CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

30 noiembrie: SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT ŞI OCROTITORUL ROMÂNIEI. VIDEO

Apostolul românilor

 

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în Betsaida Galileei, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit Sfântei Scripturi, Sfântul Andrei era fratele lui Simon Petru şi amândoi au fost pescari, împreună cu tatăl lor.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.

 Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. 

La o zi distanţă dupa Botezul Domnului în Iordan îl vede pe Ioan cum arăta cu degetul spre Hristos şi  rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Chemarea sfântului la apostolie se întâmplă mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers dupa El”.

Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieții.

Apostolul Andrei i-a urmat lui Hristos înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”, el fiind încredinţat că acesta era Hristos, cel pe care proorocii L-au proorocit mai înainte şi L-au propovăduit.

Tradiţia Bisericii ne spune că, dupa Înălţarea Domnului la cer şi dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi s-au răspândit în toata lumea, pentru a propovădui dreapta credinţă.

Atunci,acestui întâi chemat Andrei, i-au căzut sorţii sa meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. A umblat in aceste locuri nu în graba, ci in fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

Se spune că Sfântul Apostol Andrei l-ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. 

 

 

 

sf. andrei

 

 

Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul in jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei”, de unde şi reprezentarea iconografică a Sfântului Apostol Andrei împreună cu o astfel de cruce.

Nu se ştie cu precizie data martirizării sale; unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor lui Nero, pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea persecuției poruncite de împăratul Domițian (81-96). 

 

După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale sfântului au fost mutate de către Sfântul Artemie,
de la Patras la Constantinopol   din porunca împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua biserică a Sfinților Apostoli.

Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaștele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola și Brescia.

Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886).

După Cruciada a IV-a  din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi.

În fața pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preț care se găsea la Patras a fost oferit în anul 1460, spre păstrare papei Pius al II-lea,   de către despotul Moreei, Toma Paleologul.

Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii și frățietății creștine, izvor de bucurie și mângâiere pentru credincioșii ortodocși.

În ultimele două decenii s-a vorbit şi s-a scris mult despre originile apostolice ale creştinismului românesc. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, cel care a adus prima dată pe pământul strămoșilor noștri, cuvântul lui Iisus Hristos.  

Spre exemplu, Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, din secolul al X-lea, ne spune că sfântul a propovăduit Evanghelia în „toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”.

Prin provincia romană Scitia se înţelege teritoriul Dobrogei de astăzi, care făcea parte, în secolul I, din Imperiul Roman. Dintre toate mărturiile legate de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile noastre, cea mai valoroasă este socotită a fi cea a lui Eusebiu de Cezareea, un autor de mare prestigiu în cunoaşterea creştinismului primelor secole.

Mai mult, afirmaţia sa este bazată pe o tradiţie veche, întărită şi de mărturia lui Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sfântul Andrei „a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”.

Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

La aproximativ 4 kilometri sud-est de localitatea Ion Corvin, în judeţul Constanţa, se află peştera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc.

 În vara anului 1944, peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. În biserică, în pronaos, într-o nişă, se află un pat scobit iniţial în piatră, pe care se spune că se odihnea apostolul Andrei.

Trupele ruseşti invadatoare au distrus biserica şi abia după anul 1990 aceasta a fost reconstruită de către cuviosul monah Nicodim Dincă.

În fiecare an, în ziua praznicului Sfântului Andrei,  mii de credincioşi vin în pelerinaj aici, pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Românilor.

Primul centru episcopal creştin cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.

Când rostim cuvintele Apostolul Românilor, gândul nostru se îndreaptă spre Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, pe care îl sărbătorim în data de 30 noiembrie.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”, ziua sa fiind declarată sărbătoare bisericească naţională.

Sfântul Andrei este de asemenea patronul spiritual al Scoției – steagul scoțian prezentând crucea Sfântului Andrei, al României, Spaniei, Siciliei, Greciei și al Rusiei şi, de asemenea, al mai multor localităţi între care se numără  Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras ş.a.

În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei se mai numeşte Sântandrei, Sânedru sau Cap-de-Iarnă.

Este una din zilele cu cele mai complexe sărbători, legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie.

Ziua de celebrare a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi sub numele de  Ziua Lupului.

De aceea, noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

De asemenea, se spune că în această zi nu e bine să dăm, sub nicio formă, bani cu împrumut. Alte tradiţii arată că în această zi nu se dă absolut nimic cu împrumut şi nu se dă afară nimic din casă, pentru ca, peste an, să nu se fure nimic de pe câmp, iar recoltele să fie bogate.

Pentru fetele nemăritate, se crede că în noaptea de Sfântul Andrei acestea îşi pot vedea ursitul, unul din obiceiuri fiind acela care spune că într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

În unele zone ale ţării există obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare, iar băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.

În popor se crede că dacă în noaptea de Sf. Andrei e lună plină și cer  senin, iarna va fi moinoasă, iar dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

În fine, una din tradiţiile foarte prezente în casele românilor în ajun de Sfântul Andrei, este aceea de a se semăna grâu într-o strachină de pământ,  fiindcă se spune că cel al cărui grâu crește frumos și verde până la Anul Nou va avea noroc, sau, conform altor percepţii, mai ales în zonele rurale, recolta anului viitor va fi bogată.

Conform altor obicieiuri, cu grâul astfel încolţit, se pune o dorinţă şi se aruncă în prima zi a anului următor într-un copac, iar dacă grâul rămâne agăţat sus, dorinţa se va îndeplini.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Surse:

http://basilica.ro/sfantul-apostol-andrei-cel-intai-chemat-ocrotitorul-romaniei/

http://calendarulortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-andrei/

 http://ziarullumina.ro/apostolul-romanilor- Pr. Ciprian Florin Apetrei

30/11/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RELICVE RELIGIOASE CELEBRE

10   RELICVE RELIGIOASE CELEBRE

 

RelicveRelicve 2

 

Milioane de oameni din toată lumea călătoresc pentru a vedea celebrul giulgiu din Torino, materialul care se crede că a fost folosit la învelirea trupului lui Hristos, după răstignirea Sa.

Revista americana  Time ne vorbeste   şi  despre alte relicve religioase, mai puţin cunoscute, dar la fel de interesante şi controversate.

 

Sângele lui San Gennaro

În fiecare an, locuitorii din Napoli, Italia, se adună la aniversarea martiriul patronului lor, San Gennaro, pentru a fi martorii unui miracol: lichefierea sângelui uscat al sfântului. Miracolul are loc pe 19 septembrie, dar şi de încă 18 ori pe an. Faptul că această minune a fost pusă la îndoială de oamenii de ştiinţă nu a oprit sărbătoarea.
Mulţi oameni cred că aşa-zisul miracol al sângelui protejează oraşul de necazuri, cum ar fi pericolul de erupţie al Muntelui Vezuviu, aflat în apropiere. Această superstiţie a fost parţial verificată, în anii în care sângele nu s-a lichefiat şi oraşul s-a confruntat cu tot felul de întâmplări nefericite: ciuma din 1527, un cutremur în 1980 şi chiar înfrângeri repetate ale clubului napolitan de fotbal.

 

Barba lui Mohamed

Se spune că părul a fost bărbierit de pe faţa lui Mohamed chiar de bărbierul favorit al profetului, după moartea sa. Barba sa poate fi văzută astăzi în Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia. Deşi relicvele nu au nici un fel de semnificaţie în Islam, şi chiar profetul a fost împotriva venerării oricui altcuiva în afară de Dumnezeu, mulţi turişti vizitează vasta colecţie de obiecte ciudate ale muzeului, printre care se numără şi mulajul tălpii profetului, dar şi alte obiecte asociate cu Mohamed.

 

Cureaua sfântă a Fecioarei Maria

Se spune că Maria i-a dat cureaua ei ţesută de mână, din păr de cămilă, apostolului Toma, chiar înainte să se ridice la ceruri. Când cureaua a ajuns în Prato, Italia, o capelă specială a fost ridicată pentru a găzdui relicva. Astăzi, Sacra Cintola, cum mai este numită cureaua, este venerată ca relicvă a Fecioarei Maria şi este arătată publicului de cinci ori pe an: de Crăciun, de Paşte, de 1 mai, 15 august şi 8 septembrie.

 

Giulgiul din Torino

Veritabil sau fals, Giulgiul din Torino, o bucată de material lungă de 4,3 metri, gălbuie, despre care unii cred că a fost ţesătura în care a fost îngropat Hristos, a atras milioane de turişti în oraşul italian.

Deşi giulgiul are urme ale unui bărbat crucificat cu răni smiliare celor îndurate de Isus, testele cu carbon făcute în 1988 au arătat că materialul a fost realizat între 1260 şi 1390, prin urmare nu putea fi folosit pentru a înveli trupul Mântuitorului. Totuşi, rezultatele testelor nu au oprit pelerinii să vină şi să arunce o privire la această presupusă relicvă religioasă. Unii credincioşi susţin chiar că testele au fost falsificate şi ar trebui refăcute.

 

Capul lui Ioan Botezătorul

Locul final unde se odihneşte capul lui Ioan Botezătorul variază destul de mult, în funcţie de religia în care crezi. Musulmanii cred că se află în Moscheea Umyyad din Damasc, Siria, în timp ce creştinii cred că este în Biserica San Silvestro in Capite din Roma. Alţii cred că este îngropat în Turcia sau undeva în sudul Franţei.

 

Dintele lui Buddha

Potrivit unei legende din Sri Lanka, un singur dinte a mai rămas după incinerarea lui Buddha. Caninul sau stâng a devenit o proprietate importantă şi se credea că oricine deţine dintele are dreptul divin de a guverna. Cum era de aşteptat, dintele a fost motiv de dispută de nenumărate ori, dar astăzi se bucură de o amplasare paşnică în Tempul Dintelui din Kandy, Sri Lanka.

 

Tunica Maicii Domnului

Catedrala Chartres din Franţa este unul dintre cele mai bune exemple naţionale ale arhitecturii gotice, dar acesta nu este singurul motiv pentru care turiştii o vizitează, în fiecare an. Catedrala găzduieşte o tunică despre care se spune că a fost purtată de Fecioara Maria în timpul naşterii lui Hristos. Sancta Camisia, cum mai este numită, a fost dată bisericii în anul 876 şi s-a crezut că a fost distrusă de un incendiu, în 1194. Trei zile mai târziu a fost descoperită neatinsă, într-un mod miraculous, lucru care l-a făcut pe episop sa creadă că această întâmplare a fost chiar un semn divin de la Maica Domnului.

 

Crucea georgiană

Legendă spune că Sfânta Nino, o femeie care a propovăduit creştinismul în Georgia în secolul IV, a primit o cruce chiar de la Fecioara Maria. Ca şi posesoarei ei iniţială, crucea, acum un simbol major al Bisericii Ortodoxe Georgiene, a călătorit prin numeroase ţări, până să îşi găsească locul în Catedrala Sioni din Tbilisi, Georgia, unde se află acum.

 

Urma tălpii lui Mohamed

Unii musulmani cred că pe oriunde a colindat profetul Mohamed, piciorul său stâng lăsa o urmă care dura foarte mult. Asemenea amprente au fost recuperate din locuri de pelerinaj din Orientul Mijlociu şi sunt acum expuse în moschei, muzee sau alte locuri istorice din regiune. O astfel de urmă este astăzi la Palatul Topkapi din Istanbul.

 

Lanţurile lui Sfântul Petru

Apostolul Petru a fost întemniţat in Ierusalim şi legat cu lanţuri de fier pentru că a predicat învăţăturile lui Isus. Se spune că în noaptea dinaintea procesului său, Sfântul Petru a fost eliberat de un înger. Astăzi, lanţurile sunt păstrate sub altarul principal din basilica San Pietro în Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri) din Roma. Legenda spune că atunci când împărăteasa Eudoxia i-a dat lanţurile Papei Leo I, acesta le-a pus lângă cele cu care Petru fusese legat în închisoarea Mamertime din Roma, iar cele două s-au lipit, în mod miraculos.

Autor: ELENA DAVID

Sursa: Basarabia Literara  md.

 

20/06/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: