FEŢELE LUI IANUS

Foto: Ianus- zeul roman al alegerilor şi al începuturilor şi al sfârşiturilor.

Îndopaţi cu lozinci despre istorica „misiune” civilizatoare a urmaşilor lui „Szent Istvan” (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre „nedreptatea” la fel de „istorică” ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (la 4 iunie 1920), specialiştii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor teritoriale, opţiunea politică internă şi externă.

Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după 1 noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, „republicană” şi „antantofilă”, mai democratică şi mai europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.

Mihály Ádám György Miklós Károlyi de Nagykároly (n. 4 martie 1875, Budapesta – d. 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider politic a proclamat Prima Republică Ungară, pe care a condus-o ca prim-ministru între 31 martie 1918-19 ianuarie 1919 și ca președinte între 11 ianuarie 1919-21 martie 1919.

Spirit vizionar, Karoly a autorizat în acelaşi timp (24 noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi, după ce a constatat la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că „UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI – UNGARIA GROFILOR ŞI A NEMEŞILOR, SILUITOARE DE CONŞTIINŢE, ASUPRITOARE DE NAŢII – UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MAREA NEDREPTĂŢITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! l-a adus de la Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor, aşa cum o recunoştea însuşi Lenin:

” GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ŞI-A DAT EL ÎNSUŞI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUŞI TRATATIVE CU COMUNIŞTII, CU TOVARĂŞII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ŞI A RECUNOSCUT EL ÎNSUŞI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR”.
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă cu Rusia sovietică, care prevedea graniţa pe Carpaţii Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie Maghiară, a atacat Slovacia și apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România.

Foto: 1919 – Trupe române în fața Parlamentului de la Budapesta

Rezultatul se cunoaşte – ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către „opinca românească” (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea „o fortăreaţă a tranşeelor fasciste” din Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forţe nazisto-fasciste – provinciile româneşti şi slave revendicate.

Devenit şef de stat, Miklos Horthy (foto) a restructurat monarhia, proclamându-se „regent”, a instaurat „teroarea alba” masacrând peste 5000 de opozanţi,a aruncat în lagăre şi închisori alţi 70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de… „atrocităţile comise de valahi”.

A dat apoi „LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂŢENEŞTI”, prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin „Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale”.

Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat „Ném, ném, sóha!”, a proclamat 4 iunie „zi de doliu naţional” şi România „actualmente şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman” organizând ad-hoc, „brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare” cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea:

„Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la Adriatica”!
Nu ştim cu câte dintre aceste „brigăzi” teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul „România stat izolat”, elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape:

1) în timp de pace, prin sabotarea economică, a vieţii politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară;

2) etapa încordării în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate şi

3) etapa mobilizării şi a războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor paramilitare secrete ungureşti, camuflate în „ligi” şi „asociaţii” culturale şi sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică.

Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă comună pe… Carpaţii Orientali.

Foto: Contele István Bethlen (n. 8 octombrie 1874, Ghernesig, azi Gornești, județul Mureș — d. 5 octombrie 1946, Moscova, URSS) a fost prim-ministru al Ungariei din 1921 până în anul 1931.

Bethlen a încercat fără succes la sfârșitul celui de-al doilea război mondial să negocieze o pace separată cu Aliații.

Când trupele sovietice au intrat în Ungaria în aprilie 1945 a fost capturat și trimis la Moscova, iar în 5 octombrie 1946 a fost executat împreună cu alți oameni politici maghiari prizonieri.

Alertat de agenţii din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.

În aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lunii august 1940 opţiunea şi, chemând la „arbitraj”la Viena reprezentanţii Ungariei şi României şi-a „dictat” voinţa la 30 august – împărţirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, România și Ungaria, urmând ca după victorie, să ia decizia finală.

Foto: Harta Ungariei după Dictatul de la Viena

Acesta este adevărul în privinţa pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi fascişti zeloşi după scurtul „intermezzo” cu ruşii au dezlănţuit „genocidul” căruia i-au căzut pradă peste 540.000 de cetăţeni români de alta etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii.

Şi pentru că metodele „Kozlodui” şi „Roşia Montană” nu fuseseră încă inventate, marea majoritate a acestora a fost trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau.

Locul lor a fost luat, pentru „îmbunătăţirea” componenţei etnice ungureşti de cei peste 400.000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul… armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte… comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti şi crearea „Regiunii” Mureş Autonome Maghiare.

Publicitate

Prof.dr.Ion COJA despre anti-românism și anti-semitism

Anti-românism și anti-semitism

Spuneam deunăzi că noi, românii, trebuie să conștientizăm existența anti-românismului ca factor în istoria noastră modernă și mai ales în ziua de azi. E cazul să luăm exemplul evreilor, al liderilor evrei din Israel și din comunitatea internațională iudaică, în a căror strategie este obligatoriu cuprinsă și preocuparea de a face față activităților anti-semite.

O preocupare oficial recunoscută și activă prin nenumărate instituții și strategii.

Nu cunosc exact în ce constau aceste activități anti-semite, dar nu mă îndoiesc că ele există și au o tradiție milenară, multi-milenară. Se poate spune că anti-semitismul apare odată cu primele manifestări în istorie ale iudaismului. Evreii au avut un talent aparte de a stârni reacții de respingere, de distanțare din partea comunităților etnice cu care au venit în contact. Nu mă încumet să intru în detaliile acestui subiect deja analizat de persoane și autori mult mai bine informați decât mine. Bibliografia este imensă, incluzând o sumedenie de autori „anti-semiți” dintre cei mai prestigioși! Firește, replica evreilor nu lipsește. O replică deseori punitivă, chiar disproporționată! Face parte din strategia evreiască de combatere și descurajare a adversității sistematice față de valorile și interesele lumii iudaice.

Ne poate fi de folos modelul iudaic?

Este prima întrebare pe care ne-o punem și la care ne grăbim să dăm un răspuns: Nu! Nu prea ne folosește la ceva replica dată de evrei celor care le-au pus în primejdie interesele, însăși existența.

Experiența și tradițiile evreice nu ne pot fi de folos atunci când ne organizăm și noi pentru a face față activităților anti-românești.

Aceste activități nu sunt o reacție cât de cât justificată la un comportament românesc provocator, agresiv cât de cât!

Asta în vreme ce activitățile anti-românești se desfășoară într-o deplină clandestinitate, fără a fi percepute de marele public, nici chiar de serviciile gândite să apere societatea românească de orice fel de agresiune, inclusiv de agresiunile discrete, bine conspirate. Aceste servicii „inteligente” își fac și nu-și prea fac datoria în fața agresiunilor anti-românești mascate în fel și chip.

De-a lungul istoriei aceste servicii și-au făcut datoria cu sincope care pun la îndoială onorabilitatea celor care le-au condus. Bunăoară dacă ne referim la serviciile secrete de azi, la SRI, SIE etc, va trebui să consemnăm o „sincopă” care nu ne și nu le onorează deloc!

A existat și o aripă patriotică, naționalistă în Securitate, ca și-n armată, înainte de1990, dar aceasta a fost scoasă din joc de Iulian Vlad și acoliții săi, care au organizat „revoluția” din decembrie 1989!

După 1990 acțiunile anti-românești s-au desfășurat în toată voia. Cu „voie de la poliție”! Și de la guvern, ba chiar și de la Parlament, interesele elementare ale românilor, ca etnie majoritară în România, fiind neglijate sau sabotate chiar, fără nici o rezistență din partea clasei politice.

Cine a promovat sau a tolerat activități anti-românești după 1990? Toți președinții României de care am avut parte, toți prim-miniștrii și așa mai departe în jos, în ierarhia guvernării. O unanimitate înfricoșătoare. Pe cât de înfricoșătoare, pe atât de dezgustătoare!

Ca să dăm și exemple și ca să nu fiu acuzat de partizanat politic mă pot referi la situația românilor care trăiesc ca minoritate etnică în țările din jurul României.

Acești români sunt dintotdeauna ținta unei politici de des-naționalizare, de asimilare etnică forțată, fără ca guvernanții de la București să reacționeze cât de cât la de-românizarea românilor minoritari în statele învecinate!

Indiferent de partidul aflat la putere, guvernul României a fost mereu nepăsător cu privire la soarta acestor frați români!

În România în schimb legislația și practica în materie de minoritâți etnice este extrem de generoasă, românii oferind minorităților etnice chiar un regim de descriminare pozitivă, cu avantaje care fac ca condiția de minoritar etnic să fie în multe cazuri de preferat condiției de etnic român majoritar. Bunăoara în „secuime”, în județele Harghita și Covasna.

Nu este rău că s-a ajuns la această situație, cu condiția ca guvernanții români să discute cu guvernanții omologi din statele vecine de pe poziția acestei situații, reclamând ca românii minoritari etnici din țările învecinate să se bucure de un regim de reciprocitate, să li se aplice măsurile pe care statul român le practică în raport cu minoritățile etnice din România.

După semnarea păcii la Trianon în 1920, în România rămâneau să trăiască peste un milion de minoritari maghiari, iar în Ungaria un număr de circa 400.000 de români rămâneau să trăiască ca cetățeni maghiari de etnie română, în vecinătatea imediată a graniței noastre de Vest.

Nota bene: dacă puterile aliate și-ar fi respectat promisiunile făcute României în 1916 înainte de intrarea noastră în război împotriva puterilor centrale, granița noastră de vest ar fi trebuit să fie pe Tisa și i-ar fi cuprins pe majoritatea românilor care au rămas să trăiască în Ungaria de după Trianon. Azi, după 100 de ani de la Trianon, numărul maghiarilor din România este mai mare ca în 1920, iar numărul românilor din Ungaria s-a redus la circa 40.000 de suflete.

În suta de ani scursă, nu a existat nicio preocupare a guvernanților de la București pentru protejarea românilor din Ungaria, pentru contracararea politicii maghiare de des-naționalizare a românilor. Guvernanții s-au arătat a fi preocupați, timorați chiar, de propaganda internațională făcută de Budapesta pe tema regimului de des-naționalizare la care ar fi fost supuși maghiarii din România, temă prezentă și azi în textele de propagandă revizionistă maghiară, o propagandă pe cât de mincinoasă, pe atât de insistentă și de penetrantă, de convingătoare pentru persoanele și entitățile neinformate.

Românii din Ungaria nu au dispărut, dar sunt timorați de atitudinea guvernanților maghiari și preferă să se declare maghiari pentru a nu-și complica existența. Dar sunt gata să-și afirme adevărata identitate națională dacă ar simți un sprijin energic de la București! Acest sprijin încă mai este așteptat de zeci de mii de români din Ungaria!

De ce nu și-au respectat marile puteri promisiunile făcute României pentru a o convinge să iasă din neutralitate și să intre în război de partea Antantei? După părera mea a contat mult și un fapt care nu fusese luat în calcul în 1916: după 1 Decembrie 1918 România s-a prezentat la Conferința de pace revendicând un teritoriu mult sporit prin desprinderea Basarabiei de imperiul țarist, de imperiul sovietic. România Mare era mai mare decât o visaseră politicienii români la intrarea în război în 1916!

O Românie cu granița de Vest pe Tisa ar fi fost o Românie îndreptățită să aibă această frontieră. Așa cum era îndreptățită să aibă pe Nistru granița de Est. Iar îndreptățirea o dădea principiul naționalității, al populației majoritare. Între cele două rîuri emblematice, de la Nistru pân la Tisa, românii erau net majoritari în 1918. În virtutea numărului lor mai mare, a faptului că românii sunt poporul cel mai numeros din Europa de Est.

Am enunțat în felul acesta unul din motivele care explică apariția anti-românismului. Faptul că suntem neamul cel mai numeros din această parte a lumii ne acordă, cel puțin teoretic, un statut de care dacă noi nu prea suntem conștienți, dacă nu știm să facem caz de acest statut, ceilalți însă, vecinii noștri, își dau seama mai bine decât noi ce valoare are acest statut și mulți reacționează omenește, adică lăsându-se pradă păcatului omenesc numit invidie, pizmă! Nu trezim simpatia nimănui prin faptul că suntem țara cea mai mare din Europa răsăriteană, cu atât mai mult nu devenim mai ușor de suportat pentru dreptul nostru de a lărgi teritoriul național românesc chiar dincolo de Nistru! În momentul de față suntem singura țară din Europa, poate chiar din lume, care, prin aplicarea principiilor de drept internațional, avem perspectiva de a ne lărgi hotarele prin unirea cu Basarabia, cu Republica Moldova. Această perspectivă, atât de îndreptățită, nu găsește prea mulți susținători nici printre puterile decidente ale momentului istoric.

Multe din aceste puteri sunt confruntate la ele acasă cu tendințe centrifuge, cu perspectiva secesiunii revendicată de forțe politice separatiste, care se pronunță răspicat în acest sens. Bunăoară Marea Britanie, Spania, Franța, Italia, Rusia în Europa.Cu ceva ani în urmă numărul mare de români din Balcani făcea ca limba română să fie lingva franca în acest colț de lume, locuit de un mozaic de popoare, dintre care noi valahii, noi românii, am fost și suntem poporul cel mai numeros, cel mai important.

Nu avem dreptul să ne sfiim de a recunoaște acest lucru și de a ne purta în consecință! N-am făcut-o până acum! Și rău am făcut! O greșeală care ar putea să ne coste mult dacă nu o îndreptăm cât mai curând!Primul pas reclamat de situația de fapt este să purcedem la o campanie susținută și permanentă de salvare a românității fraților noștri trăitori ca minoritari la sud, la vest, la nord și la est de frontierele politice ale statului numit România.

Aceste frontiere nu coincid cu fruntariile neamului românesc!Suntem și vechi pe teritoriul ocupat de comunitățile de români. Acolo unde sunt consemnați de istorie românii sunt populație autohtonă. Sunt primii ocupanți! Ai sentimentul că în virtutea acestui fapt românii și-au ales țara, au ales ținuturile care să le fie vatră, baștină străbună. Drept care țara lor, terra nostra, este deosebit de frumoasă și de îndestulătoare ca resurse naturale necesare unui trai îmbelșugat!

Strămoșii noștri au știut să aleagă! Pământul românesc ne oferă această posibilitate, a belșugului dobândit ușor prin muncă, motiv foarte serios ca să fim pizmuiți pentru țara noastră, să trezim elanul cotropitor sau acaparator al străinilor, al vecinilor.

Am fost în permanență asediați de neprieteni care au râvnit la ce este al nostru în mod definitoriu, în primul rând teritoriul, pământul! În momentul de față, adică după 1990, agresiunea la care suntem supuși se desfășoară în forme inedite, practicate pentru prima oară în istorie.

Fără declarații de război, fără trupe militare masate la graniță sau deja intrate în țară, nici nu ne dăm seama că suntem o țară pe cale de a fi ocupată. Unii analiști consideră că deja suntem ocupați și că ni s-a impus condiția de colonie.

Nu e clar a cui colonie suntem, avem mai mulți stăpâni, iar cei care ne-au impus acest regim colonial nu sunt un stat, nu au statut politic, ci sunt companiile multinaționale care s-au instalat în România în condițiile perfect legale ale economiei de piață, așa cum ni s-a spus că trebuie să fie regimul post-comunist de care am vrut să avem parte după „revoluția” din decembrie 1989, fără să ne fie clar care este reversul economiei de piață!Așadar trebuie să concluzionăm, să conștientizăm că suntem o țară agresată, deja ocupată, cu o suveranitate națională mult redusă față de 1990, și că este imperios necesar să avem o reacție de apărare întru totul legitimă.

Este sarcina fiecărui partid, a fiecărui om politic, a fiecărui formator de opinie publică, să mediteze la acest subiect și să pună umărul la găsirea și implementarea soluțiilor.

Este timpul colaborării frățești. Nu mai avem voie să ținem seama de antipatii și ideosincrazii. Corabia noastră este în plină furtună și toți pasagerii, strâns uniți în jurul mateloților, trebuie să se facă utili cu ceva pentru cauza comună care se cheamă salvarea Patriei.

Salus Patriae suprema lex!

Ion Coja (Text selectat din articolul publicat de scriitorul român Dan Culcer în blogul său http://asymetria-anticariat.blogspot.com)

O revistă a presei maghiare din Ungaria şi România în prima parte a lunii iunie 2017

 

 

 

 

 

 

O revistă a presei din Ungaria din ziua de 19.06.2017

 

Organizaţiile civice au demonstrat – Orbán a păcălit din nou Bruxelles-ul – sub acest titlu ne  informează cotidianul Népszava despre faptul că Parlamentul Ungariei a adoptat legea care înăspreşte condiţiile de funcţionare ale organizaţiilor civice, mai ales ale acelora care sunt finanţate din străinătate, neluând în considerare majoritatea observaţiilor şi recomandărilor făcute de Consiliul Europei.

Astfel, organismul de specialitate juridică a CE, Comisia de la Veneţia consideră îngrijorător faptul că guvernul maghiar, înaintea depunerii legii la parlament, nu s-a consultat cu societatea civilă şi consideră ca fiind stigmatizantă prevederea potrivit căreia organizaţiile civice care beneficiează de finanţare din străinătate trebuie să menţioneze acest lucru pe toate publicaţiile.
Duminică seara, mai multe sute de persoane au demonstrat împotriva adoptării legii, fără ca autorităţile să accepte un dialog cu reprezentanţii lor.
Luna aceasta, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia vor sosi la Budapesta pentru a discuta cu conducerea Universităţii Central Europene (CEU) şi cu organizaţiile civice, urmând ca după aceea să formuleze o poziţie oficială în legătură cu aşa numita Lex CEU, care practic ar face imposibilă funcţionarea în Ungaria a acestei instituţii de învăţământ superior.

Este însă pus sub semnul întrebării ce poate obţine Comisia de la Veneţia, în condiţiile în care CEU are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a obţine un acord interstatal privind funcţionarea universităţii – scrie în ediţia de azi a cotidianul Népszava.

România a ajuns din urmă Ungaria în ceea ce priveşte nivelul de trai – informează cotidianul Magyar Nemzet.

Potrivit datelor publicate de Eurostat, chiar dacă în ceea ce priveşte GDP-ul raportat la cap de locuitor, Ungaria încă este un pic înaintea României, din punctul de vedere al nivelului de trai România a ajuns Ungaria.

În ultimii zece ani Ungaria a fost depășită la acest capitol de către Slovacia, Estonia, Lituania şi Polonia.

La Budapesta a fost dezvelită statuia fostului conducător al Ungariei, Horthy Miklós – scrie portalul de ştiri 24.hu. Statuia a fost dezvelită în sectorul trei din capitala ungară, iar acest demers a fost iniţiat de către Uniunea Mondială a Maghiarilor.

Împotriva cultului politicianului controversat au protestat mai multe organizaţii civice, precum şi partidul de opoziţie Demokratikus Koalíció (Coaliţia Democrată).

Horthy Miklós a condus Ungaria din 1920 până în martie 1944. În această perioadă Ungaria a intrat în al doilea război mondial alături de Germania fascistă şi Italia.

Armata maghiară a suferit pierderi importante (aproximativ 100.000-120.000 de mii de soldaţi au căzut în luptele de lângă Voronej, sau au fost luaţi prizonieri de război la Cotul Donului în 1943).

Totodată, în timpul lui Horthy, au fost votate legile care au discriminat populaţia evreiească din Ungaria (nota redactorului).

Portalul index.hu scrie în ediţia de astazi despre afacerile primarului din localitatea ungară Felcsút, (locul de naştere al premierului Orbán Viktor n.r) Mészáros Lőrinc.

Prietenul prim-ministrului maghiar are o carieră economică fulminantă.

În decurs de numai 8 ani, din instalator de gaze a devenit al cincilea cel mai bogat om al Ungariei, averea lui ajungând la 100 miliarde de forinţi (aproximativ 315BUdapesta

milioane de euro n.r.). Printre afacerile lui se numără construcţii, activitate  hotelieră, media, agricultură şi altele. El este totodată cel mai important sponsor al clubului de fotbal Academia Puskás.

Mulţi consideră ca primarul este un simplu portofel al elitei Fidesz şi în primul rând a premierului Orbán Viktor.

Însă, potrivit informaţiilor portalului, edilul chiar duce tratative de afaceri atât la sediul firmei sale din Felcsút (decorat cu piei de urşi şi tricouri cu numele lui Orbán Viktor), cât şi prin hoteluri luxoase din Budapesta.

Un partener de afaceri al primarului a declarat pentru portal că a rămas surprins de uriaşul contrast dintre averea şi afacerile fabuloase ale lui Mészáros şi stilul provincial, câteodată trivial al acestuia care semănă mai degrabă cu un vânător vorbăreţ, decât cu un om de afaceri milionar.
Despre activitatea sa managerială, portalul menţionează că acesta nu se ocupă de conducerea efectivă a firmelor sale, ci achiziţionează noi şi noi firme.

Însă nu trebuie să ne imaginăm că acesta, în mod agresiv le confiscă altora afacerile. De obicei, el este curtat de diverși afacerişti care ştiu că Mészáros beneficiează de sprijinul politic al lui Orbán Viktor.

El îi alege dintre aceştia pe aceia pe care-i consideră loiali şi cu perspective.

În acest cerc Mészáros Lőrinc este numit „şef”, iar Orbán Viktor „marele şef”. Premierul nu-i cunoaşte personal pe toţi colaboratorii lui Mészáros Lőrinc, dar ştie despre fiecare cele mai importante informaţii.
„Trenul fuge duduind, dar nu putem şti ce se va întâmpla cu acest imperiu uriaş dacă va avea loc o schimbare politică sau se va strica prietenia, iar steaua lui Mészáros Lőrinc va apune.

Dar să lăsăm ca aceasta să fie problema compartimentelor de analiză de risc ale băncilor care au acordat credit firmelor lui Mészáros Lőrinc.” – concluzionează index.hu.

 

Sursa: 

Ervin Székely, RADOR – http://www.rador.ro/2017/06/19/revista-presei-maghiare/

 

 

O revistă a presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita, în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita (perioada 1-15.06.2017).

Comemorarea Trianonului, sub semnul speranţei

La ora 17:32, în momentul semnării, acum 97 de ani, a deciziei de la Trianon, au răsunat şi clopotele bisericilor istorice maghiare din Sfântu Gheorghe, mobilizând oamenii să participe la festivitatea memorială organizată în Parcul Elisabeta, pe locul fostului drapel al ţării. Sute de persoane s-au adunat să evoce evenimentul istoric cu consecinţe tragice în privinţa maghiarimii.

Anul acesta, tradiţionala festivitate din Sfântu Gheorghe dedicată Trianonului s-a derulat în organizarea Consiliului Secuiesc din scaunul Sepsi. Manifestarea a fost deschisă de Bedo Zoltan, care a dat citire rugii corpului episcopal maghiar vizând decizia de la Trianon, după care Gazda Zoltan a evocat cele întâmplate acum 97 de ani.

Nu putem uita de Trianon, deoarece campania inumană împotriva maghiarimii şi a Ungariei este în curs de derulare şi în prezent, naţiunea noastră este în permanenţă supusă umilinţei, sunt şi acum aceiaşi cei care se aliază şi poartă război împotriva noastră.

Le este frică de noi, pentru că maghiarii au reuşit mereu să fie puternici – a formulat Gazda. Nu putem fi determinaţi, prin limitele impuse, să renunţăm pentru că trăim, credem în viitorul naţiunii noastre, şi tocmai pentru acest motiv luptăm cu perseverenţă. Dăm naştere copiilor maghiari, le creăm un spaţiu vital viabil, procedând la fel şi ei la rândul lor în interesul succesorilor.

Doar în felul acesta vom reuşi să dăinuim – a subliniat Gazda Zoltan. Sandor Krisztina, preşedintele Consilului Naţional Maghiar din Transilvania, a amintit de greutăţile, prejudiciile suferite de noi, însă – după cum a evidenţiat ea – suntem totuşi aici, şi în pofida aspiraţiilor de asimilare manifestate în trecut, dar şi în prezent, de puterea română.

De 97 de ani încoace, maghiarimea luptă, în şapte state succesoare, pentru propria dăinuire, pentru drepturile sale comunitare şi autonomie – a subliniat Petho Istvan, vicepreşedintele judeţean al PCM. Benko Erika, deputat sub culorile UDMR, a menţionat: aproape am pierit din cauza Trianonului, însă este valabilă şi cazul naţiunii maghiare zicala potrivit căreia ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici.

Trecutul nu-l mai putem schimba, a venit timpul să renunţăm la lamentaţii, şi să ne luăm soarta în mână. Sarcina noastră este să clădim aici, pe propriul pământ natal, o lume mai bună şi mai justă, pe care o putem lăsa ca moştenire pentru copiii noştri. Secuimea trebuie să dispună de propria casă, care ne protejează pe noi toţi, şi n-o va clădi nimeni altcineva în locul nostru, sarcina respectivă ne revine nouă – a explicat Benko Erika.

Oratorul invitat al festivităţii, Bayer Zsolt, publicist din Ungaria, i-a îndemnat pe cei prezenţi să reflecteze asupra sufletului maghiar. Bayer a amintit de forţele puse în mişcare pe parcursul istoriei în interesul nimicirii maghiarimii, şi noi totuşi suntem aici. S-a îndeplinit una din marile minuni ale lumii, naţiunea asta a rămas în viaţă.

După părerea publicistului, cu ocazia aniversării împlinirii a 100 de ani de la semnarea deciziei de la Trianon, noi, maghiarii, ar trebui să-i invităm la locul faptei pe reprezentanţii statelor succesoare ca să-i confruntăm cu faptul că nu au reuşit şi nu vor reuşi niciodată să ne nimicească, şi să cerem socoteală pentru angajamentele asumate în tratat, printre care şi dreptul la autodeterminare naţională în Transilvania.

La finalul manifestării, Czego Zoltan a recitat poezia pe care a scris-o cu această ocazie, după care Kovacs Istvan, preot unitarian, a rostit ruga pentru dăinuirea, edificarea naţiunii noastre.

Sursa: Haromszek nr. 8114 din 06.06.2017, autor Farkas Reka

Cu reţinere, la Târgu Secuiesc

În ziua solidarităţii naţionale, cu ocazia împlinirii a 97 de ani de la semnarea dictatului de pace de la Trianon, în oraşul breslelor comemorarea a avut loc nu la ora 17:30, momentul semnării, ci la ora 20:00.

Acum doi ani s-au adunat sute de oameni în faţa monumentului dedicat eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, HVIM-iştii au defilat pe cele mai importante străzi din oraş, însă localnicii au putut fi intimidaţi prin cazul terorismului născocit de serviciile secrete.

Cei aproximativ zece participanţi – care au aflat pe reţelele de socializare de manifestarea spontană – au aprins lumânări şi au depus jerbe de flori la soclul statuii lui Kratochwill Karoly, amplasată în faţa fostei clădiri a Scolii de Aprozi Secui.

Nu au fost rostite cuvântări, nu au fost recitate poezii, participanţii adunaţi în număr nesemnificativ – majoritatea fiind membri ai Ordinului Istoric al Vitejilor şi ai organizaţiei din Târgu Secuiesc a Consiliului Secuiesc, respectiv apropiaţi ai acestora -, au ţinut câteva minute de reculegere în faţa statuii fostului comandat al Diviziei Secuieşti, după care au plecat acasă.

În Trei Scaune au avut loc comemorări pe dealul Avasdin Mereni, respectiv la graniţa dintre judeţele Covasna şi Vrancea, colţul cel mai estic al Ungariei istorice.

Sursa: Haromszek nr. 8114 din 06.06.2017, autor Iochom Istvan

Publicist sancţionat

Consiliul pentru combaterea discriminării discriminează -astfel a comentat Bedo Zoltan faptul că CNCD l-a sancţionat – şi ne-a sancţionat şi cotidianul- din cauza unui articol referitor la principalul protector al consumatorilor din judeţ. Mircea Diacon, conducătorul OPC Covasna, s-a adresat Consiliului pentru Combaterea Discriminării din cauza articolului semnat de Bedo Zoltan sub titlul Inspectorul şef trebuie să plece!.

În cadrul unei conferinţe de presă, Bedo Zoltan a subliniat că însă nu a primit oficial hotărârea incriminată, ci a descărcat-o de pe blogul lui Dan Tanasă. Menţin tot ceea ce am scris în articol, deoarece ăsta este adevărul, în schimb aş spune că CNCD discriminează.

Citind articolul şi acuzaţiile formulate la adresa mea, este limpede că singura problemă este că sunt maghiar – a spus publicistul. Respinge faptul că ar avea sentimente antiromâneşti şi că ar ataca pe oricine doar pe motiv că este român. Am convingerea că ura nu duce nicăieri, iar împotriva unor oameni precum Micrea Diacon şi Dan Tanasă trebuie dusă o luptă pentru că generează ură, iar aceasta este dăunătoare atât pentru maghiari, cât şi pentru români – a subliniat Bedo.

A declarat că va trimite articolul în cauză ambasadelor Ungariei, SUA, Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Rusiei, pentru ca acestea să se pronunţe în caz, însă se va adresa şi organizaţiilor jurnalistice din ţară şi din străinătate, deoarece consideră că prin decizia CNCD au fost lezate libertatea presei şi dreptul la liberă exprimare. Nu s-a decis însă dacă se va adresa justiţiei, deoarece nu este convins că o instanţă română i-ar da dreptate în caz.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 106 din 08.06.2017, autor Kiss Edit

Scenariul a fost scris de către serviciul secret / Beke Istvan în căutarea dreptăţii

La finele lui noiembrie 2015, autorităţile l-au reţinut, sub acuzaţia de terorism, pe Beke Istvan, liderul HVIM Târgu Secuiesc. A stat în detenţie 7 luni şi 9 zile, însă de curând a fost achitat, în primă instanţă, de acuzaţia de tentativă de atentat anticonstituţional. Am discutat cu el despre stadiul cazului, perioada petrecută în detenţie, supravegherea sa şi HVIM.

– În ce stadiu este acum cazul?

– În primă instanţă a fost pronunţată o decizie surprinzătoare, deoarece am fost brusc achitat de acuzaţia de tentativă de atentat anticonstituţional, deşi procuratura a cerut până în ultimul moment pedeapsa maximă, până şi la ultima înfăţişare a încercat să incapaciteze decizia judecătorului, acuzându-l pe Szocs Zoltan că a influenţat martorii.

Am fost achitat de acuzaţia principală, însă trebuia ceva prin care să motiveze cele 11 luni pe care le-am executat, împreună cu arestul la domiciliu, motiv pentru care, din cauza petardelor şi a celor două artificii găsite la mine, m-au acuzat utilizare ilegală de mijloace pirotehnice (într-o cutie de pantofi erau, în ambalajul original, 195 de petarde, 2 artificii şi artificii pentru tort).

Vom contesta, bineînţeles, decizia, pentru că nu ştiu dacă există ţară, în afară de România, în care să se dea închisoare cu executare pentru atâtea petarde, plus să te acuze, timp de un an şi jumătate, de terorism. Nu le-am folosit şi am demonstrat că în decembrie 2014, firma în cauză a trimis comanda plătită. Nu am primit nici azi motivaţia scrisă, şi ea este imperios necesară pentru contestare.

– Am înţeles bine? Nu aţi primit încă textul motivaţiei?

– Aţi înţeles bine. În principiu, motivaţia ar trebui comunicată în termen de 30 de zile, însă asta nu s-a întâmplat. Urmează înfăţişarea în a doua instanţă, la ICCJ, despre care nu se ştie când va fi.

Ca atare, aşteptăm, însă vom întreprinde în timp util demersurile juridice necesare împotriva celor care mi-au călcat în picioare toate drepturile omului, au ignorat prezumţia de nevinovăţie, m-au declarat vinovat în lipsa unor dovezi, mi-au expus familia, copiii, datele noastre personale – fapt care a dus la ameninţarea familiei mele la telefon şi pe internet.

Și vom acţiona şi împotriva celui care a depus mărturie mincinoasă în cazul meu. În baza sentinţei în primă instanţă am o oarecare încredere în justiţia română, însă dacă lucrurile vor sta altfel, vom apela la Strasbourg pentru remediu juridic.

– Aţi vrea să relataţi despre perioada petrecută în detenţie?

– S-au întâmplat atâtea acolo, încât s-ar putea scrie un roman. Aşa putea spune că în primele luni am avut parte de cea mai mare presiune psihică. Mai întâi m-au torturat cu familia, adică ce face în lipsa mea, apoi am auzit relatări despre arme, despre cum şi din ce pot fi confecţionate mijloace explozive.

Întâmplător au ajuns lângă mine arestaţi care ştiau prea multe despre cazul meu sau care doreau să ştie şi ceea ce eu nu ştiam. În prima lună, la Bucureşti am fost închis printre infractori de drept comun, 10 într-o celulă, în condiţii care ar atinge pe bună dreptate pragul de iritabilitate al tribunalului pentru drepturile omului. Mizerie peste tot, saltelele din paturi erau de pe vremea lui Ceauşescu, pline cu insecte, în colţul celulei erau un WC şi un duş, fără uşă, bineînţeles; deţinuţii au montat o perdea de duş, pentru a exista o urmă de civilizaţie. Mâncarea nu putea fi mâncată, am consumat doar ceea ce primeam de acasă.

– În închisoare v-au făcut să simţiţi că sunteţi maghiar?

– Nu. Când am fost dus prima oară în celulă m-au trimis în direcţia WC-ului. Am refuzat. Când însă au aflat că sunt acolo pentru că aş fi teroristul secui, au început să râdă şi mi-au spus că sunt fratele lor. Și mascaţii îmi dădeau crezare, mă încurajau să rezist, spunându-mi că am familie, voi pleca acasă. Chiar şi ei mi-au propus să mă adresez tribunalului pentru drepturile omului din cauza hărţuirii mele. Nu mi-a spus nimeni niciodată bozgor, nu am simţit că m-ar detesta pentru că sunt maghiar, dimpotrivă, aş putea spune că mă priveau crezând că sunt un fel de lider al maghiarilor, deoarece vedeau la ştiri câţi oameni ne-au susţinut.

– Au avut şi o altă utilitate protestele de simpatie?

– Una incomensurabilă! Am avut sentimentul că multele lucruri rele care mi s-au întâmplat într-un timp scurt, se estompează dacă mă gândesc ce am simţit atunci când am aflat de la soţia mea despre solidaritatea şi perseverenţa de care au dat dovadă locuitorii faţă de mine. Sunt nevinovat şi am crezut în mine, în familia mea, în bunul Dumnezeu, însă încrederea pe care am primit-o mi-a dat putere să rezist! Aşa putea spune că mişcările care au avut loc au contribuit la clarificarea cazului meu.

Atitudinea politică însă este o altă poveste. După cum am observat, politicienii români au abordat cu antipatie cele întâmplate, în timp ce reprezenţa – în ghilimele – a intereselor noastre, s-a delimitat oficial încă din primul moment şi a acceptat tacit acuzaţiile care mi-au fost aduse de DIICOT, serviciul secret, procuratură. Tot respectul politicienilor care au avut curajul să ne susţină.

– Dacă tot aţi pomenit de serviciul secret: credeţi că sunteţi în continuare supravegheat?

– Nu am cum să observ dacă telefonul îmi este interceptat sau nu, însă cred că este foarte posibil. Nu am fost atent însă niciodată dacă sunt urmărit de diferite persoane.

După ce am fost lăsat să plec acasă, acest lucru s-a schimbat, în contextul celor întâmplate, observi şi fără să vrei, şi asta nu se referă la vinovăţie sau la faptul că ar trebui să mă ascund din vreun motiv sau altul.

Soţia i-a fotografiat din interiorul coaforului, a văzut în repetate rânduri necunoscuţi stând la capătul străzii sau cu o stradă mai încolo, care au întors brusc faţa. A observat cum dimineaţa la ora 3:00 era urmărită de o maşină în timp ce mergea spre Bucureşti.

După ce am revenit acasă, mi-au atras atenţia mai multe persoane: nu am observat că de fiecare dată staţiona o maşină în apropierea străzii noastre, cu aceiaşi ocupanţi însă cu alte numere de înmatriculare?

Când am schimbat pentru 15 martie drapelul secuiesc deteriorat din centrul oraşului Târgu Secuiesc, şi-a făcut apariţia un Audi A6, cu trei ocupanţi, care puteau fi recunoscuţi după geanta de umăr, ochelarii de soare şi şepcile de baseball. Au tot făcut fotografii, ca nişte turişti, însă nu fotografiau piaţa centrală, ci pe noi.

Persoane de aceeaşi teapă s-au prefăcut zilele acestea şi la Ghimeş-Făget că sunt civili (deşi în cazul lor, unul purta pălărie de paie) şi că se fotografiază reciproc, însă nul dintre ei era atât de absorbit să mă supravegheze încât a continuat să mă fotografieze chiar şi când colegii săi au plecat. I-am făcut semn că ai săi colegi au plecat, ce mai aşteaptă! A zâmbit şi a plecat.

– Organizaţia HVIM Târgu Secuiesc mai activează?

– Da, atât cât se poate spune că asta este activitate, pentru că vor să o scoată în afara legii. Pe undeva, acea tragicomedie fantastică a urmărit şi interzicerea ei ca organizaţie, cu simboluri cu tot.

În rechizitoriu au fost enumerate şi crucea dublă sau drapelul în dungi arpadiene şi dacă nu ar fi trist, am putea chiar să râdem de neştiinţa lor. Sau să fie vorba de o neînţelegere intenţionată? Deocamdată nu există o sentinţă definitivă care să spună că nu ar mai putea activa.

– Dacă v-aţi putea întoarce în timp, ce aţi formula altfel în acea discuţie din octombrie despre care a fost realizat un material audio ca dovadă?

– Am discutat de mai multe ori în octombrie şi nu ştiu ce aşa schimba. Nici acum nu am îndoieli că cineva ar putea fi prezent într-un grup de prieteni pentru înregistra discuţiile, a le tăia (am demonstrat asta în instanţă cu ajutorul curbelor sonore), a le reda iar mai apoi, a le traduce incorect, după bunul plac al autorităţilor, aşa cum cere acuzarea.

Dacă nu aşa ar sta lucrurile, până acum ar fi fost acuzat şi martorul sub protecţie de faptul că a indus în eroare autorităţile. Discuţia în cauză nu s-a referit la planificare, cuvântul bombă nu a fost rostit nici măcar o dată. Și ziua aceea a fost pentru noi o zi ca oricare alta, nu am pus la cale nimic, am discutat doar.

Am putea filozofa mult despre ce aş fi făcut altfel decât a fost, însă cred că scenariul fusese deja scris de către serviciul secret, aşa de bine încât tot ar fi găsit ceva.

Pornind de la cele întâmplate, oricine poate fi acuzat de orice. Nu înţeleg însă ceva: dacă tot m-au crezut atât de prost încât să fiu capabil să comit grozăviile scornite de ei (pentru ce ar fi fost suficiente câteva petarde şi o sirenă? – Însă asta este deja altă întrebare), de ce nu m-au supus unui test psihologic sau de ce nu au organizat un flagrant?

– Cum este în momentul de faţă relaţia d-voastră cu B.Sz., cel care în depoziţia sa nu a confirmat că de fapt doar aţi glumit cu ocazia acelei discuţii?

– Este foarte interesantă relaţia noastră actuală, deoarece el a fost singurul care mi-a întors spatele. Când a avut loc audierea, a avut unele remarci cu care parcă ar fi vrut intenţionat să mă scoată pe mine în evidenţă. De exemplu, când a fost întrebat dacă petardele pot fi acţionate sau nu prin telecomandă, a declarat: toată lumea a spus da, până şi Beke Istvan, care este electrotehnician.

Interesant este şi faptul că la câteva zile de la discuţie, a venit la mine şi m-a întrebat dacă se face sau nu ceva cu pizza. Când nu am înţeles ce a vrut să spună, mi-a şoptit la ureche, iar eu i-am spus că este nebun şi i-am răspuns ferm că NU.

Ulterior, a uitat acest lucru, după care şi-a adus totuşi aminte şi i-a făcut declaraţii presei. În schimb discuţia de 3 ore şi jumătate a confirmat-o, îşi aducea aminte de ea! Pe parcursul audierii sale de o oră şi jumătate, a confirmat o discuţie de 3 ore şi jumătate, ne-a identificat pe noi şi a scris o mărturie de 10 pagini.

Ciudat a fost şi faptul că deşi şi-a scris mărturia în limba română, într-o română perfectă, la înfăţişare a solicitat translator. Eu nu i-am greşit l ui şi nu noi l-am făcut denunţător, ci aşa a scris presa. Eu am conştiinţa curată, nu înţelege de ce mă evită. Cred că cinstit ar fi să stăm şi să discutăm ce s-a întâmplat, eu îmi asum publicitatea chiar şi la televizor. O puteţi lua chiar şi ca pe o invitaţie.

– În HVIM sunt denunţători?

– Am putea adăuga doar atât că fiecare doarme cum îşi aşterne. Ceea ce am făcut în cadrul HVIM am făcut benevol şi din suflet, iar în ceea ce îi priveşte pe denunţători, să le fie de bine. Bunul Dumnezeu este singurul judecător adevărat, care îi dă fiecăruia ceea ce merită.

– În oglinda tuturor acestora, ce concluzie trageţi despre relaţia româno-maghiară?

– Printre civili nu aş putea spune că există contradicţii, politica şi presa sunt cele care încearcă să le genereze în permanenţă – din păcate, sub îndrumarea urmaşilor fostei securităţi. Sfera civilă nu poate exercita nici măcar un minim control în această direcţie, în schimb suferă în permanenţă de pe urma conflictelor etnice provocate conştient.

– După ceea ce aţi păţit, ce le transmiteţi secuilor cu suflet patriot?

– Ce nu ne omoară, ne întăreşte! Să rămână ceea ce au fost întotdeauna.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 106 din 08.06.2017, autor Nagy Sz. Attila

Intrarea la guvernare are un preţ / Ce se întâmplă cu promisiunile?

Conform preşedintelui PCM Trei Scaune, Kulcsar Terza Jozsef, o eventuală intrare la guvernare trebuie să aibă preţul ei.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care liderul PSD Liviu Dragnea a adus din nou în discuţie problema invitării UDMR la guvernare.

Răspunzând solicitării noastre, deputatul Kulcsar Terza Jozsef, care îşi desfăşoară activitatea în fracţiunea UDMR din camera deputaţilor, a subliniat că o eventuală intrare la guvernare trebuie să aibă preţul ei, deoarece sunt lucruri peste care nu se poate trece.

A notat că în 2018 va fi sărbătorit în România centenarul marii uniri, însă promisiunile formulate la 1918 nu sunt respectate nici în ziua de azi, ba mai mult, politicienii români nu vor nici măcar să discute pe această temă.

Acesta ar putea fi un punct de pornire în negocieri – a precizat Kulcsar Terza, care a mai menţionat că nu ştie deocamdată să se fi purtat discuţii cu privire la asumarea de către UDMR a unui rol la guvernare.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 109 din 13.06.2017, autor Kiss Edit

Sf. Gheorghe 16.06.2017

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita