CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marile religii și câteva din simbolurile lor

 

Simboluri religioase in marile religii

 

 

 

Simbolurile au existat de cand lumea. Fiecare cultura, religie, loc, obiect, a fost asociat cu un simbol de catre cei ce au intrat in contact cu acesta.

Cuvantul „simbol”, provenit din latinescul „symbolum” sau din grecescul „σύμβολον”, inseamna „reprezentare”.

El este, de cele mai multe ori, o emblema sau o imagine asociata cu cateva cuvinte sau prescurtari referitoare la elementul pe care-l reprezinta.

Simbolurile religioase sunt printre cele mai folosite, cunoscute si vechi simboluri din lume. Simbolurile au ajutat intotdeauna la regasirea sau identificarea numitor valori, convingeri, idei sau marturisiri de credinta.

Ele au avut drept prim scop adunarea la un loc a celor ce impartaseau aceleasi convingeri religioase ori culturale.

Simbolurile Religioase

 

Studierea simbolurilor religioase este o ocupatie a celor care studiaza Istoria Religiilor, a acelora care compara credintele popoarelor si analizeaza radacinile fiecarei culturi religioase.

Dupa cum spuneam si mai sus, simbolurile religioase sunt printre cele mai vechi din lume, unele dintre acestea identificandu-se ca avand o vechime de peste 100.000 de ani.

O parte dintre acestea sunt cele egiptene, descoperite in mormintele faraonilor, ele identificand credinta in zei, viata vesnica, cheia vietii, etc.

Unele dintre cele mai vechi simboluri sunt cele intalnite in unele situri arheologice din Africa, acestea datand inca din perioada Epocii de Piatra, adica de acum mai bine de 100.000 de ani.

Aici se pastreaza pigmeti de culoarea ocru (rosu inchis) care erau folositi spre desenarea simbolurilor vanatoresti.

Simbolurile si folosirea acestora in exprimarea plastica a marilor religii

Utilizarea simbolurilor este un fenomen mondial. Arheologul Steven Mithen, in urma multor studii asupra fenomenelor religioase, concluzioneaza cum ca este comun tuturor religiilor faptul ca acestea sa implice si o exprimare plastica a credintelor teoretice. Adica, intotdeauna credintele in fiinte spirituale, in viata de dupa moarte, cat si in alte puteri nevazute, au fost plasticizate in imagini si simboluri fizice, acestea din urma avand drept scop indicarea celor dintai.

Datorita faptului ca, de obicei, tot ceea ce tine de lumea spirituala difera de lumea materiala si senzitiva, a fost intotdeauna dificila intelegerea si exprimarea acelora in sistemul nostru de cunoastere. Daca era usor sa simti ori sa intelegi un lucru suprafiresc, dificultatea aparea insa atunci cand incercai sa transmiti altora acel lucru.

Aceasta problema va fi insa rezolvata in momentul in care lucrurile spirituale au fost „intrupate” in semne vizibile, in simboluri materiale. Prin semne si simboluri, cele negraite si nevazute puteau fi mai usor exprimate, transmise si intelese.

Simboluri religioase in Baha’i

In religia bahai’lor intalnim urmatoarele simboluri, general valabile: steaua cu cinci colturi, steaua cu noua colturi si inelul cu simbol.

Steaua cu cinci colturi simbolizeaza corpul uman si pe trimisii lui Dumnezeu, in timp ce steaua cu noua colturi si inelul cu simbol aduc aminte de perfectiune.

Steaua cu Cinci ColturiSteaua cu Noua Colturi

Steaua cu cinci colturi, numita „haykal”, adica „templu”, este simbolul oficial al religiei Baha’I, dupa cum mentioneaza invatatorii acesteia. Steaua cu cinci colturi a fost folosita ca insemn, in cele mai importante scrisori, atat de catre Bab, cat si de catre Bahaulah.

Steaua cu noua colturi este al doilea mare simbol al bahailor. Potrivit sistemului de calcul numeric Abjad, cuvantul Baha are un coeficient numeric de 9, motiv pentru care aceasta cifra este des intalnita in scrierile, arhitectura si credinta acestora.

Cea mai cunoscuta personificare a cifrei noua este steaua cu noua colturi.

Inelul cu Simbolul Bahai

Simbolul de pe inele este opera lui Abdul-Baha, fiul si succesorul lui Bahaulah. Acesta este cel mai intalnit si folosit simbol al bahailor, fiind folosit pe mai toate inelele acestora. El este pus adesea si pe coliere, bratari, coperti de carte, tablouri, etc.

Acest simbol este alcatuit din doua stele cu cinci colturi si un „baha” stilizat. Linia de jos reprezinta umanitatea si lumea creata, linia cea mai de sus este lumea lui Dumnezeu, iar linia de la jumatate reprezinta manifestarea lui Dumnezeu in lume si revelatia.

Linia verticala este Prima Vointa, care vine din Dumnezeu si strabate, prin revelatie, umanitatea. Cele doua stele ii reprezinta pe Bahaulah si pe Bab.

Simboluri religioase in Budism

Simbolismul budist apare in jurul anului 2100 i.Hr, fiind legat mai ales de simboluri aniconice, ocolind astfel reprezentarea directa a lui Buddha.

Simbolismul cu motive umane a aparut in perioada secolului I, odata cu artele Mathura si arta greco-budista din Gandhara.

Acestea s-au combinat cu vechile simboluri religioase budiste.

Roata Dharma

Roata vietii, „roata dreptatii” sau „roata dharma” este roata ce infatiseaza conceptul budist „dharma”. Numita „dharmacakra”, aceasta arata calea spre iluminare, inca din primele zile ale budismului. Aceasta seamana cu o roata de car de lupta, cu opt sau mai multe spite.

Este unul dintre cele mai vechi simboluri din arta indiana. Cele opt spite ale rotii indica cele Opt Nobile Adevaruri ale religiei budiste. Cercul simbolizeaza perfectiunea dharmei.

Simboluri religioase in Hinduism

De-a lungul sutelor de ani, hinduismul si-a dezvoltat un intreg sistem de simboluri religioase iconice.

Formand iconografia hindusa, aceste simboluri se trag din plasticizarea unor scripturi ori a unor traditii specifice.

Semnificatia exacta a fiecarui simbol difera insa de la loc la loc, de la timp la timp, de la invatator la invatator.

De-a lungul timpului, unele dintre simboluri, precum „svastika”, au ajuns sa aiba o foarte mare varietate de intelesuri, pe cand altele, precum „aum”, au ramas tipice si unice reprezentante ale hinduismului.

Iconografia hindusa este caracterizata prin doua categorii de semne: murti, insemnand semnele exterioare, si mudra, insemnand pozitia trupului si gesturile specifice.

AumSvastika

Aum sau „omkar” este o silaba mistica din religiile Indiei, fiind intalnita atat in hinduism, cat si in sikhism, jainism si budism.

Acest simbol este mai mult o exclamatie de mirare, de venerare, fiind scoasa in vremea rugaciunii.

Astfel, la inceputul fiecarui text hindus, la fiecare sfarsit de text din Vede, cat si la rostirea fiecarei rugaciuni, aceasta exclamatie nu va lipsi din gura hindusului.

Svastika sau „swastika” este un fel de cruce, cu cele patru brate indoite la 90 de grade, in sensul acelor de ceasornic. Acest semn a fost descoperit ca existand inca din Perioada Neolitic. Acesta va reaparea insa, cu putere, in cultura indiana moderna. Datorita asocierii acestui semn cu miscarea nazista, el a ajuns sa fie stigmatizat in lumea apuseana, lovind prin aceasta chiar in radacinile sale.

Astfel, semnul nu mai este folosit foarte puternic in hinduism.

Simboluri religioase in Islamism

Simbolurile religioase intalnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii sustin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o baza traditionala in Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

Semiluna din Islam

 

 

 

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor.

Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

 

 

Simboluri religioase in Iudaism

 

 

Steaua lui David sau Scutul lui David este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase iudaice.

Numele acestui semn vine de la Regele David, autorul cartii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se crede ca folosirea acestui semn a inceput inca din Evul Mediu.

Din punct de vedere geometric, acest semn este un fel de hexagrama. Odata cu infiintarea statului Israel, in anul 1948, Steaua lui David a fost pusa pe steagul national. De asemenea, simbolul a fost asociat si cu Miscarea Sionista.

 

 

 

 

Steaua lui David

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel. Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul.

Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

 

 

 

 

Menorah

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel.

Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul. Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

Tora marturiseste ca Dumnezeu insusi i-a descoperit lui Moise cum sa confectioneze acest sfestnic special, numit menorah. Se mai crede ca cele sapte brate ale sale sunt chipuri ale celor sapte zile ale saptamanii.

Din aceasta se intelege ca Domnul isi doreste o legatura cu poporul Sau tot timpul, iar nu numai in ziua odihnei.

 

 

 

 

Simboluri religioase in Taoism

In filosofia chineza, conceptul de yin si yang este folosit spre a descrie modul in care fortele opuse se intrepatrund in sustinerea lumii. Fiecare lupta cu cealalta, insa o si sustine prin existenta sa. Acest concept, cum ca la baza lumii stau doua puteri egale (dualism) se regaseste in multe dintre stiintele si filosofiile chineze.

 

Yin si Yang

 

 

 

 

Simboluri religioase in Zoroastrism

 

Faravahar este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

 

 

 

 

 

 

 

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate.

In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur.

De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri

Teodor Danalache

21/06/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RELICVE RELIGIOASE CELEBRE

10   RELICVE RELIGIOASE CELEBRE

 

RelicveRelicve 2

 

Milioane de oameni din toată lumea călătoresc pentru a vedea celebrul giulgiu din Torino, materialul care se crede că a fost folosit la învelirea trupului lui Hristos, după răstignirea Sa.

Revista americana  Time ne vorbeste   şi  despre alte relicve religioase, mai puţin cunoscute, dar la fel de interesante şi controversate.

 

Sângele lui San Gennaro

În fiecare an, locuitorii din Napoli, Italia, se adună la aniversarea martiriul patronului lor, San Gennaro, pentru a fi martorii unui miracol: lichefierea sângelui uscat al sfântului. Miracolul are loc pe 19 septembrie, dar şi de încă 18 ori pe an. Faptul că această minune a fost pusă la îndoială de oamenii de ştiinţă nu a oprit sărbătoarea.
Mulţi oameni cred că aşa-zisul miracol al sângelui protejează oraşul de necazuri, cum ar fi pericolul de erupţie al Muntelui Vezuviu, aflat în apropiere. Această superstiţie a fost parţial verificată, în anii în care sângele nu s-a lichefiat şi oraşul s-a confruntat cu tot felul de întâmplări nefericite: ciuma din 1527, un cutremur în 1980 şi chiar înfrângeri repetate ale clubului napolitan de fotbal.

 

Barba lui Mohamed

Se spune că părul a fost bărbierit de pe faţa lui Mohamed chiar de bărbierul favorit al profetului, după moartea sa. Barba sa poate fi văzută astăzi în Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia. Deşi relicvele nu au nici un fel de semnificaţie în Islam, şi chiar profetul a fost împotriva venerării oricui altcuiva în afară de Dumnezeu, mulţi turişti vizitează vasta colecţie de obiecte ciudate ale muzeului, printre care se numără şi mulajul tălpii profetului, dar şi alte obiecte asociate cu Mohamed.

 

Cureaua sfântă a Fecioarei Maria

Se spune că Maria i-a dat cureaua ei ţesută de mână, din păr de cămilă, apostolului Toma, chiar înainte să se ridice la ceruri. Când cureaua a ajuns în Prato, Italia, o capelă specială a fost ridicată pentru a găzdui relicva. Astăzi, Sacra Cintola, cum mai este numită cureaua, este venerată ca relicvă a Fecioarei Maria şi este arătată publicului de cinci ori pe an: de Crăciun, de Paşte, de 1 mai, 15 august şi 8 septembrie.

 

Giulgiul din Torino

Veritabil sau fals, Giulgiul din Torino, o bucată de material lungă de 4,3 metri, gălbuie, despre care unii cred că a fost ţesătura în care a fost îngropat Hristos, a atras milioane de turişti în oraşul italian.

Deşi giulgiul are urme ale unui bărbat crucificat cu răni smiliare celor îndurate de Isus, testele cu carbon făcute în 1988 au arătat că materialul a fost realizat între 1260 şi 1390, prin urmare nu putea fi folosit pentru a înveli trupul Mântuitorului. Totuşi, rezultatele testelor nu au oprit pelerinii să vină şi să arunce o privire la această presupusă relicvă religioasă. Unii credincioşi susţin chiar că testele au fost falsificate şi ar trebui refăcute.

 

Capul lui Ioan Botezătorul

Locul final unde se odihneşte capul lui Ioan Botezătorul variază destul de mult, în funcţie de religia în care crezi. Musulmanii cred că se află în Moscheea Umyyad din Damasc, Siria, în timp ce creştinii cred că este în Biserica San Silvestro in Capite din Roma. Alţii cred că este îngropat în Turcia sau undeva în sudul Franţei.

 

Dintele lui Buddha

Potrivit unei legende din Sri Lanka, un singur dinte a mai rămas după incinerarea lui Buddha. Caninul sau stâng a devenit o proprietate importantă şi se credea că oricine deţine dintele are dreptul divin de a guverna. Cum era de aşteptat, dintele a fost motiv de dispută de nenumărate ori, dar astăzi se bucură de o amplasare paşnică în Tempul Dintelui din Kandy, Sri Lanka.

 

Tunica Maicii Domnului

Catedrala Chartres din Franţa este unul dintre cele mai bune exemple naţionale ale arhitecturii gotice, dar acesta nu este singurul motiv pentru care turiştii o vizitează, în fiecare an. Catedrala găzduieşte o tunică despre care se spune că a fost purtată de Fecioara Maria în timpul naşterii lui Hristos. Sancta Camisia, cum mai este numită, a fost dată bisericii în anul 876 şi s-a crezut că a fost distrusă de un incendiu, în 1194. Trei zile mai târziu a fost descoperită neatinsă, într-un mod miraculous, lucru care l-a făcut pe episop sa creadă că această întâmplare a fost chiar un semn divin de la Maica Domnului.

 

Crucea georgiană

Legendă spune că Sfânta Nino, o femeie care a propovăduit creştinismul în Georgia în secolul IV, a primit o cruce chiar de la Fecioara Maria. Ca şi posesoarei ei iniţială, crucea, acum un simbol major al Bisericii Ortodoxe Georgiene, a călătorit prin numeroase ţări, până să îşi găsească locul în Catedrala Sioni din Tbilisi, Georgia, unde se află acum.

 

Urma tălpii lui Mohamed

Unii musulmani cred că pe oriunde a colindat profetul Mohamed, piciorul său stâng lăsa o urmă care dura foarte mult. Asemenea amprente au fost recuperate din locuri de pelerinaj din Orientul Mijlociu şi sunt acum expuse în moschei, muzee sau alte locuri istorice din regiune. O astfel de urmă este astăzi la Palatul Topkapi din Istanbul.

 

Lanţurile lui Sfântul Petru

Apostolul Petru a fost întemniţat in Ierusalim şi legat cu lanţuri de fier pentru că a predicat învăţăturile lui Isus. Se spune că în noaptea dinaintea procesului său, Sfântul Petru a fost eliberat de un înger. Astăzi, lanţurile sunt păstrate sub altarul principal din basilica San Pietro în Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri) din Roma. Legenda spune că atunci când împărăteasa Eudoxia i-a dat lanţurile Papei Leo I, acesta le-a pus lângă cele cu care Petru fusese legat în închisoarea Mamertime din Roma, iar cele două s-au lipit, în mod miraculos.

Autor: ELENA DAVID

Sursa: Basarabia Literara  md.

 

20/06/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CEL MAI POPULAR NUME ÎN MAREA BRITANIE ESTE ACUM…MAHOMED !Mohammed has become the most popular name for newborn boys in Britain.

Mohamed: cel mai popular nume din Marea Britanie

Conform ultimelor statistici,cei mai multi baieti nascuți in  anul 2009 in Marea Britanie au primit numele de Mohamed, sau variante ale acestuia precum Muhammad, Mehmet, Mohammad si altele. Stirea a provocat  discuții aprinse in randul  britanicilor, discutii întreținute din plin de  declaratiile organizatiilor de extrema dreapta, care trag un semnal de alarmă asupra islamizarii lente, dar sigure a țării.

Potrivit Biroului de Evidenta a Populatiei din Regatul Unit,  Jack, cel mai popular nume ales de parintii britanici pentru băieți  a cedat locul numelui  Mohamed, prezent in 12 variante .

In privinta fetitelor nascute in decursul anului trecut, lucrurile stau inca bine, numele de Olivia fiind cel mai des ales de catre cei care au devenit parinti in anul 2009.

Statisiticile  arata  ca frecvența numelui de Mohamed si a variantelor sale a crescut cu peste 50% din anul 1999 pana in prezent,fapt care a condus în rândul cetățenilor la reacții diverse care au culminat cu afirmatiile date sub acoperire  de către  numerosi politicieni britanici, care s-au declarat consternați si îngrijorați cu privire la viitorul societatii britanice si mostenirea culturii, religiei crestine si a civilizatiei Regatului Unit.


Sursa: DailyMail

Mohammed is now the most popular name for baby boys ahead of Jack and Harry.

Mohammed has become the most popular name for newborn boys in Britain.

It shot up from third the previous year, overtaking Jack, which had topped the list for the past 14 years but was relegated to third spot.

Olivia topped the list for little girls for the second year in a row, behind Ruby and Chloe.

A total of 7,549 newborns were given 12 variations of the Islamic prophet Mohammed’s name last year, such as Muhammad and Mohammad.

Name game: Mohammed is now the most popular name for new-born boys (picture posed by model)

Name game: Mohammed is now the most popular name for new-born boys (picture posed by model)

The second most popular boy’s name, Oliver, was given to 7,364 babies.

Harry and Alfie came in fourth and fifth place respectively.

The official list, which covers all births in 2009 in England and Wales, has ­Mohammed at number 16 but this does not include the many different spellings, which are all ranked separately.

When they are added in, Mohammed zooms all the way up to top spot for the first time.

In order of popularity, the variant ­spellings used during the year were: Muhammad, Mohammad, Muhammed, Mohamed, Mohamad, Muhamed, Mohammod, Mahamed, Muhamad, Mahammed and Mohmmed.

There are still other possible spellings but these were not used for births in England and Wales in 2009. Regionally, the single spelling of Mohammed came top of the list for the West Midlands.

mohammed.jpg

Since 1999 the number of babies called Mohammed, however spelled, has increased by more than half.

In 1999 the name was given to 4,579 newborns.

Going even further back, the single spelling Mohammed appeared at 73 in the list in 1964 and 87th in 1944.

Some names appeared to have been given a popularity boost by celebrity association.

There were 282 boys called Brooklyn, 78 called Romeo and 73 called Cruz – sharing their names with the sons of David and Victoria Beckham.

The top 100 names lists include six new entries for boys: Aiden, Arthur, Frederick, Jude, Stanley and Austin.

The girls’ list had just three new entries: Heidi, Mya and Sara.

Big risers were Lucas, up 19 places since 2008 to 17th in the boys list. Archie climbed 11 places to 20 while Noah jumped 13 places to 32.

For girls, Maisie is increasingly popular, up 29 places to 34.

However, Emma, which not long ago was among the nation’s favourite names, dropped ten places to become the 41st most common name given to girls.

The figures also revealed the continued resurgence of names popular in the early 20th Century. Evie was the tenth most popular girls name last year, up 157 places since 1999.

Ruby has seen a similar rise in popularity – it was not even in the top 100 in the late 1990s. Its return has been linked to the hit song of the same name by the Kaiser Chiefs and Charlotte Church choosing it for her daughter in 2007.

Overall, the popularity of the most common names has changed little, with the top tens for both boys and girls remaining almost identical.

There were 706,248 children born in England and Wales last year.

By Jack Doyle
28 Octombrie 2010

Read more:dailymail.co.uk și Descoperă .ro

30/10/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu