Comuniștii – o banda de trădători, huligani și asasini

Legitimitatea regimului comunist din România

Regimul din România a fost caracterizat ca neligitim pentru intervalul 1945-1989. Punctul de pornire: “alegerile” din 19 noiembrie 1946, când “rezultatele oficiale” au fost în concordanță cu procentul de maximum 90% anuntat, cu luni de zila înainte, de lideri ai Partidului Comunist Român.

Voința alegătorilor a fost atunci complet dată la o parte. Celelalte “alegeri” au asigurat guvernului democrat popular/socialist procente între 98 și 99%.

Să ne reamintim cum au privit celelalte state regimul de la București, din perspectiva dreptului și relațiilor internaționale. Etapele sunt următoarele:

Guvernul impus la 6 martie 1945 de către Andrei Ianuarevici Visinski a fost oficial recunoscut de Londra și Washington în februarie 1946, după ce în componența sa au fost incluși, fără atribuții anume, câte un reprezentant al partidelor tradiționale, Național Țărănesc (Iuliu Maniu) și Național Liberal (Constantin I. C. Bratianu).

După “alegerile” din noiembrie 1946, executivul remaniat a fost implicit recunoscut de Cei Trei mari (U.R.S.S., S.U.A. și Anglia) și de puterile asociate, prin semnarea tratatului de pace cu România, la Paris, în februarie 1947.

În toamna anului 1947, când Partidul Național Țărănesc fusese dizolvat, iar liderii săi condamnați la ani îndelungați de închisoare (ceea ce pentru unii dintre ei a însemnat moartea), statele din Vest aveau relații diplomatice stabile cu regimul de la București.

În decembrie 1955, dupa anii celei mai aprige represiuni din istoria modernă și contemporană a țării, România a fost admisă în Organizația Națiunilor Unite.

Încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului – extinsă la sute de mii de persoane – nu a constituit o piedică pentru primirea Republicii Populare Române în O.N.U.

După circa 7-8 ani, efectele pozitive ale acestei admiteri s-au arătat totuși prin grațierea de executare a restului pedepsei a 14.056 deținuți politici.

În anii ‘60, ‘70, ‘80, regimul democrat popular/socialist a stabilit noi relații diplomatice cu zeci și zeci de state de pe toate continentele; a încheiat zeci și zeci de convenții și tratate bilaterale; a aderat la convenții internaționale; a participat activ la lucrările O.N.U. și a altor organisme; a primit și a efectuat repetate vizite la cel mai înalt nivel.

Pentru comunitatea internațională, regimul de la București a fost legal, legitim, până în decembrie 1989.

Cum stăm? Legitim sau neligitim?

Regimul s-a instaurat prin forță și opresiune. A căpătat legitimitate prin recunoaștere internațională.

Dupa care, cetățenii țării au pus în aplicare programul impus de partid. (Dinu Giurescu – Revista Clipa).

„O parte din muncitori au fost scoși din producție; bine plătiți și constituiți în echipe de șoc, ei cutreierau satele noaptea în jeepuri provenite din ajutorul dat Rusiei pentru <<eliberarea Europei>>. 
În același timp se urmărea formarea unei miliții populare cu un efectiv de 100.000 de comuniști.

Muncitorii scoși din fabrici erau antrenați de instructori sovietici sub acoperirea pompoasei denumiri de <<apărare patriotică>> și formau o rețea ce acoperea întreaga țară.
Starea haotică în care fusese adusă țara este relatată de primul ministru de atunci, general de armată Nicolae Rădescu:

<<Timp de trei luni cât a durat guvernarea mea, trupele sovietice s-au dedat la jafuri și omorârea oamenilor la întîmplare.

În fiecare zi eram obișnuit să primesc rapoarte asupra furturilor și asasinatelor săvârșite timp de 24 de ore.

Nici un membru sovietic al Comisiei Aliate de control, nici reprezentanții diplomatici sovietici n-au luat în considerare numeroasele mele plîngeri; în loc să se ia măsuri pentru a pune capăt terorii exercitate de trupele rusești, aceleași autorități sovietice pretindeau că Ministerul de Interne să ordone executarea oricărui român care ar încerca să se apere în cazul în care ar fi atacat de soldați ruși>>.

Paralel cu această teroare, membrii comuniști organizau, sub privirile binevoitoare ale autorităților sovietice, bande de huligani pe care ei înșiși le conduceau în atacurile împotriva autorităților…

Trupele sovietice împiedicau armata română și poliția să impună respectarea legii.

La Constanța au fost instalate mitraliere în jurul cazarmei și comandantul sovietic de acolo a dat ordin ca armata și forțele de poliție să fie consemnate, pentru a nu împiedica pe comuniști să ocupe prefectura.
Comuniștii au început să pună mâna pe sindicate și să le transforme în masă de manevră în vederea instaurării dictaturii.
Pentru a exemplifica crearea acestei stări de anarhie, amintesc de situația de la Întreprinderea Creditul Carbonifer din Comănești, care a dat un mare număr de huligani angajați de partidul comunist în vederea dezorganizării societății și semănării groazei în lumea cinstită.
Înarmate cu săculețe de 40-50 de cm de lungime și cu un diametru de 5 cm, confecționate din pînză tare și pline cu nisip, echipele formate din 3-4 huligani – <<muncitori>>, intrau noaptea în casele oamenilor și începeau să îi bată cu aceste <<arme>>, înlocuitoarele bastoanelor de cauciuc.

Era o metodă de a nu lăsa urme, dar leziunile interne erau mult mai grave.

Cate 4-5 echipe de acest fel terorizau peste noapte un întreg cartier.
Dezlănțuirea instinctelor animalice ale noilor membri ai partidului comunist se îndrepta mai ales asupra membrilor și simpatizanților partidelor de opoziție.

Răzbunările sau denunțurile duceau la schingiuirea adversarilor personali ai regimului.

Împotriva acestor derbedei, ajutați de multe ori și de ostași sovietici, oamenii au reacționat și mulți au fost sancționați.

Acești huligani au devenit cadrele Siguranței Statului după 6 martie 1945, care a luat ulterior numele de Securitate și în această calitate oficială au săvîrșit fărădelegi ce nu se pot uita.
Văile Oituzului, Cașinului, Aslăului sau Taslaului gemeau de durere.
Cele petrecute acolo, ca dealtfel pe tot cuprinsul țării, va genera mișcarea de rezistență.

Veți vedea că peste tot se vor găsi elemente hotărîte să riposteze și să-i pedepsească pe cei vânduți rușilor. Gemetele poporului român nu au fost însă auzite în lumea liberă.

  

 

*Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României 1946-1958, p. 8-10, Editura „Gândirea Românească”, 1993

* foaienationala.ro

Publicitate

Succesiunea la tronul Romaniei dupa principiul preferintei pentru primogenitura de sex masculin

 

 

Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana

 

Succesiunea după principiul preferinţei pentru primogenitura de sex masculin

Pe data de 10 iunie 1948, la scurtă vreme după abdicarea la care a fost silit de guvernul marionetă instaurat de sovietici, Regele Mihai se căsătorea la Atena [6] cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma. Ei au avut cinci copii, toate fete, un fapt care le descalifica de la succesiunea la tronul României, potrivit Constituţiei de la 29 martie 1923.

Luând în considerare acest aspect, ca şi aparenta lipsă de interes la succesiunea dinastică a restului familiei de Hohenzollern-Sigmaringen [15], pe data de 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată [16], Regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale [15], în care se arată: „Coroana României va trece de la Şeful Casei Regale la primul născut bărbat, şi, în lipsa unui bărbat, la prima născută femeie.“ (Anexa I.C). Normele Fundamentale consfinţesc astfel ordinea de succesiune cunoscută în dreptul constituţional monarhic drept succesiunea după principiul preferinţei pentru primogenitura de sex masculin. Ea constă în încoronarea unei femei atunci cănd nu are nici un frate în viaţă şi când fraţii morţi nu au nici un moştenitor legitim. Ea este în vigoare în Spania, Regatul Unit, Monaco şi Tailanda, şi a fost în vigoare în Portugalia. Formularea ei în Constituţia spaniolă [17] în vigoare este următoarea:

„ Coroana Spaniei va fi moştenită de urmaşii lui Juan Carlos de Bourbon, moştenitorul legitim al dinastiei istorice. Ordinea de succesiune la tron va fi cea obişnuită: cei mai apropiaţi vor avea prioritate faţă de cei mai îndepărtaţi; în cadrul aceluiaşi grad de rudenie, bărbaţii vor avea prioritate faţă de femei; iar în cadrul aceluiaşi sex, cei mai în vârstă vor avea prioritate faţă de cei mai tineri. ”

—Constituţia spaniolă, Art. 157.1

Acest act a fost considerat de unii editorialişti ca fiind nedemocratic [18] având pe durata formei de guvernământ republicane şi în absenţa aprobării Parlamentului o însemnătate eminamente simbolică [19] [20], prin comparaţie cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să o înlocuiască. Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea română şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice de succesiune, pentru a permite şi femeilor să domnească, în acord cu legile Uniunii Europene, în special Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu noile valori ale societăţii româneşti. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează, însă, dreptul unei persoane de a domni ca monarh al vreunei ţări, deşi garantează drepturi egale femeilor şi bărbaţilor. Mai mult, credinţa ortodoxă, după care, conform Introducerii la noul Statut [15], Regele Mihai pretinde că se ghidează în toate deciziile sale, interzice femeilor să domnească în calitate de monarhi [1].

Conform principiului preferinţei pentru primogenitura de sex masculin din noul Statut, ordinea de succesiune la tronul României este următoarea:

1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949)
2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1950)
3. ASR Principele Nicolae al României (n. 1985)
4. Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei) (n. 1989)
5. ASR Principesa Irina a României (a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1953)
6. Michael de Roumanie Kreuger (fiul Irinei) (n. 1985)
7. Angelica de Roumanie Kreuger (fiica Irinei) (n. 1986)
8. ASR Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1957)
9. Elisabeta Maria Biarneix de Laufenburg (fiica Sofiei) (n. 1999)
10. ASR Principesa Maria a României (a cincea fiică Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1964).

Deoarece noul Statut prevede în mod explicit că dinaşti sunt doar descendenţii surorilor viitorului Şef al Casei Regale, Principesa Margareta, excluzând în mod expres, spre deosebire de Constituţia din 1923, orice alţi dinaşti din alte case regale sau princiare străine drept potenţiali succesori în cazul extincţiei actualei Case Regale, problema succesiunii în această situaţie rămâne nedecisă prin Statut.

 

Pop Luminita Mihaela-Facebook