CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof.univ.dr. Nicolae Iuga : Un studiu comparativ privitor la situația limbii române în Austro-Ungaria la începutul sec. XX și în Ucraina la începutul sec. XXI.

Ucraina


Pe 25 aprilie 2019, Parlamentul de la Kiev a adoptat o Lege privind „uti­­li­zarea consolidată a limbii ucrainiene ca limbă de stat” (1), o Lege care, prin prevederile sale, depășește cu succes în sens represiv fostele legiferări austro ungare și ulterior fascisto horthyste în domeniul asigurării „supremației” limbii de stat.

Ținta, pe cât de iluzorie, pe atât de periculoasă, ar constitui o ucrainizarea forțată a celor peste 30% de ruși & rusofoni (2) din totalul populației Ucrainei, aproximativ 15 milioane de persoane, în timp ce o jumătate de milion de români și o sută patruzeci de mii de maghiari ar urma să fie, cum se spune cu cinism american, victime colaterale, scrie prof.universitar dr. Nicolae Iuga în Gazeta de Maramures.

Kingdom of Hungary Ethnic map 1910 : r/MapPorn

Foto: Harta etnică a Ungariei la 1910. Românii apar sub numele de ”olasz”

1. Legislația din Austro-Ungaria referitoare la Învățământ


Să recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii
oficiale din perioada austro ungară și respectiv horthystă. Legea XXXVIII din 1868 conținea pre­vederi referitoare la obligativitatea şi libertatea învățământului; mo­dalitățile de înființare a școlilor primare; școlile confesionale; școlile primare înființate de persoane private sau de asociații; şcolile comunale (populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile secundare, seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; statutul învăţătorilor (3).
Era, totuși, pentru acea vreme o legis­lație liberală, deoarece dispunea ca fiecare elev să şi pri­mească ins­truc­țiunea în limba maternă, în măsura în care acea limbă e una din limbile obișnuite în comună, cu condiția ca în programa școlară să fie introduse materiile stabilite de către stat. Școala era obligatorie pentru toți copiii cu vârsta între 6 și 12 ani.

Confesiunile religioase aveau dreptul să înființeze școli parohiale pe chel­tuială proprie, cu învățători aleși de către preoți, care le stabileau și salariul, iar statul avea dreptul de a inspecta școlile confesionale, cu scopul de a se realiza o educație unitară.

Dar de la acel moment, 1868, și până la încheierea Primului Război Mondial, timp de o jumătate de secol statul maghiar a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a învă­țământului în limbile mino­rităților naționale.
În anul 1872, funcția de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost preluată de către Trefort Ágoston, un om care a urmărit cu obstinație controlul statului asupra școlilor confesionale, elaborând și o legislație anume în acest sens.

Învățământul în limba minorită­ților naționale se sprijinea pe autonomia bisericilor respective, în consecință autoritățile guvernamentale maghiare au luat măsuri care să limiteze drepturile autori­tăților bisericești asupra școlilor confesionale.

Prin Legea inițiată de către ministrul Trefort, Legea nr. XXVIII din 1876, Inspectoratul şcolar regesc era mandatat să ve­rifice şi să aprobe planurile de învățământ, manualele școlare şi materialul didactic, motivația ofi­cială fiind aceea că fiecărui cetă­țean trebuie să i se ofere condiții corespunzătoare pentru însușirea limbii maghiare ca limbă oficială a statului (4).

Astfel, a fost introdusă și în școlile confesionale predarea obligatorie a limbii maghiare, bineînțeles pe cheltuiala parohiilor respective.

Învățătorii care în termen de patru ani nu își însușeau limba maghiară la cel mai înalt nivel erau înlăturați din școli.
După cum a arătat și un diplomat român celebru, statul maghiar nu a înființat pe seama românilor nici o singură școală (5), dar a folosit școlile construite cu banii româ­nilor în scopul maghiarizării acestora.

În plus, în anul 1891 a mai fost dat un articol de lege, așa zisa Lege a „azilelor” (i.e. a grădini­țelor), prin care se instituia obligația tuturor părinților de a trimite copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani la „institutele azilului”, unde urmau să facă „exerciții de evlavie” (!) interconfesionale și să învețe limba maghiară, împotriva drepturilor universale ale părinților de a dispune de orientarea educativă și confesională pentru copiii minori (6).
În fine, celebra Lege Apponyi, Legea nr. XXVII din 1907 îi transforma pe toți dascălii, inclusiv pe învățătorii de la școlile confesio­nale, în funcționari publici și ca atare aceștia erau obligați să depună un jurământ de credință față de stat (7).

În cazul școlilor confesionale, inspecția școlară putea fi realizată nu numai de către revizorii școlari, ci și de către repre­zentanți ai administrației locale, notari comunali și funcționari de plasă care, dacă nu erau mulțumiți de modul în care era stăpânită și predată limba maghiară, puteau dispune suspendarea învățătorului sau, după caz, îndepărtarea lui din învățământ și închiderea școlii.

Iar la art. 12 al acestei legi era prevăzut dreptul guvernului de a dispune desființarea oricărui tip de școală confesională, dacă acest lucru era cerut de „interese superioare de stat”, desigur fără a se preciza care pot fi aceste interese, hotărârea ministrului de resort fiind inatacabilă juridic.
S a putut observa că, în ultimele două decenii de existență a monar­hiei Austro Ungare, notarii comunali maghiari îndeplineau în același timp și veritabile funcții de poliție politică.

Spre deosebire de primari, care proveneau din rândul comunităților locale, notarii erau numiți de către autoritățile centrale și aveau datoria de a observa tot ce se întâmpla în sate și de a raporta la administrația comitatelor.

De exemplu, în cazul mișcărilor de trecere la Ortodoxie a rutenilor din Rusia Subcarpatică de la începutul secolului XX, intervenția represivă a autorităților a plecat de la denunțurile notarilor din mediul rural adresate funcționarilor de la districte sau comitate.

Totodată, prin Legea nr. XXVII din 1907, salariile învățătorilor confesionali au fost majorate de către stat, dar multe parohii nu își puteau permite să plătească salarii mărite, împrejurare în care statul se oferea să dea un ajutor financiar la completarea salariului învățătorului, bineînțeles cu condiția ca acesta să predea disciplinele de la clasă în limba maghiară.

În caz contrar, școala era desființată. Era prevăzut ca limba maghiară să se învețe 13 ore pe săptămână, timp de patru ani de zile.
După datele statistice aferente anului 1891/1892, cele două bi­serici românești din Ardeal, Greco Catolică și Ortodoxă, întrețineau, din mijloace proprii, un număr de 3.083 de școli primare confesio­nale (8).

Urmare a politicilor de ma­ghiarizare prin școală, după apli­carea Legii Apponyi au fost desființate mai mult de jumătate, aproximativ 1.600 de școli confesionale românești fiind transformate în școli maghiare de stat.

Sursa: https://www.wikiwand.com/ro.


2. Legislația ucraineană recentă


Să vedem acuma ce prevederi „europene” are statul ucrainean de azi în ceea ce privește utilizarea limbii oficiale de stat.

În primul rând, Legea a fost adoptată în data de 25 aprilie 2019, fiind aplicabilă din anul 2023 și votată în Parlament de către de un număr de 278 de deputați.(9).

Această țară a fost instigată să provoace Rusia în mod permanent, ba prin anunțarea intenției sale de a intra în NATO cu teritoriile rusești din Est și cu Crimeea cu tot, ba prin atacarea Mitropoliei Ortodoxe aflată în subordinea Patriarhiei de la Mos­cova și, mai nou, Ucraina este instigată să provoace Rusia, prin interzicerea utilizării limbii ruse de către cei 15 milioane de ruși și rusofoni de pe actualul teritoriu, discutabil și disputabil, al acestei țări, căzând victimă în acest fel toate celelalte minorități naționale.
Forțând  sfera noțiunii de „limbă oficială de stat”, în cea mai pură tradiție austro-ungară & horthystă, această lege conține între altele următoarele prevederi(10), în raport cu care noi vom consemna unele probleme care se ridică inevitabil:


(a) „Limba ucraineană trebuie să devină obligatorie ca limbă de comunicare în toate instituțiile de învățământ”.

Probleme: cum mai este posibil, în acest context, învățământul în limbile minori­tăților naționale? Cadrele didactice și elevii vor vorbi limba maternă în sălile de clasă, iar pe coridoare și în curtea școlii limba ucraineană?

Sau se va desființa complet învă­țământul în limbile minorităților (lucru pe care, să recunoaștem, nu l-au făcut de tot nici fascismul și nici comunismul)?  
(b) „Toate ma­nifestările culturale de masă se vor desfășura în limba ucraineană”.
P
robleme: cum se va proceda concret, oratorii, cântăreții etc. vor spune/ recita/ cânta același lucru de două ori, o dată în limba maternă și a doua oară în limba oficială? La teatru, actorii vor fi dublați?

Va fi permis să se cânte imnul UE, „Odă bucuriei” cu versurile lui Schiller în germană sau se va cânta numai în ucraineană?  
(c) „Toate mijloacele de comunicare în masă vor fi în limba ucraineană”.

Probleme: va mai exis­ta presă în limbile minori­tă­ților? Ce are de zis UE care cla­mează „valorile europene”, între care se află și dreptul la păstrarea iden­tității culturale și libertatea de exprimare?  
(d) „Obligația personalului din sectorul serviciilor publice, inclusiv cele proprietate privată (magazine, cârciumi, frizerii etc.) de a vorbi numai în limba ucraineană”.

Probleme: cum se va proceda cu cetățenii străini? Aceștia vor trebui să fie în permanență însoțiți de un traducător? Cum se va dezvolta sectorul turistic în aceste condiții?
Alte probleme: cum vor vorbi deputații din Parlamentul de la Kiev, acei deputați care reprezintă minoritățile naționale? Dacă vor cere drepturi pentru a vorbi în limba maternă, ce se va întâmpla cu ei, vor fi arestați și băgați la pușcărie?

Este adevărat, Consti­tuția Ucrainei, adoptată în iunie 1996, la articolul 10 garantează în vorbe dezvoltarea liberă a tuturor minorităților naționale din țară, dar deputații care au votat pe 25 aprilie 2019 Legea limbii ucrainene nu s-au împiedicat de astfel de fleacuri.
Pentru nerespectarea acestor dis­po­ziții ale legii sunt prevăzute sancțiuni aspre, plecând de la amenzi mari și mergând până la pedeapsa cu închisoarea.

Toți lo­cuitorii sunt obligați să vor­bească limba ucraineană, iar pentru aplicarea legii și pentru con­sta­tarea contravențiilor și a infracțiunilor, legea prevede înființarea unei „Comisii de supraveghere”, adică un fel de Poliție lingvistică, un orwellian Minister al Adevărului, fapt care – trebuie să o recunoaș­tem – a depășit imaginația chiar și a celor mai bizari și mai grotești dictatori ai lumii.

Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor prevă­zute la literele a – d variază între 3.400 12.000 grivne (130-450 dolari) (11), în condițiile în care salariul mediu este de 117 euro.

Pedeapsa cu închisoarea, de până la 10 ani, se poate da pentru eventuale demersuri care ar avea drept scop să confere statutul de limbă regională pentru oricare altă limbă, în afară de ucraineană.
Ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba, am putea să ne servim de câteva exemple. Dacă, de pildă, un consilier român dintr o localitate românească de peste Tisa (din Transcarpatia) va îndrăzni să vor­bească ceva în Primărie în limba română cu ceilalți consilieri și cu primarul, care și ei sunt români, acest consilier va primi o amendă de 7.000 de grivne (aprox. 260 de dolari) (12).

Dacă un învățător sau profesor va încerca să îi explice unui elev ceva, orice, în limba română, acest cadru didactic va fi pasibil de o amendă de 5.100 de grivne (mai mare decât salariul său pe o lună).

La fel în comerț, dacă un vânzător român dintr-o localitate româ­nească va vorbi ceva, orice, cu un client care este și el român, riscă o amendă de până la 6.800 de grivne (aprox. 252 dolari) ș.a.m.d.

Aceste lucruri se întâmplă într o țară în care, repetăm, mai mult de o treime din totalul popu­lației este alcătuită din minorități naționale.

În ceea ce privește cadrele didactice de toate nivelele, acestea vor trebui să obțină un certificat de cunoaștere a limbii ucrainene, care să le dea dreptul să profeseze pe mai departe.

Avem toate motivele să presupunem că acest examen va fi unul cu totul subiectiv și va constitui un pretext ca, la influența ocultă a poliției politice, să fie dați afară din învățământ, aparent legal, oamenii care nu sunt dezirabili în sistem.


3. Comparații și Concluzii


Prin comparație, trebuie să obser­văm că, în cazul maghiarizării forțate de pe timpul Austro Ungariei, mai exact în virtutea legilor Trefort din 1876 și Apponyi din 1907, școlile confesionale în limbile minorităților puteau fi închise, dar numai treptat, una câte una, după o rețetă duplicitară și fari­seică.

Erau ridicate mai întâi standardele în ceea ce privește cu­­­noașterea limbii maghiare, dota­rea materială a școlii și salarizarea învățătorilor, până la un prag pe care parohiile nu și-l puteau permite financiar, după care școala era desființată ca școală cu predare într o limbă minoritară.
Apoi, admi­nistrația de stat venea cu ceva subvenții de la stat, iar școala era reînființată anul următor fără probleme, dar ca școală de stat cu limba de predare maghiară.

În acest fel, în timp de aproximativ trei decenii au fost desființate 1.600 din cele peste 3.000 de școli românești din Ardeal.
Pe de altă parte, în Justiție ad­ministrația austro ungară permitea utilizarea fără probleme a limbii materne, jude­cătorii trebuind să aibă la dis­poziție un traducător.

Să ne reamintim numai că țăranii ruteni din grupul lui Kabaliuc (devenit ulterior în Biserica Ucrai­neană Sf. Alexie Carpatinul), judecați la Sighet în anii 1913 1914 pentru delicte care țineau de libertatea de conștiință religioasă, au fost audiați în limba lor maternă, iar judecătorii aveau un translator pentru limba maghiară.
Administrația austro ungară, rafi­nată, punea în aplicare ceea ce s-ar putea numi disciplina foamei pe termen lung.
Prin comparație, administrația ucrai­­neană de azi, primitivă și bru­tală, interzice pur și simplu într-o bună zi, în mod brusc, utilizarea limbii materne peste tot, în școală, cultură, servicii, media și spațiul public, sub amenințarea unor pe­depse aspre, suprapunând peste disciplina foa­mei, existentă deja, și o a doua formă de constrângere, pe care am putea o numi disciplina bâtei.


Fără îndoială, ceea ce se întâmplă azi în Ucraina poate fi calificat drept genocid lingvistic.

Potrivit noțiunii de genocid, așa cum este definită aceasta în Convenția ONU din 1948 la art. II, aici intră nu numai uciderea fizică a membrilor unui grup, ci și alte acțiuni, precum atingerea gravă adusă integrității fizice sau mentale a membrilor unui grup, sau supunerea inten­țio­nată a membrilor unui grup la condiții de existență care antre­nează distrugerea totală sau parțială a grupului respectiv (13).
Avem aici un genocid legiferat și comis de către stat, prin atingerea gravă a integrității mentale a unor mari grupuri etnice, un genocid în care statul însuși prevede pedepse pentru cei care ar refuza să îl pună în aplicare.

NOTE

1 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji  
2 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589
3 Vezi Constantin Băjenaru, Legislație școlară în perioada dualismului austro ungar, în: https://drive.google.com /file/d/ B0BSB9R7xn9dNVNNY05HRmxySkk/view
4  Idem, p. 241.
5 Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, Ed a IV a, Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 303.
6 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul statului ungar/
7 Constantin Băjenaru, op. cit., p. 243.
8 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile  apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul  statului ungar/
9 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589  
10 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji   
Vezi și: https://www.facebook.com/uniunea.rutenilor.subcarpatici?_tn_=%2CdC R R&eid=ARBBDFVapUA Auru BGS2mCHptBMrv_1w3MjrTWbJmI h8AFEL9W4ePJ bJSEf255zk9lLxe49SpdSbcz   
11 Ibidem.
12 https://www.promptmedia.ro/2019/03/codreanu legea cu privire la functionarea limbii ucrainene ca limba de stat  suprima mai multe drepturi ale minoritatii romane autohtone   
13  http://www.cab1864.eu/upload/CONVENTIA%20PENTRU%20PREVENIREA%20SI%20REPRIMAREA  %20CRIMEI %20DE%20GENOCID.pdf

16/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , | Un comentariu

Ce cred propagandiștii unguri că a fost Transilvania înainte de a deveni presupusa „patrie dintotdeauna a secuilor”?

Harta Transilvania – Transylvania Map autor Gerard Mercator la Amsterdam  1610 – Istoria se repeta Fotografii vechi Arhitectura veche

Harta Transilvaniei – autor Gerard Mercator, Amsterdam 1610

Nu poţi să nu „zâmbeşti a râde”, vorba lui Sadoveanu, când citeşti atâtea gogomănii, care mai de care mai năstruşnice, privitoare la „istoria poporului secuiesc”, scrie ILIE ȘANDRU în https://www.infobrasov.net.

Şi nu sunt „poveşti” pe care le spun oamenii obişnuiţi, secuii de rând, fără pregătire şcolară deosebită, deveniţi, mai nou, fără voia lor, „secui-maghiari” – o nouă etnie inventată de politicieni, cei care, cum spunea Emil Aurel Dandea, „s-au urcat azi în spatele lor”!

Nu, sunt oameni cu o pregătire şcolară superioară. Unii dintre aceştia sunt în stare să susţină nişte aberaţii pe care o minte sănătoasă nu le-ar scrie vreodată. Anume că poporul maghiar, deci şi secuii, este cel mai vechi din lume, iar originea sa trebuie căutată în Rai, la protopărinţii omenirii, Adam şi Eva!!!

Înseamnă deci, dacă ţinem seama de cele scrise de unii „istorici” secui-maghiari, ungurii şi secuii – că aşa au fost ei, împreună de când se ştiu! – au coborât din Rai direct în Transilvania, astfel aceasta devenind „patria dintotdeauna a poporului secuiesc”!

Aşa scrie un oarecare Kádár Gyula într-un articol publicat în cotidianul „Haromszék” (nr. 7434): „Indiferent că le place sau nu – adică nouă, românilor! – patria dintotdeauna a poporului secuiesc este Transilvania, patria maghiară istorică, Bazinul Carpatic, cultura maghiară şi istoria maghiară sunt parte a identităţii secuieşti”! Ce sa mai zici,atata stie el…Dacă bine pricep, din cele scrise mai sus s-ar deduce faptul că nu… secuii sunt parte a identităţii maghiare, ci invers, din moment ce „cultura maghiară, istoria maghiară sunt parte a identităţii secuieşti”!

Nu poţi să nu te întrebi care o fi adevărul: secuii au devenit maghiari, ori maghiarii au devenit secui? După noua identitate pe care o au, cea de „secui-maghiari”, s-ar părea că nu se pune o astfel de problemă din moment ce „istoria secuiască este parte integrantă a istoriei maghiare, iar în cadrul acesteia a istoriei Transilvaniei, aşa cum, de când e lumea secuimea vorbitoare de limbă maghiară este parte organică a poporului maghiar”.

Aşa stă scris în manualul ăla local,de Istoria Secuilor, apărut în 2012, având nu mai puţin de 12 autori!

Cu alte cuvinte, putem spune, precum secuiul: secui-maghiar, ori maghiar-secui„mind egy”! Adică, tot una!

De ce? Fiindcă actualii politicieni secui-unguri susţin, sus şi tare, că secuii nu au avut niciodată altă identitate şi nu au vorbit niciodată o altă limbă decât cea maghiară! 

Evident, sunt falsuri grosolane, pe care le susţin, fără ruşine, cei care doresc neapărat ca secuii să devină unguri, cu toate că tot ei vorbesc, atunci când vor să-şi susţină interesele, de „poporul maghiar” şi cand da bine, de „poporul secuiesc”! Din acestea s-a născut, după cum se poate deduce, un nou popor, cel … „maghiaro-secuiesc”! 

Iar patria dintotdeauna este Transilvania! Să ne întoarcem însă la istoria secuilor, cea din 2012, unde este scris, negru pe alb, că Transilvania „înaintea stabilirii secuilor a fost cămin pentru alte popoare şi culturi”.

Iar, puţin mai departe, se afirmă că „secuii au fost un popor care a dus o viaţă nomadă şi seminomadă”, ajungând pe aceste meleaguri după goţi, gepizi, huni, avari, slavi şi câţi or mai fi fost.

Dacă Transilvania a fost „cămin pentru alte popoare şi culturi, înaintea stabilirii secuilor”, atunci cum rămâne cu afirmaţia făcută de Kádár Gyula – dar şi de alţi „istorici” secui-maghiari, anume că… „Transilvania este patria dintotdeauna a poporului secuiesc”?!

Dacă secuii au fost un popor cu o viaţă nomadă şi totuşi nu au avut o altă patrie în afară de Transilvania, atunci logica ne determină să credem că ei au migrat aici tocmai din Rai! 

Numai că tot în istoria secuilor se scrie că „maghiarimea şi secuimea nu s-au despărţit niciodată, având aceeaşi istorie şi aceeaşi limbă! – a fost supusă unor influenţe lingvistice din lumea uralică unde a trăit”. 

Deci iată că atât ungurii, cât şi secuii – care nu s-au despărţit niciodată! – au trăit cândva, înainte de a se stabili în Transilvania, probabil dincolo de Urali.

Numai că este foarte greu să scrii istoria unui „popor” (secuii nu au fost niciodată un popor în înţelesul exact al termenului, ci doar un grup etnic, care, din datele existente, nu a depăşit niciodată 3-400 de mii de indivizi), când chiar acesta nu ştie cine este şi de unde vine. Tocmai de aceea istoria secuilor nu este altceva decât o înşiruire de mituri şi de legende folclorice.

 Acestea îşi au şi ele rostul şi rolul lor, însă nu pot ţine locul adevărului istoric. Fiindcă istoria este o ştiinţă ce se bazează pe adevăr! 

Este şi motivul pentru care chiar istoricii unguri se contrazic între ei atunci când vorbesc despre unguri şi secui. 

De exemplu, istoricul ungur Karácsony scria, pe la începutul secolului 20 că secuii nu sunt câtuşi de puţin unguri, fiindcă şi-au păstrat nealterat caracterul de popor liber”.

De ar fi fost aşa, atunci secuii n-ar fi devenit niciodată maghiari, ori, mă rog, secui-maghiari, noua „identitate etnică” pe care o au acum…

Dar ceea ce se mai poate descoperi în respectiva „istorie” este că secuii nu au fost niciodată… secui! Ei au fost şi au rămas unguri! „De când lumea, secuimea vorbitoare de limbă maghiară este parte organică a poporului maghiar”! Iar Transilvania este.. „patria istorică” a acestuia. Cu toate acestea, autorii manualului de „istoria secuilor” au trebuit să accepte că pe aici, înaintea ungurilor şi secuilor, în Transilvania au trăit dacii.

 „În sec. I î.Hr. regele Burebista a unit triburile dacice şi a înfiinţat un stat puternic”. Însă „dacii au dispărut definitiv din istorie. Au venit popoarele migratoare. Dar cum au venit, aşa s-au şi dus. Transilvania a rămas pustie”!

Aşadar, vechea teorie imigraţionistă sovietica a lui Robert Roesler este repusă pe tapet! „Salvarea” Transilvaniei s-a datorat „descălecatului maghiar”. Or fi fost şi…5-6 secui între unguri atunci?

Trebuie să fi fost din moment ce „de când e lumea secuimea este parte organică a poporului maghiar”! În toată „istoria” respectivă, nici un cuvânt despre urmaşii dacilor. Adică  despre noi, românii, recunoscuţi de toţi marii istorici. De când e lumea! Cei 12 autori ai manualului nu au văzut altceva decât „ţinutul secuiesc” şi Transilvania ca patrie istorică a maghiarilor, aşa cum o vede şi Kádár Gyula. Gândindu-mă la toate aceste gogomănii ce se pretind a fi „istorie”, mi-au venit în minte cuvintele rostite, într-o anumită împrejurare, de poetul Vasile Alecsandri:

 Mai multă minte sub papucul meu decât sub pălăria ta”!

Cam aşa este, stimabile!

02/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ – un film documentar care trebuie văzut

Atunci când nu îți cunoști istoria, riști să o repeți! Mai ales când forțe oculte doresc să îți șteargă identitatea…

Chiar dacă suntem membrii ai UE și ai NATO, nu înseamnă că există garanții absolute în ceea ce privește integritatea teritorială.

Tocmai de aceea, este necesar să se contracareze manevrele perverse care se operează de mulți ani în direcția ruperii Transilvaniei de România, manevre conduse de extremiștii și revizioniștii maghiari, asistați de români fără minte sau de-a dreptul trădători, care visează la o Transilvanie autonomă economic (în prima fază), politic și teritorial, spune Daniel Roxin http://daniel-roxin.ro/.

În acest context delicat, cu o politică imprevizibilă a marilor puteri, un film documentar precum TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ, este mai mult decât necesar, din mai multe considerente:

le oferă românilor informații extrem de valoroase, sintetizate, comunicate într-un mod accesibil, dându-le astfel o înțelegere mult mai bună asupra propriei istorii, asupra drepturilor istorice pe care le au în Transilvania;

– le oferă străinilor o altă imagine asupra istoriei Transilvaniei decât cea contrafăcută de Ungaria și de mistificatorii istoriei din interior;

aruncă în aer teoriile revizioniste, toată argumentația extremiștilor maghiari care visează încă la o utopică Ungarie Mare, pentru că filmul folosește în primul rând izvoare istorice maghiare. Izvoare maghiare medievale sau moderne care vor fi de acum, mai mult ca niciodată, o uriașă piatră de moară agățată de picioarele extremiștilor maghiari.

TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ este un film documentar care aruncă în aer revizionismul maghiar! E important ca adevărul să ajungă la cât mai mulți!

20/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: