CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O pseudo – „revoluţie” cu efecte distructive în bisericile creştine: apariţia unor mânăstiri pentru traiul în comun al femeilor şi bărbaţilor…

 

 

 

 

” Revoluţie” în bisericile creştine:  Mânăstiri pentru traiul în comun al femeilor şi bărbaţilor

 

 

Un nou tip de mânăstire în Germania în care călugării și călugărițele trăiesc împreună şi invită bărbați și femei să petreacă cu ei…

 

„Progresismul”în biserică – Mânăstiri pentru traiul împreună

Ce vedem în fotografia de mai sus? Adulți într-un bar, discutând la sfârșitul zilei?

O întâlnire a sindicatului muncitorilor, care discută planurile pentru următoarea lor acțiune?

Profesorii unui liceu de țară, care nu știu cum să-și orienteze elevii?

Oricare dintre aceste ipoteze ar putea fi adevărată, dar niciuna nu este corectă.

De fapt, vă uitați la o întâlnire relaxată de sfârșit de zi, într-un nou tip de mânăstire din Germania, unde călugării și călugărițele trăiesc împreună!

Aceştia își deschid mânăstirea bărbaților și femeilor indiferent de apartenență lor religioasă, invitându-i să- şi  petreacă ceva timp sau mai mult timp cu ei.

Este adevărat şi faptul că timp de 30 de ani, o mânăstire capucină din Stühlingen, Germania, a desfiinţat granițele dintre bărbații religioși și femeile religioase. Acolo, călugării și călugărițele trăiesc împreună, mănâncă împreună, lucrează împreună, se roagă împreună și adesea, oferă şi ”refugiu” împreună.

Acest „refugiu” nu este menit să convertească participanții la Credința Catolică, sau să îi ajute pe catolici să devină mai sfinți; mai degrabă, scopul este acela să vă ajute să fiți „una cu voi înșivă”.

Călugării și călugărițele nu au intenția de a fi misionari. Ei lasă fiecare persoană să- și găsească propriul tip de pace sufletească.

Tot ceea ce cer ei, este o ”deschidere către Credința Creștină”.

Nu contează la ce religie sau filozofie aderă. Cel mai important lucru pentru acest nou brand de călugări și călugărițe, este ca să fie descoperită importanța tăcerii, a liniștii și a muncii.

După cum știe cititorul, pentru ”biserica”aşa zis conciliară nu există păcat originar, astfel încât călugării și călugărițele pot dormi sub același acoperiș, fără nicio atracție de a comite păcate legate de carne…

Vigilența cu privire la acest pericol este – conform mentalităților „progresiste”care predomină astăzi, o idee învechită, răspândită de catolici în biserică, timp de aproape două milenii.

Şi s-a încheiat doar atunci când Vatican II ne-a introdus în Teologia iubirii și a îndurării, care iartă totul…

Putem fi chiar siguri că cele Zece Porunci sunt încă în vigoare și nu sunt reciclate în noi precepte ecologice?

 

 

 

 

 

Fotografiile au fost  preluate de pe acest website

Publicitate

02/10/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Legendele Mănăstirii Snagov. Manastirea Snagov bantuita de spiritul lui Vlad Dracul ?

 

 

 

 

  Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), numit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476

 

 

 

Legendele au nevoie de misterul in care s-au nascut pentru a supravietui. Prea multe explicatii le le ucid frumsetea.

Asa se intampla de veacuri si cu povestea lui Vlad Tepes, enigmaticul print valah, cu istoriile despre iubirea sa nestiuta si despre o comoara fabuloasa, pierduta undeva sub apele unei fantani

Despre Vlad Tepes, domnitor al Tarii Romanesti, s-a spus ca ar fi fost de fapt “modelul lui Draculai, singuraticul conte-vampir a carui soarta incepe si se sfarseste intr-o trecatoare din inima Carpatilor.

Domnia lui a fost agitata si s-a petrecut intr-o lume la fel de miscatoare si de nesigura.

 

 

 

Ordinul Dragonului

Vlad se incoroneaza in vremea cand Henric al VI-lea si englezii se luptau in Razboiul celor Doua Roze, cand in Ungaria domnea marele rege de origine romana Matei Corvin si cand sultanul Mahomed al II-lea spulbera cu ostile lui Europa crestina.

Radacinile controversatelor povesti sunt, aparent, usor de deslusit. Primul dintre Draculesti, celalalt Vlad, tatal lui Tepes, care era guvernator al Transilvaniei, a fost primit de imparatul Sigismund in “Ordinului Dragonuluii – Drago, un ordin ciudat, construit impotriva simbolisticii bisericii, fiind dedicat “balauruluii ucis de Sfantul Gheorghe.

Istoricii spun ca de la numele ordinului, Drago, ordin in care a fost primit in secret si Tepes, deriva porecla Dracul, care ulterior s-a transformat in Dracula. De aici insa intri pe taramul misterului.

O poveste de iubire

Aventuroasa viata a printului Dracula se scurge, vreme de trei domnii, intre dovezi istorice acceptate si legende transmise din om in om, intre semnele sigure ale trecerilor lui prin lume si enigmatica sa moarte, care n-a putut fi probata cu adevarat, niciodata.

Ciudat, dar nimeni nu stie cu exactitate unde si cand ar fi sfarsit Vlad Tepes. Exista doar mentiuni fugare si ipoteze neconfirmate.

Izvoarele din vechime, parte din ele consemnate de profesorul american de origine romana Radu Florescu, ii contureaza lui Vlad un portret de erou romantic.

Devenit print al Valahiei dupa ce a fost ostatic la curtea sultanului Murad al II-lea, Tepes, nepot al lui Mircea cel Batran, il ucide pe asasinul tatalui sau si se desparte de fratele lui, Radu cel Frumos, care ii va purta o dusmanie fara istov, pricina a damnarii de mai tarziu.

Radu, favoritul turcilor la tron, l-a urmarit pe Tepes pana la castelul Poenari, de pe malul raului Arges. Conform legendei, aici se sinucide sotia lui, aruncandu-se de pe stanci, pentru a nu fi prinsa de turci, in vreme ce Vlad reuseste sa scape printr-un pasaj secret din munte.

Ajutat de niste tarani, el ajunge prin Arefu, in Transilvania, la varul sau, Matei Corvin, unde ramane vreme de 12 ani. La Visegrad se naste legenda lui Dracula, vampirul fara somn, pornita dintr-o poveste de iubire.

Tanarul Vlad se indragosteste nebuneste de sora regelui Ungariei si incearca sa fuga cu ea peste munti.

Pentru dragostea frumoasei printese maghiare, se pare ca Vlad trece la catolicism si chiar se insoara cu ea in cadrul unei ceremonii nestiute de nimeni, oficiata in secret in modestul castel din pasul Tihuta, trecatoarea din inima Carpatilor.

Iubirea interzisa a celor doi provoaca mania lui Matei Corvin, care isi rapeste sora si o aduce inapoi in Ungaria. Furios, Vlad arunca blestemul sangelui asupra familiei regale ungare si isi vinde sufletul diavolului, intr-un legamant de a deveni vesnic ne-mort, semn al supunerii fata de Lucifer, Printul Intunecat.

De atunci, orice incercare de a-l ucide era, se spune, sortita esecului, aceasta fiind si explicatia decapitarii sale caci, devenind vampir, nu putea fi omorat altfel.

 

Printul fara moarte

Dupa parerile altor istorici si cercetatori, nimic nu dovedeste faptul ca, asa cum se crede, lui Vlad Tepes i s-ar fi taiat capul, care a fost dus la Constantinopole, ca dovada a mortii sale, si nici ca acesta ar fi fost furat din capitala Turciei si ingropat, in 1476, sub lespedea de piatra de la Snagov.

 

 

 

Manastirea Snagov

Insa vampirologii sustin ca Dracula nu a disparut niciodata definitiv din lume, ci ca este doar adormit de cateva sute de ani sau poate se ascunde in intunericul locurilor din preajma mormantului sau.
Cert este ca urmele misteriosului conte Dracula incep si se intorc mereu undeva aproape de Bucuresti, oras a carui prima mentiune scrisa (20 septembrie 1459) dateaza tot de pe vremea acestui voievod.

 

 

 

 

Insula manastirii Snagov

Aici, intr-o manastire micuta, ridicata pe o insula din mijlocul lacului Snagov si unde exista doar un singur calugar, stau ferecate multe dintre enigmele ce inconjoara disparitia straniului print.

In centrul bisericii de pe insula, in fata altarului poleit se afla o lespede funerara simpla, taiata in piatra alba si luminata de palpairile galbui aruncate de doua candele.

Sub ea se zice ca ar fi ingropat capul desprins de trup al lui Vlad Dracula, printul fara moarte.

Undeva in adanc, sub turla clopotnitei, se spune ca se afla un complex de tuneluri si ascunzatori subterane care trec pe sub lac si despre care nu se stie nici acum unde ajung.

Povestea spune ca prin adancul intortocheat al lungilor coridoare scufundate s-ar ascunde de lumina zilei sufletul blestemat sa nu moara niciodata al voievodului Vlad.

Iar alaturi, ferite de umbra bisericii, sclipesc adancurile unei fantani sub izvorul careia si-ar fi ingropat odoarele si o comoara fara pret.

 

Ceausescu a ordonat zidirea coridorului  Toate acestea pot fi doar simple vorbe, tot asa cum, la fel de bine, pot ascunde urme de adevar. Dovezi nu sunt nici de o parte, nici de alta. Doar semne stranii, care nu pot fi descifrate, semne ramase din vechime, din cei aproape 200 ani cand manastirea a fost total pararsita si despre care staretul Snagovului, parintele Varafil, nu vorbeste aproape deloc. Nu stie, zice, decat din auzite, despre enigmele bisericii, scris nu e nimic, si nici el nu e aici de asa de multa vreme ca sa fi verificat ceva.
Poate sa fie si asa cum spune cuviosul parinte ori poate canoanele bisericii ii opresc vorbele. Insa batranii din comuna de peste lac povestesc despre lucruri stranii si despre semne care ingrozesc. Despre sunetele ce se aud de pe insula in noptile in care furtuna urla deasupra apelor, sunete tanguite ca un tipat prelung venite din capatul debarcaderului, acolo unde apa ar fi inchis trecerile catre tuneluri si dinspre clopotnita unde se deschidea odata “galeria lui Draculai. Despre cei cinci oameni care au disparut fara urma pe cand cautau intrarea catre tainitele comorii contelui blestemat, asta chiar inainte ca Ceausescu sa fi pus sa se zideasca coridorul care ajungea pana sub Palatul Prezidential. Apoi de apa fantanii fara fund, cea care nu se altereaza niciodata, asemenea agheasmei, fiindca are o concentratie foarte mare de ioni de argint pur. Ori despre umbre negre, latite peste apa, si focuri albastre plutind pe apa fantanii fara somn si despre urletele de lupi din noaptea Sfantului Gheorghe, cand pe insulita nu traieste nici picior de animal salbatic, necum de lup. Pricina e spiritul lui Tepes. Mormantul e gol?  Oamenii povestesc ca peretii clopotnitei au doua “urmei inchise, ce nu se pot usca niciodata, fiindca pe acolo rasufla trecerile din adanc pe unde umbla contele fara odihna. Si tot din pricina lui Dracula niciunul dintre cei care au incercat nu a reusit vreodata sa sece fantana cu ghizduri cioplite rotund, in piatra, ca sa afle taina incaperilor neumblate de om aflate dedesubt si peste care danseaza, in noptile fara luna, lumini albastrui. Cel care ar putea face asta ar afla, se zice, secretul obtinerii celui mai pur aur din lume, Aurul Roman, cel ce continea 99,5% aur. Dar n-ar fi treaba simpla, caci ar trebui sa cunoasca mai intai scrierile de la Scholomance, vestita Universitate de magie neagra, mostenite de contele Dracula, din vremea cand Diocletian a poruncit distrugerea manuscriselor de alchimie pentru a fi sigur ca moneda sa ultrapura, aureus, n-ar fi putut sa fie falsificata de alchimisti.
Vorbe sau nu, basme de Ev Mediu intunecat sau iluzii, batranii se tem si isi fac de trei ori cruce daca vine vorba despre mormantul din manastire.

 

Mormantul lui Vlad Tepes

Multi cred ca sub placa groasa zidita in pardoseala nu exista nimic. Si asta nu pentru ca trupul lui Tepes ar fi ingropat in alta parte,la Stambul ori aiurea prin lume, ci fiindca el ar fi reusit cumva sa pacaleasca timpul, ducand de secole povara unei osande de nebiruit: moartea fara moarte.

Cat adevar si cat e fictiune in legenda lui Vlad Tepes?

Nimeni nu stie cu exactitate si poate ca nici nu trebuie sa ne hazardam intr-un raspuns ferm. Caci, in definitiv, fiecare are dreptul sa-si aleaga “bucatai de mister si de aventura in care sa creada.

Si, asa cum te duci sa vezi casa Julietei si a lui Romeo ori carciuma unde se spune ca bantuie umbra vrajitorului Faust, poti trece si lacul catre controversatul mormant al tragicului Dracula.

Sa-l vezi in tacere si sa cauti singur raspunsul la intrebarea cat de mare sa fie pasul ce desparte taramul legendei de al realitatii.

Si sa constati ca, uneori, pasul poate fi numai cat o falfaire de pleoape…

 

 

Insula manastirii Snagov

Este sau nu este Vlad Ţepeş înmormântat la Mănăstirea Snagov?

Aceasta este una dintre dilemele aşezământului monahal pentru care încă nu s-a găsit un răspuns.

În afară de Vlad Ţepeş, numele mănăstirii se leagă de numeroase figuri marcante ale istoriei noastre.

Antim Ivireanu şi Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân sunt ctitori ai mănăstirii, care au contribuit, fiecare, la ridicarea sau consolidarea ansamblului monahal.

Descoperiile arheologice din anul 1933 fac dovada unei locuiri vechi şi neîntrerupte pe această insulă.

Potrivit cercetătorilor, Mănăstirea Snagov a fost ridicată pe locul unei străvechi aşezări dacice şi există opinii conform cărora aici exista un mic paraclis, cu hramul Buna Vestire, încă din vremea domnitorului Vladislav I (1364-1379).

Acesta s-ar fi scufundat, dar, chiar şi aşa, cea mai veche atestare a mănăstirii datează din anul 1408, fiind consemnată într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân.

Frescele din interiorul bisericii au suferit numeroase transformări şi restaurări, dar au rămas de o valoare inestimabilă, reprezentând cel mai mare ansamblu mural păstrat într-o biserică românească.

Numele Mănăstirii Snagov este legat de Sfântul Antim Ivireanu (1650-1716), mitropolit al Ţării Româneşti, care a înfiinţat tipografia mănăstirii, unde s-au tipărit cărţi bisericeşti în limbile greacă, slavonă şi arabă.

Aceste cărţi de o valoare inestimabilă au dus faima meşterilor de la Snagov până în Grecia, Asia Mică şi Egipt.

Tipografia mănăstirii a primit un sprijin important şi de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Cărturarul Antim Ivireanul a tipărit, pentru prima dată, cu litere mobile, primele cărţi în limba româna, folosind caractere latine, „Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena” fiind prima carte cu litere latine a epocii limbii române moderne.

„În incinta mănăstirii s-a înfiinţat, în anul 1835, o şcoală de reeducare pentru tineret, iar după revoluţia de la 1848, aici au fost închişi zeci de paşoptişti. După secularizarea averilor mănăstireşti, în anul 1864, călugării de la Mănăstirea Snagov au părăsit insula, chiliile fiind distruse, iar biserica a rămas în paragină”, explică preşedintele Fundaţiei Snagov, Constantin Turmac.

Perioada de restaurare a început după câteva decenii, biserica principală şi clopotniţa fiind restaurate în 1904. A urmat, în 1941, o nouă restaurare, după cutremurul din 1940, apoi o serie de reparaţii între anii 1966-1967. Cutremurele din anii 1977 şi 1986 au afectat mult biserica, fiind nevoie de noi lucrări de restaurare, terminate abia în anul 1995.

„Mănăstirea Snagov a devenit renumită mai ales după înmormantarea aici a domnitorului Vlad Ţepeş. Legendele spun că după domnitorului, în anul 1476, călugării mănăstirii ar fi găsit şi ar fi ascuns trupul domnitorului, apoi l-ar fi înmormântat creştineşte, după ce s-au terminat luptele pentru putere.

 Înmormantarea s-ar fi petrecut pe ascuns şi fără niciun fast, din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Dăneştilor, duşmani ai lui Vlad Ţepeş”, mai spune Constantin Turmac.

Mănăstirea păstrează numeroase obiecte de cult şi de artă feudală, precum uşa paraclisului, de la jumătatea secolului al XV-lea, un panaghiar de argint aurit, din secolul XV, o anaforniţă dăruită de Radu cel Mare, un chivot dăruit de Sfântul Varlaam şi o cătuie oferită de Sfântul Antim Ivireanu.

Mănăstirea Snagov a fost un important centru al culturii Ţării Româneşti în epoca feudală. Cea mai mare înflorire culturală a cunoscut-o în vremea lui Constantin Brâncoveanu, la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, când stareţ al Snagovului a fost Antim Ivireanu.

Franz Sulzer, cărturar austriac ce a locuit în Ţara Românească în timpul domniilor fanariote, menţionează că mănăstirea Snagovului a servit ca închisoare de stat pentru boieri, fiind înconjurată de ape şi păduri dese şi întunecoase, astfel încât era foarte greu de evadat din această închisoare.

În afara opreliştilor vegetale, prizonierii mai aveau de înfruntat şi zidurile de apărare care înconjurau mănăstirea şi turnul care servea drept clopotniţă.

În veacul trecut exista un pod care unea insula cu ţărm, însă acesta a fost ars de turci, în timpul unei lupte. Se spune că podul a ars o zi şi o noapte, întinzând un drum de flăcări peste luciul apei. Pana în zilele noastre se mai pot vedea sub apă pilonii rupţi şi pârliţi.

S-au folosit de atunci, un pod umblător şi bărcile cu vâsle ale localnicilor din satele apropiate, pentru a se traversa către mănăstire şi înapoi. În acest loc apa este foarte adâncă şi numeroase întâmplări, legende şi poveşti, dar şi multe fapte reale amintesc de cazuri în care luntrile şi vâslaşii au dispărut pentru totdeauna sub ape, mai spune preşedintele fundaţiei Snagov.

Cea mai înfiorătoare poveste este legată de anul 1853, când un convoi de soldaţi a grăbit traversarea unui grup numeros de deţinuţi, pe podul mobil, iar acesta s-a rupt chiar la mijloc şi nimeni n-a mai scăpat cu viaţă.

În anul 2008, pe lângă hramul istoric, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Mănăstirea Snagov a mai primit încă două hramuri, acordate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: Sfântul Voievod Neagoe Basarab, pe 26 septembrie, iar pe 27 septembrie, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cel care a fost stareţul mănăstirii între anii 1694 – 1705.

 

surse: jurnalul.ro;  revistafelicia.ro

 

07/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Manastirea Sfantul Stefan din Muntele Meteora – Grecia. VIDEO

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Manastirea Sfantul Stefan – Meteora

Manastirea Sfantul Stefan este una dintre cele sase manastiri functionale suspendate pe stancile Meteorei.

Ea este cea mai veche asezare monahala de pe Muntele Meteora, fiind fondata in anul 1192 de catre sihastrul Ieremia.

Manastirea Sfantul Stefan este cea mai accesibila pentru pelerini.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Tot pelerinul este fascinat de bogatiile si farmecul Greciei, cu atat mai mult de minunile de la Meteora. Cand te apropii de Kalambaka, venind dinspre Trikala, si privesti catre stancile Meteorei, vei zari sus pe prima stanca la dreapta ta, Manastirea Sfantul Stefan, veghind, mandra de veacuri.

Meteora

Situata in campia Thesaliei, in apropiere de Kalambaka, intre muntii Koziakas si Antichassia, Meteora este unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Rasaritului crestin. O adevarata padure de piatra ce izbucneste in mijlocul campiei plaseaza ansamblul monastic intr-un peisaj de o maretie tulburatoare. Meteorele reprezinta cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, dupa Sfantul Munte Athos.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Exista in aceste locuri peste o mie de stanci foarte abrupte si foarte inalte, formate cu saizeci de milioane de ani in urma in asa numita perioada tertiara care, cu manastirile lor seculare in varf, ilustreaza parca simbolic calea dificila, dar frumoasa pe care trebuie sa o urmeze crestinul catre „Preainaltul Domn al boltilor ceresti”.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Traseul de la Kalambaka pana la manastiri este fermecator. In dreapta si stanga apar stanci inalte, salbatice. Dupa un parcurs incantator ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pamant, iar ca fenomen natural, unicul din lume.

Meteora este in totalitate pamant sfant, loc sfant zidit si pazit de Dumnezeu, pentru ca aici s-a sfintit fiecare stanca, fiecare pestera, fiecare piatra, pentru ca o multime de cuviosi ascetici si martiri s-au rugat si s-au indumnezeit pe stancile si vaile acestui loc.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Pentru marturia ei crestina, istorica, arhitectonica, artistica si geografica, Meteora este recunoscuta si ocrotita de UNESCO si de alte organizatii internationale.

Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 si Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, „loc sfant, imuabil si inviolabil”, ceea ce-i asigura protectia si-i garanteaza autenticitatea.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Dintre manastirile existente atunci, unele sunt astazi in stare de ruina: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova, Sfantul Antonie, Sfanta Manastire Pantocrator, Ipsilotera, Sfantul Gheorghe Mandilas, Intampinarea Domnului, Manastirea Maicii Domnului Schitul Doumbiani, Manastirea Sfantul Grigorie, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Manastirea Sfantul Modest, Manastirea Caligrafilor (aflata pe cea mai inalta stanca).

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Altele se conserva bine si fiinteaza si in prezent constituind o puternica atractie atat pentru pelerini cat si pentru turistii din intreaga lume. Manastirile vietuite de la Meteora sunt urmatoarele: Manastirea Marea Meteora (Schimbarea la Fata), Manastirea Varlaam (1350), Manastirea Sfanta Treime (1458-1476), Manastirea Sfantul Stefan (1350), Manastirea de la Rusanu (1380) si Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsa (1527).

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora – scurt istoric

Manastirea Sfantul Stefan se afla pe un platou de piatra; aici se urca pe doua drumuri. Primul porneste din satul Kastraki si al doilea de la Kalambaka, din partea de sud-est. Imediat ce te vei apropia vei zari o veche cetate, statioasa si ademenitoare gata de a te intampina, construita in varful unei stanci gigante a carei suprafata este de 7.500 de metri.

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Desene si gravuri vechi arata ca in trecut, la Manastirea Sfantul Stefan se putea urca mai lesne decat la celelalte lacasuri meteorice datorita unui pod mobil ce facea legatura intre stanca pe care se afla manastirea si versantul Koukoula, diametral opus.

 

Astazi un pod fix in lungime de opt metri te conduce in siguranta la intrarea in manastire.

O inscriptie deasupra usii de la intrare marturisea ca manastirea a fost cladita la anul 1192, dupa cum certifica si istoricii si cercetatorii. Inscriptia, care astazi nu se afla la locul ei, spunea: „Ieremia la 1200.”

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Conform inscriptiei, locul a fost populat inainte de anul 1200, primat al schitului fiind Ieremia. La inceputurile secolului al patrusprezecelea se mentioneaza ca manastirea era chinovie.

La anul 1333, imparatul Bizantului Andronic III Paleologul (1328-1341) a ajuns in Tessalia si a fost gazduit la manastire oferind daruri bogate staretului ei si calugarilor.

De atunci manastirea a inceput sa fie numita bazilica. De atunci manastirea s-a numit regala si patriarhala si s-a bucurat de anumite privilegii, imparatul facand importante donatii.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

La anul 1350 a fost cladita Biserica Sfantul Stefan. Drept ctitori ai manastirii apar cuviinciosii Filotheu de la Siatena si Antonios Cantacuzino, fiu de domn sarb.

La anul 1398 domnul unguro-valah Ioan Vladislav a dedicat manastirii un fragment de Lemn Sfant, sfintele moaste ale lui Ioan Prodromul, mosii in Romania si altele.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Nepotul sau, Vornicul Dragumar a oferit capul Sfantului Haralambie. La anul 1545, Patriarhul Rafail o denumeste „bazilica, de sine statatoare, patriarhala”.

In anul 1545, micul naos s-a marit, iar Preotul Nicolae a restaurant, partial, pictura.

In anul 1798 s-a construit biserica centrala mareata a Sfantului Haralambie.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Manastirea Sfantul Stefan, cu o bogata lucrare duhovniceasca si filantropica, s-a remarcat pentru rolul de centru strategic al luptei macedoniene, la formarea tinerei generatii si in invatamant.

In perioada episcopului Paisie de Stagon si a staretului Ambrozie, in anul 1850, manastirea a construit in orasul Kalambaka „Scoala Konstandio” si a donat 80.000 de drahme de aur pentru construirea unui gimnaziu in Trikala.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

La anul 1888, manastirea avea 31 de monahi, in timp ce la anul 1960 era aproape pustie. In anul 1961 manastirea a fost preluata de maici, astazi fiind infloritoare. Informatiile de mai sus provin din bula de aur imparateasca, sigla patriarhala si alte acte si hotarari oficiale.

Biserica Sfantul Haralambie – biserica centrala a manastirii

Spatios si impunator, naosul central al manastirii, biserica adica, este dedicat Sfantului Haralambie.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica este cruciforma cu turle, trei cavitati si patru randuri de coloane, cu pronaos, diaconicon si proscomidie precum sunt si bisericile manastilor de la Sfantul Munte.

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Biserica Sfantul Haralambie a fost cladita la anul 1798. Portiuni ale naosului central au fost renovate in diverse perioade dupa cum certifica inscriptii in legatura. In pronaosul extern, pe partea stanga exista trei inscriptii dintre care cea din mijloc contine un text mai bogat.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Prima din stanga se refera la ridicarea bisericii in anii episcopului Paisie de Stagon si staretului Ambrozie. Inscriptia din mijloc se refera la o rugaciune a episcopului Paisie de Stagon privind biserica, comunitatea si sufletul sau, rugand pe Dumnezeu sa nu-l dea uitarii in ziua groaznica a judecatii.

Cea de-a treia inscriptie, adica cea dintai din stanga se refera din nou la intemeierea bisericii si vorbeste de initiatorii lucrarii.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Pronaosul este simplu, sprijinit pe patru coloane iar in pronaosul extern exista inscriptie care se refera la donatorii intemeietori.

In inscriptie pronaosul extern este numit „Apoltaria” si pentru construirea lui toti cei ce se aflau la manastire si toti cei ce se aflau la manastire pe vremea constructiei.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica nu este pictata. Un tavan deosebit sculptat in lemn acopera sfanta trapeza. Iconostasul bisericii este si el sculptat in lemn cu deosebita maestrie.

Cuprinde teme simbolice din regnul vegetal si animal precum si minunate sinteze xilografice care se refera la Cina cea de Taina, la Sfantul Dumitru, la Primul Martir Stefan, la Sfantul Gheorghe si altele.

Deasupra icoanei Sfantului Haralambie se gaseste o inscriptie sculptata in lemn care spune:

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

„Iconostasul Bisericii Sfantului Haralambie s-a realizat pe cheltuiala sfantului de Stagon domnului Gavriil in vremea egumeniei domnului Teofanie ieromonahul de la Sulatena Trikalei de mana lui Mastrocostas si Dimitris din satul Metsovo la anul 1814”.

Tronul episcopal si pupitrele de inchinaciune sunt sculptate dupa cum certifica inscriptie incrustata in lemn din anul 1836, aflata intr-un pupitru sub icoana Maicii Domnului.

O alta inscriptie ce se afla intr-un alt pupitru sculptat in biserica propriu-zisa se refera la icoanele iconostasului, si pupitrelor care s-au realizat la anul 1846.

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

In final, mentionam cele doua pupitre care au diferite reprezentari schematice din sidef si fildes realizate prin asa-zisa arta a incadrarii, iar la intrarea in pronaos la exterior exista reprezentari simbolice deosebite sculptate in piatra care infatiseaza vita de vie, cruci cu bratele egale, vulturi cu doua capete, chiparosi si altele.

In centrul pardoselei bisericii propriu-zise este infatisat incadrat in cerc, sculptat, vulturul cu doua capete – „bicefal” -, simbolul de veacuri al puternicului Imperiu Bizantin.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Biserica Sfantului Haralambie construita in anul 1789, impodobita cu minunate sculpturi in lemn, a fost distrusa de bombardamente in 1943, iar ulterior reparata si pictata de celebrul artist contemporan Vlasis Titomis. Este o constructie mareata si impunatoare, cu trei turle.

 

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora – Biserica Sfantul Stefan

 

In afara de naosul central al manastirii, la care ne-am referit, mai exista si vechea Biserica a Sfantului Stefan, care se gaseste in partea de sud-est a stancii. Structural, aceasta este o constructie cu o singura nava, sculptata in lemn, cu pronaos si cu suprafata de 12 metri x 5 metri.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica veche, cu hramul Sfantul Arhidiacon Stefan, a fost construita in anul 1350, dar ulterior devenind neincapatoare, s-a construit biserica mare (1798) cu hramul Sfantul  Haralambie, amintita mai sus.

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - MeteoraManastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica Primului Martir este pictata cu fresce de la anul 1501, dupa cum certifica inscriptia respectiva.

Unii cercetatori sustin ca inscriptia se refera numai la compozitia iconografica a Adormirii Maicii Domnului si ca celelalte fresce sunt mai vechi.

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

In afara de bisericile pe care le-am descris mai exista si Trapeza, „Arhontariki” (casa de oaspeti), Curtea si Chiliile calugaritelor.

Astazi trapeza a fost transformata in loc de pastrare a obiectelor de cult unde vizitatorul poate vedea cruci minunate sculptate in lemn, Evanghelii lucrate cu aur, Sfinte Potire, cadelnite, icoane de o deosebita maiestrie, odajdii brodate in aur, Epitafuri, coduri manuscrise cu minaturi precum si alte obiecte de cult, lucrari de miniatura si imensa rabdare.

 

Manastirea Sfantul Stefan - MeteoraManastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

In sacristie si in biserica, printre odoare se gasesc cruci, vase de cult, icoane, odajdii, un epitaf, vechi manuscrise cu miniaturi, un brau lucrat cu fir de aur datand din anul 1778 si mansetele brodate cu aur care au apartinut Episcopului Gavriil de Dimitriada.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

In partea de sud a manastirii se afla casa pentru oaspeti unde sunt gazduiti vizitatorii. Astazi la manastire este cultivata cu rezultate deosebite pictura de icoane si muzica bizantina.

Calugaritele se ocupa cu scrierea, cu rezultate bogate, in timp ce altele, cu studii universitare (doctorite, profesoare etc) se dedica sistematic monahismului social.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Muzeul manastirii adaposteste numeroase si pretioase obiecte de cult. Aici poate fi vazut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei si Antonie Cantacuzino. In felul acesta Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora a devenit un fagure spiritual oferind in epoca noastra nesigura o bogata opera crestin ortodoxa si sociala.

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

 

 

 

 

Articol si fotografii : Crestin ortodox .ro

 

27/12/2015 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: