CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

Publicitate

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SIMBOLURILE MALEFICE COMUNISTE. VIDEO

Marii teoreticieni ai comunismului : Marx, Engels, Lenin, Stalin, Mao

De-a lungul timpului, comuniștii au adoptat diverse simboluri, care și-au pus amprenta pe lume prin documente, imagini, steaguri, etc.

Patru rămân însă cele mai reprezentative simboluri ce nu au fost  uitate nici până în ziua de azi.

 

Svastica, deși a fost folosită îndeosebi de naziști, a fost  totusi unul  dintre primele simboluri pe care comuniștii le-au adoptat.

Încă se mai găsesc documente pe internet, prin cărți sau  documente comuniste, in care vedem  svastici  roșii sau înconjurate  de diverse obiecte decorative de culoare roșie.

 


    

Steagul Roșu este un simbol cunoscut tuturor, un simbol folosit și în campaniile de propaganda ale partidelor comuniste .

O simbolistică anume nu are, dar este folosit de toate partidele comuniste și a fost folosit ca  drapel  de stat al URSS .

Pe  steagurile rosii comuniste  sunt plasate  simboluri  sau diverse texte.

În istorie, steagul roșu a fost folosit prima dată de către slavi și reprezenta un semn de sfidare si indemn la curaj in lupta.

Popularitatea steagului roșu nu a fost totusi prea mare până  la aparitia pe șcena istoriei a revoluției franceze.

Steaua Roșie sau Pentagrama, a fost simbolul  Armate Roșii, dar  a fost folosită pentru prima dată de către Marx și Engles si poate avea diverse înțelesuri, în funcție de interpretare.

Pentagonul din centru are pe fiecare latură câte un triungi isoscel, numărul 5 ieșind în evidență. Acesta s-a interpretat fie ca cele 5 degete ale muncitorului, fie ca cele 5 continente (pretențiile expansioniste ale comunismului).

Din alt punct de vedere, pentagrama roșie înconjurată de un cerc este un simbol bine cunoscut al satanismului.

Cercul lipsește din jurul stelei, dar a fost de multe ori înlocuit cu alte obiecte ce aminteau o formă circulară (ramuri de măslin, etc).  

Secera și ciocanul.

Este probabil cel mai cunoscut și cel mai de temut simbol al comunismului, pe care orice țăran  sau muncitor îl știe.

Pe de-o parte, acestea reprezintă simboluri pentru proletariat și țărănime, numai ca, privind din perspectiva simbolurilor satanice, secera este o cruce cu o coadă arcuită (simbolism pentru distrugerea și abolirea credinței în Dumnezeu), iar ciocanul este un simbol al antidemocrației, totalitarismului, al dezbinării  societății.

Oare nu se potrivește mai bine a doua interpretare, având în vedere ce a făcut comunismul din societatile umane  normale, oriunde s-a instaurat ?

20/04/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ora de pe urmă a comunismului.

Cinici şi plini de importanţă, comuniştii şi cripto-comuniştii şi-au asumat de-a lungul anilor, până la 1990 şi după, toate beneficiile şi favorurile guvernărilor la care au fost parte. Vor fi ei gata să-şi asume, cu acelaşi tupeu, şi responsabilitatea pentru crimele acestor guvernări?

Nazismul a fost condamnat pe plan internaţional la un an de la încheierea războiului, prin procesul de la Nurnberg. Un proces al comunismului întârzie şi după 20 de ani de la căderea imperiului comunist. Chiar dacă regimurile au căzut, slujitorii lor mai rămân şi azi în poziţie «smirno» (drepţi). Şi pretind să se revanşeze. Decizia preşedintelui ad-interim M. Ghimpu privind crearea comisiei de cercetare a comunismului în Moldova a fost imediat luată în furci. De comunişti, dar şi de sosiile lor. Acuzaţii, în loc de pocăinţă. Voronin, personal, a calificat decizia drept «prostie a lui Ghimpu», în timp ce «presa de campanie» insistă să acrediteze ideea unui «act de răzbunare».

CIOCANUL

    Afis anticomunist conceput de parintele  ieromonah Savatie din Basarabia 

 

Ce zice Europa?

Tentativa de condamnare a comunismului, alături de nazism, a fost scoasă pentru prima dată în careu, la nivel internaţional, în şedinţa APCE din 25 ianuarie 2006. Evenimentul este legat de numele parlamentarului suedez, Goran Lindblad, raportor în CE din partea Partidului Popular European, care avansa un proiect de Rezoluţie şi de Recomandare privind (atenţie) «necesitatea condamnării internaţionale a crimelor comise de regimurile comuniste totalitare». Recomandarea nu a întrunit numărul necesar de voturi. În schimb, CE a reuşit adoptarea Rezoluţiei, care, deşi nu a avut decât nişte efecte simbolice, oricum a contat. «Lăsaţi-mă să dorm până mâine şi voi continua lupta împotriva comunismului», această declaraţie-drapel a lui Lindblad, făcută pe final, lăsa să se înţeleagă că ideea de Nouă Europă şi cea de comunism sunt incompatibile. La sfârşitul aceluiaşi an, preşedintele Băsescu aprinde Parlamentul de la Bucureşti cu declaraţia sa de condamnare a comunismului, după care vine Declaraţia de la Praga, din 3 iunie 2008, urmată, pe 2 aprilie 2009, de Rezoluţia Parlamentului European şi, pe 3 iulie, acelaşi an, de Declaraţia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a OSCE, care reuşeşte să treacă sub aceeaşi incidenţă morală şi juridică regimurile nazist şi stalinist. În plus, Declaraţia de la Vilnius subscrie ideii Parlamentului European de comemorare a jertvelor tuturor regimurilor totalitare din Europa pe 23 august, ziua semnării obscurului pact nazisto-comunist, «Ribbentrop-Molotov».                                                                      

   INTEPENIT
 Afis anticmunist conceput de parintele ieromonah Savatie  din

Basarabia.Preluat de pe  Savatie blog                                                                                                                

  

Kremlinul şi regimurile ex-sovietice controlate de el s-au opus în toţi aceşti ani procesului de condamnare a comunismului, chiar dacă en-face comuniştii nu mai sunt, după Gorbaciov, la guvernare în Rusia.

Nici «prostii», nici «răzbunare»

Declaraţia de la Vilnius a făcut mari furii la Moscova, trenul, însă, plecase. Raţiunile Europei Noi depăşiseră ambiţiile vechii Europe. Silit de împrejurări, preşedintele Medvedev iese public, în noiembrie, acelaşi an, cu o declaraţie de condamnare a crimelor regimului stalinist (nu comunist), dar o face, ce-i drept, selectiv şi prin asta mujiceşte, remarcând crimele regimului doar în raport cu Rusia. Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate: pe 19 decembrie, Parlamentul ucrainean acuză stalinismul de provocarea foametei din anii 1932-1933 în Ucraina, iar la mai puţin de o lună, Chişinăul adoptă, prin decret prezidenţial, crearea unei Comisii de cercetare a comunismului, care, în mod logic, ar urma să dea note, deşi Comisia nu exclude că există şi aşa destule cercetări care fac dovada unor guvernări criminale în Basarabia şi Transnistria. Şi până la 1940, şi după 1940 şi chiar după 1990.

Ceea ce s-ar cere remarcat, în mod cert, e că apariţia Comisiei nu e nici «prostie», aşa după cum cred unii, nici «abuz de putere», după cum pretind alţii.

La o lecturare, fie şi superficială, a documentelor, aprobate la nivel european, găsim recomandări expres făcute statelor membre să «continuie cercetarea ştiinţifică şi cultivarea conştiinţei publice asupra totalitarismelor şi a moştenirii acestora» şi «să condamne orice încercare de a înfrumuseţa, nega sau restaura crimele… săvârşite de comunism şi în numele comunismului». Mai trebuiesc şi alte argumente?

Până aici totul e ok, să vedem ce va urma. Şi dacă va urma ceva şi lucrurile nu se vor opri doar la faza de condamnare simbolică a regimurilor comuniste din Moldova, fie până la 1990, fie după. Inclusiv, după 2009. Pentru că plecarea lui Voronin din funcţie sau evadarea lui Ţurca şi Stepaniuc din PCRM încă nu înseamnă căderea comunismului.

 

7 Aprile punea începutul acestei căderi, iar decretul prezidenţial al lui Mihai Ghimpu trebuie să încheie acest proces. Comuniştii trebuie să-şi asume nu doar regaliile trecutului lor, ci şi sângele, lacrimile şi of-urile acestui trecut. Va fi, nu va fi? Vorbim în numărul următor.

Petru Grozavu-Ziarul de Garda
Chisinau
CRIMA

27/01/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: