Prof. univ.dr.Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române : „Limba română ne obligă să rămânem români.”

Infracțiuni de rostire românească

Nu obosesc să repet că liantul important care ne mai ține nedistanțați, la un loc și ai locului, e limba română, afirmă scriitoarea Magda Ursache în https://arhiva-romanilor.blogspot.com.

Se șterge identitatea națională pas cu pas.

 După proiectul de eliminare a tricolorului de pe actele de identitate, altă boacănă. Minte de iepure, ministrul Culturii a găsit cu cale să schimbe numele stației de metrou Eroilor cu…Opera, motivând că ăsta ar fi drumul Uniunii Europene.

Dar ce treabă o fi având UE cu stația Eroilor? Exact ce treabă are domnul Bogdan Gheorghiu cu cultura. Și câți miniștri am avut, necroiți intelectual pentru așa ceva: cultură!

Sunt disprețuiți, pe multe canale televizuale, cei care vorbesc elevat, ca la carte sau „ca din cărți”.

Orbii pentru istorie, gramatică, literatură câștigă teren. Că s-a distrus învățământul clasic tip Haret e fără dubiu.

F.V.Câțu dixit: „Sănătatea și învățământul sunt chestii de propagandă cu care trebuie să terminăm.”

Zis și făcut. La ce grijuri are, achiziționarea a 120.000 de doze de vaccin, școală „în format fizic” pentru copii vaccinați, mă aștept la multe succesuri.

În plus, n-o să-și complice viața respectând reguli gramaticale, când deține „creativitate” și are de scris esee.

Vă relatez un episod din tramvaiul de Baza 3 ( baza industrială nu mai există, i-a rămas doar numele).Un consumator de chipsuri ( le ronțăia non-stop) tinerel ocupase un scaun destinat bătrânilor, în timp ce o doamnă în vârstă abia se ținea pe picioare.

Dacă zburam cu Lufthansa, unde salutul „Doamnelor și Domnilor, bine ați venit la bord!” e interzis ca discriminatoriu, nu puteam folosi vocabula doamnă; în tramvaiul de Baza 3 am putut. I-am arătat băiatului sigla indicând restricțiile.

Mi-a zis că nu știe decât engleză. E un desen fără cuvinte, băiete, i-am răspuns în engleză. Și dacă nu știi românește în țara ta de origine, e sigur că nu știi nici englezește.

„Degeaba vă sperați”, cum se rostește Câțu despre PSD. Școlerul de educație nouă n-a cedat, în ciuda protestelor călătorilor. Ce să mai zici decât că somnul bunului simț naște monștri? Și poate că ministrul Mediului ar trebui să se ocupe și de ecologia limbajului , de vreme ce Învățământul dă greș.

Suntem în coláps, zice prim –ministrul.Așa pronunțat, nu; în cólaps, da, suntem. Ba chiar în situație catastruoasă, cum anunță România Te vede. Ce înseamnă vaccinul pentru Cîțu? „Cafeaua la interior.” Bine nu stă nici cu prepozițiile limbii române.

Oare ne așteaptă ani de zile cu prim- ministrul celor 12 minute? De vreme ce Dumnezeu a dat Sănătatea doctoresei Mihăilă, care își epilează discursul, poate s-o îndura să ne scape de premierul-interjecție.

Ce te vaiți? îmi spune un prieten la telefon. Avem marfă cool în marketuri, avem pizzameni și escort girls, avem destule vipușoare de la care primim kiss-uri pe suflet. Cântarea Pandemiei continuă și continuă, îmbogățindu-ne Fondul Principal de Cuvinte cu rapel, incidență, stare de urgență, stare de alertă, stare de excepție… Președintele e ferm: ai de ales, române, să fii precáut ori prost.

„Am ajuns prost”, comentează domnia sa faptul că procesul de vaccinare nu merge. Peste Prut, Maia Sandu recomandă santé ieftin. Urare de ultimă oră? Covid ușor! Și câte măsur’ în regim de urgență, contra nevaccinaț’, dar sănătoși, ne mai așteaptă în următoarele săptămâni în balonul alegerilor interne PNL, cu Rareș Bogdan la manetă, politician cu principii ultra- elastice, de ultra-demagog, cum ar zice nenea Iancu.

De rămas ne-a (mai ) rămas privilegiul de a face haz și mai ales de nehaz, să-i dăm pe râzătoare pe aleși și pe ne-aleși, precum caricaturistul Ciosu ori epigramistul Hurubă, care practică umor de calitate.

Și mai râdeam de ticurile verbale ale activiștilor PCR, de pronunția lui nea Caisă pretinie, muncipiu și câte altele. Smintelile de limbă ale politicilor actuali rămân de neîntrecut, ca și incredibilul lor tupeu.

N-or ști că o funcție publică presupune și un comportament lingvistic corect?Nu cunoști cuvântul, nu-l folosi. Nu cunoști pronunția corectă, încearcăs-o afli. Turcan proroghează și ne ignorează; mai nou, se zdrobește să pună „în transparență” o lege sau ce-o vrea să pună în transparență conița. Și-i gata- gata să-și rupă bluza de pe ea de dragul nostru.

Un fan o numește Doamna T.. Ce caraghios! Se întoarce Camil Petrescu în mormânt. Mai potrivit mi se pare s-o numim „mama gafelor” de vreme ce nu prea pare descurcată la minte. Alt liberal vrea să adereze (Să adere, alesule!).

O ministră muncită nu scapă de acel r din repercusiune. Și nu numai r se bagă unde nu trebuie, și este în toate ce sunt, ca și cum ar fi corect să eviți o cacofonie inexistentă. Un ins „ca și” finanțist ne anunță trasabilitatea banilor.

Nu-i mai la îndemână să zici traseul lor? În fapt, traseul împrumuturilor gigantice îl știe doar Cîțu, dar nu-l spune, cel care confundă recunoașterea cu…recunoștința, fiindu-i străine ambele.

Cum de-ți încarci mintea și-ți pierzi timpul cu inepțiile astea? revine grijuliul amic, la telefon. Timp nu-mi pierd: în „doișpe” minute am materie primă pentru „doi” foiletoane, atât de pretitundenar jalnică, strâmbată, pocită e limba română.

Doi nu mai are feminin: doi fete, doi chei, doi secunde, doi rapeluri, doi restricții, doi județe (carantinate), dar și doișpe voturi (furate). Dâmbovițeii traseiști ai posturilor t.v. zic pă telefon, pă instanță, pă picioare. Un nevrotic își pierde firea: „Ce te uiți, mă, așa pă mine?”În ultima vreme, a apărut „discuție pe doza a treia.”

Acum vedem ce curativ ar fi fost proiectul lui Pruteanu. Dacă Legea Limbii Române, promulgată în 2004, ar fi fost și aplicată, n-am avea atâtea up-datări nebunești, foarțând lexicul. „N-am Time”, declara recent un teleast. Pariez că nu mănâncă din farfurie, ci din dish. Un senator ne-a rupt cu o vedere din Afganistan: ”Era un lucru wow!”

Vorbind cu Oana Lazăr, realizatoare de excelență la TVR Iași, care are mereu dinspre mine magda cum laude, am conchis că accentele ( Ozana Barabancea le spune acccenți) sunt în cea mai mare suferință. Pentru un contabil, o sumă e ínfimă; ce indíce are? întreabă altcineva. Recéptorul nu știe. Anomálie, e timpul tău!

O reclamă ne propune medicamente benefíce. O știristă care n-a pus burta pe carte îl numește pe Pr. Ilie Cleopa Protosinghélul. Ați observat? Cu cât decolteul e mai adânc, cu atât vorbitoarea e mai agramată.

Ampla deteriorare a început-o la vârf Ion Iliescu ( de pomină a rămas Sulaina pentruSulina). A fost continuată de prof. univ. dr. Constantinescu, geolog, cu „mă refer asupra” și cu „nu suntem mai prejos decât nimeni”.Cât despre Iohannis, deține experența înaintașilor.

Clasa politică se exprimă cum se exprimă, așa cum o duce gura. Mai toți sfidează nonșalant limba română. Organizatorul vaccinării, dr. Gheorghiță, sfidează și latina, vorbind de o adeverință ad labam. Comanda la colonel! Un profesionist al limbii române se întreba dacă a vorbi corect în românește presupune să cunoști și latina. Ei , uite că da, trebuie! Altfel te poți face de râsul curcilor.

În ce mă privește, am rezistat tocșoiștilor până la urletele bâlbâite ale deputatului USR-PLUS Emanuel Ungureanu: asasascultatați-mă; mă-mămămăsurile mememedicale. Vă imaginați cum ar folosi vocabula manipulabilitate ?

A, nu manipulare, lungirea fără noimă a cuvintelor fiind dragă stricătorilor de limbă. Eu, una, n-am Fikatforte să-l ascult pe parlamentarul Ungureanu.

Cineva spunea că l-ar vaccina de cinci ori dintr-odată, doar-doar l-ar scăpa de deficiențele de emisie. „De doi zi-zile nu vovovorbim decât.” Întreb: dacă ai limba încleștată, ce cauți la televizor și nu numai „de doi zile”?

Guvernanții noștri mascați arată în ședințe ca măștile lui Ensor. Râdem până ne dor fălcile. Suntem contagioși? Cine știe! Și cum în democrația noastră de ocazie ( ca să nu-i mai zic second hand) se cam poate ce nu se poate, ne-or da cu o ordonanță de urgență în cap: : „Fără norme gramaticale, ca să fim liberi zi și noapte”.

Va fi interzis să mai râdem de limba uzitată la vârf statal? Posibil. Ni se va cere să fim supuși credincioși la rău și la mai rău. Cum o face marele spirit oral, ministrul de Finanțe Dan Vîlceanu, om sensibil: „simt scumpiri” „ca-n toată Europa.” La scumpiri suntem cei mai buni.

Atât de buni, încât tinerii au ajuns la concluzia că nu mai e de stat în țară, iar fără tineri nimic nu facem. Oare noi, cei rămași , ar trebui să luăm lecții de autoapărare lingvistică? Și-l întreb pe Gabriel Mardare, lingvist, dar și scriitor, as în arta comunicării: Știi vreo mască eficientă pentru a nu ne molipsi de virusul, cu tulpini multe, al greșelilor de rostire?

Pentru cei care cred că România e drum închis definitiv și vor să se salveze fugind în alt popor, în altă limbă, afirm decis: dintre scriitori, sunt mulți plecați care spun că în limba natală scriu mai cu har, mai expresiv, iar filosofi ca Noica știu ce nuanțat poate gândi ea, limba română, când –vorba Eminescului – e lăsată de specialiști să-și vadă de ale ei, să se gospodărească singură.

Pierderea limbii e tragică. La fel de tragică e pierderea demnității naționale. S-a întâmplat luni, 23 august, la Kiev, când președintele și premierul n-au putut articula nimic după ce președintele Ungariei a declarat că România e „stat ocupant” și că Transilvania ar aparține Ungariei.

Era atât de greu să se dea o replică fără prompter? Greu pentru Cîțu, dar și pentru Iohannis?

Închei, nu fără a-l cita pe D. Caracostea: „…ceea ce se numește atât de searbăd gramatica unei limbi este de fapt depozitarea unei forme a gustului național.”

Cei care ignoră cuvântul național nu sunt decît ambasadori ai neantului.

Mihai Ursachi îl țintea pe unul singur, acum s-au multiplicat, clonat etc.

Eu sper –așa sper!- că vor ieși din cărți, cum au ieșit și proletculții.

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943.

A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967.
A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, Secţia Poezie) şi la Universitatea „Al.I. Cuza” (asistent la Catedra de limba română).

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Publicitate

MAGDA URSACHE: ”Dacă ne salvăm, ne vom salva prin Memorie, prin Istorie”

Magda Ursache: Trianon – Ne „distanțăm” de Istorie?
 
 În ciuda avertismentului lui Mircea Eliade, din „Vremea”, an 1935, denigrat pentru felix culpa, mai exact in-culpă, ne aflăm în plină criză a românismului: „a renunța la românism înseamnă, pentru noi, românii, a renunța la viață, a te refugia în moarte”.

Semn rău: ne stânjenesc eroii.

V-ați întrebat de ce? Pentru că e greu să fii ca ei, să plătești cu viața pentru credința ta. Despre Drumul crucii lor nu se scrie destul.

Aurel State a făcut 18 ani de  Aiud în cârje, după ce s-a aruncat pe fereastra închisorii Uranus. Tortura pe înțelesul tuturor trebuia să fie – repet- lectură obligatorie în școală și nu este. 

Dacă ne salvăm, ne vom salva prin Memorie, prin Istorie. Altfel, ajungem să citim în presă că Experimentul Pitești a fost  scorneală, că Infernul închisorilor comuniste a fost pavat de intențiile bune ale lui Nicolschi, Pantiușa Bodnarenco, Teohari  Georgescu (Burăh Tescovici?), Drăghici, care nu  și-ar fi dorit altceva decât educare și re-educare, că trecutul martiric e „obsesesie bolnavă” a unora.

Consiliera președinților, Sandra Marilyn Andreea Budiș Pralong, ne cere să uităm;  gata, ajunge cu „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”!
De ani de zile se duce o campanie contra istoriei naționale și a literaturii amprentate național. Aflu din presă că nu poate fi deschisă Casa Memorială „N. Iorga” din Botoșani pentru că lipsesc dezinfectanții. Dar nu avem „dezinfectant” Boia, pentru care  etnoidentitatea e rău considerată și desconsiderată?
Se caută și se găsesc „înlocuitori” de steag, de limbă, de nume chiar: romince pentru românce. Numai minoritățile conlocuitoare sunt de neînlocuit. Cum le spune cineva: „în-locuitoare”. Nu putem marca pe 4 iunie Ziua Trianonului.

Motiv: să nu ne bucurăm de tristețea maghiarilor, deși ei pot acoperi crucile eroilor români cu saci negri, de gunoi, într-un cimitir din România.

Recunoașterea internațională (cu acordul a 23 de state) a întregirii țării, a dreptului românilor din Transilvania, îi deprimă. MAE a transmis verbal –zice presa-   să se blocheze orice manifestare consacrată Zilei Trianonului, dând directive în acest sens  reprezentanțelor diplomatice și ale ICR.

Nici timbrul omagial  n-a mai putut apărea, cu N. Titulescu, pe fondul Palatului Jules Hardouin Mansart, unde el și I. Cantacuzino au semnat Tratatul între Puterile Aliate și Ungaria. Omagiu  pentru abilitatea diplomatică a marelui orator Titulescu?

Preferăm să fim indiferenți sau amnezici, în timp ce  maghiarii susțin foarte vocal că Trianonul a fost „infam”, „operă diabolică” a românilor; că  sala Palatului a fost „sala de disecție” a Ungariei.

Nu părea prea „disecată” când, în martie 1939, a invadat, cu sprijinul Germaniei și Italiei, Ucraina Subcarpatică sau când, în aprilie ‘41 a invadat și anexat Voivodina (triunghiul Tisa-Dunăre-Sava).
Vineri, după joi 4 iunie,  președintele Iohannis a declarat că n-a înțeles: „Nu rezultă cu cla-ri-ta-te care este interesul so-ci-al vizat.” Spălați-vă pe mâini.

Nu-i clar de ce  om avea noi Ziua Tratatului de la Trianon. Ca să-l inflamăm pe Orban?   Măi să fie! O fi încurcat Iohannis Orbanii? Pe Orban întâiul, cu capitala la Budapesta, cu ălălalt Orban, al doilea, cu capitala la București. Țară de certocrați, asta suntem. Se pun în circulație o droaie de scenarii, dacă nu false, aproximative.

Cum că Ciolacu ar face înțelegere secretă pentru cedarea Transilvaniei. Oricum, inițiativa lui Titus Corlățean și Șerban Nicolae, ca 4 iunie să fie Ziua Tratatului de la Trianon, așa numita Lege Trianon, a căzut,  nu s-a promulgat.
Tratatul e doar un „episod juridic”, România întregită au făcut-o românii, susține acad. Ioan-Aurel Pop, totdeauna consistent în argumentație, împotriva inconsistentului Boia, onorat de Orban cu „Ordinul de Merit al Ungariei”.

Trianonul e legitimarea voinței poporului român și a jertfei lui. Niculae Gheran se întreabă de ce „reacționăm ca niște inculpați”. Ion Andreiță mi-a trimis un grupaj edificator din presa franceză , care deplânge actul centenar.
Violența minciunii despre trecutul eroic e maximă. Cazul Elisabeta Rizea? S-a spus cu nerușinare că a fost târfa partizanilor, o prostituată. Prințul Alecu Ghika? Un extremist. Mă mir că nu-i declarat „bandit”, cum îl apelau gardienii la Aiud.

Au încercat să-l reeduce marxist-leninist.L-au pus într-o mașină, să-i arate „realizările” democrației populare. Întrebat ce anume l-a impresionat, prințul a răspuns: „Sălciile de pe Aiudel”. Punct. Spre dezamăgirea caraliilor: „Tot bandit ai rămas, prințule.Și câte nu ți-am arătat!”
Pentru libertatea Istoriei, ar trebui să nu existe teme tabu. Cei de dreapta ( și drepți) sunt perpetuu demonizați, ca-n timpuri nu de onoare, ci de oroare. Oportuniști jalnici încearcă să corecteze trecutul cu argumente din perioada stalinistă.

Pentru dogma rolleristă, războiul din Est,1941,  al reunirii Basarabiei și Bucovinei de Nord, era imperialist și rasist, chiar criminal.
Îmi doresc o istorie lipsită de invenții și incriminări, ca în problema Antonescu, de pildă, și asasinatul cvadruplu din 1 iunie 1946, de la Jilava. Iuliu Maniu a deplâns slăbiciunea regelui, supunându-se răzbunătorilor comuniști.Procesul a fost înscenare josnică. „Huo, huo!”, striga sala de judecată când Maniu i-a strâns mâna Mareșalului. Strigăm și astăzi huo?
O notă datată 18 mai 1946, din jurnalul lui Mircea Vulcănescu: „nu numai că îl admir, dar îl și iubesc pentru simplitatea adâncă cu care și-a asumat rolul lui tragic de acoperitor al neamului într-un ceas rău”.

Și poate că Vulcănescu se află și astăzi sub sentința criminal de război din cauza acestei opinii. Gheorghe Alexianu, în ciuda unei lungi lupte pentru reabilitare, dusă de fiul său, istoricul Șerban Alexianu,e sub aceeași sentință:  criminal de război.Copilul, atunci elev, a auzit împușcătura care i-a doborât tatăl.
Doar Tudor Arghezi a protestat, în „Adevărul vremii” din 9 iunie 1946, în tableta Moarte: „Am de cîteva zile, în grădină, un mormânt(…) Mormântul din grădină mă obsedează. Nu mă pot învăța cu acest mormânt și cu această moarte.”
Mareșalul Petain a fost grațiat; Antonescu nu. Preferăm mereu condamnarea la moarte?
Nu poate nimeni să spună că Raoul Șorban, declarat „Drept între popoare”, ar fi fost antisemit.

Totuși, a depus mărturie pro Mareșal, care a plătit cu moartea partea de eroare.Sigur că nu trebuie să-i trecem cu vederea erorile.

Dar să nu se uite că România era între seceră și ciocan, URSS și Reich. Avea de ales între condiția de satelit al Germaniei și cea de gubernie sovietică. În interviul cu Lamberto Sorrentini, din decembrie 1942, Mareșalul spunea : „Eu lupt cu Rusia care este un inamic mortal al țării mele”. Jaful Germaniei se poate suporta, nu și ieșirea la mare a rușilor”

Știa că „ursul rus dintotdeauna” și-a ascuns colții după o zdreanță roșie”, așadar, „supremul bine pentru România este zăgăzuirea rușilor”.
Armata a refuzat să-l ucidă. La 1 iunie 1946, a fost împușcat de gardieni „voluntari”, nu de militari. Era în civil, cu panglică tricoloră la rever: „Trageți încă o dată, băieți, trageți.”

E ceea ce Mircea Vulcănescu numește „măreția în restriște”. „Nici o lacrimă”, i-a cerut Mariei lui. „Retrage-te într-o mănăstire”.

Au „ retras-o” în Bărăgan, timp de 9 ani, a făcut acolo  4 infarcturi, au adus-o de la Lătești, în 1950, la Spitalul Panduri, din București. A murit în 1964 la Colțea, fără lumânare, singură. Există mărturia lui Paul Goma despre demnitatea cu care Maria Antonescu  a suportat vremile de restriște. Dacă o vreți, o auziți.
De ce insist pe acest subiect? Pentru că, după Roosvelt, „în politică nimic nu-i întâmplător”. Data de 23 august poartă ghinion românilor: 23 august, 1939, pactul Ribbentrop-Molotov și iarăși  23 august, 1944, când s-a împlinit previziunea lui Antonescu din 6 februarie 1943: „Să nu uite nimeni că în cazul unei înfrângeri vom suferi nu numai dezonoarea, dar ne vom pierde și viața. Rușii învingători ne-ar aduce bolșevismul în țară, ar nimici pătura conducătoare”. Și câte altele: deportări în masă, slavizare, sovromuri jefuitoare……  Mai departe: dacă nu înfrângem comunismul și pe ruși „nu putem să asigurăm nici viața copiilor noștri, nici existența țării noastre.”
Roosvelt a fost speranța lui Iuliu Maniu, dar Roosvelt i-a deschis lui Stalin calea spre Europa. Au fost exterminați și cei care l-au susținut pe Antonescu, și cei care l-au trădat. Mereu trădarea e recompensată, dar vine (mai greu, dar vine) plata și răsplata Istoriei.
Nu sunt istoric, îmi pot permite să  mă las tentată de jocul cu dacă, nu mă pot opri să văd contrafactual : dacă Mareșalul era lăsat să încheie armistițiul, nu să fie băgat în seiful lui Carol II, poate că în noaptea  aceea n-ar fi fost începutul sfârșitului.

N-am fi fost condamnați la Ialta, la Conferință, prin acordul (secret?) SUA-Anglia-URSS. Acest acord  ne-a costat 45 de ani de comunism.

Dar cine ne-a susținut la Trianon? Franța și Italia. După SUA și Anglia, Arad, Timișoara, Oradea  reveneau ungurilor. Și Dobrogea!
Au fost exterminați și cei care l-au susținut pe Antonescu, și cei care l-au trădat.

Primul a căzut generalul Sănătescu, cel care i-a „preparat” arestarea, împreună cu Dămăceanu și cu Emil Bodnăraș.Iar Petre Groza a câștigat atunci, nu în 6 martie’45, fotoliul de prim- ministru (al conspirației).

Uitase că Antonescu l-a pus în libertate, când fusese arestat. Prin banca lui de la Deva au trecut bani moscoviți pentru spioni și ilegaliști. O spune N. Gheran, care știe ce spune. Grigore Niculescu Buzești a afirmat că dacă generalul Sănătescu ar fi înțeles la ce va duce schimbarea de alianță, n-ar fi organizat lovitura de stat.

Când Mihai a intrat în grevă  pentru că Groza, instalat în 6 martie ‘45, n-a vrut să demisioneze la cerere regală, abdicarea impusă de pumnul lui Vîșinski era ca și înfăptuită.

Cu 18 zile înainte de a  abdica, copilul-rege a decorat-o pe Pauker cu înaltul ordin Coroana României în rang de Mare Cruce.
În istoria construită pe „cotitura” de la 23 august, războiul antisovietic  a fost declarat de Roller „tâlhăresc”. În fapt, a fost „războiul dreptății”, „pentru Cruce și Lege, pentru Patrie și Onoare, pentru Pământuri și pentru Dreptate”, cum spunea, de ziua Eroilor, în 14 mai 1942, mortul fără mormânt..
Și pentru că se mai merge pe model Roller, sunt „recuperați” oamenii (dacă le pot spune așa) Hanei Pauker, exportatoarea de stalinism: Vasile Luca, ministrul de Finanțe cu 6 clase, Leonte Răutu ( se vorbește despre „capabilitatea” lui Leonte, secretar de redacție la gazeta „Pământ sovietic” din Bălți, între ’40-’41), Petre Borilă, luptător în Spania (comisar sovietic),Valter Roman…

Croitoreasa din Codăiești Vaslui a murit de cancer în 1960, dar a fost reabilitată de Ceaușescu în ’68. La reabilitări suntem neîntrecuți. Lucien Goldmann (din Botoșani) a numit-o „Passionaria Balcanilor”.

Despre vitejia lui Valter Roman, purtător de Medalie de Aur „Secera și Ciocanul”, directorul Editurii Politice între ’64 și ’83,când a murit, auzim mereu de la fiu, noră, nepoată ce model le-a fost.

Chiar și de 1 Decembrie, la televizor.. Am citit că ideea Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968) a fost a lui, a „internaționalistului” Valter Roman, încă de atunci foarte… corect politic.
Dar ce nu se deformează impresionist pe canalele televizuale?

Este lăudat, în anul Centenarului, Carol II, pierzătorul de țară , declarat mare culturalizator, un brâncovean al culturii. Bețivul Celentano, din Las Fierbinți, un serial de un umor grobian,care nu se mai sfârșește, practică răzbit luarea în râs a Centenarului:  vrea să i se spună Centenaro.
Are dreptate Dan Culcer, în legătură cu declarația preș. Băsescu despre Antonescu. Culcer nu știe dacă a fost prostie, abilitate, căutare de capital electoral, indicații americane. Sau toate împreună.Aceleași dubii poți avea în legătură cu declarația lui Iohannis privind Transilvania.Opinanți sunt și pro, și contra, dar mai tare se aud agenții dezinformării. denigratorii Unirii, ai spațiului național.

„Dualiștii” români cer să nu serbăm Trianonul ca să nu-i lezăm pe maghiari.Nu le place sărbătorirea granițelor? E treaba lor, spun toleranții care receptează fără reacție provocările antiromânești.

În care timp, rudele reale ori imaginare ale foștilor „optanți”, care s-au stabilit în Ungaria după 1918 (350000 de persoane), își cer înapoi proprietățile,  plătite deja de România cu asupra de măsură. Istoricul Vasile Lechințan ,specialist în instituții și edificii istorice din Transilvania, a tot tras semnale de alarmă privind reîmproprietărirea unor falși proprietari în Transilvania.

S-au retrocedat imobile și păduri unor inși care n-au fost vreodată proprietari.Ba chiar un sat întreg. S-au aplicat Legile Dietei mai rău ca pe vremea iobăgiei. Din clădiri publice au fost scoși români care au contribuit la ridicarea lor.

Ca Liceul Piariștilor, al cărui nume e legat de Inochentie Micu Klein, de Gh. Șincai, de Petru  Maior. Liceul a fost ridicat din Fondul de Studii înființat de Maria Tereza, fundație publică susținută financiar de români, dar administrată de stat.

După instaurarea Dualismului austro-ungar (1867), fondurile au fost deturnate spre Statusul romano-catolic maghiar. Și nu-i deloc singurul exemplu.
Clopotele Transilvaniei bat. Dar pentru cine bat clopotele denigratorii Centenarului ,ai Trianonului?
Odată cu toate astea, memoria colectivă se distruge încet și sigur. Ne „distanțăm” de Istorie, iar risipitorii de țară se distanțează de toate, în afară de interesul personal. La mémoire contre l’ histoire ,titlul lui François Bédarida, ar trebui să ne pună pe gânduri.

14 iunie 2020
                                                                                                        Magda URSACHE, în http://asymetria-anticariat.blogspot.com/magda-ursache-trianon-ne-distantam-de