CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O discuţie fără sfârşit – Unirea Republicii Moldova cu România

 

 

 

 

Imagini pentru podul de flori photosAl doi-lea Pod de Flori (17 iunie 1991) – Moldovenii trec Prutul - foto preluat de pe www.europalibera.org

 

 

 

 

Foto: Podul de flori de la Prut – 6 mai 1990

 

 

 

 

 

 

 

 

OBSESIA UNIRII – o discuţie fără sfârşit.

 

 

 

Doar cine nu cunoaşte cele două ţări sau răuvoitorii vorbesc despre o unire de tipul celei din anul 1918. Problema este în realitate mult mai profundă, în primul rând este nevoie de apropierea şi cunoaşterea reciprocă a două societăţi româneşti separate vreme de jumătate de secol.

Dacă ar fi fost o simplă separare ar mai fi fost cum ar fi fost, însă în stânga Prutului una din marile puteri ale lumii a desfăşurat un experiment bine pus la punct de modificare identitară (nici în dreapta Prutului nu a fost cu mult mai uşor!). 

Românii din Basarabia au avut de-a face cu execuţii şi deportări în masă, iar teroarea instaurată de sovietici a avut ca efect modificări profunde – oamenii au încercat să-şi păstreze identitatea naţională astfel încât să nu primească un bilet numai dus către Magadan. 

De la căderea imperiului sovietic există la Bucureşti şi Chişinău obsesia unirii Basarabiei cu România – obsesie încadrată în forma anului 1918, forma cel mai simplu de înţeles, forma prezentă în manualele şcolare şi majoritatea scrierilor. Doar că o astfel de unire este imposibilă, evenimentele istorice nu se repetă de obicei, iar dacă se repetă în general este vorba de dezastre.

La polul opus se găsesc aceia care condamnă „festivismele” şi „podurile de flori”. O condamnare nedreaptă: de unde aveau să ştie în ce lume urmau să trăiască acei oameni curajoşi care au organizat primele treceri libere peste Prut? Podurile de flori au constituit primul mecanism de apropiere dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, un mecanism adaptat la vremurile în care a fost pus în funcţiune.

Bineînţeles, în ziua de azi un astfel de mecanism nu ar mai avea acelaşi efect şi ar constitui o pierdere de vreme. 
Cheia acestei obsesii este integrarea reciprocă. Foarte mulţi dintre românii din stânga Prutului tratează cu prudenţă orice vine din România – încă este vorba de două lumi diferite.

La fel, şi în România există percepţii deformate despre ce se întâmplă la Chişinău.

 „Ţigani fascişti”, „mândrie şi superioritate românească”, „comunişti”, „vorbiţi ruseşte” – toate acestea nu sunt decât stereotipuri nefolositoare, generalizări care dovedesc frica şi lipsa de cunoaştere.

 Singurul leac la toate aceste probleme este constituit de menţinerea drepturilor fundamentale promovate de Uniunea Europeană: libertatea de circulaţie şi libertatea de exprimare.

Românii de pe cele două maluri ale Prutului trebuie să fie liberi să circule în tot spaţiul românesc şi trebuie să putem vorbi liber. Orice fel de cenzură asupra discuţiei despre unire nu poate să fie decât păguboasă.

Singurul drum posibil este integrarea reciprocă: românii din Basarabia să devină o prezenţă obişnuită, să depăşească faza exoticului la Bucureşti, iar românii din România să fie trataţi de la acelaşi nivel la Chişinău.

Trebuie să atingem un nivel al normalităţii şi libertăţii de mişcare în spaţiul limbii române, indiferent de structurile administrative şi ideologiile politice. Aceasta este unirea celor două maluri ale Prutului în secolul XXI.
 
ARHIVA TIMPUL – George Damian

15/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Al doilea pod de flori de la PRUT din 6 iunie 1991. VIDEO

 

 

 

 

16 iunie 1991 – Al doilea pod de flori peste PRUT

Podul de Flori este denumirea a două acţiuni ce s-au desfasurat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, cand, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.  

În mod simbolic, la acest eveniment au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest

detaliu a dat numele acţiunilor respective.

Primul Pod de Flori

A avut loc pe 6 mai 1990.Locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 şi 19:00, să treacă Prutul în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), fără paşaport şi viză.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti.

La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu.

Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povesteşte ministrul Culturii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.

După această acţiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

 

 

Al doilea Pod de Flori

S-a desfăşurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Republica Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.

Mărturii

„Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi.

Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă.

După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii.

De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”

—Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008

„La Pod, în satul meu, venise şi un medic din Chişinău cu baieţelul său care să fi avut vreo patru anişori şi căruia tatăl său îi promisese încă la Chişinău că va vedea români.

Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeţii doriţi. Se vorbea într-o limbă comună – în română.

După două-trei păhăruţe de ţuică începuseră să cânte – intonau aceleaşi cântece comune.

La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băieţelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăţi români. Care-s ei?”

—Grigore Vieru, Primul Testament

O bătrână de 83 de ani, din Albița se duce în fiecare zi pe malul Prutului ca să-și amintească de ”unirea” din ‘90.

Uneori polițiștii de frontieră o găsesc pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în bastonul de lemn și privind țintă peste hotarul de unde începe Basarabia (actuala Repuplica Moldova). „Zi de zi vin și mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui“.

Despre unirea spirituală de o zi a RSSM (actuala R. Moldova) cu Romania, din mai 1990, batrâna își amintește cu drag.

„Mi-am chemat copiii de la Iași, de la Huși să vină. M-am trezit de la cinci dimineața si, cu toții, ne-am dus la vamă.

Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decorații grele și de flori, multe flori“ spune – Ileana Mistreanu printre lacrimi.

„Farmecul acestei binecuvântate zile poate fi definit la infinit. Strigătele românilor de pe ambele maluri ale Prutului și îmbrățișările calde veneau fierbinți, veneau să strecoare în sufletele oamenilor un fior de dragoste, sfințenie și frăție. Milioanele de flori aruncate-n Prut au format un adevărat pod plutitor, care era simbolul frăției, dorinței de apropiere, istoriei comune.

Toți priveau în extaz acele clipe unice, pline de reverie, inimele tuturor vibrau. Vise înalte și răscolitoare îi învăluiau pe toți cei prezenți, care călcau pe trandafiri, pe flori nemuritoare.”

—Vlada Afteni

Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanță, care ne spune că poporul creştin român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice. Sîngele apă nu se face!

Republica Moldova (succesoarea Basarabiei ţariste) este pământ românesc şi creştin, iar limba şi credinţa sunt cele mai de preţ probe ale unităţii poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.

Bibliografie (surse) :

1. Vieru, Grigore (2008). Taina care mă apără. Iaşi: Editura Princeps.
2. Snegur, Mircea (2007). Labirintul destinului. Memorii. Vol. I. Chişinău: Fundaţia Draghiştea.
3. Evenimentul Vaslui – „Poveştile Prutului” articol din 28.06.2007.
4. Vlada Afteni, autor.

sursa: istoria.md

16/06/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: