CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Limbile neolatine (romanice)

 

 

 

 

Limbile romanice (neolatine)

 

 

Toate limbile romanice sunt derivate ale latinei vulgare (latinum vulgare). Latina vulgară este un dialect popular al limbii latine vorbit de legioniari romani, colonizatori şi comercianţi ai Imperiului  Roman, deosebită de limba clasică folosită de literaţi şi de clasele superioare ale societăţii.

 

 

 

 

 

 

https://paleografia.files.wordpress.com/2010/08/68-1.jpg

 

 

 

Între anii 350 î.Hr şi 150  expansiunea Imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba vorbită si scrisă dominantă a Europei de Vest şi de Sud continentale, influenţând de asemenea limbile folosite în Marea Britanie, Africa de Nord şi Balcani.

Dupa căderea Imperiului şi după împărţirea lui în secolul al V-lea, dialectele latine au început să se diferenţieze ducând la apariţia limbilor noi.

Imperiile de peste ocean create de Portugalia, Spania şi Franţa au dus la răspândirea limbilor romanice în lume.

Acum, peste 70% din vorbitorii limbilor neolatine, trăiesc în afara Europei.

 

 

 

 

 

 

https://paleografia.files.wordpress.com/2010/08/68-2.jpg

 

 

 

 

 

În ciuda influenţelor din limbile germanice şi cele preromane (în cazul limbii române din cele slave) – fonologia, morfologia, lexica şi sintaxa tuturor limbii romanice au evoluat majoritar din latina vulgară.

Toate au pierdut sistemul de declinare al limbii latine (totuşi româna şi-a dezvoltat unul prin punerea pronumelor demonstrative latine la sfârşitul cuvintelor) şi prin urmare folosesc mai multe prepoziţii.

Conform studiului efectuat de Mario Pei în 1949, care compară gradul de evoluţie al limbilor faţă de limba din care provin.

Coeficientul de evoluţie pentru limbile romanice în comparaţie cu limba latină, propus de Mario Pei:

Limba sardă: 8%; Limba italiană: 12%; Limba spaniolă: 20%; Limba română: 23,5%; Limba occitană (provensală): 25%; Limba portugheză: 31%; Limba franceză: 44%.

Procentele sunt calculate pe baza comparatiilor lexicale, sintaxa si existenta unor sinonime straine de limba de referinta, in cazul nostru romanica.

Limba romana, (in afara neologismelor) are multe sinonime si regionalisme slave.

Teritoriul pe care se vorbesc astăzi limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman.

Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone (Pannonia, Dalmaţia, Thracia, Grecia, Moesiile, Britania, Germania, Africa de nord).

Acestea poartă numele de Romania Submersa (“scufundată“) şi mai păstrează uneori forme ale romanităţii în toponimie şi vocabular.

 

 

 

 

https://paleografia.files.wordpress.com/2010/08/68-3.jpg

 

 

 

Sursa: paleografia.wordpress.com/ limbile-romanice-neolatine

05/09/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

VIDEO SI FOTO:CINE SUNT OCCITANII? Nòstras lengas son sòrres …

Drapelul occitanilor.

 

Motto:

„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” (Milan Hubl, istoric ceh).

Occitania este o regiune din Franta  în care se vorbește tradițional limba occitană. Cuprinde o parte a sudului  Franței și Monaco, cateva regiuni din  Italia (Văile Occitane) și Spania(Vall d’Aran).

Occitania era cunoscută deja sub acest nume în Evul Mediu, dar regiunea  nu si-a constituit niciodată  organisme legale sau politice sub acest nume de-a lungul istoriei.A facut parte din Imperiui Roman , din  Regatul Vizigoților,din imperiul lui Carol cel mare.

Conform estimărilor actuale, din 14 milioane de locuitori ai Occitaniei, 6 milioane înțeleg limba occitană, iar 3 milioane o vorbesc la nivelul avansat. Principalele limbi vorbite în regiune sunt franceză, italiană, catalană și spaniolă, toate aceste limbi fiind legate lingvistic de occitană.

 Vall d’Aran în Catalonia este unicul loc unde occitana (mai precis dialectul său aranez) se bucură de statut de limbă oficială.

Împărțirea între Franța de Nord, unde se vorbește langue d’oïl și Franța de Sud, unde a dominat limba  occitană (langue d’oc, lenga d’òc) ,este veche și isi are  începuturile inca in  timpul romanizării regiunii.

 Astăzi, totuși, mai ales în Franța însăși, limba occitana se confruntă cu problema recunoașterii sale oficiale, fiindcă franceza este singura limba recunoscuta, „limba republicii”, care trebuie folosită în spațiul public și administratie.

L’occitan sau langue d’oc (in limba occitana:occitan, lenga d’òc ou óucitan, lengo d’o) este o limba neolatina.Este mult mai apropiata de limba catalana decat de limba franceza si reprezinta practic legatura pe cale de disparitie ,intre limbile neoromanice sud europene.Este o limba foarte bogata si expresiva ,avand cca.450.000 de cuvinte,aproape cat engleza ,dar cu mult mai multe decat oricare alta limba.

Principala  caracteristica a acestei limbi este varietatea dialectelor(sase dialecte)si existenta  mai multor norme literare si a mai multor forme de grafie .

In aceasta limba s-a scris o valoroasa literatura,s-a zamislit marea  cultura occitana, care a creat  bogatie nu numai pentru cultura locala, dar si intregii Frante  si  patrimoniului mondial.La apogeul sau,occitana,limba trubadurilor si a poetilor de curte a cucerit intreaga Europa Occidentala.

Imnul neamului occitanilor ,este el insusi un exemplu al frumusetii spiritului acestor oameni .

El este un tulburator cantec de dragoste!

Dejós ma fenèstra,
I a un aucelon
Tota la nuèch canta,
Canta sa cançon.

Chorus
Se canta, que cante,
Canta pas per ieu,
Canta per ma mia
Qu’es al luènh de ieu.

Aquelas montanhas
Que tan nautas son,
M’empachan de veire
Mas amors ont son.

Baissatz-vos, montanhas,
Planas, levatz-vos,
Per que pòsca veire
Mas amors ont son.

Aquelas montanhas
Tant s’abaissaràn,
Que mas amoretas
Se raprocharàn.

 

Nòstras lengas son sòrres…

In timpul Revolutiei franceze izbucnita la 1789,revolutionarii  faceau propaganda revolutionara in limba occitanilor,semn ca la sud de Loara  doar o mica parte dintre localnici  stiau limba franceza.

Revolutionarii au promis occitanilor  in schimbul sprijinului acestora,autonomia,dar dar conducatorii iacobini care dominau la acea data miscarea revolutionara, s-au opus.

Secolul XIX a fost numit deseori secolul renaşterilor naţionale. După sute de ani în care popoarele Europei au trăit sub autoritatea a cinci sau şase mari imperii, trezirea conştiinţei naţionale a făcut ca neamurile să ceară recunoaşterea, mai întâi ca naţiune şi apoi, ca stat.

Prima manifestare a acestei voinţe a reprezentat-o promovarea limbilor regionale, un exemplu fiind mişcarea de renaştere a limbilor din sudul Franţei, occitana şi provensala.

În Evul Mediu, după o perioadă de adevărată glorie literară, limba occitană, graiul trubadurilor şi a faimoaselor cours d’amour, a fost eliminată de limba oïl, venită din nordul Franţei.

 În principiu, limba d’oc corespunde celei vorbite în Evul Mediu la sud de Loara, neexistând însă până astăzi o delimitare efectivă a graniţei sale nordice.

Occitania and Its Dialects

Teritoriul traditional al limbii Oc, rascruce de drumuri a lumii latine europene

 

În mod formal, se consideră că limba d’oc, atestată pentru prima oară într-un document în anul 1291, era vorbită în zona ce se întindea la sudul unei linii imaginare ce pleca de la estuarul Girondei, urca spre nord, pentru a îngloba regiunile Limousin şi Auvergne, şi cobora apoi la Briançon, până la frontiera italiană.

Langue d’oc apărea în sudul Franţei, în timp ce langue de ”si” ,era cea vorbită în Italia, aceste denumiri diverse venind de la modalitatea de a spune oui (da).Occitana a fost prima limba scrisa a vestului Europei, ,cam cu o jumatate de secol inaintea francezei,spre exemplu.

 
Limba d’oc se poate lăuda cu vechi titluri de nobleţe. Creaţie a trubadurilor, Academia din Toulouse, fondată în 1323, era instituţia ce distribuia, în fiecare an, cu ocazia aşa-numitelor „Jocuri florale“, premii pentru poezie. Purta denumirea de „Colegiul ştiinţei vesele“ şi era recunoscută datorită recompenselor sale sub forma unor flori de aur sau argint, cu care îi onora pe poeţii ce scriau în langue d’oc.

 

Începând din anul 1694, odată cu reorganizarea acestor jocuri, sub influenţa regiunii nordice, singura limbă admisă a devenit langue d’oïl, franceza actuală.

 Suprimată în timpul Revoluţiei franceze, Academia Jocurilor Florale, de fapt cea mai veche societate literară europeană, a fost reînfiinţată în 1806.

În ciuda eforturilor diferiţilor poeţi ai secolelor XVI, XVII şi XVIII, limba occitană a rămas marginală, nereuşind să se impună cu adevărat în marea literatură.

De abia în secolul XIX, sub influenţa renaşterii naţionalităţilor, dar şi, în mare măsură, datorită activismului şi reputaţiei lui Frédéric Mistral, limbile din sudul Franţei, provensala şi occitana, au început să aibă o rezonanţă literară europeană, generând mişcarea literară denumită félibrige.

Numele acestei şcoli provenea de la termenul provensal félibre, tradus de Mistral prin „doctor al legii“ (în franceza “docteur de la loi”) şi interpretat ca „poet sau prozator de limbă d’oc“. Scopul instituţiei era conservarea şi curăţirea vechii limbi, voinţa iniţiatorilor ei fiind să contribuie astfel la renaşterea culturii tradiţionale din sudul Franţei

.Frederic Mistral a fost recompensat in 1904 cu premiul Nobel păentru literatura,limba in care a scris,limba occitana  primind astfel un adevarat omagiu din partea inaltului forum care acorda acest premiu.

Sărbătorile, organizate iniţial de provensali şi catalani, cărora li s-au adăugat apoi şi celelalte „vorbiri latine“, au început să cunoască un răsunet continental

Începuturile se leagă de anul 1869, când, printr-un înflăcărat discurs, Mistral onora popoarele latine: „Ridic paharul în cinstea Cataloniei, sora noastră!, a Spaniei, prietena noastră! şi a Franţei, mama noastră!“

Occitana sau lenga d’òc este o limba orala,vorbita inca de milioane de persoane din Franta,Spania si Italia si o limba literara plecand din  sec.XII ,vorbita si cantata deja in toata lumea de ”TRUBADURI”,care au vehiculat-o in toata aria europeana occidentala.

Este inca o limba administrativa asa cum am mai spus,in Catalonia .

In  Evul Mediu in Franta  si in Italia,lenga d’òc( limba occitana), a concurat ca limba de administratie cu limba latina ,

Folosirea acestei limbi a continuat pana in timpurile moderne,restrangandu-si continuu domeniile de utilizare,sfarsind prin a fi inlocuita de limbile franceza si italiana,ceea ce o pune in fata unui pericol real de estinctie.

In Romania la sfarsitul secolului XIX si la inceputul secolului XX au aparut numeroase traduceri din limba provensală ale unor articole, conferinţe, discursuri, studii care au marcat permanenta legătură occitano-română.Au existat contacte stranse culturale si intre marii nostri scriitori si scriitorii occitani.

Este cunoscuta calda prietenie dintre  marele nostru poet Alecsandri si poetul Mistral.

 Din păcate, cu vremea, importanţa acestui tip de manifestări a cunoscut o diminuare.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un grup de intelectuali români din Montpellier a încercat să reînvie vechile relaţii culturale dintre cele două zone, publicând, în limba română, câteva studii despre literatura occitană, studii ce au fost reluate, în anii ’50, de unele reviste literare din ţară.

Amintirea tradiţiilor literare languedociene a persistat însă mult mai mult timp în subconştientul intelectualilor români.

Cât despre viitorul acestei prietenii intre noi si ei,acum devenită seculară, lăsăm ultimul cuvânt poetului E. Jouneau, care spunea la 1884 în poezia sa „Prouvènço e Roumanìo”:

„Li pople s’amaran, li pople saran libre,
Quand je diran enfin, coume fan li felibre,
Qu’es de pas e d’amour que vièu la liberta”.

In vremurile noastre asistam la o puternica redesteptare a sentimentului apartenentei printre occitani.

Ei au inceput sa se organizeze si sa ceara din ce in ce mai insistent recunoasterea de catre statele in care traiesc, a drepturilor lor culturale si lingvistice care le dau individualitatea si fara de care nu pot supravietui ca neam.

Dar despre toate acestea, va voi povest in curand.


In ultimul timp  occitanii au solicitat din ce in ce mai insistent  recunoaşterea  Occitanei ca limbă oficială   in Franta,organizand  manifestaţii publice  şi demonstraţii.

 Surse:lowlands-l.net,Wikipedia,altermedia.info

http://www.youtube.com/watch?v=VZQRHMf_bPE&feature=related

24/09/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: