CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, continuă seria miniştrilor agramaţi care s-au perindat în guvernele României. VIDEO

 

Valentin Popa, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, vorbeşte despre „pamblică” şi face numeroase dezacorduri, relatează News.ro.

Imaginile de mai jos au fost surprinse la mai multe festivităţi la care a participat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Printre altele, acesta ne vorbeşte şi despre faptul că „le sunt interzise accesul la o astfel de finanţare”, are „repercursiuni” serioase, „celălanți cetățeni”.

 

 

 

Dl. rector Popa nu este singurul politician care s-a  remarcat de-a lungul timpului prin străduinţele pe care le-a depus pentru masacrarea gramaticii limbii române…

Predecesorul său, fostul ministru al educaţiei Remus Pricopie, vorbea cu dezinvoltură despre faptul că „NU A EXISTAT (corect – nu au existat) subiecte pe pagina de internet” şi că „a existat DECÂT (corect – doar) un mesaj”.

Anul trecut, chiar la conferinţa de instalare în funcţia de ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop a livrat o avalanşă de greşeli gramaticale:

„Lucru… care (corect – lucrul) pe care încercăm să-l rezolvăm”.

„Mă bazez în acest demers pe colegi, părinţi, copii care vor înţelege situaţia în care suntem din punct de vedere a (corect – al) termenelor” şi „Sunt profesor de matematică şi vreau să rezolv problemele …care (corect – pe care) le am”.

Discursurile fostului ministru Liviu Pop au avut de suferit şi în alte ocazii:

„Sper să trecem printr-o perioadă foarte grea”.

„Aici este o declaraţie care (corect – pe care) eu nu am înţeles-o”.

„Asta este una, din punct de vedere a (corect – al) anchetei”, „Şi darea, şi luarea de mită este (corect – sunt) în egală măsură”, au fost alte greşeli ale lui Liviu Pop, comenteză https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/ministri-agramati 

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a ţinut un discurs la începutul anului şcolar splin de greşeli gramaticale, după cum demonstrează imaginile filmate de Antena 3.

Cuvântul „copiii“ era scris cu doar doi „i“. Când a fost pus să explice care este rolul celui de-al treilea „i“, lui Pop i s-a întrerupt brusc telefonul.

Pentru eroare, ministrul a dat vina pe un funcţionar al ministerului.    

„E o greşeală pe care mi-o asum. Forma discursului meu este pusă pe blog. Un funcţionar din minister a greşit la transcriere, corectând anumite lucruri. E o greşeală pe care mi-o asum în numele funcţionarului din minister”, a spus ministrul Educaţiei.

  Întrebat într-o intervenţie telefonică la Antena 3 ce reprezintă al treilea ”i” din ”copiii”, dacă este un articol hotarât sau articol nehotarât, Liviu Pop a răspuns:

”Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare”.

Când moderatoarea l-a întrebat ce este al treilea „i“ din punct de vedere gramatical, a căzut brusc legătura telefonică.

Moderator: Al treilea „i“ ce este? Liviu Pop: În ce sens?

Moderator: Din punct de vedere gramatical.

Liviu Pop: Alo?!

Într-o şedinţa de Guvern , Liviu Pop, ministrul care ar fi trebuit să se ocupe de educaţia copiilor noştri, a reuşit performanţa de a face trei greşeli gramaticale în doar nouă secunde. 

1. Programele trebuiesc / CORECT – TREBUIE

2. ,,PLANURILE-CADRU VA FI MODIFICAT” / CORECT – PLANURILE-CADRU VOR FI MODIFICATE

3. ,,VA FI MODIFICAT ŞI PLANUL, ŞI PROGRAMUL” / CORECT – VOR FI MODIFICATE ŞI PLANUL, ŞI PROGRAMUL.

 

 

 

 

Surse:

https://www.realitatea.net/ministrul-educa-iei-trei-gre-eli-gramaticale-in-9-secunde

 adev.ro/ow4bia

https://www.antena3.ro/actualitate/educatie/situatie-jenanta-pentru-ministrul-educatiei-discursul-sau-a-continut-greseli-gramaticale-cum-a-

 

 

29/01/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

UMOR INVOLUNTAR – UN ANUNT IMPORTANT PENTRU LOCATARII UNUI BLOC DIN CHISINAU

01/09/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , | 2 comentarii

VIDEO:MINORITARI DIN R.MOLDOVA CARE „NU VORBESC DIN PRINCIPIU”LIMBA TARII

VIDEO TIMPUL.MD: Vorbesc limba rusă din principiu

Nikolai, 57 ani

Efectul intoxicării minorităţilor naţionale de către Klimenko şi alţi pseudopoliticieni se vede în mod convingător în… stradă. Într-un sondaj realizat ieri în plin centrului Chişinăului, mai mulţi trecători intervievaţi de reporterii noştri au răspuns că se simt marginalizaţi în R. Moldova, deoarece… li se cere să cunoască şi să vorbească şi limba română. Mai mult decât atât, unii dintre ei au preluat şi ideea lui Klimenko de a conferi limbii ruse statutul de limbă de stat.

Sursa:Timpul md.

 

 

 

16/11/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: