CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

NEOREVIZIONISMUL EXTREMIST MAGHIAR SUB STINDARDELE NATO ŞI ALE UNIUNII EUROPENE

Katalin Novak, aleasă în martie președinta Ungariei se află într-o vizită privată în România, fiind invitată sâmbătă la un eveniment cultural din Alba Iulia.

Katalin Novak va participa la dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen în centrul municipiului Alba Iulia.

Președinta Ungariei a făcut vineri, 20 mai, o vizită la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu liderul UDMR, vicepremierul guvernului României, Kelemen Hunor (foto).

Cu acest prilej, ea a declarat: „Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele RMDSZ ( rom.UDMR), Viceprim-ministru al României. În calitate de președinte al Ungariei, consider că este prioritatea mea să reprezint toți maghiarii, deoarece nu contează pentru mine dacă cineva locuiește în interiorul sau peste graniță. Ungurii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak pe Facebook.

Novák Katalin

Kelemen Hunorral, az RMDSZ elnökével, Románia miniszterelnök-helyettesével találkoztam ma. Köztársasági elnökként kiemelt feladatomnak tartom az összmagyarság képviseletét, így számomra nincs különbség a tekintetben, hogy valaki határon innen vagy túl él. A magyar az magyar, s pont.
———


Today I met with Hunor Kelemen, President of RMDSZ, Deputy Prime Minister of Romania. As the President of Hungary, I consider it my priority to represent all Hungarians, as it makes no difference to me whether someone lives inside or across the border. Hungarians are Hungarians, period.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane stând jos şi interior
Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi interior
Lehet, hogy egy kép erről: 10 ember, álló emberek és öltöny

Reacția MAE al României:

Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. Ca urmare a mesajului prin care Katalin Novak și-a asumat calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent că aceștia locuiesc în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei, Ministerul de Externe l-a contactat imediat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis „preocuparea părții române față de declarația de mai sus”.
Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat.
„În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale”, a precizat ministerul condus de ministrul Bogdan Aurescu.

În sprijinul acestor afirmații, MAE a invocat Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, și Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale.
„Prin urmare, astfel de declarații nu corespund standardelor europene în materie și nici spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia”, se arată în comunicatul MAE.

* * *

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii“ revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate.

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii unguri au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: “Garda Maghiară”, ”Noua Gardă Maghiară”, “Legiunea Secuiască”, “Descălecarea 2000”, “Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, “Tinerii Maghiari Uniţi”, “Societatea Trianon”.

Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii“ revizionis­mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:

  • De aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s‑a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune.
  • Li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare“ în această parte a Europei.
  • De peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei.

Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s‑a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii“ şi „obligaţiei“ de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari“, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul, astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală“ impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă.

Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele“ şi „justificările“ izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari“, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm:

  • Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei.
  • Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transil­vaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99%), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic.
  • Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic.
  • altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum“ susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor“.

În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente “.

În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă.

Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor “.

Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist.

Din varii motive,  autoritatile române  – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii  maghiari.

Frontul neorevizionist maghiar din România

La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării noii puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist.

Noua formaţiune politică, în fapt un “front al mai multor orientări ideologice”, nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma­ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a.

De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: “Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume !”

Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: “cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei“. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine.

Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor “rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România.

Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus “Societatea Pro Transilvania “, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România.

Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară.

În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831 persoane, ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de “secui” şi de “Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol.

Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe­mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru.

Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania.

Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.

 Foto: Vona Gábor, liderul Jobbik şi al Gărzii Maghiare : „Maghiarii şi rromii se pot uni atunci când este vorba  de «duşmanul comun» din Transilvania”.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu­loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui?

Un caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”– şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară.

Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist în țara noastră, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României.

Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta­mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s‑ar afla, raporturile cu „ţara“ înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari.

 Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Argumente „istorice“, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare“, declara Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică.

Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944.

Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani“.

La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într‑adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică“

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară…“

.

De această „manevră“, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce­rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu“, în timp ce „existenţa europeană milenară“ a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă“.

În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă“ nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate“ românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili“.

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre“ adică de „principiul majorităţii etnice“.

Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei.

Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii.

Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială“, îl vom cita pe David Prodan:

„Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa.

O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare“.

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide.

Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România.

În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor“.

Între ideologii „noii ordini germane“, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor“, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici“.

 

Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase“.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrărilor:„Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania , 2011 şi ”Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010 (nedifuzată)

Sursa: Ziaristi Online

21/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

16 iunie 1989 – DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA în care se cerea unirea forţelor românilor şi ungurilor împotriva duşmanului comun – dictatura lui Ceauşescu

Începând cu primăvara lui ’89, cine ştia unde să se uite, putea să discearnă desfăşurarea unui spectacol cu adevărat fascinant.

În iunie 1989 la Budapesta, cu prilejul reînhumării lui Imre Nagy, mai mulţi emigranţi români au iscălit împreună cu intelectuali maghiari aşa numita „Declaraţie de la Budapesta” în care se cerea unirea forţelor românilor şi ungurilor împotriva duşmanului comun – dictatura Ceauşescu (mai jos este redat textul integral).

În decembrie 1989 la Timişoara frăţia între diferitele naţionalităţi în lupta împotriva dictaturii s-a putut remarca, exact în spiritul Declaraţiei de la Budapesta, deşi nu neapărat ca o urmare a acesteia.

La Declaraţia de la Budapesta au aderat nume cunoscute ale emigraţiei româneşti, precum Paul Goma, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Vladimir Tismăneanu, Mihnea Berindei, Neagu Djuvara.

La o lună de la apariţia ei, Declaraţia a fost aprobată şi de regele Mihai (foto).

În perioada respectivă, Serviciile de informaţii construiau variante, montau scenarii inclusiv de intervenţie, erau încercate diverse variante de putere, erau activate diverse personaje care, într-un fel dau altul, trebuiau să dea identitate şi relevanţă viitoarelor democraţii şi structurilor lor incipiente.

În definitiv, atunci, în 1989, se juca viitorul statelor în formula agreată de existenţă post-comunistă, erau aşezate într-o ordine de valoare şi acceptabilitate, erau îndemnate să prezinte ce-şi doreau ca elemente de identitate naţională.

Cred că este util să începem prin a reaminti Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie 1989.

Se vorbeşte acolo despre destinul viitor al Transilvaniei şi doar al Transilvaniei ca „spaţiu de complementaritate”, fără a pomeni numele celeilalte entităţi, entitatea-mamă, „România”.

Textul respectiv a generat imediat o reacţie foarte dură, spre exemplu din partea lui Ion Raţiu, în acel moment cea mai cunoscută voce a exilului românesc, recunoscută şi omagiată ca atare pe plan mondial, scrie adev.ro/qt38xc.

Campaniei de falsificare a istoriei care are ca ţintă Revoluţia din decembrie 1989, i-a căzut victimă şi Declaraţia de la Budapesta, comentează pe blogul său luptătorul anticomunist de atunci https://mariusmioc.wordpress.com.

Hai să vedem totuşi ce conţinea faimoasa Declaraţie de la Budapesta (linc):

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢII

Noi, romani si unguri,

Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari.

Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki.

Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.

Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.

Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor.

Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000″, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.

Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar.

Aceasta delegație compusă din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a înmânat Majestății sale textul declarației de la Budapesta.

Majestatea sa a aprobat întrutotul conținutul declarației, care exprima convingerile sale privind relațiile dintre popoarele român si maghiar”.

Pe internet, cine caută „Declaraţia de la Budapesta” găseşte în mare majoritate saituri în care această declaraţie este considerată o trădare, o ameninţare la adresa graniţelor României şi în cîteva locuri se spune că în această declaraţie se preconiza autonomia Transilvaniei (linc). Nimic din toate acestea nu e adevărat, după cum se vede din textul declaraţiei. În general, o declaraţie politică trebuie analizată pe baza textului ei, nu pe baza comentariilor despre acest text aparţinînd unor terţe persoane. Faptul că pe saiturile internet de limbă română declaraţia de la Budapesta este pomenită aproape exclusiv pentru a fi criticată, inclusiv prin afirmarea unor minciuni despre conţinutul acesteia, arată puterea propagandei securiste despre tot ceea ce ţine de anul 1989. Se urmăreşte de fapt aruncarea cu noroi asupra dizidenţilor români, de la Paul Goma la Doina Cornea (prin fiica ei Ariadna Combes), insinuîndu-se că aceştia sînt, dacă nu trădători de ţară atunci cel puţin nişte tîmpiţi care s-au lăsat manipulaţi de duşmanii României.

# # #

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Rațiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad- 9 septembrie 1989 (integral, aici), în continuare am selectat, din motive de spaţiu, doar poziţia exprimată de Ion Raţiu: Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.

Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.

Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă. Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.

Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC. Ion Raţiu

De ce era importantă, esenţială, identitară chiar, discuţia de Transilvania şi despre relaţiile româno-maghiare?

De la Budapesta,pe 13 iulie 1989, pleca această telegramă către centrala CIA:

„Liderii pro-reformă din Ungaria găsesc că atitudinile regimurilor (comunist) ortodoxe din România şi Cehoslovacia amninţă din ce în ce mai atre şi ameninţă interesele naţionale de securitate ale Ungariei”.

Titlu de infarct care prefaţa ştirea propriu-zisă, în care se spunea că „Budapesta crede că Praga şi Bucureştiul au decis să-şi centreze activitatea serviciilor lor de securitate împotriva Ungariei.

Mai mult, oficialii români i-au avertizat pe unguri că nu sunt excluse confruntările armate în cazul în care Budapesta contionuă să facă presiuni împotiva Bucureştiului în ce priveşte modul în care tratează minoritatea maghiară din România. (sursa).

Cehoslovacia şi România au denunţat în modul strident reînhumarea lui Imre Naghy, liderul executat al Revoluţiei din 1958, acuzând Budapesta de tendinţe contrarevoluţionare.

Se spune că Ungaria a cerut Partidului social democrat din Germania de vest să introducă într-o rezoluţie bipartizană privind Ungaria din Bundestag o clauză împotriva destabilizării venite din străinătate”.

Era vorba, așadar, despre ştiri dramatice privind intenţiile mârşave ale securiştilor români care, împreună cu serviciile din Cehoslovacia, erau gata să treacă la acte de violenţă armată.

Foarte importantă este concluzia analistului CIA în telegrama din 27 noiembrie 1989 pe care o puteţi accesa aici, comentariu la realegerea lui Ceauşescu la Congresul PCR.   Comentariul este nemilos şi sună ca o sentinţă:

„Congresul a oferit o dovadă în plus a izolării internaţionale crescânde a lui Ceauşescu. Ambasadorii europeni şi cei din NATO (cu excepţia trimisului turc) au boicotat lucrările, aşa cum au făcut şi cel al Ungariei, Japoniei şi câţiva ambasadori din America Latină. Câteva partide comuniste vest-europene nu numai că nu au participat, dar au criticat cu tărie, în luări de poziţii publice, prestaţia românească în domeniul drepturilor omului.

În ciuda criticilor puternice, este puţin probabil ca Ceauşescu să schimbe în mod semnificativ sensul politicilor sale staliniste sau să facă mai mult în domeniul drepturilor omului.

În loc de asta, e probabil că va intensifica contactele cu alte regimuri dure, mai ales din Asia de est şi poate să caute noi metode – sunt posibile controale de frontieră mai severe şi mai multe restricţii împotriva ziariştilor străini – pentru a izola la şi mai mult România de ritmul schimbării„.

În fine, iată ultimul document din seria de azi, o telegramă din 19 decembrie 1989 a agentului CIA de la Budapesta care analizează implicaţiile condamnării oficiale de către Parlamentul Ungar a persecuţiilor la care era supus Tokes în România.

Se spune în acest document reprodus de  adev.ro/qt38xc că :

„în Ungaria, denigrarea României este un mijloc sigur de a câştiga voturi, iar deschiderea din ce în ce mai mare a politicilor din Ungaria poate să încurajeze competiţia partizană cerând sancţiuni la adresa României. Dacă demonstranţii vor crede zvonurile care vorbesc despre o mare baie de sânge, s-ar putea ca poliţiţiei ungare să-i fie greu să protejeze Ambasada României de atacuri. Moscova nu a comentat oficial în ce priveşte problema Tokes şi prezentarea în presă a demonstraţiilor a fost sumară.

Cu toate astea, ediţia de azi din Izvestia se referă la Tokes ca la un campion al cauzei drepturilor omului şi notează faptul că punerea sa sub arest la domiciliu a atras atenţia comunităţii internaţionale. Pare că Moscova va condamna violenţele, va reitera nevoia de reforme şi va oferi cel puţin un sprijin privat Ungariei în scopul de a ridica această problemă pe plan internaţional”.

  Desigur, ceea ce aţi văzut azi reprezintă o selecţie dintr-o masă impresionantă de documente. Sensul lor profund poate fi înţeles doar prin comparaţie cu rapoartele existente în arhivele KGB, acolo unde secţiunea România este deosebit de bine şi bogat alimentată.

Cu altă ocazie, cred că este esenţial să vedeţi cum, la Moscova, Ceauşescu era ultimul – şi de la un moment dat singurul lider comunist care nu dorea să înţeleagă nimic din lumea care se prăbuşea zgomotos în jurul său.

În 1989, marii actori politici deciseseră soarta jocurilor, dar la Bucureşti liderii politici ai momentului se închideau în propria lume, tăind astfel orice şansă de sincronizare cu restul ţărilor din jur. 

12/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

După 30 de ani de la măcelul din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș, firele diversiunii duc la Budapesta și Moscova.

 

 

 

 

 

Foto: Tg. Mureș 20 martie 1990

 

 

În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să creeze premisele destrămării României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace cum ar fi realizarea, cel puțin al unui vid de putere: la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu după ce, la 12 ianuarie 1990, avusese loc acțiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu iar la 28 ianuarie, somarea ultimativă, din partea liderilor partidelor istorice – mai puțin Radu Câmpeanu – a autorităților provizorii să predea puterea. [Zeno Millea, Secesiunea Ardealului, Editura Carpatica, 2002, p. 33 și urm. http://www.scribd.com/doc/59119613/Secesiunea-Ardealului]

A urmat la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, trecerea graniței de către câteva mii de persoane de cetățenie ungară cu intenția de a manifesta la Satu Mare, unde doar prezența de spirit a autorităților și reacția adecvată a locuitorilor români ai municipiului au împiedicat în ultimul moment ca situația să nu degenereze.

La 19-20 martie, după mai bine de două luni de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți.

Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.


Prima etapă a acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR. (Documentarul MAE ungar „1989 – A csodák éve Magyarországon és Európában” – Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, consemnează, la p. 98, că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989. [http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/…)

Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile unui pseudo disident, Károly Király.

Membru fondator al UDMR, Király a fost între 1968–1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR.
Károly Király pierde toate aceste funcții importante în statul comunist român în urma unui scandal sexual.

„După decenii de fidelitate servilă faţă de regim, schimbă brusc cursul. Format în mediul sovietic, Király, (…) atacă cultul personalităţii lui Ceaușescu și neprincipialitatea ideologică a regimului, probleme care, deși reale, erau irelevante în contextul politicii în domeniul minorităţilor, pe care le atacase anterior in corpore.

Erau însă în deplină conformitate cu scopurile politicii sovietice (s.n.).” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania, The Clash within the Warsaw Pact and The End of the Cold War, Editura RAO, 2013, pp. 214-217
Marginalizat politic, Király este contactat de serviciile de informații ungare care îl ajută să își creeze o aură o aură de oponent al regimului. În această calitate, încearcă să mondializeze problema Transilvaniei.

În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, București, Editura politică, 1983, p.142]
Istoricul Larry Watts crede că nu este exclus ca fostul nomenclaturist să fi fost agent cu dublă subordonare.

„Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, atunci când Gorbaciov a venit la București în ’87, și Károly Király era consemnat la domiciliu, Ambasada sovietică a trimis la Târgu-Mureş un automobil, și l-a adus pe aceste la recepția la care a fost invitat şi Ceauşescu, iar Gorbaciov a stat de vorbă cu Király vreo zece minute.” [Irina Airinei, „Anamnesis”, ed. MarLink, București 2011, p. 348.]


La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează la Târgu-Mureş, împreună cu alții, un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc.

La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul scris în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera să aibă controlul asupra comunității maghiare prin Király, fără a mai verifica cine era în realitate fostul prim-secretar PCR Covasna, membru al CC al PCR și membru supleant al CPEx, îl numeşte pe Károly Király, la 9 ianuarie 1990, prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Király desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit, în consens, la paritate între români și maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă.

Aceștia, împreună cu Károly Király, vor amorsa o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, manifestații de intimidare a populației românești, încercarea de scindare pe criterii etnice a Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) etc. [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]
Profanarea monumentelor românești vine „ca bonus”, dar, psihologic vorbind, dezinformarea/diversiunea instrumentată de av. Elöd Kincses, vicepreședinte al Consiliului județean Mureș, cum că românii ar fi profanat ei înșiși (sic!) monumentul lui Avram Iancu pentru a-i culpabiliza pe maghiari, a fost picătura care a umplut paharul. Toate acestea petrec pe fondul unei inexplicabile indiferențe a conducerii provizorii a României.
„Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: «Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureș (…) am hotărât să ne organizăm».” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, p. 170.] (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României  
 
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

 

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…


În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU , Virgil Măgureanu și Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state – URSS și Ungaria – ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.
Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:


1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic și de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărți ale Ungariei Mari și de materiale de propagandă revizioniste aduse din țara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio F M 105 din New York, este prezentată o știre care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth:

„Asociaţia Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceauşescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”.

Efectele psihologice a acestor acțiuni atât asupra românilor cât și a maghiarilor au fost considerabile instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă și încordare.

2. În acest context, președintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea ţării pe Károly Király; se poate presupune că Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” față de Ceaușescu.

3. Károly Király rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari.


4. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea și eliminarea directorilor de origine română ai instituțiilor și întreprinderilor.

Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu, exemplu concludent de „gândire magică primitivă” constând în atacarea/desființarea simbolurilor adversarului.
Este amorsată „criza separării școlilor” la care o contribuție semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în „activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind colaborarea cu fosta Securitate. [http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12-15;]

Criza separării școlilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată ministrul educației Mihai Șora decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română.

În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară și scandează: „Suntem frați, nu ne separați!” și „Suntem de naționalitate copii!”

 


[Virusul, acum știe toată lumea, este “un agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase”. În calculatoare este programul intrus care încearcă să distrugă sistemul invadat. Figurativ, este “sursa unui rău moral”, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online.

 

 

 

Tov. Mihai Șora și tovarășa Smaranda Enache

 

 


  

Nu știm care dintre aceste explicații i se potrivește mai bine lui Mihai Șora, dar Raportul oficial al Parlamentului României privind evenimentele dramatice din 19-20 martie 1990 de la Târgu Mureș menționează explicit drept “factorul detonator” al crizei măsurile arbitrare întreprinse de Mihai Șora, pe atunci Ministru al Învățământului, în dauna elevilor români și în favoarea celor maghiari.

Dacă am fi tratat autorii și actorii loviturii de stat din decembrie 1989 drept ceea ce au fost – viruși – și am fi găsit rapid și remediul extirpării pandemiei de agenți sovietici România nu ar fi fost atât de infectată astăzi.

Privind retrospectiv, peste ani, istoria trăită chiar de noi, acum analizată pe baza documentelor și a informațiilor acumulate în 30 de ani de presă, putem face liniștiți observația că toate firele Operațiunii Târgu Mureș duc la Budapesta și Moscova, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online].

 

 

 

 

 

 

 

Peste trei luni Mihai Șora va demisiona din guvernul Petre Roman pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanți ai Alianței Civice.

Comentând declarația făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a zilei naționale de 1 Decembrie:

„Aș dori ca toți românii să se regăsească în patria-mamă”, într-un interviu dat săptămânalului francez L’Express Șora va susține: „Iliescu este incoerent: el dorește pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei! (sic!) [L’Express – 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux]

 


5. Românii, care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane și participarea la ședințele în care se dezbate degradarea situației din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.


6. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată și/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.
Aflat sub influența lui Károly Király, care îl dezinformează, președintele CPUN Ion Iliescu nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR și „temporizează” rezolvarea situației. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”


7. În prima parte a lunii februarie, Károly Király pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan [Képujság, A tizedes még a többiek, nr. 8 din 24.02.1990], la invitația Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie sosește la Budapesta și pastorul László Tőkés.


8. La Târgu-Mureș au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul-procesiune cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütő, notoriu fost nomenclaturist comunist – 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna – putând fi interpreta și ca posibil exercițiu de mobilizare.


9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea și ocuparea, așezați pe jos, a spațiilor publice ale IMF. [Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în „acțiuni nonviolente de acțiune” http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict…
Greva este intens mediatizată pe plan internațional de ziariști olandezi (care vorbesc limba maghiară…) prezenți prompt la acțiune. Crește afluența de ziariști „internaționali” din presă audio-vizuală, înzestrați cu camere video, aparate de fotografiat și de înregistrat, care irită trecătorii cu insistența lor în a pune întrebări tendențioase și care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.


10. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, la Târgu-Mureș are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav.

Károly Király, care se întorsese din Ungaria și se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş și a-i proteja pe studenții maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie.

După ce criza separării școlilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Károly Király și a avocatului Előd Kincses (ale cărui apeluri la radio și cuvântări publice erau considerate defăimătoare) și contra-mitingurile maghiarilor se potențează reciproc.
La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se în care găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile locale au susținut că „persoane rămase neidentificate”, au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de sătenii care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susține că atacul ar fi fost nemotivat.

Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliția e depășită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul András Sütő este grav molestat.
Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucnește un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane și alta de români estimată la 2-3000 de persoane după ce cordonul firav de polițiști care despărțeau cele două tabere este rupt.


Rezultatul: 6 morți, câte trei din fiecare tabără, și 168 de răniți: 33 de naționalitate maghiară și 135 de naționalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informații din cărțile col. Ioan Judea, Tîrgu-Mureș, Cumpăna lui martie, ed. Tipomur, 1991 și av. Kincses Elod, Martie negru la Târgu-Mureș, Kriterion 2015. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 7
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

„Nu e nevoie să veniți domnule președinte, situația poate fi ținută sub control”
Un jurnal personal despre acest dramatic eveniment „20 martie 1990 – Imagini blânde de la Târgu-Mureș”este accesibil pe internet la adresa http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurna…


Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente, capătă semnificații deosebite privind modul în care s-a ajuns la escaladarea extremă a violențelor.
Cea dintâi este s-a petrecut în dimineața zilei de 20 martie în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezența lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Tg. Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România, Dorin Suciu, corespondentul TVR şi Simonfi Katalin, de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele în seara precedentă la sediul partidelor politice, a căror victimă fusese scriitorul András Sütő, a sunat pe „firul scurt” președintele Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea acestuia.

Iliescu a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureş pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control.

Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuși ținut „sub control”, sechestrat în propriul birou cu cuțitul la gât. La propriu…


La scurt timp, în jurul orei 18, a urmat declanșarea confruntării violente dintre cei grupul masiv de maghiari și cel al românilor, cam de cinci ori mai puțin numeros.
Soarta peliculei filmate de mine de la etajul al 5-lea al hotelului Grand, și care cuprindea principalele secvențe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei de 20 martie ridică multe semne de întrebare.

După vizionarea în masa de montaj, Teodor Brateș (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 dezinformarea „teroriștii Securității”) a decis ca reportajul să nu se difuzeze.
Filmul există în arhiva Ministerului Apărării Naționale.

A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din inițiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvențe importante.

Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de polițiști care despărțea masivul grup de demonstranții maghiari de grupul mult mai mic de demonstranți români. Operațiunea a fost executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un grup de indivizi înarmați cu bâte scurte și care, după îmbrăcăminte, nu păreau în nici un caz a fi săteni veniți de pe valea Gurghiului.

Cine erau aceștia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informații de la „surse care doresc să își păstreze anonimatul”, înclin să cred că făceau parte dintre cei specializați în gherilă urbană în cazarma din Bicske.
Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez, este discuția pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la plecarea lui Károly Király, în prima parte a lunii februarie, la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală.

Generalul mi-a spus că a fost informat că era vorba de un pretext pentru ca Király, care fusese racolat de serviciile de informații ungare (AVO), să coordoneze „direct din centrală”, prin emisari, manevrarea situației de la Târgu-Mureș. Pe baza acelei informări, gen. (r) Scrieciu a și făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Károly Király.

Relativ recent, am aflat că informația era reală și că îi fusese furnizată de serviciile de informații ale armatei. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 8

 


Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

Dorin Suciu

De la războiul psihologic la cel de imagine prin dezinformare și manipulare mediatică.

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, cu ocazia unei conferințe de presă la Târgu-Mureș.
O informație relevantă în acest sens este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise șeful serviciului de contraspionaj militar.

Astfel, „…înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, un alt agent de bază al serviciilor de infirmații ungare, colonelul Sándor Arady (fost cetățean român, emigrat în Ungaria și revenit ulterior ca atașat militar) a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania”. [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209]
În legătură cu posibila implicarea în acțiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informații străine, astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10000 de turiști din Ungaria au fost dirijați spre Transilvania.

Cam 7000 spre Satu Mare, care era foarte aproape de granița româno-ungară, restul de 3000 spre Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita și Covasna și o parte spre Timișoara și Arad.


La Satu Mare acțiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de diverse plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă și cultură fiind împiedicată.
În ultima perioadă au apărut analize și cărți ale unor publiciști, reputați specialiști în intelligence și istorici care sunt de părere că ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureș a avut un evident vector antistatal, susținut de profesioniști ai dezinformării, intoxicării și diversiunii care au acționat atât din interiorul cât și din afara țării amorsând un veritabil război psihologic.


Până a putea ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care a fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României, cel al „pogromului antimaghiar”.
El s-a fundamentat tot pe o dezinformare care, prin manipularea opiniei publice internaționale, a încercat acreditarea ideii că la Târgu-Mureș ar fi avut loc un pogrom (!) împotriva maghiarilor și că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte şovini incurabili iar minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu!


Dezinformarea „pogromul antimaghiar” a fost emisă prima oară de András Sütő în emisiunea PANORAMA a televiziunii naționale ungare la data de 20 martie. Într-un interviu înregistrat, acesta anunța că UDMR va cere guvernului și parlamentului apărarea cu armata a integrității fizice a minorității maghiare (?!) Dialogul cu reporterul se încheie cu un apel al lui Sütő către Organizația Națiunilor Unite și comunitatea internaţională în care se clama că „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania este o realitate concretă” [Anca Florea, Păstrați România întreagă, Editura „Viitorul Românesc”, 1996, p. 38]


În mod evident, înregistrarea interviului cu András Sütő nu putea fi făcută decât înainte de 19 martie, când scriitorul a fost molestat și, deci, anterior violențelor interetnice din 20 martie! Referirile la „pogromul” – ce avea să se întâmple abia peste una sau două zile! – arată că lansarea dezinformării „pogromul de la Târgu Mureș” formulare logomahică prin excelență – a fost premeditată.


Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian Toronto Star în ziua precedentă gravelor incidente soldate cu morți și răniți (!), episcopul László Tőkés susține că „violența va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorității maghiare” și pretinde că „un grup naționalist de dreapta, Vatra Românească, (…) încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească țara, să emigreze în Ungaria.”
Cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, dezinformarea a fost preluată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Mânat şi de raţiuni electorale, acesta a afirmat la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est, că la 20 martie la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare.
Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura totuși de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989, așa că dezinformarea a avut un impact major.


Referindu-se direct la aserțiunile lui Gyula Horn, istoricul Larry L. Watts remarcă: „Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu Mureș continuă să circule, dar puțini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 și 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 și 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniți în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă la doar 33 de răniți. (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Dezinformarea a fost preluată și colportată de episcopul reformat László Tőkés care la 28 martie, cu ocazia unui congres ecumenic calvin, (reformat) care a avut loc la Geneva a susținut că: „Există acolo, la Târgu-Mureș, un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii și violenței.”


În ceea ce privește lungul șir de dezinformări care au urmat, dincolo de manipularea românilor și maghiarilor, deopotrivă, sau de încercările de intoxicare a autorităților române și organismelor internaționale, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mişcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4 din Marea Britanie și de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar, țăran român din localitatea Ibănești, drept maghiar.
Deși irlandezul Gary Honeyford, reporter al postului Sky News, care înregistrat in extenso violențele interetnice din 20 martie, a infirmat ferm ideea unui pogrom antimaghiar, [http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c&feature=player_embedded] dezinformările, folosite pentru a fabrica cele mai grosolane manipulări ale publicului internaţional, au proliferat. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat în documentarul Bad Neibours – Vecini răi – difuzat de televiziunea Channel Four din Marea Britanie, ca și de televiziunea ZDF din Germania, drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem a fost că nefericitul purta un pulover verde!

Cele două televiziuni nu și-au cerut scuze nici când s-a dovedit că au dezinformat publicul.
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibours – Vecini răi – prezentat de Channel 4 – a recunoscut într-un interviu cu ziaristul Mihai Mincan că a „distorsionat realitatea”, că filmul a fost comandat după „evenimentele din 20 martie” și că a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg și a precizat că el nu i-a consultat pe reprezentanții românilor, ci doar pe ai maghiarilor. Întrebat dacă cunoștea identitatea reală a victimei, Swain a răspuns că da, știa, dar că faptul nu-l interesa…
[http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflict…
La 4 octombrie 1990, după ce identitatea lui Mihăilă Cofar fusese de mult elucidată, trei turiste românce la Paris asistau uluite la o scenă incredibilă prezentată la o emisiune dedicată dramei din 20 martie de postul de televiziune Antenne 2. Atunci când pe micul ecran a apărut secvenţă atroce a schilodirii lui Cofar, invitată a postului respectiv, Smaranda Enache, personaj de tristă amintire care contribuise din plin la agravarea crizei separării școlilor din Târgu Mureș, a exclamat: „Iată de ce e în stare poporul român. [Cuvântul liber, 4 februarie 1991].

Ulterior, ziarul din Târgu Mureș a prezentat identitatea celor trei persoane: Elena Buşe, din Bistriţa Năsăud, Corina Ichim, fiica dnei Bușe, și Rodica Crăciun, din București, cazate la Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Peste doar o săptămână, la 14 octombrie 1990, când lucrurile păreau că se liniștiseră, András Sütő supralicitează. Revista „A hét” – Săptămâna – nr. 44 relatează că acesta, aflat la Viena, a declarat în biserica evanghelică de pe Strada Linden: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri, pentru că la Târgu-Mureș se prefigurează deja cel de-al doilea” (sic!). Este lansată ideea „endemizării” pogromului, o variantă „îmbunătățită” a diversiunii inițiale. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 9
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

A fost conflictul interetnic de la Târgu Mureș provocat de «odioasa Securitate»?
Semnificativă este și „cariera internațională” a dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureș”. Dincolo de dobândirea de capital politic de politicienii de la Budapesta, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Apoi, odată amorsată, pe la începutul anului 1991, dezinformare a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat „pogromul endemic” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România.
Agentul de influență pentru punerea în operă a intoxicării a devenit acelaşi episcop Tőkés.

Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, în cotidianul The Washington Times, într-un articol (apărut pe patru coloane!) cu titlul „Ethnic Cleansing in Transylvania” enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”! După aceea, folosind filiera bisericii calvine, dezinformarea a fost propagată de László Tőkés în Olanda…
În acest context, al filierelor de transmisie a manipulărilor, este foarte interesant de reamintit că studenții maghiari, care în martie 1990 făceau grevă pe treptele Universității de Medicină și Farmacie, erau intervievați, fotografiați și filmați de reporteri olandezi care vorbeau ungurește.

Azi, explicația e simplă: aceștia erau foarte probabil urmașii revoluționarilor unguri care se refugiaseră în Olanda în 1956. Pe același tip de filieră religioasă și de acțiune politică se situează în zilele noastre blocarea aderării României la spațiul Schengen.
S-au lansat şi alte speculații pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990.

Astfel, fostul nomenclaturist comunist András Sütö, reciclat în „cărturar a al maghiarimii” și devenit evident agent de influență în presa occidentală, lansează la 19 martie 1994 la Duna TV o variantă… îmbunătățită și adăugită:

„…Puterea provizorie a instrumentat pogromul antimaghiar din 20 martie 1990. După care, făcându-ne pe noi responsabili de cele întâmplate, a folosit evenimentele tragice de la Târgu-Mureș ca pretext pentru înființarea SRI.” O alegație absurdă având în vedere că România nu avea nevoie de pretexte ca să înființeze un serviciu de informații generale, prerogativă care, oricum, face parte din dreptul inalienabil al unui stat suveran!
De altfel, este de notorietate că la acea dată Securitatea era desfiinţată, conducerea ei arestată iar membri ei închiși prin cazărmile armatei.

Oricum, se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii!
Peste un deceniu, dezinformarea lansată de András Sütö va fi preluată și „dezvoltată” de Gabriel Andreescu, activist APADOR CH, în prelegerea ținută la sediul fundației Bernády din Târgu Mureș în martie 2005 și publicată ulterior în ziarul Ziua.
Inspirat de elucubrațiile lui Andreescu, Előd Kincses, personaj controversat al evenimentelor dramatice din martie 1990, refugiat o perioadă la Budapesta, va susţine și el că la Târgu-Mureş ar fi avut loc o „diversiune cu mai multe scopuri”: înainte de toate legitimizarea înființării SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal! La rândul său, senatorul UDMR György Frunda va relua şi el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!).


Într-un raport prezentat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF) se arătă că:

„Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (s.n.)”.


Într-o carte recent lansată, gen. bg. Vasile Mălureanu arată că înființarea unui serviciu național cu competență generală era decisă cu mult înainte de martie 1990 și accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă” a unei „centuri de siguranță” informative.
Împrumutând elemente structurale și organizatorice de la modelele de servicii de informații americane, canadiene și europene, Decretul nr. 181 din 26 martie 1990 privind înființarea SRI a reflectat și preocuparea pentru instabilitatea internă. [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale: perspectiva unui ofițer de informații, Editura PACO 2016. pp.293-302”.


Este evident că „evenimentele de la 20 martie de la Târgu Mureș” au precipitat reînființarea unui serviciu național de informații, așa cum este evident că bazându-se pe paralogismul „Post hoc, propter ergo hoc” – După, deci din acea cauză – au fost numeroși „logomahi” care au profitat pentru a promova o nouă dezinformare mascată sub forma unui fals silogism: odioasa Securitate a provocat conflictul interetnic de la Târgu Mureș pentru a forța înființarea SRI, deci SRI este urmașul odioasei Securități… (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – ultimul episod
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

De la războaiele psihologic și de imagine la războiul logistic și „țara-mamă din interior”
În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populația ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români și maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare. Aceasta, împreună cu manipularea și diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media – mai puțin în cea din țară și masiv în cea internațională unde agenții de influență și-au făcut din plin jocul – au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine bazat pe formula „pogromul de la Târgu Mureș” s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp și încă foarte aproape de România: în Kosovo pe vremea când Serbia era condusă de Miloșevici…
Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în țările limitrofe un exerciţiu curent.


Astfel, ulterior eșuării tentativei din martie 90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul țării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ținutul secuiesc”. Și nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puțin decât „țara-mamă din interior”!


Ar mai trebui amintit urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care dorește crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc.

Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic și de imagine purtat împotriva României…

 

Epilog – Cercul se închide


Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat într-un celebru discurs că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat însă la 20 martie 1990 la Târgu-Mureș pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greșeli involuntare… Drept care mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta și Muzeul Terorii, condus de istoricul Maria Schmidt, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare și nu numai, au organizat un simpozion intitulat „Condamnați să conviețuiască”. (sic!) Invitați de onoare au fost László Tőkés, Smaranda Enache și Gabriel Andreescu.

Printre altele, simpozionul a susținut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Tg. Mureș…


Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat din presa ungară că Károly Király, despre care în timpul crizei de la Târgu Mureș s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăiește bine-sănătos în țara vecină și că împlinind 85 de ani a fost decorat cu cea mai înaltă distincție pentru merite deosebite de János Ader, președintele Ungariei…
*
La întrebarea „De ce și cum s-a întâmplat de fapt acel episod sângeros și imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic care relatează primul caz de război psihologic din istorie. Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese țara Canaanului, cea unde „curge lapte și miere”, a cucerit cetatea Ierihonului:
„Iar la al șaptelea ocol al zidurilor cetății, pe când preoții sunau din trâmbițe și chimvale, Iosua a poruncit poporului: „Strigați tare, căci Domnul v-a dat în mână cetatea (…) iar zidurile s-au prăbușit îndată și gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Și astfel au cuprins cetatea”.
Biblia, Cartea lui Iosua 6, 16 și 20

 

Sursa:  http://www.condeiulardelean.ro/articol/martie-1990-pogromul-de-la-targu-mures-o-etapa-razboaielor-psihologice-si-de-imagine-duse.

 


 ADDENDA
 

Raportul pus la rece


La fel ca și Raportul Comisiei Senatului privind evenimentele din Decembrie 1989, pe care nici Parchetul nu îl avea mai an deși susține că cercetează de 30 de ani lovitura de stat mascată în revoluție, nici Raportul Comisiei parlamentare de anchetă care a investigat evenimentele din Martie 1990 nu a fost dat publicității, deși, chipurile, parlamentarii sunt reprezentanții noștri.

Mai mult, copia Raportului intrată în posesia noastră poartă explicit indicația NU SE ÎMPRUMUTĂ.

 

 

 

 

 

 

O altă asemănare cu cele două situații este legată de opiniile separate ale celor s-au ocupat de anchete.

Dacă în cazul Decembrie 1989, senatorul țărănist Șerban Săndulescu a simțit nevoia să conceapă un Raport separat, cu mai multe informații despre conspirația și rolul sovieticilor în lovitura de stat, la fel, în privința Comisiei pentru Târgu Mureș, Ioan Mânzatu, inventator în domeniul farmaceutic și om politic independent de garda fesenistă, ca fondator al Partidului Republican, a făcut public, “pe surse”, propriul Raport-sinteză.

 

 



 

 

Din Raportul Mânzatu rezultă că operațiunea a fost realizată printr-o dinamică în crescendo, prin etape provocatoare și tehnici subversive stabilite profesionist, începând cu decembrie 1989.

Mânzatu amintește crimele bestiale săvârșite de unii maghiari asupra personalului român din structurile Ministerului de Interne din județele Harghita, Covasna și Mureș și apoi pașii care au dus la ridicarea tensiunii în martie 1990 cu tendințele secesioniste ale unei părți a populației maghiare instigată de factori interni și externi scrie http://www.ziaristionline.ro/2020/03/20/mihai-sora-virusul-care-a-starnit-conflictul-de-la-targu-mures-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990-toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-victor-roncea-in-ev/

 

17/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: