UNGARIA ARE ȘI EA UN ”ȚINUT SECUIESC” dar legislativul maghiar a refuzat recunoașterea secuilor drept grup etnic minoritar

ȚINUTUL SECUIESC DIN UNGARIA: JUDEȚELE TOLNA ȘI BARANYA

Existența secuilor în Europa este general cunoscută. Etnogeneza și istoria acestui grup etnic este puțin cercetată, în mediul științific conturându-se ipoteza unanim acceptată că secuii sunt un popor de origine turcică.

Nu se cunoaște perioada sau data exactă a strămutării secuilor din Asia în Europa însă, potrivit mai multor mărturii scrise de-a lungul timpului, secuii au avut propria lor limbă și scriere (runele turcice), diferită de limba și scrierea românilor, maghiarilor sau a altor popoare cu care au intrat în contact sau conviețuit.

Runele turcice sunt și astăzi folosite în unele localități din România și alte state în care au locuit sau mai locuiesc secui. Un șir de toponime din Ungaria și alte state cuprind numele etnic Secui sau derivate ale acestuia.

Secuii locuiesc atât în Ungaria, cât și în România și Serbia. În România se atestă existența secuilor în județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Hunedoara și Suceava, în Ungaria – în județele Tolna și Baranya, iar în Serbia – în unele districte din Provincia Autonomă Voievodina. Etnicii secui din România reprezintă o comunitate diasporală, dat fiind că matricea etnogenetică secuiască este situată în limitele actuale ale statului maghiar, în județele mai sus amintite: Baranya și Tolna. Centrul administrativ al județului Tolna este situat în orașul Szekszard, din paradigma etnonimului Szekely, iar centrul administrativ al județului Baranya – în orașul Pecz. De asemenea, sursele maghiare atestă prezența etnicilor secui, diferiți de maghiari, în fostele județe Szerém, Temes, Abaúj, Gömör, Bars, Moson și Fejér din cuprinsul actual al Republicii Ungare sau din Provincia Autonomă Voievodina din Serbia.

Este de precizat că în anul 2018 a fost lansată în Ungaria o inițiativă legislativă populară pentru recunoașterea secuilor din județele maghiare Tolna și Baranya (vezi harta), drept grup etnic minoritar, scrie https://cubreacovblog.wordpress.com.

Academia de Științe a Ungariei a avizat favorabil această inițiativă legislativă, iar Autoritatea Electorală Centrală a Republicii Ungare a preluat inițiativa, conform procedurilor. Cu toate acestea, proiectul de lege a fost respins de Legislativul maghiar, care, de asemenea, se opune recunoașterii oficiale a minorității evreiești din Ungaria.

În prezent, există doar 13 naționalități recunoscute de stat în Ungaria: armeană, bulgară, croată, germană, greacă, poloneză, rromă, română, ruteană, sârbă, slovacă, slovenă și ucraineană (în limba maghiară: bolgárok, cigányok, görögök, horvátok, lengyelek, németek, örmények, románok, ruszinok, szerbek, szlovákok, szlovének, ukránok).

Foto: Manifestație sub deviza ”Secuii nu sunt maghiari!”

De fapt, grupurile etnice secuiesc și evreiesc reprezintă, după țigani (300-450 de mii), cele mai numeroase minorități naționale din Ungaria.

Ironia sorții este că tocmai aceste numeroase minorități nu sunt recunoscute oficial de către statul maghiar și nici nu pot beneficia de drepturi naționale, în spirit european.

Alte minorități etnice nerecunoscute oficial în Ungaria sunt: hunii (în maghiară: hunok, de origine turcică, 2 381 de persoane înregistrate la ultimul recensământ), iașii (jászok, de origine osetă/alană), bunevații (bunyevácok, de origine sud-slavă).

Se estimează că numărul etnicilor secui din Ungaria ar fi în jur de 200 de mii. Potrivit mai multor sociologi și etnografi, aceștia reprezintă o minoritare silențioasă, deopotrivă cu minoritatea evreiască mozaică maghiarofonă din Ungaria, care ezită să-și asume și afirme public identitatea distinctă (Ungaria este, în afară de Federația Rusă, statul european cu cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa) și nu-și declară, decât cu rare excepții, această identitate cu ocazia recensămintelor populației.

Una dintre cauzele pentru care evreii din Ungaria ezită să se declare ca atare la recensăminte se explică prin trauma istorică suportată în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când cea mai mare parte a evreimii maghiare a fost exterminată în lagărele de concentrare.

Astfel, un foarte mare număr de cetățeni maghiari declară la recensămintele populației ca ar deține două naționalități concomitent. Desigur, recenzorii și organele de statistică rețin de fiecare dată naționalitatea maghiară ca fiind ”de bază”, iar cea de-a doua naționalitate ca fiind ”facultativă”. Există localități întregi din Ungaria în care între 50% și 90% din populație declară că ar aparține atât etniei maghiare, cât și unei alte etnii nemaghiare. Nu cunoaștem dacă dubla etnie este o invenție pur maghiară sau se mai practică și prin alte state. Autoritățile ungare folosesc pentru asemenea cazuri noțiunea de ”identitate hibridă”. Observăm din harta de mai jos o concentrație maximă de localități din Ungaria populate de persoane de ”dublă etnie” chiar în zona adevăratului Ținut Secuiesc care cuprinde județele Baranya, Tolna și zone largi din județele limitrofe.

Harta Ungariei pe localități după persoanele cu ”dublă etnie”. A két nemzetiséget deklarálók összlakosságon belüli aránya, 2011// Proporția celor care declară două naționalități în totalul populației, 2011. Sursa: Dr. Tatrai Patrik. Etnikai folyamatok Magyarországon az ezredforduló után. Budapest, 2014. // Dr. Tatrai Patrik, Minoritățile etnice din Ungaria după cumpăna dintre milenii. Budapesta, 2014.

Mai mulți cercetători atestă și o ezitare a etnicilor secui din România de a-și asuma deschis și afirma identitatea secuiască distinctă, diferită de cea a românilor sau maghiarilor, vorbindu-se de asemenea despre o minoritate silențioasă. Acum două decenii a fost înregistrată Uniunea Secuilor din România, în frunte cu președintele ei fondator Kiss Kalman, care a clamat constant recunoașterea secuilor ca minoritate națională distinctă, cu toate drepturile aferente minorităților în sistemul democratic românesc.

În istoria veche și cea contemporană se atestă existența mai multor popoare care vorbesc o altă limbă decât cea a strămoșilor lor, adoptând idiomuri străine, cărora le-au conferit particularități distincte, astfel apărând etnolectele. A se vedea irlandezii vorbitori nativi de limbă engleză, evreii vorbitori nativi de limbă idiș (germanică), ladino/sefardă (latină), karaimă (turcică) sau romaniotă (grecească), grecii vorbitori nativi de limbă urumă (turcică), rromii vorbitori ai unor etnolecte românești sau maghiare etc., etc. Mulți cercetători afirmă că secuii vorbesc în prezent un etnolect propriu, de origine maghiară, care nu este identic cu limba maghiară standard vorbită de etnicii maghiari din Ungaria sau din alte state.

Exprimăm opinia că organismele internaționale pentru drepturile omului ar trebui să acorde o atenție deosebită chestiunii minorității secuiești autohtone din Ungaria și să insiste asupra recunoașterii oficiale a acestei minorități silențioase (dar și a minorității evreiești nerecunoscute), susținând orice demers de autodeterminare a acestei minorități de origine turcică în adevăratul Ținut Secuiesc, care cuprinde actualele județe Tolna și Baranya și zone limitrofe din alte trei județe ale Ungariei (Fejér, Somogy și Bács-Kiskun).

Vlad Cubreacov: GHIVECIUL ETNOGENETIC UNGURESC

 

Potrivit mai multor surse străine, inclusiv ungurești, triburile nemaghiare din care s-a constituit plămada etnică ungară și masa demografică pentru maghiarizare, au fost destul de multe și diverse. Să le vedem pe rând…

1. Barsilii/Bersilii (Varsány în maghiară), trib asiatic de origine turcică, înrudit cu kazarii și bulgarii. Numele tribal reprezintă un eponim format după numele strămoșului legendar Barsil/Bersil, considerat a fi fiul lui Togarma și fratele lui Khazar, Avior, Turis, Avar, Uguz, Trn, Znur, Bulgar și Savir/Sabir.

2. Berenii/Barangerii (Berény în maghiară), trib asiatic, presupus de origine tunguzo-manciuriană (turanică), care a făcut parte din marea Hoardă avară, instalat în Câmpia panonică aproximativ în anul 670;

3. Bulacii (Bulak în maghiară), trib asiatic de origine protobulgară (turcică), instalat în bazinul carpatic între anii 750-800, alături de strămoșii nemaghiari ai secuilor.

4. Cozarii (Kozár în maghiară), nume generic dat kazarilor, urmașii lui Khazar;

5. Eslarii (Eszlár în maghiară), trib de origine alană (indoeuropeană).  Numele este păstrat în denumirea localității Tiszaeszlár (Tisza-Eszlár) din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg.

6. Herenii/Cecenii (Herény în maghiară), trib caucazian care a făcut parte din vechea uniune tribală maghiară.

7. Iorșii (Örs în maghiară), trib asiatic de origine turcică. Se presupune că acesta este, alături de Kavari și Kalizi, unul din cele trei triburi kazare care au aderat la vechea uniune tribală maghiară;

8. Ladanii (Ladány în maghiară), trib caucazian de origine iraniană (indoeuropeană) stabilit în Panonia împreună cu ungurii;

9. Nandorii (Nándor în maghiară), trib de origine bulgară (turcică) instalat în Panonia înaintea invaziei maghiare, mai exact în anul 830.

10. Kalizii (Káliz/Kálaz în maghiară) unul din cele trei triburi kazare (alături de Kavari și Iorși), presupus de origine indoeuropeană, care au aderat la vechea uniune tribală maghiară;

11. Kelfanii/Kolpanii (Kölpény în maghiară), un grup etnic european de origine incertă, probabil scandinavă, a cărui denumire s-ar putea să provină din vechiul scandinav kylfingr(de la kylfa – bâtă, ciomag). Au fost recrutați de maghiari ca ostași de elită.

12. Paloții (Palóc în maghiară), populație de origine incertă, presupus turcică, considerată a fi descendentă din Pecenegi, fapt sugerat de etnonimul Paloț < Poloŭț < Poloveț/Polovți atribuit pecenegilor de către slavi.

13. Pecenegii (Besnyő în maghiară), uniune tribală asiatică, de origine turcică, instalată în Câmpia Panonică înaintea maghiarilor. Dintre triburile maghiarizate complet ne sunt cunoscute următoarele:

· Culbeii (Külbej în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Ciurii (Csur în maghiară),  trib de origine pecenegă;

· Erdimii (Értem în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Baii (Baj în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Tolmacii (Tolmács în maghiară), trib de origine turcică de tip peceneg;

14. Sabirii (Szabir/Szabor în maghiară), trib asiatic de origine turcică (hunică) care a participat la etnogeneza kazarilor. Există și ipoteza originii ugro-finice a acestui trib, cu precizarea că a suportat un proces profund de turcizare. De la numele acestui trib provine denumirea Siberia, spațiul de formare a ugrofinicilor;

15.  Secuii (Székely în maghiară), trib asiatic de origine turcică, de tip kâpceac, care a primit un aport turcic suplimentar, prin contopirea cu Bulacii.

16. Șagii (Ság în maghiară), trib de orgine incertă, considerat de unii a fi de origine indoeuropeană, înrudit cu alanii;

17. Tărcanii/Tarcanii (Tarkány în maghiară), trib de origine turcică descendent din kavarii kazari. A nu se confunda cu tribul bașkir al tarianilor (Tarján în maghiară), de asemenea asimilat de maghiari;

18. Varhuniții (Várkony în maghiară), trib de origine avară, al cărui nume este explicat ca fiind unul compus: avar-huni, instalat în Panonia în anul 567.

Bineînțeles că în afara acestor seminții auxiliare ale ungurilor trebuie să luăm în considerație și populațiile nemaghiare, indoeuropene și destul de numeroase pentru acele vremuri, peste care s-au așezat triburile din vechea uniune tribală maghiară (triburi bașkire și 1 trib dominant ugric) la sosirea lor în Câmpia panonică: 1. germanii, 2. slavii, 3. românii.

Faptul că ungurii de astăzi reprezintă rezultatul unui amplu proces de asimilare a diverselor triburi și neamuri nemaghiare iese imediat la vedere dacă analizăm repertoriul numelor de familie maghiare, format în special în secolul XVIII, când posedarea unui nume de familie a devenit obligatorie.

Astfel, în lista celor 98 de nume de familie purtate de peste 10 mii de persoane din Ungaria, listă întocmită potrivit Registrului general al populației din Ungaria, întâlnim următoarele nume etnice:

1. Tóth (214 040 persoane, poziția 3) – cu sensul de slovac(în vechime – sârb).

2. Horváth (199 982 pesoane, poziția 5) – cu sensul de croat.

3. Németh (92 312 pesoane, poziția 9) – cu sensul de german, neamț.

4. Oláh (38 373 persoane, poziția 17) – cu sensul de român, valah.

5. Török (26 944 pesoane, poziția 22) – cu sensul de turc.

6. Magyar (21 050 persoane, poziția 33) – cu sensul de maghiar.

7. Orosz (22 754 pesoane, poziția 50) – cu sensul de rus.

8. Lengyel (14 014 persoane, poziția 66) – cu sensul de polonez, leah.

9. Székely (12 036 pesoane, poziția 77) – cu sensul de săcui, secui.

Totodată, întâlnim destul de des la maghiari și nume de familie formate după vechile denumiri ale triburilor nemaghiare care au fost înghițite de seminția dominantă: Berényi, Varsányi, Herényi, Kozár, Örsi, Eszlári, Nándori, Kálazi, Palóci, Besnyő/Besnyői, Csuri/Csűry, Tarkányi, Várkonyi, Székelyi.

Numele de familie maghiare formate de la nume etnice se situează pe locul II (20%), după numele de familie desemnând ocupații și meserii (40%). Știindu-se că numele de familie au, în general, funcție distinctivă, este ciudat să descoperim în lista celor mai răspândite nume de familie ale maghiarilor din Ungaria, pe poziția 34, numele Magyar.

Această ciudată situație este unică în Europa, după cum unic este și fenomenul asimilării unui număr atât de mare de autohtoni europeni de către o seminție asiatică aluvionară.

Cât privește numele de familie de origine română purtate de maghiarii din Ungaria, vom reține următoarea statistică: Bogdán (17 309 persoane), Fábián (13 987 persoane), Kozma(12 428 persoane), Jónás (12 250 persoane), Major (11 781 persoane).

Publicitate

CÂT DE PURI GENETIC SUNT UNGURII ?

Premierul Viktor Orban a spus recent că își dorește ca ungurii să rămână așa cum au fost în urmă cu 1100 de ani, fără să se mai amestece cu alte popoare, scrie istoricul și jurnalistul George Damian în https://historice.ro/istoria-puritatii-genetice-ungurilor.

Citatul sună cam așa (de aici):

”Nu vrem să ne diversificăm și să ne amestecăm cu alții. Vrem să rămânem așa cum am fost de 1100 de ani aici, în Bazinul Carpatic”.

În mintea lui Viktor Orban acum 1100 de ani Bazinul Carpatic era o zonă perfect delimitată, exact ca delimitarea care apare în hărțile istorice maghiare în ziua de azi.

Și cel mai probabil zona asta trasată la milimetru nu era locuită, aștepta venirea ungurilor. Să acceptăm această ipoteză și să vedem ce s-a întâmplat după ce au venit ungurii 100% unguri.

Venirea ungurilor în Europa, Cronica Pictată de la Viena. Sursa foto

Problemele încep chiar de la început: cele șapte triburi maghiare au venit însoțite de alte triburi de stepă – onuguri, kabari, secui. Deja puritatea genetică ungurească începe să sufere.

Apoi în primii 300 de ani de istorie maghiară, regatul ungurilor a baleiat între germani și bizantini, intrând definitiv sub influența germanică.

Ceea ce a însemnat un influx masiv de nobilime germană în regatul maghiar, la pachet cu o sumă de țărani.

Apoi au venit cumanii, în număr semnificativ, cât să producă o serie de răscoale și războaie civile înainte de marea invazie tătară.

Tratatele cumanilor cu nobilimea maghiară semnalează obsesia cumanilor pentru păstrarea identității: au cerut să fie menționat clar că își păstrează dreptul de a-și purta părul și mustățile conform obiceiului lor.

Înainte de anul 1700 a murit și ultimul vorbitor de cumană din regatul Ungariei.

După invazia tătară și revenirea regalității maghiare sub familii regale străine urmează dispariția Ungariei ca stat în 1526.

Ceea ce este azi Ungaria a devenit pașalâc vreme de aproape 2 secole: a urmat o colonizare masivă cu tot felul de veniți din Imperiul Otoman.

În părțile vestice intrate sub dominație habsburgică s-a intensificat colonizarea cu germani, doar în Transilvania au putut ungurii să mai respire până pe la 1700.

Alungarea otomanilor din Ungaria de azi a însemnat venirea habsburgilor și a unor noi valuri de coloniști germani pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. După Al Doilea Război Mondial au fost expulzați din Ungaria 240.000 de etnici germani – și tot au mai rămas peste 100.000 de germani în ziua de azi.

Una peste alta puritatea genetică a ungurilor stă sub un mare semn de întrebare după 1100 de ani de trafic intens al atâtor popoare prin zonele locuite de ei.

RESTARTAREA TRIANONULUI ȘI REFEDERALIZAREA EUROPEI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 “Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina  şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o  călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs.,bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi  a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba  română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.

 Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc,  amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni”apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen: – fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul  României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al  românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române  ignorând acest gest.

 Vă propun un exerciţiu de imaginaţie….

Ce s-ar fi întâmplat dacă:

–  un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
 – un turist  german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă  reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al  Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.

Sau, să analizămMeciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani, când, la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat „românii = ţigani”.

Să mutăm scenariul în altă parte: Ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani” sau „Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern. De ce îşi permit  asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în  celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu că românii sunt  „un popor paşnic, binevoitor şi primitor” şi, completez eu, un popor „imbecil de tolerant”. 

Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

 

Afirm cu tărie că nu există nicăieri, în lumea civilizată, o ţară care să  acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: AUTONOMIE. Tupeul lor se manifestă şi prin  faptul că ei consideră că pretenţia lor de autonomie teritorială în România e similară cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Gazda mea mi-a spus că, pe lângă „valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi „mămăligari”.

Îşi permit asta în ţara  voastră!

Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, „paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei

– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi,se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania,până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

– Ştefan cel Sfânt (997–1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează.

 Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind, de fapt, esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.

Personalităţile  proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin – român, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar) – sârb (părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, ca şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910, un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri  sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa, în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar  putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul  cetelor mongoloide venite în Europa în  secolul IX?

 Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar, în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

 – După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin  tratatul de la Karlowitz (1699).

– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă  această pretenţie.

– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului  Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.

 – În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, Imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.

 Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri.

Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1.000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de  altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a  existat).

În 1940, în urma  Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind, practic, Transilvania de evrei.

 În perioada 1940–1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia, odată cu invadarea, alături de germani, a Iugoslaviei, în 1941. În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu:  

Un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles), considerând că ar fi normal ca, după ospăţ, valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că, după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: „Săriţi, oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă!”.

 Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez  că nu le va ajunge…

Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”

 

 

  RESTARTAREA TRIANONULUI ȘI REFEDERALIZAREA EUROPEI

 

 

Observând că Europa repetă astăzi, nejustificat, istoria anilor 1933-1939, considerăm necesar să repunem în discuție, cu referire la România, țară prin tradiție obiect al agresiunii, câteva dintre problemele care au frământat popoarele și au impus marilor personalități politice mondiale ale anilor 1918-1920, eforturi de definire și soluționare.
În primul rând, discutarea sub aspect juridic a raporturilor dintre „Alba-Iulia” și ”Trianon”, care tind să constituie o falsă problemă actuală. Bâlbâiala justiției noastre în ultimii ani, cu grave repercusiuni asupra eficacității și securității instrumentelor Legii, ne-au ridicat justificative semne de întrebare în privința capacității juriștilor noștri (ale căror proteste față de lamentabilul spectacol încă nu s-au făcut auzite) de a aborda cu răspundere o astfel de problematică.

De aceea, ne-am încumetat, de pe poziția istoricului, să ne lărgim puțin sfera de investigație, în domeniul dreptului internațional, cu speranța că vom reuși să deturnăm atenția juriștilor, chiar și a celor „de boutique”, spre probleme de interes general, care, nerezolvate, pot avea consecințe ireparabile și că vom pune, în același timp, la dispoziția celor ce azi reprezintă cupola de decizie a lumii, câteva repere utile pentru soluționarea, să zicem, a unor crize reale sau potențiale, repere ce au ghidat cândva efortul de analiză, decizie și acțiune al predecesorilor lor.

Mesajul în 14 puncte dat la „facerea” noii lumi, contemporane, de președintele de atunci al S.U.A., Woodrow Wilson (1913-1921), a însemnat, îndeosebi pentru popoarele încătușate de monarhia bicefală, actul de solidarizare a Lumii libere cu propria luptă pentru libertate. Sperjurul a prins glas și atunci, prin mesajul lui Carol de Habsburg „Către popoarele mele credincioase” (3/16octombrie 1918) dar nu a putut impresiona pe nimeni deoarece omenirea întreagă era în cunoștința de cauză.

Iată care a fost Declarația de răspuns, comună, a Comitetelor Naționale român, cehoslovac, iguoslav și polonez, atât de actuală prin semnificația acordată intenției ascunse în sptele conceptului de „federalizare”:

„Guvernul Austro-Ungar, pentru a salva imperiul Habsburgilor în ajunul derutei sale militare și al descompunerii sale politice, lansează, concomitent cu cererea sa de pace adresată președintelui Wilson, ideea unei federalizări a monarhiei dualiste. Și de această dată, ca întotdeauna, guvernul Austro-Ungariei urmează tradiția sa binecunoscută, de a căuta, prin formule seducătoare să evite marile adevăruri ale gândirii politice.

Reprezentanții oficiali ai Monarhiei de Habsburg, susținuți numai de către maghiari și germanii austrieci, cele două popoare exploatatoare ale unor națiuni care constituie marea majoritate a imperiului, cred că au găsit în ideea federalizării un nou mijloc de a le continua sistemul lor imoral și anacronic de guvernare, îndepărtând consecințele logice de libertate și justiție accentuate de președintele Statelor Unite.

Comitatele reunite ale Naționalităților oprimate din Austro-Ungaria, având în vedere că este vorba de existența lor națională, denunță opiniei publice mondiale acest act de ipocrizie diplomatică.

Bazându-se pe principiul naționalităților și al organizării democratice, singurele temeiuri ale vieții de stat admise de către puterile aliate, aceste popoare au afirmat într-o manieră categorică, prin cuvinte și arme, programele lor politice: constituirea de state naționale independente pe teritoriul actual al Austro-Ungariei. Aceste națiuni, ferm convinse că pacea nu se poate face și nu poate dura pe continent decât prin liniștirea conștiinței popoarelor, contestă prin urmare guvernelor de la Viena și Budapesta, legimitatea politică și morală de a vorbi în numele lor….”.

Noua Europă nu se putea manifesta decât democratic. Soluția pentru care s-a optat a constat în vegherea respectării noilor principii ale dreptului internațional, vizând manifestarea liberă a voinței popoarelor eliberate.

Astfel încât, marile puteri, abținându-se atunci de la orice intervenție în casa altuia, popoarele au decis cu rapiditate:

adunarea reprezentativă convocată de Turcinsky Sv. Martin, la 29 octombrie 1918, de Consiliul Național Slovac a votat în unanimitate independența și unirea Slovaciei cu Cehia; la 14 noiembrie, la Praga, Adunarea Națională consfințea ca act de voință al slovacilor și cehilor nașterea Republicii Cehoslovace cu Thomas Garrigue Masaryk în funcție de președinte;

la 17 octombrie 1918, reprezentanții tuturor slavilor de sud-vest (sârbi, croați, sloveni și bosnieci) alegeau la Zagreb – Consiliul Național Iugoslav care a numit guvernul provizoriu, a proclamat Statul național independent și suveran al sârbilor, croaților și slovenilor (29 octombrie);

la 24 noiembrie Vecea (Adunarea populară) a votat unirea noului stat cu Serbia, urmată fiind de skupstinile populare din Voivodina (25 noiembrie) și Muntenegru (26 noiembrie), Unirea devenind fapt împlinit la 1 decembrie;

la 30 octombrie 1918, în Austria, asumându-și întreaga putere și responsabilitate, Adunarea Națională Provizorie a delegat Consiliul de Stat și a format noul guvern, încredințând mandatul lui Karl Renne;

la 12 noiembrie 1918 s-a proclamat Republica Ungară, Consiliul Național Ungar alegându-l în funcția de președinte pe Karolyi Mihaly.

În acest context, uzând de dreptul la autodeterminare recunoscut popoarelor și urmând drumul deschis de frații basarabeni care proclamaseră unirea cu Țara la 27 martie/9 aprilie 1918, poporul român din Bucovina, Transilvania, Banat și ”Partium” (Teritoriile românești dintre Carpații Occidentali și Tisa) și-a desfășurat și el, în conformitate cu normele și principiile de drept internațional recunoscute, acțiunea proprie pentru independența și unitatea statală…

Ceea ce se întâmplă acum în Europa, prin Uniunea Europeană, nu e decât o tentativă disperată de re-federalizare de tip austro-ungar, prima fază fiind fărâmițarea entităților statale formate la sfârșitul Primului Război Mondial. În cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei s-a reușit. Sunt „în lucru” Italia, Spania și România”…

(Dr. Mircea Dogaru, „Între Alba-Iulia și Trianon – Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune”, Editura Mureș, 2019).

 

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)