Revizionismul unguresc şi Vaticanul

 

Foto: Viktor Orban și Papa Francisc

 

 

 

Vaticanul şi revizionismul unguresc

De multe ori în perioada interbelică Vaticanul s-a plasat de partea ungurilor în dorinţa acestora de încălcare a Tratatului de la Trianon. Cel mai important a fost ajutorul dat Bisericii Romano-Catolice maghiare din Transilvania de a intra în posesia unor averi aparţinătoare, prin Tratatul de la Trianon, Statului Român. Averile respective constituiau patrimoniul aşa-zisului Status Romano-Catolic. Instituţia fusese înfiinţată la sfârşit de  Ev Mediu, de către deputaţii catolici din Dieta Transilvaniei, pentru a avea grijă de averile Bisericii Catolice din Principat.

În 1581 şi 1583, partea cea mai mare a averilor respective fusese donată de Regele Poloniei, care era şi principe al Transilvaniei, Báthory István şi pusă în administrarea călugărilor iezuiţi şi folosul Universităţii din Cluj, cu titlu perpetuu. În secolul al XVIII-lea, Ordinul Iezuit a fost desfiinţat. Averile Statusului, cărora li s-au adăugat noi moşii dăruite de Maria Tereza, au intrat în proprietatea Statului Austriac, administrate fiind de către o Comisie Catolică.

Odată cu înfiinţarea Dualismului Austro-Ungar, 1867, au intrat în posesia Statului Ungar. Baronul Jozsiká, preşedintele Comisiei Catolice a reînfiinţat Statusul Romano-Catolic în 1873, fără a avea nici o aprobare din partea proprietarului de drept din acel moment, Statul Maghiar.

Astfel reînfiinţat, Statusul a fost tolerat de autorităţi, fără a obţine vreodată aprobarea de a reintra în posesia averilor, repetatele sale cereri au fost respinse de Parlamentul de la Budapesta, ultima dată în 1916. Astfel, până la dispariţia Austro-Ungariei, la sfârşitul Primul Război Mondial, proprietar a rămas Statul Ungar.

În 1920, articolul 45 al Tratatului de la Trianon va consemna „Ungaria renunţă, în ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei Monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei”.

Aşadar, toate averile Statusului aflătoare în România reveneau Statului Român. Dar, în perioada interbelică au fost făcute numeroase încercări, în final reuşite, de a ocoli prevederile Tratatului de la Trianon, întrucât posesiunea averilor Statusului oferea o importantă sursă de alimentare a revizionismului maghiar.

Pentru a lămuri definitiv situaţia – problema fiind internaţionalizată, prin plasarea Sfântului Scaun de partea Bisericii Romano-Catolice Maghiare din Transilvania – Carol al II-lea a hotărât, în 1931, înfiinţarea unei Comisii speciale condusă de profesorul universitar clujean Onisifor Ghibu. Comisia a alcătuit trei lucrări ştiinţifice masive: „Un anacronism  şi o sfidare – Statusul Romano-Catolic Ardelean”, Cluj, 1933 (880 pagini); „Acţiunea catolicismului unguresc şi a Sfântului Scaun în România întregită”, Cluj, 1934 (1100 pagini).

Toate atestă – pe baza arhivelor româneşti, maghiare, austriece, a celor de la Vatican – justeţea tezei că averile Statusului Romano-Catolic aparţineau de drept Statului Român. Prin ministerul de atunci, Nicolae Iorga, Regele Carol al II-lea, diplomatul Nicolae Titulescu – au fost de acord cu concluziile Comisiei, într-o primă fază.

Însă, profitând de deruta din ultima lună a Guvernului Iorga, cu ajutorul ministrului Justiţiei, greco-catolicul Valer Pop, şi al ministrului de Externe, catolicul Dimitrie Ghica (fratele viitorului cardinal catolic Vladimir Ghica), se va semna, în mai 1932, la Roma, cu Sfântul Scaun – care făcuse presiuni diplomatice majore – o înţelegere care însemna, practic, împroprietărirea Bisericii Romano-Catolice Maghiare din Transilvania cu averile Statusului Romano-Catolic. Înţelegerea avea o semnificaţie mult mai  gravă, fiind încălcat un articol din Tratatul de la Trianon, întreg Tratatul era pus sub semnul unei posibile revizuiri. Aşadar, o victorie majoră a revizionismului unguresc şi un pericol major pentru România Mare.1

Un lung Raport adresat Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea despre misiunea mea la Roma şi chestiunea Statusului Romano-Catolic Ardelean şi despre peripeţiile prin cari a trecut această chestiune, dela 31 august 1931 şi până la 25 martie 1934, era alcătuită de Onisifor Ghibu şi datat 15 aprilie 1934.2 

Pentru înţelegerea oneroasă de la Roma erau consideraţi vinovaţi: Biserica Romano-Catolică Maghiară din Transilvania, ajutată de Conducerea Bisericii Catolice din Ungaria şi de reprezentanţii Sfântului Scaun.

Se indica şi faptul că atât catolicii, cât şi greco-catolicii români se situaseră de partea ungurilor, fiind legaţi de aceştia prin dependenţa comună de Papalitate; s-a dovedit, astfel, încă o dată în perioada comtemporană, că această dependenţă era pusă, spre deosebire de secolul al XVIII-lea, mai presus de interesul naţional românesc.

Ministrul de Externe în Guvernul Iorga catolicul Dimitrie Ghica, „lucra pe sub ascuns” ca să zădărnicească misiunea lui Onisifor Ghibu; iar Valer Pop, care fusese ministru al Justiţiei până în ianuarie 1932, preşedinte al Asociaţiei Greco-Catolicilor din România, a favorizat şi el Vaticanul. Se adăuga Nicolae Petrescu Comnen, care deşi ortodox(avea veleităţi fanteziste de ascendenţă bizantină) menaja excesiv relaţiile cu Sfântul Scaun, pentru că, în cazul răcirii acestora, credea că şi-ar pierde postul diplomatic la Roma.

S-a dovedit, şi cu ocazia aceasta, că Concordatul cu Papalitatea, din 1929, avea prevederi exploatabile în dauna României.

Din partea Bisericii Romano-Catolice Maghiare din Transilvania s-a dus la Roma, pentru a cere să i se cedeze Statusul, episcopul de Alba Iulia, Majlat Carol Gusztav. L-a însoţit Monseniorul Dolci, Nunţiul Papei la Bucureşti, partizan înfocat al ungurilor. Şi, cu toate că nu avea nici un drept să participe la tratative, Cardinalul Seredi, Primat al Ungariei; faptul dovedind plasarea problemei Statusului în politica revizionistă a Ungariei. Toţi aceştia ameninţau că în cazul ocupaţiei României, se va face un Memoriu la Societatea Naţiunilor.

Li s-a alătura şi un lider important, în plan politic, al ungurilor din România, senatorul Gyárfás Elemér.

Şi, ca să fie totul clar, Guvernul de la Budapesta şi-a dat tot sprijinul, prin Legaţia sa de la Roma.

Problema a ajuns şi în faţa Justiţiei. „Parchetul Tribunlului Cluj – scria Onisifor Ghibu – care vedea în problema Statusului Catolic o gravă prejudiciere a Statului Român şi că se impun măsuri urgente de asigurare a intereselor şi prestigiului acestuia. În consecinţă, s-a permis judecătorului de instrucţie să puie imediat sechestru penal asupra întregii gestiuni a Statusului Catolic”. Dar, măsurile Parchetului nu au fost aprobate de Ministerul Justiţiei. Lucrurile au rămas neclare şi după o dispută în Senat, la 12 februarie 1932. În context, ministrul Valer Pop, „câştigat de unguri”, dădea un interviu ziarului „Erdélyi Lapok”, condus de Gyátfás Elemér, cu concluzia:

„În baza cercetărilor mele, pot declara deja de pe acum că, confiscarea şi luarea în stăpânire a averii Statusului Catolic de către Statul Român e o eroare”.

La  7 mai 1932 se încheie un „acord secret” cu ungurii, sintetizat de Onisifor Ghibu:

„1. Se menţine Statusul Catolic;

2. Se stabileşte, fără nici o verificare, că toate bunurile cari sunt azi în posesiunea sau administrarea Statusului Catolic sunt bunuri de caracter ecleziastic şi aparţin Diecezei Catolice de rit latin de Alba Iulia.

3. Bunurile respective erau reprezentate în faţa Legii de Episcopia de Alba Iulia.

4. Dreptul de proprietate al Episcopiei de Alba Iulia urmează a fi înscris în cărţile funciare.

5. Concomitent, se declară aprobat şi Statutul Organic a Statusului Catolic. Onifisor Ghibu credea că atitudinea lui Nicolae Iorga a fost „inexplicabilă”, iar Acordul era „un monstru juridic”. De asemenea, menţiona că, susţinând puternic Biserica Romano-Catolică Maghiară în obţinerea averilor Statusului, „Roma a devenit un focar al iredentismului unguresc”.

În Memoriul către Carol al II-lea, Ghibu avea concluzii alarmante: „Catolicismul unguresc este o primejdie mortală pentru România”. Şi-i cerea Regelui să intervină pentru a salva „drepturile profund primejduite ale Statului Român”.

Chiar lansa o ameninţare: „Dacă M.V. nu veţi îmbrăţişa personal această problemă, ea va fi rezolvită de Naţiune [subl.n.], pe căile pe cari i le vor impune împrejurările”. Carol nu a ascultat îndemnul şi nici nu s-a speriat de ameniţare. Aprobând cedarea Statusului, a creat o sursă majoră de venituri pentru revizionismul unguresc.3

Deşi nu la nivelul preconizat de Onisifor Ghibu, Acordul de la Roma din mai 1932, a trezit proteste înn lumea românească. Biserica Ortodoxă Română s-a manifestat în două momente majore. În octombrie 1932, avea loc la Bucureşti Congresul Naţional Bisericesc al BOR. În Raportul prezentat, Patriarhul Miron Cristea spunea: „Biserica Romano-Catolică capătă un privilegiu pe care nu l-a avut nici supt Ungaria. Averile Statusului Catolic […] devin de drept ale ei, prin Convenţiunea încheiată între reprezentanţii Guvernului Român şi Sfântul Scaun în mai 1932. Averi care, după dreptul internaţional, trebuiau să revină Statului Român, se dau astfel Bisericii Catolice fără nici o rezervă”.4 

Iar Asociaţia „Andrei Şaguna” a preoţilor ortodocşi din Mitropolia Transilvaniei, întrunită în Congres la Cluj la 6 noiembrie 1933, hotăra să lupte cu toate mijloacele contra Concordatului şi Acordului de la Roma.5

 În martie 1933, însuşi Consiliul Juridic al Ministerului Afacerilor Străine a dat aviz negativ ratificării în Parlament a Acordului de la Roma.6

 În 1933-1934 au fost mai multe intervenţii în Justiţie din partea celor care se opuneau Acordului. La 4 iulie 1933, Tribunalul Cluj, Secţia a II-a, concluziona: „Acordul de la Roma n-are valabilitate, nefiind validat de Parlament. Statusul Romano-Catolic rămâne organ al Ministerului de Culte.”7

Presa  centrală românească a întregistrat disputa şi, în general, a condamnat atribuirea Statusului către maghiari. Ecourile din presă s-au stins pe trei ani.

În decembrie 1934, ultimul articol pe această temă apărea în „Adevărul”.8 Se prezentau lucrările Congresului Asociaţiei Credincioşilor Ortodocşi din 28-29 octombrie 1934, ţinut la Sibiu. Aici, sub semnătura lui Sextil Puşcariu, preşedintele acestuia, şi a secretarului general Ion Mateiu, se emisese un Memoriu, în care era vizat şi Statusul”. 8.

Se constată cu îngrijorare că, catolicismul din România […] devine din ce în ce mai agresiv. F.O.R. [Forul Ortodox Român] respinge cu indignare atacurile sistematice împotriva ortodoxiei […]. acestei acţiuni a catolicismului, pe care o considera primejdioasă nu numai ortodoxiei, ci şi însuşi Statului Român, F.O.R.-ul îi opune hotărârea sa nestrămutată de a  păstra neatinse drepturile Bisericii dominante. […] Respingem încercarea de a acapara pe seama catolicismului unguresc fonduri aparţinătoare în mod exclusiv Statului Român, ca succesor de drept al fostului Stat Ungar. 9.

Cerem ca aşa-zisul acord încheiat la Roma în 30 mai 1932 cu Vaticanul, acord prin care s-a încercat în mod subversiv, să se legalizeze o instituţie maghiară anticanonică, ilegală şi primejdioasă Statului Român, să fie declarat nul şi neavenit, fie printr-un act de guvernământ, fie prin votul Parlamentului, fie prin Justiţie, pentru ca, astfel, Statul Român şi Universitatea din Cluj să intre în posesia averilor deţinute în mod ilegal de Statusul Romano-Catolic Ardelean, averi în mare parte de origine ortodoxă”.9

 În acelaşi număr din „Adevărul” este publicat şi un interviu al lui Sextil Puşcariu se menţiona că problema Statusului Catolic declanşase în Transilvania profunde nemulţumiri şi frămîntări. Averea Statusului se ridica, în momentul cedării ei, la 1,5 miliarde lei; Acordul din 1932 nu a ţinut seama de documentele istorice; averile cedate aparţinuseră, înaintea Trianonului, Statului Ungar, deci după Trianon aparţineau Statului Român.

„Aşadar, Acordul cu Vaticanul e lovit de nulitate, bunurile trebuind să revină României.” Ca urmare Sextil Puşcariu cerea Guvernului să nu-l ratifice. Ziarul consemna şi faptul că, în 2.400 biserici din Transilvania se ţinuseră adunări cu enoriaşii din parohiile respective, în care s-a protestat împotriva Acordului; participaseră sute de mii de credincioşi, organizator fiind Asociaţia Credincioşilor şi Forul Ortodox Romîn. Protestelor din Transilvania li s-au alăturat cele ale mai multor organizaţii din Vehiul Regat, între care şi foarte puternica Societate Ortodoxă a Femeilor Românce, condusă de Alexandrina Cantacuzino.

Cea mai importantă acţiune prin care se putea bloca cedarea averilor Statusului Catolic a fost dezbaterea în Parlament din decembrie 1931 – februarie 1932. A început în şedinţa Senatului din decembrie 1931, zi în care „Universul” scrisese că episcopul romano-catolic de Alba Iulia beneficia de sume substanţiale din partea Statului Român, în timp ce, „prin aşa-zisa instituţie a Statusului Catolic din Ardeal, administrează arbitrat şi ilegal bunuri fundamentale de Stat din Ardeal ce, după Unire, cad deplin drept în patrimoniul Statului Român.”

În plus, spunea în Senat părintele Petre Partenie, episcopul Majláth din Alba Iulia „este un irident faţă de Patria Română”.

Fostul secretar general de la Culte, Alexandru Borza, afirmase şi el că „avem de a face cu o instituţie absolut ilegală şi primejdioasă Ţării, care ar trebui imediat dizolvată”. „Universul” se arăta ferm împotriva episcopului Majláth.10

 Senatorul Partenie anunţa o interpelare pe tema Statusului.

În şedinţa respectivă a Senatului, în legătură cu episcopul Majláth s-a produs o dispută. Senatorul Sandor Jozefs de Packé a sărit în apărarea episcopului, pe care-l considera „un patriot şi un bun român. Nu este iredentist, domnilor. […] Este un om şi un preot sfânt.”

Replica a venit din partea senatorului Laurenţiu Oanea, care se arăta indignat de „formulările îndrăzneţe”; şi adăuga: „Este recunoscut că […] episcopul Majláth [de la Unire] a făcut tot ce i-a stat în putinţă, pe de o parte ca să compromită prestigiul Bisericii Române Unite cu Roma, iar pe de altă parte, a făcut tot ce i-a stat în putinţă contra unităţii Statului Român. […] Toate legăturile şi le face la Budapesta”.11

Disputa în Parlament va continua, pe larg – cu incursiuni istorice şi cu prezentarea acţiunilor antiromâneşti ale reprezentaţilor Bisericii Romano-Catolice Maghiare din România – în februarie 1932. Laurenţiu Oanea anunţa o interpelare la adresa prim ministrului Nicolae Iorga, „asupra politicii Guvernului Român relativ la chestiunea Statusului Romano-Catolic din Ardeal”. Se asocia părintelui Partenie de la intervenţia căruia interveniseră „unele fapte şi măsuri jignitoare pentru prestigiul Statului Român, incompatibile cu suveranitatea Statului nostru constituţional, profund păgubitoare administraţiunii Departamentului Cultelor şi intereselor româneşti”. Se afirma că, dintr-o problemă de administraţie internă se forţase o problemă diplomatică, prin introducerea în dispută a Sfântului Scaun. Iar tergiversarea rezolvării „încurajează şi promovează politica iredentistă de un extrem şovinism contra României, pe care o susţin din veniturile Statusului Romano-Catolic”. Partidul Maghiar declarase formal, pe 6 februarie 1932, „război pe această chestiune”.12

Interpelarea va fi prezentată în şedinţa Senatului din 12 februarie 1932, în prezenţa lui Nicolae Iorga.13

 Laurenţiu Oanea acuza iniţiativa Guvernului de a începe, pe tema Statusului, convorbiri cu Sfântul Scaun, acuza şi activitatea reprezentanţilor Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia la Roma – care se folosiseră de documente neveridice; făcuseră „tot ce au putut pentru a compromite România în faţa Sfântului Scaun şi a forurilor internaţionale”; o propagandă ostilă serveşte „scopuri politice contrarii Statului. […] Propagă, numai în mod şovinist şi numai pentru unguri, ideea autonomiei acestei instituţiuni”. Cu încălcarea Legii, Statusul îşi aprobase, în 1930, Statutul organic, trimis la Roma fără aprobarea Guvernului. În Statut se ştergea dreptul de proprietate al României, trecându-l asupra Episcopului de Alba Iulia.

