CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

” Puțini sunt cei care știu, cât de mult ar trebui să știe, ca să știe cât de puțin  știu .”

 

 

 

 

 

 

 

William Shakespeare

 

 

 

 

 

 

 

 

William Shakespeare

 

 

 

 

 

 

William Shakespeare  (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616),  a fost un dramaturg considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleza si  poetul național al Angliei .

Lucrările sale au supraviețuit timpului, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii.

Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg.

Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena teatrului londonez Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetane.

Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout,  pe care Ben Johnson   a aprobat-o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul real al scriitorului, și monumentul lui din Stratford,  furnizeaza cele mai bune dovezi legate de aspectul său.

Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor români. Traducerea operei sale a fost începută de Petre Carp,, în vreme ce poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă Cărțile admirația pentru opera sa, declarându-l „prieten drag al sufletului meu”.

Dramele sale au fost montate de mari regizori de teatru români, din perioada 1870 până în zilele noastre, printre aceștia numărându-se și montările unor regizori ca Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Catalina Buzoianu, Vlad Mugur  s.a 

17/10/2015 Posted by | LITERATURA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: