbători, legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie.

Ziua de celebrare a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi sub numele de  Ziua Lupului.

De aceea, noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

De asemenea, se spune că în această zi nu e bine să dăm, sub nicio formă, bani cu împrumut. Alte tradiţii arată că în această zi nu se dă absolut nimic cu împrumut şi nu se dă afară nimic din casă, pentru ca, peste an, să nu se fure nimic de pe câmp, iar recoltele să fie bogate.

Pentru fetele nemăritate, se crede că în noaptea de Sfântul Andrei acestea îşi pot vedea ursitul, unul din obiceiuri fiind acela care spune că într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

În unele zone ale ţării există obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare, iar băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.

În popor se crede că dacă în noaptea de Sf. Andrei e lună plină și cer  senin, iarna va fi moinoasă, iar dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

În fine, una din tradiţiile foarte prezente în casele românilor în ajun de Sfântul Andrei, este aceea de a se semăna grâu într-o strachină de pământ,  fiindcă se spune că cel al cărui grâu crește frumos și verde până la Anul Nou va avea noroc, sau, conform altor percepţii, mai ales în zonele rurale, recolta anului viitor va fi bogată.

Conform altor obicieiuri, cu grâul astfel încolţit, se pune o dorinţă şi se aruncă în prima zi a anului următor într-un copac, iar dacă grâul rămâne agăţat sus, dorinţa se va îndeplini.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Surse:

http://basilica.ro/sfantul-apostol-andrei-cel-intai-chemat-ocrotitorul-romaniei/

http://calendarulortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-andrei/

 http://ziarullumina.ro/apostolul-romanilor- Pr. Ciprian Florin Apetrei

FOTO : SALUTARI DIN ROMANIA SECOLULUI XIX !

Cum era privita tara noastra altadata? O idee ne-o putem face din ilustratele pe care le reproducem mai jos, desenate acum doua secole de o firma germana.

Ilustratiile erau insotite de scurte texte care explicau subiectul ales si care  ofereau informatii interesante despre tara noastra.

Piata de vin

România este binecuvântata cu vii, care cresc mai ales pe dealurile din Carpati. Viţa de vie nu necesită doar îngrijire foarte puţina dar nici nu e necesara foarte multa forţa de muncă, motiv pentru care vinul, într-adevăr, este băutura cea mai intalnita în Principatele Dunarene. Imaginea noastră ilustrează o piaţa vitivinicola toamna. În cazul în care recolta este bună, se organizeaza o sărbătoare.

Sfintirea apelor

La data de 6 ianuarie are loc una dintre cele mai mari festivitati in Bucuresti: ceremonia de sfinţire a apei. Mitropolitul binecuvântează Râul Dimbovita, care trece prin capitala. Acest lucru este realizat dintr-un pavilion magnific pe malul raului. Clericul aruncă o cruce în apă in sunetul loviturilor a 21 de tunuri. (Dacă apa este îngheţata, se face o deschidere în gheaţă). Unii tineri aşteapta în apă pentru a recupera crucea, iar norocosul care reuseste primeşte o recompensă financiară. Oamenii vin apoi la râu şi isi iau sticle şi căni cu apă sfinţită.

Vizita la Manastire

Mănăstirile româneşti sunt renumite pentru modul in care-si intampina oaspetii. Calugarii ofera cazare gratuită şi produse alimentare pentru pelerini şi accepta bani numai de la cei bogaţi. Mancarea este pregătită în curte în zilele de sărbătoare specifice, intre care cele pentru onorarea sfintilor si a Fecioarei Maria. Una dintre manastirile vechi ale ţării este Sinaia, care are un renume mondial.

Intoarcerea de la piata

Există doar câteva ţări în care conducerea calestilor este la fel de frecventa ca în România. Nu veţi vedea niciodată oameni din clasele superioare care sa mearga pe jos pe străzi, lucru pe care femeile din clasa de mijloc il fac doar rareori. Numai in Bucureşti exista 14.000 de calesti si 50.000 de cai.
Dupa inchiderea pietei, oamenii se amuza organizand curse, lucru ilustrat în imaginea noastră. Caracteristică este caleasca de trei cai, asemanatoare troicii ruse.

Dansul national

Românii au dansuri vesele dar si triste, dintre care multe provin din epoca romană. Dansul cel mai renumit este Hora – în care poţi forma un cerc şi se cânte o melodie trista linistita. Este un dans de oameni oprimaţi. Simbolic, de asemenea, este Biru Greu, tradus literal, “impozit greu”. De tipul celor vesele sunt Ratza (”Raţă”), Kindia (”Apus de soare”), şi Mocancutz (”Dans de păstor”). Ele ne amintesc de dansuri copiilor noştri. Ţiganii ofera muzica si intre instrumente exista “Cobza”, o mandolină de formă ciudata.

Satra de tigani

Aproximativ 200.000 de ţigani trăiesc în România. “Tzigani” sunt locuitorii cei mai nefericiti. Din 1856 au devenit egali in drepturi cu agricultorii. Există cinci caste: “lingurari”, “ursari”, “Aurari”, “Lăutari” , “Netosi” (acrobaţi şi ghicitori). Primele patru dintre aceste caste locuiesc mai mult în oraşe, unde au incropit afaceri. Imaginea noastră ilustrează o tabără a tiganilor, cu constructii noi. Atunci când au terminat lucrul, ei canta, danseaza, fumeaza si sporovaiesc.

Sursa