CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O etapă nouă în lupta kurzilor pentru câștigarea dreptului la independență

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este %D0%BA%D1%83%D1%80%D0%B4-%D0%BA%D0%B0%D1%80%D1%82%D0%B0.jpg

Kurzii sunt cel mai mare popor din lume care nu are propriul stat.

 Locuind în mai multe țări, ei luptă de aproape un secol și jumătate pentru crearea unui Kurdistan independent. 

Operațiunile punitive active ale armatelor turce și irakiene au alungat o parte semnificativă a luptătorilor kurzi. 

Locul lor a fost luat de femei care acum reprezintă 30-40% din gherilele kurde.

Există 30-35 milioane de kurzi în lume. Cea mai semnificativă parte a acestora trăiește în Turcia – până la 15 milioane, alte 7-8 milioane – în Iran, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/articles/zhenskie_otryadyi_v_kurdskoy_armii_osvobozhdeniya

Autoritățile acestor state evită recensământul populației pentru a evita o creștere a izolării etnice (prin urmare, numărul kurzilor din aceste țări este o estimare). 

În Siria, există aproximativ 2 milioane, iar 800 de mii dintre aceștia sunt apatrizi și sortiți existenței ilegale (aceștia sunt în mare parte refugiați din operațiunile punitive ale trupelor turcești).

În Irak, guvernul regional al Kurdistanului avansează o cifră oficială de 5,3 milioane kurzi. 

Există mici comunități de kurzi în Armenia, Georgia, Israel și Iordania. O mare comunitate kurdă din Europa. 

Datele Consiliului Europei sunt următoarele: 800 de mii în Germania (majoritatea din Siria și Turcia), 100 de mii în Suedia (din Iran și Irak), 90 de mii în Anglia (din Irak) și 120 de mii în Franța (în principal din Turcia) …

Faza activă a luptei poporului kurd pentru crearea unui stat propriu se desfășoară încă din anii 1960 – în principal în Turcia, unde Partidul Muncitorilor din Kurdistan a preluat aripa politică a mișcării. 

Acest partid, pe lângă naționalism, a proclamat lupta pentru socialism și în plus, un fel de plan stalinist. De fapt, cu cei cca. 300 de mii de membri ai săi, acesta este cel mai mare partid stalinist din lume . 

În cei 30 de ani de luptă, forțele kurde care luptă pentru independența Kurdistanului au provocat moartea a peste 150 de mii persoane (militari și civili) .

Astăzi, o serioasă îndoctrinare ideologică are loc în rândul kurzilor sirieni. Opoziția kurdă este condusă de Uniunea Democrată (PYD), un partid de stânga stalinist format în 2003 dintr-o ramură a Partidului Muncitorilor din Kurdistanul Turc.

 La un moment dat, PYD a controlat cea mai mare parte a Kurdistanului sirian (nordul și nord-estul țării), inclusiv marile câmpuri petroliere din nord-est, poziționându-se atât împotriva președintelui țării, Bashar al-Assad, cât și a opoziției față de regimul acestuia.

Astfel kurzii au devenit o parte terță în conflictul sirian.

Kurzii înșiși numesc această regiune bogată în petrol Kurdistanul de Vest.  petrolul constituind unul dintre principalele motive pentru opresiunea kurzilor de către Damasc. 

Chiar înainte de venirea la putere a partidului Baas arab socialist în 1962, în provincia Al-Jazeera foarte bogată în petrol din nord-estul Siriei, numită acum Haseke , aproximativ 20% dintre kurzi erau privați de cetățenie, iar autoritățile siriene au dus o politică activă de arabizare a acestora.

Cu toate acestea, în timpul războiului civil din Siria, kurzii nu s-au alăturat islamiștilor, din cauza sprijinului dat de Turcia- inamicul ireconciliabil al mișcării naționale kurde – opoziției siriene . 

Assad a apreciatneimplicarea kurzilor și a mers în întâmpinarea lor, acceptând unele dintre revendicările lor anterioare, printre care cea mai importantă era acordarea autonomiei.

 De asemenea, 48 de activiști ai PYD au fost eliberați din închisori, iar cetățenia siriană a fost acordată unui număr de sute r de mii de kurzi.

La 7 octombrie 2011, Mashal Tammo, un important om politic kurd membru al PYD a fost ucis, iar forțele politice kurde au acuzat Damascul pentru acest lucru. 

La rândul ei, mass-media oficială siriană a acuzat Turcia și opozanții Partidul Muncitorilor din Kurdistan de crimă. 

În fapt, nu s-a putut fi stabilit cu claritate nici până astăzi cine a ordonat uciderea lui Tammo, dar moartea acestuia a servit drept un motiv bun pentru separarea Kurdistanului sirian de guvernul central (și de islamiști).

Astăzi, acest teritoriu este de facto un stat independent, după ce în iulie 2013, armata siriană a părăsit zona.

Partidul PYD a copiat sistemul sovietic timpuriu având sovietele numite acolo „Case ale oamenilor” la baza a sistemului de conducere.

 De exemplu, în Al-Qamishli, actuala capitală a Kurdistanului de Vest, există 15 astfel de „Case ale poporului” aproximativ un consiliu (soviet) la 6000 de persoane. 

La rândul lor, „Casele Poporului” au ales Consiliul Popular al Kurdistanului de Vest. De asemenea, au fost formate unitățile armate de autoapărare a poporului kurd – de fapt, miliția poporului.

Interesant este că Damascul continuă să plătească salarii angajaților de stat din Kurdistanul de Vest și finanțează, de asemenea, sistemul medical și educația. Aceasta este într-un fel plata lui Assad pentru un serviciu important făcut de kurzi care au preluat controlul frontierei siriano-turce (controlate anterior doar de grănicerii turci), împiedicând astfel accesul opoziției islamistă împo triva lui Assad la sprijinul material venit din Turcia.

Odată cu introducerea socialismului în Kurdistanul de Vest, aici sunt în desfășurare procese importante pentru întregul Orient Apropiat și Mijlociu, PYD arătând o cale laică politică care ar putea fi urmată de lumea islamică.

Astfel, staliniștii kurzi organizeaza centre de tineret, organizatii pentru femei, sindicate, scoli. Un interes și o importanță deosebită pentru Orientul Mijlociu este acordată politicii de emancipare a femeilor. Toate organele guvernamentale (inclusiv sovietele – „Casele Poporului”) recrutează 40% dintre femei și 40% dintre bărbați. 

 În detașamentele de autoapărare (miliții populare), femeile sunt acceptate în mod egal cu bărbații. Au existat și represiuni: aproximativ 10% dintre kurzi au fost expulzați din Kurdistanul sirian în Irak (mulți au plecat și în Europa), întrucât erau adepți ai partidului liberal local (apropiat de Consiliul Național Kurd).Ei au fost acuzați nu numai de liberalism, ci și de orientarea liderilor lor către Statele Unite.

Un regim relativ laic (și pentru lumea musulmană – super-laic) a fost introdus și în Kurdistanul irakian, care a obținut de fapt independența față de guvernul central (în acest caz față de Bagdad).

 Partidul Democrat din Kurdistan (KDP) aflat la guvernare nu mai este stalinist ca orientare, ci aparține stângii moderate care privește partidele social-democratice din Europa ca pe un ideal.

Democrația Kurdistanului irakian poate fi judecată cel puțin după sistemul alegerilor pentru parlamentul său. 111 locuri în parlament au fost distribuite după cum urmează:

Pentru minoritățile naționale, au fost alocate : turkmenilor (5 mandate), asirienilor (5) și armenilor (1). 

-De asemenea, 34 de femei au fost alese în parlament, iar până în 2020, așa cum a promis liderul kurd Barzani, cota pentru femei în parlament va fi de 40% (adică 44 de locuri).

 Partidul Democrat din Kurdistan (KDP), aflat la guvernare, condus de președintele regiunii autonome Massoud Barzani, a câștigat aproape 38% din sufragii. 

Aceste exemple contrazic mitul conform căruia țările islamice sunt structural incompatibile cu laicismul și cu democrația.

Cu toate că sunt de stânga, autoritățile kurde din Irak și Siria nu îi persecută pe credincioși. În Kurdistan musulmanii reprezintă doar 75% din kurzi, restul fiind creștini, alauiți, zoroastrieni etc.)

Femeile kurde au primit drepturi egale în armată. În Siria și Irak, femeile reprezintă aproximativ 20% din forțele armate (miliția poporului) și până la 30% în detașamentele partizanilor din Kurdistanul turc. 

Acest din urmă fapt se explică prin faptul că, pe parcursul lungilor ani de luptă cu guvernul turc, o parte semnificativă a militanților bărbați au fost uciși, iar femeile au trebuit să le ia locul.

 În plus, în Kurdistanul turc, unde în rândul kurzilor coexistă nu numai idei socialiste, ca în cazul omologilor lor din Siria, ci și rudimente ale democrației, admiterea femeilor într-un detașament partizani le face automat egale în drepturi cu bărbații.

Foto: Anastasia Taylor și Colin Delphos – Imagini surprinse printre luptătoarele kurde din Turcia, Iran și Irak .

04/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Problema kurda-aparitia si evolutia ei

cavalerie%20kurda Apariţia şi evoluţia problemei kurde

Apariţia şi evoluţia problemei kurde

 

Kurzii sunt un popor din familia indo-europeană. Astăzi, populaţia kurdă numără între 35-40 mln. de oameni dintre care cea mai mare parte locuiesc pe teritoriul Turciei. Kurzi se mai traiesc  în Iran, Irak, Siria, Transcaucazia, Kirghizia, Kazahstan si chiar şi în Europa, America sau Australia. În Turcia sunt cca. 20 mln. de kurzi, ceea ce constituie 45,3 % din totalul  populaţiei kurde şi 21-25 % din totalul populaţiei Turciei.

În Iran locuiesc   aproximativ 7-9 mln. de kurzi sau 14% din populaţia Iranului. În Irak există între 4-6 mln de kurzi.

În Siria 8% din numărul populaţiei sunt kurzi  constituind aproximativ 1,5 – 2 mln.  În fostele republici ale Uniunii Sovetice locuiesc 300 de mii de kurzi. În Liban tot în jur de 300 de mii.

Regiunia populată de kurzi poarta numele de  Kurdistan – iar aria  de trai a acestui popor e  cuprinsa  între Munţii Anatoliei la Nord-Vest, râurile Tigru şi Eufrat  la Sud-Est şi pustiurile nemărginite din partea de Sud-Vest a  Iranului.

Kurzii reprezintă cea mai mare naţiune din lume care nu a avut şi nici nu are un stat naţional. Ei vorbesc limba kurdă din familia indo-europeană  şi folosesc trei alfabete – cei din Turcia folosesc alfabetul latin, în Iran şi Irak se folosesc de alfabetul arabo-persan iar pe teritoriile fostului spaţiu sovetic – chirilic.

Teritoriul etnic nu are hotare bine fixate el  cuprinzand  o suprafaţă de circa 500 – 530 mii km2. Din punct de vedere confesional marea majoritate a kurzilor sunt mulsumani suniţi (ei recunosc mai multe cărţi religioase decât musulmanii şiiţi).

Musulmanii suniţi îşi trag descendenţa de la Ali.

 

 

Kurzii au şi religii tradiţionale istorice precum religia alevită, iar printre kurzi, în special în Liban, există o comunitate  creştina. Om vechime, în izvoarele siriene, babiloniene, egiptene, urartu erau pomeniti cu numele de „carduhi”.

Xenofon, istoricul grec, spunea că atunci când grecii s-au întors în anul 401 din expediţia din Asia, au trecut prin teritoriile carduhilor,acestia  fiind un popor feroce care apără cu mult sânge pământul natal. Se consideră că ei sunt strămoşii kurzilor de astăzi, însă ulterior s-a constatat că aceştia nu erau  de origine indo-europeană.

Strămoşii kurzilor trăiau mai la est de carduhi. Cea mai mare parte a istoricilor orientalişti – Diakonov, Amin Zaki, Minorski etc. – consideră că poporul kurd este rezultatul  sintezei mai multor popoare antice care au locuit în Orient – huriţi, mezani, metani etc. Teoriile contemporane consideră că cei mai apropiaţi strămoşi ai kurzilor sunt totuşi mezii şi trag  concluzia că graiul  lor este foarte apropiat cel de al  mezilor.  De mai mult de 4000 de ani kurzii locuiesc în Asia Inferioară.

Până în sec. XVI  istoria kurzilor este descrisă fragmentar. Ei nimeresc în sfera de influenţă a Imperiului Otoman şi Iran. Sultanul turc a stabilit relaţii de vasalitate cu conducătorii (şeihii) kurzi. În secolul al  XIX-lea Mahmud al II-lea cucereşte definitiv Kurdistanul şi îl anexează în 1834 la Imperiul Otoman.

 Împotriva dominaţiei otomane sau răsculat sute de mii de kurzi care au fost conduşi de emirul Badirhan-bei, care chiar şi-a bătut şi o monedă proprie.  Acest emir nerecunoscând suveranitatea Turciei,  a pus  bazele  unei statalităţi kurde, insă după un anumit timp Badirhan-bei a fost exilat în Siria la Damasc.

În 1880 se declanşează o nouă răscoală pe teritoriul otoman, în Irak şi Iran, dar este înbuşită iar câteva sute de mii de kurzi au fost împuşcaţi şi spânzuraţi.  La sfârşitul secolului al XIX – lea în Kurdistan încep să păntrundă ideile naţionaliste venite din Europa. În anul 1908 are loc revoluţia junilor turci care promovau ideea creării unui califat arab  în care să locuiască numai musulmani.

Însă urmează destrămarea Imperiului Otoman o dată cu  înfrângerea suferită în Marele Război din 1914-1918. Conform Tratatului de la Sevres încheiat între Marile Puteri şi Turcia, era stipulat că din 1920 kurzii au dreptul să creeze o autonomie iar peste un an, în 1921 se pot proclama independenţi. Urmează războiul de eliberare naţională a turcilor lui Mustafa Kemal care a creat la Damasc în 1906 o organizaţie politică turcească numită „Patrie şi Libertate”.

Mustafa Kemal i-a convins pe kurzi că vor obţine o autonomie foarte largă.  În 1923 este încheiat Tratatul de la Loussana care prevedea că teritoriile locuite de kurzi au revenit Turciei iar o altă parte a lor a nimerit sub mandat britanic şi francez respectiv Irak şi Siria.

Iniţial  noua conducere a Turciei  a sustinut  ca  turcii si kurzii alcatuiesc  un singur popor, iar in primul parlament al Republicii Turce au existat 70 de deputaţi din partea Republicii Autonome Kurdistan, dar  in scurt timp atitudinea  faţă de kurzi s-a  schimbat,  urmand o perioada de represiune militară.

Către 1924, in Constituţia turcă toţi locuitorii tarii  erau numiţi „turci” astfel nerecunoscându-se minorităţile naţionale, iar kurzii erau considerati ca fiind turci sălbătăciţi sau turci de munte. Au  fost interzise  învăţământul, asociaţiile şi publicaţiile în limba kurdă. Începând cu 1932 s-au promovat legi cu privire la deportarea masivă a kurzilor din Podişul Anatoliei si tot în anii `30 este adoptată o lege cu privire la turcizarea populaţiei kurde din Republica Turcă.

Până în 1965, guvernul de la Ankara nu a permis străinilor să între in teritoriile  populate de kurzi. Kurzilor le-au  fost turcizate numele de familie  şi  li s-a impus să se reboteze cu nume de origine turcă. Deasemenea li  s-a interzis sa infiinteze  partide politice. În perioada celui de al doilea război mondial a fost instaurat un regim de control militar pe acele teritorii.

În 1930 în localitatea Sulemania din Irak a fost organizată o mare răscoală sub conducerea lui Mahmud Barzandji, iar centrele  de rezistenţă nationala  kurzda s-au mutat în Iran şi Irak.

Deşi înăbuşită, răscoala a avut o importanţă deosebită, fiind primul act de manifestare a conştiinţei naţionale a kurzilor din Irak.

În 1946 pe teritoriul Iranului este proclamată Republica Kurdă de la Mehabad,  care se presupune că a fost creată cu ajutorul soveticilor, dar forţele unite ale Iranului şi Irakului reusesc sa  nimiceasca  aceasta  republica.

    În 1961 va izbucni o mare răscoala a kurzilor din Irak sub conducerea lui Mustafa Barzani,  care obţine de la Saadam Husein recunoaşterea poporului  kurd, a limbii şi culturii sale naţionale.

Kurzii au fost susţinuţi în aceste revendicări de SUA, de la care au  primit un ajutor financiar considerabil, acestia  reuşind  să-si  creeze instituţii proprii de învăţământ în limba kurdă.Saddam  Husein însă a înăbuşit   răscoala  şi a reusit sa  provoace o scindare a mişcării kurzilor.

În 1979 în legătură cu revoluţia din Iran, kurzii au preluat puterea în regiunile lor, dar Khomeyni  trimie trupe militare astfel că  la începutul anilor `90 al sec. XX kurzii din Iran  si Irak se aflau  într-o situaţie disperată. Războiul din Golf şi acţiunea fulger a trupelor americane sub mandat ONU, au fortat  retragerea trupelor irakiene din Kuwait. În interiorul Irakului au loc in 1991 conflicte declanşate de kurzi , dar  care sunt iarăşi înăbuşite.  Sub protectia  trupelor ONU , apare un Kurdistan liber în Irak,  cu capitala la Sebril.

În iulie 2005, Mullah Bakhtiar – membru al Uniunii Patriotice din Kurdistan,  a prezentat o hartă a “Marelui Kurdistan”.

Conform lui Bakhtiar, harta Kurdistanului a fost aprobată de Parlamentul kurd, şi este bazată pe “evidenţe istorice şi geografice”. Bakhtiar a avertizat ca poporul kurd  poate face unele compromisuri in privinta unor  funcţii ministeriale sau privilegii, dar nu va accepta niciodată vreun compromis cu privire la “graniţele  istorice” ale “Marelui Kurdistan”.

Mai mult, Bakhtiar a susţinut că “toti kurzii din afara graniţelor Kurdistanului se vor afla sub jurisdicţia statului kurd”.

Pe harta “Marelui Kurdistan”, populaţiile care nu sunt nici kurde, nici arabe au fost asimilate drept “kurde”. Asirienii au fost asimilaţi ca fiind tot “kurzi”, doar pe baza unei vagi asemănări lingvistce.

 Iranul si Siria sunt ingrijorate că SUA şi Israelul vor folosi pretextul “independenţei kurzilor” (care constituie o minoritate etnică în ambele ţări) pentru a le putea dezmembra.

Nici Turcia – care a luptat timp de decenii cu terorismul kurd – nu se simte prea bine.

Liderul kurd Barzani, susţinut de SUA şi Israel, riscă să destabilizeze întreg Orientul Mijlociu, vehiculând o hartă excesivă, valabilă poate în alt secol, dar nu astăzi.

Cine poate  asadar, sa  dea asigurări că populaţiile arabă şi turkmenă din regiune, vor accepta o astfel de hartă si o dominatie a  kurzilor?

Reprezinta “Marele Kurdistan”,  o “carte” pe care Statele Unite o joacă faţă de Iran şi Siria?

Istoria va arăta cum urmează a  fi soluţionată problema kurdă.

 

 

Iurie GOGU,masterand, Facultatea de Istorie si Filosofie USM

Sursa: vistieria.ro

22/07/2012 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: