CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primarul prorus al Chișinăului declară că limba vorbită peste Prut este ”limba moldovenească”. VIDEO

 

 

 

La 31 august vom sărbători Limba Noastră, care este moldovenească, în opinia primarului ales al municipiului Chișinău Ion Ceban

 

Foto: Ion Ceban, primarul Chișinăului recent ales cu sprijinul președintelui-slugă rusească Igor Dodon și al propagandei rusești,

 

 

La întrebarea jurnalistului Gheorghe Gonța, privitoare la ce va sărbători  pe data de 31 august, la Sărbătoarea Națională „Limba noastră”,

celebrată în R.Moldova începând cu 1989, Ion Ceban, primarul recent ales al Chișinăului a răspuns ezitant, că va sărbători „Oficial, limba noastră”.

În opinia lui, aceasta este limba „moldovenească”, adăugând că „Oamenii numesc diferit limba, important să o vorbim corect”.

Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit pentru postul TV, N4.

 

 

 

 

 

 

 

sursa video: facebook.com/Gheorghe Gonța

 

05/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

31 august 1989: Ziua în care basarabenii au cucerit dreptul să vorbească Limba Română, dar nu au reușit să-l legalizeze în Constituție

31 August 1989 | Cum au cucerit basarabenii dreptul să vorbească Limba Română, dar nu și în Constituție

 

 

31 August 1989 | Cum au cucerit basarabenii dreptul să vorbească Limba Română 

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la proclamarea limbii române ca limbă oficială  în stat și revenirea la alfabetul latin, în Basarabia, eveniment care avea loc la 31 august 1989.

Din 1990, în această zi este sărbătorită Limba Română.

Limba română a fost consfințită la limbă de stat și în Declarația de Independență, votată de Parlament la 27 august 1991, însă această denumire a limbii oficiale nu se regăsește și în Constituția R. Moldova, votată în 1994.

Sărbătoarea limbii române este strâns legată de procesele de renaștere națională din Republica Moldova de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut.

Primele drepturi cerute de basarabeni la mitingurile din perioada perestroikăi gorbacioviste  au fost declararea limbii române drept limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.

La 31 august 1989, Sovietul Suprem, adică Parlamentul a ceea ce pe atunci era încă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a adoptat legea care decreta limba română, numită în document ”moldovenească”, drept limbă de stat.

Concomitent a fost votată și trecerea de la grafia chirilică, introdusă în uz odată cu ocupația sovietică din 1940, la alfabetul latin.

Începând cu 1990, 31 august a fost declarată sărbătoare a Limbii Române și marcată în fiecare an în Republica Moldova, cu mai mult sau mai puțin fast, în funcție de opțiunile geopolitice ale partidelor care s-au aflat la guvernare de-a lungul celor 28 de ani de independență.

În 1994 însă, Parlamentul de la Chișinău, condus de agrarieni, a schimbat denumirea oficială a limbii române în ”limbă moldovenească”.

În 1996, președintele de atunci,  Mircea Snegur a avut o încercare de a readuce lucrurile la normalitate, inițiativă respinsă pe motiv că ar încuraja expansionismul românesc.

Începând cu 2013, Ziua Limbii Române este marcată și în România.

Controversele legate de denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova continuă și astăzi.

Constituția mai păstrează noțiunea de limbă moldovenească, deși Curtea Constituțională a decis, la 5 decembrie 2013, că denumirea corectă este cea de limbă română.

Toate astea în condițiile în care limba rusă mai joacă încă un rol important în Republica Moldova, în special în mass-media dominată de posturi rusești, aflăm de pe siteul https://radiochisinau.md/31-august-1989-cum-au-cucerit-basarabenii-dreptul 

 

 

 

 

 

Imagini pentru ziua limbii romane photos

 

 

 

 

Imperialismul lingvistic rus

 

O aniversare mai puțin fastuoasă

 

Sunt trei decenii de când anual, la 31 august, este marcată Ziua Limbii Române. Cu acest prilej, într-o atmosferă festivă, sunt elogiate frumusețile și virtuțile graiului matern, sunt reamintite sinuozitățile prin care i-a fost dat să treacă după 1812 și apoi după 1944, sunt evocate personalități care au contribuit la dezvoltarea și promovarea patrimoniului spiritual național.

Sunt tot atâtea decenii de când guvernanții noștri își amintesc, doar în această zi, că au obligațiuni față de atributul esențial al statalității – limba.

Copleșiți instantaneu de patriotism, ei își etalează la microfoane sau în fața camerelor de luat vederi atașamentul față de limba noastră (pe care o numesc, în funcție de opțiunile lor politice, română, moldovenească, maternă, națională, de stat, oficială etc.), adeverind sentimentele de afecțiune prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare sau la busturile de pe Aleea Clasicilor din Chișinău.

Urmărind ceremoniile oficiale, ascultând discursurile pătimașe, recitalurile de versuri, de cântece patriotice și populare ce răsună pretutindeni în această zi (consemnată acum și în partea dreaptă a Prutului), se creează impresia că pe lume nu este alt neam mai aprig, mai consecvent și mai dedicat întru salvgardarea limbii naționale.

Dar… se stinge tumultul și fastul solemnităților și peste „Limba Noastră” (în acest an fără sintagma „cea română”), se așterne colbul uitării, survine indiferența, neglijența, sfidarea societății preocupate mai mult de nesfârșitele problemele ale supraviețuirii, decât de dilemele obârșiei noastre.

Responsabilii de ingratul destin al basarabenilor, inclusiv cel identitar – guvernanții –, nici după treizeci de ani de la legiferarea statalității graiului matern și declararea în 1991 a Independenței Republicii Moldova nu conștientizează că misiunea lor în domeniul renașterii și emancipării naționale este un eșec rușinos, cu repercusiuni pentru generațiile viitoare greu de estimat.

Admițând excepțiile de rigoare, contribuția formațiunilor politice la „creșterea limbii românești și-a Patriei cinstire” este mult prea insignifiantă. Or, criza identitară, de altfel ca și cea din sfera economiei, persistă anume din vina elitei.

Majoritatea celor aflați pe valul trecător al puterii au fost și au rămas (prin acțiunile lor de sabotare și descurajare a procesului evolutiv al societății) adepții vechilor dogme de sorginte bolșevică, tolerând în economie corupția, furtul, acapararea pe căi ilicite a averilor etc., iar în plan lingvistic manifestând o indolență proverbială, perpetuează falsa idee a existenței limbii moldovenești diferită de cea română și îngăduie utilizarea formei aberante și hibride, anacronice și absurde a limbii.

Din lașitate sau comoditate politică, oamenii puterii au neglijat constant abordarea principială și promovarea nestingherită a denumirilor științifice pentru etnonimul și glotonimul populației majoritare din Republica Moldova.

De fapt, legislația lingvistică și complexul problemelor provocate de ea a constituit pentru politicieni un subiect tabu.

Moștenite în formula admisă pe când Republica Moldova se afla în componența imperiului sovietic, deci cu numeroase și substanțiale carențe de ordin practic, fără necesarele și imperativele modificări dictate de noul context politic și juridic, legile au cauzat parțial tergiversarea, amânarea sau chiar stoparea procesului de regenerare a limbii române.

Un exemplu, mai mult decât elocvent în acest sens, îl constituie nesfârșitul „agiotaj denominativ”. Falsul glotonim fixat în Constituția Republicii Moldova în 1994 de către o majoritate parlamentară agro-comunistă, intoxicată de ideologia prorusă, este și în prezent cel postulat de moldavistica sovietică.

Dar, fapt de-a dreptul inadmisibil, minciuna și eroarea, denaturarea adevărului persistă în Legea fundamentală și după adoptarea în 2013 a Deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova, document ce stipulează irevocabil că româna este denumirea corectă a limbii de stat, obligând reformularea constituțională a acesteia.

Derapajele „lingvistice” continuă și pentru că atitudinea celor de la cârma statului față de limba română a fost mereu una ocazională, de conjunctură, superficială, determinată de interese de partid, electorale, așa cum denotă sugestiv încercarea, cu eșec previzibil din start, de a pune în discuție în parlamentul precedent, dominat de așa-zișii democrați, modificarea articolului 13 din Constituție.

Show-ul mediatic, cu vădit substrat electoral, s-a încheiat înainte de a ajunge la tribuna legislativului, mitul, chipurile, de orientare proromânească al acestei formațiuni în frunte cu oligarhul fugar apunând în cel mai blamabil chip.

Legislația lingvistică a fost ignorată și chiar discreditată, deoarece conduita în materie a fost, de regulă, stabilită de către teoreticieni care nu au coborât de pe baricadele ideologice prorusești și antinaționale și care nesocotesc cu bună știință argumentele lingvistice și istorice.

Numai astfel poate fi explicată maniera belicoasă, iresponsabilă de a promova și acum un punct de vedere perimat:

„Pentru noi, limba noastră a fost și rămâne moldovenească. Vom apăra dreptul moldovenilor de a-și numi limba moldovenească și vom împiedica în orice mod în Parlament excluderea conceptului de limbă moldovenească din legea fundamentală a statului nostru. Patria noastră este Republica Moldova. Limba noastră este limba moldovenească” (vezi Patria noastră este Moldova).

Cu o impertinență fățișă, impardonabilă, „moldoveniștii” (unii dintre ei știu doar limba rusă, așa cum indică o parte din discursurile rostite în actualul Parlament), sprijiniți de ,,specialiști” din Moscova, Sankt-Petersburg, Odessa, din alte orașe cu centre sovietologice finanțate de Kremlin, încearcă să repună în circuit ,,o himeră creată de o anumită politică etnico-culturală, străină, fără nicio bază reală”.

De parcă nici nu ar exista lucrările lingviștilor autohtoni și străini în care a fost fundamentată magistral identitatea noastră, implicit denumirea limbii.

Certați cu adevărul științific și istoric, mizând pe consecințele unui discurs genealogic contrafăcut, ale unei violențe istorice cu reverberații încă vii, promovând noțiunile de „popor moldovenesc” și „limbă moldovenească”, o samă de politicieni, volens-nolens, aderă la „moldovenismul vinovat și mincinos, moldovenismul care în mod conștient cultivă dezbinarea, ura împotriva a tot ceea ce e românesc și care încearcă, cu argumentele cele mai absurde, să afirme o identitate moldovenească opusă identității românești” (Coșeriu 2013: 11).

Declarându-se apărători fideli ai statalității moldovenești care, în opinia lor, trebuie să se orienteze spre Uniunea Euro-Asiatică, moldoveniștii pledează cu insistență pentru reintroducerea în școală a Istoriei Moldovei și excluderea din programul de studii a Istoriei românilor.

Conform acestor pretenții abuzive, limbii de stat i se rezervă un rol restrâns și ambiguu, ca pe vremea URSS, în timp ce limba rusă urmează să-și păstreze, în viziunea lor, funcțiile din perioada sovietică: „PSRM își propune să apere în continuare statutul limbii ruse drept limbă de comunicare între națiuni și va depune efort pentru obținerea unei noi legi cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul RM sau păstrarea legii precedente” (vezi Patria noastră este Moldova).

Este, desigur, o tactică perversă, deloc nouă și care, garnisită cu sloganuri pseudodemocratice, independiste, are menirea de a propaga vechea politică de deznaționalizare a românilor basarabeni. Concludent și intuitiv ca mesaj este în acest sens volumul Republica Moldova. Quo vadis (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999), semnat de Michael Bruchis, prestigios analist, eminent cercetător și cunoscător al realităților basarabene: ,,Moscova, atât cea țaristă, cât și cea sovietică, precum şi cea postsovietică, nu a dus niciodată lipsă de scenarii în promovarea politicii ei interne şi externe.

În cazul politicii lingvistice, linia generală a Kremlinului, atât în perioada împăraților albi, cât și în cea a celor roșii, era extinderea continuă şi mereu crescândă a funcțiilor sociale ale limbii ruse, transformarea ei în limbă de comunicare interetnică şi reducerea în acelaşi timp în ritm susţinut a funcţiilor sociale ale limbilor popoarelor nonruse ale imperiului” (Bruchis 1999: 99).

Situația descrisă este foarte actuală pentru ținutul nostru, deoarece, spre deosebire de Georgia, Armenia sau Țările Baltice, țări care au reușit să opună rezistență imperialismului lingvistic sovietic, deși acolo imigrația rusească a fost mai numeroasă, în Republica Moldova lucrurile au fost și rămân a fi mai complicate, deoarece „cazul limbii române de dincolo de Prut (din Basarabia – Al.B.) e mult mai grav decât al celorlalte limbi din țările foste sovietice (țările ocupate de sovietici).

Aceasta pentru că acolo s-a afirmat numai doctrina absurdă a «bilingvismului armonios» (doctrină ce obliga, în fond, folosirea exclusivă a limbii ruse – Al.B.), pe când în Republica Moldova s-a făcut și altceva: s-a pretins că această limbă nu e aceeași limbă cu limba română și deci nici cultura nu este aceeași cu cultura românească.

