CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

Publicitate

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Latinităţii merită să i se închine un imn

Imagini pentru ioan aurel pop photos

Foto: Academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj

“Există prejudecata că latinitatea limbii române, ca şi ideea romanităţii românilor s-au fixat în secolul al XVIII-lea, prin activitatea Şcolii Ardelene, care ar fi condus şi la o „relatinizare“ a limbii noastre.

Se acceptă mărturiile cronicarilor din secolul al XVII-lea, dar sunt socotite de unii nerelevante sau insuficiente.

Se ignoră, în general, faptul că cele mai importante mărturii despre latinitatea românei şi despre romanitatea românilor provin din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, adică de la finele lumii medievale şi de la începuturile modernităţii.

Acestea sunt opera autorilor străini care scriu aproape invariabil că româna este o italiană sau o latină coruptă.

Cei care erau de specialitate, cu studii universitare, chiar plasează limba română între limbile romanice, alături de italiană, franceză şi spaniolă.

În acest fel, se poate dovedi că latinitatea românei este o realitate perpetuă, cunoscută şi afirmată încă din Evul Mediu”, explică rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop.

 

 

Popoarele europene sunt – în proporție covârșitoare, de aproape 90% – germanice, slave și romanice. Mai există grecii, mult diferiți de cei antici (cărora le poartă, totuși, numele), fino-ugricii (ungurii, finlandezii, estonienii), albanezii, celticii (risipiți printre alții în Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Bretania etc.), bascii etc.

Firește, slavii s-au întins, în timpuri mai recente, până la Vladivostok, iar germanicii, prin britanici, aproape că domină lumea, din Europa până în America și Australia.

 

 

Imagini pentru harta lingvistica a lumii photos

 

Despre romanici există prejudecata că sunt mult mai restrânși, mai puțini, mai neproductivi, cu spirit practic redus, mai mult vorbăreți, poeți și cântăreți decât ingineri și tehnicieni, mari iubitori de petreceri, de lux și de vin bun, amatori de „dolce far niente” sine die.

Din fericire pentru Europa și pentru omenire, nu este așa! Cei mai mari și mai timpurii călători pe uscat și navigatori au fost neolatinii, adică italienii, spaniolii, portughezii și chiar francezii. Marco Polo a fost în China în jurul anilor 1300, apoi Bartolomeu Diaz, Cristofor Columb, Fernando Magelan, Fernando Cortes, Pedro Cabral, Amerigo Vespucci și mulți alții au dominat oceanele în secolele al XV-lea și al XVI-lea.

Bartolomeu Diaz a descoperit Capul Bunei Speranțe, Columb a descoperit Lumea Nouă, Amerigo Vespucci i-a dat numele de azi, Magelan a făcut ocolul Pământului pe apă, Cortes a supus Imperiul Aztec, Cabral a luat Brazilia etc.

Prin tratatul de la Tordesillas, din 1494, lumea nu se împărțea între Anglia și Imperiul Romano-German, ci între Spania și Portugalia. Franța a avut și ea un rol fundamental peste mări, în Africa și în America, deopotrivă în Canada și în coloniile americane.

Înainte ca Napoleon I să vândă „pe nimica toată” Louisiana (Noua Franță) americanilor (1803), Franța domina America de Nord de la Marea Caraibelor până dincolo de Marile Lacuri.

Popoarele romanice europene au ajuns să domine la un moment dat jumătate din omenire și domină și azi în chip compact, de exemplu, America de la Rio Grande del Norte până în Patagonia (Țara de Foc).

Franceza este limbă oficială în 30 de țări, din Europa, Africa și America; spaniola este limbă oficială în 20 de țări și are statut special în încă 10; portugheza este limbă oficială în 10 țări începând cu Brazilia (200 de milioane de locuitori); italiana este limbă oficială în trei țări europene, iar româna în două.

Italienii (locuitorii Peninsulei Italice) nu au construit doar un imperiu, ci și lumea, la propriu, în sensul că au fost unii dintre cei mai mari arhitecți și constructori.

Astăzi, în Italia aproape că nu există așezare, de la cele mai mari orașe până la satele risipite în munți, fără opere de maestru, fără edificii antice și medievale, fără monumente istorice, fără lucrări semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Tintoretto etc. etc.

Italienii au adus Europei civilizația urbană, prin moștenirea directă din Antichitate, fiindcă orașele peninsulare nu au fost abandonate niciodată, ci au fost locuite permanent.

Numai în Italia poți vedea biserici medievale romanice, construite din temple păgâne și pe scheletul templelor păgâne și transformate apoi în stilul Renașterii sau în cel baroc.

Din Italia a pornit mișcarea comunală, adică revoltele pentru emanciparea orașelor, pentru dreptul la comună, iar orașele au fost o excepție de la feudalism.

Ele au ajuns să fie fermenții ideilor de libertate și de modernizare a lumii.

Francezii au dat tonul în cultură și în rafinament vreme de câteva secole. De când Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) și-a luat în serios rolul de suveran, opunându-se preeminenței împăratului romano-german și afirmând că el este împărat în țara sa, Franța și-a început drumul magistral prin istorie.

De la Renaștere încoace, curentele culturale și mai ales literare franceze au dat tonul, până de curând, în lumea civilizată, iar limba franceză a jucat în toată epoca modernă rolul jucat de latină în Evul Mediu.

Nu a fost om învățat în Europa care să nu vorbească și să nu scrie franțuzește, iar diplomația lumii nu se putea imagina fără limba lui François Villon.

Franceza a devenit, de la Renaștere până în secolul al XX-lea, limba convorbirilor și a tratatelor internaționale, a înțelegerii între liderii și solii statelor, limba literaturii și a culturii de calitate, limba artelor plastice, limba eleganței și chiar a aventurilor galante.

„Ai noștri tineri” care învățau la Paris se chemau „bonjuriști”, iar intelectualii și boierii vorbeau între ei, în saloane, numai franțuzește, ca și elitele italiene, spaniole, germane, rusești, poloneze, sârbe, bulgare etc.

Limba franceză era limba curentă la curtea Angliei până în secolul al XIV-lea, iar faptul data de la invazia normanzilor lui William Cuceritorul, la 1066, a normanzilor francofoni, veniți de pe continent.

Abia spre anul 1400, poetul Geoffrey Chaucer (cca 1343-1400) i-a învățat pe ai săi ce sunete armonioase poseda engleza, socotită până atunci limba văcarilor și porcarilor din sate.

De aceea, engleza – limbă germanică – are până azi circa 60% din cuvintele vocabularului său de origine latină, cuvinte ajunse acolo, în cea mai mare parte, prin mijlocirea francezei.

Prin urmare, cea mai răspândită limbă de comunicare din această lume și limba oficială a aproape 60 de state are cam două treimi din cuvintele sale provenite sau extrase din limba latină!

Lumea noastră nu ar putea să fie fără Vergiliu, Horațiu și Ovidiu, fără Dante și Petrarca, fără Voltaire și Victor Hugo, fără Lamartine și Jacques Prévert, fără Cervantes și Lope de Vega, fără Camoes și Eminescu.

Las deoparte, în acest cadru cultural-literar, marile contribuții științifice ale savanților de gintă latină, de la Galileo la Marconi și de la Blaise Pascal la Foucault.

Prin urmare, latinitatea, pornită dintr-un loc obscur al unei mici peninsule mediteraneene acum aproape 3 000 de ani, domină lumea de azi, dar nu prin forță brută și politică de forță, ci prin limbă, comunicare, cultură, valori spirituale acumulate în timp.

Din păcate, ca toată lumea, și latinitatea este în criză, dar, poate tocmai de aceea, merită un imn închinat ei, dacă nu pentru altceva, măcar spre neuitare. (autor: Ioan-Aurel Pop, sursa: Revista Cultura, seria a III-a, nr. 10/566, 9 martie 2017, p. 5)

04/07/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Erorile ortodoxiei ruse, erorile lui Dughin, erorile lui PUTIN

Rusia – “buricul pamantului”. Profesorul Ilie Badescu despre Geopolitica, Ortodoxie si Romania Mare

“Eliberarea naţională şi afirmarea spirituală a românilor sunt procese pe care Dughin le plasează în contextul mai larg al dualismului geopolitic european, dar interpretarea sa capătă un caracter sui generis.

Latinismul este socotit o ideologie impusă de uniaţie, iar ortodoxia este interpretată după un model de gravitaţie spre Moscova.

ROMÂNIA MARE (după Dughin) s-a afirmat pe următoarele aliniamente istorice: eliberarea de controlul turcesc şi rezistenţa la politica fanarioţilor; tendinţele uniate (supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Vatican); Biserica uniată era însoţită de latinism (glorificarea originii romane, rădăcinile latine ale limbii, etc.); Biserica greco-catolică era susţinută de Austria, cea ortodoxă de Rusia; fanarioţii promovau o politică pro-turcă; “Ideea României Mari a avut un context ortodox univoc”; “Naţionalismul românesc are un caracter anti-grecesc; uniaţia gravitează spre Roma şi Ortodoxia spre Moscova”.

 “Regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc poziţia Ortodoxiei subordonând acesteia, zice Dughin, confesiunile unite şi supunând represiunii minorităţile catolice”
Cum se explică, în acest caz, miile de preoţi ortodocşi aruncaţi în puşcării!? Deci represiunea a fost antinaţională şi anticreştină (de ateizare completă şi de suprimare a tuturor marilor valori naţional-creştine).
Dacă ortodoxia este un fenomen de gravitaţie spre Moscova, atunci de ce-au fost interzişi Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, care, împreună cu grupul de la Crinul Alb etc. au fost toţi ortodoxişti şi au fost întemniţaţi?

De ce a continuat atacul contra ortodoxismului după ’89?
Latinismul şi ideea originii romane nu erau idei şi ideologie uniate, ci idei şi ideologie universal româneşti (naţionale); accentele erau uniate, nu ideile; ortodoxia nu gravitează spre Moscova, cum înclină a interpreta Dughin, ci are propriul ei centru de gravitaţie (eshatologie euharistică) şi o tradiţie voievodal-creştină; naţionalismul românesc este creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritul ortodox).”

ALEXANDR DUGHIN, GEOPOLITICA RUSIEI ŞI GEOPOLITICA ORTODOXIEI – fragment din revista Geopolitica, Nr. 1 (1)/2002, An I

Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/

22/04/2010 Posted by | CREDINTA, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: