EUROPARLAMENTARUL CRISTIAN TERHES VORBEȘTE DESPRE SALVAREA ROMÂNIEI ȘI DESPRE IDEEA EUROPEANĂ

Click pe linkul de jos pentru a viziona expunerea europarlamentarului român:

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=288&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FCetateanulGabi%2Fvideos%2F446916583644643%2F&show_text=false&width=560&t=0

Publicitate

27 august 1989 – Documentul final al Marii Adunări Naţionale din Moldova ocupată de sovietici

În 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.

750000 de cetăţeni ai Basarabiei – după aprecierea săptămînalului „Literatura şi Arta” din 31 august 1989, care numea această manifestaţie „Marea Adunare Naţională” – s-au adunat în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a republicii, recunoaşterea identităţii acesteia cu limba română şi trecerea la alfabetul latin.

A fost un tur de forţă a mişcării naţionale moldoveneşti, dacă ţinem seama că întreaga populaţie a Republicii era puţin peste 4 milioane de persoane.

„Marea Adunare Naţională” de la Chişinău s-a desfăşurat într-un climat tensionat. Cu puţin timp înainte izbucniseră greve în mai multe întreprinderi din Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Tighina, Rîbniţa şi alte oraşe, pentru a protesta împotriva declarării limbii moldoveneşti ca limbă oficială şi a cere ca acelaşi statut de limbă oficială să fie dat şi limbii ruse.

În multe întreprinderi industriale moldovenii erau minoritari (oraşele Republicii Moldova crescuseră demografic în mare parte cu populaţie venită din alte părţi ale URSS; doar la sate se păstrase un mediu socio-lingvistic moldovenesc), iar în funcţii de conducere proporţia ruşilor şi ucrainenilor era încă mai mare decît printre muncitorii de rînd. Deseori, aceste greve erau nu numai susţinute ci chiar instigate de conducerea întreprinderilor.

Textul documentului prezentat participanților la Marea Adinare Națională de la Chișinău a fost următorul:

Întrunită pentru întâia oară în istoria postbelică a poporului nostru, la un moment de răscruce al Istoriei, când politica de democratizare şi transparenţă au creat condiţii prielnice pentru o exprimare liberă a dezideratelor şi voinţei popoarelor, MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ a Moldovei declară:

În decurs de veacuri, în Istoria sa de o măreţie şi un tragism fără asemănare în această parte a Europei, înfruntând numeroase invazii, suportând împărţiri imperiale şi imperialiste, poporul nostru a tins totdeauna spre suveranitate statală, libertate naţională şi progres. Vieţuind de milenii aici, românii moldoveni sunt, împreună cu românii din Muntenia şi Transilvania, descendenţi ai geto-dacilor romanizaţi.

Organizaţiile statale întemeiate în evul mediu pe întreg teritoriul de raspândire a românilor în Transilvania, Muntenia şi Moldova, au fost supuse, pe parcursul secolelor, diferitor atacuri expansioniste din partea vecinilor mai puternici.

În 1775, Imperiul Habsburgic rupe din trupul Statului Moldovenesc partea de nord, pe care o numeşte Bucovina. În 1812 Imperiul Rus anexează în mod nelegitim ţinutul dintre Prut şi Nistru, asupra căruia extinde în mod artificial denumirea de Basarabia.

Consolidarea conştiinţei de neam a avut drept consecinţă unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Muntenia într-un singur stat — România. Românii din Basarabia, aflaţi sub ocupaţia Imperiului Ţarist, şi-au căpătat statalitatea şi suveranitatea abia în decembrie 1917 prin formarea Republicii (Democratice) Moldoveneşti.

La 27 martie 1918, în conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare proclamat de Rusia Sovietică şi ţinând cont de noile realităţi istorice — crearea Ucrainei independente, guvernul Republicii Populare (Democratice) Moldoveneşti, Sfatul Ţării, decide prin vot unirea Basarabiei cu România. În acelaşi an se unesc cu România Bucovina şi Transilvania, aflate până la acea vreme în supuşenia Imperiului Austro-Ungar.

În urma tranzacţiei dintre Stalin şi Hitler din august 1939, la 28 iunie 1940 Basarabia şi nordul Bucovinei (care nu aparţinuse niciodată Rusiei sau Ucrainei) sunt încorporate forţat în componenţa URSS Organizarea la 2 august 1940 a RSS Moldoveneşti n-a fost un act al înfăptuirii drepturilor fireşti ale poporului nostru la suveranitate, dat fiind faptul că prerogativa deciziilor politice, economice, sociale şi culturale a aparţinut şi continuă să aparţină organelor centrale.

În hotarele RSSM n-au fost incluse nordul Bucovinei, judeţele Hotin, Ismail, Chilia şi Cetatea Albă, ce aparţinuseră Moldovei anexate, ele fiind în mod nelegitim transmise RSS Ucrainene.

În consens cu politica de democratizare şi de instaurare a unor relaţii echitabile între naţiuni şi în conformitate cu dreptul inalienabil al fiecărui popor de a-şi determina de sinestătător soarta sa, MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ hotărăşte:

1. Suveranitatea naţional-statală a RSSM trebuie să fie realizată pe deplin. În acest scop e necesar să fie elaborată şi discutată de întregul popor o nouă Constituţie a republicii, care ar fixa şi garanta în prevederile ei principiile suveranităţii:

• dreptul inalienabil al republicii de a fi stăpân şi de a se folosi de întreaga sa avuţie naţională: pământul, apele, aerul, resursele naturale, valorile financiare şi alte resurse aflate pe teritoriul ei;
• pe teritoriul RSSM să acţioneze doar legile adoptate sau rectificate de Sovietul Suprem al republicii;
• în vederea îmbunătăţirii continue a condiţiilor de trai ale populaţiei, depăşirii crizei ecologice, RSSM să-şi dirijeze de sine stătător complexul social, economic, formarea bugetului, finanţelor, creditul bănesc, conducerea comerţului, politica vamală şi de impozite;
• activitatea economică a tuturor întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor, inclusiv cele unionale, aflate pe teritoriul republicii să fie reglementată de legislaţia RSSM;
• de competenţa RSSM ţine asigurarea securităţii statului, menţinerea ordinii publice, relaţiile cu străinătatea, reprezentanţa în organizaţiile internaţionale, organizarea serviciului militar, activitatea în domeniile de ştiinţă, cultură, învăţământ, ecologie ş.a.;
• RSSM reglementează migraţia, în care scop e prevăzută cetăţenia republicii, asigurarea tuturor drepturilor şi libertăţilor politice şi sociale acestor cetăţeni;
• limbii naţiunii care dă denumirea republicii i se acordă statutul de limbă de stat.

RSSM îşi rezervă dreptul de a ieşi din componenţa URSS. Acest drept este realizat pe baza voinţei poporului, în conformitate cu prevederile Constituţiei republicii.

2. Suveranitatea statului şi a poporului înseamnă şi dreptul la istorie, în care scop e necesar:

• să fie reevaluată şi oglindită în lumina adevărului istoria poporului nostru, din cele mai vechi timpuri până astăzi;
• să fie restabilite: numele istoric al poporului nostru, pe care el l-a purtat de-a lungul veacurilor — drept care ne stau mărturie cronicile şi letopiseţele, documentele istorice din perioada modernă şi contemporană, cât şi mărturiile clasicilor marxism-leninismului — numele de ROMÂN şi denumirea limbii lui — LIMBA ROMÂNĂ;
• să fie repuse în drepturile lor însemnele naţionale ale poporului nostru: drapelul tricolor (albastru — galben — roşu) şi stema istorică a Moldovei (capul de zimbru, cu streaua, cuprinsă între coarne, soarele de partea dreaptă şi luna — la stânga);
• să se revină la tradiţiile şi obiceiurile neamului nostru, la sărbătorile lui naţionale şi la formele tradiţionale de manifestare a voinţei poporului în momentele de răscruce ale istoriei — MARILE ADUNĂRI NAŢIONALE, statornicite la noi începând cu Adunarea din CÂMPIA DREPTĂŢII în 1457, când ţara l-a legiferat la domnie pe Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Originea şi trecutul comun, unitatea lingvistică şi culturală ale populaţiei din RSR şi RSSM determină necesitatea unor înlesniri suplimentare pentru cetăţenii RSR şi RSSM în vederea garantării liberei treceri a frontierelor de stat, îndeosebi în zilele de sărbătorire în ambele republici a evenimentelor şi personalităţilor istorice şi culturale comune. În scopul facilitării contactelor culturale e imperios necesar să se intervină pe lângă guvernul R.S.R. în vederea deschiderii consulatului RSR în RSSM şi al RSSM în R.S.R.

Nu există drept la istorie fără restabilirea dreptăţii istorice. În acest scop guvernul RSSM de comun acord cu guvernul Ucrainei trebuie să purceadă la examinarea problemei retrocedării RSS Moldoveneşti a teritoriilor incluse în mod nelegitim în componenţa RSS Ucrainene în 1940.

Un stat şi un popor suveran nu sunt în drept să-i lase în voia soartei pe conaţionalii care, în urma unei politici migraţioniste aberante, în urma unei politici de deznaţionalizare constantă promovate în timpul stalinismului şi al stagnării, s-au stabilit cu traiul în diverse regiuni ale URSS, fiind astăzi lipsiţi de condiţiile cele mai elementare de dezvoltare a culturii lor naţionale. În acest scop e necesar ca guvernul republicii:

• să determine şi să cerceteze sub toate aspectele raioanele şi localităţile situate în afara graniţelor RSSM, locuite compact de moldoveni, iar rezultatele acestor investigaţii să fie date publicităţii;
• să determine ajutorul material şi spiritual, de care au nevoie moldovenii din afara republicii pentru a se menţine ca entitate naţională;
• să intervină pe lângă organele de resort în vederea asigurării populaţiei moldoveneşti în afara hotarelor RSSM cu grădiniţe, şcoli, cluburi, publicaţii în limba maternă;
• să creeze toate condiţiile necesare care ar garanta repatrierea tuturor moldovenilor basarabeni şi a urmaşilor lor care manifestă o atare dorinţă, asigurându-li-se dreptul prioritar de a se stabili cu traiul în localităţile Moldovei. De aceste înlesniri trebuie să se bucure şi moldovenii basarabeni care locuiesc în afara URSS, şi reprezentanţii altor grupuri etnice, originari din Basarabia.

3. Un stat suveran şi democratic nu-şi poate organiza în mod normal viaţa social-politică fără adoptarea unei legi cu privire la alegeri care ar asigura:

• dreptul tuturor formaţiunilor obşteşti, colectivelor de muncă, adunărilor alegătorilor la locul de trai de a-şi propune propriii lor candidaţi;
• drepturi egale pentru toţi cetăţenii republicii, indiferent de locul de trai, de apartenenţa lor la vreo organizaţie obştească sau socialpolitică. Dreptul de a alege aparţine numai cetăţenilor în baza circumscripţiilor electorale. Alegerile au loc pe baza dreptului de vot universal, egal, direct şi secret. Numai respectarea acestor principii democratice ar permite formarea unui parlament democratic la alegerile viitoare.

4. Recunoscând contribuţia esenţială a Bisericii în opera de edificare a culturii naţionale, în procesul de educare şi perpetuare a preceptelor morale sănătoase, în purificarea şi desăvârşirea spirituală a omului, MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ se exprimă hotărât pentru înfăptuirea cât mai grabnică a autonomiei Bisericii Moldoveneşti şi crearea condiţiilor pentru pregătirea cadrelor naţionale în biserică, lucru fără de care suveranitatea statală şi naţională n-ar fi deplină.

5. Suveranitatea naţional-statală a RSSM presupune crearea condiţiilor pentru înfăptuirea autonomiei culturale a populaţiei găgăuze şi garantarea tuturor drepturilor concetăţenilor de alte naţionalităţi pentru libera lor afirmare etnoculturală.

Numai înfăptuirea până la capăt, prin cuget şi conştiinţă curată a năzuinţelor poporului nostru spre suveranitate, libertate naţională şi progres, va crea condiţii pentru lichidarea completă a urmărilor stalinismului şi a stagnării, pentru curmarea nedreptăţilor care s-au săvârşit în decurs de veacuri pe acest multpătimit pământ al Basarabiei. Numai astfel se va putea instaura aici un climat favorabil de convieţuire în prietenie şi colaborare a reprezentanţilor tuturor naţiunilor şi naţionalităţilor, care în virtutea vremurilor s-au stabilit aici.

Această clipă grea şi măreaţă a venit prin însăşi voinţa de fier a istoriei, care e de neînlăturat. Ea cere să ne ridicăm la înălţimea problemelor pe care le-a pus, să ne pătrundem de importanţa lor, şi luminaţi de propriile noastre conştiinţe să purcedem la realizarea lor în numele copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri.

Trăiască statul naţional independent şi suveran — singura chezăşie a unui viitor sigur şi demn al neamului nostru!

Frontul Popular din Moldova, 27 august 1989, Chișinău prin https://foaienationala.ro și https://mariusmioc.wordpress.com.

România se află pe locul 48 în clasamentul libertății presei, devansată de… Papua Noua Guinee (47) și Tonga (46). VIDEO

Cu negru pe hartă sunt marcate țările unde lipsește libertatea presei. https://www.facebook.com/v2.4/plugins/like.php?.

La capitolul libertatea presei, România se clasează pe locul 48, devansată de Papua Noua Guinee (47), Tonga (46)

Jurnalismul este un vaccin contra dezinformării blocat în 130 de țări din lume…

Clasamentului mondial al libertății presei curpinde 180 de țări evaluate de ONG-ul cu sediul la Paris, informează național.ro, evocat de http://www.napocanews.ro
Potrivit rezultatelor oferite de Raportul RSF, 73% din totalul țărilor evaluate prezintă probleme foarte grave pentru profesiunea de jurnalist. 

Cristophe Deloire, secretarul general al RSF, a afirmat că în momentul de față vinovată de procentul ridicat al dificultăților ridicate de meseria de jurnalist este pandemia de Covid-19, urmată de criza globală a sănătății care „a provocat o închidere enormă a accesului pe teren și la surse de informații pentru jurnaliști”.

Pe primele cinci locuri in ceea ce priveste libertatea presei se situeaza (in ordine descrescatoare) Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca si Costa Rica.

La coada clasamentului în ceea ce priveste libertatea presei se gasesc Djibouti (in nord-estul Africii, pozitia 176), China (177), Turkmenistan (178), Coreea de Nord (179) si Eritreea (tara situate in nord-estul Africii, pozitia 180).

Peprimul loc în clasamentul libertății presei, RSF plasează Norvegia – țara care tocmai a afirmat că „există un risc mai mare de a muri după vaccinarea cu AstraZeneca decât de a muri după infectarea cu Covid”.

Rusia se află pe locul 150 iar România pe locul 48, devansată de Papua Noua Guinee (47), Tonga (46) și Statele Unite, pe locul 44.

Europa și cele două Americi(de nord și de sud) rămân continentele cele mai favorabile libertății presei, chiar dacă regiunea Americii a înregistrat cea mai mare deteriorare a scorurilor regionale în acest an (+ 2,5%).
 Continentul european arată, la rândul său, o deteriorare consecventă a indicatorului   „Abuzuri”. Actele de violență s-au dublat mai mult în spațiul Uniunii Europene-Balcani, în timp ce această deteriorare este de 17% la nivel global.
 Atacurile împotriva jurnaliștilor și arestările abuzive au crescut în special în Germania, Franța (34), Italia (41), Polonia (64, -2), Grecia (70, -5), Serbia (93) și Bulgaria (112, - 1).

În Asia-Pacific, cenzura s-a răspândit dincolo de China, în special la Hong Kong (80), unde legea securității naționale a Beijingului amenință serios practica jurnalismului.
 Australia (25, +1) a cunoscut o variantă îngrijorătoare: ca răspuns la un plan guvernamental care impunea platformelor să plătească presei pentru conținutul postat pe rețelele de socializare, Facebook a decis să interzică organizațiilor de știri australiene să publice sau să partajeze conținut jurnalistic pe paginile lor.



Zona Europei de Est și Asia Centrală (EEAC) își păstrează penultimul loc la nivel regional, datorită în special evenimentelor din Belarus (158th, -5): o reprimare de o scară fără precedent a căzut asupra jurnaliștilor pentru a ascunde realitatea unui contestarea amplă a rezultatelor alegerilor prezidențiale.



Nu s-au observat modificări majore în regiunea Orientului Mijlociu / Africa de Nord (MENA), care păstrează locul cel mai de jos în clasament. În Algeria (146) și Maroc (136, -3),o justiție instrumentată (de autorități) ajută la reducerea la tăcere a jurnaliștilor critici, în timp ce în Orientul Mijlociu, cele mai autoritare țări, Arabia Saudită (170), Egipt (166) și Siria (173, +1), și-au intensificat practicile de oprimare a presei și și-au reafirmat monopolul asupra informațiilor sub pretextul crizei din sănătate. 
În această regiune a lumii, care rămâne cea mai dură și periculoasă pentru jurnaliști, pandemia Covid-19 nu a făcut decât să exacerbeze relele unei prese deja pe moarte.