CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cei mai perfizi dusmani din interiorul serviciilor secrete – „cârtiţele”

„Cârtiţele” – agenţii din interiorul serviciilor secrete

„Cârtiţă” în limbajul specific serviciilor de intelligence este un termen generic folosit pentru agentul infiltrat, plasat sau recrutat în interiorul servciului de informaţii advers sau în structura altei instituţii guvernamentale ţintă.

Mai poate desemna un agent infiltrat în structura politică sau militară a a unei naţiuni ţintă, cu obiectivul precis de a avansa la o poziţie cheie, moment în care agentul este „activat” pentru a furniza informaţii importante[1].

Dintre figurile celebre de cârtiţe care au penetrat serviciile de informaţii ale unor „state ţintă”, tradându-şi propiile Servicii de Informaţii ne vom opri asupra cea mai periculoasă cârtiţă din toate timpurile, cum a fost supranumit celebrul Harold Adrian Russel (Kim -Tom) Philby, celebrul agent Vladimir I. Vetrov – nume de cod Farwell – care pentru a scoate în relief că nu este dispus să joace rolul unui trădător pocăit, a mai adăugat la mărturisirea sa:

„Singurul meu regret este acela că n-am fost în stare să provoc Uniunii Sovietice o pagubă mai mare şi să aduc Franţei un serviciu mai mare”.

Nu trebuie sa uitam nici pe Robert Hanssen – una din din cele mai longevive „cârtiţe” ale K.G.B. – ului în interiorul serviciilor secrete americane – si nici pe Aldrich Hazen Ames – spionul care a zdruncinat din temelie Agenţia Centrală de Informaţii.

 

 

Cârtiţa cârtiţelor – H. A. R. Philby – agentul Tom sau Stanley.

 

 

 

 

 

Agentul Tom sau Stanley – H.A.R. Philby (1912-1988) a fost exponentul absolut al cârtiţelor, omul care, în numele K.G.B.-ulul sovietic, (Komitet Gossudarstvennoi Bezopasnosti – Comitetul pentru Securitatea Statului) s-a infiltrat în serviciul de Informaţii al ţării sale şi i-a trădat secretele aproape treizeci de ani.

A fost la un pas de a deveni şeful acestui serviciu de informaţii, lucru care ar fi reprezentat un record absolut în spionaj: şeful unul serviciu de Informaţii lucrând în realitate pentru adversar, cu ce urmări?

„Epopeea” lui Philby a servit ca inspiraţie pentru numeroase lucrări, fanteziste sau bazate pe adevăr, care au încercat să lămurească fenomenul Philby.

Născut în India, înaintea Primului Război Mondial, Philby a fost fiul unei mame britanice şi al celebrului H. St. John Philby.

Acesta a lucrat în cadrul Serviciului de Informaţii Britanic (S.I.S.) , pentru a împinge pe arabi împotriva Turciei.

După război, convins că Marea Britanie trădase pe arabi, s-a stabilit în Arabia Saudită, unde a devenit musulman şi şi-a avertizat fiul să nu creadă niciodată în cuvântul autorităţilor britanice.

Convertirea sa politică la comunism a început când Philby a intrat la Cambrige, în 1929, unde a devenit prieten apropiat cu Guy Burgess[2] şi Donald Mac Lean [3], care erau deja marxişti.

Apariţia terorii naziste a favorizat de asemenea transformarea sa într-un comunist înfocat, aşa cum mărturiseşte el însuşi, în 1934 când la Viena s-a decis să devină „soldat” în lupta împotriva fascismului.

La Viena a cunoscut-o pe Alice Friedman – comunistă austriacă, de care s-a îndrăgostit. La Viena acționau pentru serviciul de informaţii sovietic la acea vreme doi informatori al K.G.B.-ulul: Theodor Maly, un preot ungur răspopit care se convertise la comunism[4] şi Gabor Peter, un alt comunist ungur.

Aceştia au recunoscut în Philby o combinaţie rară de inteligenţă şi devoţiune oarbă şl l-au recrutat pentru a sluji cauzei „revoluţiei mondiale”.

Penetrarea în sistemul politic britanic s-a realizat în 1936 când a obţinut o slujbă de corespondent la „London Times”.

În 1939, când încă mai era corespondent la „Times”, datorită influenţei colegului său de facultate Guy Burgess, care lucra la Departamentul D (sabotaj şl propagandă) din Millitary Intelligence 6 (MI6), a fost recrutat de acest serviciu.

După desfiinţarea Departamentului „D”, a fost repartizat Ia secţia V (contraspionaj în ţări străine) a MI6.

Philby a fost un personaj popular în MI6. Era un băutor de forţă, ca mulţi alţi agenţi colegi de-al săi, a devenit un om de încredere al conducătorilor serviciului dar şi-a creat simpatii şi printre gradele inferioare.

Botezat „Kim” după personajul Iul Rudyard Kipling (din romanul omonim), pentru că se născuse în India, era considerat drept un ofiţer de informaţii talentat care ar putea deveni într-o zi şef al întregului serviciu.

La sfârşitul anului 1944, a fost desemnat să reactiveze secţia a IX-a a MI6, destinată să combată activitatea subversivă şi acţiunile de spionaj sovietic.

În cursul războiului a îndeplinit două servicii vitale K.G.B.-ului. Primul a fost descurajarea sistematică a eforturilor întreprinse de organizaţia clandestină germană antinazistă de a obţine sprijin britanic pentru răsturnarea lui Hitler „un coşmar pentru Moscova dacă ar fi reuşit”.

Al doilea serviciu a fost să transmită K.G.B.-ulul numele informatorilor pe care MI6 îi recruta în Europa de Est, trădând chiar reţelele antisovietice pe care le crease ca şef al secţiei a IX-a.

Astfel avertizat, K.G.B.-ul a preluat pur şl simplu reţelele şl le-a realimentat cu informaţii false, ce au orbit ani de zile serviciile de informaţii britanice.

La 1949, Philby a fost numit într-unul dintre cele mai importante posturi ale MI6, şef al bazei din Washington, îndatoririle sale de serviciu includeau şi coordonarea între MI6 şi serviciul de informaţii american.

După declanşarea acţiunii „Verona” – operaţiunea de spargere a codurilor documentelor interceptate din traficul radio al serviciului de informaţii sovietic transmise din Londra, New York şi Washington, au fost identificaţi informatorii ruşilor.

Printre ei erau: un informator care furnizase informaţii despre proiectul bombei atomice (el s-a dovedit a fi Kalus Fuch – fizician englez, spion atomic pentru U.R.S.S., în timpul celui de-Al Doilea Răzoi Mondial și a Războiului Rece) şi un informator britanic plasat la nivel înalt, numit codificat „Homer”, un diplomat britanic şi anume Donald Mc Lean [5].

 

 

 

 

Scoaterea lui Mc Lean din Marea Britanie a creat suspiciuni şi asupra lui Philby, ca posibil „al treilea om” care l-a prevenit pe Mac Lean de arestarea sa.

Din punct de vedere al K.G.B.-ului, aceasta a fost un dezastru deoarece în câteva luni directorul C.I.A., Walter Bedell Smith, a trimis o notă directorului MI6 în care solicita rechemarea lui Philby la Londra, cu aceasta serviciul real al lui Philby pentru K.G.B. luase sfârşit.

MI6 l-a menţinut, dar în dizgraţie, fiind bănuit, el nu a mai fost în situaţia de a mai furniza nici un fel de informaţii la care K.G.B.-ul s-ar fi aşteptat.

În plus, a fost supus atacului serviciului de contrainformaţii britanic şi american, care l-au bănuit că era spionul din vârf numit codificat „Stanley”.

 

George Blake - spymuseum.com

În 1961, George Blake (George Behar, diplomat), altă cârtiţă a K.G.B.-ului din cadrul serviciului de informaţii britanic, fusese capturat şi menţionase unele indicii care trimiteau la Philby (arestat, în 1961, după o dezbatere de numai 15 minute este condamnat la 42 de ani de inchisoare, evadeaza în 1966 și cu toate acțiunile de căutare de proporții declanșate, ajunge la Moscova).

După ce a dat o declaraţie scurtă în care a admis numai ceea ce a simţit că MI6 ştia deja – la 23 ianuarie 1963, Philby a ieşit tiptil de la un dineu şi a dispărut.

După şase săptămâni Moscova anunţa că îl acordase azil politic. Ruşii n-au avut intenţia să-l mal folosească pe Philby în nici o acţiune de informaţii, în consecinţă, el a devenit un exilat britanic frustrat, hoinărind prin împrejurimile Moscovei.

A continuat să întreţină o corespondenţă agitată cu unul din vechii săi prieteni, în mod deosebit cu Graham Green – cel care l-a făcut pe Philby personajul central al romanului său The Human Factor (Factorul Uman).

Relaţiile distante cu K.G.B.-u1 nu s-au schimbat până în 1980, când şeful K.G.B.-ului, Juri Andropov, l-a invitat să servească în calitate de consultant asupra acţiunilor din Marea Britanie. Sovieticii n-au precupeţit nici un efort pentru a-l cinsti cum se cuvine pe cel mai mare informator din istoria lor.

La moartea sa, în 1988, Andropov l-a avansat la gradul de general de armata în K.G.B., dupa ce  mai înainte primise şi ordinul Lenin, cea mai înalta decoraţie a U.R.S.S.-ului.

Celebrul scriitor John le Carré, susține că Kim Philiby moștenise instinctele unui gentelman englez de la tatal său, care fusese ziarist la „Observer”.

Se născuse și crescuse în atmosfera specifică Intelligence -lui. Fără nici o dificultate a învățat multe lucruri și obiceiuri specifice Intelligence-lui.

Dar, tot fără nici o dificultate i-a tradat pe toți membrii Intelligence-lui britanic.

Din acestă cauză nu l-am considerat un mare spion, ci mai degrabă un om care avea gustul senzaționalului.

Philiby nu era, în opinia mea cel mai bun dintre spioni, dar sigur era un tradător.

Vladimir I. Vetrov – Nume de cod Farwell (Adio!) – cartița din interiorul K.G.B.-lui în serviciul D.S.T.

 

 

 

 

În 1964 K.G.B.-ul şi Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Sovietic erau conştiente de faptul că pierdea Războiul Rece cu Occidentul şi considerau că problema cheie este tehnologia şi în special tehnologia militară, soluţia era o reorientare completă a activităţi informaţiilor sovietice spre frontul de tehnologie de vârf.

Acţiunea purta numele de cod „Linia X” În numai un an, K.G.B.-ul reușise să intre în posesia a peste 5.000 de „monstre industriale” (tehnologie de înalt nivel) din S.U.A. şi din alte ţări occidentale.

Agenţiile de informaţii occidentale şi-au dat seama de existenţa unei operaţii masive de transfer de tehnologie: reţele de companii fictive, constituite pentru a sustrage tehnologie de precizie, operaţiuni complicate şi minuţioase, pentru coruperea unor specialişti de înaltă clasă în scopul transmiterii unor planuri şl infiltrări în agenţiile guvernamentale, în scopul transferului de tehnologie de precizie.

Numit în 1965 la Paris să conducă acţiunile „Liniei X”, Vetrov a început să evalueze contrastul dintre cetăţenii francezi de rând şi propriii săi concetăţeni.

Direcţia Supravegherii Teritoriului (D.S.T.) – principalul organism de contraspionaj şi securitate internă al Franţei, a fost constituit la 16 noiembrie 1944, în urma unei hotărâri de reorganizare a Ministerului de Interne, când ministrul de resort, Adrien Tixier, a emis o decizie privind atribuţiile şi structura internă a Direcţiei Supravegherii Teritoriului.

Primul director al D.S.T. a fost Roger Wybot (nume conspirativ din perioada de activitate în serviciul secret de la Londra al Franţei libere – n.n.). Agenţia de contrainformaţii a Franţei – a hotărât să se înceapă acţiunea de supraveghere asupra lui Vetrov, fiind convinşi că acesta era ofiţer superior K.G.B.

În 1970, când şederea sa la post în Franţa s-a încheiat, Vetrov a fost rechemat la Moscova pentru a lucra în aparatul central al K.G.B.            Legătura Iul Vetrov din Franţa contactată îm timpul șederii la Paris i-a scris transmiţandu-i că avea un prieten în Franţa, disponibil în orice moment să-l ajute. ca urmare, în 1980, Vetrov a cerut o întâlnire urgentă la Moscova prietenului său.

Această întâlnire a confirmat presupunerile D.S.T.-ului. Vetrov a fost de acord să servească drept informator în cadrul K.G.B.-ului.

În întâlnirile sale ulterioare, el a înmânat copil ale unor documente strict secrete, a căror fotocopieere era strict interzisă. Vetrov era ofiţer superior al Departamentului „T” al K.G.B.-u lul – spionaj tehnologic [6] şi avea acces la date şi informaţii despre programul de ansamblu la care lucrau sovieticii, casetele cu filme transmise de Vetrov au adus la cunoştinţa serviciului de Informaţii francez pe de o parte ce tehnologii interesau Moscova, iar pe de alta parte care erau sectoarele Armatei Sovietice mai deficitare din punct de vedere tehnologic.

De asemenea, a fost dezvăluită identitatea a peste 300 de agenţi K.G.B. şi G.R.U., implicaţi în operaţiuni de furt de tehnologie şi s-au furnizat indicii pentru descoperirea a mai mult de 100 de informatori din Occident, care sprijineau acele acţiuni.

Pentru K.G.B., aceasta a fost un dezastru informativ de primă mărime.

După arestarea lui Vetrov, în 1982, francezii şi aliaţii lor occidentali au hotărât să respingă „Linia X”. 47 de ofiţeri ai K.G.B.-ului sub acoperire diplomatică au fost expulzaţi din Franţa, iar alţi 150 au fost expulzaţi din alte ţări. K.G.B. şi-a retras alţi 200 agenţi înainte ca el să fie arestaţi sau expulzaţi.

Astfel, operaţiunile „Liniei X” au fost efectiv distruse, Uniunea Sovietică rămânând vulnerabilă exact când începuse uriaşa construcţie militară americană în timpul administraţiei Regan.

Sovieticii, forţaţi temporar să se bizuie pe propriile lor resurse, nu şi-au mai revenit niciodată pentru a ajunge din urmă Occidentul.

Efortul în domeniul militar a dărâmat economia sovietică şi a fost printre principalele cauze ale prăbuşirii sovietice de mai târziu. Furia K.G.B.-ului faţă de Vetrov a fost fără margini. Iniţial, K.G.B.-ui a avut planuri să-l trimită pe Vetrov în instanţă, ideea fiind aceea a dezvăluirii publice a stilului său de viaţă „degenerat”, ce putea servi drept lecţie de instrucţie civică. Dar acuzaţiile lui Vetrov l-au determinat să se răzgândească.

El a spus că este pregătit să pună sub acuzaţie K.G.B.-ul, care, spunea el, „era dominat de «alcoolism, corupţie şl nepotism»”.

Pentru a scoate în relief că nu este dispus să joace rolul unul trădător pocăit, a mai adăugat la mărturisirea sa:

„Singurul meu regret este acela că n-am fost în stare să provoc Uniunii sovietice o pagubă mai mare şi să aduc Franţei un serviciu mai mare”. După această mărturisire, K.G.B.-ul a hotărât ca omul ce purta numele de cod „Adio!” să fie împuşcat într-o dimineaţă din primăvara anului 1983., dar nimeni nu a văzut cadavrul său și nimeni nu poate fi sigur că nu va reapărea într-o zi cu o altă misiune din partea F.S.B.-lui .

 

––––––––––––––

[1] Col.(r) Traian Stanbet, col (r) Liviu Gaitan (r) , col (r) Gheorghe Dragu, Limbajul Serviciilor Secrete – Dicţionar explicativ Servciile de informaţii şi de securitate, Bucureşti, Editura PACO, 2010,

[2] Guy Francis de Moncy- 1910-1963 o altă cartiță membru al grupului de la Cambrige, vezi detalii în Alexandru Popescu, Dicționarul Universal al Spionilor, București, Editura Meronia, 2010 p. 36 .

[3] Donald Duart- Homer (1913-1983), diplomat, membru al membru al grupului de la Cambrige.

[4] Agent pt U.R.S.S. în Marea Britanie, în perioada interbelică, cf. Alexandru Popescu, op .cit. p. 136.

[5] cf. Alexandru Popescu, op cit.p. 133.

[6] vezi pe larg, Octavian Roske coord. România 1945-1989- Enciclopedia Regimului Comunist represiunea, F- O, București, Editura INST, 2012, p.. 358.

Aldrich Hazen Ames – spionul care a zdruncinat din temelie Agenţia Centrală de Informaţii (C.I.A.).

 

 

 

 

 

 

 

Biroul Federal de Informaţii (F.B.I.) l-a arestat pe 21 februarie 1994, pe Aldrich Hazen Ames, angajat al C.I.A., fost şef al Secţiei Sovietice a Grupului C.I. (Contraspionaj) din cadrul Departamentului Sovietic – Europa de Est, sub acuzaţia de spionaj în favoarea unei puteri străine[7].

 

Implicaţii ale acţiunilor cârtiţei Ames

 

După arestarea lui Ames s-a constituit o grupă operativă de lucru pentru determinarea „daunelor” cauzate intereselor S.U.A. prin trădarea fostului agent C.I.A.

Deşi au avut loc sute de ore de interogări şl discuţii, nu s-a reuşit să se reconstituie în ce măsură interesele S.U.A. au avut de suferit, câţi oameni a trădat Ames şi câte acţiuni de urmărire au fost compromise.

Rezultatul cercetărilor a dovedit că: urmare a trădării lui Ames, în U.R.SS au fost trimişi în închisoare – după toate probabilităţile -, 100 ofiţeri de informaţii şi cu alte preocupări din forţele armate, care fuseseră recrutaţi de C.I.A. şi încă 12 execută pedepse în închisoare. Volumul de documente predate părţii sovietice de Ames însumează mii de pagini.

Printre numeroasele „victime” ale lui Ames se numără:

 

– Serghey Fedovenko, fost diplomat în cadrul Ambasadei U.R.S.S. la Washington, recrutat chiar de Ames;

– Oleg Gordievsky (Gorski, Gromov) rezidentul K.G.B. la Londra[8]. Deşi nu i-a cunoscut numele, Ames a dat suficiente date care au condus la identificarea lui.

– Vladimir Patashov, fost expert militar la Institutul pentru studii Americane şl Canadiene de la Moscova;

   – Generalul Dimitri Federovich Polyakov („Top Hat”). A lucrat în cadrul G.R.U. (Serviciul Secret al Armatei) şi a fost arestat în timp ce îndeplinea funcţia de rezident al K.G.B. la Beijing.

A fost executat în 1988.

Polyakov a furnizat americanilor informaţii din domeniul militar, el fiind cea mai bine plasata sursa de care au dispus americanii în serviciile speciale sovietice.

„Top Hat” a furnizat americanilor informaţii despre preocupările sovieticilor pentru modernizarea tehnicii militare, ceea ce a determinat presiunile Washingtonului asupra aliaţilor pentru intorducerea restricţiilor la exporturile de înaltă tehnologie cu aplicaţie militară în cadrul programului „COCOM”.

 

Prejudiciul adus de Ames Statelor Unite şi C.I.A.

 

Ames şi-a oferit serviciile K.G.B.-ului în 1985, iar, din decembrie 1991, a fost luat în legătura Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR).

Sub trei preşedinţi americani şi patru directori C.I.A., Ames a trădat trei duzini de agenţi, a provocat moartea a doisprezece dintre ei şi a compromis sute de operaţiuni ale Agenţiei. Prejudiciul adus de Ames Statelor Unite şi C.I.A. este practic incalculabil [9].

Experţii federali au considerat trădarea lui Ames drept cea mai gravă breşă în sistemul de securitate din întreaga istorie a Agenţiei.

În semn de protest, guvernul american a solicitat unui ofiţer S.V.R. din Washington, Aleksandr Lîsenko, să părăsească S.U.A.

În replică, ruşii l-au expulzat pe reprezentantul C.I.A. la Moscova, James Morris.

Investigaţiile întreprinse ulterior au scos în evidenţă o serie de scăpări inexplicabile ale responsabililor cu securitatea Agenţiei.

Ames îşi cumpărase o casă de 540.000 de dolari, plătind cash şi conducea un Jaguar, ultimul model, în valoare de 40.000 de dolari, în condiţiile în care salariul său anual era de 69.843 dolari.

În plus, fusese acuzat în repetate rânduri de încălcări ale normelor de securitate şi petrecea mare parte din timpul său liber în lumea lui Bachus.

Arestarea lui Ames a determinat demisia directorului C.I.A., James Woolsey, retragerea înainte de termen a câtorva înalţi funcţionari ai C.I.A. şi puternice presiuni din partea Congresului pentru o „curăţenie internă”.

Potrivit analiştilor occidentali, cazul Ames a scos în evidenţă faptul că C.I.A., adesea înfăţişată ca o organizaţie secretă care dirijează abil din umbră evenimente globale, este de fapt o birocraţie obosită, măcinată de carenţe profunde.

În urma acestui fiasco Agenţia a fost caricaturizată ca o adunătură de neprofesionişti, incapabili să depisteze o „cârtiţă“ care vine zilnic la serviciu într-un Jaguar şi scoate în afara sediului 12 kilograme de documente secrete. Greşelile Agenţiei în acest caz sunt prea multe pentru a fi enumerate, iar „orbirea” de care au fost cuprinşi veteranii C.I.A. faţă de ideea că unul de-ai lor ar putea fi un trădător nu are nici o justificare – susţine Peter Maas în „Ucigaşul de spioni”, o carte despre Aldrich Ames.

După aprecierea specialiştilor, rezultă că activitatea de trădare a lui Aldrich Ames a creat imense pagube activităţii de informare a C.I.A în U.R.S.S. şi apoi în Federaţia Rusă, pagube ce nu se vor putea recupera se pare în mai puţin de 20 de ani.

În acelaşi timp, actul de trădare ca atare şi mai ales rezultatele anchetelor efectuate în legătură cu acesta au adus prejudicii serioase imaginii credibilităţii Agenţiei centrale de informaţii.

În acest sens chiar fostul director al C.I.A., J. Woolesey, a recunoscut că „C.l.A. s-a făcut de râsul tuturor”.

 

Robert Hanssen una din din cele mai longevive „cârtiţe” ale KGB- ului în interiorul – Intelligence-lui american – F.B.I.

 

 

 

 

 

 

Un alt serviciu de informaţii important al S.U.A., Biroul Federal de Informaţii (F.B.I.), nu a scăpat nici el penetrărilor sovietice-ruseşti. Cel mai grav scandal, prin consecinţele în planul imaginii şi al daunelor provocate activităţii F.B.I., s-a produs pe 18 februarie 2001, odată cu arestarea uneia din cele mai longevive „cârtiţe” a KGB- ului în interiorul serviciilor secrete americane, sub acuzaţia de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse[10].

Potrivit rechizitoriului, Robert Philip Hanssen (alias „B”, alias „Ramon Garcia”, alias „Jim Baker”, alias „G. Robertson„) şi-a oferit serviciile K.G.B.- ului în octombrie 1985, când conducea o echipă de contrainformaţii a F.B.I. care avea sarcina de a supraveghea misiunea sovietică de pe lângă Naţiunile Unite.

Timp de 15 ani el a vândut ruşilor documente şi informaţii strict secrete, aducând prejudicii „excepţional de grave” securităţii naţionale a S.U.A.[11].

 

Efecte ale afacerii Hanssen

 

„Afacerea Hanssen” a avut efectul unui cutremur pentru serviciile secrete americane. John Ashcroft (fost Procurorul general al S.U.A.) [12], Richard Shelby (preşedintele Comisiei senatoriale pentru supravegherea serviciilor de informaţii) şi Mark Loventhal (fostul preşedinte al Comisiei pentru supravegherea serviciilor de informaţii din Camera Reprezentanţilor), au apreciat că autorităţile americane s-au confruntat cu „cea mai gravă crimă comisă vreodată împotriva securităţii naţionale a SUA”. Într-un articol publicat în „New York Times”, Robert Gates, fost director al C.I.A.[13], declara că arestarea lui Hanssen ridică numeroase întrebări.

Cea mai importantă dintre ele, care a devenit laitmotivul tuturor celor care au analizat cazul Hanssen, este „Cum şi-a putut desfăşura Hanssen timp de 15 ani activitatea de spionaj fără a fi reperat?”[14].

 La trei zile după arestarea lui Hanssen, directorul F.B.I. a anunţat că a fost înfiinţată o comisie condusă de un fost director al instituţiei, judecătorul William Webster, pentru a evalua situaţia securităţii interne din instituţie în urma arestării lui Hanssen. Webster va înainta rezultatul cercetărilor direct Procurorului General şi directorului F.B.I., care, la rândul lor, vor informa Consiliul Naţional de Securitate (National Security Council – N.S.C.) şi Congresul S.U.A. Pe 23 februarie 2001, în cadrul Comisiei pentru supravegherea activităţii serviciilor secrete din Senat, au fost audiaţi, într-o şedinţă cu uşile închise, directorii F.B.I. şi C.I.A., în încercarea de a evalua daunele produse de Hanssen.

Conform declaraţiei preşedintelui Comitetului Special pentru Informaţii al Senatului (The Senate Select Committee on Intelligence – S.S.C.I.) , din februarie 2001, republicanul Richard Shelby, „au fost şi vor mai fi spioni, dar rolul nostru este de a găsi procedurile adecvate pentru a-i anihila din timp”[15].

 De asemenea procurorul general al S.U.A. a solicitat F.B.I. şi C.I.A. să-şi verifice reglementările de securitate internă şi să i-a măsurile care se impun pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete în viitor.

Un semnal în această direcţie mai fusese tras de către un fost agent F.B.I., Gary Aldrich, şeful serviciului de verificare a personalului Casei Albe, în vara anului 2000.

În best-seller-ul intitulat „Acces nelimitat” (Unlimited Acces)[16], acesta a susţinut că anii Administraţiei Clinton au însemnat o demolare permanentă şi metodică a sistemului de securitate privind manipularea documentelor secrete şi verificările de securitate[17].

 

Bibliografie

 

– Alexandru Popescu, Dicționarul Universal al Spionilor, București, Editura Meronia, 2010.

– Andrew, Christopher, Gordievski, Oleg, KGB Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Bucureşti, Editura All, 1994; Cristopher Andrew, Mitrokhin, Vasili, The Mitrokhin Archive. The K.G.B. in Europe and the West, London, Allen Lowe, Penguin Press, 1999.

– Borovicka, V.P., Spionii KGB Operaţiuni ultrasecrete, Editura Niculescu, Bucureşti, 1997;

– Christopher M. Andrew, Oleg Gordievsky, More „instructions from the centre”: top secret files on KGB global operations, 1975-1985, London, England, Portland, Or., F. Cass, 1992;

– Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru, Careul de Aşi, Seviciile secrete ale Marii Britanii, S.U.A., Rusiei, Israelului, Ed. Elion 2003;

– Jacques Baud, Enciclopedie du Renseignement et des Services Secrets (Enciclopedia Informaţiei şi a servicilor secrete), editura Charles-Lavauzelle, Paris, 1998 pag. 373-374.

– Octavian Roske coord. România 1945-1989- Enciclopedia Regimului Comunist represiunea f-o, București, INST, 2012.

– Spionaj, Istoria Informațiilor , Les Chaiers de L Express 28 iulie , 1994.

– Thierry, Waltron, KGB în Franţa, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992;

– Thierry, Waltron, KGB-ul la Putere, Sistemul Putin, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008Troncotă, Cristian, Istoria serviciilor secrete româneşti, Bucureşti, Editura Ion Cristoiu, 1999; Eric Frattini, KGB Fantomele din Lublianka, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2008;  

– Ureche, Marian; Rogojan, Aurel, Servicii secrete străine, vol.1 – 2, Editura PACO, Bucureşti, 2000.

– Vasili Mitrohin, Cristopher Andrew, Arhiva Mitrohin – KGB în Europa şi în Vest, Editura Orizonturi Sirus, 2003.

– Tiberiu Tănase Cârtitele – agentii din interiorul serviciilor de Intelligence , Revista Intelligence, nr 23, noiembrie-decembrie, 2012.

–––––––––––––––-

[7] Tiberiu Tănase Cârtitele – agenţii din interiorul serviciilor de Intelligence, Revista Intelligence, nr 23, noiembrie-decembrie, 2012, p. 94.

[8] Agent K.G.B. în Marea Britanie, defector, în timpul Războiului Rece publică o serie de volume despre K.G.B., în colaborare cu Christopher Andrew, K.G.B.: The Inside Story, (1990), Instruction from the Center, : Top SecretFiles on KGB Foreing Operations (1975-85(1991), precum şi autobiografia, Next Stop Execution(1995), Decorat cu ordine britanice, în 2007, prezintă simtome de otravire susţinând că acestă acţune se datorează servciilor secrete ruse, Alexandru Popescu op. cit. p. 80.

[9] Peter Maas, Aldrich Ames, ucigaşul de spioni, Editura Antet, Bucureşti, 1998, p. 274.

[10] „Adevărul”, 22 februarie 2001.

[11] Tiberiu Tănase, Cârtitele –agentii din interiorul serviciilor de Intelligence , Revista Intelligence, nr 23, noiembrie-decembrie, 2012, p. 99.

[12] El a servit în timpul primului mandat al preşedintelui George W. Bush din 2001 până în 2005. Ashcroft was previously the 50th Governor of Missouri (1985–1993) and a US senator from Missouri (1995–2001).

[13] Robert Michael Gates (născut 25 septembrie 1943) este actualul secretar de sta al Departamentului Apararii al He took office on December 18, 2006. Prior to this, Gates served for 26 years in theCentral Intelligence Agency and the National Security Council, and under President george W. Bush as Director of Central Intelligence Agency S.U.A.El a preluat mandatul la 18 decembrie 2006. Înainte de aceasta, Gates a servit timp de 26 de ani în Central Intelligence Agency şi National Security Council, şi sub preşedintele george W. Bush ca director al C.I.A.,Immediately after being recruited by the CIA, he served as an officer in the U.S.A.F. After leaving the CIA, Gates became president of texas A&M University and was a member of several corporate boards.

[14] „Adevărul”, 1 martie 2001.

[15] „Cronica română”, 26 februarie 2001.

[16] Gary Aldrich, Unlimited Access : An FBI Agent Inside the Clinton White House (Acces nelimitat: Un agent FBI interiorul Clinton Casa Albă, 04 April 2011.

[17] „Ziua”, 21 octombrie 2000.

 

Autor: Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   

Sursa: http://www.art-emis.ro

Publicitate

17/08/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Giancarlo Elia Valori, italianul care a dat şah – mat spionajului ceauşist

Giancarlo Elia Valori

Giancarlo Elia Valori (dreapta)

Sefii spionajului romanesc au crezut ca l-au prins pe Dumnezeu de un picior dupa ce italianul Giancarlo Elia Valori – personaj celebru cu relatii excelente in mediile diplomatice, financiare si culturale din intreaga lume – a fost recrutat de catre Bucuresti. Apoi, a venit momentul adevarului.

Un dus rece ca gheata a curs peste capetele incinse ale celor care coordonau Directia de Informatii Externe (DIE). Valori, prieten cu Ceausescu si alti membri marcanti ai partidului, cum ar fi Stefan Andrei ori Cornel Burtica, nu era „sursa de influenta” a DIE, ci, mai de graba, omul serviciilor secrete occidentale, carora le furniza importante informatii despre liderii de la Bucuresti.

Sefii spionajului – cei care initial credeau ca il joaca pe degete pe Valori – si-au dat seama, mult prea tarziu, ca au de-a face cu un personaj de mare anvergura.

Omul facea si desfacea guverne ori reinscauna presedinti cum ar fi, de pilda, dictatorul Juan Domingo Peron. Pana la urma, cel putin din documentele care au iesit la iveala, se poate trage concluzia ca legaturile lui Valori cu personaje suspuse de la Bucuresti i-au folosit doar italianului . 

Comunistii italieni reactioneaza.

La inceputul anului 1974, raportul unui agent din Italia face valuri la sediul DIE din strada Batistei.

Directorul editurii Partidului Comunist Italian, transmitea agentul Centralei de la Bucuresti, era descumpanit de faptul ca sarcina de a scrie si edita o carte despre Nicolae Ceausescu fusese incredintata lui Giancarlo Elia Valori, despre care comunistii italieni aveau informatii precise ca este atat omul serviciilor secrete din peninsula, cat si al CIA.

Dar, s-o luam de la inceput. Primele contacte intre Giancarlo Elia Valori si autoritatile de la Bucuresti dateaza de la inceputul anilor ‘70. Atunci, Valori, in calitate de secretar general al Institutului Italian pentru relatii cu strainatatea si consilier la Radioteleviziunea de la Roma, l-a cunoscut pe atasatul nostru de presa de la Roma, agent acoperit al DIE.

Apoi, italianul a fost plasat in „parohia” colonelului Petre Ciobanu, tot din rezidenta DIE de la Roma. In ce-l priveste pe Giancarlo Elia Valori, documentele cunoscute pana acum nu contin prea multe informatii, insa una merita consemnata.

„Incepand din anul 1971 – scrie intr-o nota a Securitatii – , Giancarlo Elia Valori s-a aflat in legatura unor cadre din DIE, fiind folosit ca sursa de influenta in cadrul unor actiuni desfasurate in Italia”. Pentru rigoare, „actiunile” din Italia se refereau la publicarea unor carti semnate de catre Ceausescu la mai multe edituri din peninsula. Unele prestigioase, altele, mai putin cunoscute.

Prima fisura e consemnata prompt

Cert e un fapt. Nici pana azi nu se stie cu exactitate daca Giancarlo Elia Valori a lucrat pentru agentii Bucurestiului ori daca lucrurile s-au petrecut tocmai invers. A doua varianta e plauzibila. Pana vom afla raspunsul la aceasta intrebare, sa revenim la relatia dintre Valori si DIE, demna de scenariul unui film bun despre spionaj si politica la nivel inalt.

Odata cu publicarea in Italia a primelor carti ale „Geniului din Carpati” – pe banii Bucurestiului, evident -, capii DIE l-au invitat pe italian in Romania.

Cu acest prilej, el a intrat in legatura cu mai multi activisti importanti, dar s-a inregistrat si prima fisura. Dupa ce i-a cunoscut pe inaltii activisti Stefan Andrei, Cornel Burtica, Mihai Dulea, Ghizela Vass, italianul a cam rupt-o cu ofiterii DIE, fapt consemnat prompt intr-un alt document. „A inceput – Giancarlo Elia Valori, n.n. – sa se indeparteze de cadrele Directiei de Informatii Externe, cu care avea legaturi pana atunci”.

Nu discutam acum despre cadourile pe care Valori le-a oferit demnitarilor romani atunci cand ii invita in Italia, atent monitorizate de catre DIE. E de la sine inteles ca omul stia sa atinga cu dibacie corzile sensibile. Nu e importanta nici lista cu daruri primite de catre Ghizela Vass, Mircea Angelescu, Mihai Dulea si altii.

La Roma se da alarma

Altceva e cu adevarat interesant. Spionajul romanesc descopera cu stupoare faptul ca Valori era cel care ii juca pe degete pe inaltii activisti din Romania, dar mai ales pe rezidentii din Italia – adica, spionii Bucurestiului. Un singur exemplu. In iarna anului 1974 s-a dat alarma dupa ce agentii romani de la Roma au realizat ca au fost surprinsi cu pantalonii in vine.

Giancarlo Elia Valori cunostea cu exactitate momentul in care generalul Gheorghe Manea, din cadrul rezidentei de la Roma, urma sa fie inlocuit cu Titus Dumitrescu, colonel DIE. O asemenea miscare era strict secreta. Oare cate mai stia Valori? Din acest motiv, sefii Centralei de la Bucuresti i-au deschis un dosar de urmarire informativa celui despre care credeau ca e agentul de influenta al romanilor.

Rezultatul investigatiilor a fost catastrofal. Valori avea intalniri periodice cu generalul Viglione, seful serviciului secret italian, dar si cu un fost diplomat american. Ulterior, informatii despre Valori au fost culese de catre agentii DIE din mediile politice si economice. Era vorba despre persoane influente, precum Sergio Segre, din Directia Partidului Comunist Italian, Guido Bernardi, crestin-democrat, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, ori industriasii Cesare Fiorucci sau Franco Grosoli. Toti patru stiau ca Valori lucreaza atat pentru italieni, cat si pentru americani.

DIE incepe sa se dumireasca

In acest moment, rezidentii de la Roma au intrat in panica. Totodata, i-au fost prezentate lui Stefan Andrei, pe atunci mai mare peste relatiile externe ale CC, si lui Mihai Dulea, sef al propagandei externe, toate informatiile pe care DIE le detinea despre italian. Insa cei doi n-au rupt legatura cu Valori.

Ba, dimpotriva. Spionajul s-a uitat urat si… atat. Partidul decidea cine-i sunt prietenii si cine dusmanii. Mai tarziu, alta surpriza de proportii – Valori era membru marcant al lojei masonice “Propaganda Due” si avea stranse relatii cu Licio Gelli, conducatorul P2. Va spunem asta nu pentru ca doctrina comunista infiera cu manie proletara masoneria.

Nici fiindca Licio Geli era un persoanj extrem de controversat, ci pentru ca, in 1978, DIE s-a prins, in sfarsit, ca marele castigator din afacerea cu Romania era Giancarlo Elia Valori. Cel care reusise sa obtina contracte deosebit de avantajoase de la Bucuresti pentru fabrica de confectii a lui Gelli din Aretzzo. Ani buni, liderul de la Bucuresti a fost mirat de faptul ca e considerat un aliat al P2 si niciodata nu prea a inteles de ce. Toata lumea credea ca Nicolae Ceausescu avea relatii stranse cu “Propaganda Due”, fara sa stie ca sforile erau trase de Giancarlo Elia Valori, sub acoperirea editarii volumelor omagiale ale celui care era convins ca planeta nu doarme decat dupa ce citeste un capitol din operele sale alese.

Valori facea si desfacea guverne

Nimeni nu a indraznit sa-i spuna lui Ceausescu ca, de fapt, marea afacere cu textile o face Valori, si nu Bucurestiul care, pe deasupra, platea sume fabuloase pentru tirajele modeste ale cartilor “celui mai iubit fiu al poporului”. Sefii DIE n-au avut indrazneala sa se plece la urechea dictatorului pentru a-l informa ca tranzactiile italianului din Romania erau doar un paravan pentru a culege informatii despre importanti lideri comunisti de la Bucuresti. In realitate, operatiunile in care era amestecat Giancarlo Elia Valori erau cu adevarat fabuloase, fata de mizilicul de la Bucuresti.

De pilda, italianul a pus umarul la revenirea dictatorului Juan Domingo Peron in Argentina, ba chiar s-a aflat in avionul care l-a adus pe presedinte la Buenos Aires, pentru a prelua puterea. Credem ca e inutil sa va spunem ce onoruri a primit Valori si, ulterior, ce afaceri de anvergura a facut el cu Argentina in schimbul sprijinului dat lui Peron.

Ultimul oaspete al lui Valori la Roma a fost Mihai Dulea, cel banuit de catre DIE ca i-a dat italianului informatia despre rocada de la rezidenta din Roma – inlocuirea generalului Manea cu colonelul Dumitrescu.

Chiar daca spionajul romanesc a stat cu ochii pe activist in toata perioada sejurului sau din Italia si a raportat Bucurestiului anumite ciudatenii, povestea nu a avut nici o finalitate, mai ales ca in sediul DIE din Batiştei se instalase o oarece deruta. Asta pentru ca agentii Bucurestiului stiau deja faptul ca serviciile secrete italiene cunosteau in amanunt toata reteaua romaneasca din peninsula. Activistii partidului nu puteau fi trasi la raspundere pentru asta, mai ales ca dovezile cam lipseau. Se pare ca Valori isi facuse bine treaba.

De altfel, dupa vizita lui Dulea la Roma, italianul nu a mai fost interesat de tiparirea cartilor lui Ceausescu, ceea ce insemna ca nu-l mai privea mare lucru din ce se petrecea la Bucuresti. Oricum, jocul nu mai avea rost.

Giancarlo Elia Valori daduse de mult timp sah mat, dar nimeni de pe malurile Dambovitei nu dorea sa vada aceasta miscare.

Confidential.ro

28/09/2012 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CELEBRUL CAZ DE SPIONAJ “FAREWELL”

 

Foto:Vladimir Vetrov

 

Afacerea de spionaj Farewell a fost un episod  extrem de important   al luptei dintre serviciile de spionaj sovietic si cele occidentale ,în  timpul  războiului rece.

Vladimir Vetrov  un  ofiţer  KGB,  a transmis Serviciului de contraspionaj francez{DST}, în anii 1981 şi 1982, peste 3 000 de documente secrete, inclusiv identitatea unui număr de aproape 500 de spioni sau agenţi ai KGB-ului.

Toate aceste documente au fost transmise prin intermediul unui tânăr inginer francez aflat în post la Moscova,care  le-a predat  DST-ului, serviciul  francez de contraspionaj.

Preşedintele Franţei din acea epocă, F. Mitterrand, a transmis mai departe materialele  sovietice secrete, preşedintelui american Ronald Reagan.

    Acest episod istoric  a fost o umilinţă pentru conducatorii  sovietici ai timpului si a zdruncinat     puternic perceptia privind infailibilitatea spionajului comunist sovietic.  In urma a urma afacerii “Farewell”, 47 de diplomaţi şi rezidenţi sovietici au fost expulzaţi din Franţa.

Acest caz a dezvăluit nu numai amploarea spionajului sovietic în Occident, dar şi faptul că, pe plan  tehnologic, Uniunea Sovietică era în mare întârziere faţă de ţările occidentale  si  a contribuit la  slăbirea sistemului sovietic, ca urmare a loviturii primite de atotputernicul KGB.

Afacerea “Farewell” a permis preşedintelui  socialist de atunci  al Franţei,Mitterand , să transmită documentele preşedintelui american Ronald Reagan, ceea ce a condus la dezamorsarea  ostilitatii  acestuia, cauzat între altele de faptul că în Guvernul de la Paris de atunci  se aflau şi miniştri comunişti.

Vladimir Vetrov, colonelul din KGB care a transmis documente secrete, a fost demascat, condamnat la moarte şi executat în 1985,in urma unui proces tipic pentru justitia sovietica a vremii.

30/04/2012 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: