CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 23 iunie 1990, în Basarabia cotropită de ruși a fost făcut primul pas spre independența față de Uniunea Sovietică și spre ceea ce se spera că va fi după modelul anului 1918, Unirea cu Țara-Mamă


În urmă cu 31 de ani, pe 23 iunie, deputații de la Chișinău votau Declarația de Suveranitate a Moldovei, făcând astfel primul pas spre independența față de Uniunea Sovietică și spre ceea ce se spera că va fi Unirea cu Țara-Mamă, după modelul anului 1918.

Sovietul Suprem (Parlamentul de la Chișinău) al RSS Moldova, aflat în componența URSS, a adoptat Declarația Suveranității Republicii Moldova. Documentul prevedea că „Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat suveran”, servind drept model pentru elaborarea Declarației de Independență (1991) și a Constituției a Republicii Moldova (1994).

Adoptarea Declarației de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Astfel, Declarația de Suveranitate stipulează în mod clar că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica și necesara condiție a existenței statalității Moldovei.

Declarația de Suveranitate a fost votată în unanimitate, cu o singură abținere.

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, apelând la adevărul că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimînd dorinţa poporului, a declarat solemn: suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forţelor democratice în lupta de renaştere şi eliberare naţională.

  Declaraţiei de Suveranitate stipula în mod clar că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii acestui teritoriu.

Se afirmă supremaţia legilor R.S.S. Moldova asupra celor unionale, se instituie cetăţenia republicii şi se prevede dreptul suveran de a menţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.

De asemenea, documentul stipula caracterul unitar şi indivizibil al statului.

Stema Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)
Harta RSSM (verde), actuala Republica Moldova

Harta şi stema RSS Moldoveneşti, actuala Republica Moldova.

Se stabilea că R.S.S. Moldova respectă statutul ONU şi era exprimată adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii şi securităţii, este implicată direct în procesul de cooperare şi securitate precum şi în structurile europene.

Este de remarcat de asemenea că „pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional” fiind declarate „proprietatea exclusivă necondiţionată a R.S.S. Moldova”.

În sfîrşit se stipula că „prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii a R.S.S. Moldova, perfecţionarea legislaţiei republicane şi ca poziţie a RSS Moldova pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional în cadrul comunităţii statelor suverane”.

Surse:

Radiochisinau.md.

http://www.Timpul md.

https://transilvanialachisinau.wordpress.com/2013/08/25/republica-moldova-stat-independent-si-suveran/

http://www.istoria.md/articol/882/23_iunie,_istoricul_zilei#1990

23/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

23 iunie 1990 – Este declarată solemn suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, aflată sub ocupaţia URSS

 

Harta RSSM (verde), actuala Republica MoldovaStema Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)

Harta şi stema RSS Moldoveneşti, actuala Republica Moldova.

 

 

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a Republicii Moldova.

 

În URSS, odată cu venirea la putere în 1985 a noului lider Mihail Gorbaciov şi lansarea de către el a politicii Perestroika de restructurare a vieţii politice şi economice, s-a sperat într-o armonizare a relaţiilor interetnice din statul sovietic.  

În RSS Moldovenească şi în toate republicile care alcătuiau URSS, se desfăşura o amplă mişcare general-democratică de afirmare a identităţii naţionale, susţinută de majoritatea populaţiei, un proces care a cuprins întreg spațiul sovietic.

 RSS Moldova a devenit la 23 iunie 1990, a şasea republică din fosta URSS care şi-a declarat suveranitatea.  

 

Estonia a fost prima şi-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, fiind urmată de Lituania în aprilie 1989 şi Letonia în iulie 1989.

Între timp, Lituania și-a declarat independenţa de stat pe 11 martie 1990.

Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei din 26 mai 1990 şi a Rusiei din 12 iunie 1990.

Au urmat, în iulie, Ucraina şi Belarus, apoi celelalte republici din URSS. 

La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, apelând la adevărul că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimînd dorinţa poporului, a declarat solemn: suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forţelor democratice în lupta de renaştere şi eliberare naţională.

  Declaraţiei de Suveranitate, votată cu o singură abţinere, stipula în mod clar că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii acestui teritoriu.

Se afirmă supremaţia legilor R.S.S. Moldova asupra celor unionale, se instituie cetăţenia republicii şi se prevede dreptul suveran de a menţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.

De asemenea, documentul stipulează caracterul unitar şi indivizibil al statului.

Se stabilește că R.S.S. Moldova respectă statutul ONU şi îşi exprimă adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii şi securităţii, este implicată direct în procesul de cooperare şi securitate precum şi în structurile europene.

Este de remarcat de asemenea că „pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional” sînt declarate „proprietatea exclusivă necondiţionată a R.S.S. Moldova”.

În sfîrşit se stipula că „prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii a R.S.S. Moldova, perfecţionarea legislaţiei republicane şi ca poziţie a RSS Moldova pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional în cadrul comunităţii statelor suverane”.

 

 

 

 

 

 

                             

Ne amintim că înaintea Declaraţiei de suveranitate, la 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie de mase din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.

Marea Adunare Naţionala a adunat cca. 750.000 de cetăţeni în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea in 29 august, înlocuirea șefului Partidului Comunist Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca „moldovenească” (în litere chirilice), la desemnarea limbii ca română (în litere latine) și ca limba oficială și de comunicare interetnică.

Legile care aveau să fie adoptate de sovietul suprem al RSS Moldoveneşti au fost un compromis, acordând un răstimp de 5 ani funcţionarilor republicii pentru a învăţa nou declarata limbă de stat. Compromisul nu a putut calma situaţia.

În noiembrie 1989 vor izbucni manifestaţii violente la Chişinău, cu asedierea Ministerului de Interne moldovenesc (ministru fiind atunci Vladimir Voronin).

Primele alegeri democratice pentru Sovietulu Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 februarie 1990.

Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al republicii.

Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova și declararea suveranității în aceiași lună.

În timpul loviturii de stat de la Moscova din august 1991, comandanții Comandamentului de sud-vest au încercat să impună starea de urgență în Moldova, dar au fost invinși de guvernul moldovenesc, care și-a declarat sprijinul față de președintele rus Boris Elțin.

Pe 27 august 1991, după eșuarea loviturii de stat la Moscova, Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică şi a ieşit din componenţa acesteia.

                                           

Principalele realizări în acele momente istorice au fost  trezirea conştiinţei naţionale, revenirea la limba română, recunoaşterea  Independenţei Republicii Moldova la nivel internaţional .

Totodată, R.Moldova devenine membru a mai multor organizatii internaţionale influente şi în primul rînd, a Organizatiei Naţiunilor Unite în  martie 1992.

După declararea Independenţei Republicii Moldova, au urmat alte documente menite să întărească statutul de independenţă a ţării.

Pe 3 septembrie 1991 a fost creată Armata Naţională a Republicii Moldova.

În anul 1994 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova, conform căreia drepturile şi libertăţile omului sunt garantate cetăţenilor şi apărate conform normelor legislative.

Din păcate, sunt şi anumite goluri în Constituţie, unul dintre acestea fiind  articolul potrivit căruia limba de stat este declarată limba „moldovenească”, fapt care divizează societatea în „tabere”, unii find pro-ruşi alţii pro-români sau pro-europeni.

În timpul care a urmat a luat amploare  conflictul de pe Nistru, pus la cale de Moscova, în urma căruia Republica Moldova a pierdut de sub jurisdicţia sa regiunea Transnistreană.

Noile procese politice din R.S.S.Moldovenească , dezmembrarea U.R.S.S. şi transformarea Republicii Moldova într-un stat independent, perspectiva de a deveni minorităţi etnice şi de a pierde privilegiile politice şi economice într-un stat nou au radicalizat populaţia „rusofonă”.

Această stare de lucruri a modelat în mare măsură şi comportamentul politic al acestui segment de populaţie.

În situaţia când fobia antiromânească a fost cultivată timp de decenii, ideea separatismului transnistrean a fost susţinută, inclusive, de o mare parte din etnicii moldoveni.

Prin urmare,  contradicţiile de bază care au dus la agravarea conflictului din raioanele de est ale Moldovei, au fost, totuşi, cele politice.

Totodată, în ultimii ani zona transnistreană a devenit un mecanism eficient de îmbogăţire prin intermediul unor activităţi economice ilicite, în primul rînd, contrabanda.

Conform estimărilor experţilor în domeniu, pierderile economiei naţionale a Moldovei, provocate de activităţile economice ilicite din zona transnistreană, sînt comparabile cu întregul volum al asistenţei financiare, obţinute de statul moldovenesc din partea structurilor financiare internaţionale.

În urma acestui război nu au fost doar pierderi  teritoriale, ci şi umane şi economice, fapt care a reprezentat un obstacol considerabil în   dezvoltarea tânărului stat.

Sistemul politic din R.Moldova pe parcursul anilor de independenţă a fost modificat de două ori: cel mixt dintre anii 1994-2000, când preşedintele era ales prin vot direct, iar începând cu anul 2000 şi până în prezent este în vigoare sistemul de republică parlamentară.

Republica Moldova, deşi este membru ONU, stat recunoscut de circa 180 de ţări, are încă o identitate disputată de anumite forţe politice, separatiste şi iredentiste.

Reintegrarea teritorial-politică şi social-psihologică a statului moldovenesc contemporan, a poporului român moldovenesc de pe ambele maluri ale Nistrului, rămâne o sarcină fundamentală a clasei politice şi a societăţii civile din Republica Moldova.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/23/o-istorie-a-zilei-de-23-iunie-video-2/

 

 

 

 

Surse:

 

Radiochisinau.md

 

https://transilvanialachisinau.wordpress.com/2013/08/25/republica-moldova-stat-independent-si-suveran/

http://www.istoria.md/articol/882/23_iunie,_istoricul_zilei#1990

23/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PRUTUL – linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.Despre debelatio de la 16 mai 1812.

 

 

 PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812

 

Vlad Cubreacov: Scriam pe blogul meu, acum exact doi ani, cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la răşluirea din trupul viu al Moldovei a părţii ei de răsărit, numită mai târziu Basarabia:

„La 16 mai 2009 nici un ziar nu a scris despre această tristă aniversare, nici un post de radio sau de televiziune, fie la Chişinău, la Iaşi sau la Bucureşti nu şi-a amintit de marea tragedie întâmplată în istoria noastră la 16 mai 1812. Pe câţi oare îi mai doare astăzi cu adevărat 16 mai 1812?”.

Începând cu 16 mai 1812 denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT!

16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

Acum suntem la o distanţă de 199 de ani de la semnarea de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuţie directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia ţaristă şi Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei.

De această dată, presa de limbă română de pe ambele părţi ale Prutului a fost mai sensibilă şi a abordat subiectul, de regulă şi din păcate, doar sentimental şi patriotard.

Cel mai mare voievod român din toate timpurile, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cel mai mare compozitor român, George Enescu, cu toţii fii ai vechii Moldove vor fi în continuare revendicaţi de ambele maluri ale Prutului, ca dovadă că sângele apă nu se face, indiferent de meandrele istoriei noastre chinuite şi contorsionate.

La anul vom aniversa două secole de la crima istorică comisă de cele două imperii împotriva naţiunii noastre. Este de aşteptat că atât partida naţională, cât şi partida imperială (sau cea moldovenistă, filoimperială), se vor raporta, fiecare în felul său, diametral opus celui al părţii adverse, la eveniment.

Putem presupune de pe acum că dezbaterea publică va rămâne la cotele de anul acesta, cu simpla diferenţă că accentele se vor îngroşa. Singurul subiect nou care va fi atacat în mod inevitabil va fi cel al succesiunii juridice, al legitimării sau falsei legitimări istorice a Republicii Moldova.

Declaraţia de independenţă din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” şi la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Ţara Moldovei şi actuala Republică Moldova, dar şi, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică şi Republica Moldova. Să urmărim textul a trei alineate din actul de naştere al Republicii Moldova:

„Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale; Considerând actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;

Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldoveneasca (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcind chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”.

Vom reţine că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declaraţia de independenţă sunt: „moldoveni” şi „limba română”, parcă accentuând dilema identitară şi vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă.

Aşadar, să vedem cine este succesorul de drept al Ţării Moldovei, pentru a anticipa orice speculaţie la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială şi cea moldovenistă proimperială.

Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat constituit la 27 august 1991, şi Ţara Moldovei, nu există nici un fel de continuitate juridică.

Aceasta nu înseamnă că am fi adepţii revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alţii. Noi acceptăm realităţile politice şi ne asumăm întreaga istorie naţională aşa cum a fost ea. Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România şi Republica Moldova, să prospere şi să se consolideze spre binele cetăţenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acţiune privind destinul nostru viitor.

Precum se ştie, etnia română a fost, pe întreg parcursul evului mediu şi până în secolul XIX, o naţiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obişnuit în cazul tuturor naţiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv.

Unul dintre statele noastre naţionale a fost Ţara Moldovei. Dreptul internaţional public numeşte desfiinţarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranităţii sale pe o parte importantă a teritoriului, prin ocupaţie şi subjugare, cu termenul latin debelatio.

Ocupaţia austriacă din 1775 a părţii de nord a Ţării Moldovei şi ocupaţia ţaristă din 1812 a jumătăţii de răsărit a Ţării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupaţie şi subjugare, adică de debelatio.

Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupaţie şi subjugare),  invocate, în principiu, corect în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parţiale.

Din respect faţă de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Ţara Moldovei, care, în 1859 s-a unit (prin fuziune, nu prin absorţie, am spune astăzi în termeni juridici curenţi) cu Ţara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite, care, la rândul lor, s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare.

Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Ţara Moldovei, Principatele Unite şi România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat. Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică şi succesiune statală nu apare şi nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS.

În paralel, în planul succesiunii bisericeşti însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu existenţă neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul din precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent.

Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” este un fel de analogă a puterii de ocupaţie rusească care, prin titulatură şi aspiraţii expansioniste afişate, ridică pretenţii asupra spaţiului şi moştenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reşedinţa mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iaşi.

Aşadar, în accepţia dreptului internaţional clasic şi modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Ţării Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar, în accepţia dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reşedinţa la Suceava şi Iaşi.

Chestiunea continuităţii sau succesiunii juridice şi de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate şi speculaţii, alimentând tendinţe şi reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chişinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.

Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federaţia Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formaţiunilor statale care au precedat-o.

Astfel, Legea federală a Federaţiei Ruse cu privire la compatrioţii de peste hotare, din anul 2000, cu completările şi modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federaţia Rusă este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituţia cetăţeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii ruse”.

Extrapolând situaţia, am putea să ne imaginăm că, un text similar de lege, adoptat la Bucureşti, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Populare Române şi a Republicii Socialiste România.

Instituţia cetăţeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii române”. Aici este însă vorba doar despre imaginaţie şi deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.

Rămânând pe linia extrapolărilor şi ţinând cont de realităţile istorice, nimeni nu-şi poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chişinău:

„Republica Moldova este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Ţării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)”.

Firul continuităţii statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat naţional (românesc) al Ţării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parţial, când suveranitatea Ţării Moldovei a fost suspendată prin răşluirea, ocuparea şi subjugarea părţii de la răsărit de Prut a ţării de către Imperiul Ţarist, cu mârşava complicitate a Imperiului Otoman.

Unde mai pui că, prin Constituţia sa, România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula şi, prin Constituţia din 1994, declară că „este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” şi omiţând termenul „naţional”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea naţiunii.

Sub ochii noştri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuităţii şi moştenirii juridice a Ţării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la Bucureşti în neagra zi de 16 mai 1812.

Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp.

Pericolele pe care le prezintă acesta ţin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupaţie şi subjugare subtilă pe care ne-am obişnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare.

Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferenţă dintre vechiul şi actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi ruşii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca şi în 1939.

Întâmplător sau nu, anume în fatidica zi de 16 mai premierul Filat a anunţat că pleacă iarăşi la Berlin pentru a discuta, după cum ne-a spus chiar el, prefaţându-şi vizita, „chestiunea transnistreană”.

Va deveni oare Vladimir Filat un nou Manuc bey al timpurilor noastre?

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „si Nistrul – sinistrul!”

 

 

 

 

 

 

 

 

Vlad CUBREACOV

Sursa: FLUX.md

 

 

 

 

 

CITITI SI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/08/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti/

 

 

28/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: