Ec.dr. Ilie Șerbănescu, vicepreședintele Societății Române de Economie: Ce se va întâmpla cu creșterile de salarii și pensii în viitorul apropiat?

 

 

 

 

 

 

Manevra liberal-bruxelleză cu deficit bugetar de 4% din PIB

Stăpânul extern al României așteaptă cu grăbire roadele pentru sine ale schimbării guvernării pe care a montat-o.

Dincolo de sloganurile propagandistice despre „ciuma roșie” pe care  le-a ordonat menestrelilor proprii și strigătorilor stradali să le vehiculeze cu osârdie, capitalul străin a devenit interesat țintit în înlăturarea guvernării pesediste din momentul în care aceasta și-a epuizat resursele de cadouri (constând în așa numitele „relaxări fiscale”) cu care a încercat să facă pe cât mai comestibile pentru stăpân măsurile urmărind să se aleagă și țara cu ceva din expansiunea capitalului străin pe teritoriul ei.

A fost deranjat îndeosebi de:- creșterile de salarii și pensii;- măsurile împotriva abuzurilor de monopol din energie, bănci și telecom;- taxarea veniturilor din viitoarea potențială exploatare a gazelor „off shore” din Marea Neagră.

Erau măsuri de netolerat într-o colonie ca România și, ca atare, nu trebuiau doar anulate, dar era de dat și un semnal fără echivoc că asemenea măsuri nu pot fi trecute cu vederea fără a pedepsi pe cei ce au cutezat să le inițieze și promoveze.

Problemele create pentru capitalul străin de măsurile împotriva abuzurilor de monopol din energie, bănci și telecom – în esență adoptate prin O.U.G. 114 – au fost practic rezolvate încă în timpul guvernării Dăncilă. Folosindu-și puterea, înăsprind presiunile și profitând de ezitările și jumătățile de măsură din O.U.G. 114, capitalul străin a determinat o continuă coborâre a ștachetei în aplicarea acesteia făcând practic ca din prevederile ei inițiale să rămână un fâs!

Cu politica „un pas înainte, doi înapoi”, P.S.D. a devenit mereu mai vulnerabil. Mai ales că, încercând să dea mai mult la săraci fără să ia de la bogați, ba mai îmbuibându-i cu cadouri peste cadouri, era inevitabil să se împotmolească deoarece resurse din cer nu vin!

Și a pierdut definitiv partida când, la europarlamentare, a fost abandonat de electoratul masiv al pensionarilor, care, năpădiți de propaganda anti „ciuma roșie”, s-au dat „moderni” și „europeni” nemaivotând cu P.S.D., deși acesta le mărise pensiile și vreun al partid care să facă la fel în continuare nu se zărea la orizont. Vârârea la pușcărie a lui Dragnea a pecetluit deznodământul.

Cu mare rapiditate, capitalul străin a rezolvat și contenciosul gazelor din Marea Neagră. Concesionarii străini au blocat investițiile și au amenințat că pleacă fără a trece la exploatare.

Trump l-a chemat pe Iohannis la Washington și, printr-o colaborare minunată a acestuia din urmă cu „ciuma roșie”, „legea off shore” a fost schimbată, taxarea peste redevență fiind suprimată, ceea ce reduce încasările potențiale ale statului român la mai nimic.

Mai mult, marele Exxon – care se va retrage din exploatarea din Marea Neagră, dar nu din cauza taxării, ci pentru a se implica în exploatarea zăcămintelor de multe ori superioare descoperite între timp în Mediterana de Est – vrea să-și recupereze investițiile făcute în explorare și prospecțiuni și ce credeți că a inventat: vinde 20% din afacere Romgazului, companie de stat românească!

Aceasta deja caută bani să împrumute pentru a cumpăra o parte dintr-o afacere care nu se va derula niciodată, căci altcineva decât Exxon dintre cei implicați nu are tehnologia necesară exploatării la mare adâncime.

Astfel încât România nu numai că nu se va alege cu nimic din gazele pe care le-a lăsat Dumnezeu românilor, dar va plăti și rambursarea unor datorii care au fost făcute pentru nimic. Apocalips!

Dar chestiune rezolvată din punctul de vedere al capitalului străin!Rămâne de rezolvat problema cea mai importantă – scăderea salariilor și pensiilor – dar și cel mai greu de soluționat pentru că implică milioane de oameni (cel puțin vreo 7-8). Si nu că ar fi oameni, căci ei sunt salahorii din România, dar sunt votanți!

Și unde pui că mulți din ei – vreo două treimi din milioanele în discuție – au votat cu „Europa”, respectiv cu Iohannis, P.N.L., U.S.R., P.M.P., și nu cu „ciuma roșie”.

Cum să le reduci așa deodată salariile și pensiile – chiar dacă asta este comanda stăpânului și chiar dacă ai fi cât de cât acoperit pentru că, anterior din opoziție, ai spus că nu există bani – când vin două rânduri de alegeri și există pericolul ca fraierii să-și aducă aminte de „ciuma roșie” care le-a mărit salariile și pensiile?!

Cum să faci așa ceva? Păi, simplu, cu ajutorul chiar al cerberului european, Comisia de la Bruxelles, care altfel nu face altceva tot timpul decât să te pună la zid!Dar, dacă te iubește – tu fiind Orban-ul cel bun, spre deosebire de Orban-ul cel rău, „iliberalistul” din Ungaria – se aranjează chestiunea, dacă nu chiar îți și sugerează cerberul cum să procedezi.

Ca să nu pierzi electoratul, nu reduci imediat salariile și pensiile, ba chiar dai ceva mărunțiș să nu bată la ochi, și treci bugetul pe un deficit de peste 3% echivalent P.I.B. Aoleo! Nenorocire! Dacă ar fi făcut așa ceva un guvern P.S.D., era de adus lumea în stradă pentru că scotea „ciuma roșie” România din Europa! În cazul însă a unui guvern liberal „proeuropean” este altceva! Preia chiar Comisia de la Bruxelles problema în mână.

Desigur, depășirea limitei de 3% echivalent P.I.B. implică deschiderea procedurii de deficit bugetar excesiv, care va reclama, cu subiect și predicat, guvernului de la București adoptarea de măsuri urgențe, inclusiv reducerea salariilor și pensiilor, dacă nu altcum, prin impozitare.

Liberalii de la București sunt salvați electoral că au ținut cu oamenii, dar reducerea salariilor și pensiilor va fi făcută după alegerile din anul viitor pentru că așa cere Dumnezeul de la Bruxelles și acesta o face din cauza grelei moșteniri P.S.D.!

Cine este de vină? Tot Dragnea, desigur! N-are importanță că omul este la pușcărie! Probabil însă că și Dăncilă! Oricum, „ciuma roșie”, P.S.D.!

Evident, în cazul unor anticipate în primăvară, declanșarea postelectorală a acțiunii de reducere a pensiilor și salariilor va fi întreprinsă și mai devreme!

Cu adevărat important pentru capitalul străin este că, în împărțirea P.I.B.-ului între muncă și capital – care, din poziția cea mai neagră din Europa, cunoscuse o anume ameliorare pe vremea lui Dragnea – se va reveni la absolut tragica distribuție de tip colonial: munca mai nimic, profitul mai tot!

Ec. Dr. Ilie Şerbănescu

 

 

 

 

Ilie Șerbănescu (n. 20 iulie 1942) este un economist român, ministrul reformei, președintele Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea, de la 5 decembrie 1997 până la 17 aprilie 1998. A absolvit Academia de Studii Economice, București, este doctor în economie și vicepreședinte al Societății Române de Economie.

A scris peste 600 de articole și studii asupra reformei postdecembriste din România precum și 5 cărți: „Corporațiile transnaționale” (1978) „Terra portret în alb-negru” (1980) „Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale” (1994) „Manifestul partidului imobilist” (1996) „România, o colonie la marginea Europei” (2016).

 

Publicitate

CE S-A ALES DIN PNL ?

 

Partidul național infiltrat

 

O tristețe enormă s-a putea așeza la Florica, peste memoria Brătienilor.

Papioane, fluturi, cravate și steaguri colorate. Nimic din astea nu mai are legătură cu liberalismul. Și nici cu ceea ce îi trebuie României.

Atunci când Brătienii, care au dominat și condus acest partid (pe alocuri dinastic și nedemocratic), au lăsat spre urmași PNL-ul, nu l-au lăsat unor securiști, sinecuriști, politruci.

PNL își are, de fapt, originile în cel mai mare politician român din toate timpurile.

Kogălniceanu îl cheamă. Ăla, da, era liberal. A impus mai multe reforme decât labă poate face Rareș Bogdan pe banii noștri în 24 de ore, la Bruxelles.

Scuze, dar exact ăsta este nivelul de comparație.

Pe lângă Kogălniceanu, Rareș Bogdan este o pată pe batistuță. Vorbim despre moșteniri istorice, despre legacy, despre ce vreți voi.

Dar lucrurile sunt simple: oricare dintre Brătieni ar fi vrut să facă o poză în care să pară că face sex cu un câine, n-ar fi folosit un câine, ci ar fi apelat la Ludovic Orban.

Cam asta e diferența de clasă.

Din păcate, partidul pentru care mulți au suferit în timpul mineriadei din 1990, înainte și după aia, a devenit o trambulină servicistică spre putere.

Dar Serviciile dau greș, adeseori.

Să ne amintim momentul în care PNL a fost sfătuit să-l propună pe Regele Mihai drept candidat la președinție. Inducția a venit de la Dorel Șandor, ai cărui epoleți nu se văd, dar se simt.

PNL a dispărut câțiva ani din viața noastră, din păcate.

Și, tot din păcate, insistă.

Prim-vicepreședintele partidului este, de câteva zile, colegul de clasă (gen), prietenul șefului SRI.

Vicepreședinte este, tot de atunci, un băiat lipsit de calități și de empatie, dar care are o mare calitate: este fiu de bancher al SIE.

Nu e superb?

Sigur că e. Un singur partid, istoric reușește să adune, la vârf, două Servicii care-s în competiție. Asta și-ar fi dorit și colaboraționistul Radu Câmpeanu. Un vis împlinit.

Burduja și Bogdan, mâini împletite peste timp. În sfârșit, aripile contondente ale Securității își dau mâna, în același partid.

Problema e că toate partidele sunt infiltrate, cel puțin la nivelul ăsta.

Șinele pe care merg politicienii de „vârf“ sunt construite pe dosare. Fie penale, fie din arhivele inaccesibile ale CNSAS.

Există o jenă, în presă, în a o descrie, de exemplu, pe Raluca Turcan, așa cum e ea. Povestea e tristă și amuzantă, în același timp.

E singurul caz în care presa românească acționează și funcționează după principiile presei franceze.

Dar faptul că nu scriem nu este echivalent cu a nu ști. Știm.

Iar eu am fost exmatriculat din presa românească, acum un an. Pot să scriu.

Dar să revin: de la Dorel Șandor la Rareș Bogdan și Sebastian Burduja, PNL n-a mai fost, vreo clipă, un partid, ci doar un showroom pentru cele mai reușite exponate ale Securității.

Ia mai votați, măi, hăi-hăi!

 

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Catavencii.ro

FOSTUL PREMIER CĂLIN POPESCU TĂRICEANU ACUZĂ:“Regimul Basescu exportă avuția națională a României in Rusia!”

Foto:Călin Popescu Tăriceanu

Despre sensurile cuvântului „risipă”

Să vedeţi câte sensuri pot avea unele cuvinte… Să luăm ca exemplu cuvântul „risipă” şi să vă arăt ce înţeleg eu prin acest cuvânt şi ce înţelege domnul Băsescu. O să vedeţi o diferenţă ca de la cer la pământ.

Eu văd ca fiind o „risipă” următoarea situaţie: să dai unor oameni de afaceri „gaze ieftine din producţia internă”, pentru ca aceştia să facă profituri private din activităţi de export cu îngraşăminte chimice, sau să dai altor oameni de afaceri „energie ieftină din producţia hidro”, pentru a produce aluminiu şi frumoase profituri pentru patronii din Rusia.

 Asta da risipă şi aş zice chiar mai mult, asta da pomană (ca să folosesc chiar cuvântul care ar ieşi din gurile domnilor Băsescu şi Boc dacă ar vorbi despre femei care tocmai au născut sau alocaţii pentru copii) din avuţia naţională.

 Dar văd că domnul Băsescu nu vede aici nici un fel de risipă. Poate că ar numi toate acestea „măsuri anticriza” sau ceva de genul acesta. Dar vă asigur că aici nu este nici un plan anticriză, pur şi simplu este vorba de risipirea, privatizarea şi exportul avuţiei naţionale a ţării noastre.

Acum să vă arăt ce i se pare domnului Băsescu risipă şi mie nu. Guvernul pe care l-am condus a mărit salariile şi pensiile, între 2005 si 2008, pe fondul unei creşteri economice fără precedent pentru România, în conformitate cu programul de guvernare din 2004 şi cu angajamentele electorale făcute de Alianţa DA în campania electorală din acel an.

Am văzut, chiar acum 2-3 zile, că domnul Băsescu numeşte „risipă” toate aceste majorări de salarii şi de pensii. Salariile profesorilor sunt o „risipă”. Salariile medicilor şi personalului sanitar? Altă „risipă”. Şi iată alte exemple de „risipă”: salariile poliţiştilor, ale funcţionarilor publici, ale militarilor.

Cât mă priveste, eu nu văd aici nici o „risipă”. Din contră, mi se pare că este normal şi moral ca bunăstarea economică a ţării să se regăsească în creşterea nivelului de trai al cetăţenilor ei.

Cât priveşte pe pensionari, atrag atenţia că pensiile nu sunt „pomeni electorale”, cum duios le numeşte uneori domnul Băsescu, ci răsplata anilor de contribuţii la stat şi a muncii depuse la vârsta activă pentru această ţară.

Discursul domnului preşedinte mai amintea şi de „anii electorali” care, din ce am înţeles, ar face casă bună cu „risipa”.

 În acest sens, domnul Băsescu vorbeşte despre „risipa bugetului”. Dar ce ziceţi de „risipa” prezidenţială de minciuni electorale? Văd că de aceasta a uitat, deşi o ţară întreagă ştie la ce mă refer.

Zice domnul preşedinte: „vai de guvernele care cred că în ultimul an de guvernare” pot face măriri de salarii. Păi să ne amintim de ultimii doi ani electorali.

 Despre anul 2009 vă pot spune doar atât: prăbuşirea economică din 2010, cu reducerile de salarii şi cu măririle de taxe, reprezintă modul în care poporul român plăteşte factura pentru realegerea domnului Băsescu. Dacă în 2009 s-ar fi luat măsurile care trebuiau luate, nu am fi ajuns aici.

Dar în 2009 s-a trăit risipind (fără ghilimele de această dată) împrumuturile externe pentru a da şanse electorale preşedintelui – candidat. Iar promisiunile electorale „risipite” prin 2009 spuneau că sunt bani pentru pensii şi pentru salarii.

 Mă rog, după aceea poporul român a aflat, de la domnul Berceanu, că acelea nu erau chiar promisiuni electorale ci doar nişte banale … minciuni electorale.

Acum ajungem şi la anul 2008. Vă mai amintiţi de promisiunile de mărire a salariilor profesorilor cu 50%? Vă mai amintiţi de pozitia Guvernului pe care l-am condus? Şi vă mai amintiţi de poziţia demagogică a domnului Băsescu?

 I-am trimis atunci nu mai puţin de trei scrisori (la 1 octombrie, 16 octombrie şi 22 octombrie, ultima însoţită de o notă detaliată întocmită de miniştrii Mariana Câmpeanu şi Varujan Vosganian) în care îl avertizam să nu promulge legea adoptată de Parlament pentru că România nu îşi poate permite o astfel de majorare a salariilor.

Dar, la 24 octombrie 2008, domnul Băsescu a promulgat legea. Evident din considerente politicianiste şi electorale. Dorea să avantajeze PD-L-ul în campania electorală.

 De aceea spunea că nici un absolvent nu vine să se angajeze ca profesor pentru 700 de lei şi mai adăuga: „Ideea că nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi aşezat pe priorităţi, or din acest punct de vedere este doar o chestiune de voinţă: dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu.”

 Tot din motive demagogice domnul Băsescu a avut, după 3 zile, o intervenţie publică în care promitea şi în sectorul sanitar măriri salariale similare.

 După ce am arătat, din nou, că nu ne putem permite astfel de majorări salariale, purtătorul de cuvânt al domnului Băsescu făcea o declaraţie în termenii următori: „Este regretabil şi fără precedent ca însuşi Primul-ministru să alimenteze nejustificat imaginea unei crize apocaliptice, în condiţiile în care România are mijloace şi resurse pentru a diminua efectele crizei economice mondiale.

 Efectele crizei financiare internaţionale nu au legătura cu creşterea salariilor profesorilor.” (27 octombrie 2008)

Şi, după cum văd profesorii foarte bine chiar în aceste zile, asta da „risipă” de minciuni electorale …

 

Sursa:tariceanu.ro/Blog