CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Limba dacilor

Latina a supraviețuit prin limbile pe care le-a generat. Reputatul lingvist român Alexandru Rosetti, spunea că limba română este limba latină, așa cum aceasta s-a modificat, după ce a fost adusă în Dacia prin cucerirea acestei provincii de către Traian.

Limba franceză este limba latină, așa cum aceasta s-a modificat, după ce a fost adusă în Galia. Și așa mai departe.

Rămasă în Italia, latina se modifică de asemenea, devenind altă limbă: italiana. Nu mai poate fi numită limba latină !

Ea este pe picior de egalitate cu celelalte limbi, cu celelalte „variante” ale latinei.

Stim – sau putem presupune cu argumente suficient de verosimile – ca limba traco-dacilor era inrudita cu cea a stramosilor albanezilor de astazi.

 E de altfel de presupus ca dacii, getii, tracii NU vorbeau o singura limba, ci dialecte sau limbi inrudite si poate (POATE, dar nu stim), suficient de apropiate pentru a face posibila o intelegere  intre diversele triburi.

Faptul că dacii şi geţii, aparţinători ai neamului trac, vorbeau aceeaşi limbă, este confirmat de o serie întreagă de autori antici.

Strabon, de pildă, în Geografia, arată că “Partea inferioara a fluviului, până la Pont, ei o numesc Istru.

Dacii au aceeaşi limba ca şi geţii. Aceştia sunt mai bine cunoscuţi de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului”.

Este insa totusi implauzibil ca in antichitate sa se fi vorbit o singura limba pe un teritoriu atat de întins care e cel al Romaniei de azi si al nordului Balcanilor.

Ajunge doar sa ne gandim ca in vremea cuceririi Daciei, in Italia insasi, in imprejurimile Romei imperiale, inca se mai vorbeau limbi total diferite de latina, unele inrudite cu aceasta, precum osca, umbriana sau falisca, altele fara a avea nicio legatura cu acestea, apartinand unei familii lingvistice neidentificate inca, cum e nedescifrata etruscã.

Ca si in Galia, Iberia, etc., unificarea lingvistica a teritoriilor cucerite în Dacia s-a produs datorita latinizarii.

Inrudirea limbii (limbilor) dacilor cu dialectele stramosilor albanezilor, e facuta plauzibila de numeroasele similitudini lexicale dintre romana de azi si albaneza, dar mai ales –asa cum am aratat-o intr-un studiu aparut in Essays in Memory of Ioan Petru Culianu (Bucuresti, Nemira, 2001), care poate fi citit in rezumat aici :

https://www.facebook.com/note.php?note_id=229309630419924

… mai ales de faptul ca latinizarea celor doua limbi, romana si albaneza, s-a petrecut in acelasi fel si in acelasi timp si ca structura lor gramaticala a evoluat in paralel in mod similar, intr-asa masura incat ea e si astazi identica in româna si albaneza, influentand chiar in istoria inca recenta limbile slave din Balcani.

 

Istoricii Constantin şi Hadrian Daicoviciu susţin că dacii cunoşteau scrisul, fapt demonstrat de descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ştanţat cu inscripţia „Decebalvs Per Scorilo”, scrisa cu litere latine.

Unii autori antici, cum ar fi Androtion, susţineau că tracii şi, implicit, dacii, nu ar fi cunoscut scrierea. Alţii, cum ar fi, de pildă, Claudius Aelianus, în lucrarea Felurite istorioare, sunt de părere că teoria primilor este falsă. De altfel, Aristotel, contemporan al lui Androtion, scrie, în Probleme:

“De ce se numesc legi unele cântece? Oare pentru că înainte de cunoaşterea literelor se cântau, ca să nu se uite, precum era obiceiul la agatârşi?”.

Trebuie menţionat că neamul agatârşilor (originea lor este încă dezbatută între teoriile care le atribuie descedenţă scito-iraniană şi cele care îi consideră traci) era localizat de Herodot la izvoarele Mureşului şi, din moment ce Aristotel vorbeşte despre “cunoaşterea literelor” la un moment dat, se poate concluziona că autohtonii din zonă utilizau scrierea. Un alt autor antic, Iordanes, în lucrarea sa, Getica, arată că unele din legile naturii ale lui Deceneu au fost transcrise, probabil de preoţii pe care acesta îi conducea.

Dovezi ale faptului că geto-dacii cunoşteau scrisul stau şi relatări ale unor istorici romani. Dio Cassius (Istoria romană), spre exemplu, povesteşte că lui Traian, în apropiere de Tapae, în timpul războiului daco-roman, reprezentanţii neamului dac al burilor i-au înmanat “o ciupercă mare”, pe care era scris, cu caractere latine, un text ce-l îndemna pe împarat “să se întoarcă şi să facă pace”.

Un alt autor, Iamblichos (circa 245- circa 325 d.Hr.) scrie:

„Pentru că i-a instruit pe Getae în aceste lucruri şi pentru că a avut pentru ei legi scrise, Zalmoxis a fost considerat cel mai mare dintre zei.”.

Dacă, aşa cum susţin unii, mai ales latinişti, prin propovăduirea creştinismului în limbile greacă sau latină s-a înlocuit limba dacilor, înseamnă că, deoarece acelaşi lucru s-a petrecut şi la alte popoare, cel puţin din Imperiul Roman, toate acestea ar trebui să vorbească azi doar două limbi: greaca sau latina, ceea ce, evident, este infirmat de realitate.

În afară de logică, există şi mărturii istorice cu privire la predicarea creştinismului în limbile localnicilor.

În unul dintre studiile sale despre versiunea tracă a Evangheliilor, Bruce Metzger afirmă în mod accentuat că Sfântul Irineu de Lyon a vorbit şi predicat în limba locală, celtică, tot aşa cum Fericitul Augustin în Hippo a vorbit în punică, limba localnicilor.

În anul 359, Sfântul Ioan Hrisostom a rostit o predică pentru goţii care trăiau în Constantinopol cu ajutorul unui translator.În acea predică, el face menţiune specială cu privire la folosirea limbilor locale în scopul răspândirii creştinismului:

„Unde sunt acum Platon, Pitagora şi ceilalţi filosofi ai Atenei? Uitaţi! Unde sunt învăţăturile pescarilor şi ale făcătorilor de corturi?

Ele nu sunt doar în Iudeea, ci ele strălucesc mai tare ca soarele şi în limbile barbarilor, precum aţi auzit astăzi. Sciţi, şi traci, şi sarmaţi, şi mauri, şi indieni, şi cei ce locuiesc la extremităţile pământului filosofează despre aceste lucruri ce s-au menţionat, avându-le traduse fiecare în limba lor maternă“.

E. Lozovan, în lucrarea „Dacia Sacra”, atestă faptul că besii, un important trib tracic, spuneau rugăciuni creştine în limba lor.

Dacă Evanghelia a fost tradusă şi predicată la naţiuni mai mici şi mai puţin cunoscute ca tracii şi geto-dacii (cum ar fi nubienii, sogdienii, georgienii), cu atât mai mult este de presupus că o naţiune ca cea a tracilor, cea mai mare după a inzilor, după spusele lui Herodot, puternică şi civilizată (Tracia a fost patria poeziei, a muzicii şi a religiei), a fost o ţinta prioritară a misionarilor creştini.

La începutul secolului al IV-lea, populaţia nativă a Traciei n-a fost romanizată, afirmă Bruce Metzger, iar creştinismul avansa acolo în mod remarcabil, fapt menţionat de Heliodorus într-o scrisoare către Fericitul Ieronim, aflat pe atunci în Palestina.

În ce limbă predica episcopul Evangelicus la Tomis? Deşi istoricul Morton Smith de la Columbia University susţine că în secolul al VI-lea cele patru Evanghelii erau deja traduse în limba tracă, noi credem că, dacă la alte popoare mai puţin cunoscute ele s-au tradus mai devreme, în limba tracă probabil că Evangheliile s-au tradus în timpul când primul episcop de Tomis, Evangelicus, este menţionat (sfârşitul secolului al III-lea), dacă nu chiar mai devreme.

Pe de altă parte, dacă luăm de bună afirmaţia că în secolul al VI-lea Evangheliile erau deja traduse în limba tracă, dar că, spre deosebire de alte limbi unde Evangheliile au reprezentat prima literatură scrisă, în limba tracă după cum şi în latină existau scrieri anterioare, nu vedem de ce traducerea Evangheliilor ar fi trebuit să aştepte până în secolul al VI-lea.

Dacă limba tracă e pusă de Morton Smith alături de limba latină, în acest context ea poate fi alături şi de greacă.

Şi dacă în ultimele două Evangheliile s-au tradus în zorii răspândirii creştinismului, nu există argumente de ce ele n-ar fi fost traduse şi în limba  tracă tot atunci.

Traducerea Evangheliilor în tracă, mai veche de secolul al VI-lea Totodată, dacă traducerea Evangheliilor a dat naştere la o înflorire literară ulterioară de factură creştină, cum afirmă Morton Smith, şi dacă am lua de bună ipoteza că Evangheliile s-au tradus în tracă în secolul al VI-lea, cum poate limba tracă să dispară în acelaşi secol, cum susţine W. Tomaschek, B. P. Hasdeu şi mai târziu I. I. Russu, dacă o întreagă literatură creştină tocmai atunci înflorea?!

Deşi prea timidă, concluzia lui Lozovan că pe ţărmurile Dunării Biserica creştină nu a fost nici de factură latină, nici greacă şi că învăţătura creştină s-a răspândit şi s-a practicat în limbile locale vine puternic în sprijinul ideii că traducerea Evangheliilor şi a textelor creştine s-a făcut în limba tracă încă din zorii creştinismului, iar pe de altă parte că limba tracă nu s-a stins în secolul al VI-lea, ci, dimpotrivă, prin impulsul dat de noile scrieri creştine, a continuat mult după aceea.

Având în vedere această problemă, nu trebuie uitat caracterul eminamente psihologic al misiunii creştine.

Misiunea se adresează minţii şi inimii. Minţii, pentru înţelegere la nivel intelectual, atât cât se poate înţelege, a conţinutului propovăduirii evanghelice, şi inimii, pentru angajarea simţirii în vederea aplicării în viaţa cotidiană a preceptelor învăţăturii de credinţă.

Dimensiunea emoţională este absolut esenţială într-un astfel de context, întrucât orice religie ţinteşte trăirea, crearea unui modus vivendi, altfel ea se reduce la o filosofie sau la un sistem oarecare de gândire.

Acest lucru este valabil în mod special în cazul religiei creştine, câtă vreme ea este centrată pe, şi izvorăşte din iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Liturghie în limba traca.

Ţinând cont de aceste consideraţii, se înţelege de ce era aşa de important ca misiunea evanghelică să se facă în limba locală a poporului, chiar dacă la alt nivel ea se făcea şi într-o altă limbă suprapusă, de împrumut, cum ar fi cea a colonizării culturale sau militare.

Se spune că în orice ţară ai fi, oricâte limbi ai cunoaşte, chiar dacă împrejurările fac ca în viaţa de fiecare zi să vorbeşti curent o altă limbă, ca în cazul emigrării, atunci când te rogi, te rogi în limba maternă.

Excepţii de la regulă pot exista, desigur. Important este că religia ţinteşte mintea şi inima omului, şi accesul total, profund la acestea se face nu printr-o limbă străină, impusă, uneori urâtă de localnici, ci prin limba lor de baştină.

Câtă vreme dacii liberi din afara graniţelor imperiului au atacat fără încetare pe romani şi câtă vreme răscoalele interne ale dacilor din teritoriul colonizat au avut loc fără încetare, se înţelege că dacii îi urau pe cotropitori şi, implicit, şi limba latină folosită de ei, în afară doar de cazul în care foloseau cu toţii aproximativ aceeaşi limbă.

E bine de remarcat că, dacă se traducea Evanghelia în limbile materne ale populaţiilor imperiului, cu atât mai mult Liturghia şi predica se făceau în aceeaşi limbă locală.

Ar fi ilogic să gândim că s-a tradus Evanghelia în limba localnicilor, dar li se slujea şi li se predica într-o limbă pe care ei n-o cunoşteau !

Surse://ziarullumina.ro/; http://adevarul.ro/;

16/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CINE A SCRIS MISTERIOSUL CODEX ROHONCZI?

 

 

 

 

 

 

De peste 100 de ani, un manuscris numit Codex Rohonczi, după localitatea unde a fost descoperit, caligrafiat într-o limbă necunoscută şi cu un alfabet straniu, de peste 150 de litere, polarizează atenţia specialiştilor în lingvistică şi istorie antică din Europa.

Considerat de către unii dintre cercetătatori drept un fals, de către alţii drept un document veridic, care se referă la poporul blak sau vlak, Codexul Rohonczi a constituit şi subiectul dezbaterilor din cadrul celui de al 11-lea Congres de Dacologie, desfăşurat la Alba Iulia în perioada 28-29 mai 2010.

Cine a scris misteriosul Codex Rohonczi?
TVR1, Emisiunea „Semne”

 

  Descarca Codex Rohonczi in format PDF
http://www.voci.ro/codexul-rohonczi-si-tacerea-academica/

25/06/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: „Limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers”

LA VATICAN SE CUNOASTE CA LIMBA LATINĂ ESTE O LIMBĂ ROMÂNEASCĂ

În decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a acordat un interviu postului de televiziune TVR Cluj în cadrul căreia a făcut o declaraţie care a şocat lumea academică – mai puţin pe cea din ţara noastră:
„Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers.

Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vrhicul minunat lumii occidentale (limba latină – nota T.F.)”
Miceal Ledwith este unul dintre puţinii oameni care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi de cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului, este născut în Irlanda şi nu are nici un interes personal în România.

El a fost şi este însetat de cunoaşterea adevărului din domeniul istoriei religiilor, pe care îl prezintă în lucrările sale ori în interviurile pe care le acordă, chiar dacă supără anumite personalităţi , anumiţi istorici.
În virtutea celor de mai sus, mi-am pus şi îmi pun întrebarea: „Ce cunosc cei de la Vatican despre poporul român, iar noi habar nu avem?”.
Un studiu de paleontolgie, realizat între anii 2003-2006 de Dr. Georgeta Cardoş, specialist în gen etică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, a concluzionat că actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe acest teritoriu cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică.

Rezultatele studiului dovedesc continuitatea şi legătura strânsă dintre populaţia României de astăzi cu cea străveche, adică cu dacii.
Adevărata istorie a României, bogăţia ei culturală şi spirituală este prea puţin cunoscută în lume, tara noastra fiind cunoscută superficial de majoritatea strainilor din scurtel vizite , când sare în ochi sărăcia materială de astăzi…

Teodor Filip

Tribuna Basarabiei

 

 

 

 

21/04/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

%d blogeri au apreciat: