Malthus nu a murit ! În 2007 actualul premier britanic Boris Johnson susținea că problema fundamentală care stă în fața omenirii este suprapopularea planetei

Clericul teoreticianul economic englez,Thomas Robert Malthus (n. 13 februarie 1766 — d. 23 decembrie 1834), fondatorul teoriei care îi poartă numele, spunea că populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică.

Ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind faptul că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism.

Iată că într-un articol scris în octombrie 2007 „cunoscutul istoric și jurnalist” Boris Johnson (foto), nimeni altul decât premierul actual al Marii Britanii, susținea că nu încălzirea globală, reducerea consumului și energia verde sunt doar consecințe la marea problemă fundamentală: pretinsa suprapopulare a planetei.

Identificând „problema”, el propunea „soluțiile”: controlul populației, în special al natalității, prin emanciparea femeilor, contracepție, limitarea reproducerii.

Făcând un arc peste timp, acum înțelegem mai bine apetitul lui BoJo pentru lockdown, vaccinare în masă și permise de libertate și pașapoarte COVID în pandemie, scrie https://www.activenews.ro/stiri/Boris-Johnson-in-2007

Mai ales în problematica vaccinării obligatorii a populației, în privința căreia există temeri că injecțiile cu ARNm anti-Covid ar putea avea ca efect secundar infertilitatea.

Dar, să-i dăm cuvântul gânditorului malthusian Boris Johnson:

„Este un indicator tragic al gradului în care s-a schimbat lumea – și infinita capacitate a omului modern de a se ofensa – faptul că nu există două subiecte care să-ți producă necazuri politice mai repede decât maternitatea și plăcinta cu mere. 
Ultima dată când am încercat să sugerez că există ceva de spus în favoarea plăcintei cu mere, am stârnit un val de ură în rândul activiștilor pentru o alimentație sănătoasă.

A atins un asemenea nivel încât jurnaliștii chiar aruncau în mine cu plăcinte, cerându-mi retractarea cuvintelor și așteptând ca eu să mă scuz și să denunț formal rolul plăcintei cu mere în cauzarea obezității. 
Cât despre maternitate – fertilitatea rasei umane – ajungem în punctul în care pur și simplu nu mai putem discuta despre acest subiect, refuzând, astfel, să spunem ceva inteligent despre cea mai mare provocare cu care se confruntă Pământul; și nu, indiferent de cât de convențional este să afirmi acest lucru în prezent (că încălzirea globală e problema nr. 1 a planetei – n.r.), provocarea cea mai mare cu care se confruntă Pământul nu este încălzirea globală. Aceasta este o provocare de ordin secundar. Provocarea de prim ordin cu care se confruntă specia noastră este însăși reproducerea speciei noastre.
În funcție de cât de repede citiți, populația planetei crește cu fiecare cuvânt ce vă alunecă sub ochi. În fiecare zi se adaugă mai mult de 211.000 de oameni, iar în fiecare an, un număr cât populația Germaniei. Ca unul care călătorește în jurul lumii de decenii, eu observ această schimbare și o simt. O puteți „mirosi” în blocajele de trafic din Orientul Mijlociu. O puteți observa dacă zburați deasupra Africii noaptea și vedeți kilometri întregi de focuri arzând roșiatice în întuneric, din cauză că se incendiază vegetația pentru a face loc oamenilor. 
O puteți vedea în imaginile surprinse din satelit cu Europa pe timp de noapte, totul fiind luminat ca un iarmaroc. O puteți vedea în linia de orizont uluitor de zimțată a orașului Shanghai, unde se construiesc încontinuu zgârie-nori. 
O puteți vedea în timp ce zburați deasupra orașului Mexic, o vastă tablă de șah formată din locuințe mici, învăluite în smog, întinzându-se de la vest la est; iar când priviți în jos și vedeți ce îi facem planetei, aveți imaginea îngrozitoare a unor locuințe care se multiplică și se replichează ca bacilii într-un vas Petri. 
Populația lumii este acum de 6,7 miliarde, aproximativ dublu față de cât era când m-am născut eu. Dacă voi trăi până la 80-90 de ani, se va fi triplat în timpul vieții mele. 
ONU și-a revizuit în creștere estimările, prezicând că până în 2050 vor fi 9,2 miliarde de oameni, iar eu pur și simplu nu pot să înțeleg de ce nimeni nu vorbește despre această calamitate iminentă și de ce niciun om de stat de talie mondială nu are curajul să trateze problema cu seriozitatea pe care o merită. 
Cum de putem să tot pălăvrăgim despre încălzirea globală sau reducerea consumului, când noi continuăm să adăugăm fără oprire la numărul consumatorilor? Răspunsul este politica, sau, mai precis, lașitatea politică.
A fost o vreme, în anii 1960 și 1970, când oameni precum tatăl meu, Stanley, deveniseră interesați de demografie, iar ONU ținea conferințe de mare anvergură pe această temă și era perfect respectabil să vorbești despre salvarea planetei prin reducerea creșterii numărului oamenilor.  
Dar, de-a lungul anilor, argumentul s-a schimbat, iar anumite cuvinte au devenit tabu și anumite concepte au devenit interzise. Și am ajuns în punctul în care însăși discuția despre fertilitatea umană, în general, – maternitatea la nivel global – a devenit mai mult sau mai puțin interzisă. 
Se pare că am renunțat la controlul populației, și toate tipurile de explicații se oferă în direcția cedării. Unii spun că Indira Gandhi a făcut un deserviciu întregului concept, prin planul ei dement de a-i steriliza pe bărbații indieni momindu-i cu câte un radio cu tranzistori. 
Alții pun complezența noastră pe seama Revoluției Verzi, care părea să arate că Malthus s-a înșelat. A devenit o lecție învățată faptul că populația lumii poate crește până la o mulțime de miliarde, deoarece omenirea a învățat să facă mai multe spice de porumb să crească în locuri unde înainte crescuse doar unul.
Iar apoi, în ultimii ani, ideea controlului populației planetei a fost mai mult sau mai puțin înăbușită printr-o mișcare de dublă învăluire, de la Dreapta la Stânga. Americanii de dreapta dezaprobă orice sună a control al natalității, iar George W. Bush retrage contribuția mică pe care America o face către Fondul ONU pentru Activitățile legate de Populație, în ciuda impactului asupra sănătății femeilor din țările în curs de dezvoltare. 
Cât despre stângiști, ei nu agreează sugestiile legate de controlul populației pentru că par să presupună ideea de colonialism și imperialism și faptul de a-i spune Lumii a Treia ce să facă; și, astfel, am ajuns în poziția absurdă în care omenirea se plânge de distrugerea mediului, dar, cu toate acestea, niciun comunicat de la niciun summit UE, G8 sau ONU nu pomenește de creșterea populației, care provoacă acea distrugere.
Sigur, dezbaterea este acum inevitabilă. Uitați-vă la prețul alimentelor, care devin tot mai scumpe din cauza creșterii populației din India și China. Uitați-vă la pofta insațiabilă a chinezilor de carne, care a dus la o creștere atât de mare a costului hranei, încât Vladimir Putin a fost obligat să instituie un control al prețurilor în maniera nefericită a lui Dioclețian sau a lui Edward Heath.
Chiar și în Marea Britanie, crescătorii de pui consideră că prețul grăunțelor nu înseamnă doar costul grăunțelor și, deși criza alimentelor poate fi încă o dată soluționată cu ajutorul inteligenței omului, răul produs asupra mediului poate fi ireversibil. 
Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești din această țară și de pe această planetă. 

Vrem, oare, ca sud-estul Marii Britanii, care este deja cea mai dens populată dintre țările importante ale Europei, să semene cu o suburbie uriașă?
Acesta nu este – și insist asupra cuvântului „nu” – un argument împotriva imigrației în sine, deoarece, într-un fel, nu contează de unde vin oamenii, iar imigranții au contribuit enorm la economia țării, prin aptitudinile și hărnicia lor. 
Aceasta este o întrebare directă despre populație și posibila mărime a rasei umane. 
Toate datele arată că putem reduce creșterea populației și sărăcia de pe glob promovând alfabetizarea și emanciparea femeilor și accesul la metode contraceptive. 

Nu este, oare, timpul, ca politicienii să înceteze să mai fie atât de timizi și să înceapă să vorbească despre adevărata problemă nr. 1?”, se întreba politicianul Boris Johnson într-un articol publicat pe 25 octombrie 2007 în The Telegraph.

Publicitate

Dialecte și graiuri românești. VIDEO

Românii sunt unul dintre neamurile străvechi ale Europei, un popor născut  din simbioza marelui si viteazului neam al tracilor cu romanii, proces  care a avut loc  in primul  mileniu crestin, cu participarea după secolul VI e.n., a elementului slav.

Ei sunt ramura de răsărit a romanității și în același timp singurul popor vorbitor al unei limbi neolatine în aceasta parte a Europei , o insulă de latinitate înconjurată de o mare  slavă la sud ,est și nord și de unguri la vest.

Românii se impart dupa limba pe care o vorbesc, în patru ramuri frățești:

-Daco-romanii (din care fac parte și moldovenii),care locuiesc mai ales la nord de Dunare

și

-aromânii,
-megleno-românii
-Istroromânii

 trăitori la sud de Dunâre, în principal in Grecia, Albania, R.Macedonia,Croația, Bulgaria și Serbia și care vorbesc dialectele aromân, meglenoromân și istroromân.

Foto: aromâni în portul lor popular

La sfârșitul sec. XIX si începutul sec.XX, mulți aromâni au emigrat din Balcani în România, alungați de la vetrele lor stramoșești de persecuțiile si prigoana din țările de origine, iar urmașii lor iși duc viața și astăzi aici, împărțind cu noi frățește si bunele si relele.

In țările sud-Dunărene,mai ales in Serbia  si Bulgaria, trăiesc pe lânga frații aromâni și  vechi comunități  de români ,vorbitori ai dialectului nord-Dunărean daco-roman .

Și pe unii și pe alții, majoritarii din  aceste tari ii numesc”vlahi”…

Iată ce ne spune o mare doamnă aromâncă, plecată din nefericire prea repede dintre noi, academicianul  Matilda Caragiu Marioțeanu, despre neamul aromânilor:

”1. Aromânii (macedo-vlahii) și limba lor maternă,  e x i s t a  astăzi și de două mii de ani.

  2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.

  3. Limba veche română (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna)  vorbită pe acest teritoriu era o limba unitară.

   4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindată de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.

   5. Vechea limba română s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale: româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literară a Romaniei, aromâna (macedo-româna/ macedo-vlaha) și meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunării si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbită în Peninsula Istria.”

Balcanii au fost întotdeauna locuiți de români!De la Marea Egee, din Muntii Pindului, de la Adriatica, din Dalmația, de la Marea Neagră și pâna la nord, în Carpați, a fost un singur popor: poporul român.

 Timpurile s-au  schimbat, au  năvălit slavii in secolul al VII-lea, peste încă șapte sute de ani au venit turcii , apoi, in părțile de apus, au coborât ungurii și mai apoi  austriecii, iar poporul roman din Balcani s-a impraștiat, s-a impuținat, în unele zone chiar a dispărut, cum ar fi în Muntenegru și Bosnia-Hertegovina.

 Pe lângă aromânii din Macedonia și Pind, din Albania si Bulgaria, rămân sa reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localitati in Serbia, 100 in Bulgaria – 30 in jurul Vidinului, plus 70 de-a lungul Dunarii, până la mare).

Ei au avut parte de domnia a cel puțin cinci voievozi români, incepând cu Basarab I Intemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânastiri și biserici românești în sudul Dunării decât în nord, Dunărea nefiind niciodată, până la începutul secolului XX, graniță între frați.

 Străinii numeau și pe alocuri încă mai numesc  românii”valahi,olahi,volohi ,vlaski,vlahi,blaki,wallach”.

Care e originea și semnificația  cuvantului ”Valah”?

Exonimul “VALAH” este legat de lingvistica germanică,provine din cuvantul german “wallach”, astfel ca aceeasi origine duce la cuvintele “welsh” și “wallon” în alte părți ale Europei, pentru populațiile locale considerate romanice.

Popoarele slave si ungurii au preluat cuvântul, folosind inițial numele de valahi-vlahi  în legătură  popoarele romanice, deci și pentru locuitorii teritoriului  românesc de astăzi.

Mai târziu, întelesul cuvântului s-a nuanțat și oarecum s-a schimbat,în funcție de utilizatori .
Astfel, în limba poloneză, Italia este numită “Włochy” iar in limba maghiara, italienii sunt “olasz”, în timp ce  “oláh” sunt pentru ei, românii.
Cuvantul valah este după cum vedem un EXONIM, folosit numai de strainii care veneau în contact cu românii, în timp ce respectivii ”valahi”  foloseau între ei diferite apelative  provenite din cuvantul “romanus”, pentru a se numi pe ei înșiși: “români” “rumâni”, “rumâri”, “armâni”, “arumâni”, ș.a.m.d.

La originea denumirii de ” valah ” se află:

-vecinii din sud şi apus desemnati de   germani a fi  yalhii – romanii şi galii romanizati;

-ulterior în germană, termenul a suferit o restrângere, referindu-se numai la locuitorii din Peninsula Italică (wălcher);

-scrierile biografulului  apostolului slavilor – Metodie ,care a aplicat denumirea de wlach italienilor – deci, vlah – străin, desemnând un neslav de limbă romanică.

În acest context este demn de menționat că ,în greaca Imperiului Bizantin, valahii erau denumiți deseori [„romanoi”],ei  fiind vorbitori de limbă romanică (latină).

Unul dintre cele mai vechi atestări referitoare la existenţa numelui de “român” ,e conţinută de Cântecul Nibelungilor:

“Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptatori aleargă în întâmpinarea ei/ca pasarile sălbatice, îi vedeai galopând”.

“Ramunch”, e o transliteraţie a numelui “Român” și reprezintă în acest context un conducător al românilor.

Cronica veche rusă “Povesti vremennâh let” (“Povestea anilor de demult”),îi menţionează pe “volohi” prin anul 898, în legătură cu mişcarea triburilor ungare spre est.

 În Cronica Anonimă numită “Gesta Hungarorum”, scrisă în secolul al XlI-lea de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, pe baza unor izvoare mai vechi, se povesteşte despre existența unei populaţii române în Transilvania în secolele IX-X.

 Tot așa, în  anul 976 în cronica  bizantinului Kedrenos sunt menţionaţi vlahii sud-dunăreni.

La 15 septembrie 1485 la Colomeia,în faţa craiului Cazimir al Poloniei, Domnul Ștefan a vorbit, în “idiomate valahico” (adică în limba valahă), spusele sale fiind “traduse în limba latină din cea valahă” (“heac inscripcio ex valachico in latinum respo est”), iar ţării sale i-a zis Valahia .

Cronica moldo-germană scrisă la porunca marelui Ștefan în 1502, se intitulează “Cronica lui Ştefan Vodă din Valahia”, luminatul voievod al Moldovei zicându-i ţării sale (în mesajul, citit de unchiul său Ioan Ţambleac în faţa dogilor Veneţiei la 6 mai 1478), “cealaltă Valahie” (“l’altra Valachia”)

În timpurile acelea, Moldovei i se mai spunea: “Valahia cealaltă”, “Valahia Mică”, Valahia de Sus, A Doaua Valahie, etc.

 Să nu fi ştiut Ştefan cel Mare cărui neam aparține, ce limbă vorbeşte şi peste care ţară este domn?

În același timp, poate nega cineva întreg la minte,că marele Ştefan  n-a fost un român moldovean,domn al unei țări românești numită Moldova?

 Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate.

Imperiul ţarist a încercat să dezbine o parte a românilor, susținând că moldovenii băștinași ai Basarabiei cotropite la 1812 sunt un popor diferit de poporul român, limitându-le astfel identitatea etnică la specificul local, pentru a îi contrapune celorlalţi români.

Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei.

Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri basarabeni, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate.

Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană.

În graiul nostru, numai al nostru, s-a păstrat amintirea și semnificația deplină a etnonimului ROMANUS!

Celelalte popoare romanice l-au uitat, l-au abandonat!… Și-au uitat numele!…  De ce denigratorii românilor nu simt nevoia să evidențieze această ispravă a conștiinței de sine românești?! 

Cum să-i numim altfel decât derbedei, pe nemernicii care falsifică grosolan istoria, susținând chiar în zilele noastre existența unei ”etnii” maldavane, sau a uneia”vlahe”diferite de cea”română”?

31 august: Românii sărbătoresc LIMBA ROMÂNĂ !

 

 

 

 

 

Limba româna se află în primele 20 de limbi vorbite, printre cele 6.000 – 7.000 de pe planetă, afirmă preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

„Prin limba noastră comunicăm şi ne prezentăm lumii cu literatura română, adică acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace.

În rândul celor 6.000 – 7.000 de limbi vorbite de pe planetă, româna se află – în funcţie de criterii obiective, fixate de neromâni – între primele 15 – 20, ceea ce nu este puţin lucru. (…)

Să o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi să o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre”, spune Ioan-Aurel Pop, într-o declaraţie acordată AGERPRES, cu prilejul aniversării Zilei Limbii Române.

Pentru preşedintele Academiei, „limba română este efigia cea mai pregnantă a românilor”.

„Limba este ca un organism viu, care se naşte, creşte, se dezvoltă, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul care a creat-o şi căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii şi de limbi moarte.

A noastră este vie şi oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem.

Limba română are puterea de a rămâne ea însăşi, în ciuda variatelor influenţe”, consideră Ioan-Aurel Pop.

El subliniază că „nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, deşi poţi vorbi româneşte fără să fii român”.

„În ciuda unor elucubraţii născute din prea multă iubire, din rea-voinţă, din ignoranţă sau din dorinţa de a epata (de exemplu: limba română este limba dacică eternă şi nu are nicio legătură cu limba latină; limba română este o limbă balcanică, fără personalitate, sistematizată abia în secolul al XVIII-lea prin relatinizarea sa de către Şcoala Ardeleană; româna este o limbă în care nu ar trebui să ne mai exprimăm, ci să o folosim doar pentru imprecaţii etc.), limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor.

Nu există popor pe lumea asta care să nu îşi preţuiască, îngrijească şi conserve limba. La fel fac ori ar trebui să facă şi românii.

Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este „ca un fagure de miere” sau că este „limbă sfântă, limba vechilor cazanii” sau că este principala formă de comunicare verbală şi scrisă a poporului român – este treaba lor.

Azi este mai uşor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă, în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă şi de la bunică, dar, pentru urmaşi, se pot schimba şi mamele şi bunicile”, spune preşedintele Academiei.

Profesorul Ioan-Aurel Pop aminteşte că Academia Română a finalizat, în anul 2000, Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, „un monument menit să învingă timpul”.

„Noi, care ‘locului ne ţinem’, ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică şi am scos-o în lume. Academia Română, încă de la înfiinţare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii şi de zestrea ei.

În mai bine de un secol, lingviştii români de la Academie au creat Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 şi terminat după anul 2000.

Este un monument menit să învingă timpul, în zeci de volume şi cu aproape 200.000 de cuvinte, comentate şi definite după regulile ştiinţei. Mai sunt atlasul lingvistic, colecţia de literatură română (în aproape 250 de volume) şi câte altele!

Mie îmi place să spun că cea mai importantă creaţie spirituală a poporului român este limba română.

S-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre!”, mai spune Ioan-Aurel Pop.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 31 august. Ea a fost instituită prin Legea 53/2013. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în acest sens.

Actul normativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele României la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

 

 

 

 

 

Domnitorul MOLDOVEAN  Dimitrie Cantemir spunea cu 300 de ani în urmă, că limba noastră este Limba ROMÂNĂ 

Domn al Moldovei între anii 1710-1711, Dimitrie Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică.

A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. 

Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

 

 

 

 

 

În creația științifică a lui Dimitrie Cantemir Hronicul ocupă un loc deosebit. În această operă sunt abordate probleme vitale ale istoriei poporului român de la origine până la întemeierea principatelor Moldovei și Munteniei.  

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români…

 

 

”Hronikon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru Romanii care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”

 „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români,disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare.

Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania).

Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”

„Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…”

„Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor (carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani […]”

 

Sursa:https://tiparituriromanesti.wordpress.com 

Hronicon
Daco-Romaniii,
Adecă a Țărâlor Românești

 

 

(Cinci porunci (sfaturi) expuse în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917)

„Am venit să întâmpin şi eu această sfântă zi. Primiţi, fraţilor, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat şi el în trecut cu vorba şi cu scrisul pentru luminarea neamului întreg.

Primiţi felicitările mele de moldovan şi rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt şi de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. 

MAI ÎNTÂI de toate să ştiţi că:

 

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii– cei mai puţini – români.

Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAŢI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învăţământul e fără rost.

Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania.

Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic ROMÂNI. AŞA TREBUIE SĂ FACEM ŞI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina şi cei din America se numesc tot români.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi.

Trebuie să ştim că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOŢI DE-AI ROMANILOR, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este: SĂ STAŢI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAŢIONALE. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.

Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.

Şi, în sfârşit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e: SĂ NU UITĂM NORODUL, ŢĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el.

SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ŢĂRĂNIMII E ÎN NOI, ŞI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.”

În cursul şedinţei a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenţie:

„N-AVEM DOUĂ LIMBI ŞI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAŞI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ŞTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA.

Unii zic că limba românească e franţuzită. Asta nu-i adevărat!

Ce e drept, sunt şi în România unii rătăciţi în ce priveşte limba, dar trebuie să se ştie că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă şi în literatură.

Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

 

 

 

 

Şcoala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64 / Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chişinău: Ştiinţa, 1993, pag. 462-464 prin Timpul md.