CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Tradiția” expansionismului imperial țarist și prezența armatei ruse în Siria

 

 

De pe vremea Ecaterinei cea Mare. Prezența armatei ruse în Siria, o așa-zisă „tradiție” și „moștenire” a expansionismului imperial țarist

Prezența armatei ruse în Siria, o așa-zisă „tradiție” și „moștenire” a expansionismului imperial țarist.

De pe vremea Ecaterinei cea Mare.

 

Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce Rusia a intrat în acest război ?

În iunie 1772, trupele țariste bombardau, atacau și cucereau Beirutul, o fortăreața de pe coasta Siriei otomane.

Rușii înaintaseră în Orientul Mijlociu pentru a-și susține aliatul, un despot arab.

Anul următor au revenit și au ținut Beirutul sub ocupație vreme de șase luni.

Atunci ca și acum, rușii au găsit Siria sub înfățișarea unui cazan ce stătea să dea în clocot sub presiunea diverselor facțiuni etnice, pe care le-au adus rapid la supunere cu ajutorul tunurilor și a prafului de pușcă, reamintește scriitorul Simon Sebag Montefiore într-un articol din New York Times.

 

Moștenirea Ecaterinei cea Mare

 

Astăzi interesele lui Vladimir Putin în Siria sunt mai multe și mai complexe decât cele de acum două secole și jumătate. Interesant însă este modul în care Kremlinul alege să își prezinte incursiunea militară în Siria.

 

 

Ecaterina ce Mare

                        Ecaterina ce Mare

 

 

Și nu este doar Kremlinul care da acestor atacuri un rol deosebit în fața publicului, ci și Biserică Ortodoxă a Rusiei.

Recent, purtătorul de cuvânt al acesteia a apreciat că intervenția militară comandată de Putin este parte a „rolului special pe care țara noastră l-a jucat întotdeauna în Orientul Mijlociu”.

Legăturile Rusiei cu regiunea Orientului Mijlociu sunt percepute ca o tradiție prin însăși pretenția vechilor țări de a se considera urmașii împăraților bizantini și apărători ai Creștinătății Ortodoxe.

Ambițiile Moscovei: Nu a treia Romă, ci chiar Noul Ierusalim

Pentru țarii Rusiei, Moscova nu era a treia Romă, ci Noul Ierusalim, o putere menită să apere creștinătatea din Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv orașul sfânt Ierusalim.

Prima mare intervenție militară a Rusiei în această regiune s-a petrecut în 1768, când țarina Ecaterina cea Mare a pornit la război împotriva Imperiului Otoman, iar contele Alexei Orlov, fratele amantului țarinei a primit comanda flotei ruse pentru a stârni revolte de-a lungul coastei Mediteranei.

Folosindu-se de ajutorul unor experimentați comandanți scoțieni, Orlov a reușit să spulbere flota otomană la Chesme, instaurând și prima perioadă de dominație rusească în estul Mediteranei.

Între timp, în Egipt și Siria, al cărei teritoriu cuprindea pe atunci și Libanul și Israelul de astăzi, Ali Pasha și Dahir al-Umăr au încercat în zadar să cucerească Damascul de la trupele otomane.

Disperate, cele două căpetenii arabe au negociat cu Orlov și Ecaterina cea Mare o alianță prin care solicitau ocuparea Siriei cu ajutorul rușilor în schimbul cedării Ierusalimului.

Astfel, Orlov a ajuns să asedieze și să cucerească de două ori Beirutul și alte câteva orașe siriene.

Mediterana, marea atracție

Rușii au plecat din Siria în 1774, după ce sultanii turci au oferit la schimb Crimeea și Ucraina, dar aerul Mediteranei începuse deja să facă minuni în privința aspirațiilor politice ale Moscovei.

Așadar, cu ajutorul prințului Potemkin, noul sau amiral, Ecaterina cea Mare a înființat în Crimeea flota Mării Negre și a început să negocieze pentru crearea unei baze militare în Minorca.

Succesorii Ecaterinei s-au văzut la rândul lor tot un fel de cruciați întârziați, având pretenția de a stăpâni Ierusalimul și vechiul Constantinopol.

 

 

Primul Război al Crimeii, din 1853-1856

     Primul Război al Crimeii, din 1853-1856

Situația a degenerat până într-acolo încât disputa dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Catolică a Franței de a luă sub protecție Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a dus la declanșarea Războiului din Crimeea.

Înfrângerea rușilor din 1856 l-a convins pe țarul Alexandru al ÎI-lea să renunțe la pretenția de a domina Ierusalimul prin forța armelor, alegând în schimb diplomația ca cea mai convenabilă cale de a-și satisface ambițiile politice.

În Primul Război Mondial însă, invazia rușilor în nordul Persiei și partea otomană a Irakului era cât pe ce să le servească țarilor Bagdadul pe tavă.

În 1916, tratatul Sykes-Picot-Sazonov stabilea că, la sfârșitul conflictului, Rusia să ocupe Istanbulul, o bună parte din Turcia și Kurdistan, ca și o parte din orașul Ierusalim.

Noile posesiuni au fost pierdute însă, odată cu declanșarea revoluției bolșevice.

 

Despoții arabi, aliații Moscovei

 

Dezbrăcând de haina mitului religios povestea interesului rusesc pentru Orientul Mijlociu, bolșevicii sovietici și-au afirmat și ei intențiile de a avea un rol cât mai important în regiune.

Primul a fost Stalin cu încercările sale de a se implica în viața politică a Libiei și, ulterior, a Israelului.

Apoi, în războiul israelo-egiptean dintre 1967-1970, sovieticii și-au trimis aviația să sprijine trupele egiptene ale președintelui Nasser.

Din nefericire pentru planurile Moscovei, succesorul acestuia, Anwar Sadat, nu s-a arătat atât de încântat de prezența unor forțe militare străine în Egipt.

Nu a fost o mare problemă însă, Moscova găsind ușor aliați în cei trei tirani care aveau să domine viața politică a lumii arabe o vreme îndelungată: Muammar el-Gaddafi în Libia, Saddam Hussein în Irak și Hafez al-Assad în Siria.

Ultimul fusese antrenat chiar ca pilot de vânătoare la Moscova, ulterior manifestându-și recunoștința prin cedarea accesului navelor militare sovietice la portul Tartus, ultima redută a Rusiei în zona mediteraneană.

După prăbușirea URSS în 1991, Moscova nu a putut decât să asiste pasivă la căderea regimurilor Hussein și Gaddafi.

Acum, o retragerea a Statelor Unite din regiune nu ar face decât să satifaca ambițiile lui Putin, diminuând prestigiul Americii și proiectând Rusia că un arbitru indispensabil în lume.

O eventuală salvare lui Bashar al-Assad, fiul vechiului aliat Moscovei, ar avea rolul de Rusiei Iran Turcia, care odată rușii aveau un cuvânt de spus.

 

O nouă negociere pentru Crimeea

 

Nu este însă exclus ca Putin să recurgă la același schimb la care s-a învoit odată țarina Ecaterina cea Mare și să renunțe la zona de influență din Siria pentru a i se permite să păstreze Crimeea, fără a mai fi sancționat și izolat la nivel internațional.

într-un anume fel, lupta din Siria este una de supraviețuire politică a regimului Putin.

 

 

 

 

 Bashar al Assad si Putin 

 

 

Ajutorul dat dictatorului Assad nu este decât o luptă dusă de Putin împotriva rebeliunii.

Formula puterii în Rusia nu este atât de complexă pe cât s-ar crede și are chiar ceva din pactul pe care îl încheie despoții orientali cu supușii lor: autoritate fără limită în schimbul securității și prosperității și glorie obținute peste hotare.

Din acest ultim punct de vedere, întreg show-ul televizat al bombardamentelor rusești din Siria corespunde întru totul pretențiilor „țarului” Putin.

Moscovei îi lipsesc resursele de a înlocui puterea militară americană retrasă din această regiune, iar Siria se poate dovedi un adevărat ținut mlăștinos pentru trupele rusești.

Acasă însă, rușii simpli au pretenția că Moscova a avut întotdeauna un cuvânt de spus în Orientul Mijlociu, așa că noua cruciadă va continuă cu orice cost.

 

23/11/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Israelul,un nou eldorado energetic in Orientul Mijlociu

Baku-Tbilisi-Ceyhan, interzis Israelului
Baku-Tbilisi-Ceyhan, interzis Israelului

 

În bazinul libanez, care cuprinde estul regiunii Mediteranene (coastele Israelului, Siriei şi Libanului), a fost descoperită una din cele mai mari rezerve de gaz, a anuntat Serviciului Geologic American (USGS), citat de agentiile de presa internationale. Conform raportului USGS, rezervele bazinului de gaz sunt estimate la 3,43 trilioane de metri cubi, iar consumul mondial de gaz natural pentru anul 2008 era de 3,11 trilioane metri cubi. Majoritatea rezervelor sunt concentrate in apele teritoriale ale Israelului, mai relateaza sursa citata. În aceeaşi regiune au fost descoperite şi rezerve de petrol, estimate la 1,7 miliarde de barili, în comparaţie cu 31 de miliarde de barili consumaţi în 2008 la scară mondială. Datele preliminare ale CIA pentru statele lumii, reflectă faptul că, în 2008 Israel a extras şi consumat 1,19 miliarde de metri cubi de gaz.

Varianta caspica

Reamintim ca anterior, pentru a acoperi necesitatile energetice crescande ale Israelului, expertii au propus ca petrolul din binecunoscutul oleoduct Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) să fie transportat catre alte state asitiace si prin terminalele petroliere israeliene din porturile Ashkelon şi Eilat, sectorul terestru trans-Israel format din oleoductul Eilat-Ashkelon aflat în propietatea Eilat Ashkelon Pipeline Company (EAPC).
Conform surselor diplomatice israeliene, consultate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, Israel, Turcia, Georgia, Turkmenistan si Azerbaidjan au discutat posibilitatile tehnice si implicatiile politice privind extinderea sistemului de conducte din Turcia catre Israel, de unde petrolul si gazul sa ajunga la terminalele de la Ashkelon si Eylat, la Marea Rosie. De acolo, hidrocarburile pot fi transportate pe calea marii in tarile Asiei prin Oceanul Indian, inclusiv catre marii consumatori: China, Japonia, Singapore, Coreea de Sud, India, Australia, etc. Posibilitatea tranzitarii teritoriului turc de catre petrol destinat Israelului pare tot mai indepartata, pe fondul deteriorarii fara precedent a relatiilor bilaterale dintre Ankara si Tel-Aviv.

Ofensiva turca

Totodata, multe investitii straine si private sunt destinate, in Turcia, sporirii capacitatilor domestice de prelucrare a petrolului. Potrivit programelor guvernamentale aflate deja in proces de implementare, in umatorii ani Ankara intentioneaza sa dubleze posibilitatile sale din acest domeniu, ridicand puterea combinatelor sale petroliere concentrate cu precadere in porturile la Marea Mediterana, pana la doua milioane de barili pe zi. Surse guvernamentale de la Ankara, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS, au mai afirmat ca daca respectivele programe vor deveni realitate, Ceyhan va fi unul dintre centrele-cheie ale pietei internationale a petrolului, asigurand, potrivit diferitelor calcule, aproape 5,5% din transportul mondial de petrol. Iar daca oleoductele existente se vor adauga la toate celelalte proiecte avute in vedere, in 2014, teritoriul Turciei va fi traversat de 8,7% dintre fluxurile petroliere ale planetei.

 13 Aprilie 2010

 Autor:Isac Mihai

 Sursa:Karadeniz press-Agentia de presa a Marii Negre

19/04/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CE MANANCA LIBANEZII ?


Sandwiche


Samak


The onions are the best – Fine dining, five star restaurants can’t beat it


Shish Kabob


Maamoul – desserts for special occasions


More Mezza

27/02/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: