CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eforturile diplomatice depuse în Italia pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 de prof.Simion Mândrescu

Motto:

«Și noi am pus o piatră la temelia României Mari.»

Simion Mândrescu

Când vorbim despre Marea Unire de la 1918, se cuvine pe drept cuvânt un deplin omagiu profesorului, patriotului și omului de cul­tură, Simion Mândrescu, a cărui activitate pentru realizarea unității naționale, nu s-a desfășurat doar pe meleagurile românești ci și în afară, mai ales în Italia, unde numele lui se leagă de formarea Legiunii voluntarilor Români din vara anului 1918 scrie Violeta Popescu în publicația https://culturaromena.it/profesorul-simion-mandrescu-1868-1947-activitatea-sa-diplomatica-in-italia-la-1918.

La acea vreme profesorul Mândrescu a parcurs fără odih­nă și cu mult zel drumurile Europei pentru a mobiliza opinia publică în folosul luptei pentru unitate a românilor. Șefi de guverne, oameni de cultură și știință, personalități ale vremii au fost informați cu toții prin scrisori, vizite, articole în presă, de sentimentele și lupta românilor.

Despre cine a fost Simion Mândrescu, de la a cărui moarte se împlinesc 81 de ani, con­textul în care a acționat și faptele lui, ne vom opri în cele ce urmează.

Cu precădere intere­sul lui față de românii care trăiau în Italia la acea vreme, de demersurile lui din primăvara și vara anului 1918 atât pentru a sensibiliza autoritățile timpului despre cauza românească cât și pentru constituirea unei unități militare formată din prizonierii de război, merită pe deplin atenția noastră a contemporanilor.

Despre viața și activitatea deosebită a lui Simion C. Mândrescu, pe lângă studii și articole consemnate în presa vremii, ori în publicații şi cărți apărute după moartea sa, există două cărți scrise publicate în timpul vieții acestuia.

Simion Mândrescu a făcut parte dintr-o strălucită pleiadă de intelectuali ardeleni, mi­litanți pentru cauza românească, precum Iuliu Maniu, Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Alexandru Vaida Voevod, s.a.

Asupra formării sale intelectuale și-a pus amprenta și școala germană, urmând și obținând doctoratul la Universitatea din Berlin.

Fiu al unei familii de țărani mureșeni, Simion Mândrescu s-a născut la 18 iulie 1868; vi­itorul profesor universitar și om politic a urmat clasele primare la Râpa de Jos, gimnaziul la Sibiu, iar apoi s-a înscris la Liceul grăniceresc din Năsăud.

Studiile liceale le-a terminat însă la București, unde a urmat și cursurile Facultății de Litere și Filozofie, avându-i ca profesori pe Al. Odobescu, B. P. Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu și Titu Maio­rescu. La Năsăud, viitorul mare intelectual și patriot român avea să dobândească o bază temeinică și o conștiință națională: Aici mi-a fost dat să învăț a-mi iubi cu pasiune neamul, aici mi-a fost dat să învăț a iubi cu aceiași pasiune învățătura.

Simion C. Mândrescu ca și mulți alți intelectuali ardeleni au ales în contextul oprimării austro-ungare să se împli­nească intelectual în vechiul Regat al României, cu el formându-se o adevărată generație dedicată Unirii de la 1918. După terminarea studiilor, scurt timp a funcționat ca profesor la Liceul Codreanu din Bârlad, urmând ca în anul 1899 să primească o bursă pentru a urma un doctorat în filozofie la Universitatea din Berlin.

Întors în țară a activat ca profe­sor la Liceul Național din Iași, dar în 1904 s-a reîntors la București, fiind numit titular al primei catedre universitare de limba si literatura germană, care se înființase chiar în acel an. Atât la Bârlad, cât și la Iași sau mai târziu la București, Simion Mândrescu a pregatit și publicat o serie de lucrări de valoare, precum: „Elemente ungurești în limba româ­na” (1892), „Doina” (1893), „Literatura și obiceiuri poporane din comuna Râpa de Jos” (1894), „Gramatica limbei latine”, pentru clasele I-a si a II-a secundara (1898), „Strigături sau chiuituri poporane” (1898), „Influența limbii germane asupra limbii noastre” (1904), „Influența culturii germane asupra noastra” (1904) ș.a. Simion Mândrescu va fi titularul acestei catedre între anii 1904-1937.

Cu perseverenţa sa tipic ardelenească, a militat pentru înfăptuirea idealului de veacuri al românilor, de a fi uniţi într-un singur stat –mărturie dată prin întreaga sa activitate şi acţiunile întreprinse atât în țară cât şi în afara ei. În Vechiul Regat, pe lângă cariera pro­fesională remarcabilă, se afirmă ca lider al mişcării naţionale având ca scop Unirea Tran­silvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România.

S-a implicat activ și total în lupta românilor ardeleni din tara, dar și în Italia, Franța, acolo unde erau români și putea să îi sensibilezezepentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Împreună cu alţi intelectuali cu viziuni şi ten­dinţe progresiste şi unioniste, a în­fiinţat mai multe asociaţii a caror activitate a fost subscrisă determi­nării intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei (Liga pentru Unitatea Culturală a tutu­ror Românilor; Federaţia Unionis­tă, Congresul românilor de peste hotare aflători în ţară, etc.).

Care este contextul în care Si­mion Mândrescu dar și G.G. Mi­ronescu, ajunge să își desfășoare activitatea în Italia și Franța în anii premergători Marii Uniri? Cum ajunge să fie artizanul Legiunii vo­luntarilor români din Italia consti­tuită în vara anului 1918?

În condițiile grele în care se afla România, în vara anului 1917, cu aproape două treimi din teritoriul național ocupat, era nevoie de susținerea cauzei românești în străinătate.

În această situație, românismul avea nevoie de un organ care să poată să răspundă ne­cesităţilor vremii. Se pun astfel bazele Consiliului Național al Unității Române, care își propunea: „organizarea propagandei, organizarea corpurilor voluntare romanești din Austro-Ungaria, şi chiar cea a Regatului României, care se află în străinătate, în Italia, în Franţa, în America, Siberia; edificarea opiniei publice mondiale cu privire la veritabila conștiință românească”. În mai multe capitale aliate au fost trimise delegaţii formate din politicieni, oameni de cultură, personalități din teritoriile ocupate de Austro-Ungaria. Un rol important în propaganda pentru întregirea României l-au avut profesorii români, care au propus în ședința din iulie 1917, premierului I. I. C. Brătianu trimiterea unei misiuni universitare în Franţa, care să susțină mai ferm interesele românilor. În acest context Si­mion Mândrescu este ales ca delegat din partea „Asociației profesorilor universitari din România” și a „Societății Românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, „ca reprezen­tant al țării în străinătate pentru propagandă”. „În Franța și Italia pentru cauza noastră. 27 septembrie 1917- 1 ianuarie 1919”, „unde lucrează politic și diplomatic pentru întregirea României”. O misiune grea și responsabilă, pe care Simion Mândrescu a împlinit-o în mod excepțional.

Aşa numita „misiune universitară”, destinată să susţină propaganda în străinătate a fost formată din personalităţi de prestigiu ale lumii universitare româneşti: Orest Tafrali, I. Găvănescu şi I. Ursu de la Universitatea din Iaşi; Em. Pangrati, Charles Drouhet, Dr. Hur­muzescu, Traian Lalescu, Simion C. Mândrescu, George Murnu de la Universitatea din Bucureşti şi Ion Nistor de la Universitatea din Cernăuţi. Din septembrie 1917 și până la începutul lunii aprilie 1918, profesorul Mândrescu s-a aflat în Franța, împreună cu o delegație de profesori. Aici se întâlnește cu oameni politici francezi, acordă interviuri și publică articole în diferite ziare franceze, precum: „Le Temps”, „La petite Republique”, „La Roumanie” si „L’Eveil”, atrăgând atenția internațională asupra situației grele în care se afla statul român amenințat cu dispariția si a situației românilor ardeleni din imperiul aus­tro-ungar siliți să lupte pentru o cauză care nu era a lor.

Din Franţa pleacă în Italia, unde desfășoară o activitate intensă atât pentru susținerea cauzei unirii Transilvaniei, Bucovi­nei și Banatului cu România, cât şi pentru constituirea unei legiuni formate din voluntari români proveniți din rândurile prizonierilor de război ardeleni, prizonieri luați de armata italiană în luptele duse cu armata austro-ungară.

În aprilie 1918, S. Mândrescu împreună cu dr. N. Lupu, D. Drăghicescu, Benedetto Luca și Gh. Mironescu, s-a aflat în Italia, unde a participat la lucrările Congresului naționali­tăților oprimate din monarhie, congres care a proclamat dreptul acestor nationalități la autodeterminare. În 1918, s-a constituit și un organism care să coordoneze aceste miș­cări: „Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”, cu sediul la Roma, al cărui președinte era Simion Mândrescu şi care avea strânse legături cu alte orga­nisme similare ale românilor, care se înființaseră la Paris, Londra şi Washington.

Acest co­mitet a început să acționeze ca organism unic al tuturor românilor. Un rol conimportant l-au jucat Simion Mândrescu, G.G. Mironescu, precum şi V. Lucaciu, care şi-au împărțit activitatea în folosul românilor între Italia, Franţa şi Statele Unite. Relevantă este în acest sens, scrisoarea datată la 9 mai 1918, adresată de prietenul Benedetto de Luca lui Simion Mândrescu, unde i se solicită în cadrul propagandei printre soldații și ofițerii români, și nu numai, articole și știri legate de schimbările produse în urma Congresului naționa­lităților de la Roma și posibilitatea formării de unități militare care să se alăture Italiei, Puterilor Antantei.

Benedetto De Luca către Simion Mândrescu, Roma, 9 mai 1918:

„Bun și dragă prieten. De abia întors pe 1 mai de la Padova la Roma, m-am grăbit să vin să te salut la hotelul unde te găsești împreună cu doamna Mândrescu, dar aflai de la portar că erați plecați deja de o zi la Cittaducale. Aș fi dorit să mă pui la curent cu ceea ce în prin­cipiu s-a decis în materie de propagandă în rândurile naționalităților oprimate de armata dușmană. Idei bune și proiecte pe care voi căuta să le obțin puțin câte puțin cu dragoste și înțelegere între delegații diferitelor naționalități. De la Roma am plecat la Padova sâmbătă 4 mai.

Aici am așteptat sosirea delegatului boem (din Boemia), care doar el lipsea; de ieri suntem cu toții. Peste câteva zeci de zile se va scrie o foaie săptămânală, publicată în boemă, sârbo-croată, română și poloneză (cu câteva știri, în slovenă și ruteană) care să foloseas­că ca organ al propagandei noastre între trupele diferitelor naționalități oprimate aflate în armata austro-ungară.

Un anumit număr de exemplare ale acestui ziar vor fi distribuite pentru propaganda internă în rândul soldaților și ofițerilor români și boemi din Italia. Vom continua să îl difuzăm în rândurile inamice, chiar și prin intermediul unor manifeste o dată sau de două ori pe săptămână.

Ne adresăm Dvs. cu rugămintea de a ne înlesni atât pentru ziar cât și pentru manifeste, tot ceea ce credeți, cu luminata experiență, cu autoritatea și înțelepciunea care o aveți, ce este oportun pentru publicare: scurte articole, sau note, ca știri și informații, Dorim ca aceste articole să fie semnate de Dvs., pentru a le oferi cea mai mare importanță și eficiență. Materialul care urmează să fie publicat vă rugăm să îl trimiteți la următoarea adresă: Commissione Interalleato di Propaganda, Ufficio del Delegato Romeno, Padova. În al doilea rând, facem apel la competența și bunătatea Dvs. în a alege dintre ofițe­rii noștri români, pe cineva care se potrivește cel mai bine, inițiat dacă se poate în jurnalism, care să scrie în afară de limba română și în maghiară și ruteană.

Dacă nu este posibil să găsești o singură persoană care să răspundă acestor exigențe lingvistice, atunci trebuie să te folosești de amabilitatea alegerii a doi ofițeri. În acest caz, cine scrie în ruteană ar trebui să cunoască un pic de poloneză sau de sârbească. Fiind vorba de o situație foarte delicată ne încredințăm patriotismului dvs. luminat”.

Scrisoarea, dincolo de importanța momentului, denotă autoritatea și prestigiul de care se bucura profesorul Simion Mândrescu, prieten, colaborator al italienilor în acel moment, care cu toții erau animați de misiunea pe care o aveau în acel moment. La 4 iulie 1918, Simion Mândrescu, care se afla la Roma, scria lui Vasile Stoica, atașat la Legaţia Română din Washington: “Sunt de trei luni în Italia, unde mă ocup de formarea unei legiuni române din cei 18. 000 de prizonieri români din Aus­tro-Ungaria.

O parte dintre ofițeri au şi fost eliberați şi trimiși pe front ca informatori, iar altă parte, în număr de 15 au fost eliberați pentru a alcătui împreună cu mine Comitetul de Acţiune al Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. Scopul comitetului este de a se ocupa de organizarea legiunii, de a atrage într-un singur mănunchi pe românii transil­văneni, bănăţeni şi bucovineni din țările aliate şi a face propaganda necesară pentru cauza noastră. Sediul comitetului va fi la Roma. Trei membri vor fi trimiși la Paris, trei la Londra și trei la Washington”.

Dar poate cel mai emoționant mesaj adresat de Simion Mândrescu românilor în acel moment, este cel din octombrie 1918, când se afla din nou la Roma și lansa Apelul către românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, aflători în Italia:

„Frați Români, Puterile Aliate au hotărât desființarea Austro-Ungariei și liberarea naționalităților (…). Noi, Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniți cu România și vom forma acea țară mândră și tare, cum se cuvine să fie țara pe care a întemeiat-o străbunul nostru Traian, de aproape 2000 de ani. Întregul neam românesc va fi mândru de noi și va binecuvânta fapta noastră, iar noi vom putea spune cu mulțumire în suflet: «Și noi am pus o piatră la temelia României Mari»”.

După Unire, Simion Mândrescu a continuat activitatea sa de profesor, punându-se o pe­rioadă și în slujba diplomației românești în Albania (1925-1926), fiind cel dintâi diplomat român care a prezentat scrisorile de acreditare în această țară.

De asemenea a fost fondator al mai multor societăți și publicații precum: Liga națională a femeilor române, 1921; Societatea „Graiul Românesc”, 1923; Societatea Germaniştilor Români, 1931 – Preşedinte; Revista Germaniştilor Români, 1932 – Director; Institutul ro­mâno-german, 1935; Industria casnică românească; Hora; Joc şi cântec românesc, etc.

În 1940, a asistat ca mulți alți patrioți ai făuriri României Mari la destrămarea Țării pentru care luptase cu atâta elan în anii tinereții sale, fiind martor la norii negrii care s-au abătut asupra destinului poporului român. Oameni care își puseseră în slujba Țării tot ce era mai de preț, asistau in nici douăzeci de ani de la marea Unire, la o serie de tragedii care aveau să curme în cel mai brutal mod, destinul românesc.

A fost legat până la sfârșitul vieții de locurile natale. Dovada este faptul ca în 1933 a do­nat suma de 40.000 de lei pentru ridicarea unei școli în localitate, asistând chiar la inau­gurarea ei, iar mai târziu a făcut o importantă donație prin testament. “Am hotărât să las școalei din comuna Râpa de Jos o casă situată în București, Strada Grigore Alexandrescu, nr. 44 și care poate aduce un venit curat de 24-25.000 de lei, cu cari s-ar putea trimite câte doi copii mai buni la școli mai înalte”, erau cuvintele înscrise în cuprinsul testamentului sau, încheiat în 1937.

S-a stins din viața la 30 septembrie 1947, în Bușteni, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Bibliografie:

Alina-Cătălina Ibănescu, teză de doctorat; Propagandă și război. Misiunea intelectualilor români la Paris. (1917-1920)

Ziarul „Ardealul”, 22 martie 1915

Nicolae Balint, Un mureșean în slujba Unirii, săptămânalul Clipa; Statele Unite, Ediția: 872 – 13 Decembrie, 2008 – Anul XVIII »

Simion Mândrescu – Omul din umbra istoriei Marii Uniri. Asociaţia SIMION C. MÂNDRESCU.

Raluca Tomi, Italienii în slujba Marii Uniri, Revista istorică, tom XXI, 2010, nr. 3–4, p. 279–292

Dr. Alexandru Uiuiu: Duhul istoriei îl readuce pe Simion C. Mândrescu în locurile natale, în co­tidianul Răsunetul.

Prof. univ. dr. Simion C. Mîndrescu și contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri, Unirea, anul 2012

Publicitate

16/01/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Druc: Rușii de profesie și moldovenii ”stataliști” continuă campania de anatemizare a unionștilor din R.Moldova

Mircea Druc despre „Reîntregirea României și sindromul amputării” la Oradea  cu ocazia a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – România Breaking  News – RBN Press

Omul politic Mircea Druc (foto), s-a născut la 25 iulie 1941, la Pociumbăuți, raionul Rîșcani, în Basarabia și a fost ultimul premier al Moldovei sovietice şi lider al Frontului Popular. A îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991 și a fost un adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu patria- mamă, România.

Pentru rușii de profesie și moldovenii stataliști din Basarabia, autorul acestui articol este „ un trădător unionist”, scrie fostul prim-ministru al RSS Moldovenești, Mircea Druc în https://basarabialiterara.com.md/.

În iunie 1990, Alexandr Kasatov, corespondentul săptămânalului «Коммерсантъ», a dat startul denigrării noului guvern de la Chișinău.

Respectiva publicație centrală apăruse odată cu demararea procesului de reforme gorbacioviste.

De aceea, eu o consideram „de-a noastră” fiindcă promova, chipurile, perestroika și glasnost.

Peste puțin timp, am înțeles de ce a declanșat o campanie de anatemizare a noilor lideri politici din colonii.

Neofitul Kasatov a interpretat rolul unui scamator.

Scoțând demonstrativ din șapca veche imperială un iepure, tânărul gazetar a creat din mers o media-minciună – «Друк и молдаване жаждут крови» („Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!”).

La demonizarea conducerii de la Chișinău (Snegur-Druc-Costaș) a contribuit din plin și Ксения Григорьевна Мяло, o moldovenistă născută la Râbnița.

Ulterior, Igor Smirnov a decorat-o cu medalia «Участнику миротворческой операции в Приднестровье» și «Орден Почёта (ПМР)». Eram deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM.

Și, pe ambele maluri ale Nistrului, mass-media controlată de comuniști și interfrontiști, m-a etichetat-«ставленник Народного Фронта Молдавии».

Mă declarau culpabil de toate tarele extenuantei Perestroika – tranziția de la o economie planificată centralizat la una de piață liberă.

De la Chișinău, în octombrie 1990, locotenent-colonelul АнатолийЮркин, corespondentul ziarului «Красная Звезда», expedia o infogramă șefilor din capitala Imperiului în agonie:

„Aici, ca și în republicile baltice, rușii îl condamnă pe Elțîn, acest fățarnic, care prin semnarea tratatului cu Chișinăul și-a atins obiectivele sale politice în contul petrolului, lemnului și metalului Rusiei.

Naționaliștii locali din FPM, care au ocupat pozițiile cheie în Sovietul Suprem și în Guvern, îi cântă ditirambi lui Elțîn.

Este lăudat pentru faptul că echipa sa a impus supremația legilor republicane asupra legislației unionale.

Nespus de mulțumit de aceasta se arată Mircea Druc – elev și discipol al lui G.H. Popov.

Însă, toți rusofonii din RSSM declară că Elțîn încă nu înseamnă Rusia”.Editorialistul revistei moscovite «Власть» întreba retoric:

„Așa fel de cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!?

Bunăoară, noul președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, care a absolvit două facultăți, la cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova.

A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău.

Ei bine, acest Druc este, indiscutabil, un trădător unionist, fanatic și periculos…

Asta-i mulțumirea că i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor germano-români !?”.

În toamna lui 1990, la (ТСН) ЦТ ССС Рemisiunea de știri începea cu: „Mircea Druc, călăul Republicii Găgăuze …” sau „În Pridnestrovie, la Dubăsari, sângerosul premier a provocat….”.

Regretabil, însă aceste produse, vădit exagerate și tendențioase, difuzate de «спецпропаганда» imperială sovietică, erau preluate gratuit și de corespondentul CNN la Moscova, intoxicând, volens nolens, telespectatorii din lumea întreagă.

Redactorul și prezentatoarea principală a știrilor Tatiana Mitkova părea indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii.

De-a lungul anilor, Agenția de Informații Regnum a întrecut orice măsură în denigrarea României și a unionismului.

Regnum se referă adesea şi la umila mea persoană titrând invariabil: „Mircea Druc – ex-prim ministru, unionist fanatic şi inițiator al campaniei găgăuze”.

Iată o mostră de insinuare, repetată la infinit:

„În octombrie 1990, drept reacție la cursul adoptat de conducerea RSSM de a se uni cu România, autoproclamata Republică Găgăuză a decretat organizarea alegerilor în Sovietul Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit ca pretext pentru a expedia în Găgăuzia coloane de mașini cu activiști ai Frontului Popular din Moldova şi voluntari din România, escortați de detașamente ale miliției cu scopul de a bloca alegerile şi a suprima Mișcarea găgăuză pentru independență națională.

În fruntea „Campaniei găgăuze” s-a postat prim ministrul Mircea Druc”. Aceeași agenție publică articolul „Genocidul găgăuzilor şi esența ideologiei unioniste a românilor”. Autorii Ivan Kirioglo şi Oles Goncear (frații noștri, unul găgăuz şi altul ucrainean) cer imperativ: „să fie judecat pentru genocid călăul poporului găgăuz Mircea Druc”.

Atunci, la Comrat, am evitat vărsarea de sânge nu datorită „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”, ci în pofida faptului că ofițerii Diviziei aeropurtate din Bolgrad înarmau şi antrenau comandouri găgăuze.

Apropo, voluntarii, invocați de Regnum, erau în exclusivitate basarabeni (Vedeți pe youtube.com documentarul „Zile de cumpănă”). Statul major al Armatei a 14-a aștepta „un piculeț de sânge”, pretext pentru „a curăța Chișinăul de naționaliști moldoveni pro-români”.

După dezmembrarea URSS, ne-am transformat din RSSM în Republica Moldova și, culmea, propaganda antiunionistă s-a amplificat.

Image result for pridnestrovie map

Foto: Harta R.Moldova independente

Tinerii jurnaliștii Stan Horja (Valeriu Reniţă), Lilian Ciubotaru și Lucian Apostu, tutelați de deputatul Valeriu Daraban, colonel KGB, antiunionist şi românofob, continuau defăimarea lui Druc.

Merită menționată și poziția unui proeminent moldovean statalist, colonelul KGB Ivan Mahu.

Acesta scria într-un ziar rusesc de la Tiraspol:

„În 1989, până la obținerea Independenței, au început schimbările în structurile KGB din RSSM.

Ofițerii au prevăzut venirea la putere a naționaliștilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesioniști. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informație.

La 9 septembrie 1990, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii de Stat.

Druc avea grijă ca naționalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului.

De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunțe la funcția de apărare a statului.

Să facă în așa fel ca serviciile de informație şi contrainformație să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit. De acea speranțele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes.

După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru – Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgașul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcție a generalului Vasili Calmoi.

Pe timpul lui, problema naționaliștilor din „contingentul Druc” a fost rezolvată definitiv, în mod practic. Frontul popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat”.

Ivan Mahu coordonează activitatea foștilor ofițeri KGB, care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei”.În spatele ”foștilor” se află acum Dodon și Vlad Bătrâncea, scutierul său, deputatul care a rupt demonstrativ în parlamentul de la Chișinău harta României Reîntregite. Mișcarea antiunionistă e formată din ex-directori ai SIS și MAI, nepoți de KGB și FSB.

„Dodoniști și stataliștii” (sintagma sugestivă aparține scriitorului Alexandru Vakulovski) fabrică dosarele ”trădătorilor” – o bancă de date on line intitulată ”Iudele Moldovei”.

Listă neagră cuprinde adevărate personalități basarabene, din cele mai diverse domeniul de activitate. Printre iudele RM figurez și eu, fapt care mă onorează. Cunosc polemica de secole privind „posibila reabilitare a lui Iuda”.

Mulți istorici din diverse țări îl descriu drept „revoluționar și conducător al rebeliunilor iudaice contra Imperiului Roman, unul dintre apostolii cei mai stimați,calomniat că l-ar fi trădat pe Isus”.

Am locuit la Rio de Janeiro chiar alături de Catedrala Sfântul Iuda. Uneori, duminica, asistam la serviciul divin, după care discutam cu enoriașii „despre sfântul Iuda, un adevărat erou al luptei de eliberare națională a iudeilor”. „Trădarea lui Iuda” rămâne una dintre istoriile cele mai controversate ale Creștinismului.
Până în prezent, homo sovieticus, cu logica sa specifică, justifică acțiunile Kremlinului, dar neagă dreptul Republicii Moldova de a-și apăra integritatea teritorială.Desigur,Centrul imperial era obligat să evite colapsul, dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea.În această ordine de idei, portalul http://www.enews.md scria în 2010,citez:

„Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? După logica acestui сукин сын,Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuțele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă careva acțiuni întru apărarea măreței Uniuni Sovietice.

Într-adevăr, acest om nu merită pedeapsa cu moartea prin împușcare, merită să fie executat prin spânzurare”. Bineînțeles, într-o asemenea abordare a relației ”Moscova-Chișinău”, am putea admite că portalul de limbă rusă, condus de Iulia Semionova, o mercenară a războiului informațional-psihologic, are dreptate. ”Odiosul premier” nu avea voie nici măcar să aducă vorba despre o eventuală Reunire a Basarabiei cu România.

El nu avea decât să alerge la Comrat cu buchete de flori, ca să felicite ”eroii norodului găgăuz” – Topal, Kendighelean și Burgundji – cu proclamarea Republicii Găgăuze. Sau să fi procedat ca următorii prim miniștri, care au acceptat autonomia pe criterii etnice, sau ca actualul președinte Dodon.

În consecință, situația la Comrat nu s-a ameliorat nici astăzi, fiindcă separatiștilor și mafioților găgăuzi le vine pofta mâncând.

Exemplu – politica duplicitară pro rusă a bașcanilor Mihail Formuzal și Irina Vlah.

25/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Un comentariu

2 decembrie 1917, Chişinău: DECLARAȚIA Sfatului Ţării prin care Basarabia este proclamată Republică Democratică Moldovenească.


Moldoveni şi noroade înfrăţite ale Basarabiei!

Republica rusească se află în mare primejdie. Lipsa de stăpânire la centru şi neocârmuiala în toată ţara, care este istovită prin lupta cu duşmanul de din afară, duce la pieire întreaga republică.

În această clipă îngrozitoare singura cale de izbăvire pentru republica democratică rusească este ca noroadele ei să se unească şi să-şi ieie soarta în mâinile lor, alcătuindu-şi stăpâniri naţionale, în hotarele ţărilor unde locuiesc.

În puterea temeiului acesta şi având în vedere aşezarea rânduielii obşteşti şi întărirea drepturilor câştigate prin revoluţie, Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicei federative democratice ruseşti, ca părtaş cu aceleaşi drepturi.

Până la chemarea adunării poporane a Republicei Moldoveneşti, care va fi aleasă de tot norodul prin glăsuirea de-a dreptul, deopotrivă şi tăinuită, după sistemul proporţional, cea mai înaltă ocârmuire a Republicei Democratice Moldoveneşti este Sfatul Ţării, alcătuit din împuterniciţii tuturor organizaţiilor democraţiei revoluţionare ale deosebitelor noroade şi din împuterniciţii zemstvelor şi târgurilor.

Puterea împlinitoare în Republica Democratică Moldovenească o are Sfatul Directorilor Generali, cari sunt răspunzători numai înaintea Sfatului Ţării.

Înfăţişând voinţa noroadelor trăitoare pe pământul Republicei Moldoveneşti, Sfatul Ţării are în vedere:

1. Să cheme în timpul cel mai scurt adunarea poporană a Republicei Moldoveneşti, aleasă prin glăsuire obştească, de-a dreptul, deopotrivă şi tăinuită după sistemul proporţional.

2. Să împartă norodului muncitor tot pământul fară plată, pe temeiul folosirei drepte.

Până la alcătuirea unei legi despre trecerea pământului la norodul muncitor, ca să nu fie neorânduială şi irosire a bogăţiilor ţării, tot pământul, care nu se lucrează cu braţele stăpânului lui, împreună cu vitele şi stromenturile gospodăriei va trece în sama comitetelor pământeşti, alese din nou pe temeiul democratic.

Sfatul Ţării va întocmi porunci amănunţite despre felul cum trebuie să treacă pământul în seama comitetelor şi cum acestea trebuie să orânduiască treaba pământului.

Pădurile, apele, bogăţiile de sub pământ, câmpurile de încercare, răsadniţele, ogoarele pentru sfeclă, precum şi viile şi livezile boiereşti şi mănăstireşti, bisericeşti şi ale udelurilor şi în sfârşit toate curţile boiereşti, fiind avere obştească a norodului, vor trece în seama comitetului pământesc general al Republicei Moldoveneşti.

3. Să orânduiască treaba îndestulării norodului cu hrănile şi mărfurile de întâia trebuinţă; să orânduiască munca lucrătorilor, urcând plata ei şi aşezând în toate întreprinderile ziua de muncă de 8 ceasuri, şi să întocmească controlul ţării asupra fabricilor şi a veniturilor pe tot pământul Republicei Moldoveneşti.

Sfatul Ţării are în vedere să lucreze un plan de măsuri în legătură cu demobilizarea oastei şi a fabricilor.

Ca să înlăture grozăviile foametei şi a urmărilor ei, Sfatul Ţării va lua toate măsurile, ca să fie arate şi sămănate toate câmpiile slobode ale Basarabiei.

4. Să orânduiască alegerile drepte în aşezământurile locale de sineocârmuire, care încă n-au fost alese pe temeiul glăsuirei obşteşti, de-a dreptul, deopotrivă şi tăinuite, după sistemul proporţional, şi să chezăşluiască pe deplin bunul mers al acestor aşezământuri.

5. Să apere toate slobozeniile, câştigate prin revoluţie, precum: slobozenia cuvântului, tiparului, credinţei, cugetului, unirilor, adunărilor şi grevelor, să chezăşluiască neatingerea persoanei şi a locuinţei şi să aşeze judecată dreaptă pentru tot norodul.

6. Să desfiinţeze pedeapsa de moarte pentru totdeauna pe pământul Republicei Moldoveneşti.

7. Să chezăşluiască pe deplin drepturi deopotrivă pentru toate noroadele ce trăiesc pe pământul Republicei Moldoveneşti, dându-le autonomia culturală-naţională-personală.

8. Să orânduiască treaba învăţământului pe temeiul autonomiei şi al naţionalizării pentru toate popoarele Republicei Moldoveneşti.

9. Să întocmească îndată polcuri naţionale din ostaşi născuţi pe pământul Basarabiei pentru apărarea bogăţiei ţării de jaf în vremea demobilizării oastei şi pentru izbăvirea ţării de cea mai straşnică anarhie.

10. Să ieie măsuri pentru ca îndată să se încheie pace fără răpiri de pământuri străine şi fără despăgubiri de război, dându-se noroadelor dreptul de a-şi hotărî soarta; pacea trebuie să fie încheiată în înţelegere cu întovărăşiţii şi cu toate noroadele republicei democratice federative ruseşti.

Moldoveni şi noroade înfrăţite ale Republicei Moldoveneşti!

În clipa aceasta grozavă, când stăm la marginea prăpastiei, anarhiei, vărsării de sânge frăţesc, sărăciei, foametei şi a frigului — Sfatul înalt al Țării vă cheamă împrejurul său, să puneţi toate puterile voastre pentru lupta hotărâtoare împreună cu toate noroadele Republicei Moldoveneşti ca să sprijinească din răsputeri şi să apere adunarea întemeietoare rusească.

Sfatul Ţării cheamă pe moldoveni şi pe toate noroadele înfrăţite ale Basarabiei să se apuce harnic de lucru obştesc, clădind viaţa nouă pe temelia slobozeniei, dreptăţii şi a frăţiei!

Numai astfel vom scăpa noi ţara noastră şi vom feri-o de pieire pe maica noastră a tuturor — marea republică democratică rusească!

Primită de Sfatul Ţării, la 2 decembrie, anul 1917.

Publicat de http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3486 după: ziarul „Cuvântul Moldovenesc”, nr. 100, 6 decembrie 1917

28/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: