Geopolitica, forţele secrete ale istoriei și MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR

Aleksandr Dughin este considerat de mulți drept unul dintre cei mai influenți consilieri pe care i-a avut Putin.

Născut în 1962, fiu al unui inalt membru al spionajului militar sovietic, el este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre invierea unui imperius rus opus intereselor nord-atlantice, un adept al panslavismului și un apropiat al Kremlinului, Bisericii Ortodoxe Ruse si armatei ruse.

A scris mai multe cărți de geopolitică, între care cea mai cunoscută este  Bazele geopoliticii (1997).

Conceptual, Dughin caută să îmbine tradiția geopoliticii clasice germane  cu cea a gîndirii panslaviste , precum și cu mistica  teosofică rusească; (Wikpedia.ro).

De asemenea, Aleksandr Dughin a evocat influența exercitată asupra sa de gânditorii români Jean Pârvulescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade.

Este cunoscut ca un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin miscarile politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolșevic Național, Frontul Bolșevic Național sau Partidul Eurasia.

Acţiunile politice ale lui Putin și ideile promovate de ideologul Dughin nu vin decât să confirme că există o reciprocitate între aceştia doi.

Teoriile promovate de Dughin concordă din plin cu poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin asupra unor subiecte cum ar fi:centralismul statului, autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse şi renaşterea Rusiei ca o mare putere în construcţia Uniunii Euroasiatice.

Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii.

În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

Bazele geopoliticii

Să ne amintim axiomele de bază ale geopoliticii – o ştiinţă care a fost denumită “politică geografică” şi a cărei alcătuire este datorată expertului politic şi omului de ştiinţă Halford Mackinder (1861-1947). Termenul de “geopolitică” a fost folosit pentru prima dată de suedezul Rudolf Kjellen (1864-1922) şi apoi introdus în limba germană de Karl Haushofer (1869-1946).
Totuşi, părintele geopoliticii rămâne Mackinder, al cărui model fundamental a stat la baza tuturor studiilor geopolitice ulterioare. Meritul lui Mackinder constă în faptul că a reuşit să contureze şi să înţeleagă legile clare, obiective ale istoriei politice, geografice şi economice ale omenirii. Dacă termenul “geopolitică” a apărut relativ recent, substanţa lui are o istorie milenară. Esenţa doctrinei geopolitice poate fi schiţată în câteva principii. În istoria lumii există două tendinţe opuse, într-o perpetuă competiţie pentru asimilarea de pământ şi spaţiu – linia de acces către “calea terestră” şi linia de acces “maritimă”. În funcţie de ce tendinţă urmează (cea “terestră” sau cea “maritimă”), statele, popoarele, naţiunile, conştiinţa lor istorică, political or internă şi externă, psihologia lor, viziunea lor asupra lumii sunt conturate conform unor reguli foarte stricte.
Dându-i un asemenea înţeles, este foarte uşor să vorbim despre viziunea globală asupra spaţiului “terestru”, “continental” sau chiar despre “stepă” (“stepa” este “pământ” în înţelesul său pur, ideal) şi despre viziunea mondială asupra spaţiului “maritim”, “insular”, “oceanic” sau “acvatic”. (Notăm în treacăt că primele indicii ale unei căi de acces similare pot fi găsite în lucrările unor slavofili ruşi ca Khomyakov şi Kiryevsky).
În antichitate puterile “maritime” care au devenit simboluri istorice ale civilizaţiei “acvatice” au fost Fenicia şi Cartagina. Imperiul terestru, opus Cartaginei a fost Roma. Războaiele pumice sunt definiţia perfectă a ceea ce înseamnă opoziţia dintre “civilizaţia maritimă” şi “civilizaţia terestră”. În perioada modernă şi în istoria recentă Anglia a devenit polul “insular” şi “maritim”, “stăpâna mărilor” iar mai târziu, America-insula gigant continent. Anglia, ca şi Fenicia antică s-a angajat îndeosebi în comerţul maritime şi în colonizarea de coastă, acesta fiind instrumentul de bază al dominaţiei sale.
Geopolitica de tip fenician-anglo-saxon a generat un model de civilizaţie special, “mercantil-capitalist-de piaţă”, întâlnit în primul rând în interesele economice şi materiale şi în principiile liberalismului economic. Aşadar, în ciuda tuturor variaţiilor istorice posibile, civilizaţia “maritimă” face întotdeauna referire la superioritatea economiei în faţa politicului. Contrar modelului fenician, Roma a reprezentat o mostră de structură războinică, hegemonică, bazată pe control administrativ şi religiozitate civilă, cu principiul “politica deasupra economiei”. Roma este un exemplu de imperiu non-maritim, terestru, pur continental, care a invadat adânc continental şi a asimilat popoarele supuse, “romanizând” imediat după cucerire.
În istoria modernă reîncarnarea puterii “terestre” a fost Imperiul Rus şi, de asemenea imperiul central-european: Austria şi Germania. Rusia-Germania-Austria sunt simbolurile esenţiale ale “geopoliticii terestre” în Epoca Modernă.
Mackinder a demonstrat clar că în ultimele secole “atitudine maritimă” înseamnă “atlantism”, iar în zilele noastre, “puterile maritime”, mai presus de toate sunt Anglia şi America, ţări anglo-saxone.

Împotriva “atlantismului” care întruchipează superioritatea individualismului, “liberalismul economic” şi a “democraţiei de tip protestant”, stă “eurasismul”, care necesită în mod obligatoriu autoritate, ierarhie şi stabiliment “comunitar” al principiilor naţional-statale mai presus de interesele banale umane, individualiste şi economice.
Atitudinea eurasistă exprimată clar este tipică Rusiei şi Germaniei, cele două puteri continentale ale căror viziuni geopolitice şi economice sunt complet contrare celor ale Angliei şi Statelor Unite, “atlantiştilor”.

Metafizica războiului ocult

Opoziţia dintre Ordinul Atlantic și Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor și mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare conținut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor și religiilor, raselor și tradițiilor, spiritului și trupului, păcii și războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă și simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr și minciună, îngeri și demoni etc.
Pe aceasta luptă dintre două modalități opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieții, dintre cele doua căi către cosmos și prin cosmos, dintre cele doua principii mărețe, nu numai opuse unul altuia dar și indispensabile în esența lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice și cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.
Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecția Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranței, Tărâm al Polului.
Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalității Orgiastice, reprezintă proiecția egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinței lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopții, Tărâm al “gropii exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului, Tărâmul Marelui ”Spleen” (Plictiseală) Metafizic.
Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice și sacre și au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane și cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindește alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualității către univers.
Nu exista din acest motiv garanții (fiind imposibil propri-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta și Cartagina este blestemată și nici invers. Totuși, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în așa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemați să servească, de toți soldații geopoliticii, toți agenții secreți al Mării și Pământului.
Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Șarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înțelegem sau nu acest lucru.

Sfârşitul timpurilor

Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este „echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie „echipa Binelui” şi invers. De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – „creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic. Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge „Budiştii” iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă.
Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea ”corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când „chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două „echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.
Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu „Răul absolut” sau cu „Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti.
Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe „spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură.
Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur și simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat și ales, al Marii Drame.

Lupta finală

Cuvântul nemţesc „Endkampf” („Bătălia finală”) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârșitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un „Timp final” special, într-un „timp al lui Mesia”. SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special șiiții) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns. Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mișcările național-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei. Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de „Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic „Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

Ordinul şi „ai noştri”

Termenul „ai noştri” (”nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul „ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic.
Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. „Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul „ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuți, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii și prin naștere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ.
Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre ”ai noștri”; pentru aceștia, propriul lor ”ai noștri” se află departe dincolo de granița continentului, în insula mohorâtă.
Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea „ai noştri” este atotcuprinzătoare. Jean Pârvulescu identifică conceptul „ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. „Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau fățiș, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.
„Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa „noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. „Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotați Continentului Răsăritului, misteriosului și necunoscutului său Destin.
Pârvulescu vorbeşte despre o „Franţă paralelă”, o „Românie paralelă”, o „Rusie paralelă”, o „Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o „Eurasie paralelă”, „Eurasia Spiritului Pur”.
„Ai noştri” sunt soldaţii „Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a ”spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov („Biserica este Unică”): „Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul „nostru”, este Biserica „noastră”, este Imperiul „nostru”.

Ora Eurasiei

În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legați de substanța ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparține, este dintre ”ai noștri”. În ciuda tuturor persecuțiilor din partea atlantiștilor, în ciuda eficienței strategiei lor distructive, în ciuda ”somnului” greu și adânc al unor întregi arii și al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominației agenților Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de ”decolonizare” este implacabil.
Doar că trebuie să ne abținem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur și simplu conservatori, conservatori din inerție.

Ordinul Eurasia este Revoluția Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conștiinței geopolitice, este calea verticală, în locul oscilațiilor de la stânga la dreapta pe care le face șarpele pentru a merge înapoi.
Ordinul Eurasia este duelul crud și deschis cu puternicul și vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roșu, Ordinul ”Morții Dansând”.

Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenții ”Insulei” cu destinația înapoi către ”Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnația Continentului pe toți aceia care i-au trădat pe ”ai noștri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.
Da, inamicii noștri au adevărul lor.

Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din ”Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influențeze fermitatea, furia, cruzimea rece și aprigă. Putem fi indulgenți doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparținând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.
Judecând după semne precise, ”Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănțui în curând. Sunteți pregătiți, seniori ai ”Ordinului Polar”? Sunteți pregătiți, soldați ai Eurasiei? Sunteți pregătiți, înțelepți strategi ai GRU? Sunteți pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-ați prins în rămășag prin faptul însuși al nașterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

Sursa: Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din «Conspirologia» (Analiza Conspiraţiilor), Moscova, 1992, de Alexander Dughin.

Fragmente preluate din http://www.4pt.su/ro/content/marele-razboi-al-continentelor

Publicitate

UE în era Inițiativei Celor Trei Mări (II). Moscova şi doctrina celei de- A Treia Rome

 

Moscova, a treia Romă

 

 

Bazată pe o doctrină din secolul al XVI-lea, Imperiul Rus ar fi succesor al Romei antice și al Constantinopolului ca centru suprem al creștinismului adevărat.

Prima dată, îngrijorat de soarta creștinismului european s-a arătat Aleksandr Gelievici Dughin, creditat a fi creierul din spatele lui Vladimir Putin, susținător al neo-eurasianismului.

Dughin consideră că ”Un Occident care își neagă credința, istoria, rădăcinile și identitatea, e destinat pentru dispreț, moarte și dispariție”.

Tot el spune că: “Singura apărare reală împotriva globalizării este eurasianismul”.

Alexandr Dughin / Foto: Facebook

 

“Neo-eurasianismul”, însă, nu este o adaptare a eurasianismului clasic la perioada post-sovietică, ci mai degrabă o “nouă dreaptă” ideologică.

Perspectiva duginiană (dughinistă?) este rezultatul unei compilații a diferitelor teorii anti-liberale occidentale, “rusificate”.

Majoritatea ideilor anti-occidentale ale lui Dughin sunt derivate din filozofiile și teoriile occidentale, mai degrabă decât din cele rusești.

Principalul conflict al istoriei lumii, conform “neo-eurasianismului”, constă în confruntarea dintre puterile terestre, eurasiatice, colectiviste și tradiționaliste (telurorocrații), pe de o parte, și puterile maritime individuale și liberale (talasocrații), pe de altă parte.

Ca atare, bătălia finală – Endkampf – se dă între Rusia și Statele Unite.

Din punctul de vedere al Stratfor, însă, ascendentul Rusiei față de China este puțin probabil să dureze pentru totdeauna.

Creșterea proprie a Chinei și suprapunerea sferelor de influență în Asia Centrală, Orientul Îndepărtat al Rusiei și în zona arctică, vor limita, în cele din urmă, măsura parteneriatului lor.

Ceea ce, potrivit așteptărilor, ar reapropia Rusia de țările așa-zis occidentale.

Eurasia

Pînă atunci, însă, revenind, Eurasia, reprezintă filozofia conservatoare a continentalismului terestru, care are printre valorile sale o structură ierarhică, lege și ordine, tradiționalism și religie.

Adică, tot ceea ce nu regăsim nicăieri în teoriile globaliste.

Eurasianismul susține – potrivit lui Dughin – că civilizația eurasiatică nu poate fi judecată conform criteriilor occidentului postmodern.

Apără civilizația ruso-ortodoxă, dar și toate celelalte civilizații, care pot fi foarte diferite de cele dominante, liberale, globalizatoare.

Nu are nimic de a face cu fundamentalismul, tocmai pentru că admite și apără existența și legitimitatea tuturor civilizațiilor.

Este o formă de pluralism filosofic, conform căreia diferite culturi, diferite civilizații pot coexista, fără a se neutraliza neapărat. Eurasianismul nu înseamnă apărarea naționalistă a Rusiei, ci apărarea identității tuturor popoarelor de agresiunea comisă de Occidentul modern.

Este o formă total contrară unificării liberale și postmoderne, a statului global.

Dughin deplînge pierderea identității naționale, religioase, sexuale, individuale.

”Trăim într-o lume din ce în ce mai virtuală în care toate formele stabile care definesc ființa și omul se dizolvă. Am intrat în societatea lichidă despre care vorbea Zygmunt Bauman. Ideologia lumii moderne este post-umană. Dar trebuie să salvăm omul, identitatea lui. Întotdeauna spun că cei care luptă împotriva identității se luptă împotriva omului. Nu există nici un om fără identitate”.

Pentru ilGiornale, Dughin adaugă:

“Văd apariția unei voințe extrem de populare împotriva dominației totalitare și impunătoare a globalizării, a gîndirii europene. Este evident un pas spre victorie, nu victoria însăși.

Este o schimbare radicală în istoria postmodernității: o revoltă împotriva lumii post-moderne, o formă de protest a popoarelor care nu acceptă să fie anihilate de strategia suicidară a liberalilor, ci vor să decidă liber asupra identității lor.

Tocmai aici intră în joc necesitatea unei alternative la globalizare, pentru a salva identitatea oamenilor și a popoarelor, pentru a salva Ființa. Această alternativă nu ar trebui să fie căutată în fascism, în comunism sau în vechiul liberalism, ci într-o nouă formă care să poată răspunde provocărilor generate de evenimentele actuale.

Fundamental va fi a patra teorie politică, teoria lumii multipolare, principiile metafizice ale luptei împotriva globalizării, pentru a salva popoarele, omul, sacrul, tradiția, demnitatea umană“.

Aceasta este marea propagandă rusă de care se tem liderii UE, democrații americani, mass-media, aceasta ”propagandă”, chipurile, ”schimbă opțiunile electorale” – dacă ar fi să credem, e fake news-ul care îi zăpăcește de cap pe oameni, ideile care îi îndepărtează de ”valorile europene”, liberale, ”occidentale” și îi țin în ”totalitarism”.

Să le vedem și să le cîntărim, așadar.

Din nefericire, o bună parte din ceea ce spun rușii poate vedea oricine cu ochiul liber. Iar dacă are și vreo doi neuroni, poate aduna și cîteva cifre. Sau distinge albul de negru.

Dacă preț de o secundă privim harta Eurasiei, înțelegem că Rusia nu are nevoie de teritorii, pe cît ar avea nevoie de oameni sau, cel puțin, de parteneri care să îi împărtășească valorile enunțate mai sus.

În Europa și în ”lumea occidentală”, însă, libertatea cuvîntului e dulce poveste. Sătui de cenzura facebook, internauții își caută bucățica de libertate pe VKontakte. Tocmai la St.Petersburg. Drepturile omului au devenit ”un lux teoretic”.

Am văzut cum sînt aleși șefii UE! Promisa bunăstare a devenit supraviețuire. Clasa de mijloc se topește mai ceva ca și calota polară răpusă de ”schimbările climatice”.

Vestele galbene, care tocmai s-au revendicat creștine, denunțînd ideile stîngist-seculariste de pînă acum, primesc bastoane în cap și gaze în nas tocmai pentru că nu vor să dispară din fața unui ”Jupiter” care se crede mare democrat și liberal. Britanicii și-au pus deja poalele în cap și nu mai vor să audă de atîta ”bunăstare” și ”libertate”.

Tocmai pe acest fond, Federația Rusă a revenit și în Consiliul Europei (CoE). A nu se confunda cu Consiliul Uniunii Europene sau cu Consiliul European.

Că, deh, democrația e complicată și costisitoare.

Dincolo de orice, pentru actuala conducere a Rusiei, credința creștină pare să fie una din punctele esențiale.

Invers decît e la globaliști. Nu doar Salvini este interesant în Italia pentru Putin, ci și suveranul pontif.

Recentul interviu oferit de Vladimir Putin celor de la Financial Times arăta îngrijorarea șefului federației ruse în privința atacurilor liberale împotriva Bisericii.

Vladimir Putin și Papa Francisc / Foto: Kremlin.ru

Putin: ”Uneori am impresia că aceste cercuri liberale încep să folosească anumite elemente și probleme ale Bisericii Catolice drept unelte pentru a distruge Biserica însăși. Iar asta, consider incorect și periculos. Am uitat că trăim cu toții într-o lume ce se bazează pe valori biblice?”

Putin susține că “așa-numita idee liberală și-a depășit scopul”, că multiculturalismul nu mai este eficient. Ideea liberală a devenit caducă, ”intrînd în conflict cu interesele majorității covîrșitoare a populației”.

În timp ce comentariile lui Putin au provocat ”consternare” printre elitele occidentale liberale, ele nu sunt îndepărtate de remarcile făcute public de cătreDalai Lama.

Liderul spiritual al budhismului tibetan a declarat pentru BBC că nu dorește ca Europa să devină musulmană sau africană, afirmînd că majoritatea refugiaților ar trebui să se întoarcă acasă pentru a se păstra Europa pentru europeni.

Dar să înțelegem exact ce caută musulmanii în Europa! Am văzut că economia germană nu e sustenabilă decît prin imensele exporturi de 50% din PIB pe care le face preponderent către țările din Uniunea Europană.

Dar pînă și UE are propriile limite în a înghiți marfa nemțească.

Cum însă economia germană are nevoie de o creștere continuă – potrivit schemei Ponzi care e actualul sistem economic – și exporturile germane trebuie să urmeze creșterea!

Ceea ce înseamnă cantități tot mai mari, an de an, livrate pieței UE.

Dar cui să îi mai dai marfa, dacă nu unei populații paupere de import? Dar pînă și asta este doar o modalitate de a evita inevitabilul: criza de supraproducție, urmată șomaj și de colaps. ”Caritas”-ul occidental începe să se ducă.

Pericolul globalist

Pentru Vladimir Putin, a devenit esențial să caute un mediu stabil și predictibilitate, adică tot ceea ce nu generează în clipa de față agresivitatea liberală și establishmentul care caută să scape de o revenire a crizei economice.

Rusia este o țară OPEC, iar una din măsurile care au dat roade de-a lungul timpului pe această piață au fost tocmai cotele.

Acestea nu vizează atît creșterea producției mondiale de hidrocarburi, cît mai curînd adaptarea la cerințele pieței.

Astfel că, investițiile și beneficiile sînt pe deplin previzibile. Creșterile și scăderile bruște de prețuri nu sînt de natură să încurajeze investițiile în domeniu sau retehnologizările.

Rusia nu face parte din sistemul ”occidental”. Ajunge să aruncăm o privire pe hartă ca să înțelegem asta. BRICS (Brazilia – Rusia – India – China – Africa de Sud) au deja un sistem propriu, un fond monetar propriu și refuză dolarul în favoarea monedei chinezești. Interesele economice ale acestor țări se întind, ca și cele occidentale, și în Africa și în America Latină.

Trump este un președinte bun. Pentru americani, însă. Cum Merkel este un cancelar bun. Pentru germani. Și Putin e bun, dar pentru ruși.

Ca și Xi Jinping pentru chinezi. Durerea este că Uniunea Europeană este doar o minciună sfruntată. Nu există. E o ideologie ce camuflează interese mercantile. Există doar Germania și sateliții Germaniei.

Din această cauză, doamna în capot bleu care-și scaldă piciorușele în spumele mării, nu există. Nici Barna nu există. Iar nevertebratele care îmbăloșează bombeurile încălțărilor lui Macron și Merkel – Cioloș și Iohannis – există doar cît să ne dăm seama cît de pierduți sîntem în acest ocean de interese planetare, cît de insignifianți!

Țările din jurul României, strîng rîndurile și încearcă să supraviețuiască, iar faptul că această supraviețuire este posibilă o vedem din uriașul interes pe care-l au și rușii și americanii în zonă.

Se regăsește în tremuratul Angelei Merkel. Sigur că în România e interzis să vorbești despre lucrurile evidente pentru toată lumea de afară.

La noi, discuțiile se poartă de la nivel de ”autobază” și pînă la vîrfurile Academiei – la alde Dungaciu – din perspectiva ”pericolului rusesc” și al ”pericolului unguresc”, mizîndu-se pe tradiționala ură.

Pe prostie și pe frustrare. Noi nu avem un Trump, un Xi, un Putin. Nu are cine să vadă de interesele noastre. E chiar amuzant cum unii îl văd pe Pleșoianu în această postură.

Noi nu putem vorbi despre ”pericolul german”, care este grămadă peste noi, acum, astăzi, și ne secătuiește resursele, ne distruge economia, justiția, tradițiile, credința creștină, educația, morala, ne aruncă în pușcării, ne bagă pumnul în gură dacă vrem să vorbim, pentru că noi nu putem abdica de la linsul boașelor și de la trădarea minunatelor ”valori europene” precum homosexualitatea, lupta cu încălzirea globală, îndobitocirea prin roluri de gen, feminisme, sustenabilități, prefezabilități și alte asemenea.

Noi nu putem vedea eforturile pe care le fac cei din zona geografică în care ne aflăm, nu putem dezbate dacă e bine ce fac, sau nu, nu putem să ne integrăm Grupului de la Visegrad, nu putem avea inițiative nici măcar în zona infrastructurii naționale.

Ca să nu poată veni rușii. Ca să nu ne fure ungurii. Că… Dragnea.

Deci ce sîrmă are Firea în cur? Sau ”Chiparosul” cum a jucat ping-pong? Sau nevasta lui Mazăre cum și-a făcut părul, singură?

 

Ambrus Bela

Sursa: samizdatul.wordpress.com

ISTORIA BASARABIEI ȘI ÎNTÂLNIREA LUI MIRCEA DOGARU CU ALEKSANDR DUGHIN. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și cine este Aleksandr Dughin accesând :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/07/04/aleksandr-gelievici-dughin-adept-al-doctrinei-neo-imperialiste-a-eurasianismului-noi-rusii-am-comis-multe-greseli-in-relatia-cu-romania-video/