Prin urmare, ar fi vorba de altă cultură. […] Acest lucru s-a întâmplat numai în două țări: în Republica Moldova și în Tadjikistan.

S-a creat, așadar, o fantomă în lingvistică: s-a pretins că e o altă limbă și o altă cultură, iar această cultură începe cu regimul sovietic.

Aceasta s-a întâmplat în cele două țări amintite, unde s-a pretins să se construiască o limbă locală, alta decât româna sau persana. Această fază a imperialismului lingvistic a fost faza cea mai gravă” (Coșeriu 2012: 12).

Or, deși falsificarea identității românilor basarabeni a fost „retractată” și nuanțată în literatura științifică de nivel superior (apărută în ultimele decenii la Chișinău, Bălți, Cernăuți, Iași, Suceava, București etc.), iar „utopia lingvistică” pare că s-a năruit, „convingerile nebuloase la nivelul ideologiei populare au persistat și mai persistă. Utopia trece, efectele rămân” (Coșeriu 2003: 18).

Iată de ce în mediul politic, dar nu numai, se constată și după aproape trei decenii de la „eliberarea noastră de sub sovietici” un comportament oarecum reținut față de România și românism.

Paradoxal, dar guvernanții de la Chișinău, indiferent de culoarea politică, în virtutea unor reflexe continuă să neglijeze tacit, subtil nu doar limba, ci și cultura română în ansamblul ei, promovând cu obstinație evenimente, persoane, „tradiții și obiceiuri”, reprezentând elemente ale culturii locale (alteori de însemnătate îndoielnică, precum se poate lesne deduce dacă analizăm unele manuale școlare, emisiuni TV și radio, presa scrisă, mesajul unor festivaluri și conferințe omagiale) în detrimentul promovării și însușirii valorilor literare și culturale, clasice sau moderne, emblematice pe întreg spațiul limbii române.

Cu regret, patrimoniul nostru spiritual comun, bifurcat de vitregiile istoriei, se află în proces prea latent de omogenizare.

Deși legislația lingvistică, de exemplu, încă la 1989 accentua ,,identitatea lingvistică moldo-română, realmente existentă”, anticipând astfel premisele de abolire a arsenalului propagandistic antiromânesc, eventualele oportunități nu au fost suficient explorate și exploatate.

Cu ochii îndreptați mai mult spre răsărit, urmărind interese personale, de partid sau de grup, guvernanții nu au avut curajul de a-și asuma sarcina să asigure continuitate „revoluției lingvistice”, declanșate în anii ’90 ai secolului trecut.

…Sfârșitul lunii august, 1989, adunau la Chișinău circa un milion de persoane, ce-și revendicau imperativ dreptul la Limba Română și la alfabetul strămoșesc.

La distanță de trei decenii, un număr identic, din nou circa un milion – o treime din concetățenii noștri tineri, competenți, performanți – se află peste hotare (departe de Republica Moldova, azi un stat în derivă, capturat, furat, trădat, înșelat!), în căutarea unei vieți mai bune și a unui alt destin.

Cu griji vechi și speranțe noi, purtând povara unei crude realități, românii basarabeni, acasă sau în lume, au mai puține imbolduri să consemneze cu fast o sărbătoare dragă inimii lor…

 
Alexandru BANTOŞ

Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIX, 2019
 

 

31/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

31 august: Românii sărbătoresc LIMBA ROMÂNĂ !

 

Imagine similară

 

 

 

 

Limba româna se află în primele 20 de limbi vorbite, printre cele 6.000 – 7.000 de pe planetă, afirmă preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

„Prin limba noastră comunicăm şi ne prezentăm lumii cu literatura română, adică acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace.

În rândul celor 6.000 – 7.000 de limbi vorbite de pe planetă, româna se află – în funcţie de criterii obiective, fixate de neromâni – între primele 15 – 20, ceea ce nu este puţin lucru. (…)

Să o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi să o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre”, spune Ioan-Aurel Pop, într-o declaraţie acordată AGERPRES, cu prilejul aniversării Zilei Limbii Române.

Pentru preşedintele Academiei, „limba română este efigia cea mai pregnantă a românilor”.

„Limba este ca un organism viu, care se naşte, creşte, se dezvoltă, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul care a creat-o şi căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii şi de limbi moarte.

A noastră este vie şi oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem.

Limba română are puterea de a rămâne ea însăşi, în ciuda variatelor influenţe”, consideră Ioan-Aurel Pop.

El subliniază că „nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, deşi poţi vorbi româneşte fără să fii român”.

„În ciuda unor elucubraţii născute din prea multă iubire, din rea-voinţă, din ignoranţă sau din dorinţa de a epata (de exemplu: limba română este limba dacică eternă şi nu are nicio legătură cu limba latină; limba română este o limbă balcanică, fără personalitate, sistematizată abia în secolul al XVIII-lea prin relatinizarea sa de către Şcoala Ardeleană; româna este o limbă în care nu ar trebui să ne mai exprimăm, ci să o folosim doar pentru imprecaţii etc.), limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor.

Nu există popor pe lumea asta care să nu îşi preţuiască, îngrijească şi conserve limba. La fel fac ori ar trebui să facă şi românii.

Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este „ca un fagure de miere” sau că este „limbă sfântă, limba vechilor cazanii” sau că este principala formă de comunicare verbală şi scrisă a poporului român – este treaba lor.

Azi este mai uşor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă, în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă şi de la bunică, dar, pentru urmaşi, se pot schimba şi mamele şi bunicile”, spune preşedintele Academiei.

Profesorul Ioan-Aurel Pop aminteşte că Academia Română a finalizat, în anul 2000, Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, „un monument menit să învingă timpul”.

„Noi, care ‘locului ne ţinem’, ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică şi am scos-o în lume. Academia Română, încă de la înfiinţare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii şi de zestrea ei.

În mai bine de un secol, lingviştii români de la Academie au creat Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 şi terminat după anul 2000.

Este un monument menit să învingă timpul, în zeci de volume şi cu aproape 200.000 de cuvinte, comentate şi definite după regulile ştiinţei. Mai sunt atlasul lingvistic, colecţia de literatură română (în aproape 250 de volume) şi câte altele!

Mie îmi place să spun că cea mai importantă creaţie spirituală a poporului român este limba română.

S-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre!”, mai spune Ioan-Aurel Pop.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 31 august. Ea a fost instituită prin Legea 53/2013. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în acest sens.

Actul normativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele României la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

 

 

 

 

 

Domnitorul MOLDOVEAN  Dimitrie Cantemir spunea cu 300 de ani în urmă, că limba noastră este Limba ROMÂNĂ 

Domn al Moldovei între anii 1710-1711, Dimitrie Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică.

A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. 

Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

 

 

 

 

 

În creația științifică a lui Dimitrie Cantemir Hronicul ocupă un loc deosebit. În această operă sunt abordate probleme vitale ale istoriei poporului român de la origine până la întemeierea principatelor Moldovei și Munteniei.  

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români…

 

 



”Hronikon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru Romanii care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”

 „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români,disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare.

Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania).

Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”

„Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…”

„Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor (carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani […]”

 

Sursa:https://tiparituriromanesti.wordpress.com 

Hronicon
Daco-Romaniii,
Adecă a Țărâlor Românești

 

 

(Cinci porunci (sfaturi) expuse în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917)

„Am venit să întâmpin şi eu această sfântă zi. Primiţi, fraţilor, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat şi el în trecut cu vorba şi cu scrisul pentru luminarea neamului întreg.

Primiţi felicitările mele de moldovan şi rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt şi de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. 


MAI ÎNTÂI de toate să ştiţi că:

 

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii– cei mai puţini – români.

Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAŢI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învăţământul e fără rost.

Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania.

Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic ROMÂNI. AŞA TREBUIE SĂ FACEM ŞI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina şi cei din America se numesc tot români.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi.

Trebuie să ştim că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOŢI DE-AI ROMANILOR, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este: SĂ STAŢI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAŢIONALE. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.

Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.

Şi, în sfârşit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e: SĂ NU UITĂM NORODUL, ŢĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el.

SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ŢĂRĂNIMII E ÎN NOI, ŞI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.”

În cursul şedinţei a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenţie:

„N-AVEM DOUĂ LIMBI ŞI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAŞI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ŞTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA.

Unii zic că limba românească e franţuzită. Asta nu-i adevărat!

Ce e drept, sunt şi în România unii rătăciţi în ce priveşte limba, dar trebuie să se ştie că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă şi în literatură.

Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

 

 

 

 

Şcoala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64 / Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chişinău: Ştiinţa, 1993, pag. 462-464 prin Timpul md.

31/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: