CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 ianuarie 1918 – DECLARAȚIA DE LA CHIȘINĂU a unui grup de intelectuali din toate provinciile românești cu privire la Unirea tuturor Românilor

 

Împrejurări unice în felul lor în istoria neamului nostru au făcut, ca astăzi să se găsească în capitala Basarabiei o seamă de intelectuali refugiaţi din toate ţările locuite de români. Nu era cu putinţă ca vremurile de acum, în care se aşează o nouă temelie vieţii popoarelor, să-i lase pe aceşti fii ai celui mai încercat popor, nepăsători faţă de viitorul neamului lor.

Ideea pe care războiul de acuma a pecetluit-o cu atâtea râuri de sânge, ca toate noroadele, mari sau mici, trebuie să-şi adune sub ocârmuiri naţionale pe toţi fiii lor, pentru a-i putea face cât mai fericiţi, – această idee a trebuit să-i frământe în modul cel mai serios pe aceşti oameni, cărora suferinţele de sute de ani ale poporului nostru asuprit de străini, le erau atât de cunoscute.

Refugiaţii (bejenarii) din ţările româneşti călcate de duşmani, au găsit şi aici în Basarabia, unde trăiesc de o vreme, o ramură a românismului gemând supt apăsarea sufletească a străinului. Ceea ce ei găsesc aici, i-a făcut să se încredinţeze şi mai bine de durerosul adevăr istoric, pe care-l ştiau atât de bine de acasă, că poporul nostru, lipsit de o unire politică, a fost osândit la veşnică umilire şi apăsare, şi că dacă nu se va uni cel puţin acum, viitorul lui va fi şi mai dureros decât trecutul plin de lacrimi şi suspine. Dorinţa lor de a-şi scăpa ţara de naştere de sub stăpânirea străină şi de a o vedea alipită la România, aici supt puterea lucrurilor trăite în Basarabia, a luat o înfăţişare şi mai hotărâtă: ţara de mâine a românilor trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa şi până la Nistru, – şi încă şi dincolo de acest rău, până unde se întinde graiul românesc.

Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori. Toate acestea sunt, si trebuie să fie ale noastre, dar ele numai aşa ne vor putea chezăşlui o viaţă mai fericită, dacă vor fi unite. Numai rătăciţii şi vânduţii nu vor să înţeleagă aceasta şi stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămăie şi de aici încolo pe mâna străinilor.

Dar noi am văzut vai, ce e străinul, căci supt călcâiul lui am trăit sute de ani, până aproape să ni se stingă răsuflarea. Chiar şi în cursul acestui război ne-am putut încredinţa despre binele pe care-l putem aştepta de la el. Ungurii şi nemţii, despre care unii credeau că se vor învoi să ne dea o autonomie în marginile unei Austrii-mari, ne-au luat în vremile din urmă şi puţinele drepturi naționale pe care le mai aveam, iar ruşii erau să prăpădească nu numai Basarabia, ci şi Româ­nia, cu anarhia lor nesăbuită şi cu lipsa lor de simțământ de patrie şi de cinste pentru cuvântul dat. Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură ţară.

Conduşi de aceste vederi, refugiaţii români adunaţi în jurul gazetei „Ardealul”, dându-şi mâna cu tinerimea din Basarabia, au socotit că a sosit vremea ca să intre acum în luptă deschisă pentru înfăptuirea unirii politice a tuturor românilor într-un singur stat. Împrejurarea că viteaza armată română astăzi este stăpână peste întreaga Basarabie, ne dă oarecum putinţa unei desfăşurări slobode a acestei lupte sfinte şi drepte.

Noi socotim această armată, în care pe lângă ostaşi din România, sunt şi zeci de mii de români din Transilvania, Bucovina şi Macedonia, ca o armată a întregului neam românesc, menită să lupte nu pentru alipirea la România a ţărilor care se află încă sub stăpâniri străine, ci pentru crearea unei Românii nouă, a întregului neam.

Această Românie nouă va fi făcută de noi toţi şi va fi a noastră a tuturor. În marginile ei fiecare ţărişoară îşi va putea avea autonomia sa, atât de trebuitoare pentru îndrumarea şi ocrotirea nevoilor locale. Ea va fi pe atât de bună, pe cât de destoinici vom fi noi în a o aşeza pe temelii trainice şi pe cât de serioşi ne vom şti dovedi în faţa Aliaţilor. Fiind toţi românii la un loc, şi fiind animaţi de un singur ideal puternic, e de la sine înţeles că această Românie va fi mai bună decât România de până acum, de care atâţia basarabeni se tem, şi mai bună decât oricare altă ţară românească, înţelegând aici şi Basarabia.

Începând cu ziua de astăzi, în care toţi românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri, săvârşite la 1859 între două ţări româneşti, noi cei mai jos iscăliţi, potrivit punctului nostru de plecare, nu ne mai socotim ca până acum: ardeleni, basarabeni, bucovineni ş.a.m.d., şi nu ne mai socotim nici numai ca fiii aceluiaş popor, ci ca cetăţenii (grajdanii) aceluiaş stat unitar românesc, ca cetăţeni ai României nouă a tuturor românilor, cu aceleaşi datorii faţă de fiecare parte a ei şi cu aceleaşi drepturi.

De astăzi înainte noi vom fi totodată ostaşi ai acestei Românii, pentru făurirea şi întărirea căreia voim să luptăm cu orice armă va trebui. Deocamdată lupta noastră va fi purtată cu condeiul, la această gazetă, care este continuarea „Ardealului”, şi care de acum înainte va fi condusă de un comitet de redacţie alcătuit de români din toate ţările.

Potrivit vederilor noastre, fiecare parte de pământ locuit de neamul nostru este a întregului neam şi datoria faţă de el este deopotrivă de mare. Câtă vreme împrejurările vor face deci ca această gazetă să se tipărească în Basarabia, e firesc ca stările de aici să ne intereseze mai mult şi ca potrivit vederilor noastre, să le judecăm nu ca pe nişte lucruri de interes local basarabean, ci ca lucruri de interes general românesc. Prin această prismă vom judeca lucrurile din toate provinciile româneşti, fiind încredinţaţi că numai astfel se va putea întări viaţa noastră naţională.

La lupta noastră se alătură deocamdată numai tinerimea studioasă din Basarabia, dar avem credinţa întemeiată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom vedea în rândurile noastre pe toţi românii basarabeni cu adevărată dragoste de neam, începând de la preoţi şi învăţători şi până la deputaţi şi miniştri. Căci dacă până acum putea să însemneze o primejdie, ca cineva să lupte în Basarabia pentru unirea neamului, de aici încolo, având scutul armatei române, ar fi o trădare (vânzare) dacă basarabenii nu şi-ar înţelege datoria lor naţională cea mai înaltă. Teama de străini trebuie să piară odată! Destul ne-au asuprit, până au fost ei stăpâni pe soarta noastră, de acum trebuie să ne fim înşine stăpâni şi să nu ne mai uităm la ce spun ei. Căci ştim bine că nu pentru binele nostru vorbesc, ci pentru al lor.

Lucrând în bună înţelegere, cei strânşi în jurul acestei gazete nădăjduiesc că vor izbuti să închege o luptă sistematică în vederea ajungerii marelui scop, fără de care neamul nostru nu mai poate avea nici un viitor; ei cred că vor reuşi să-i convingă pe toţi românii de neapărata nevoie a unirii întregului neam şi să facă şi cercurile europene politice să recunoască şi să sprijinească punctul lor de vedere.

În această credinţă ei se adresează prin aceasta tuturor românilor, – şi deocamdată mai ales celor din Basarabia, în mijlocul cărora se desfăşoară propaganda – ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor şi să facă tot ce este omeneşte cu putinţă, pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-şi dea seama, că mântuirea noastră este numai într-o Românie nouă, a tuturor românilor.

Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri, dacă va fi nevoie.

Chişinău, 24 ianuarie 1918

Din Transilvania: dr. Onisifor Ghibu, dr. Ioan Mateiu, Axente Banciu, dr. Sebastian Bornemisa, Iosif Şchiopul, Gheorghe Codrea, Nicolae Oancea, Nicolae Colan, Andreiu Oţetea;

Din Bucovina: George Tofan, Dimitrie Logigan, Emanoil Iliuţ, dr. Ovidiu Ţopa;

Din Basarabia: Vasile Harea, Vladimir Cazacliu, Ioan Valută, Alexandru Văleanu;

Din România: G. Murgoci, G. Munteanu-Râmnic, Petre V. Haneş, V. Tempeanu;

Din Macedonia: Constantin Noe şi Epaminonda Balamace;

Din Serbia: dr. Atanasie Popovici.

Ziarul „România nouă”, Chişinău, anul II, nr. 8, 24 ianuarie 1918

 

 

Sursa:

https://cubreacov.wordpress.com/2018/01/05/declaratia-de-la-chisinau-a-unui-grup-de-intelectuali-din-toate-tarile-locuite-de-romani-24-ianuarie-1918/

 

 

12/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.Macedonia (FYROM) e gata să renunțe la pretenția de a fi singura moștenitoare a tradiției lui Alexandru cel Mare

Zoran Zaev (dreapta) împreunp cu ministrul grec de externe Nikos Kodzias, august 2017.

Foto: Premierul FYROM, Zoran Zaev (dreapta) împreună cu ministrul grec de externe Nikos Kodzias 

Premierul R.Macedonia (FYROM), a anunțat că e gata să renunțe la pretenția țării sale că e singura moștenitoare a tradiției lui Alexandru cel Mare, o concesie care ar putea ușura lunga dispută cu Grecia.

Grecia  nu permite nici azi Macedoniei să poarte pe scena mondială, o denumire pe care îl consideră că aparţine patrimoniului spiritual elen.

Grecia a obiectat folosirea numelui de „Macedonia” de către autoritățile de la Skopje, după declararea independenței faţă de Iugoslavia în 1991, argumentînd că folosirea acestui nume implică pretenții teritoriale din partea acestei țări.

Obiecțiile autorităților de la Atena au complicat eforturile Macedoniei de a intra în NATO și în Uniunea Europeană.

  Oficial, Macedonia se numeşte FYROM, adică Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

„Renunț la pretenția că Macedonia e singura moștenitoare a lui Alexandru cel Mare”, a declarat premierul Zoran Zaev într-un interviu televizat în seara zilei de 22 decembrie.

„Istoria nu ne aparține doar nouă, ci și Greciei și altor țări”, a spus Zaev, fără a preciza totuşi cum ar urma să se numească țara sa, dacă renunță la pretenția de a fi singura moștenitoare a lui Alexandru cel Mare.

 

 

 

 

 

Pentru istoria națională a Greciei, regiunea Macedoniei aparține încă din  vremea lui Alexandru cel Mare până astăzi, culturii grecești şi în consecință, asumarea numelui Macedonia de către un alt popor trezeşte în rândul grecilor temerea de a fi privaţi de o parte a patrimoniului lor cultural.

Aşa se explică faptul că Atena dorește să schimbe nu numai numele statului macedonean, dar, de asemenea şi termenii utilizați pentru a desemna limba și naționalitatea locuitorilor acestuia. 

 

 

Călătoria Macedoniei către UE trece din Grecia

 

  România a făcut o greşeală când în 1991 a permis fostei Republici Socialiste Sovietice Moldoveneşti, să se afirme pe plan internaţional sub numele provinciei istorice româneşti Moldova.

România s-a grăbit atunci să accepte numele de Republica Moldova, în ideea de a ajuta Basarabia anexată de ruşi să se desprindă mai repede din ghearele URSS, fără să ţină seama de implicaţiile acestei decizii şi fără să prevadă că acest gest de bunăvoinţă se va putea întoarce împotriva ei.

Aşa s-a ajuns la faptul că în prezent sluga rusească  Igor Dodon, ajunsă șeful statului R.Moldova, face declaraţii periculoase privind crearea unei aşa zise Moldove Mari, peste trupul României. 

 Dodon nu a ascuns că „Moldova Mare” este un proiect la care visează, ignorând cu neruşinare că aceasta ar fi pur şi simplu un rapt teritorial pe seama României.

La fel cum câinele dă din coadă, nu coada din câine, revendicarea la instigarea Rusiei, a unei eventuale „unităţi moldoveneşti” pe seama României, nu poate decât să creeze noi probleme în regiunea noastră.

Şi asta când Basarabia nu a fost niciodată înainte de 1991 un stat de sine stătător, iar partea din principatului românesc Moldova, care se află azi pe teritoriul Statului Român, la constituirea căruia a participat în 1859 după unirea liber consimţită cu Muntenia, este de două ori mai mare teritorial şi de mai bine de două ori mai populată decât actuala Republica Moldova.

 

 

 

 

 

  

 

 

 

Surse:

 

26/12/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria vechilor români

Roman_provinces_of_Illyricum2C_Macedonia2C_Moesia2C_Pannonia_and_Thracia

Provincii Române

Conteaza cine am fost, dar mai mult conteaza sa cunoastem adevarul despre noi si istoria noastră.

 

Românii vechi, istoria noastră!

Episodul I: Cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică”
Noi şi noi dovezi, documente, pagini de istorie şi cercetări etno-lingvistice vin să confirme, fără nici o urmă de îndoială, că întreaga Peninsulă Balcanică a fost cândva o „mare românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat.

Invazia slavă din secolele al VII-lea şi al VIII-lea a găsit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori, comercianţi, meşteşugari, prelucrători de metale şi constructori bogaţi, o „ţară a bogaţilor”, cum spunea cu invidie, dar şi cu admiraţie, cunoscutul ultranaţionalist sârb Vojislav Şeşeli.

radu-negru-1290-1328

Vlahiile din Balcani in Evul Mediu (1380) – harta aproximativa

Încă de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi populaţia băştinaşă, iar neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a împiedicat şi el de „ciotul” latin din Pind şi Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze (prima mare crimă greacă împotriva spiritualităţii creştine fiind răstignirea pe o cruce în formă de X, la Patras, a Sfântului Andrei, „Apostolul românilor”, pe când acesta se întorcea de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, unde propovăduise creştinismul – anul 70 d.Chr.).

balcani_otomani

„Organizarea” Balcanilor in perioada otomana

Fără a lărgi incursiunea istorică, ne oprim din nou în Timoc, parte a Daciei Aureliene, unde se vorbeşte, după cum se ştie, aceeaşi limbă ca la Calafat sau ca la Timişoara, adică daco-româna.

Împărţit între sârbi şi bulgari, acest teritoriu, numit şi „Valahia Mică”, are în spate o istorie bimilenară.

Dacă, la jumătatea secolului al XX-lea, proiectul creării unei confederaţii bulgaro-sârbe nu a fost transpus în practică, în schimb, până în ziua de astăzi, cele două ţări seamănă ca două picături de apă atunci când e vorba de proiectele criminale de deznaţionalizare îndreptate împotriva românilor sud-dunăreni.

Un adevărat misionar pentru răspândirea adevărului despre aceşti fraţi uitaţi este profesorul Cristea Sandu Timoc din Timişoara, în vârstă de 94 de ani, secretar general al Asociaţiei „Astra Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni.

Copil fiind, trece Dunărea înot şi face şcoală românească la Turnu Severin şi la Craiova.

Devine, în timpul războiului, funcţionar superior la Ambasada României la Belgrad (trimis de mareşalul Antonescu), iar după venirea lui Tito la putere şi până după căderea lui Miloşevici, ajunge un proscris, alungat de sârbi de pe pământul natal (Zlocutea, Timoc).

Ca secretar general al Asociaţiei Astra Română, a atras în jurul personalităţii sale 18 ediţii ale Congresului Internaţional „Identitatea culturală a tuturor românilor”.

„Dunărea n-a fost niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi”

Tribalia2

 Tribalia, situata imediat la sud de Dunare – harta cu denumirile romanesti ale localitatilor si emblema cu steagul adoptat pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

– Dacă ar fi să descrieţi Peninsula Balcanică din timpurile străvechi, de la extinderea Imperiului Roman în Balcani, începând cu anul 143 î.Chr., cu ce aţi începe?

– Tot Balcanul a fost românesc! Tot! De la Marea Egee, din Munţii Pindului, de la Adriatica, din Dalmaţia, de la Marea Neagră şi până la Dunăre, a fost un singur popor: poporul român. Singurul popor existent în marginea de sud a acestui teritoriu, în epoca formării românilor ca neam latin, au fost grecii, însă ei ocupau zonele de lângă mări şi mai puţin câmpiile şi aproape deloc munţii.

Pentru cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică… Timpurile se schimbă, năvălesc slavii în secolul al VII-lea, peste încă şapte sute de ani vin turcii (1453), apoi, în părţile de apus, coboară austriecii, iar poporul român din Balcan se împrăştie, se împuţinează, în unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina.

Pe lângă aromânii din Macedonia şi Pind, din Albania şi Bulgaria, rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localităţi în Serbia, 100 în Bulgaria – 30 în jurul Vidinului plus 70 de-a lungul Dunării, pâna la mare). Ei au avut parte de domnia a cel puţin cinci voievozi români, începând cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea.

Aceşti domnitori au construit mai multe mănăstiri şi biserici româneşti în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau acel ţinut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi. Dacă ne gândim la marele Basarab I, el a ridicat o mănăstire la Cladova, pe râul şaina (azi în ruine), una la Mânăstiriţa (tot în ruine) şi una la Vradna (care există şi acum, fiind ocupată de călugăriţe sârboaice).

– Sârbii, ca şi bulgarii, copiindu-i pe greci, spun că românii din Balcani sunt sârbi, greci sau bulgari latinizaţi. Putem accepta o astfel de interpretare politică în locul adevărului istoric?

– Ei pot să spună şi să creadă orice doresc, peste adevăr nu pot călca cu cizma. De altfel, o parte dintre sârbi şi bulgari sunt foarte limitaţi uneori. Ei, ce aud, ce văd, şi atât. Unii dintre ei sunt atât de limitaţi, încât de multe lucruri se şi miră că există… Pe ei nu-i interesează că zici tu că eşti român sau vlah sau nu ştiu cum… Pe ei îi interesează că eşti în Serbia sau în Bulgaria. Dacă eşti acolo, apoi musai să fii sârb sau bulgar, nu poţi fi altceva.

Map-balkans-vlachs

Situatia vlahilor la sfarsit de secol XIX

„Şi grecul, şi bulgarul, şi sârbul vor să ne zdrobească, văzând că suntem o naţie moale”

– De ce, de-a lungul secolelor şi până în ziua de azi, au manifestat bulgarii şi sârbii atâta ură împotriva românilor?

– Asta mă întreb şi eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicţie să-mi văd casa părintească şi mormintele părinţilor, iar sub Miloşevici, alţi 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în afară de aceea că am afirmat sus şi tare că fraţii mei din Timoc sunt români lipsiţi de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca pe un străin la mine acasă?

Ei sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm pământurile de dincolo de Volga. Ca să răspund totuşi la întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o naţie moale.

Toţi, şi grecul, şi bulgarul, şi albanezul, şi sârbul vor să ne zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O naţie adormită. Apoi, ar mai fi şi alte motive.

Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiţi-vă că, pâna la Cuza, 1/6 din averile mănăstireşti de la nord de Dunăre erau în mâna grecilor.

Prin secularizarea averilor mănăstireşti, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăţia şi vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceştia din partea turcilor, în timp ce pe dânşii i-au oropsit din greu; urăsc inteligenţa, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali şi magnaţi aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat Banatul în 1918.

Socotesc că au fost stăpâni acolo şi au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuşi generalul Berthelot le-a alungat armata din Timişoara).

Ne mai urăsc şi pentru bogăţia păstorilor aşa-zişi vlahi, pentru că noi am deţinut cele mai bune pământuri (doar eram băştinaşi, ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiţi, suntem latini, aparţinem unei mari familii de popoare vest-europene. În fine, bulgarii ne urăsc pentru acelaşi lucru, dar şi pentru că le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanţa, nu doar cele două judeţe. S-au bătut mult pentru asta.

CRISTEA SANDU TIMOC -

Biserica Sf. Pantelimon din Vidin ridicata de Matei Basarab, peste o alta biserica facuta de Basarab Intaiul

– V-aţi închinat toată viaţa luptei pentru eliberarea neamului românesc din sclavie. Ce faceţi în prezent?

– Acelaşi lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existenţa şi necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania şi din celelalte ţări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os românesc. Există o conjuraţie împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât şi la Belgrad sau Atena.

Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu ţara de la nordul Dunării, să se ţină drept o naţie nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul şi interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.

„Dacă sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE”

– Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe daco-românii din Timoc şi pe aromânii din restul zonei balcanice?

– Doar vag şi doar din întâmplare. O excepţie face preşedintele Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia şi pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Preşedintele s-a dus la Cladova şi bine a făcut, deşi autorităţile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa.

A fost, de curând, şi în Macedonia. Declaraţiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor şi bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Aceşti oameni nu au onoare.

Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toţi, de la Bucureşti, la Bruxelles. Dar sârbii nu mai trebuie lăsaţi să-şi bată joc; dacă nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare şansă, pierdută, a avut fostul preşedinte Iliescu.

În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad şi spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăşi! Trec cisternele cu o condiţie: recunoaşteţi statutul juridic al românilor timoceni, acordaţi-le dreptul la limba română, la şcoli, la biserici! Să-i fi văzut pe fraţii sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu ştiu de prietenie, de înţelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).

– Ar putea guvernanţii de la Bucureşti să facă faţă cerinţelor românilor din jurul României, în condiţiile în care criza îngenunchează economia românească?

– Cred că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în Bucureşti, şi ne-ar fi mult mai bine! Bunînţeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minorităţile din ţară. În urmă cu patru ani, ştiu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociaţii etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puţinele fonduri pentru românii minoritari din jurul ţării?

Dacă, totuşi, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâţia bani unui grupuleţ de sârbi (croaţilor le dau alţi bani, bulgarilor alţi bani, ruşilor alţi bani), şi românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!?

Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, şi tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare.

Am impresia că, în instinctul majorităţii românilor, sentimentul naţional a adormit de tot. Mai dăinuie puţin în Transilvania şi în Banat, dar în rest îi mort. şi mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal şi Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni.

Timocenii încă n-au fost sârbizaţi, încă n-au fost bulgarizaţi. Că-i urăsc sârbii şi bulgarii e una.

Dar politicienii români nu-şi dau seama că sârbii şi bulgarii vor ca şi românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…

Sursa: rumaniamilitary.ro/

05/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: