CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Moldovenii pe „Lista alfabetică a popoarelor care locuiesc în Imperiul Rus” publicată de Consiliul de Miniștri la 1895

Imperiul Tarist - Caricatura - Anonimus

Moldovenii în lista popoarelor din Imperiul Rus (1895)

Consiliul de Miniștri a fost instituția administrativ-superioară din Imperiul Rus dintre anii 1802 – 1906, înființată de Alexandru I al Rusiei.

În general, activitatea Consiliului se axa pe probleme importante de guvernare interdepartamentală, administrație ministerială, căi ferate ș.a.

În anul 1895, Cancelaria imperială rusă a Consiliului de Miniștri publica ediția „Listă alfabetică a popoarelor care locuiesc în Imperiul Rus” („Алфавитный список народов, обитающих в Российской Империи”), conform recensământului general.

cop

intr

 

„Imperiul Rus  în componența lui completă, se întinde pe aproximativ 1/2 din Europa și 1/3 din Asia sau 1/22 din suprafața globului pământesc și 1/6 din suprafața întregului uscat (în jur de 19 milioane de verste pătrate), ocupând ca suprafață al doilea loc după Imperiul Britanic.

  Conform calculelor din anul 1886, în tot Imperiul Rus locuiesc cca. 113 milioane de suflete  și în acest sens Rusia se situează ca populație după  China și Marea Britanie, cu posesiunile sale coloniale.”

Foto: Histoire Et Géographie – Atlas Général Vidal-Lablache, Librairie Armand Colin, Paris, 1898 Sursa: Wikipedia 

Moldovenii sunt urmașii dacilor antici, puternic amestecați cu coloniștii romani (dunăreni). Graiul lor este constituit dintr-un amestec al limbii latine cu numeroase alte limbi.

Ocupația de bază – grădinăritul și viticultura, parțial și agricultura, în principal cultivarea porumbului și grâului.

Credință: ortodoxă.

Teritoriu: moldovenii locuiesc în gubernia Basarabia, unde alcătuiesc cam jumătate din toată populația (uezdurile (voloste/raion n.a.) Chișinău, Soroca, Orhei, partea de est a Benderului (Tighina n.a.) și Ismail), în Podolsk (uezdurile Balta, Olgopol, Iampol), în Herson (uezdurile Elisavetgrad, Tiraspol, Ananiev, Oleksandriisk, Herson) și Ekaterinoslav (uezdurile Bahmut și Slovianoserbsk), dar și în okrugul (district, județ n.a.) Cernomorsk și gubernia Kutaisi.”

Surse:

1. http://mirknig.com;

2. http://libinfo.org/index.php?file=list145.pdf;

3. http://ru.wikipedia.org

4.https://citatedespreromani.wordpress.com/moldovenii-in-lista-popoarelor-din-imperiul-rus-1895

Publicitate

13/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

Raspunsul Academiei Republicii Moldova la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului „limba moldovenească”

ACADEMIA DE STIINTE A REPUBLICII MOLDOVA

 

Răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului „limba moldovenească”.

În problema limbii literare şi a celei vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a istoriei şi folosirii glotonimului limba moldovenească, ştiinţa lingvistică s-a pronunţat demult.

S-a vorbit la o serie întreagă de întruniri naţionale şi internaţionale ale lingviştilor.

Au fost date publicităţii rezoluţii şi declaraţii speciale. Au fost adresate apeluri directe şi Parlamentului Republicii Moldova în chestiunea dată, cu rugămintea de a ţine cont de adevărul ştiinţific, cunoscut şi recunoscut de toţi cercetătorii în domeniu. A făcut acest lucru şi Academia de Ştiinţe a Moldovei prin Institutul de Lingvistică.

La modul generalizat opinia e următoarea:

E bine cunoscut faptul că glotonimul limba română a fost moştenit din latină de la etnonimul romanus „care ţine de Roma”. După opinia lui V. Pârvan, sub influenţa slavă, a înainte de n trece cu timpul în â. Deci,romanus în pronunţare populară a devenit român.

Glotonimul limba românească (română) a fost denumirea vorbirii populaţiei romanizate de pe tot teritoriul celor două mari grupuri dialectale romanice din nordul Dunării – muntenesc şi moldovenesc, păstrându-se aici şi după formarea celor trei principate: Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Deşi în izvoarele istorice medievale se utiliza şi termenul limba moldovenească, cărturarii şi oamenii de cultură ai timpului subînţelegeau prin această denumire un subdialect (grai) al limbii române comune, dându-şi bine seama de unitatea glotică românească de pe întreg teritoriul dacoromân („Locuitorii Valahiei şi Transilvaniei au aceeaşi limbă ca şi moldovenii…”;

„Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci românească” – Dimitrie Cantemir;

Moldovenii nu întreabă „ştii moldoveneşte?”, ci „ştii româneşte?” – Miron Costin).

La sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX, dar mai ales după unirea principatelor de la 1859, pe baza graiurilor vorbite în Moldova, Muntenia şi Transilvania, apare şi se consolidează o limbă literară şi o literatură clasică comună, numită deja oficial limba şi literatura română.
Scriitorii clasici (Eminescu, Alecsandri, Russo, Negruzzi, Creangă şi ceilalţi, care au fost recunoscuţi ca fiind ai noştri „luaţi” de dincolo de Prut cu tot cu limbă, fireşte), scriitorii de mai târziu (inclusiv Mateevici), scriitorii contemporani (începând cu Lupan, continuând cu Druţă şi terminând cu cei mai tineri), precum şi oamenii de cultură din celelalte domenii (actori, gazetari, muzicieni, oameni de ştiinţă) au vorbit şi au scris în această limbă literară unică.

Desigur că populaţia autohtonă dintre Prut şi Nistru, după anexarea în 1812 a acestui teritoriu de către Rusia ţaristă, a fost ruptă în mare măsură de procesul de unificare şi statornicire a limbii literare moderne.

Aici, confundându-se denumirea graiului local cu denumirea limbii, a continuat să se folosească neterminologic şi denumirea limba moldovenească.
La aceasta au contribuit şi factorii politici. În 1818, prin „Regulamentul organizării administrative a Basarabiei”, ţarismul declară limba moldovenească limbă oficială, alături de limba rusă (de altfel, Rusia ţaristă, prin „Regulamentul organic”, decretase limba moldovenească drept limbă oficială şi în Principatul Moldovei din timpul ocupaţiei acestuia între anii 1828 şi 1834).

Această situaţie însă a fost păstrată numai până în 1828, când limba oficială este recunoscută din nou doar limba rusă, limba localnicilor fiind ulterior scoasă cu totul din uz. Denumirea dată a fost repusă în circulaţie abia la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX (iarăşi în scopuri pur politice).

E bine cunoscută evoluţia politică a teritoriilor din stânga Prutului şi a Nistrului după 1917. În 1924 a fost organizată o formaţiune politică cu anumite funcţii formale statale – Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, iar apoi, în 1940, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

În perioada sovietică populaţiei din aceste teritorii îi este impusă oficial denumirea limba moldovenească, care se contrapunea net limbii române (deşi în perioada 1932-1938 în R.A.S.S.M. au fost introduse limba şi literatura română şi alfabetul latin, acţiune calificată ulterior ca o greşeală politică).
Deci contrapunerea care se făcea până nu demult se baza pe considerente de ordin politic, care nu aveau nici un suport de natură lingvistică, situaţie la care nu se mai poate reveni astăzi.

Prin urmare, denumirea limbii literare unice, de care ne folosim cu toţii în prezent, trebuie să fie cea adecvată, adică română.

Denumirea moldovenesc, moldovenească o poartă vorbirea populară orală folosită în Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului şi ale Nistrului), vorbire care are reale trăsături specifice (ce n-au intrat însă în limba literară), în comparaţie cu vorbirea din alte regiuni ale spaţiului dunăreano-carpato-nistrean, locuit de populaţia romanizată de pe aceste teritorii.

Dar ea este doar una din varietăţile întregului glotic ce poartă denumirea generică limba română.

În virtutea acestui fapt, denumirea unei varietăţi nu poate fi dată întregului în totalitatea sa (căci fiecare varietate se include în întreg, ca o parte indispensabilă a lui).

Cu atât mai mult cu cât pe baza diferitor varietăţi ale întregului s-a constituit o limbă de cultură (limba literară), una singură –limba română.

În această calitate ea a fost consfinţită prin tradiţii îndelungate, fixate într-un corpus solid de monumente scrise, deservind cultura comună a tuturor purtătorilor acestor varietăţi (inclusiv ai varietăţii moldoveneşti, care nu are şi nu a avut niciodată o altă formă de manifestare literară bazată pe graiul moldovenesc).

Deci în Republica Moldova se poate vorbi despre graiul moldovenesc. Moldovenească poate fi numită vorbirea orală (dialectală) de aici.

Se poate releva specificul moldovenesc al limbii române vorbite în Moldova istorică.

Dar nu se poate vorbi despre o „limbă” moldovenească literară, scrisă, de cultură. Substituirea termenilor nu poate fi acceptată, chiar dacă o parte din populaţie, în virtutea unor tradiţii specifice locale, a întrebuinţat şi mai întrebuinţează încă, neterminologic, glotonimul limba moldovenească.

A legifera astăzi faptul perimat că ar exista o limbă literară moldovenească deosebită de limba română literară comună înseamnă a legifera un neadevăr evident, şi noi, reprezentanţii ştiinţei academice, nu avem dreptul moral să susţinem acest neadevăr.

Aşadar, limba literară (şi în primul rând cea scrisă), utilizată în ultimele decenii în Republica Moldova, ca şi cea în care au scris toţi înaintaşii noştri, este limba română. Aceasta o demonstrează orice scriere de-a noastră.

Cu specificul dialectal moldovenesc n-a scris şi nu scrie nimeni în Republica Moldova.
În acest spaţiu permanent au fost promovate normele limbii literare comune (alte norme literare noi nu avem, ele nu există pur şi simplu).

Nerespectarea acestor norme şi acceptarea normelor graiului moldovenesc prin ridicarea lui la rangul delimbă înseamnă renunţarea imediată la toată tradiţia scrisă (literară şi ştiinţifică), şi în primul rând la toţi scriitorii clasici (inclusiv la Eminescu – „cel mai mare poet al românilor”, „Luceafărul poeziei româneşti” – şi la Creangă – cel mai moldovean dintre scriitorii români, dar care a făcut manuale de limba română, nu de moldovenească), ca şi la Mateevici, care au scris cu toţii în limba literară comună, numită de ei înşişi română.

Sub acest raport azi nu mai poate fi separat Eminescu de Coşbuc, Caragiale de Alecsandri, Sadoveanu de Rebreanu, Mateevici de Bolintineanu ş.a.m.d.
Istoria ne demonstrează printr-o mulţime de fapte reale că nu întotdeauna denumirea limbii coincide cu denumirea statului.

În cazul Republicii Moldova au fost multe premise şi argumente care au condus la proclamarea statului moldovenesc independent (deşi era bine cunoscută comunitatea de limbă cu România).

Existenţa acestui nou stat n-o pune la îndoială nicio ţară din lume, inclusiv România. Iată de ce nici din punct de vedere politic astăzi nu este motivată excluderea din circulaţie a termenuluilimba română.

Doar e bine cunoscut faptul că terminologia elaborată pe parcursul timpului, fixată şi folosită azi la noi în toate actele oficiale, chiar şi în noua Constituţie, în documentele guvernamentale şi administrative, în economie, inclusiv în industrie şi, desigur, în ştiinţă, este parte componentă inalienabilă a limbii române literare.

Fără utilizarea acestei terminologii nu poate exista şi prospera o societate modernă, civilizată şi nu poate fi scrisă nicio lucrare ştiinţifică.

Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: „LIMBA DE STAT(OFICIALĂ  A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ”.

„Răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească” (opinia specialiştilor-filologi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, aprobată la şedinţa lărgită a Prezidiului AŞM)”, „Declaraţia colectivului Institutului de Lingvistică al AŞM”, aprobată la 20 februarie 1996.

„Declaraţia Adunării Generale Anuale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei” a fost adoptată la 28 februarie 1996.

19/01/2013 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ALTA DIVERSIUNE ORDINARA LA EST DE PRUT: DACĂ NU ŞTII RUSEŞTE… NU EŞTI MOLDOVEAN ! VIDEO

 

DACĂ NU ŞTII RUSEŞTE, NU EŞTI MOLDOVEAN !

Poţi să fii cu stea în frunte, să fii Făt-Frumos din lacrimă, descendent din maica bătrână cu brâul de lână, poate genealogia ta să coboare în veacul glorios al lui Ştefan cel Mare, dar nu poţi fi moldovean dacă lipseşte… o circumstanţă.

Care anume, vezi mai la vale, aici însă mă văd obligat să fac două menţiuni.

Prima: există un punct de vedere, destul de răspândit, potrivit căruia nu e cazul să polemizăm cu adversarii politici şi ideologici, pentru a nu le face publicitate.

De acord, dar cu o condiţie: adversarul să nu prezinte niciun pericol public.

A doua: bătălia pentru primăria capitalei a pus în mişcare toate trupele „coloanei a cincea” a Moscovei.

Lingătorii de blide imperiale ruseşti au devenit foarte activi, deschid site-uri, atacă cele mai sensibile probleme, îndeosebi cele legate de limbă, istorie, identitate.
În privinţa acestora nu cred că e aplicabilă înţelepciunea „nu te pune cu nebunii”.
Nebunii trebuie puşi la punct, deoarece pot înnebuni multă lume naivă, credulă şi prost informată.

Un site obscur recent lansat, bine plătit, în spatele căruia, vorbeşte lumea, stau „patrioţii moldoveni” gen Stati, Dodon, Stepaniuc ş.a., publică nişte „bazaconii ştiinţifice” pe care, dacă le-ar citi Stalin din mormânt, i-ar sfătui pe autorii lor s-o lase mai moale.

Iată câteva bazaconii dintre acestea.

Prima : O„teză ştiinţifică” iesita de sub pana unui anonim:

„Reprezentanţii minorităţilor naţionale, care s-au născut şi locuiesc în R. Moldova, după mentalitatea lor, modul de gândire şi atitudinea faţă de lumea înconjurătoare sunt mult mai aproape de moldoveni decât de reprezentanţii etniilor lor, care locuiesc în statele lor naţionale”.

Autorul vrea să ne convingă că, de exemplu, minoritarii ruşi care locuiesc în R. Moldova sunt mai aproape de noi, moldovenii, decât de ruşii din patria lor istorică… Vă amintiţi de partea cui au fost minoritarii ruşi din Moldova în problema limbii, alfabetului, tricolorului în anii ’90 ai secolului trecut? Dar în problema Transnistriei?
Asemenea exemple putem aduce cu sutele.

A doua: „Compatrioţii noştri, care au rădăcini etnice diferite de cele ale moldovenilor, pot fi consideraţi, după dorinţă, ţinând cont de o istorie de mai mult de 2000 de ani, ca moldoveni etnici”. Cu alte cuvinte, un „compatriot” gen Klimenko sau Smirnov de la Tiraspol, „care au rădăcini etnice diferite de cele ale moldovenilor”, pot fi consideraţi „moldoveni etnici”. Nu moldoveni, în sens politic, ca cetăţeni ai statului R. Moldova, ci moldoveni etnici, sămânţă din sămânţa lui Ştefan cel Mare!

Culmea abia urmează! Autorul anonim, enumără „circumstanţele” în care „o persoană este moldovan (că) după naţionalitate”. Citez:

1. După origine:
1.1. Dacă părinţii sînt moldoveni etnici.
1.2. Daca tatăl este moldovan etnic.
1.3. Dacă mama este moldovancă etnică şi persoana s-a născut pe teritoriul R. Moldova sau a României.
1.4. Dacă persoana s-a născut pe teritoriul Republicii Moldova, părinţii săi ne fiind moldoveni etnici, dar şi-a declarat hotărârea de a se determina ca moldovan etnic către autorităţile publice ale R. Moldova. (…).

2. Persoana recunoaşte, că strămoşii noştri vorbeau limba moldovenească şi limba de stat a R. Moldova este moldovenească.

3. Persoana în cauză sau urmaşii săi direcţi vorbesc limba moldovenească.

4. Persoana în cauză sau urmaşii săi direcţi posedă limba rusă sau altă limbă slavă la nivel uzual. Această condiţie este valabilă numai pentru cetăţenii R. Moldova.

5. Nu acceptă nici una din versiunile de provenienţă romană a moldovenilor.

6. Recunoaşte suveranitatea R. Moldova şi, în măsura posibilităţilor, contribuie la dezvoltarea ei.

7. Cunoaşte istoria Moldovei şi a moldovenilor”.

Fiţi atenţi la punctele 4 şi 5. Ca să fii considerat moldovean trebuie să „posezi limba rusă sau altă limbă slavă” şi să-ţi renegi originea română! Scurt, clar, cuprinzător. Rezultă că, pauză, copii şi adolescenţii moldoveni, care nu prea ştiu „limba rusă sau o altă limbă slavă”, nu sunt moldoveni… Dar ce sunt?

Închei cu ceea ce am început, dragi cititori: ce facem cu aceştia – îi considerăm nebuni şi nu le dăm nicio atenţie sau îi considerăm periculoşi şi intrăm în polemică cu ei?

Chiar, sincer, e interesant să ştiu ce credeţi…

 Constantin Tănase

  Basarabia literara

16/04/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | 21 comentarii

%d blogeri au apreciat: