CUM S-A IMPLICAT Rusia în MINERIADA din 1999, care a întârziat aderarea ROMÂNIEI la NATO și parcursul integrării sale europene

(Sursa foto: Mediafax)

EXCLUSIV Mineriada KGB: cum s-a IMPLICAT Rusia în violentele evenimente din ianuarie-februarie 1999, care au deturnat România de la aderarea la NATO și de la parcursul integrării europene

Se împlinesc 23 de ani, zilele acestea, de la violentele evenimente din ianuarie-februarie 1999 – cunoscute sub denumirea de ”Mineriada a V-a” –, evenimente care au înspăimântat Europa și au deturnat România de la parcursul firesc, democratic, întârziind cu ani buni aderarea la NATO și integrarea europeană, fapt ce a comportat consecințe dezastruoase pentru țara noastră, urmări pe care încă le resimțim, scrie  Răzvan Gheorghe în publicația online https://podul.ro/exclusiv-mineriada-kgb-cum-s-a-implicat-rusia

Podul.ro vă prezintă o parte dintre concluziile rechizitoriului ”Mineriadei a V-a” – vă amintim că dosarul a fost instrumentat, la vremea respectivă, de procurorii militari coordonați de colonelul Viorel Siserman, prim procuror al Parchetului Militar Cluj, care a desfășurat (2006-2007) cercetări vizând o serie de episoade aferente dosarului ”Mineriada”.

Sursa: http://www.obiectiv.info

Rechizitoriul Mineriadei a V-a 

Inițial, ancheta fusese îngropată cu rapiditate, în perioada 2000-2004, când la Cotroceni a revenit fostul nomenklaturist Ion Iliescu, iar la Palatul Victoria s-a instalat Adrian Năstase, părintele baroniadei PSD, care a numit-o la butoanele Justiției pe puțin spus controversata Rodica Stănoiu, informatoarea ”Sanda” a Securității.

Același regim Iliescu-Năstase avea să tergiverseze și să distrugă toate dosarele importante (care dor și în prezent) vizând Revoluția, Mineriada și, nu în ultimul rând, l-a făcut scăpat pe asasinul cu epoleți al tinerilor Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu, cărora nu li s-a făcut dreptate nici până în zilele noastre, deși crima nu se prescrie niciodată.

De notat că ancheta privind Mineriada a V-a – care-i viza pe ”greii” mineritului românesc: Miron Cozma, Romeo Beja, Dorin Loiș, Vasile Lupu, Ionel Ciontu, Constantin Crețan, Gheiza Luka, Sterian Casapu și Ion Rușeț – a fost tergiversată și îngropată după 2007. Cu toate acestea, acuzațiile rechizitoriului sunt de o gravitate uriașă, așa cum veți observa din cele ce urmează.

(Sursa foto: Mediafax)

Ambasada Rusiei a monitorizat îndeaproape violențele 

Procurorii militari susțin că Ambasada Federației Ruse la București a monitorizat îndeaproape – prin intermediul detașării de personal ”diplomatic” chiar în imediata proximitate a zonelor de conflict – desfășurarea violențelor, existând probe consistente în acest sens.

Același rechizitoriu citează un raport SRI detaliat care avertiza că trei sindicaliști cu greutate în Valea Jiului – locotenenți ai lui Miron Cozma și instigatori ai minerilor – erau afiliați la sinecura comunistoidă <Asociația Internațională a Muncitorilor>, care desfășura o serie de activități subversive în țara noastră.

Raportul SRI evidențiază și o serie de legături ale lui Miron Cozma cu Moscova, legături ce s-au intensificat în perioada ultimei mineriade, care – susțin procurorii militari – a avut o organizare paramilitară și a comportat caracterul unei violente tentative de lovitură de stat.

 Vă prezentăm, în cele ce urmează, o serie de pasaje sugestive preluate din rechizitoriu. A se observa că sferele de influență din jurul lui Miron Cozma  aveau ”drept scop crearea unui curent de opinie care se opune integrării europene, în general, şi integrării ţărilor est-europene, în special, în structurile euro-atlantice”.  

(Sursa foto: Agerpres)

Oamenii Moscovei  

”Aşa cum rezultă din raportul SRI, Constantin Creţan, Ioan Ruşeţ şi Viorel Temelescu (foști lideri sindicali din anturajul lui Miron Cozma – n. red.) sunt membri ai Asociaţiei pentru Emanciparea Muncitorilor din România (cu sediul la Craiova), care este afiliată la Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cu sediul în Franţa). 

În cadrul acestei asociaţii funcţionează Grupul Comunist Internaţionalist care are membri şi în România, care sunt coordonaţi de către reporterul Florin Orban, lider de sindicat la Radio România (care i-a însoţit pe liderii sindicali menţionaţi mai sus în numeroase vizite pe care aceştia le-au făcut în străinătate fiind folosit ca translator pentru limba franceză).

Grupul Comunist Internaţionalist are la bază teoria concepută şi dezvoltată de Marx, Engels, Lenin şi Troţki, care a servit, în 1938, drept suport constituirii Internaţionalei a IV-a comuniste (subordonată imperialismului sovietic). Internaţionala a IV-a a fost reactivată, în 1993, la Paris, pe baza aceleaşi doctrine.

Acest grup are drept scop crearea unui curent de opinie care se opune integrării europene, în general, şi integrării ţărilor est-europene, în special, în structurile euro-atlantice. De asemenea, acest curent de opinie este împotriva restructurării economiei libere. La respectiva doctrină, pe care liderii menţionaţi, precum şi Romeo Beja o definesc <cea de-a treia cale>, au început să adere ca simpatizanţi şi alţi sindicalişti. Pentru implementarea doctrinei în România, numitul Lucien Phillippe Gauthier (a răposat în 2018 – n. red.), preşedintele Asociaţiei Internaţionale pentru Emanciparea Muncitorilor, a făcut mai multe vizite în ţara noastră, cu precădere în Valea Jiului şi în judeţul Gorj, militând pentru realizarea unei unităţi europene a mişcării condusă de el.

În perioada evenimentelor din ianuarie 1999, Miron Cozma a primit un mesaj de la o organizaţie sindicală din Rusia, prin care era invitat să participe la o acţiune ce urma să se desfăşoare la Moscova, în luna martie 1999.

(Sursa foto: Mediafax)

Atașatul de ”presă” al Ambasadei Rusiei 

La data de 20 ianuarie 1999, în zona Horezu, a fost semnalat autoturismul CD nr. 156-170, despre care se susţine că aparţine Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

Autoturismul despre care se susţine că ar aparţine Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost semnalat în vecinătatea dispozitivului forţelor de ordine şi înainte de începerea <bătăliei> de la Costeşti. De acolo, ataşatul de presă al Ambasadei Rusiei la Bucureşti transmitea unele date.

În sfârşit, cu ocazia Congresului Muncitorilor din Franţa, care a avut loc în perioada 15 – 16.01.1999, Miron Cozma a primit o moţiune de susţinere a mişcării greviste ce avea loc în acele zile în Valea Jiului.

Din afirmaţiile lui Florin Orban rezultă că, în cazul în care ar fi fost decretată starea de urgenţă şi s-ar fi apelat la ajutorul armatei pentru restabilirea ordinii, Ambasada României de la Paris ar fi fost blocată de pichete aparţinând organizaţiei <Forces Ouvrieres>.

Lucien Phillipe Gauthier a venit, de altfel, în România imediat după evenimentele din luna ianuarie şi a participat la şedinţa Consiliului de Coordonare al LSMVJ din 8 februarie 1999, ocazie cu care a adus felicitări liderilor de sindicat pentru felul în care au acţionat.

Acesta a afirmat, printre altele, că: <suntem împotriva acordurilor internaţionale NATO, ONU, care nu reglează exact soarta poporului şi aceasta poate avea urmări nefaste. Suntem împotriva FMI care distruge în Europa mineritul şi siderurgia.

Ce viitor are Europa prin distrugerea mineritului, dacă în această ţară erau 300.000 mineri din care s-au disponibilizat foarte mulţi>?”.

Misterul mesajelor cifrate primite de Miron Cozma  

Mai mult chiar, procurorii militari susțin că pe 19 ianuarie 1999 – adică, chiar după ce gloatele de mineri spulberaseră primele baraje și detașamente ale forțelor de ordine – Miron Cozma a primit o serie de mesaje cifrate, chiar pe faxul Prefecturii din Târgu Jiu. ”Miron Cozma a primit câteva mesaje cifrate (unul dintre ele a venit de la un personaj care s-a recomandat <Dael> pe faxul Prefecturii din Tg. Jiu).