De asemenea, Statusul s-a sustras de la orice control al Guvernului Român. Şcolile maghiare subordonate au fost puse „în serviciul idealului politic maghiar”. Senatorul se alătura concluziilor Comisiei istorico-juridice condusă de Onisifor Ghibu, cerând lichidarea Statusului; toate bunurile acestuia trebuiau să intre în posesia Statului Român. Gyárfás Elemér, senator şi preşedinte al Statusului, răspundea pe larg, cu o morgă didacticistică. Folosea chiar o formulă des întâlnită în discursurile reprezentanţilor ungurilor din România, atunci când erau învinuiţi de falsificarea textelor unor documente: la mijloc – în cazul documentelor mistificate prezentate Sfântului Scaun – nu fusese o intenţie răuvoitoare, ci „o greşeală de traducere”.

Acuzaţiile din volumele lui Onisifor Ghibu erau considerate „învinuiri nedrepte”. Intervenind în dispută, Nicoae Iorga a avut o atitudine împăciuitoare; punea la îndoială cărţile lui Onisifor Ghibu, considerat „erudit foarte zelos”, dar care „nu are spirit istoric”.

De aceea, nu l-a numit şi pe acesta în Delegaţia care trata „Acordul de la Roma. Iorga emitea o teză evident greşită: Sfântul Scaun este „o autoritate înaintea căreia nimeni nu are a cuteza să spună nici un cuvânt”. Deşi, se demonstrase istoric faptul că faţă de români, imparţialitatea şi onestitatea Papalităţii nu existase în foarte multe momente, începând cu ruperea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în 1700.

Mai mult, Iorga anunţa că va trimite pentru discuţiile de la Roma un ministru catolic, Valer Pop, cu toate că, după Unire, Biserica Greco-Catolică ascultase în primul rând de Papă opunându-se reunificării bisericilor româneşti.

În sfârşit, prim ministrul se amăgea cu ideea că Statusul va aparţine în mod egal Bisericii Romano-Catolice Maghiare şi Bisericii Greco-Catolice Româneşti. Dar, nici un român nu va intra în Conducerea Statusului, şi nici un leu din fondurile acesteia nu va fi îndreptat către românii transilvăneni. Astfel, Guvernul Iorga, la cererea Regelui Carol al II-lea, a făcut o greşeală evidentă. Fără să-şi dea seama, Nicolae Iorga a contribuit, prin Acordul de la Roma, la susţinerea revizionismului unguresc.

Cu toate protestele, hotărârea din mai 1932 a rămas în vigoare. Averile Statusului Romano-Catolic au intrat în proprietatea Episcopiei Maghiare de Alba Iulia. Gyárfás Elemér, preşedintele laic al Consiliului Diecezan Romano-Catolic de Alba Iulia, va deveni şi preşedinte al Comitetului de Direcţie al Statusului, vicepreşedinte era Inczedy Jaxon Odon. Chiar dacă au încercat, autorităţile Statului Român nu s-au putut amesteca în nici un fel în activitatea Statusului. Într-un raport al DGP din 16 februarie 1936, se menţiona faptul că se făceau, de către Comitetul de Direcţie, „abuzuri financiare”. Contraatacând, Comitetul ameninţa că se va plânge Sfântului Scaun de „ingerinţele politice”, şi va cere o audienţă la Carol al II-lea. O Delegaţie a Statusului va merge, într-adevăr la Bucureşti; a fost primită doar de ministrul secretar de Stat Valer Pop – tocmai cel care se plasase de partea ungurilor în tratativele de la Roma din .1932. cu o maximă bunăvoinţă, ministrul greco-catolic a dat Delegaţiei Statusului „deplină satisfacţie”.14 

(Din cauza aceluiaşi fel de atitudine a reprezentanţilor Statului Român, acesta a pierdut şi în litigiile de proprietate cu ordinele călugăreşti catolice ungureşti, cu care au fost multe procese.15

Juridic, problema Statusului Romano-Catolic şi a ordinelor călugăreşti catolice nu fusese finalizată până în 1939, când noul Ministru pentru Minorităţi, prin Secţia sa Juridică, a alcătuit un material extins, incluzând şi evoluţia istorică a problemei şi stagiul în care se ajunsese în acel moment.16 În 1939 tot mai erau litigii între Statul Român, pe de o parte şi ordinele călugăreşti maghiare (minoriţii, premonstratanzii, piariştii ş.a.), iar pe de alta cu Statusul Romano-Catolic (sub denumirea, adoptată în 1932, de Consiliul Romano-Catolic (sub noua sa denumire, adoptată în 1932, de Consiliul Diecezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia).

Autorităţile române au fost obligate, în mai multe rânduri, să ia măsuri faţă de încadrarea acestor organizaţii în miscarea revizionistă. Ca urmare, acestea au acţionat în judecată Statul – fiind vizate Ministerul Educaţiei Naţionale, al Agriculturii şi Domeniilor, al Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Primăria Timişoara. Multe din procese erau încă, în 1939, în curs. La baza acestei evoluţii stătea o problemă de drept a personalităţii juridice a ordinelor călugăreşti, dreptul acestora de a deţine bunuri în proprietate; în caz că se refuza acest drept, bunurile respective reveneau Statului, ele nemaiputând furniza suport material pentru acţiunea revizionistă. Se aduceau în discuţie atât actele de constituire a ordinelor (bule papale, diplome, etc.), cât şi elemente de legislaţie rmânească- legea pentru persoanele juridice din 1924, Legea Cultelor din 1928, Concordatul cu Sfântul Scaun din 1932.

Pentru Status se adăugau prevederi ale Tratatului de la Trianon. Aşadar, un teren vast de interpretări. Validitatea Acordului cu Sfântul Scaun din 1932 privind Statusul era, în 1939, incertă, deoarece el fusese doar semnat şi publicat, nu şi ratificat; ceea ce, în mod normal însemna că nu intrase legal în vigoare, deşi Consiliul Diecezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia (noua denumire a Statusului) funcţiona fără restricţii din 1932. Se menţiona faptul că, în repetate rânduri, Nunciatura Apostolică de la Bucureşti a făcut presiuni pentru rezolvarea problemei. Uneori insistenţa acesteia depăşea limitele diplomaţiei. A devenit, astfel, şi mai clară plasarea Sfântului Scaun de partea ungurilor, care doreau folosirea veniturilor Bisericii Romano-Catolice din România de către forţele revizioniste. (Noi intervenţii avuseseră loc la 30 noiembrie 1939.) Secţia Juridică a Ministerului pentru Minorităţi indica, în 1939, mai multe soluţii. Se afirma că „este preferabilă rezolvarea paşnică”, faţă de eventualele „soluţii judecătoreşti. Motivul; „Statul Român are interes politic neîndoios de a avea raporturi amicale cu Sfântul Scaun”. Se adăuga speranţa că încheierea litigiilor ar da organizaţiilor catolice respective „un statut compatibil cu interesele superioare ale Statului” speranţa că va ajunge, astfel, la „o destindere a raporturilor dintre Stat şi minoritarii de rit catolic”, având în vedere şi „conjunctura actuală”.

Dintre soluţiile propuse micşorarea „numărului exagerat” al ordinelor călugăreşti catolice din România; un control al Statului asupra funcţionării acestor ordine, în schimb recunoscându-li-se pesonalitatea juridică; rămânerea în proprietatea ordinelor doar a bunurilor asupra cărora au documente de proprietate. Pentru aceste reglementări urma să se instituie o Comisie mixtă; Consiliul de Miniştri hotărâse, la sfârşitul lui 1938, o atare Comisie, fiind presat de „Propaganda cu totul dăunătoare intereselor generale ale Statului […], în Ţară (în Transilvania în special) în legătură cu bunurile ce fac obiectul litigiilor.

Această propagandă ameninţă să învenineze grav raporturile dintre populaţiile din Transilvania”. Aşadat, rezolvarea ce dădea câştig de cauză Bisericii Romano-Catolice Maghiare era impusă nu din considerente de drept, ci politice; era o noua cedare a Statului Român în faţa revizionismului unguresc. Din Partea Guvernului de la Bucureşti, în Comisia mixtă erau Lucian Borcea (fost decan al Baroului Sibiu) şi Ion Coroiu (fost decan al Baroului Braşov); iar din partea catolicilor Camil Negrea şi Gyárfás Elemér (preşedintele Statusului). În final, Comisia a fost aprobată de Guvern, la 18 martie 1939 – cu toată opoziţia Ministerului Educaţiei Naţionale. Discuţiile din Comisie nici nu mai aveau rost de facto, bunurile fostului Status Romano-Catolic şi ale ordinelor călugăreşti erau deja în mâna bisericii Catolice Maghiare, veniturile lor susţineau, direct sau indirect, revizionismul Budapestei.

Astfel s-a ajuns la o rezolvare nefavorabilă României. Cu contribuţia mai multor factori: Biserica Romano-Catolică din Transilvania; forţele politice ungureşti din România; Statul Ungar; Sfântul Scaun. Prin urmare, se poate constata faptul că alianţa antiromânească făcută în jurul catolicismului, cuprindea minoritatea maghiară din România, Sfântul Scaun şi Ungaria. Ea corespundea alianţei politice antiromâneşti, care exista deja, între Italia lui Mussolini şi Ungaria lui Horty.

De remarcat că Papa se comportase la fel ca fascismul italian; ceea ce poate fn interpretat şi ca o actualizare a urii vechi împotriva „schismaticilor” ortodocşi, ură care provocase, în 1700, spargerea unităţii religioase a românillor.

Sfântul Scaun era, evident, de condamnat, chiar mai mult decât Ungaria – care-şi anunţa deschis ţeluri antiromâneşti, pe când Vaticanul şi le ascundea cu viclenie iezuită, deşi acţiona la fel de tenace împortiva României. Dar, fărădelegea nu s-ar fi putut face fără ajutorul unora din cei aflaţi în Conducerea României: Carol al II-lea, miniştrii greco-catolici, care puneau interesele Papei mai presus decât cele ale României.

De mirare este faptul că Nicolae Iorga s-a lăsat înşelat, căzând pradă perfidiei acţiunii antiromâneşti.

prof.univ.dr. Petre ŢURLEA

http://www.dacoromania-alba.ro/nr88/vaticanul_revizionismul.htm

Note

* Din volumul I al seriei „Români şi unguri”, în curs de apariţie la Editura Enciclopedică, Bucureşti

1. Verdictul Comisiei din 1931, conform căruia proprietăţile Statusului Romano+Catolic aparţineau de drept Statului Român, a fost reconfirmat de o altă Comisie guvernamentală, în perioada 1946-1948, condusă tot de Onisifor Ghiubu. – Vezi Petre Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 685.

2. Onisifor Ghibu, „Acţiunea catolicismului unguresc şi Sfântul Scaun în România ,Cluj, 1934, p. VIII-CV.

3. În timpul prezentării scrisorilor de acreditare la Vatican ale noului ministru al Bucureştilor, Vasiliu, la 20 iulie 1932, Papa s-a arătat foarte binevoitor. Se raporta la Bucureşti că „Sfântul Părinte mulţumeşte Suveranului [Regele Carol al II-lea] pentru executarea Concordatului şi recentului Acord pentru catolici, cari vor fi totdeauna cei mai credincioşi supuşi ai Regelui. [….] Atmosfera a fost de vie simpatie şi cordială solicitudine”. MAE, fond 71, Vatican, vol. 20, f.9.

4. „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, 1932, p. 689. În mai multe rânduri, poziţia Patriarhului Miron Cristea faţă de acţiunile Bisericii Catolice Maghiare din România a fost criticată de Nunţiul Papal de la Bucureşti. – Vezi şi AMAE, fond â, Vatican, vol. 20, f. 168.

5. Apud Onisifor Ghibu, „Acţiunea catolicismului…”, op. cit., p. 896-898.

6. Idem, p. 903.

7. Idem, p. 844-875. Procesele pe tema legalităţii cedării averilor Statusului Romano-Catolic vor continua. Supărat, Nunţiul Apostolic la Bucureşti, la 12 noiembrie 1938, a intervenit la secretarul general al Ministerului de Externe. Ca urmare, Ministerul i-a cerut la 13 noiembrie 1936, avocatului Ovidiu Demetrescu, din Contenciosul Ministerului Instrucţiunii Publice, să amâne toate procesele privind Statusul. AMAE, fond 71, Vatican, vol. 20, f. 123-124. La 12 ianuarie 1937, Ministerul de Externe, prin Alexandru Cretzianu, cerea noi amânări ale proceselor. – Idem, f. 125-126. Era o evidentă dorinţă a unor autorităţi centrale ale Statului Român de a stinge aceste procese, pentru a da satisfacţie Vaticanului. Sistemul juridic, însă, s-a arătat refractar. Ultima menţiune arhivistică asupra problemei respective datează din 27 mai 1938 – O notă către Ministerul de Externe, în urma unei adrese a Nunciaturii Apostolice de la Bucureşti, Consiliul Diecezan din Alba Iulia (noua denumire a Statusului) avea un proces încă din 1931, în curs la Tribunalul Cluj, 60 membri ai acestui Consiliu erau acuzaţi de fraude în dauna Statului Român. La 13 aprilie 1938, judecătorul de instrucţie îi citase pe cei 60, care erau ameninţaţi cu trimiterea în faţa Tribunalului Militar. – Idem, f. 250.

8. „Adevărul” din 18 decembrie 1934.

9. Un exemplar la AMAE, fond 71, Vatican, vol. 20, f. 114.

10. „Universul” din 21 decembrie 1931.

11. „Monitorul Oficial”, III, Dezbaterile parlamentare, Senatul, nr. 23, 16 ianuarie 1932, şedinţa din 21 decembrie 1931, p. 462-464.

12. Idem, nr. 27, 13 februarie 1932, şedinţa din 6 februarie 1932, p. 462-464.

13. Idem, nr. 30, 25 februarie 1932, şedinţa din 12 februarie 1932, p. 744-766.

14. ANIC, fond DGP, dosar 50/1936, f. 1-3.

15. Vezi şi AMAE, fond 71, Vatican, vol. 20, f. 137-140.

16. Idem, f. 423-431.

Publicitate

Ce mai spune presa ungurilor din județele Covasna și Harghita? O revistă a publicaţiilor de limbă maghiară apărute în perioada 01-15.082018

 

 

 

 

 

O revistă a presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita.

 

 

 

Românii din Târgu Secuiesc trăiesc în teroare? / Lucruri nereale în cadrul postului de televiziune Realitatea

Duminică (29.07.2018), în Piaţa Constituţiei, aproximativ 200 de persoane au protestat faţă de modificarea codului administrativ şi au cerut anularea pragului de 20% care asigură utilizarea limbii materne.

Postul de televiziune Realitatea a abordat tema în cadrul emisiunii Jocuri de putere. Ulterior în studioul de televiziune au apărut şi reprezentaţi ai protestatarilor, în frunte cu Mihai Tîrnoveanu din Braşov.

Tîrnoveanu a vorbit în mai multe rânduri de cei doi bărbaţi din Târgu Secuiesc, condamnaţi pentru terorism: aproape că au fost aruncaţi în aer şi, ca atare, a fi român în Ţinutul Secuiesc nu este un lucru sigur.

Noi am fost ţintele teroriştilor condamnaţi definitiv. Cei care am mărşăluit, printre care şi copii – a mai spus el.

Sursa: Szekely Hirmondo din 01.08.2018

Dezbatere privind actualitatea abordării autonomiei/ Este nevoie de un punct de vedere comun.

 

In ceea ce priveşte edificarea viitorului Ţinut Secuiesc autonom, baza ar trebui să o constituie scaunele istorice sau judeţele Harghita, Covasna şi Mureş? Care dintre proiectele autonomiste ar trebui înaintate şi când?

Acest lucru poate fi condiţionat de sosirea momentului considerat corespunzător? Acestea au fost cele mai importante probleme legate de modul de realizare a autonomiei, dezbătute în cadrul unei mese rotunde organizată la Tusvanyos şi moderată de redactorul Kozan Istvan. Invitaţii au oferit răspunsuri diferite.

În calitate de vicepreşedinte executiv al UDMR, Szekely Istvan a subliniat că partidul său este adeptul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Tocmai din această cauză a finalizat propriul său proiect autonomist, însă nu consideră oportună înaintarea acestuia. Acest lucru are sens când există măcar dezbateri cu partea română, ceea ce în momentul de faţă este exclus. Acest lucru poate fi constatat în urma respingerii proiectului autonomist înaintat de către Kulcsar Terza Jozsef.

El a mai spus că cele trei judeţe trebuie să reprezinte punctul de pornire al organizării Ţinutului Secuiesc autonom, fiindcă are şanse mai mari dacă la baza acestuia se află unităţile administrative deja existente. Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs consideră că promovarea principiului autonomist şi conştientizarea acesteia de către opinia publică română a sosit de multă vreme.

În opinia sa, societatea viitorului este coordonată de voinţa oamenilor iar în privinţa autonomiei acest lucru a existat dintotdeauna în sfera secuilor. Depinde exclusiv de noi care moment îl considerăm corespunzător în privinţa problemei autonomiei. Cea mai autentică în această problemă este comunitatea care îşi ridică glasul în interesul propriului său viitor. Pe această cale, comunitatea îi aduce la cunoştinţa majorităţii faptul că doreşte autonomie.

Atitudinea – în momentul de faţă nu este de actualitate slăbeşte situaţia noastră – a mai adăugat el. Balint Jozsef, preşedintele Consiliului Naţional Autoguvernamental al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, a subliniat că necesitatea autonomiei trebuie subliniată în permanenţă.

El a mai adăugat că rezultatele ar fi mai fructuoase dacă în locul propriei noastre comunităţi am vorbi despre aceasta cu românii şi dacă ne-am strădui ca ei să înţeleagă esenţa.

În ceea ce priveşte punctul de plecare – adică varianta opt scaune sau trei judeţe – nu trebuie să se discute despre acest lucru, ci despre obiectivul comun şi anume modul de realizare a regiunii autonome. Santa Imre a declarat în numele preşedintelui filialei Covasna a Partidului Civic Maghiar, Kulcsar Terza Jozsef, care a lipsit de la discuţii din motive personale: dezbaterea autonomiei a fost de actualitate în trecut, este de actualitate în momentul de faţă şi va fi de actualitate şi în viitor, chiar şi în situaţia în care majoritatea nu doreşte să discute deocamdată despre acest lucru.

Românii vor putea înţelege aceasta dacă vorbim despre ea. Putem conta pe sprijin dacă avem un punct de vedere comun şi dacă reprezentăm acesta în mod unitar.

Sursa: Szekely Hirmondo din 02.08.2018

 

Contestaţia lui Iohannis / Anularea drepturilor minoritare valabile

Cseke Attila, conducătorul fracţiunii UDMR din Senat, consideră că este îngrijorător şi inexplicabil că preşedintele Klaus Johannis ar anula drepturile minoritare care figurează în acordurile internaţionale. Cseke Attila a reacţionat la faptul că în urmă cu o zi preşedintele a atacat la Curtea constituţională noul cod administrativ, în contestaţia sa formulând o serie de obiecţii împotriva prevederilor care aduc precizări în privinţa utilizării limbii minorităţilor sau care extind utilizarea limbii.

Generează îngrijorare ideea potrivit căreia în timp ce România se consideră un stat model în domeniul protecţiei minorităţilor, preşedintele contestă la Curtea Constituţională dreptul utilizării limbii materne de către minorităţi – a arătat Cseke Attila.

El a mai spus că preşedintele obiectează în legătură cu unele articole care se află în vigoare de 17 ani. În opinia preşedintelui, în România nu este necesară susţinerea utilizării limbii materne a minorităţilor.

Mai mult decât atât, ar trebui diminuate şi drepturile care apar în lege de 17 ani. În opinia UDMR, acest lucru este inacceptabil şi inexplicabil- a mai subliniat Cseke Attila.

Sursa: Haromszek din 02.08.2018

 

 

 

Luptă autonomistă dezbătută

 

Autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc parcă ar fi fost scoasă de pe agenda de lucru, sarcinile în această problemă fiind bifate prin intermediul acordului nesemnificativ între cele trei partide şi prin înaintarea documentului în parlament.

Dezbaterile referitoare la autonomie se află în acelaşi stadiu în care erau şi în urmă cu zece ani: dacă este sau nu de actualitate şi care ar fi calea cea mai corectă? Edificarea acesteia prin tactica paşilor mici sau revendicarea maximă? Este nevoie de popularizarea şi explicarea esenţei pentru maghiari?

Ar fi important ca românii să înţeleagă ce anume dorim? Anii trec iar noi nu ajungem cu nimic mai aproape de scop.

Mai mult decât atât, puterea română în exerciţiu ne ştirbeşte în permanenţă drepturile. Dezbaterea autonomistă desfăşurată la Tusvanyos a fost descurajatoare din mai multe puncte de vedere. Nu numai din cauza faptului că partidele şi reprezentanţii organizaţiilor repetă acelaşi lucru de ani de zile.

Treptat, cuvintele au devenit lipsite de conţinut şi a reieşit că nu există disponibilitate în sensul ajungerii la un numitor comun în cele mai fundamentale probleme. Trei partide şi două organizaţii se divid în două tabere: pe o parte se află UDMR, organizaţia care se bucură de o susţinere de 80% din partea maghiarilor din Transilvania dar care nu consideră obţinerea autonomiei niciodată de actualitate.

De partea cealaltă se află Partidul Civic Maghiar, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania, care vorbesc despre autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc ca despre cel mai important obiectiv al lor dar abia au puterea necesară în această privinţă.

Organizaţiile fac fel de fel de acuzaţii, arată unele spre altele iar esenţa dispare în lupta lor politică. Pe lângă toate aceste aspecte, dezbaterea de la Tusvanyos a reflectat asupra unui punct important: cuvintele autocritice ale lui Szekely Istvan, vicepreşedintele executiv al UDMR, au indicat latura ce mai mârşavă a marii lupte autonomiste secuieşti: toată lumea se plânge şi aşteaptă ca totul să pice din cer, dar nimeni nu încearcă să creeze instituţiile de bază posibile prin actuala lege sau să elaboreze condiţiile funcţionării regiunii autonome de viitor.

Politicianul din Ţinutul Secuiesc se trezeşte de dimineaţă şi după ce vede că legea care prevede autonomia nu a apărut în Monitorul Oficial se relaxează în ideea că nu are în continuare treabă. Există mult adevăr în cuvintele sale.

Pot fi organizate fel de fel de conferinţe, specialiştii pot vorbi despre un viitor frumos, dar ce se întâmplă dacă nimeni nu realizează un proiect bugetar, dacă nimeni nu formulează în mod concret ce anume am face cu economia noastră, cu educaţia şi cu cultura noastră.

Românii nu înţeleg nici în momentul de faţă ce anume dorim, iar noi suntem incapabili să întocmim un proiect autonomist acceptat şi susţinut de toată lumea.

Sursa: Haromszek din 07.08.2018, autor Farkas Reka

Publicat şi tradus de:

 

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 15 / 01-15.082018

Sf. Gheorghe 30.08.2018

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/07/o-istorie-a-zilei-de-7-septembrie-video-2/

Ce mai spun ziarele ungurilor din România ? O revistă a publicaţiilor de limbă maghiară apărute în perioada 11 aprilie – 9 mai mai 2017

O revistă a presei maghiare din România 

 

Camera Deputaţilor a respins proiectul autonomiei. Intervenţii, reacţii româneşti

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc privind autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, care a fost înregistrat la Camera Deputaţilor de deputatul Kulcsar Terza Jozsef, ca propunere legislativă individuală. Proiectul, care a primit aviz negativ de la toate comisiile de specialitate, a declanşat o dezbatere aprinsă de mai bine de o jumătate de oră în Cameră.

Trei deputaţi din fracţiunea UDMR au argumentat legitimitatea revendicării autonomiei, în timp ce nouă deputaţi români, respectiv reprezentantul fracţiunii minorităţilor altele decât cea maghiară au susţinut netemeinicia şi respingerea proiectului.

Camera Deputaţilor a confirmat raportul comisiei de specialitate de respingere a proiectului autonomiei cu 218 voturi pentru şi 20 împotrivă.

Proiectul a fost votat doar de fracţiunea UDMR, toţi ceilalţi au fost împotriva lui, însă votul final îi revine Senatului.

Nu proiectul autonomiei a eşuat, ci democraţia românească – a declarat Kulcsar după decizia Camerei.

În opinia lui esenţial este că atât politicienii români, cât şi opinia publică ştiu acum ce doresc secuii. În timpul dezbaterii Kulcsar a afirmat printre altele: Secuii au luptat pentru apărarea creştinismului alături de Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, care i-au recunoscut.

Persoanele şi instituţiile care susţin că Ţinutul Secuiesc nu există sunt dirijate de la spate, sunt învrăjbite împotriva maghiarilor şi secuilor.

Lor le transmit să-şi înveţe propria istorie. Comunitatea maghiară din România nu cere mai mult decât i se cuvine fiecărei naţiuni europene. Europa sprijină autonomia, acesta e cel mai important mesaj al comunităţii europene după evenimentele din Catalonia.

El a mai subliniat: Nu dorim modificarea graniţelor, ci doar autonomia teritorială a ţinutului secuiesc în interiorul statului român.

Asta aşteptăm de 100 de ani, aşa cum s-a promis în Declaraţia de la Alba-Iulia.

Citez: Libertate naţională deplină pentru toate popoarele. Învăţământ, administraţie, justiţie în limba maternă, asigurate prin intermediul oamenilor care aparţin de respectivul popor şi reprezentare proporţională a fiecărui popor în organismele legislative şi guvernamentale.

În Europa funcţionează mai multe autonomii teritoriale, de pildă în Italia, Finlanda sau Belgia. Autonomia teritorială nu încalcă Constituţia României. Şi constituţia Italiei stipulează statul unitar, indivizibil, suveran şi independent, dar acolo există provincii autonome.

Autonomia teritorială se referă la un teritoriu, nu la un grup etnic. Săptămânile trecute s-a citit în Parlamentul României o declaraţie de intenţie privind dorinţa de unificare cu Republica Moldova. Dacă acest lucru s-ar realiza, în statul unificat ar exista şi autonomie teritorială, cea a găgăuzilor.

Dacă pentru ei se poate, de ce nu s-ar putea şi pentru secui? Ori s-ar desfiinţa autonomia teritorială a Găgăuziei?, a insistat el. Şi-a exprimat speranţa că, prin votul pozitiv acordat proiectului de autonomie România se achită de promisiunea făcută maghiarimii în urmă cu 100 de ani.

Dacă nu se respectă Declaraţia de la Alba-Iulia, noi maghiarii, dar nici românii nu avem ce sărbători anul acesta.

Kulcsar a mulţumit fracţiunii maghiare pentru atitudinea sa unitară şi susţinerea proiectului, în opinia sa acest lucru reprezintă un mesaj important pentru comunitatea, pentru alegătorii maghiari. El a mai adăugat: şi partidele româneşti s-au comportat unitar, au condamnat cu toţii, fără excepţie, propunerea de autonomie.

În final el a afirmat că lupta pentru autonomie trebuie continuată, şi o va şi continua. Autonomia maghiarilor din Transilvania nu poate fi dată deoparte şi tratată apoi ca şi când n-ar exista. România va trebuie să se ocupe de ea mai devreme sau mai târziu.

Centenarul Declaraţiei de la Alba Iulia e o ocazie excepţională pentru ca maghiarii din Transilvania să vorbească deschis, sincer în faţa majorităţii româneşti despre dorinţele sale – deci şi despre autonomie. În Europa s-a dovedit de mai multe ori că, comunităţile naţionale autonome sunt adevărate motoare ale vieţii economice şi culturale. Nu s-ar întâmpla altfel nici în cazul ţinutului secuiesc – a arătat Korodi Attila în 11 aprilie, după dezbaterea proiectului autonomiei în Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterii din Parlament Korodi a afirmat că e regretabil că, în ultimele decenii, în discursul public, în media şi în retorica multor politicieni din România autonomia a căpătat conotaţii negative, deşi acest cuvânt figurează şi în Constituţia ţării.

Acum sarcina noastră este să stabilim o serie de dialoguri cu majoritatea românească despre ce înseamnă pentru noi autonomia, ce dorim concret şi cum vedem realizate în practică aceste lucruri.

Trebuie să-i facem pe români să înţeleagă că autonomia nu ia nimic de al România şi nu ştirbeşte drepturile românilor. Nu ni se pot refuza drepturile colective care ni se cuvin.

APCE a formulat în 1993 recomandarea potrivit căreia trebuie asigurate drepturile colective ale minorităţilor naţionale în sensul că acestea să-şi poată organiza autonom viaţa şi să-şi manifeste pe deplin identitatea. România trebuie deci să depăşească nivelul drepturilor individuale în direcţia drepturilor colective.

Reacţii româneşti

Reprezentanţii partidelor de opoziţie de dreapta au considerat că propunerea legislativă este un atac deschis la adresa unităţii satului naţional român. Potrivit reprezentanţilor PNL şi PMP, teritoriile administrative secuieşti, reînfiinţarea scaunelor ar întoarce ţara în evul mediu.

Reprezentantul USR a spus: maghiarii pot conta oricând pe sprijinul USR pentru revendicări legitime – aşa cum s-a întâmplat în cazul reînfiinţării şcolii romano-catolice din Tg. Mureş sau la micşorarea pragului de utilizare a limbii materne – însă nu poate sprijini propunerea privind acordarea unor drepturi speciale ţinutului secuiesc considerând că e o formă mascată de autonomie pe criterii etnice.

Vasile Suciu-PSD a încercat să aibă un ton mai prietenos, a subliniat colaborarea coaliţiei cu UDMR şi i-a îndemnat pe colegii deputaţi să nu adâncească prăpastia dintre români şi maghiari cu declaraţii aprinse în anul centenarului.

Dar a considerat că proiectul autonomiei nu poate fi asumat. Mihai Tudose a formulat mai sec: în opinia sa este ruşinos pentru UDMR că a deschis această dezbatere, chiar dacă deschisă şi prietenoasă. Varujan Vosganian a afirmat că românii sunt datori să îndeplinească promisiunile făcute în 1918 cu privire la folosirea limbii materne, învăţământul, drepturile colective ale minorităţilor, însă prin Declaraţia de la Alba-Iulia nu s-a promis autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Sursa: Haromszek din 11.04.2018

 

Şedinţa comisiei de specialitate a Consiliului Europei la Balvanyos

Consiliul Judeţean Covasna a adoptat vineri (13.04), în şedinţă extraordinară, proiectul acordului financiar dintre Consiliul Europei şi administraţia judeţeană. La invitaţia consiliului judeţean, Congresul Autorităţilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE) organizează la Balvanyos, la sfârşitul lunii mai, o şedinţă a comisiei de specialitate, respectiv o conferinţă.

Bugetul estimat al evenimentului este de 50 de mii de euro, consiliul judeţean contribuie cu 10 mii de euro din bugetul propriu, în timp ce Consiliul Europei alocă consiliului judeţean 15 mii de euro din fonduri nerambursabile.

Sursa: Haromszek din 16.04.2018

 

Consiliul Europei în vizită

Deputaţii covăsneni Kulcsar-Terza Jozsef şi Benko Erika au informat delegaţia pentru drepturile omului a Consiliului Europei (CE) cu privire la situaţia minorităţii maghiare. Vizita oaspeţilor are legătură cu pregătirea raportului CE privind România, iar la întâlnirea din Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor au fost prezenţi şi reprezentanţi ai minorităţii rome, cât şi ai partidului de guvernământ.

Potrivit politicianului Partidului Civic Maghiar, cei doi raportori ai Comisiei Europene pentru Probleme Rasiale şi Intoleranţă – Predrag Raosavljevij (Bosnia-Herţegovina) şi Tena Simonovic (Croaţia) – s-au raportat cu înţelegere la situaţiile de încălcare a drepturilor maghiarilor din Transilvania, cât şi la ambiţiile politice ale acestora.

Politicianul i-a informat cu privire la cazurile tot mai numeroase de încălcare a drepturilor – la faptul că legea şi autorităţile fac imposibilă folosirea simbolurilor, la abuzurile organelor guvernamentale, la desfiinţarea treptată a învăţământului maghiar, dar şi la înmulţirea manifestărilor antimaghiare din media şi sport.

Soluţia tuturor acestor probleme ar fi instituţia autonomiei – a spus Kulcsar-Terza, vizavi de care însă politicul a dezinformat permanent opinia publică românească. Acesta este probabil motivul pentru care la dezbaterea proiectului statutului autonomiei parlamentarii au vorbit despre coşmarul modificării graniţelor.

Dar la această strategie s-a adaptat şi parlamentarul social-democrat prezent la această întâlnire, Botnariu Gabriel, care după discursul reprezentantului romilor, respectiv al maghiarilor, a declarat pur şi simplu că în România funcţionează un sistem de protecţie a minorităţilor cu valoare de model, apoi a început să-i critice pe antevorbitorii lui.

Potrivit lui Kulcsar însă şi situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş confirmă cele spuse de el şi reclamă solidarizarea partidelor, organizaţiilor civile şi bisericilor maghiare.

Sursa: Szekely Hirmondo din 20.04.2018, autor Pozsony János

 

Viitorul instruirii medicale în limba maghiară este în pericol

 

Încercările de obstrucţionare a instruirii în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş au apărut încă din anul înfiinţării acesteia, 1945.

Comunicatul Serviciului de Asistenţă Juridică Miko Imre arată că se fac demersurile necesare pentru apărarea universităţii. După cum informează articolele de presă apărute zilele trecute, conducerile UMF şi Universităţii Petru Maior au decis unificarea celor două instituţii.

Prorectorul maghiar al UMF, Nagy Elod, s-a arătat îngrijorat, deoarece conducerii maghiare a universităţii nu i s-a spus cum va fi asigurat caracterul multicultural al universităţii. UDMR a emis o declaraţie în care obiectează comasarea celor două universităţi.

Demersurile de contracarare nu s-au rezumat doar la declaraţii, deoarece membri ai UDMR şi Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre i-a informat despre discriminarea comunităţii maghiare pe membrii delegaţiei Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), care s-au informat în România cu privire la situaţia minorităţilor.

UDMR i-a înaintat ECRI un raport în care a evidenţiat principalele aspecte referitoare la drepturile comunităţii maghiare.

În darea de seamă trimisă către ECRI, vicepreşedintele executiv al UDMR, responsabil cu probleme culturale, Hegedus Csilla, a subliniat că România utilizează un dublu etalon în privinţa respectării drepturilor şi a utilizării simbolurilor minorităţilor naţionale.

Sursa: Szekely Hirmondo din 25.04.2018

 

Unde trăiţi, domnule senator Baciu?

Declaraţia de miercuri (25.04) a senatorului de Covasna, Gheorghe Baciu, demonstrează clar că politicienii români nu sunt interesaţi de proiectele legislative pe tema autonomiei. Nici măcar să le citească. Nu se gândesc la dialog ca posibilă opţiune, ci invocă legea fundamentală şi spun nu la orice propunere legată de autonomie, deşi chestiunea nu este anticonstituţională.

La auzul unor astfel de declaraţii, am impresia că aceşti parlamentari nu cunosc istoria, pentru că în România, oamenii au trăit şi trăiesc în regiuni. Aceşti politicieni nu cunosc nici tipurile de autonomie care există şi funcţionează de ani buni în Europa. În anul centenarului, dialogul despre autonomie este măturat sub preş, de parcă în felul acesta ar vrea să se afirme, în speranţa unor noi voturi.

Descentralizarea este doar o vorbă goală, deoarece prin fiecare demers al lor păşesc pe calea centralizării. Dacă lucrurile ar sta altfel, s-ar putea discuta pe fond despre regiuni, despre statutul de autonomia depus de Kulcsar Terza Jozsef şi despre orice altă problemă care ar face ţara să progreseze.

Am crezut că domnul Baciu este mult mai deschis, pentru că trăieşte aici, printre noi, vede în fiecare zi că nu vrem nimic din ceea ce ar dăuna convieţuirii dintre maghiari şi români.

Noi cerem doar drepturile care ni se cuvin, cerem o autonomie care ar contribui la dezvoltarea regiunii şi, totodată, la bunăstarea locuitorilor. Fejer Laszlo Odon, senator UDMR.

Sursa: Szekely Hirmondo din 26.04.2018

Antal Árpád: Dependența de Budapesta poate fi periculoasă

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că în cazul în care maghiarii din Transilvania sunt aserviți la un anumit nivel inclusiv în afara României, iar dăinuirea sistemului lor instituțional depinde, pe termen lung, de guvernul de la Budapesta, apar numeroase complicații, iar pe termen lung, acest lucru comportă inclusiv riscuri.

În opinia politicianului UDMR de Covasna, ideal ar fi ca membrii comunității maghiare din România să beneficieze de fonduri şi din partea statului român, şi din partea statului ungar, pentru a nu fi nevoiți să ajungă în situaţia în care ceea nu oferă Bucureștiul, oferă Budapesta.

În opinia lui Antal Arpad, aservirea faţă de Budapesta nu este sănătoasă, deoarece nimic nu garantează că odată cu trecerea timpului, în urma unor alegeri, nu se va ivi în Ungaria o schimbare inclusiv radicală în politica de guvernământ, al cărei element organic este şi sprijinul oferit maghiarilor de peste hotare.

Există aşadar pericolul ca în cazul în care maghiarii din Transilvania își edifică o societate, un sistem instituţional paralele cu societatea românească, dependente total de Budapesta, acestea să se poată prăbuși la un moment dat în urma schimbărilor politice din ţara-mamă.

Antal consideră că în cazul în care problemele importante ale maghiarilor din Transilvania trebuie totuşi soluționate cu sprijinul Budapestei, deoarece nu s-a ajuns la un numitor comun cu statul român, ar trebui găsite soluții de rezervă pentru riscurile presupuse de acest lucru.

Trebuie analizat modul în care pot fi obținute garanții conform cărora statul român, administraţiile sau alte entități să-şi poată asuma menținerea sistemului instituțional în situații de criză (cum ar fi retragerea sprijinului material).

Deși în momentul de față sunt slabe șanse ca Gyurcsany Ferencz sau vreun alt politician cu principii similare lui să devină premier al Ungariei, care să facă o pasiune pentru retragerea sprijinului, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, subiectul trebuie menținut pe ordinea de zi – a mai spus politicianul.

Primarul a mai subliniat că are convingerea că atâta timp cât maghiarii din Transilvania sunt cetățeni români și plătesc impozite în această țară, este de așteptat ca statul român să soluționeze orice problemă importantă pentru această comunitate.

El le reiterează de fiecare dată reprezentanților SUA și oricui altcuiva că indiferent despre ce problemă este vorba, primul la care apelează este Bucureștiul, fie că este vorba despre Universitatea Bolyai sau despre autonomie.

În cazul în care la București i se trânteşte ușa în nas, reacţia nu poate fi renunțarea la revendicarea în cauză, ci căutarea unei mâini de ajutor în altă parte, drept urmare, se adresează în primul rând Budapestei. Trebuie subliniat că pe termen lung, pentru maghiarii din Transilvania nu este un avantaj ca în timp ce îi plătim impozite statului român, să nu avem așteptări către București în privința finanţării sistemului nostru instituțional. Abandonul nu este o soluție – a mai spus el.

În opinia sa, o soluție ar fi ca membrii comunităţii să aibă de câştigat, în calitatea lor de maghiari în România, din ambele părţi. Întrebat fiind de către jurnalişti cu privire la atitudinea statului român, Antal a declarat că statul român nu este capabil să-i dea șah-mat comunității maghiare, nici chiar în cazul în care există o strategie care urmăreşte slăbirea maghiarilor.

Sursa: Haromszek din 27.04.2018, autor Nagy D. István

 

Ce aşteptări are Ţinutul Secuiesc de la Budapesta?

Cu ocazia bilanţului alegerilor electorale din Ungaria, susţinut sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, Tamas Sandor, preşedintele organizaţiei judeţene Covasna a UDMR, a spus că Ţinutul Secuiesc a contribuit la victoria obţinută de Fidesz, formaţiunea condusă de Orban Viktor, la alegerile parlamentare din Ungaria, 120.000-125.000 de voturi din cele aproximativ 185.000-195.000 exprimate în Transilvania provin din această regiune.

Ca atare, se poate spune practic că Zsigmond Barna Pal – fost consul general al Ungariei la Miercurea Ciuc – şi-a obţinut mandatul de deputat datorită voturilor acordate de cei din Ţinutul Secuiesc, tocmai pentru acest motiv – metaforic vorbind – fostul diplomat ar putea activa în cele ce urmează ca consul general al Ţinutului Secuiesc la Budapesta.

Exprimându-şi recunoştinţa pentru munca voluntarilor care au acordat ajutor în derularea procedurilor presupuse de votul prin corespondenţă, politicianul a subliniat: anul acesta au votat de două ori mai mulţi decât acum patru ani, şi acest lucru poate fi explicat nu numai prin creşterea efectivului persoanelor originare din Ţinutul Secuiesc care au obţinut cetăţenia ungară, ci inclusiv prin modul mult mai eficient în care fusese organizată munca.

Li se cuvin mulţumiri nu numai membrilor UDMR, având în vedere că au acordat sprijin şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania, respectiv PCM. Scopul fiind unul comun, toţi au tras la aceeaşi căruţă.

Tamas Sandor a menţionat: deşi numărul voturilor prin corespondenţă, declarate drept invalide a scăzut de la 25% – procent înregistrat acum patru ani – la aproximativ 15%, acest număr este totuşi încă prea ridicat.

Tocmai pentru acest motiv, i se dă şi o temă de casă pentru Zsigmond Barna Pal: ar trebui iniţiată modificarea metodologiei votului prin corespondenţă, în interesul faptului ca Biroul Naţional Electoral să ia în considerare, cu ocazia următorului vot, toate biletele de vot care reflectă voinţa alegătorului, şi care corespund prevederilor, şi să nu fie declarat drept invalid un vot doar pentru simplul motiv că pe plic, de exemplu, semnul grafic de securitate şi-a schimbat culoarea – situaţie pentru care au existat exemple anul acesta.

O altă pretenţie faţă de Zsigmond Barna Pal este să intervină în interesul modernizării curselor feroviare internaţionale – Korona şi Hargita – care leagă Ţinutul Secuiesc de Budapesta, având în vedere că acestea sunt solicitate de studenţi, turişti, dar şi de oameni de afaceri.

Tamas Sandor a amintit: în interesul cauzei respective a demarat deja acţiunea de strângere a semnăturilor, preşedinţii celor trei administraţii judeţene secuieşti au contactat conducerea MAV – societate feroviară de transport din Ungaria –, de asemenea, l-au informat despre problema respectivă şi pe premierul Orban Viktor.

Răspunzând solicitării ziariştilor, Tamas Sandor a precizat: aşteaptă de la noul guvern ungar inclusiv extinderea măsurilor ce vizează îmbunătăţirea situaţiei demografice, susţinerea sistemului instituţional din domeniul educaţiei, respectiv extinderea programului de dezvoltare economică, demarat deja în depresiunea Câmpia Transilvaniei.

Sursa: Haromszek din 30.04.2018, autor Farcadi Botond

 

Comisia din Senat a respins statutul autonomiei

 

Comisia din Senat a respins statutul autonomiei Nagy D. Istvan Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat a supus ieri dezbaterii proiectul de lege vizând autodeterminarea teritorială a Ţinutului Secuiesc, înaintat în decembrie – ca iniţiativă proprie – de către deputatul Kulcsar-Terza Jozsef. Potrivit iniţiatorului prezent la dezbatere, comisia – cu excepţia a doi membri – a votat pentru respingerea proiectului, cu toate acestea, cele întâmplate în cadrul comisiei pot fi catalogate drept pozitive.

Deputatul Kulcsar-Terza Jozsef, preşedintele organizaţiei judeţene Covasna a Partidului Civic Maghiar, a menţionat: contrar disputelor derulate la nivelul Camerei Deputaţilor, dezbaterea relativ de scurtă durată din cadrul Senatului s-a desfăşurat pe un ton foarte civilizat.

În alocuţiunea sa, a insistat – în calitate de iniţiator – să apere statutul. A arătat că fiecare din argumentele aduse, cu ocazia dezbaterii din 11 aprilie în Camera Deputaţilor, de către demnitarii sub culorile formaţiunilor româneşti, sunt unele eronate.

Potrivit acestora, iniţiativa contravine constituţiei din România (în special articolului nr.1 care evidenţiază caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil), şi prevede modificarea graniţelor statului. Contraexemplul adus de deputatul UDMR l-au reprezentat legile fundamentale din Italia, Spania şi Finlanda, care definesc ţările respective ca fiind state naţionale unitare şi indivizibile, însă li s-a acordat autonomie teritorială mai multor regiuni, şi aceasta nu înseamnă în niciuna din cazurile amintite modificarea graniţelor statului.

Kulcsar-Terza Jozsef a atras atenţia membrilor comisiei asupra faptului că, în cazul înfăptuirii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, localnicii din regiune ar rămâne şi pe viitor cetăţeni români, şi nu ar deveni cetăţeni ai unei ţări nou întemeiate.

Deputatul a pomenit de problema asupra căreia tot revin politicienii români în ultima perioadă, fiind vorba de eventuala unire dintre Republica Moldova şi România.

În acest context a formulat deputatul o seria de întrebări: Sunt conştienţi oare senatorii de faptul că, în cazul înfăptuirii unirii, Bucureştiul ar primi, între altele, şi regiunea autonomă Găgăuzia? Ce măsuri ar adopta în privinţa acestei regiuni?

Ar priva, eventual, localnicii acesteia de dreptul lor la autodeterminare? În încheiere, politicianul PCM a amintit de anul centenarului, respectiv de declaraţiile adoptate cu ocazia marii adunări a românilor de la Alba Iulia, precizând: maghiarii din Transilvania, secuii respectă statul român şi simbolurile acestuia, însă pretind ca după 100 de ani, România să şi respecte cele cuprinse în documentul adoptat în 1918, este în continuare datoare cu acest lucru.

Din partea membrilor comisiei, a luat cuvântul preşedintele Marius Nicoară, senator sub culorile Partidului Naţional Liberal, care a recunoscut că într-o ţară europeană, asigurarea autonomiei ar trebui să reprezinte un lucru firesc, condiţia fiind ca aceasta să nu aibă caracter etnic.

Preşedintele a opinat: România nu este pregătită deocamdată pentru acest pas. În replică, Kulcsar-Terza Jozsef a menţionat: autodeterminarea teritorială nu prezintă caracter etnic, cu toate că politicienii români încearcă deseori să creeze această impresie.

Pe parcursul votului, a fost în final în favoarea adoptării proiectului doar Derzsi Akos, senatorul UDMR. Preşedintele liberal al comisiei s-a abţinut, iar restul de patru voturi au fost împotriva adoptării.

În concluzie, Kulcsar-Terza Jozsef a punctat: s-a confirmat că înaintarea din nou a statutului era necesară, iar respingerea de către Camera Deputaţilor nu echivalează cu un eşec.

A demarat un proces, pe parcursul căruia poate fi clarificată voinţa noastră, poate fi stârnit interesul politicienilor români.

Se poate vorbi oricum despre producerea unei schimbări, despre un rezultat modest, dar esenţial, tocmai pentru acest motiv se poate spune că era bine ca procesul să fi fost demarat acum 20 de ani, astăzi am fi deja într-o altă etapă – a formulat Kulcsar-Terza Jozsef, care consideră şi el la rândul său că România chiar nu este pregătită de o schimbare de acest gen.

Sursa: Haromszek din 04.05.2018, autor Nagy D. Istvan

 

Statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc, în Senat / Respins de încă o comisie

 

Statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc înaintat de deputatul Kulcsar-Terza Jozsef a primit aviz negativ şi a fost respins de Comisia senatorială pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Nu s-a generat dispută, pe lângă Kulcsar-Terza, a luat cuvântul senatorul UDMR Cseke Attila, din cei 11 membri ai comisiei fiind singurul care a votat în favoarea statutului.

Kulcsar-Terza Jozsef, politicianul PCM ales sub culorile UDMR, a avut ocazia să-şi prezinte argumentele şi în cadrul acestei comisii, însă trebuia să părăsească sala de şedinţe înainte de începerea votului.

După cum a declarat pentru cotidianul Haromszek, şi-a prezentat şi de data aceasta poziţia exprimată anterior. Deputatul a precizat: a participat deja la cea de-a patra şedinţă de comisie şi a devenit clar că deputaţii şi senatorii de naţionalitate română nu-şi asumă disputa.

Cu excepţia lui Cseke Attila, care a subliniat importanţa dialogului, niciunul din membrii comisiei nu şi-a exprimat opinia cu privire la statut sau cele declarate de senatorul UDMR.

Şi în cadrul Camerei Deputaţilor, comentariile vehemente au avut fost formulate doar în plen, probabil, lucrurile vor sta la fel şi în Senat, unde votul final se va organiza săptămâna viitoare sau peste două săptămâni.

În opinia lui Kulcsar-Terza Jozsef, totul ar trebui să se întâmple invers, ar fi tocmai sarcina comisiilor de specialitate să dezbată în mod concret şi în esenţă un proiect anume, însă a devenit clar că există un acord privind trecerea sub tăcere a statutului.

Dincolo de acestea, un aspect pozitiv – după părerea lui Kulcsar – este acela că şi-a putut măcar prezenta argumentele, şi speră că vor putea fi eliminate oarecum prejudecăţile existente. Dezbaterea în Senat pe marginea statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc se va încheia cât de curând, şi, probabil, proiectul va fi respins şi aici, la fel cum s-a întâmplat în Camera Deputaţilor.

Potrivit lui Kulcsar-Terza Jozsef, provocarea din perioada următoare este identificarea măsurii ce ar trebui adoptată în cele ce urmează.

Sursa: Haromszek din 09.05.2018, autor Farkas Reka

 

 

Revista presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita.

Centrul European de Studii Covasna – Harghita