Calendar istoric: 143 de ani ca “naţiune de sine stătătoare”

 

 

La data de 9 mai 1877, ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, anunta solemn intr-o şedinţă publică a Adunării Deputaţilor ca România este o naţiune de sine stătătoare.

La 7 mai 1877, într-o adunare a Consiliului de Miniştri, dupa ce C.A. Rosetti (preşedintele Adunării Deputaţilor) a asigurat numarul de deputati necesar pentru a vota aceasta decizie, a fost luata aceasta hotărâre istorica impreună cu decizia de a nu mai plăti tributul de 915 mii de lei aur catre Înalta Poartă.

Suma respectiva era echivalentul aproximativ a 28 de milioane de Euro la valoarea de astăzi.

Declaratia lui Mihail Kogălniceanu a fost aranjata ca răspuns a unei interpelari a deputatului jurnalist Nicolae Fleva, pe atunci deputat de Focsani, ulterior primar al Bucureștiului între anii 1884 – 1886, un politician extrem de curios si interesant, a carui istorie ciudata o puteti citi, AICI.

Fleva a intrebat “dacă Guvernul a anuntat Puterile Garante despre ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Poartă şi, prin urmare, independenţa totală a României.”

La aceasta interpelare a raspuns Mihail Kogălniceanu (ministrul de externe) în aplauzele deputaţilor, că legăturile cu Înalta Poartă fiind rupte “suntem independenţi si naţiune de sine stătătoare”, iar guvernul “va face toate cele necesare ca starea noastră de naţiune independentă să fie recunoscută de Europa”.

Dupa aplauze indelungite, Adunarea Deputatilor a votat moţiunea prin care “ia act de resbelul între România şi Imperiul Otoman, ruperea legăturilor noastre cu Înalta Poartă şi independenţa totală a României sunt oficiale si anuntate partilor“, scria regretatul blogger  †Theophyle, evocat de  https://politeia.org.ro/magazin-istoric )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

România anului 1877 era un stat mic, cu o suprafată de 121.000 km patrati, care avea o populatie de aproximativ 5 milioane de locuitori. Încă 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine.

La data de 16 aprilie 1877, Principatele Unite si Imperiul Rus au semnat un tratat la Bucuresti care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Bulgaria, cu conditia respectării integritătii teritoriale a României.

În România a fost declarată mobilizarea trupelor.

Aproximativ 120.000 de soldati au fost plasati de-a lungul Dunării pentru apărarea Principatelor în fata unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman la 24 aprilie 1877, iar trupele rusesti au intrat în România pe la Ungheni, pe noul pod construit peste Prut. Incepuse Razboiul de Independență.  

Publicitate

Eforie – o pagină de istorie românească. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Litoralul românesc a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri datorită faptului că marea era o sursă bună de hrană. Pe litoralul românesc nu au existat până în secolul al XIX -lea stațiuni balneare, prima care a fost construită în anul 1899, fiind Eforie și a fost înființată de Ioan Movilă, un boier de prin părțile Moldovei,  atunci când a pus acolo  piatra de temelie a hotelului care îi va purta numele.

El și-a cumpărat aici o moșie,  pe care a pus bazele  unei stațiuni balneare între plaja mării și lac, în anul 1899. Terenul fusese  cumpărat de la moștenitorii lui Mihail Kogălniceanu.

Dupa 1878, statul român donase terenul de pe Litoral marelui patriot român Mihail Kogălniceanu, fost ministru de Externe și prim ministru, drept recompensă pentru meritele sale dovedite în timpul revoluției de la 1848 și în timpul războiului de independență  din 1877 si 1878. Mihail Kogalniceanu va restitui statului o mare parte din pământul primit, pe terenurile respective  fiind colonizate cu români din Oltenia.

Urmasii lui Mihail Kogalniceanu au vândut pământul moștenit lui loan Movila, boier din Moldova, descendent al familiilor istorice moldovene din secolu al XVI-lea, care a luat hotărârea de a intemeia pe mosia cumparata o satiune balneara.

Inițial, stațiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă. Boierul a apreciat valoarea terapeutică a nămolului lacului Techirghiol și a  aerosolilor marini. Movilă a făcut o investiție colosală, e drept și cu ajutorul băncilor și a adus medici și chimiști din Viena pentru analiza apa și a nămolul.

Pe lângă hotel, boierul a mai construit și un sanatoriu pentru băi calde de nămol cu 50 de cabine. În primăvara anului 1902, construcțiile au fost terminate, iar Movilă a întreprins o amplă acțiune de reclamă în țară și peste hotare pentru a atrage vizitatori. Primii turiști au început să apară încă din 1902, investiția fiind un real succes pentru Movilă.

Boierul a decedat în 1904, la doi ani după ce își văzuse visul cu ochii. La jumatate de km spre sudul localitatii Eforie, exista izvoare de apa potabila. S-au gasit aici trei vetre intinse de asezari stravechi: Tuzla Mica, Tuzla Mare si Cainaci.

Pe aceste locuri au fost descoperite urme de viata materiala traco-getica si daco-romana, care se prelungeste spre timpurile noastre, cu o vietuire crestina. Peste asezările geto-romanilor, au venit si s-au stabilit, mai tarziu, turco-tatarii si alte populatii  migratoare.

Cazinoul Eforie Sud a fost construit în anii 1931 și 1935, și  făcea parte dintr-o serie de imobile cu destinație estivală. Se înscrie printre celelalte cazinouri construite în aceeași perioadă.

 

 

 

 

 

Acesta este parte a unui ansamblu urban început de Ioan Movilă la 1899 și destinat a fi o stațiunea balneo-climaterică – viitoarele Băi Movilă. 

Arhitectul care avea să proiecteze imobilul, Arta Cerchez, era același arhitect care a creat Hotelul Movilă și Băile calde (dărâmate în perioada comunistă pentru a face loc căii ferate care se extindea spre Mangalia).

Cerchez era de asemenea ginerele lui Ioan Movilă, fiind căsătorit cu una dintre fiicele acestuia, Felicia. Importanța imobilului constă în arhitectura sa, fiind considerat una dintre clădirile reprezentative pentru stilul Art Deco de pe întreg litoralul românesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pana in 1933 stațiunea Eforie apartinea de localitatea Techirghiol.

 Intre cele doua războaie mondiale, localitatea a cunoscut o importantă dezvoltare și și-a schimbat numele din Movila-Techirghiol în Carmen Sylva si  mai târziu în timpul comunismului în  Vasile Roaită. 

Din anul 1962 se numește Eforie Sud.

 

 

 

Surse:

  https://paradistours.ro/ litoral-romania

www. shtiudece ro.

 www.economica.net/cum-arata-litoralul-romanesc 

 

 

CE S-A ALES DIN PNL ?

 

Partidul național infiltrat

 

O tristețe enormă s-a putea așeza la Florica, peste memoria Brătienilor.

Papioane, fluturi, cravate și steaguri colorate. Nimic din astea nu mai are legătură cu liberalismul. Și nici cu ceea ce îi trebuie României.

Atunci când Brătienii, care au dominat și condus acest partid (pe alocuri dinastic și nedemocratic), au lăsat spre urmași PNL-ul, nu l-au lăsat unor securiști, sinecuriști, politruci.

PNL își are, de fapt, originile în cel mai mare politician român din toate timpurile.

Kogălniceanu îl cheamă. Ăla, da, era liberal. A impus mai multe reforme decât labă poate face Rareș Bogdan pe banii noștri în 24 de ore, la Bruxelles.

Scuze, dar exact ăsta este nivelul de comparație.

Pe lângă Kogălniceanu, Rareș Bogdan este o pată pe batistuță. Vorbim despre moșteniri istorice, despre legacy, despre ce vreți voi.

Dar lucrurile sunt simple: oricare dintre Brătieni ar fi vrut să facă o poză în care să pară că face sex cu un câine, n-ar fi folosit un câine, ci ar fi apelat la Ludovic Orban.

Cam asta e diferența de clasă.

Din păcate, partidul pentru care mulți au suferit în timpul mineriadei din 1990, înainte și după aia, a devenit o trambulină servicistică spre putere.

Dar Serviciile dau greș, adeseori.

Să ne amintim momentul în care PNL a fost sfătuit să-l propună pe Regele Mihai drept candidat la președinție. Inducția a venit de la Dorel Șandor, ai cărui epoleți nu se văd, dar se simt.

PNL a dispărut câțiva ani din viața noastră, din păcate.

Și, tot din păcate, insistă.

Prim-vicepreședintele partidului este, de câteva zile, colegul de clasă (gen), prietenul șefului SRI.

Vicepreședinte este, tot de atunci, un băiat lipsit de calități și de empatie, dar care are o mare calitate: este fiu de bancher al SIE.

Nu e superb?

Sigur că e. Un singur partid, istoric reușește să adune, la vârf, două Servicii care-s în competiție. Asta și-ar fi dorit și colaboraționistul Radu Câmpeanu. Un vis împlinit.

Burduja și Bogdan, mâini împletite peste timp. În sfârșit, aripile contondente ale Securității își dau mâna, în același partid.

Problema e că toate partidele sunt infiltrate, cel puțin la nivelul ăsta.

Șinele pe care merg politicienii de „vârf“ sunt construite pe dosare. Fie penale, fie din arhivele inaccesibile ale CNSAS.

Există o jenă, în presă, în a o descrie, de exemplu, pe Raluca Turcan, așa cum e ea. Povestea e tristă și amuzantă, în același timp.

E singurul caz în care presa românească acționează și funcționează după principiile presei franceze.

Dar faptul că nu scriem nu este echivalent cu a nu ști. Știm.

Iar eu am fost exmatriculat din presa românească, acum un an. Pot să scriu.

Dar să revin: de la Dorel Șandor la Rareș Bogdan și Sebastian Burduja, PNL n-a mai fost, vreo clipă, un partid, ci doar un showroom pentru cele mai reușite exponate ale Securității.

Ia mai votați, măi, hăi-hăi!

 

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Catavencii.ro