CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ARON TIRANUL SAU ARON CEL CUMPLIT, DOMN AL MOLDOVEI SI ALIAT AL LUI MIHAI VITEAZUL

Aron Tiranul sau Aron Emanoil, domnitor al Moldovei

Prima domnie: septembrie 1591 – iunie 1592

A doua domnie: 18 septembrie 1592 – 24 aprilie 1595

 

Aron Tiranul a fost  fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, numit de boierii ţarii, „cel Cumplit”.

A ajuns la domnie din rîndaş, cumpărînd tronul  „plătise pentru tronul Moldovei o sumă nemaipomenită – peste 400 000 de galbeni”. Ambasadorul englez a fost principalul susţinător al numirii lui Aron Tiranul pe tronul Moldovei. În schimb, Aron a achitat datoriile consistente ale ambasadorului englez la Poartă.

Ca să-şi plătească datoriile, a scos dări noi.

Cronicile spun că Aron Tiranul „prăda” ţara, că agenţii care strîngeau dările erau însoţiţi de turci şi că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul cate un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alţii.

De aceea, ţara se răscoală, iar Aron o potoleşte cu cruzime.

În acel moment Poarta îl mazileşte (1592). Dar, datorită rugăminţilor creditorilor săi, este numit din nou domn. În a doua sa domnie a susţinut relaţii cu Transilvania, cu cazacii, cu Habsburgii în scopul de a se menţine la tron.

Aron a fost convins de  Mihai Viteazul să se alăture alianței creștine împotriva otomanilor,la 5 noiembrie 1594.

Prinmcipatele romane la 1600

La această „Ligă sfantă” în centrul căreia se afla împăratul german Rudolf al II-lea, aderase și principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Mișcarea împotriva turcilor a început în aceeași zi și la  Iasi și la București, pe  13 noiembrie 1594.

A curăţat ţara de otomani şi a atacat cetăţile de la Dunăre, luînd şi Dobrogea în 1595.

Cu toate că Aron Vodă făcea parte din coaliția anti-otomană și și-a îndeplinit sarcinile în acest sens, principele ardelean Sigismund Bathory neîncrezător, pune la cale un complot împotriva lui, astfel incat, in  urma uneltirilor acestuia,   Ștefan Răzvan, fostul hatman al lui Aron Vodă, care acum era şeful gărzii ungureşti, l-a detronat dupa care,  oştile transilvănene l-au închis impreuna cu toată familia la Vinţu de Jos, in Ardeal,  în mai 1595, unde va si muri otravit în iunie 1597.

A fost  îngropat în biserica mitropolitana ortodoxa din Alba Iulia.În toamna anului 1600, sfîntul lăcaş mitropolitan a fost distrus de armata maghiara condusa de Basta, inclusiv, mormantul lui Aron Tiranul, fapt relatat de către Mihai Viteazul într-o scrisoare datata la 3 februarie 1601 , adresata marelui duce al Toscanei.

Voievodul Mihai, preciza  indignt în epistola sa, că „încă şi în biserica mea, pe care o clădisem mai înainte au intrat şi au dezgropat oasele lui Aron Vodă, care de atîta timp era înmormîntat şi ale altor boieri de-ai mei şi le-au zvîrlit afară. Aşa neomenie nu au făcut nici păgînii”.

Intr-adevar, istoria consemneaza ca la  20 septembrie 1600, armata lui Basta, victorioasă la Mirăslău, a intrat în Alba Iulia, i-a ucis pe toţi italienii, grecii, sîrbii şi românii, dupa care a  dăramat biserica românească şi au dezgropat oasele lui Aron vodă, aruncîndu-le afară….

Aron Vodă a făcut danii importante bisericii Sfantul Nicolae din Şcheii Braşovului şi a ctitorit spre neuitare, o mănăstire langă Iaşi, într-un sat care astăzi îi poartă numele (Aroneanu).

Predecesor:
Petru Șchiopul

Domnitor al Moldovei
15911592

Succesor:
Alexandru cel Rău

 

Predecesor:
Petru Cazacul

Domnitor al Moldovei
15921595

Succesor:
Ștefan Răzvan

Sursa:Istoria md.

Publicitate

12/09/2015 Posted by | DIVERSE, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Enigme ale vieţii si morţii domnului Vlad Țepeș , fiul lui Vlad Dracul

 

 

 

 

 

 

 

Vlad Țepeș (n. 1431 – d.1476)

 

 

 

 

Drăculea

 

 

 

 

     Se presupune ca Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, s-a nascut în 1431, mai probabil la curtea domneasca din Târgoviste ca majoritatea voievozilor munteni, sau poate la Sighisoara, în timp ce tatal sau se afla în Ardeal între anii 1431-1436, numele sau oficial fiind “Vladislaus I Basarab-Luxemburg”, botezat în sfânta cristelnita de la biserica “Sfânta Maria”.
El obisnuia însa sa se semneze cu numele tatalui sau, “Dracula”, fapt dovedit de o prima însemnare documentara de la Bucuresti, datata 20 septembrie 1459.

Numele de Dracula este derivat din românescul – Draculea – fiul lui Vlad Dracul, tatal sau având acest titlu datorita decoratiei, primita de la regele Ungariei, care înfatisa un dragon.

 

 

 Ordinul Dragonului

 

 

Ordinul Dragonului

 

 

 Vlad s-a incoronat  in vremea cand Henric al VI-lea si englezii se luptau in Razboiul celor Doua Roze, cand in Ungaria domnea marele rege de origine romana Matei Corvin si cand sultanul Mahomed al II-lea spulbera cu ostile lui Europa crestina.

Radacinile controversatelor povesti sunt, aparent, usor de deslusit. Primul dintre Draculesti, celalalt Vlad, tatal lui Țepeș , care era guvernator al Transilvaniei, a fost primit de imparatul Sigismund in “Ordinul Dragonului – „Drago”.
Istoricii spun ca de la numele ordinului, Drago, ordin in care a fost primit in secret si Țepeș , deriva porecla Dracul, care ulterior s-a transformat in Dracula.
Aventuroasa viata a printului Dracula se scurge, vreme de trei domnii, intre dovezi istorice acceptate si legende transmise din om in om, intre semnele sigure ale trecerilor lui prin lume si enigmatica sa moarte, care n-a putut fi probata cu adevarat, niciodata.

Ciudat, dar nimeni nu stie cu exactitate unde si cand ar fi sfarsit Vlad Țepeș .

Exista doar mentiuni fugare si ipoteze neconfirmate.
Izvoarele din vechime, parte din ele consemnate de profesorul american de origine romana Radu Florescu, ii contureaza lui Vlad un portret de erou romantic.
Devenit print al Valahiei dupa ce a fost ostatic la curtea sultanului Murad al II-lea, Țepeș, nepotul lui Mircea cel Batran, il ucide pe asasinul tatalui sau si se desparte de fratele lui, Radu cel Frumos, care ii va purta o dusmanie fara istov, pricina a damnarii de mai tarziu.

Radu, favoritul turcilor la tron, l-a urmarit pe Tepes pana la castelul Poenari, de pe malul raului Arges.

     Conform legendei, aici se sinucide sotia lui, aruncandu-se de pe stanci, pentru a nu fi prinsa de turci, in vreme ce Vlad reuseste sa scape printr-un pasaj secret din munte.

Ajutat de niste tarani, el ajunge prin Arefu, in Transilvania, la varul sau, Matei Corvin, unde ramane vreme de 12 ani.

La Visegrad se naste legenda lui Dracula, vampirul fara somn, pornita dintr-o poveste de iubire.
Tanarul Vlad se indragosteste nebuneste de sora regelui Ungariei si incearca sa fuga cu ea peste munti.

Pentru dragostea frumoasei printese maghiare, se pare ca Vlad trece la catolicism si chiar se insoara cu ea, in cadrul unei ceremonii nestiute de nimeni, oficiata in secret in modestul castel din pasul Tihuta, trecatoarea din inima Carpatilor.

Iubirea interzisa a celor doi provoaca mania lui Matei Corvin, care isi rapeste sora si o aduce inapoi in Ungaria.

Furios, Vlad arunca blestemul sangelui asupra familiei regale ungare si isi vinde sufletul diavolului, intr-un legamant de a deveni vesnic ne-mort, semn al supunerii fata de Lucifer, Printul Intunecat.

De atunci, orice incercare de a-l ucide era, se spune, sortita esecului, aceasta fiind si explicatia decapitarii sale caci, devenind vampir, nu putea fi omorat altfel.

Dupa parerile altor istorici si cercetatori, nimic nu dovedeste faptul ca, asa cum se crede, lui Vlad Țepeș  i s-ar fi taiat capul, care a fost dus la Constantinopole, ca dovada a mortii sale, si nici ca acesta ar fi fost furat din capitala Turciei si ingropat, in 1476, sub lespedea de piatra de la Snagov.
Vampirologii sustin ca Dracula nu a disparut niciodata definitiv din lume, ci ca este doar adormit de cateva sute de ani sau poate se ascunde in intunericul locurilor din preajma mormantului sau.

Cert este ca urmele misteriosului conte Dracula incep si se intorc mereu undeva aproape de Bucuresti, oras a carui prima mentiune scrisa (20 septembrie 1459) dateaza tot de pe vremea acestui voievod.

 

 

 

 

 

 

 

Aici, intr-o manastire micuta, ridicata pe o insula din mijlocul lacului Snagov si unde exista doar un singur calugar, stau ferecate multe dintre enigmele ce inconjoara disparitia straniului print.

In centrul bisericii de pe insula, in fata altarului poleit se afla o lespede funerara simpla, taiata in piatra alba si luminata de palpairile galbui aruncate de doua candele.
Sub ea se zice ca ar fi ingropat capul desprins de trup al lui Vlad Dracula, printul fara moarte.

Undeva in adanc, sub turla clopotnitei, se spune ca se afla un complex de tuneluri si ascunzatori subterane care trec pe sub lac si despre care nu se stie nici acum unde ajung.

Povestea spune ca prin adancul intortocheat al lungilor coridoare scufundate s-ar ascunde de lumina zilei sufletul blestemat sa nu moara niciodata al voievodului Vlad.
Iar alaturi, ferite de umbra bisericii, sclipesc adancurile unei fantani sub izvorul careia si-ar fi ingropat odoarele si o comoara fara pret.

 

     Toate acestea pot fi doar simple vorbe, tot asa cum, la fel de bine, pot ascunde urme de adevar. Dovezi nu sunt nici de o parte, nici de alta.
Doar semne stranii, care nu pot fi descifrate, semne ramase din vechime, din cei aproape 200 ani cand manastirea a fost total pararsita si despre care staretul Snagovului, parintele Varafil, nu vorbeste aproape deloc.
Nu stie, zice, decat din auzite, despre enigmele bisericii, scris nu e nimic, si nici el nu e aici de asa de multa vreme ca sa fi verificat ceva. Poate sa fie si asa cum spune cuviosul parinte ori poate canoanele bisericii ii opresc vorbele.
Insa batranii din comuna de peste lac povestesc despre lucruri stranii si despre semne care ingrozesc.

Despre sunetele ce se aud de pe insula in noptile in care furtuna urla deasupra apelor, sunete tanguite ca un tipat prelung venite din capatul debarcaderului, acolo unde apa ar fi inchis trecerile catre tuneluri si dinspre clopotnita unde se deschidea odata “galeria lui Dracula”.

Despre cei cinci oameni care au disparut fara urma pe cand cautau intrarea catre tainitele comorii contelui blestemat, asta chiar inainte ca Ceausescu sa fi pus sa se zideasca coridorul care ajungea pana sub Palatul Prezidential.
Apoi de apa fantanii fara fund, cea care nu se altereaza niciodata, asemenea agheasmei, fiindca are o concentratie foarte mare de ioni de argint pur.
Ori despre umbre negre, latite peste apa, si focuri albastre plutind pe apa fantanii fara somn si despre urletele de lupi din noaptea Sfantului Gheorghe, cand pe insulita nu traieste nici picior de animal salbatic, necum de lup.

Pricina e spiritul lui Tepes.

     Oamenii povestesc ca peretii clopotnitei au doua “urme inchise”, ce nu se pot usca niciodata, fiindca pe acolo rasufla trecerile din adanc pe unde umbla contele fara odihna.
Si tot din pricina lui Dracula niciunul dintre cei care au incercat nu a reusit vreodata sa sece fantana cu ghizduri cioplite rotund, in piatra, ca sa afle taina incaperilor neumblate de om aflate dedesubt si peste care danseaza, in noptile fara luna, lumini albastrui.

Cel care ar putea face asta ar afla, se zice, secretul obtinerii celui mai pur aur din lume, Aurul Roman, cel ce continea 99,5% aur.

Dar n-ar fi treaba simpla, caci ar trebui sa cunoasca mai intai scrierile de la Scholomance, vestita Universitate de magie neagra, mostenite de contele Dracula, din vremea cand Diocletian a poruncit distrugerea manuscriselor de alchimie pentru a fi sigur ca moneda sa ultrapura, aureus, n-ar fi putut sa fie falsificata de alchimisti.

     Vorbe sau nu, basme de Ev Mediu intunecat sau iluzii, batranii se tem si isi fac de trei ori cruce daca vine vorba despre mormantul din manastire.
Multi cred ca sub placa groasa zidita in pardoseala nu exista nimic. Si asta nu pentru ca trupul lui Țepeș  ar fi ingropat in alta parte, la Stambul ori aiurea prin lume, ci fiindca el ar fi reusit cumva sa pacaleasca timpul, ducand de secole povara unei osande de nebiruit: moartea fara moarte.
Cat e adevar si cat e fictiune in legenda lui Vlad Țepeș ? Nimeni nu stie cu exactitate si poate ca nici nu trebuie sa ne hazardam intr-un raspuns ferm.

Caci, in definitiv, fiecare are dreptul sa-si aleaga “bucata de mister si de aventura” in care sa creada.
Si, asa cum te duci sa vezi casa Julietei si a lui Romeo ori carciuma unde se spune ca bantuie umbra vrajitorului Faust, poti trece si lacul catre controversatul mormant al tragicului Dracula.
Sa-l vezi in tacere si sa cauti singur raspunsul la intrebarea cat de mare sa fie pasul ce desparte taramul legendei de al realitatii.
Si sa constati ca, uneori, pasul poate fi numai cat o falfaire de pleoape…

     In 1476, când Vlad Țepeș a disparut, s-a crezut ca a pierit în lupta. De fapt, sustin cercetatorii de la Universitatea din Tallin, ar fi fost facut prizonier de catre turci, fiind apoi eliberat, în schimbul unei sume de bani trimise de o fiica a sa, numita Maria, care traia la Napoli, casatorita cu un nobil napolitan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     O piatra de mormânt recent descoperita la biserica Santa Maria La Nova din Napoli, în aceeasi capela funerara în care sunt îngropati fiica si ginerele lui Vlad Țepeș , ar putea marca locul în care a fost înmormântat acesta, spun cercetatorii estonieni.

Piatra, investigata de cercetatori italieni si estonieni, dateaza din secolul al XVI-lea si prezinta imagini si simboluri diferite de cele asociate cu nobilimea din Napoli.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Printre altele, apar un dragon (evocare a numelui Dracula) si doi sfincsi, ce simbolizeaza Teba, oras grec antic al carui nume putea fi scris Thebes, dar si Țepeș .

Cu alte cuvinte, crede specialistul în istorie medievala Raffaello Glinni, pe piatra de mormînt ar fi înscris, în simboluri alegorice, chiar numele domnitorului.

Specialistii încearca acum sa obtina autorizatia de a cerceta mormântul, în speranta de a clarifica enigma.

 

Surse: Mail Online; www.2012en.ro Magazin Cultural Stiintific; www.vavivov.com/; 

08/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul

 

 

 

 

 

 

 Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului
despre
Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinte

 

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa.

Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina.

Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”.

Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor.

Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea.

Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”.

Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine, sa fie asa!”. Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele.

Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o.

Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind.

Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarita.

Sa mergem la biserica si, desfâcind pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii.

Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicind: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea adevarata si harul cel adevarat al Sfintului Duh.

Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”.

Ridicindu-se si cintind: „Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”.

Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”.

Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul.

Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”.

Si astfel, facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si pentru toata oastea sa.

Toti locuitorii tarii Ardealului, cu juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o „…” si a mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu.

L-a pus acolo pe primul episcop al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care, traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de minuni.

Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui, intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!

Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.

Petru Movila, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mana proprie.

 

Cine a fost Petru Movila

Petru Movila (1596-1646) s-a nascut in vestita familie domnitoare a Movilestilor, in orasul Suceava, la 21 decembrie si a trecut la cele vesnice in ziua de 22 decemrie 1646.

 A fost un mare  teolog  om de cultură moldovean, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii .

A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală,  tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic.

A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra Pecerska , apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633.

A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka .

A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596.

A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, iar acesta  a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului, reusind sa recastige libertatea de cult a Ortodoxiei in regatul polonez, recunoasterea legala a Mitropoliei Ortodoxe  a Kievului si restituirea tuturor bisericilor unite  din Kiev, care fusesera rapite de uniti, și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.

El insusi a  studiat in Polonia si la Scoala „Fratiei ortodoxe” din Kiev, unde a invatat limbile latina, greaca, slavona si polona, la care s-au adaugat gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia.

Dupa ce a luat parte la doua lupte ale polonilor impotriva turcilor, la Tutora si Hotin, va fi tuns in monahism in toamna anului 1627, la manastirea Lavra Pecerska din Kiev.

La scurt timp, datorita stiintei de carte si calitatilor deosebite cu care era inzestrat, a fost hirotonit preot ieromonah, apoi arhimandrit si egumen al asezamantului monahal.

La 2 martie 1631, mitropolitul Kievului, Ion Boretki a trecut la cele vesnice, si ca urmare a alegerilor, Petru Movila va fi numit mitropolit „al Kievului, Haliciului si a toata Rusia”.

Cea mai importanta lucrare a sa, „Marturisirea Ortodoxa”, a fost aprobata in martie 1643 de Sinodul Patriarhal din Constantinopol , devenind astfel a treia marturisire de credinta a Bisericii Ortodoxe, dupa Simbolul credintei si Dogmatica Sf. Ioan Damaschin.

In sedinta din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al  Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat cinstirea sa ca sfant.

18/01/2015 Posted by | CREDINTA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: