Direcțiile implicării miliardarului George Soros în România. Lista lui Soros

Lista lui Soros. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști.

 

Oficial, George Soros s-a implicat în România, în ultimele zile ale anului 1989, imediat după căderea regimului Ceaușescu. Unii spun însă, că activitatea magnatului american de origine maghiaro-evreiască, a început cu mult înainte de căderea regimului Ceaușescu.

Chiar dacă nu a recunoscut niciodată implicarea sa în România de dinainte de 1989, Soros a admis că s-a implicat în alte țări comuniste, sprijinind financiar oponenții regimurilor respective.

Având în vedere că Soros a înființat Grupul de Dialog Social chiar în 31 decembrie 1989 și Fundația pentru O Societate Deschisă în primele zile ale lui 1990, este greu de crezut că primii membrii “s-au nimerit” să fie acolo și că “scena” nu fusese pregătită încă de pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu.

Ascensiunea lui George Soros a început în anii ’80, atunci când în Statele Unite au apărut o mulțime de ONG-uri cu nume foarte interesante: “National Endowment for Democracy”, “Freedom House”, “National Democratic Institute” sau “Open Society Institute”.

Conform unei anchete jurnalistice, toate acestea au acționat direct și în România, chiar la începutul anilor ’90, beneficiind de fonduri uriașe, de ordinul a milioanelor de dolari.

Soros a venit personal la București în 1990, prima oprire fiind la sediul Grupului de Dialog Social, acolo unde s-a întreținut cu Silviu Brucan și ceilalți membri fondatori: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu sau Stelian Tănase.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografia de sus, care datează din 5 ianuarie 1990 , nu are nevoie de prea multe comentarii.

E de ajuns sa consemnam ceea ce se vede: că Silviu Brucan, “eminența cenușie” a FSN și agent demonstrat al KGB, era gazdă la sediul GDS pentru George Soros, miliardarul emigrat din ghetto-ul evreiesc al Budapestei la Londra și mai apoi la New York.

Faptul că, în impozantul sediu oferit de FSN pentru GDS in Calea Victoriei 120, Brucan îl primea ca la el acasa pe Soros, sponsorul Grupului pentru Dialog Social începând cu acel moment, ne demonstrează fără tăgadă rolul sau de fondator al grupului din care fac parte Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu sau Monica Macovei.

Dupa cum se stie, primul presedinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al DSS și agent AVO, a fost simultan si președinte al Fundației Soros, organizație cu activitati speciale care și-a inceput activitatea antiromâneasca în țara noastră cu un buget de 1 milion de dolari.

Direcțiile acestui grup de interese antiromânesti cu multiple ramificații, specializat în trafic de influență la nivel înalt, au ramas așadar cele imprimate de “părinții lui fondatori”: Silviu Brucan si George Soros, scria http://www.ziaristionline.ro/2014/07/26/silviu-brucan-gazda-lui-george-soros-la-gds-

Primul numar al organului de lupta al GDS, revista “22” (facsimil mai jos), apare cu fondatorul cu patru clase in capul publicatiei, gavarind despre… “Socialismul mondial la rascruce”. QED.

 

 

Dacă nu s-a implicat personal, George Soros a avut reprezentanți direcți în conducerea “societății civile”. Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budiș), persoană care, nu întâmplător, a emigrat din România în anii ’70. Andreea Pralong a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu.

Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de “societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.

Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: “Soros Advising and Placement Center”, “Soros Educational Advising Center” , “Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, “Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, “Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia “Concept” , “Centrul pentru Drepturile Omului – București”, “Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, “Asociația “Pro Democrația”, “Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au “născut” alte ONG-uri.

Printre membrii acestor organizatii găsim foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.

Lista completă a beneficiarilor burselor Soros nu a fost niciodată făcută publică. O listă a fost avansată de ziarul Ziua, aici.

Iată o listă cu o parte din foștii sau actuali membri ai Grupului de Dialog Social, ai Fundației pentru O Societate Deschisă sau ai altor ONG-uri afiliate Open Society Romania Network.

Datele prezentate pe noi pot fi verificate și sunt publice.

Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu
Alexandru Lăzescu – fost director al TVR
Andrei Pippidi – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust
Vladimir Tismăneanu – politolog,președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România
Andrei Pleșu – scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), membru al CNSAS(2000 – 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 – mai 2005)
Catrinel Pleșu – fost director, Centrul Național al Cărții, din cadrul ICR (2009 – 2012)
Mihai Șora – filosof, Ministrul Educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)
Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 – 2005) europarlamentar PNL.
Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist
Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS
Andrei Marga – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)
HR Patapievici – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICR (2005 – 2012)
Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)
Mihai-Răzvan Ungureanu – consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de externe (2004 – 2007), șed al SIE (2007 – 2012), premier al ROmâniei (februarie 2012 – mai 2012)
Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației “Pro Democrația”
Victor Rebengiuc – actor
Sabina Fati – jurnalist România Liberă, revista 22
Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”
Andreea Pora – jurnalist
Teodor Baconschi – teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 – ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE(2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 – 2007)
Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției(2004 -2007), fost candidat la președinția României
Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA
Stelian Tănase – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV
Laura Ștefan – membră a ONG-ului “Expert Forum”, director în Ministerul Justiției( 2005-2007), a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA
Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soros. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)
Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR
Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.
Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR
Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)
Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și UNDP pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
Smaranda Enache – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)
Edward Helvig – șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne,

C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar, fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta
Radu Filipescu – nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS
Armand (Armant-Constantin) Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă
Dan Perjovschi – desenator, ilustrator
Mircea Toma – activist, ActiveWatch.
Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al Miliția Spirituală, ONG-ului cercetător în cadrul IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa “The Learning Government Research Project:Assessing Policy Making Reform in Romania” a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros.

(Autor: MIHAI ȘOMĂNESCU// sursa: activenews.ro prin https://gandeste.org/category/francmasonerie)

Publicitate

Portret de comunist. Ce înseamnă să fii urmaş de comunist ?

 

 

 

Horia-Roman Patapievici (născut 18 martie 1957), este un fizician român și eseist care a servit ca șef al Institutului Cultural Român din 2005 până în august 2012.

Între 2000 și 2005, a fost membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, susținând o mai mare deschidere față de dosarele Securității.

Iată o biografie lineară şi aparent fără probleme. Numai aparent, dacă avem în vedere că părinţii săi au fost toată viaţa bolşevici şi agenţi ai NKVD devotaţi sovieticilor, care au activat în mai multe ţări, dar mai ales în România.

 

 

 

 

Şi totuşi, am putut citi în 1996 câteva gânduri oribile ale acestui fiu de comunist alogen, de-a dreptul revoltătoare.

Iata o serie de citate din volumul “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996:

– “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (pag.63)

– “Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (pag.34) – “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (pag. 64)

– “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (pag.64)

–  “In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (pag.63)

– “Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (pag 49) “Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (pag.56) (Sursa: napocanews.ro)

Mult mai târziu, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a explicat ca nu-l poate decora pe Horia Roman Patapievici, care fusese propus de preşedintele Băsescu, deoarece  acesta a făcut declaraţii anti-românesti.

 Patapievici a provocat un scandal international dupa ce a trimis ca reprezentanti ai Romaniei la o Academie de vara din Germania, doi cunoscuţi turnători ai Securităţii şi impostori ai lumii ştiinţifice, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII) si Sorin Antohi, care pe deasupra era si “doctor” inchipuit.

Peste ani urma sa preia din experienta “ştiintifică” de farsor penal a lui Antohi şi avea să se prezinte el insuşi ca “doctor” pentru a beneficia de o bursa post-doctorală (Mellon Fellowship) bine plătită la Institutul de Studii Avansate din Berlin (Wissenschaftskolleg zu Berlin) şi o distincţie de “Doctor Honoris Causa”, fără nici un merit, oferită de prepuşii săi din Universitatea de Vest. 

Nemţii nu glumesc! Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin, unde Horia Roman Patapievici, membru al GDS şi preşedinte al ICR, a beneficiat prin fraudă de o bursă post-doctorală  “Andrew W. Mellon Fellow”, în ciuda faptului că nu avea doctoratul, i-a retras titlul de doctor închipuit de pe site-ul instituţiei.

Dr. Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin, a confirmat pentru Roncea.ro, că în cazul Patapievici s-au efectuat deja cuvenitele corecturi, se arată pe blogul www.roncea.ro.

Nici pe site-ul Institului Cultural Român, nici pe cel al Editurii Humanitas, nici pe cel al Preşedinţiei României, HRP nu are trecut în CV titlul de doctor. 

Cu astfel de nemernicii, HR Patapievici s-a dovedit un urmaş fidel al tatălui său, un trădător, agent dovedit al NKVD- KGB.

 Avem, din păcate, o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea lor în România.

 Denis (Dionis) Patapievici, tatăl său, sa mutat din Cernăuți (acum în Ucraina) în Polonia ocupată în 1940, după ce Uniunea Sovietică a cotropit tâlhăreşte Bucovina de Nord care aparţinea Regatului României.

În anii petrecuţi în Germania (Austria), Dionis Patapievici s-a aflat în legătură cu legionari fugiţi din România după rebeliune. Pe de o parte, îi supraveghea din însărcinarea Gestapo-ului, iar pe de altă parte, din cea a N.K.V.D.-ului.

După ce armata germană s-a retras din Austria şi Gestapo-ul şi-a încetat activitatea, Dionis Patapievici nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat la Viena, ca « translator poliglot », de Comandamentul Mi­litar al Armatei Roşii.

După epurarea aparatului poliţienesc austriac de către serviciile de informaţii militare sovietice, Dionis Patapievici a fost transferat la Poliţia din Viena.

Concomitent, devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atenţia autorităţilor (vom vedea şi ce interes avea !), şi urmează cursurile Înaltei şcoli pentru Comerţ Mondial.

Aici îşi susţine licenţa cu lucrarea apologetică « Banca de Stat şi sistemul bancar al U.R.S.S. », despre care afirma că a fost un act ştiin­ţific temerar, căci « a popularizat măreţele realizări sovietice într-o ţară burgheză ».

Ca om al sovieticilor,  influenţa lui era în acel moment indiscutabilă. Motive pentru a se afla în atenţia autorităţilor existau : comportamentul său ca membru al Gestapo-ului şi conspiraţiile ţesute de filiala vieneză a Cominternului, al cărei membru activ era, împotriva securităţii şi neutralităţii Austriei.

În subsidiar, nu ar trebui ex­cluse nici unele abuzuri în rechiziţionarea, pentru Armata Roşie, a unor bunuri şi valori care ar fi fost deturnate în alte scopuri, ceea ce ar fi determinat păgubiţii să se întoarcă împotriva funcţionarilor corupţi ai Admi­nistraţiei Militare Sovietice.

În 1948, potrivit afirmaţiilor sale, are neplăceri : se simte su­pravegheat de autorităţi pentru că era un militant prea activ al Partidului Comunist din Austria şi al Asociaţiei Austria-U.R.S.S.

Drept urmare, se adresează Misiunii României şi Delegaţiei române pentru repatrieri, soli­citând efectuarea formalităţilor pentru stabilirea în România, unde aflase că puterea sovietică a instaurat un regim democratic liber, în care se va putea manifesta şi afirma potrivit convingerilor sale.

  Este justificată întrebarea dacă ucrai­neano-polonezul Dionisie Patapievici a ales România în locul Ucrainei sau al Poloniei din anumite convingeri, ori s-a conformat unui ordin de misiune.

Aşa s-ar putea explica de ce  infiltrarea sa în inima secretelor Băncii de Stat a României s-a făcut rapid.

 Ca în orice istorie de spionaj cu agenţi acoperiţi, numele, naţionalitatea şi cetăţenia acestora sunt învăluite în nebuloasele actelor de stare civilă, confecţionate pentru susţinerea legendelor prin care li se atribuie o nouă identitate.

Astfel, Patapievici-senior apare când Patapievici Dionisie sau Dionis, când Patapiewicz Denys, când Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun ucraineană – şi-i credem, căci în familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloţi, în­văţând patru limbi străine şi cu oarece greutăţi vorbind doar una, româna.

Diferenţele şi inexactităţile de nume sunt foarte importante în actele de stare civilă : ele sunt premeditat introduse în documente atât pentru a facilita acope­ri­rea, cât şi pentru a deruta şi îngreuna identificarea certă a agenţilor ilegali.

Potrivit criteriilor contrainformative ale Securităţii, Dionisie Pata­pievici ar fi trebuit să fie preluat imediat după repatriere în procedurile de debriefing (aşa se spune azi), pus sub o strictă supraveghere şi în carantină ideologică.

Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Consilierii so­vietici şi protecţia nomenclaturiştilor cominternişti l-au exceptat de la reguli.

În evenimentele « contrarevoluţionare » din 1958, soldate cu ares­tarea ministrului de Finanţe Aurel Vijoli, Dionis Patapievici, ca şef al Serviciului Circulaţiei Monetare din Direcţia Planificării Economice a Băncii de Stat, s-a aflat în tabăra celor care au înfierat imitarea de către ministrul Vijoli a metodelor burghezo-liberale titoiste.

Nici n-ar fi putut face altfel autorul lucrării propagandistice « Banca de stat şi sistemul bancar al U.R.S.S. ».

Dionis Patapievici nu lipsea din nici un colectiv care genera ori înmormânta probleme, dar consuma întotdeauna informaţii sensibile de primă mână, chipurile pentru a pregăti marile decizii de po­litici bancare.

Unii nu vedeau cu ochi buni omniprezenţa sa, dar întotdea­una se găsea o persoană importantă care să spună că « este bine ca tov. Patapievici să facă parte din colectiv, deoarece este şi translatorul întotdeauna prezent la întâlnirile cu delegaţiile C.A.E.R. şi din U.R.S.S. ».

Dionis Patapievici era permanent frământat şi nemulţumit. Se considera marginalizat politic, domeniu în care avea ambiţii. Nu i se echivala şi calitatea de membru de partid şi nici nu fusese primit în P.M.R., ulterior P.C.R.

Era oarecum nedumerit de această neîncredere, cu atât mai mult cu cât de la Securitate primea anual avizul de acces la documente strict secrete de importanţă deosebită.

 

 

PATAPIEVICI-TATĂL – Comunistul şi bolşevicul Patapievici Dionis

 

 

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Baneşti, domiciliat in Bucureşti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arăt urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in această perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea să mă înscriu la Universitatea de Stat din Cernauţi (URSS) la facultatea de fizica şi matematici.

Pentru rezultatele bune obţinute la învăţătură şi pe tărâmul activităţii obşteşti, am obţinut bursă de merit.

Dupa absolvirea primului an de facultate, războiul şi ocupaţia hitleristă-antonesciană au intrerupt mersul normal al vieţii. Suspectat şi persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avută sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva şi ameninţat cu mobilizarea şi trimiterea pe frontul antisovietic, în toamna anului 1941 am părăsit regiunile natale pentru a mă refugia în Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou să traiesc in condiţii umane. La Viena am activat ca translator pe lângă Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat după eliberarea Vienei de Armata Roşie m-am inscris la Academia superioara de Comerţ Mondial.

In timpul şederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist Roman (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi menţiona unele documente, existente asupra mea şi persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitimaţia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din ţară a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic încă în anul 1939).”

Dionis Patapievici era permanent frământat şi nemulţumit. Se considera marginalizat politic, domeniu în care avea ambiţii. Nu i se echivala şi calitatea de membru de partid şi nici nu fusese primit în P.M.R., ulterior P.C.R.

Era oarecum nedumerit de această neîncredere, cu atât mai mult cu cât de la Securitate primea anual avizul de acces la documente strict secrete de importanţă deosebită.

Nu ştia însă că documentele puteau fi şi contrafăcute în scopuri de dezinformare/influenţare a spionajului sta­telor/băncilor interesate de informaţiile respective.

După şapte ani, double-crosse-ul din acţiunea de contraspionaj « D. Pătraşcu » a primit rezoluţia « închis cu menţinerea în evidenţă pasivă».

 

PATAPIEVICI Roman, falsificatorul trecutului.  

 

Horia Roman PATAPIEVICI, fiul spionului cominternist, declara  la TVR Cultural, în data de 16 aprilie 2007: 

 

“Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata şi nimeni cu excepţia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauţi şi toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica.

Un timp, au încercat să se acomodeze. Tata e născut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, vărul lui primar, era în aceeasi situaţie. Şi s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baieţii, baieţii tineri, să se refugieze.

Nu în România, pentru ca ei erau convinşi atunci că Uniunea Sovietică va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemţi. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împărţită între ruşi ăi nemţi.”

 

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

 

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu în ce mai rămăsese din ţara, despre care credea că va fi şi ea în curând invadată, ci in Polonia.

Oricât ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le părea în 1940, în Polonia împarţită, mai sigur sub nemţi decât sub sovietici.

Toata viaţa lui, tata a ramas ingrozit de ruşi. Cooptat in anii ‘70 să se duca la Moscova într-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplină nu putea face niciun gest de frondă, a refuzat să se intoarcă în ţara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmaşi nu au avut decât cei care au reuşit să se refugieze.

Restul patapievicilor au fost raşi – care arestaţi, care omorâţi, care deportaţi. Astazi, în locurile natale ale familiei Patapievici nu mai există nimeni din neamul meu.(…)

 

Din familia mea paternă nu au supravietuit decât doi oameni: unul era tatăl meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

 

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care ştiu să se mişte”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cât suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…)

După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

 

 

 

 Bibliografie (surse):

 

http://www.ziaristionline.ro/2011/12/09/biografia-secreta-a-familiei-patapievici-de-la-nkvd-la-bnr-si-icr-de-ce-este-urat-generalul-rogojan-de-troika-tismaneanu-patapievici-plesu/

 

Aurel I Rogojan

Capitol al cărţii Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Rareori poate fi vazut atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români

 

 

 

Motto:

 

„Sunt român și ca român mă socot buricul pămantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies“. Petre Țuțea

Atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români, nu am văzut nicăieri!…

 

 

Există la noi, românii, prea mulți indivizi care se cred mentori naționali și musai să spună despre noi înșine – generalizând ilicit și grav spunând „noi, românii“ sau „așa e la români“ – că suntem leneși, hoți, proști și alte asemenea însușiri negative.

A devenit obligatoriu pentru acești ipochimeni – unii fiind chiar cadre didactice universitare sau politicaștri – să ne minimalizeze sau chiar să nege istoria poporului nostru și eroii neamului, să înjure biserica ortodoxă, dar, în schimb, să ridice în slăvi, copiindu-se între ei, „valorile“ Occidentului, cultura și civilizația unora care nu ne sunt cu absolut nimic superiori, ci, din contră, au un amalgam de cultură furată de la veritabilii creatori de cultură și civilizație!

A devenit evident că există un centru de inculcare în opinia publică a ideii de a ne determina să ne denigrăm singuri, fiindcă „așa-i desenul“ și așa le-au băgat românilor în cap, din 1990 încoace, alde Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu,  Ovidiu Pecican, sau mai știu eu care alte lichele autohtone sau venetici.

Și toate acestea în consonanță sau în acompanierea campaniei de discreditare a românilor de către mass media occidentale, sau chiar de lucrări „prestigioase“, ca, de exemplu, dicționarele Le Petit Robert, Larousse etc., care-i prezintă permanent pe români ca pe niște monștri, dar ilustrând asemenea alegații cu figurile și faptele, comportamentele țiganilor.

Nu cred că există la alte popoare de pe pământ atât de mulți indivizi care să se întreacă în desconsiderarea țării lor mai tare decât în România. Nici o urmă de demnitate sau de mândrie națională la indivizii respectivi. Parcă suntem blestemați să le acceptăm masochismul și turnatul ligheanului cu lături în propriul cap !

Norocul nostru e că nu chiar toți românii au înghițit pe nemestecate acest dispreț față de propria națiune și nu se aruncă, așa că disperații, să-și batjocorească propriul neam.

Dar, din păcate, sunt prea puțini și nici aceștia, patrioți autentici, nu sunt în stare să se solidarizeze și să se opună denigrării poporului român.

Am avut ocazia să merg pe patru continente, ca turist, nu ca slugă la străini și să cunosc cele mai diferite culturi.

O spun clar și răspicat: românul este mult mai inteligent, mai harnic și mai cu mult bun simț față de cetățenii multor țări care sunt privite de aici, de acasă, cu invidie, fiind considerate – fals! – ca repere de civilizație și prosperitate, deși ele sunt în același stadiu de decadență morală ca și Imperiul Roman înainte de prăbușire!

 

Marius-Albin MARINESCU

 altermedia_ro