CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN EROU UITAT: Generalul Aurel Aldea, liderul Mișcării Naționale de Rezistență

27 mai 1946. Este arestat generalul Aurel Aldea, liderul Mișcării Naționale de Rezistență

Născut în 1887 la Slatina, Aurel Aldea a urmat cursurile Școlii Militare de la Iași, desăvârșindu-și studiile militare în Germania. Participant la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913) și la Primul Război Mondial.

În perioada interbelică a lucrat în cadrul Marelui Stat Major, comandând diverse unități militare, iar în 1938 ca secretar general al Ministerului Înzestrării Armatei.

Primește gradul de general de divizie în 1940.

În vara anului 1940  a coordonat delegația română pentru gestionarea evacuării din Basarabia, iar în aprilie 1941 a fost numit la conducerea comisiei care cerceta activitatea foștilor miniștri legionari. A fost trecut în retragere de Antonescu în iulie 1941, ca urmare a divergențelor avute cu acesta, dar a fost reintrodus în rândul cadrelor active în septembrie 1944.

La sfârșitul lunii iulie fusese chemat pentru a concepe planul militar de trecere de partea Aliaților.

A participat la 23 august 1944 la lovitura de stat, prin arestarea mareșalului Antonescu, devenind Ministru de Interne, scrie Florin Dobrescu în  https://www.buciumul.ro.

În septembrie 1944, a fost ministru al afacerilor interne, fiind înaintat la gradul de general de corp de armată. Din noiembrie 1944, devine comandant al Comandamentului General al Teritoriului.

După instalarea guvernului Petru Groza, generalul Aurel Aldea este trecut în rezervă, alături de alți generali.

Pe fondul crizei politice declanșate de încercarea Regelui Mihai de a demite guvernul comunist, generalul Aldea prezintă ideea că Regele nu este în siguranță. De aceea, va forma, în toamna anului 1945, un comandament central al Mișcării Naționale de Rezistență. În acest scop, a luat legătura cu reprezentanții organizației de rezistență armată Haiducii lui Avram Iancu (Sumanele Negre), organizând un adăpost pentru Rege, în nordul Transilvaniei, pentru cazul în care situația politică din țară s-ar fi deteriorat.

Generalul Aldea l-a contactat și pe Iuliu Maniu, care l-a recomandat pe nepotul său, Ionel Pop, ca un om de încredere pentru stabilirea unui adăpost în Munții Sebeșului.

Aurel Aldea a fost arestat de Siguranța acaparată de comuniști la 27 mai 1946, fiind învinuit de complotarea întru distrugerea unității statului român, răzvrătire și insurecție armată, procurarea de documente publice interesând ordinea în stat.

Procesul, în care au fost judecați încă 90 de militari, printre care și generalul Nicolae Rădescu și amiralul Horia Măcellariu, a avut loc între 11-18 noiembrie 1946 la Curtea Militară de Casație și Justiție, generalul Aldea fiind condamnat la muncă silnică pe viață.

În timpul detenției la Văcărești s-a îmbolnăvit grav. Mutat la Aiud în 1947, într-un regim dur, exterminatoriu, generalul Aldea a încetat din viață la 17 octombrie 1949.

29/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

23 iunie 1950 -„De la cascada Putnei și până pe malul Siretului” vrâncenii au ridicat armele împotriva regimului comunist

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mihai-timaru.jpg

Foto: Eroul luptei anticomuniste Mihai Timaru

23 iunie 1950 – În Vrancea a avut loc cea mai mare revoltă anticomunistă din România. 15.000 de vânceni s-au ridicat la luptă împotriva colectivizării. „Oamenii s-au năpustit cu furci și topoare asupra securiștilor și le-au dat foc”

În ultimii 30 de ani nu au fost puțini cei care au spus că românii au „pactizat” cu regimul comunist sau că țara noastră a fost printre cele mai supuse în fața tăvălugului roșu de la Răsărit.
Realitatea a fost cu totul alta… Unul din numeroasele exemple care demonstrează adevăratele sentimente ale românilor față de comunism s-a petrecut acum 70 de ani, în Vrancea.

Unul din cele mai eroice momente ale românilor de după 1945 este trecut în uitare, cu complicitatea instituțiilor care ar trebui să se ocupe cu salvarea și promovarea memoriei recente.
Acum 69 de ani, în Munții Vrancei, avea loc cea mai importantă răscoală împotriva colectivizării din România. Ultimul supraviețuitor al evenimentelor, domnul Mihai Timaru, a povestit în cartea sa, „Memorial din Cotul Carpaților”, o frântură din ceea ce s-a întâmplat în acele zile de chin pentru poporul român.
Atunci, 35 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” au ridicat armele împotriva regimului comunist.


Revolta a fost condusă de frații Paragină, Ion, Cristea și Costică, dar și frații Ionel și Octavian Voinea.
Grupul de rezistență „Paragină” era format din 35 de persoane, majoritatea fiind preoți, învățători sau țărani din satele Vrancei. Ion Paragină, liderul grupului, era absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București.

 Aceștia dormeau în bordeie săpate în pământ, folosite pentru a scăpa de urma Securității. 
Mihai Tinariu, participant activ la evenimente, era fost ofițer în Armata Regală, decorat pentru fapte de vitejie de însuși Mareșalul Ion Antonescu. 

„Ion mă ruga să-i fiu ajutorul lui în calitatea mea de fost ofițer și să mă ocup de armamentul ce-l aveam în dotare și să-i învăț pe tinerii din grupă cum să folosească și să mânuiască armamentul. Armamentul pe care-l aveam în dotare: un pistol de mână, grenadă și pistol mitralieră”, spunea el. 
Un personaj foarte important care s-a alăturat grupului a fost părintele Filimon Tudosie, părintele stareț de la Mânăstirea Brazi.

Acesta a fost duhovnicul întregului grup. De altfel, așa cum spune și Mihai Timaru, oamenii erau uniți de „un singur ideal: lupta împotriva fiarei roșii de la Răsărit și pentru a-l apăra pe Hristos și ființa neamului românesc”.
Declanșarea răscoalei a fost cauzată de faptul că sătenii auziseră că autoritățile comuniste doreau să pună mâna pe pe „Hrisoavele lui Ștefan cel Mare”, prin care domnitorul lăsa munții și cămpiile din Țara Vrancei moștenire către feciorii vrânceni.
Trupe impresionante de securiști și militari au fost trimise pentru a-i prinde pe membrii grupului.

Astfel, Ion paragină, Mihai Timaru au fost încercuiți și arestați. Cristea Paragină, Gheorghiță Bălan și colonelul Strâmbei vor declanșa răscoala celor peste 30 de sate din Vrancea, iunie 1950.

 „In această încleștare pe viață si pe moarte vor cădea mulți vrânceni, va muri eroic în luptă Cristea Paragină, Gheorghiță Bălan va fi prins, condamnat la moarte și executat, dar jertfele lor vor fi mereu vii în sufletele noastre și ale generațiilor viitoare. Au murit familii întregi, au luat calea închisorilor sute de vrânceni, dar cea mai mare jertfă a dat-o familia lui Anton Paragină. Răscoala a cuprins cel mai mare număr de participanți și a rămas în istorie ca cea mai mare revoltă anticomunistă din România ( peste 15.000 de oameni)”, a rememorat domnul Timaru.
Forțele de represiune erau conduse de un anume General-Maior Nicolae Ceaușescu.
„În mașina în care circula Nicolae Ceaușescu era legat la spate un învățător care se zbătea între viață și moarte”, își amintea Mihai Timaru.
Mihai Timaru a fost condamnat la închisoare pe viață, trecând prin infamul proces de-reeducare.

A executat 15 ani de pedeapsă, fiind eliberat în 1964, grație decretului semnat de Gheorghiu-Dej

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: