CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIRON COSTIN – „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”

 

 

Miron Costin, cronicar al Moldovei  (1633 – 1691)

 

 

Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII. Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633.

Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze în Polonia, salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor.

Aici ei au obţinut cetăţenia (indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză.

În timpul aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină.

Se întoarce în patrie abia la începutul anilor ’50, unde în scurtă vreme urcă virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 pînă la sfîrşitul anului 1683, cînd se retrage din activitatea de stat.

Îndeplinind multe funcţii pe lîngă domnii moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa.

În 1683, după înfrîngerea oastei otomane, M. Costin, ca participant la asediul Vienei  (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punîndu-i la dispoziţie unul din castelele sale de lîngă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea, M. Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir,  care printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.

M. Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească.

Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării Moldovei de la  Aron Voda încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseţă …dni“.

Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite “zaciale“, şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu şi înmormîntarea sa.

Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rînd istoric, căutînd să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară.

La elaborarea cronicii sale cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi: L. Topeltin, “Despre originea şi căderea transilvănenilor“, P. Piaseţki “Cronica celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)“, A. Guagnini, “Descrierea Sarmaţiei europene” etc. Î

ncepînd cu evenimentele din 1633, M. Costin apelează frecvent la amintirile şi impresiile proprii, letopiseţul căpătînd într-o măsură oarecare un aspect de memorii, mai cu seamă cînd este vorba de domniile lui  Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan.

O altă operă costiniană este “Cronica Moldovei şi a Munteniei“, scrisă în 1677.

În cîteva mici capitole autorul descrie cuceririle romane în Dacia, precum şi un şir de vestigii ale culturii materiale ce atestă dominaţia romană în Bazinul carpato-dunărean; prezintă date convingătoare cu privire la originea latino-romanică a limbii materne, se opreşte succint la legenda despre Dragoş, la credinţele şi superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, rîurile şi oraşele Ţării Moldovei.

În timpul prizonieratului în Polonia, M. Costin scrie “Poiema polonă” în versuri (limba poloneză), în care proslăveşte originea romană a poporului său, deplînge soarta grea a contemporanilor săi sub dominaţie turcilor, exprimîndu-şi încrederea că vor fi în stare să izbîndească în lupta pentru libertate cu ajutorul regelui polon.

În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“.

Opera contstă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc.

Scopul urmărit de autor constă în a artăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină.

Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice.

Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său. Miron Costin a dezvoltat această concepţie în primul rînd în cunoscuta sa operă “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“, scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi două lucrări mai mici de limbă poloneză: “Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei” şi “Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească“.

Subiectul acestor din urmă două luări este acelaşi ca şi în lucrarea “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“. Autorul încearcă să-i edifice pe vecinii noştri din partea de nord, polonezii, asupra originii moldovenilor şi a tuturor românilor, indiferent de ţara în care locuiesc.

Scopul principal pe care l-a urmărit Miron Costin în aceste lucrări, dar mai cu seamă în lucrarea monografică “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“, era acela de a combate basna interpolatorului Cronicii lui Grigore Ureche, Simion Dascălul, şi de a arăta originea moldovenilor şi tuturor românilor din coloniştii aduşi de împăratul Traian în străvechea Dacie.

După cum demonstrează cu diverse argumente ştiinţifice Miron Costin, chiar numele arată pe descendenţii românilor de astăzi, adică contemporani cu el; ei “nu şi-au schimbat numele său, ce tot Romanus, apoi cu vremea şi după îndelungate veacuri, români pînă azi îşi zic“.

Acest scop este foarte clar formulat chiar în Predislovie:

Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenescu şi muntenescu, şi cîţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume şi români şi pînă astăzi, de unde şuntşi de ce seminţie, de cînd şi cum au descălecat aceste părţi de pămîntu…

Pentru a ilustra cu cît mai multă convingere concepţia şi viziunea lui Miron Costin referitor la aceată problemă, aducem cîteva dintre cele mai reprezentative fragmente din lucrarea “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” –

Şi aşa neamul acesta de carele scriem, al ţărilor acestora (enumărate şi caracterizate de Miron Constin mai sus:

Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românilor din Ardeal” – A.E.), numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adică râmlean, de la Roma.. tot acest nume au ţinut şi ţin pînă astădzi..“.

Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobînditescu şi alte numere, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, rară nu întrebăm: “ştii moldoveneşte?”, ce “ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” reprezintă un adevărat simbol al conştiinţei latine şi al mîndriei originii romane de neam a poporului nostru.

Spiritul şi ideile din această operă au fost dezvoltate, căpătînd dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir    şi prin intemediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX.

Miron Costin este considerat în acelaşi timp drept unul din întemeietorii poeziei româneşti din Moldova. Lui îi aparţin asemenea opere poetice ca “Viaţa lumii“, “Stihuri de descălecatul Ţării Moldovei“, etc.

Miron Costin prin întreaga sa operă a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii, şi literaturii româneşti.

 

”De neamul moldovénilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor. Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul ţărâi cel dintăi şi a neamului moldovenescŭ” de Miron Costin

”Aşa toate neamurile suptŭ multe numere toate suntŭ. Ungurii: huni, maghiari, ugrii, iară sasii: dachii, saţii, goţii, masaghetii.

Şi acéstea nu toate numerile, numai unile dintr-însile ţi le-am însemnatŭ, pentru înţelesul numerilor mai lesne neamului şi acestor ţări, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti şi românilor din Ardeal.

Aşa şi neamul acésta, de carele scriem, al ţărâlor acestora, numele vechiŭ şi mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma.

Acest nume de la discălicatul lor de Traian, şi cât au trăit pănă la pustiirea lor di pre acéste locuri şi cât au trăitŭ în munţi, în Maramoroş şi pe Olt, tot acest nume au ţinut şi ţin pănă astăzi şi încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei şi acum zic şi scriu ţara sa rumânească, ca şi românii cei din Ardeal.

Iară streinii şi ţările împrejur le-au pus acestŭ nume vlah, de pe vloh, cum s-au mai poménit, valios, valascos, olah, voloşin, tot de la streini suntŭ puse acéste numere, de pre Italiia, cărora zic vloh.

Apoi mai târziu, turcii, de pre numere domnului carile au închinat ţara întăi la turci, ne zic bogdani, munténilor cara-vlah, grecii bogdano-vlah, munténilor vlahos.

Că acestŭ nume, moldovan, ieste de pre apa Moldovei, după al doilea discălicatul aceştii ţări de Dragoşu-vodă.

Şi munténilor, ori de pe munte, muntean, ori de pe Olt, olteani, că léşii aşa le zic, molteani.

Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească.

Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută.
Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.

Şi acestŭ nume vlah de la turci şi de la greci ieste, de la némţi vallios, de la franţoji valahos, de la léşi voloşin, de la moscali şi de la rusi tot aşa voloşin şi de la unguri olah; acesta nume tot de pe vloh ieste şi vloh ieste italiianŭ, din care ţări a vlohului, adecă a Italiei, au pornitŭ Traian, împăratul Râmului, fără număr mulţime de norod şi i-au aşezatŭ în aceste ţări a Dachiei cei vechi.

Să fie acest nume vlah de pre Fleac hatmanul Râmului, precum scriu unii, basne suntŭ.

”Rămâne aici rândul a arăta de graiul şi slovele, de unde ieste izvorât, acestor ţări de care pomenim.

Precum dar s-au arătat de-plin neamul acestor ţări aşedzate pe aceste locuri de râmleni, aşè şi graiul totŭ de la râmleni izvorât, cu ciilalţi historici mărturiséşte şi Topeltin, care aşè dzice: Am dovedit mai sus a fi Italiia pricina descălicării valahilor, aşè şi aicè aceiiaş laudă mărturisim, că limba lor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sârbască, rusască, dăţască, horvăţască slovenească procâi.  graiul de casă a ardelenilor mai mult are în sine însămnarea graiului românescŭ şi lătinescŭ, decât a graiului de acmu a italiianilor.”

 

Cititi si:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/17/romani-sau%e2%80%a6moldovenivlahivalahivolohi-video-asa-i-romanul-2/

 

 

Sursa: Istoria md.

 

04/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

AROMÂNII DIN BALCANI ÎN SECOLUL AL XX-LEA:INTRE ASIMILARE SI CONSERVAREA IDENTITATII DE NEAM. VIDEO.

 

 

Împrejurări istorice complexe a căror particularităţi mai rămân a fi desluşite, au făcut ca odată cu etnogeneza românească din spaţiul circumcarpatic, să apară şi să supravieţuiască grupuri compacte şi numeroase de români în întreaga Peninsulă Balcanică. Arealul de locuire al acestora se întinde de la Dunăre până în Grecia continentală, Marea Egee, Marea Adriatică şi Istria. Secole de-a rândul românii din Peninsula Balcanică şi-au păstrat trăsăturile fundamentale, limba, tradiţiile, ideea originii şi a unităţii entice.
La începutul secolului al XX-lea, aromânii reprezentau ultima mare populaţie de latinofoni nesedentari din sud-estul european, una din societăţile premecaniste care, locuind într-o regiune de profunde tulburări politice şi bulversări etnice, au suportat influenţe culturale şi etnice ireversibile.
Modul de viaţă tradiţional al aromânilor a făcut ca aceştia să supravieţuiască constituirii statelor medievale şi moderne balcanice, politicilor de asimilare impuse în special în ultimul secol, fără a avea posibilitatea să se sustragă influenţelor de adaptare la o situaţie nouă din epoca „de industrializare” cvasitotală pe care le-au suportat societăţile occidentale.
Locuitorii de origine romanică din sudul Dunării, cunoscuţi în timp drept aromâni, macedo-români, vlahi transbalcanici, fărşeroţi, români epiroţi, români sudici, au constituit un element deosebit de important din punct de vedere etno-social, dar mai ales din punct de vedere cultural, în peisajul multiaspectual al Balcanilor. În dependeţă de arealul de locuire aceştia poartă nume foarte diferite : gramustenii şi pindenii (locuitori din munţii Pind, Grecia) sunt porecliţi kutsoblaxoi (cuţovlahi).

 Fărşeroţii sunt adesea denumiţi arvanitoblaxoi sau vlahi albanezi. Grămustenii sunt concentraţi mai ales în nordul şi centrul Macedoniei greceşti, în timp ce pindenii locuiesc în sate din Munţii Pindului din Macedonia de sud-vest, în Epirul de nord, respectiv în vestul Tesaliei.
În anii 80 ai secolului al XX-lea istoricii şi etnografii din vest au reacţionat la semnalele de alarmă care străbăteau din mediul aromânilor balcanici şi au studiat, cu un interes deosebit, comunităţile conservate la anumite etape ale istoriei, ce locuiau în spaţiului Carpato-Balcanic.

 De rând cu huţulii şi rusinii din Carpaţi, aceştia au fost supuşi în perioada de după cea de-a doua conflagraţie mondială unui dur proces de asimilare, fiind excluşi, ca entitate separată, din chestionarele recensămintelor populaţiei efectuate în anii 70-80 ai secolului al XX-lea.
Pentru a înţelege mai clar complexitatea problemei vom efectua, în cele ce urmează, o succintă analiză a situaţiei aromânilor din anumite regiuni ale Balcanilor.
Cercetările istorice şi etnografice au demonstrat că una din trăsăturile de bază a modului de viaţă a aromânilor este practicarea păstoritului. Pornind de aici, toata structura vieţii sociale, politice, culturale şi religioasă a fost o consecinţă logică şi constantă a unei societăţi antrenată în păstoritul transhumant.
În Grecia, de exemplu, trei generaţii care se succed una alteia, fiecare posedă un evantai lingvistic diferit. Cei care au fost alfabetizaţi înaintea celui de-al doilea război mondial, sunt cel puţin trilingvi: aromâna ca limbă maternă vorbită, greaca şi româna ca limbi scrise. A doua generaţie, şcolarizată dupa război, a studiat doar în greacă după închiderea şcolilor şi a bisericilor româneşti. Această, a două generaţie, a fost şi mai este bilingvă: aromâna e limba vorbită iar greaca cea scrisă. A treia generaţie începe să aibă din ce în ce mai mult cunoştinţe pasive despre aromână, limitate numai prin înţelegerea ei.
In Grecia pot fi recunoscuţi drept băştinaşi doar cei ce descind din vechii eleni. In acest context, aromânii au un statut particular: ei sunt consideraţi drept “greci vorbitori de limbă neolatină”.

Pe de altă parte ei nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională ci, drept o parte din aşa-numiţii Elleniki ethniki koinonia (comunitatea neamului elenic).
Cea mai mare parte a aromânilor din Albania, în jur de 80.000 de persoane, potrivit datelor din 1917, deci vechi de aproape o sută de ani, aparţin ramurii fărşeroţilor şi sunt concentraţi în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei. Astăzi numărul lor este consemnat între 300.000 şi 500.000. Din aceşti aromâni, mulţi practicau încă în anii 1950-60 transhumanţa, fără să aibă domiciliu stabil, aşa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren.

Se pare că aceştia nu sunt fărşeroţi propriu-zişi, ci saracaciani care au reuşit să evite procesul de grecizare refugiindu-se şi stabilindu-se, în diferite perioade istorice, în spaţiul albanez . Politica de sprijinire de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, acordată de guvernul de la Bucureşti instituţiilor de învăţământ şi stabilimentelor bisericeşti pentru aromâni pare să fie revigorată în ultimii ani.

Mai recent Atena a început să confrunte concurenţă din partea României. In Albania, pe lângă susţinerea şcolii şi grădiniţei de la Divjaka, unde învaţă româna şi aromâna peste 60 de copii, s-au alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromână “Schimbarea la Faţă” din Korcea, patronată de Patriarhia română unde activează preotul-paroh aromân fărşerot Dumitrache Veriga .
In Republica Macedonia, aromânii aparţin mai ales ramurii grămustenilor şi sunt concentraţi în regiunea Stip-Kocani respectiv Ovce Polje. La mică distanţă de Bitola, la o altitudine de 950 de metri, se află două aşezări tradiţionale aromâne, unde au existat şcoli româneşti şi puternice nuclee filoromâne încă din anii 1880.

 Un caz aparte îl reprezintă satele Beala de Sus şi Beala de Jos, situate tot la mare altitudine, lângă graniţa cu Albania şi care sunt locuite de fărşeroţi, parţial în comun cu albanezi ghegi.
Deşi nu sunt foarte numeroşi (în jur de 20.000) în Republica Macedonia, guvernul încearcă să diminueze şi mai mult acest număr, aşa că cifra oficială este de numai 8.467. Totuşi aici aromanii par să aibă o situaţie mai bună decât în alte ţări, fiind reprezentaţi şi în parlamentul macedonean; având dreptul să-şi păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală, precum şi dreptul la învăţământ în limba maternă.

Probabil aceasta se datorează faptului că aromânii sunt printre puţinele naţionalităţi conlocuitoare care susţin Republica Macedoneană.
Aromânii erau concentraţi până de curând în regiunea Pirin sau Macedonia Pirinului, în jurul localităţii Giumaia sau Dzumaia de munte, astăzi parte a oraşului redenumit Blagoevgrad, care, până în 1913, s-a aflat sub administraţie otomană directă.

 După această dată Giumaia a intrat în componenţa statului bulgar, iar aromânii grămusteni de aici (supranumiţi ‘cipani’) au fost supuşi unei campanii dure de bulgarizare.
Divizaţi în diferite ramuri şi subramuri, cu diferite nume, care desemnează de fapt una şi aceeaşi etnie, in Bulgaria aromânii sunt atestaţi, astăzi, doar izolat, în aria muntoasă din sud-vest. Recensământul bulgar din 1910 dădea în total o cifră de 79.428 de persoane, în 1926- 69.000, pentru ca în 1965 să fie menţionaţi doar aproximativ 6000 de aromâni.

Cercetătorii fenomenului consideră că aceasta cifră nu are bază reală, istoricii bulgari vorbind de cel puţin 250.00 de aromâni. Autorităţile bulgare au încercat şi mai încearcă în continuare să dilueze numărul  româno-vlahilor din această ţară.

 

 

 

Pentru Serbia, statistica din perioada interbelică înregistra un număr de 231.068 de români în 1925. în 1981 erau atestaţi 86.742. Actualmente numărul aromânilor din Serbia este estimat la aproximativ 15.000.
Realizând un scurt istoric al evoluţiei comunităţilor aromâneşti din Peninsula Balcanică vom putea distinge trei etape distincte în procesul complex de aculturaţie la care au fost supuşi:
1. căderea Imperiului Otoman – al doilea război mondial
2. al doilea război mondial – anii 80 ai secolului XX
3. Anii 80 ai secolului XX – prezent
Perioada anterioară celui de-al doilea război mondial a cunoscut evenimente importante. Mai întâi o sedentarizare progresivă, determinată de apariţia statelor balcanice de după căderea Imperiului Otoman.

 Apariţia  frontierelor  politice a împiedicat, sau cel puţin a restrâns, prin impunerea de vămi de trecere şi taxe vamale de frontieră, posibilitatea unor deplasări impuse de transhumanţă. Macedonia de exemplu s-a transformat într-un spaţiu restrâns pentru păstori, care scădea pe măsură ce viteza transporturilor creştea prin introducerea mijloacelor de comunicare mai rapide.
După anul 1945, când această parte a Europei a fost încadrată în spaţiul socialist şi în perioada comunistă, peste soarta comunităţii româneşti din peninsulă s-a aşternut o tăcere adâncă însoţită de un dezinteres total.

La acestea s-a adăugat şi poziţia statului grec, care a negat în totalitate existenţa pe teritoriului ei a altor etnii în afara celei greceşti. Această politică continuă să fie promovată şi la momentul actual. În rezultatul politicii de asimilare promovată de autorităţile greceşti în anul 1946 s-au desfiinţat şcolile şi liceele româneşti din Elbasan, Bitolia, Salonic.

În acelaşi an au fost desfiinţate absolut toate şcolile din Grecia şi Macedonia sub pretextul că în războiul civil provocat de comuniştii lui Marcos aromânii i-au aprovizionat pe partizanii acestuia, iar România, protectoarea aromânilor, se afla sub influenţa Moscovei.

 În 1948 s-a desfiinţat Institutul român de la Sofia, subvenţionat de România, la fel Consulatul din Vidin.

În concluzia ţinem să menţionăm că situaţia aromânilor reprezintă, după cum s-a exprimat Adina Berciu-Drăghicescu, „o mare tragedie a secolului XX”, ei fiind condamnaţi la o asimilare continuă şi la începutul secolului XXI.

După destrămarea Iugoslaviei şi consolidării statelor balcanice independente, a apărut o mică speranţă că situaţia aromânilor se va îmbunătăţit, chiar dacă problemele lor în calitate de minoritate nerecunoscută mai persistă.

Noua pătură intelectuală apărută din rândurile populaţiei aromâne tinde să se manifeste din ce în ce mai pregnant în diferite acţiuni culturale, menite să stopeze dispariţia limbii şi a identităţii. Au apărut noi partide şi asociaţii culturale care se fac cunoscute prin promovarea imaginii comunităţilor aromânilor balcanici. Acestea sunt cunoscute în România, la Atena, Scopje şi Tirana.
Se crede că instituirea unui învăţământ în limba maternă, în şcolile elementare şi secundare din Grecia, Albania şi Macedonia, eventual Bulgaria, ar putea frâna declinul limbii aromâne şi respectiv dispariţia unei culturi bimilenare şi a unei etnii care a străbătut veacurile suportând întotdeauna condiţii foarte aspre.

Profesorul de istorie contemporană la Universitatea din Viena Max Demeter Peyfuss remarca acum câţiva ani că “Intr-o viitoare Europă comună, aromânii – indiferent de ce parte a frontierei ar trai (căci frontierele moderne au distrus spaţiul natural de viaţă al aromânilor) – trebuie să obţină dreptul lor nelimitat de domiciliu ca aromâni.”

„Dimândarea părintească” (mustrarea părintească) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belemace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului „Deşteaptă-te române” la românii aromâni, acolo, în sânul societăţilor şi fundaţiilor aromâneşti, unde este cântat la posturile de radio şi de televiziune emise în dialect. Cântecul vorbeşte de cumplitul blestem ce cade asupra părinţilor care nu-şi învaţă copiii limba strămoşească, limba (graiul) armânesc.

Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, în 1888. După mai bine de un secol, „Dimândarea părintească” răsună mai actual ca oricând.

Scris de:Ana CIOFU, stud. an. II, RI

 PARINTEASCA  DIMANDARE-IMNUL AROMANILOR

 Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
„Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!”                                                                   

In romaneste suna asa :

Printeasca blestemare{mustrare}

Parinteasca blestemare
Porunceste cu foc mare
Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Aromani din vremea toata
De sub lespezi (placi) de morminte
Striga ai nostri buni parinti
„Blastem mare sa aiba in casa
Care de limba lui se lasa.
Care i-si lasa limba lui
Arza-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu (pamant)
Frge-i-s-ar limba in focu
El in vatra parinteasca
De copii (familie) sa nu se fericească
De familie cununi sa nu pupe
Prunc in leagan sa nu culce (infase)
Care fuge de a lui muma
Si de parintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Si dulceata somnului!”

 

Audio : Parinteasca dimandare recitata de regretatul Toma Caragiu

23/04/2010 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AUDIO. Străbunicul şi bunicul preşedintelui Lech Kaczynski îngropaţi la Bucureşti

16.04.2010

bunic,strabunic,romania,Lech Kaczynski,polonia,basarabeni

Conform unor documente strânse de către Ambasada Poloniei la Bucureşti, străbunicul şi bunicul regretatului preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski, sunt îngropaţi în Bucureşti. Marius Tiţa, redactor-şef la Radio România Internaţional, ne explică în audio de mai jos, realizat pentru emisiunea “Mai aproape de Europa” de la Radio Vocea Basarabiei din această sâmbătă (cu începere de la ora 18.00 şi 23.00 în reluare), legăturile strămoşilor lui Lech Kaczynski cu România.

 
 Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în accidentul de la Smolensk.

  Autor: Stela Popa,blog Basarabeni.ro

  AUDIO:Click pe linkul de jos

  http://www.trilulilu.ro/balanoctavian/c40bc1c8b9b87d

16/04/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: