CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea singurului om„înmormântat”pe Lună

Singurul om „înmormântat” pe Lună. Cum a fost posibil. Povestea incredibilă

Doar o mână de oameni au avut onoarea de a călca pe satelitul natural al Pământului, iar până în prezent, există o singură persoană care a fost „înmormântată” pe un corp astronomic care orbitează în jurul Pământului, scrie un articol publicat în https://www.stiridinlume.ro, preluat de http://www.Timpul md.

Numele celui al cărui suflet se odihnește acum pe Lună este Eugene Shoemaker, un astrogeolog care a lucrat cu NASA încă din anii ’60.

Născut la 28 aprilie 1928, Eugene „Gene” Shoemaker a fost una dintre marile minți ale secolului XX. El a antrenat astronauți și a fondat o nouă știință. Lucrările sale privind craterele de impact au influențat totul, de la misiunile Apollo ale NASA până la dezbaterea privind dispariția dinozaurilor.

Pentru contribuțiile sale la cunoașterea umană, în 1992 a fost distins de către președintele de atunci, George H.W. Bush, cu Medalia Națională a Științe,

Shoemaker a studiat Luna de la distanță, dar a visat adesea să se urce într-un costum spațial și să pășească pe suprafața ei. Din păcate, nu a avut niciodată această șansă, boala Addison de care suferea spulberându-i speranțele de a deveni astronaut.

Dar în 1997, după decesul său, o parte din cenușa sa a fost depusă lângă polul sudic al Lunii. Acest lucru l-a făcut prima – și până în prezent, singura – persoană care a avut parte vreodată de o înmormântare lunară.

A avut contribuții extrem de importante

Shoemaker era geolog de formație, iar craterele erau una dintre marile sale pasiuni. A ajutat la confirmarea faptului că faimosul crater Barringer, adânc de 173 de metri (570 de picioare), de lângă Flagstaff, Arizona, a fost creat de impactul unui asteroid.

De asemenea, el a susținut ipoteza că un alt impact de acest fel a ucis ultimii dinozauri non-aviari în urmă cu 66 de milioane de ani. Și, prin cartografierea unora dintre craterele de pe Lună, a revoluționat înțelegerea geologiei acesteia.

În 1961, United States Geological Survey (USGS) a înființat un program de cercetare în domeniul astrogeologiei. Shoemaker – considerat adesea părintele fondator al astrogeologiei – a fost ales să îl conducă. NASA a apelat și ea la serviciile sale. Astfel, s-a alăturat viitorilor astronauți Apollo în excursii pe teren la Craterul Barringer și în alte situri, unde i-a instruit să colecteze mostre de roci.

Munca sa a fost esențială pentru descoperirea cometei Shoemaker-Levy 9, care a lovit Jupiter în 1994. Unul dintre co-dezvăluitorii cometei a fost soția lui Eugene – și colegă de breaslă – Carolyn. La 18 iulie 1997, cuplul a fost implicat într-un tragic accident de mașină. Deși Carolyn a supraviețuit, Eugene a fost ucis.

Chiar a doua zi, fosta studentă a lui Shoemaker, Carolyn Porco, a conceput un omagiu pe măsură. Cercetător planetar la Universitatea din Arizona, Porco a aflat că mentorul ei urma să fie incinerat și a cerut să se pună 1 uncie (28 de grame) din cenușa acestuia la bordul navei spațiale Lunar Prospector a NASA.

Eugene Shoemaker, alături de soția lui
Eugene Shoemaker, alături de soția lui

Cum a ajuns cenușa sa pe Lună

O capsulă urnă din policarbonat a fost construită de Celestis, aceeași companie care a trimis pe orbită cenușa creatorului „Star Trek” Gene Roddenberry. În jurul capsulei lui Shoemaker a fost înfășurată o panglică din folie de alamă cu o imagine a craterului Barringer și un citat cu tematică stelară din „Romeo și Julieta”.

Cu prețioasa încărcătură la bord, nava spațială a fost lansată de la Cape Canaveral, Florida, pe 6 ianuarie 1998. Mai mult de un an mai târziu, nava (al cărei obiectiv fusese să caute apă) s-a prăbușit în mod deliberat în apropierea polului sud lunar. Cenușa lui Shoemaker a căzut odată cu ea.

Celestis speră să ducă la un moment dat și alte rămășițe umane pe Lună. Dar, pentru moment, Shoemaker are locul doar pentru el.

„Într-un fel, aduce o mică încheiere a sentimentelor noastre”, a declarat Carolyn Shoemaker într-un comunicat de presă din 1998 despre înmormântarea din altă lume a soțului ei.

VIDEO: Pentru traducerea în limba română activați butonul subtitrare-traducere automată-

25/07/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , | 4 comentarii

ZILELE SE MĂRESC PE TERRA ŞI VOR AJUNGE SĂ AIBĂ 25 DE ORE. VIDEO

 

 

Imagine similară

 

 

A existat o perioadă în viața planetei noastre când zilele nu erau mai lungi de 18 ore, însă în acel moment, adică acum mai bine de 1,4 miliarde de ani, Luna era mult mai aproape de Pământ decât în prezent, susțin cercetătorii Universității Wisconsin-Madison.

În timp însă, satelitul natural al Terrei a început să se îndepărteze constant de planetă, modificându-și axa de rotație.

Fenomenul se manifestă și acum, zilele pe Pământ devenind din ce în ce mai lungi…

 În timp ce Luna se îndepărtează, Pământul se comportă ca un patinator în mișcare de rotație, care încetinește în timp ce își întinde brațele”, a spus profesorul de geoștiință Stephen Meyers, de la Universitatea Wisconsin-Madison.

Pentru a înțelege ce efect are orbita Lunii asupra mișcării de rotație a Pământului, profesorul Meyers și echipa lui s-au folosit de astrocronologie – o metodă statistică ce împletește teoria astronomică și observația geologică – pentru a reconstrui istoria antică a sistemului nostru solar.

„Una dintre ambițiile noastre a fost să folosim astrocronologia pentru a determina timpul chiar și în trecutul foarte îndepărtat, să construim scale de timp geologice foarte vechi.

Vrem să putem studia pietre vechi de miliarde de ani într-un mod comparabil cu procesele de studiu geologic moderne”, a spus Meyers.

Toate obiectele din sistemul nostru solar au un cîmp gravitațional care afectează celelalte corpuri cerești din apropiere.

Variațiile orbitei Pământului poartă numele de ciclurile Milankovitch și pot afecta condițiile de viață pe Terra, avînd un efect direct asupra modului în care lumina Soarelui este distribuită pe planetă.

Una dintre metodele prin care profesorul Meyer a putut să determine cum arăta mișcarea de rotație a Pământului acum mai bine de 1 miliard de ani a fost studiul sedimentelor pe o rocă veche de 90 de milioane de ani.

De aici a extras informații despre ciclurile climatice ale planetei.

Astfel a ajuns la concluzia că Luna se distanțează de Terra cu 3,82 centimetri pe an.

Astfel, vor trece sute de milioane de ani înainte ca oamenii de știință să fie nevoiți să recalculeze durata unei zile pe Pământ la 25 de ore.

 

CITIŢI ŞI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/10/o-istorie-a-zilei-de-10-iunie-video-4/

 

 

10/06/2018 Posted by | stiinta | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOSARE DESECRETIZATE: La sfârșitul anilor ’50, SUA si URSS luau in calcul detonarea unor bombe atomice pe Lună

 

 

Luna

 

 

Tot Newsweek relateaza ca planul unei explozii atomice pe Luna a fost gandit de analistii centrului aviatiei militare americane din New Mexico, care se ocupa de elaborarea unui armement special. Astfel, Washingtonul dorea sa determine un cutremur lunar.

Pe de o parte, comenteaza publicatia, o astfel de actiune ar fi trezit un interes aparte in randurile oamenilor de stiinta, dornici sa intre in posesia unor informatii inedite care sa le permita sa inteleaga mai bine evolutia Sistemului solar, cat si modul de formare a satelitului natural.

Pe de alta parte, „un cutremur selenar” i-ar fi speriat zdravan pe locuitorii URSS.

 

Astfel, în 1958, Air Force Special Weapons Center a demarat proiectul A119, “A Study of Lunar Research Flights.”

Ideea era să șocheze și să îngrozească Uniunea Sovietică, și lumea întreagă, în urma etalarii puterii americane. Ce demonstrație ar fi fost  mai bună decât o explozie nucleară pe vecinul nostru celest – Luna?

Potrivit informațiilor conținute în proiect, strălucirea exploziei urma să se vadă cu ochiul liber de pe Pământ.

S-a mai sugerat și o altă motivație pentru folosirea Lunii ca poligon de testare, si anume  evitarea problemelor generate de iradierea planetei noastre.
Surprinzător, aceasta nu a fost singura dată când un proiect de detonare a unei arme atomice pe Lună a fost examinat.

În 1956 W.W. Kellogg de la RAND Corporation a luat în considerare posibilitatea lansării unei bombe atomice pe Lună, iar în 1957 NASA, prin Jet Propulsion Laboratory, a înaintat un proiect intitulat Project Red Socks, prima propunere serioasă de trimitere a unui vehicul pe Lună.

Una dintre sugestii era ca vehiculul să conțină o bombă atomică care să fie detonată astfel încât, datorită exploziei, fragmente lunare să ajungă pe Pământ spre a fi cercetate.

Pentru construirea baze lunare urmau sa fie cheltuite 6 miliarde de dolari, la cursul de atunci. Cu un personal alcatuit din 12 militari, baza urma sa fie data in folosinta la sfarsitul anului 1966, toate materialele necesare, precum si aparatura aferente urmau sa fie transportate cu ajutorul rachetelor de tip Saturn. In total, se intentiona trimiterea a 74 de misiuni.

Uniunea Sovietică a avut și ea o astfel de intenție, tot la sfârșitul anilor ’50. Proiectul E-4 urma să folosească o sondă înarmată cu o bombă nucleară care să fie detonată pe Lună.

Ideea a ajuns până în faza de machetă la scara 1:1, înainte de a fi abandonată din teama ca sonda să nu se prăbușească înapoi pe Pământ.

Preluand informatia din aceleasi documente de arhiva, Newsweek scrie despre cum americanii au reusit la inceputul anilor 1960, sa zadarniceasca proiectele lunare ale URSS.

„Atunci, CIA a marcat o mare victorie, reusind sa fure statia orbitala inteplanetara sovietica , chiar de sub nasul paznicilor rusi”, explica publicatia.

Un succes la care a contribuit, in mare masura, „pasiunea URSS de a se lauda”, cand respectiva statie spatiala, precum si alt aparat, „Sputnik”, au fost prezentate la cateva expozitii.

„Cand americanii au inteles ca sovieticii au venit cu originalele, a aparut ideea de a le fura in timpul transportului dintr-un oras in altul.

Prin urmare, CIA a mituit unul dintre soferii sovietici, inlocuit cu agent american”, detaliaza Newsweek.

Apoi, deschizand containerul, expertii americani au fotografiat laboratorul „Luna” in cele mai mici detalii.

Intr-un final, „camionul ratacit” a ajuns la destinatie, cu tot cu soferul sovietic, care, pe durata „operatiunii CIA, fusese cazat intr-un hotel. Sovietii nu banuit nimic.

 

 

Surse:

50 Things You’re Not Supposed to Know” de Russ Kick.

http://zalmoxys32.wordpress.com/

 

16/10/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: