Amintirea unui poet uitat – Artur Enăşescu. VIDEO

 

 

 

„Parnasian al boemei”, cum l-a definit criticul literar Perpessicius, Artur Enăşescu este astazi un poet uitat (în ciuda celor doua tentative, din 1946 si 1968, de re-propunere a poeziei sale).

Nu se mai ţin minte nici romanţele, altădată celebre, compuse de Ionel Fernic pe versurile din „Ţiganca” („E, Rita, fecioara cu ochii sprintari – / cu sini ca de piatra”) sau ale „Baladei crucii de mesteacan” şi nici somptuoasele sale sonete parnasiene (poezia sa „Afrodita” obţinuse, în 1926, Premiul „Ion Pavelescu” pentru sonet al revistei Universul literar, condusa atunci de Perpessicius), sau meditaţiile filosofice la care se gândea Tudor Vianu când îl plasa pe poet în postura de ipotetic continuator al unor D. Nanu sau Panait Cerna.

 

 

 

 

Artur A.Enăşescu, născut la  Botoşani la 12 ianuarie 1889  – decedat în 4 decembrie 1942, la Bucuresti, fiul lui Alexandru Enăcescu, functionar la PTT, şi al Olgăi (n. Nacu).

 

Primii săi ani de studii i-a făcut în oraşul natal şi tot aici a început şi studiile liceale (Liceul „Laurian”, 1900-1903), continuate la Iaşi la Liceul National (1904-1905).

În 1911 si 1912 a lucrat ca funcţionar la Botoşani, cu excepţia unei scurte şederi în Capitala Franţei, în vara anului 1912.

A susţinut examenul de bacalaureat la Botoşani (1913 sau 1914). 
Debuteaza cu sonetul „Amor” în revista Convorbiri critice (1910).

Colaboreaza la publicaţiile Flacara, Moldova, Rampa, Epoca, Convorbiri literare, Vremuri nouă, Solia, Îndrumarea, Junimea Moldovei de Nord, Luceafarul, Cuvintul liber,Universul literar, Familia, Propilee literare, Ideea literară.

Mobilizat în 1916, luptă la Oituz si Magura Caşinului.

În anul 1914 Artur Enăşescu este redactor la Epoca. În timpul Primului Război Mondial se află pe front. Publică articole şi amintiri de război în ziarul botoşenean  Îndrumarea, versuri şi cronică literară în Junimea Moldovei de Nord, Luceafărul, unde era şi redactor, Răsăritul din Chişinău şi Cuvântul liber din Bucureşti.

Publică de asemenea în Universul literar şi devine colaborator la Rampa, Propilee literare, Familia.  

A fost redactor la revista Îndrumarea din Botoşani (1918) şi la Luceafărul din Bucureşti (1919-1920).

Bolnav, e internat la Sibiu (1920-1922). Singurul volum antum, „Pe gânduri” (1920), apare prin grija prietenilor.

În anul 1927, Societatea Scriitorilor Români îi acordă premiul Ion Pavelescu pentru sonetul „Afrodita”.

Din 1928, boala sa nervoasă se instaleaza ireversibil; în anii ’30, cu minţile rătăcite, vagabond, dormind prin ganguri sau sub scara Hotelului „Ferdinand”, este o figura tragică şi pitorească a peisajului  bucureştean (portretizat de Ion Sava si Aurel Jiquidi).

Poetul însuşi se considera, asa cum scria un contemporan, discipol în „şlefuirea versului” al lui Leconte de Lisle şi mai cu seama al lui Eminescu şi Dimitrie Anghel.

 

 

 

 

 

  Balada crucii de mesteacăn

 

 

 

Cruce albă de mesteacăn

Răsărită printre creste,

Cine te cunoaşte-n lume,

Cruce fără de poveste?

*

Peste braţele-ţi întinse

Din poiana fără flori,

Uneori s-apleacă-n noapte

Cârdurile de cocori.

*

Şi-n tăcerea nesfârşită,

Sub arcadele de brad,

Nu s-aude decât plânsul

Cetinilor care cad.

*

Cruce albă de mesteacăn

Biciuită de furtuni,

Peste lemnu-ţi gol doar luna

Pune albele-i cununi.

*

Ce de-o mână nevăzută

Slovele-ţi se şterg de ploaie;

Tot mai mult te bate vremea,

Vânturile te îndoaie…

 *

Şi ca mâine fulgii iernii

Te vor prinde-n a lor salbă

Şi vei dispărea din lume,

Cruce de mesteacăn, albă.

*

Sfântul îngropat sub tine

Cine-l va mai şti de-acum,

Cruce albă, rătăcită

Lângă margine de drum?

*

Braţele-ţi de vânturi smulse

Se vor pierde pe poteci,

Numai brazda de ţărână

Nu-l va părăsi pe veci.

 

 

 

 

 

 

 

 SURSE:

 

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Artur_En%C4%83%C8%99escu

http://www.referatele.com/referate/romana/Artur-Enasescu/index.php

http://dragusanul.ro/category/hoinar-prin-vremuri/

 

 

 

ION CREANGĂ, EVREII ŞI…OLTENII

 

Ion Creangă îi iubea pe olteni ! Nu se ştie de ce, dar le-a dedicat şi o poezie, intitulată „Olteni la Iaşi”.

Aceasta a fost publicată, în perioada interbelică, la Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în volumul „Ion Creangă – OPERE COMPLETE” (Ediţie îngrijită de Lucian Predescu).

Operele respective nu erau chiar atât de complete cum promitea titulatura (lipseau, de pildă, „Povestea poveştilor” şi „Povestea lui Ionică cel prost”) şi poate că nici Creangă nu-i iubea atât de mult pe olteni, cât îi detesta pe evrei.

Ceea ce rezultă foarte clar din poezia pe care o redăm mai jos…

 

 

 

 

 

LECTURĂ OBLIGATORIE IN VACANȚA PARLAMENTARĂ. VIDEO