Reproducem conţinutul acestor mesaje: DMU-GPX-HKY-ENV; DMU-GPX-NKY-ENV; AJS-AIS-DMU-GPX; HKY-ENV-Miron Cozma; DMU-GPX-HKY-ENV – cu specificaţia că acestea nu au putut fi decriptate. Instituţii abilitate ale statului au emis anumite ipoteze care confirmă organizarea paramilitară a <mişcării>, devenită, aşa cum s-a scandat la Tg. Jiu, <încă o revoluţie>”, se arată în rechizitoriu.

Dincolo de vătămarea corporală gravă a numeroși participanți la evenimente (cele mai multe victime au fost militari bătuți cu bestialitate, tâlhăriți sau sechestrați), dincolo de amplele devastări și de pagubele materiale deosebit de mari, procurorii militari susțin că Mineriada a V-a a pus în pericol siguranța națională a României, ”aducând imense prejudicii țării și punându-se în pericol însăși existența democrației și a statului de drept”.

Vă amintim că Miron Cozma a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ ”Paul”. ”Luceafărul Huilei” obișnuia să-și toarne ortacii și să sesizeze poliția politică ceaușistă cu privire la ”problemele economice” din mină.

Publicitate

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți

CUM ȘI CINE L-A PREDAT RUȘILOR PE MAREȘALUL ION ANTONESCU

Ion Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – executat la data de 1 iunie 1946, la înc hisoarea Jilava), general, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului. Ion Antonescu este una dintre cele mai controversate personalităţi din istoria României.

 Regimul mareșalului Antonescu nu a fost un regim fascist clasic, pentru că guvernarea țării nu s-a sprijinit pe un partid unic, acesta desființând singurul partid care exista în timpul primelor luni ale conducerii sale – Mişcarea Legionară și instaurând în țară un regim de dictatură militară.

„A crezut în forța Reichului, da. Sunt mărturiile interpretului lui Hitler: singurul conducător de stat care îndrăznea când ţipa Hitler, ţipa şi el. Şi în problemele economice cu nimic nu a cedat, pentru că noi livram petrol şi alimente germanilor, dar le cerea în schimb o parte din aurul pe care l-a avut România”, spunea istoricul Şerban Papacostea.

În contextul prăbușirii frontului de Est și a debarcării forțelor Aliate în Normandia, tânărul monarh român, regele Mihai I, împreună cu mai mulți reprezentanți politici de marcă, au considerat necesară reorientarea României în război, în scopul evitării unei catastrofe naționale de proporții – intrarea trupelor sovietice în țară, ca inamici, ar fi putut însemna execuții în masă, distrugeri colosale,jafuri, violuri în masă, etc.

Confruntarea dintre cele două personalități aflate în fruntea statului român ar fi trebuit să aibe loc pe 26 august 1944, însă mareșalul Antonescu a cerut o audiență la rege pe data de 23, grăbind astfel demersal pe care monarul îl plănuise împotriva sa.

Astfel, întâlnirea istorică dintre prim-ministrul cu puteri dictatoriale, mareșalul Ion Antonescu, și Regele Mihai I al României s-a petrecut în Palatul Regal, începând cu orele 16 și a durat puțin peste o oră.

Mareșalul i-a prezentat tânărului rege situația de pe front, iar acesta i-a comunicat dorința de a întoarce armele împotriva germanilor, evitând astfel o invazie sovietică catastrofală pentru țară.

Antonescu a replicat prin a-i da de înțeles ferm regelui că nu poate lua în calcul un astfel de scenariu fără acordul lui Hitler, față de care se considera legat prin jurământ militar.

Așadar, temerea regelui cu privire la refuzul mareșalului de semna armistițiul cu URSS se adeverise, discuția ajunsese într-un impas, iar astfel s-a declanșat practic începutul sfârșitului pentru mareșal.

Regele Mihai I a ordonat arestarea și a viceprim-ministrului Mihai Antonescu. Cei doi au fost închiși inițial într-o încăpere-seif din cadrul palatului și ulterior preluați de Emil Bodnăraș (liderul comunist aflat în relații strânse cu Moscova) și o grupare de muncitori înarmați, numită ”Gărzile patriotice” (constituite după tipar sovietic) și transferați într-o casă conspirativă din cartierul bucureștean, Vatra Luminoasă.

În urma demiterii și arestării lui Antonescu, a reintrat în vigoare (cu anumite restricții),Constituția din 1923, iar generalul Constantin Sănătescu a primit sarcina de a forma un nou guvern, din politicieni democrați, comuniști și cadre militare.

Noul guvern a negociat și semnat armistițiul cu URSS, care stipula admiterea pierderilor teritoriale suferite în 1940 și asigurarea anumitor funcții cheie în stat, membrilor PCR.

Preluarea Mareșalului Ion Antonescu de către sovietici

La 31 august 1944, din ordinul Consiliului Militar al Frontului 2 ucrainean, generalii I.Z. Susaikov şi A.H. Tevcenkov s-au deplasat la Bucureşti pentru a afla „unde se află mareşalul Antonescu şi dacă-l descoperă, să-l ia sub paza noastră”, aşa cum raporta mareşalul R.I. Malinovski în telegrama trimisă lui I.V. Stalin la 2 septembrie 1944.

– Deplasându-se la Comandamentul Militar al Capitalei, generalul A.H. Tevcenkov, şeful Direcţiei Politice a Frontului 2 ucrainean, a discutat telefonic, prin intermediul generalului Iosif Teodorescu, comandantul militar al Capitalei, cu generalul Aurel Aldea, ministru de Interne, şi cu generalul Victor Dombrovski, primarul general al Capitalei.

– „După câteva tergiversări şi intervenţii – informa mareșalul R.I. Malinovski conducerea sovietică de la Moscova – ei au declarat că Antonescu a fost arestat, locul unde se află nu le este cunoscut, dar există o persoană care îl ştie”.

– La al doilea „avertisment categoric” al generalului A.H. Tevcenkov, generalul Iosif Teodorescu a luat legătura cu guvernul, după care la Comandamentul Militar al Capitalei s-a prezentat Emil Bodnăraş, reprezentantul partidului comunist, care a declarat că Ion Antonescu se află „sub paza comuniştilor, într-o casă conspirativă”.

– După ce s-au deplasat la locul indicat, însoţit de 40 de militari sovietici, generalul A.H. Tevcenkov i-a comunicat lui Emil Bodnăraş că „din cauza pazei proaste, comandamentul sovietic ia asupra sa paza arestaţilor şi îi va transporta în dispozitivul trupelor proprii”.

– Reprezentantul partidului comunist a răspuns că  „ar fi fost mai bine dacă arestaţii ar rămâne pe loc şi ar fi fost întărită paza cu soldaţi sovietici”. Emil Bodnăraş a rugat „să fie luată şi paza lor” (cea asigurată de comunişti – n.n.) şi a făcut cunoscut că „guvernul (român – n.n.) nu doreşte ca Antonescu să ajungă la Moscova”.

–  Referindu-se la acest lucru, Constantin Sănătescu consemna în Jurnal: ,,Rușii ne-au ridicat pe Antonești și ceilalți prizonieri politici cu toate că am protestat, întrucât este o chestiune internă”.

– Astfel, la 31 august 1944 (ora 17.00), mareșalul Ion Antonescu și însoțitorii săi au fost preluați și duși la postul de comandă al Armatei 53 sovietică, iar de acolo la cel al Frontului 2 ucrainean (1 septembrie 1944)[1].

Fără îndoială, o mare greșeală comisă de mareșal a fost faptul că nu s-a oprit cu trupele la Nistru, generalul Mannerheim (conducătorul Finlandei) scăpând din fața plutonului de execuție inclusiv datorită faptului că nu a dorit să continue cu trupele finlandeze până mai departe de teritoriile pe care le considerase pe nedrept anexate de către sovietici.

De altfel, nici generalul Philippe Petain, conducătorul Regimului marionetă germană de la Vichy, nu a fost executat, deși fusese condamnat la moarte în urma războiului, sentința fiind comutată de către generalul De Gaulle la închisoare pe viață, ținând cont de vârsta acestuia și de meritele avute pe parcursul Primului Război Mondial.

[1] col.(r) Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 2016.